Finalităţi şi conţinuturi specifice domeniului Limba şi Comunicare

Disciplina Limba şi literatura română are un rol deosebit de important în formarea

personalităţii elevilor, în formarea unor deprinderi şi abilităţi necesare pentru a le asigura
accesul postşcolar la învăţarea pe toată durata vieţii şi integrarea activă într-o societate
bazată pe cunoaştere.
Formarea şi dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor de exprimare a gândurilor, a
sentimentelor elevilor în mod corect, logic şi concis, conştientizarea procesului comunicǎrii şi
cultivarea unei vorbiri şi scrieri clare şi corecte sunt preocupǎri permanente ale învǎţǎtorilor,
precum şi ale tuturor cadrelor didactice.

Ca limbǎ maternǎ, limba romȃnǎ se însuşeşte spontan încǎ din primii ani de viaţǎ, în
cadrul convieţuirii sociale, în relaţiile dintre copii şi adulţi, practica reprezentând baza inițialǎ
a învǎţǎrii limbii.

Ulterior, perfecţionarea folosirii ei se realizeazǎ prin contribuţii numeroase şi variate,

dintre care cea substanţialǎ şi eficientǎ este aceea de la şcoalǎ.

Fiind în acelaşi timp o disciplină din curriculumul naţional şi limbă de şcolarizare,

studierea limbii române asigură formarea competenţelor de comunicare necesare, în lumea
contemporană, în orice domeniu de cunoaştere şi în orice tip de activitate profesională: să se
exprime corect, clar şi coerent în limba română, să asculte, să înţeleagă şi să producă mesaje
orale şi scrise, în diverse situaţii de comunicare.

Aici, limba-îndeplinindu - şi funcţia de instrument de cunoaştere şi mijloc de

comunicare

- slujeşte la transmiterea cunoştințelor teoretice şi practice din domeniul diverselor discipline,

ca

şi la exercitarea influenţelor educaţionale, deci la formarea profilului moral. Acestea sunt

motivele pentru care limba şi literatura română, ca disciplină de studiu din programa şcolară
în învăţământul primar, ocupă unul din locurile fundamentale. Ea este încadrată în aria
curriculară Limbă şi comunicare şi îi sunt repartizate aproape jumatate din totalul orelor din
programul cadru pe o săptămână.

Având în vedere schimbările care se produc în societatea contemporană, ritmul fără

precedent de acumulare a experienţei umane, “explozia informaţională”, prioritare nu sunt
informaţiile pe care le pot achiziţiona elevii, ci capacităţile cu valenţe formative, care să le
permită să facă faţă necesităţilor actuale şi viitoare ale societăţii.

Asemenea competenţe şi capacităţi presupun cunoaşterea şi stăpânirea unor tehnici de

învăţare, a unor instrumente ale activităţii intelectuale, care să permită individului
autoinstruirea, pentru a se putea adapta şi readapta la noile condiţii ce vor apărea în mod
inevitabil: “Implicaţiile
cele mai semnificative ale studiului limbii şi literaturii romȃne în şcoala primară ţin îndeosebi
de formarea şi cultivarea la elevi a capacităţii de a învăţa cu mijloace proprii, de ştiinţa de a
învăţa; altfel spus, “a învăţa să înveţi”, în perspectiva educaţiei permanente” (Şerdean 2005:
10).

Aceste competenţe şi capacităţi se formează şi se cultivă pe parcursul întregii

şcolarităţi, la toate disciplinele de studiu, dar, în cea mai mare măsură, prin studiul limbii şi
literaturii române. Ele ţin de formarea bazelor primei alfabetizări, urmărindu-se structurarea
la copii şi şcolari a competenţei de comunicare, concretizată în modelul comunicativ-
funcţional, care, în ultimă instanţă se contopeşte cu obiectivele cadru ale studiului limbii şi
literaturii române.

