ION BARBU

Joc secund
CERINȚA:
Scrie un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți tema și viziunea despre
lume, reflectate într-un text poetic studiat din opera lui Ion Barbu. În elaborarea eseului, vei
avea în vedere următoarele repere:
- evidențierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o tipologie, într-un
curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea temei textului poetic ales, prin referire la două imagini/ idei poetice;
- sublinierea a două elemente ale textului poetic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre
lume a poetului (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie,
elemente de recurență, simbol central, figuri semantice – tropii, elemente de prozodie etc.);

MODEL DE ESEU:
Matematician ca formație intelectuală, Ion Barbu impune o nouă viziune poetică în lirica
modernistă, optând pentru poezia pură, prin care se transpune în spațiul creației o realitate
esențializată, mărturisind că: Pentru mine poezia e o prelungire a geometriei, așa că rămânând
poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei. Astfel, poezia barbiană se
intelectualizează, astfel încât expresivitatea și ambiguitatea este dusă până la ermetism, datorită
folosirii unor simboluri și metafore dificil de explicitat ori a unor structuri sintactice (inversiuni,
structuri eliptice sau dislocări de frază) care solicită cititorul să caute îndelung calea de acces
către ideea poetică.
După 1930, an în care este publicat volumul Joc secund, lirica barbiană devine
ermetică, remarcându-se prin tendința de încifrare, de ascundere a sensului. Caracteristicile
versurilor din această etapă sunt evidențiate în poezia cu care se deschide volumul, o artă
poetică în care se definește modernismul barbian. Titlul este o metaforă, în care cuvântul joc
sugerează faptul că poezia, în ciuda muncii dificile a artistului, nu este altceva decât o
combinație de cuvinte, liberă de orice constrângeri, un joc plin de fantezie, care-l transformă pe
artist într-un adevărat homo ludens. În acest context, jocul secund devine o expresie a poeziei
ermetice, în care cuvintele capătă sensuri figurate, ascunzând aspecte esențiale ale realității.
Cunoscător al doctrinei platoniciene, Ion Barbu consideră că arta este o răsfrângere la puterea a
doua a realității, căci, așa cum spunea Platon, arta este o copie a lucrurilor reale, iar acestea sunt
copii ale Ideilor eterne, primordiale. Iată de ce, Nicolae Manolescu afirma că poezia barbiană
„dezvăluie o aspirație spre universalul din natură, spre esența (ideea) lucrurilor”.
Tema este creația poetică. Considerat de George Călinescu „definiția însăși a poeziei”,
textul evidențiază trăsăturile poeziei ermetice, reliefând atât munca dificilă a artistului care
cântec istovește, cât și sentimentul de satisfacție spirituală în momentul atingerii idealului spre
care aspiră. Poetul devine simbolul tuturor celor care aderă la această orientare artistică, inclusiv
pe Ion Barbu. Așadar, poezia se încadrează în lirismul obiectiv al măștilor, lipsind mărcile
lexico-gramaticale de persoana I specifice eului liric.
Textul format din două catrene cu o organizare prozodică de o mare simplitate, are o
cadență liniștită care sugerează calma creastă, fiind alcătuit din versuri cu măsură de 13-14
silabe, cu rimă încrucișată și ritm iambic.
Compozițional, cele două catrene constituie două părți distincte: strofa I esențializează
trăsăturile poeziei ermetice, iar stofa a doua prezintă efortul artistului pentru realizarea acesteia.
 Cheia de lectură a poeziei se află în ultima strofă: Poetul... cântec istovește. Cântecul
este simbolul poeziei încărcate de armonie, iar verbul istovește reflectă dificultatea realizării unei
astfel de poezii. Creația devine o muncă istovitoare deoarece poezia este un cântec ascuns,
epitetul făcând aluzie la sensurile greu de descifrat din textul ermetic. Comparația care urmează,
ascuns, cum numai marea,/ Meduzele când plimbă sub clopotele verzi, conține o imagine vizuală
care sugerează obscuritatea ideilor poetice, numite metaforic meduze, ele devenind greu de
sesizat în versurile poeziei, sub clopotele verzi. Poezia este înșelătoare ca apa mării. În aparență
este transparentă, dând cititorului senzația că poate înțelege sensurile, dar cu cât se coboară mai
în adânc, cu cât sensurile devin mai încifrate, mesajul devine din ce în ce mai greu de sesizat.
Clopotele verzi anunță simbolic un nou început, epitetul verzi fiind semnul renașterii artistice.
Același lucru se reflectă și în exclamația de la începutul strofei, care evidențiază optimismul
poetului odată ce a descoperit calea: Nadir latent! Nadirul, punctul cel mai jos de pe bolta
cerească, asociat cu epitetul latent, care se referă la ceva încă nemanifestat în exterior, devine
simbolul răsăritului, al unei noi etape de creație, respectiv etapa ermetică. Rolul poetului este de
a ridica cuvintele banale la rangul de artă: Poetul ridică însumarea de harfe resfirate ce-n zbor
invers le pierzi și de a însuma, adică de a sintetiza în spațiul poeziei, o serie de aspecte din
realitate, prin care să redea armonic esența lumii înconjurătoare, fapt sugerat prin metafora harfe
resfirate. Metafora zbor invers pare un avertisment pentru cititori, cărora li se atrage atenția că,
atribuind cuvintelor sens propriu, pot pierde mesajul textului, deoarece aceastea sunt învestite cu
sensuri figurate.
Prima strofă surprinde trăsăturile poeziei ermetice, care, scoasă din ceas, se sustrage
timpului, devenind nemuritoare. Aspirațiile artistului sunt sugerate prin metafora adâncul acestei
calme creste, în care creasta devine simbol al idealului poetic, în timp ce adâncul sugerează
profunzimea ideilor. Epitetul calmă ca și metafora mântuit azur face aluzie la starea sufletească a
artistului, la satisfacția apolinică în momentul atingerii idealului. Motivul oglinzii, reluat ulterior
prin metafora în grupurile apei, face trimitere la modul în care se produce transfigurarea realității
în spațiul artei, fiecărui cuvânt corespunzându-i o mulțime de situații din viața reală. Această
transformare presupune utilizarea unor cuvinte cu sensuri figurate, capabile să transmită aspecte
ale realului într-o manieră sintetică, sub forma ideilor pure. De aceea, poezia este definită
metaforic un joc secund, mai pur. În realizarea ei, artistul își folosește întreaga energie, fapt
sugerat prin metafora înecarea cirezilor agreste.
Caracterul modernist al textului se remarcă și în utilizarea unui limbaj în care-și fac
apariția neologismele și termenii matematici: nadir, latent, dedus, însumarea, grupuri. De
asemenea, se folosesc structuri eliptice (intrată în oglindă prin mântuit azur), inversiuni și
dislocări de frază, care-l solicită pe lector să citească textul într-o altă formă decât cea dată
pentru a găsi ideea poetică. Poezia devine astfel un labirint în care firul ideatic este asemenea
firului Ariadnei. Cel care-l pierde nu va mai înțelege mesajul textului.
În concluzie, Joc secund este o artă poetică modernistă, o poezie ermetică, în care artistul
trăiește intens „aventura pură a limbajului” (Nicolae Manolescu), cu ajutorul căruia re-creează
lumea într-o manieră extrem de originală, esențializând-o sub forma ideilor pure.