Sunteți pe pagina 1din 2

ANTISEPTICE INTESTINALE

Furazolidonul este un derivat de nitrofuran, care se administrează oral, fiind indicat în


afecţiuni digestive cu germeni sensibili (gram-negativ, Shigella), boala diareică acută a
sugarului, colită ulceroasă, giardioză. Doza la adult este de 100 mg odată, de 4 ori pe zi, iar la
copil 5 mg/kgc/zi. Efectele adverse sunt asemănătoare cu cele ale nitrofurantoinei, iar în cazul
asocierii cu alcoolul dă reacţii de tip disulfiram (intoleranţă la alcool, prin acumulare de
acetaldehidă în organism).
Nifuroxazid (Antinal, Ercefuryl) este un derivat de nitrofuran, care nu se absoarbe din
intestin. Este un antiseptic intestinal, activ pe majoritatea germenilor implicaţi în infecţii
intestinale (E.coli, Salmonella, Shigella, Proteus). Este indicat în diarei acute presupuse de cauză
bacteriană. Poate produce reacţii alergice cutanate, tulburări digestive. Este contraindicat la nou-
născuţi; interacţionează cu alcoolul; de evitat în sarcină. Doza la adulţi este de 800 mg pe zi, în
2-4 prize zilnice. Durata tratamentului este în medie de 7 zile; se va face rehidratarea bolnavilor
după necesităţi.
Clorquinaldolul (Saprosan) exercită efect bactericid, antifungic şi are şi acţiune
antiprotozoarică. Se administrează oral sub formă de drajeuri în tratamentul enterocolitelor
banale, estivale, infecţiilor intestinale micotice, amoebiene. Este un eubiotic intestinal - nu
distruge flora microbiană saprofită. Doza la adult este de 100-200 mg odată, de 3-4 ori pe zi,
iar la copil 10 mg/kgc/zi. Este bine tolerat, dar nu se administrează mai mult de 3 săptămâni
deoarece devine neurotoxic şi produce neuropatie mielooptică subacută. Se poate folosi şi în
aplicaţii locale (este keratoplastic) sub formă de pulbere 3% pe plăgi infectate, eczeme infectate,
foliculită, furunculoză, micoze cutanate, leziuni de decubit.
Tiliquinol şi tilbroquinol intră în preparatul Intetrix cu acţiune antibacteriană pe
majoritatea germenilor gram-pozitiv şi negativ, implicaţi în infecţii intestinale; au şi efect
antifungic, îndeosebi pe Candida albicans, amoebicid, precum şi activitate asupra vibrionului
holeric. Se indică în diarei acute infecţioase, amoebiază intestinală. În cursul tratamentului se
asociază cu rehidratare, durata acestuia fiind limitată la 4 săptămâni. Se administrează oral 4-6
capsule pe zi.

ANTISEPTICE INTESTINALE Saprosan draj.100 mg, microtabl.10 mg,


pulb3%
Furazolidon compr.0,1 g (adulţi); 0,025 g
clorchinaldol
(copii)
Intetrix compr. 0,1 g tiliquinol+ 0,2
furazolidonă
g tilbroquinol
Ercefuryl caps.200 mg, susp. nifuroxazid

ANTIINFLAMATOARE INTESTINALE
Se administrează în bolile inflamatorii intestinale: colită ulceroasă, boala Crohn.
Sulfasalazina sau salazosulfapiridina (Salazopyrin) se descompune în colon sub acţiunea
enzimelor bacteriene în acid 5-aminosalicilic, care se absoarbe foarte puţin şi rămâne în contact
cu mucoasa colonului, fiind responsabil de efectul terapeutic şi sulfapiridină (o sulfonamidă
antibacteriană), care se absoarbe aproape complet. Se administrează oral ca preparate
enterosolubile, sau rectal sub formă de clisme şi supozitoare. Sulfapiridina este responsabilă de
efectele adverse: cefalee, greaţă, reacţii alergice, depresie medulară, oligospermie cu sterilitate
reversibilă, anemie hemolitică.
Mesalazina (Salofalk -250, -500) este acidul 5-aminosalicilic, care are un potenţial
farmacotoxicologic redus comparativ cu sulfasalazina, producând rar greaţă, vomă, dureri
abdominale. Se contraindică în afecţiuni hepatice şi renale grave, la ulceroşi. Se administrează
oral sub forma preparatelor enterosolubile.
Budesonidul (Budenofalk) este un glucocorticoid folosit pentru inducerea şi menţinerea
remisiunilor în boala Crohn.

S-ar putea să vă placă și