Obiectivele sunt formulate în programa şcolară şi vizează capacităţi ale intelectului ce

au valoarea unor instrumente ale activităţii de învăţare. Iată care sunt obiectivele-cadru ale
studiului limbii şi literaturii române în şcoala primară şi câteva dintre obiectivele de referinţă
ce derivă din acestea:

Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral. Este vorba, de fapt, de calitatea

de

“ascultător” în actul comunicării, ceea ce presupune a şti să asculţi, a şti să desprinzi sensul
global al unui scurt mesaj audiat, a sesiza cuvinte necunoscute, a distinge vocalele,
consoanele şi silabele din cuvinte, chiar a cuvintelor din diferite structuri gramaticale, precum
şi valoarea acestora ş.a.

Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală. Dintre obiectivele de referinţă ce derivă

din acest obiectiv-cadru, menţionez: să construiască enunţuri logice, să construiască
propoziţii corecte din punct de vedere gramatical, să pronunţe clar şi corect sunete şi cuvinte,
să-şi construiască ideile într-un plan simplu şi să construiască pe baza acestora un text oral, să
utilizeze corect formule flexionale ale unor părţi de vorbire ş.a.

Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citire/lectură) îl pune pe cititor

în situaţia de a asocia forma grafică a cuvântului cu sensul acestuia, de a desprinde
semnificaţia globală a unui text dat ş.a. Activitatea cu cartea implică şi obiective precum: a
identifica ideile principale dintr-un text narativ, a distinge şi a interpreta ca atare secvenţele
descriptive de cele dialogate, capacitatea de înţelegere a mesajului unei lecturi în funcţie de
specificul exprimării ş.a.

Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă angajează efortul cu privire la acurateţea

construcţiilor de limbă, la corectitudinea scrisului atât din punct de vedere caligrafic, cât şi
ortografic; de asemenea, ea implică adaptarea comunicării conform scopului acesteia ş.a.

O solicitare de mare rezonanţă pentru activitatea de învăţământ desprinsă din

caracteristicile societăţii contemporane o constituie cultivarea la elevi a capacităţilor creative,
a spiritului creator. Întrucȃt procesul comunicării are implicaţii de natură creativă, iar
obiectivelecadru ale studiului limbii şi literaturii române presupun eforturi creatoare, putem
spune că această disciplină de studiu are un aport hotărâtor în ceea ce priveşte cultivarea
spiritului creator, pe toate treptele de şcolaritate. De altfel, toate competenţele şi capacităţile
prezentate şi argumentate apar pe parcursul întregii perioade de şcolaritate, la toate
disciplinele de studiu; mai mult, ele se regăsesc în chiar dimensiunile educaţiei permanente.

Finalităţile disciplinei se reflectă nemijlocit în competenţele generale şi în setul de

valori şi atitudini enunţate în programele şcolare, din care derivă întreaga structură
curriculară (competenţe specifice, conţinuturi ale învăţării). Aceste finalităţi îşi găsesc
corespondent, în principal, în domeniul Comunicare în limba maternă, aşa cum apare acesta
definit în documentele Uniunii Europene (Competenţe cheie pentru învăţământul pe tot
parcursul vieţii – Cadrul european de referinţă, Anexa la Recomandarea Parlamentului şi a
Consiliului European, 2006), cât şi în competenţele transversale, menţionate în acelaşi
document, din domeniile A învăţa să înveţi, Competenţe sociale şi civice, Spirit de iniţiativă
şi cultură antreprenorială, Conştiinţă şi exprimare culturală.
Scopul studierii limbii şi literaturii române în perioada şcolarităţii obligatorii este acela
de a forma un tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să înţeleagă
lumea, să comunice şi să interacţioneze cu semenii, să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ
capacităţile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viaţa cotidiană, să poată
continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare, să fie sensibil la frumosul din
natură şi la cel creat de om.
În acest sens, programele şcolare de limba şi literatura română sunt realizate pe baza pe
modelului comunicativ-funcţional, model ce presupune studiul integrat al limbii, al
comunicării şi al textului literar, fiind adecvat nu doar specificului acestui obiect de studiu, ci
şi modalităţilor propriu-zise de structurare a competenţei de comunicare a elevilor. De
asemenea, modelul comunicativ-funcţional este comun pentru disciplinele cuprinse în aria
curriculară Limbă şi comunicare, ceea ce asigură o perspectivă unitară în abordarea
competenţelor.
Modelul comunicativ-funcţional impune ca finalităţile disciplinei să fie centrate pe
comunicare, proces în care interacţioneazăpatru deprinderi fundamentale: înţelegerea după
auz, lectura, vorbirea, scrierea.
Orice act de comunicare comportă două tipuri de procese:
(a) producerea (emiterea, exprimarea în scris sau oral) a mesajelor;
(b) receptarea (ascultarea sau lectura) mesajelor.
Acestea reprezintă aspecte ale învăţării oricărei limbi, ca şi ale cunoaşterii culturale.

Continuturile sunt mijloace prin care se infaptuiesc finalitatile concepute sub forma de
obiective cadru si obiective de referinta.Ele cer elevului sa compuna, sa construiasca structuri
de limbaj, sa formuleze mesaje, sa descrie etc.

Continuturi care tin de formarea capacitatii de lectura⁄citire

Clasa I: cartea-volum, coperta, foaie, pagina, directii de orientare in pagina, literele mici⁄ mari
de tipar, grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, alfabetul, citirea cuvintelor s.a.

Clasa II: cartea, asezarea textului in pagina, textul, titlul, autorul, textul literar-textul narativ,
delimitarea textului narativ in fragmente, textul liric, poezii cu tematica diversa

Clasa a III-a: tipuri de litere de tipar, textul narativ, formularea ideilor principale in propozitii
sau in fraza, recunoasterea personajelor, povestirea orala a textului, povestirea scrisa a unor
fragmente din text, textul liric, poezii cu tematica diversa, strofa, versul
Clasa a IV-a: cartea, rolul ilustratiilor, textul narativ, recunoasterea determinantilor spatiali si
temporali ai actiunii, rezumatul naratiunii dupa planul simplu de idei, personajul literar –
trasaturi fizice, morale; dialogul, descrierea ca element constitutiv al unui text narativ
(recunoasterea), delimitarea tablourilor si formularea titlurilor acestora, textul liric

Observatii: toate enunturile continuturilor sunt subordonate obiectivelor cadru si celor de

referinta; ele asigura resurse pentru dezvoltarea capacitatii de receptare a mesajelor scrise pe
elemente ce tin de invatarea unor tehnici si instrumente ale muncii cu cartea.

Cerintele fata de calitatile citirii (corecta, fluida, curenta, constienta, expresiva) si

problemele specifice de vocabular au in vedere contextul fiecarei activitati de invatare.

Continuturi ale formarii capacitatii de comunicare

Continuturile capacitatii de comunicare au ca finalitate compunerea de catre elev a

unor mesaje, construirea de structuri de limbaj in raport cu contextelel date, descrierea de
situatii traite sau auzite etc.

Clasa I.

Comunicare orala: comunicarea - schimb de informatii intre oameni (fara teoretizari),

persoana care transmite o informatie, persoana care primeste o informatie, informatia
propriu-zisa (prin cuvinte, gesturi, semnale scrise); formularea mesajului oral (aplicativ, fara
teoretizari); cuvantul - element de comunicare; propozitia; dialogul - convorbirea intre doua
sau mai multe persoane. Programa recomanda: acte de vorbire precum initierea sau
incheierea unui schimb verbal, formularea unor intrebari si a unor raspunsuri, exprimarea
acordului sau a dezacordului in legatura cu un fapt; continuturi si moduri de lucru despre
comportarea civilizata, despre regulile de circulatie, despre mediul scolar, despre regulile de
igiena sanitara etc.

Comunicarea scrisa. Procesul scrierii: organizarea scrierii, elementele grafice in

invatamantul prescolar, literele mici si literele mari de mana, alfabetul, despartirea cuvintelor
in silabe (fara reguli), scrierea caligrafica, asezarea corecta in pagina, ortografia: scrierea cu
majuscula, fara referiri la terminologia gramaticala, scrierea cuvintelor care contin grupurile
de litere, a celor care contin diftongi; punctuatia: folosirea corecta a semnelor de punctuatie
(punctul, semnul intrebarii)

Clasa a II-a

Comunicarea orala: formularea mesajului (aplicativ, fara teoretizari). Propozitia,

intonarea propozitiilor, construirea de dialoguri in situatii concrete (in familie, la scoala, in
mijloacele de transport in comun etc.). Se recomanda reluarea unor acte de vorbire exersate si
in clasa I, completate cu povestirea unor fapte si intamplari dupa benzi desenate sau dupa
ilustratii.

Comunicarea scrisa. Continuturilor si actiunilor prevazute in clasa I care se reiau, li se

adauga elemente noi ca: plasarea titlului; folosirea alineatelor, respectarea spatiului dintre
cuvinte; ortografia: scrierea corecta a cuvintelor care contin consoana m inainte de p sau b,
scrierea diftongilor; punctuatia prevede in plus: semnul exclamarii, linia de dialog, doua
puncte, virgula (numai pentru enumerare si vocativ).
Contexte de realizare. Scriere functionala (cu scop practic, informativ): copieri, dictari,
biletul; scrierea imaginativa (compuneri libere); compunerea dupa un sir de ilustratii sau
benzi desenate, compunerea pe baza unui sir de intrebari, compuneri cu inceput dat.

Clasa a III-a

Comunicarea orala. Apar elelmente de noutate cum sunt: comunicarea nonverbala (gesturi,
mimica), formule de prezentare, de identificare, de permisiune, de solicitare.

Comunicare scrisa pune accente sporite pe organizarea textului scris, pe scopul redactarii
(pentru a transmite o informatie, pentru a raspunde la intrebari); partile componente ale unei
compuneri (introducerea, cuprinsul, incheierea); ortografia si punctuatia: utilizarea
ortogramelor s-a /sa, s-au /sau, i-au /iau, l-a /la, ne-a /nea, neam/ ne-am; cratima.

Contexte de realizare: se continua in forme noi scrierea dupa imaginatie: compunerea dupa
un plan de idei, compunerea pe baza unor cuvinte de sprijin, compunerea cu inceput dat,
compunerea narativa in care se introduce dialogul s.a.

Clasa a IV-a

Comunicarea orala abordeaza mediul prin care este transmisa informatia: telefon, radio,
televizor (comunicare orala directa si indirecta), bilet, scrisoare (comunicare scrisa), precum
si rezumatul oral in ideea cresterii ponderii comunicarii orale.

Comunicarea scrisa. Planul initial al compunerii; ortografia si punctuatia; utilizarea

orogramelor: intr-un /intr-o, dintr-o/ dintr-un,v-a/va,n-ai/nai,s.a., punctelel de susupensie.

Contexte de realizare. Scrierea functionala (cartea postala, scrisoarea); scrierea dupa

imaginatie; se reiau compuneri din clasa a III-a si apar compuneri pe baza unor cuvinte si a
unor expresii date, compunerea narativa libera, compuneri care infatisaza o fiinta sau un colt
din natura (descrierea), scrierea dupa textul literar, transformarea textului dialogat in texzt
narativ; rezumatul.

Scrierea invatata in ciclul primar este de trei feluri: functionala, imaginativa, dupa textul
literar.

Elementele de ortografie si de punctuatie invatate acum se dobandesc pe cale intuitiv-

practica.

Continuturi cu privire la elementele de constructie a comunicarii

Elementele de constructie a comunicarii sunt mai restranse la clasele I si a II-a, ele fiind mai
complexe la clasele a III-a si a IV-a.

Clasa I: propozitia, cuvantul, silaba (notiunile nu vor fi definite, ci asimilate pe cale intuitiva),
sunetele limbii romane, articularea vocalelor si a consoanelor, alfabetul, citirea cuvintelor, a
propozitiilor si a textelor.
Clasa a II-a: lexicul (cuvantul - grup de sunete cu un anumit inteles), cuvinte cu sens
asemanator si cuvinte cu sens opus; fonetica: corespondentele dintre sunet si litera, vocale si
consoane, silaba, despartirea cuvintelor in silabe la capat de rand.

Clasa a III-a: se reiau elementele de lexic din clasa a II-a cu exercitii care au in vedere si alte
categorii semantice: omonime, paronime, fara mentionarea terminologiei. Notiuni de
fonetica. Grupurile de sunete: ea, ia, oa, ie, ua; scrierea cu mp, mb; scrierea cu i si a (fara
derivatele ale caror radacini incep cu i), scrierea cuvintelor care incep cu e (pronume
personale, verbul a fi), silabe care contin grupurile de sunete de mai sus. Morfologia.
Cuvantul, parte de vorbire: substantivul (substantive comune si proprii), numeralul, adjectivul
(acordul adjectivului cu substantivul pe care-l determina), pronumele personal, persoana si
numarul, Verbul, persoana, ortografia si ortoepia verbelor a fi si a lua, Sintaxa: predicatul
verbal, propozitia (comunicarea cu un singur predicat), subiectul simplu, exprimat prin
substantiv si prin pronume personal. Propozitia simpla (partile principale de propozitie)
propozitia dezvoltata, parti secundare de propozitie, parti secundare de propozitie care
determina un verb.

Clasa a IV-a

Se recomanda reactualizarile la fiecare structura lingvistica si apoi completarea cu noi

cunostinte:

Lexic: cuvinte cu aceeasi forma si sens diferit

Fonetica: actualizari

Morfologia: verb (timpul, functia sintactica de predicat), substantivul (genul, functia

sintactica de subiect sau de alta parte secundara de propozitie). Pronumele personal, genul,
functia sintactica de subiect sau de alta parte secundara de propozitie. Numeralul si functia
sintactica de subiect. Adjectivul: acordul in gen si numar cu substantivul pe cate il determina.

Sintaxa propozitiei: predicatul verbal, subiectul simplu si multiplu, partile de vorbire prin
care se exprima subiectul (substantiv, pronume personal), acordul predicatului cu subiectul,
atributul, parte secundara de propozitie care determina un verb. Complementul exprimat prin
adjectiv si prin pronume.

Cu aceste concepte se opereaza intuitiv pe cale orala si se evita situatiile inaccesibile

scolarilor, mentionate de programa.

BIBLIOGRAFIE

Cerghit, Ioan, 2006, Metode de ȋnvățămȃnt, Iași, Ed. Polirom

Cucoș Constantin, 1996, Pedagogie, Iași, Ed. Polirom

Muntean, E., 2005, Tratarea diferenţiată a elevilor şi succesul şcolar, articol în revista
,,Învăţământul primar”, nr.3-4, Bucureşti, Editura Miniped
 Neacșu, I., 1990, Metode şi tehnici moderne de învăţare eficientă, București, Ed. Militară

Șerdean, Ioan, 2005, Didactica limbii și literaturii romȃne ȋn ciclul primar, București, Ed.
Corint

*** Dictionar de pedagogie, 1979, Bucureşti, Ed. Didactică și pedagogică

*** M.E.C., 2003, Învăţământ primar, nr.1.

*** M.E.C., 2001, Instruirea diferenţiată, Aplicaţiile teoriilor inteligenţelor multiple,

Bucureşti .

www.scribd.com

www.didactic.ro