1.

Semnificaţia religioasă a riturilor şi ritualelor funerare

Obiceiuri si practici ale celor vii pentru cei morti
Mareste imaginea.
Mananca si beau cei de dincolo?

Aproape toate religiile lumii cred in nemurirea sufletului si cred ca moartea este o "trecere lina",
o eliberare, o usurare in lumea de dincolo. Viata de dincolo este o continuare a vietii pamantesti.
De aceea, o parte importanta din riturile funerare au ca subiect pregatirea si consumarea unor
alimente, atat pentru "calatoria" celui dus, cat si pentru ospatarea celor ramasi pe pamant.
Trupurile mortilor "patrund in dimensiunea htonica (...) asemenea grauntelor ingropate in
matricea telucira (...) si asteapta revenirea lor la viata, sub o noua forma". Insetati de "orice
preaplin biologic", mortii isi asteapta hrana, dar nu numai pentru ei, ci si pentru cei mai dinainte
morti, neamurile de dincolo, in randul carora urmeaza sa se reintegreze si care, o data ajunsi,
"or intreba/Datu-le-am ceva?".
Ofrandele funerare pot fi alimentare, dar si nealimentare: "haine, lumina, servicii, muzica, joc",
oferite, prin substitutie, sufletului mortului.
Pomenile sunt ofrande de tip sacrificial, prezente in riturile legate de "marea trecere" ale multor
religii, pe o larga arie geografica, in Europa si Asia, vechimea lor ajungand pe firul istoriei pana
la era neoliticului. Pomana scria M. Mauss, "este, pe de o parte, fructul unei notiuni a darului si
a bogatiei, iar pe de alta parte, al unei notiuni de sacrificiu al celuilalt".
Exemple de ofrande funerare alimentare sunt nenumarate: in India vedica exista un ritual funerar
numit tyaga in timpul caruia se imparteau daruri, turte sau orez fiert. In Grecia antica se
imparteau turtite din miere.
La romani se organizau ospete funerare din carnea a doua scroafe sacrificate la care participau
toti membrii familiei. Tot romanii lasau sa curga sangele unei vite sacrificate langa mormintele
eroilor, pe niste santuri, in pamant, pentru ca band, sa-si stinga setea. In unele zone din Africa
se impartea hrana preferata a mortului si o parte din ea se presara pe mormant, pentru ca si
mortul sa manance. Cercertarile antropologilor de la inceputul secolului al XX-lea (B.
Malinowski) au evidentiat chiar ritualuri canibalice, in timpul carora rudele defunctului
consumau chiar din cadavru, in semn de continuitate a organismului comunitar. Un ritual de
transsimbolizare a antropofagiei primitive a fost atestat chiar pe teritoriul vechii Dacii (in
Vrancea de astazi) in "prima pomana a mortului servita membrilor familiei in cosciug" sau in
muscarea de catre membrii familiei a colturilor cosciugului cand era scos din casa.
Dupa M. Mauss, darurile care insotesc sufletul mortului "vor imbuna spiritele, vor duce cu ele
umbra obiectelor pretioase in tara mortilor, acolo unde si ele se intrec in bogatii, asa dupa cum
rivalizeaza oamenii vii cand se intorc de la o ceremonie".
Ceremonialul romanesc al inmormantarii cuprinde conservarea unor tipare arhaice in gandirea
si practica rituala, pe langa momentele de exprimare a durerii, prin bocete si cantece funerare,
ca cele de "gateala" a infatisarii mortului, de pregatire a drumului si, la sfarsitul ceremoniei, a
ospatului comun. Ce alimente se dau pentru cel plecat in lumea de dincolo reiese din credinta
populara: painea, malaiul, vinul rachiul si carnea. Vom vedea mai departe cum si cine prepara
alimentele, unde si cine le consuma.
Pomenile si practicile funerare sunt savarsite in zilele in care mortul mai este inca in casa, in
timpul inmormantarii si dupa inmormantare.

Ofrande pentru cel plecat - jertfele sangeroase

In unele regiuni ale tarii (Moldova, Bucovina si Banat) in functie de specific, a fost atestata o
ramasita a sacrificiului sangeros, pastrata de mentalitatea populara, si anume: "In seara dinaintea
inmormantarii, in prezenta preotului, se taia un berbec negru, il orienta cu capul spre apus, ii
lipea lumanari de ceara in coarne, ii citea o rugaciune si apoi il taia lasand sa curga sangele intr-
o groapa anume sapata, numita ara. Capul si pielea vitei taiate se da preotului, de unde a ramas
proverbul A da pielea popii care inlocuieste verbul a muri". Din carnea lui se preparau bucatele
pentru ospatul funerar din incheierea ceremonialului. In legatura cu numele agrar al sacrificiului,
ara (sau, in alte parti, aratu) prof. I. Ghinoiu observa, ca Mircea Eliade, ca omul preistoric
apropia insamantatul cu inhumatul mortului, ambele fiind actiuni naturale, firesti, in
comunitatile agrare.
In unele zone din Moldova dar existente, in parte, or in alte zone ale tarii, dupa inhumare, potrivit
practicilor si credintelor populare, rudele defunctului dau, peste mormant, un cocos viu,
sacrificiul fiind, de data aceasta, nesangeros, sublimat.

Painea si vinul vietii vesnice

Painea si vinul, graul si vita de vie apar in ceremonialul funerar romanesc atat dinainte de
crestinism cat, mai ales in cel crestin. In crestinism aceste doua elemente au o semnificatie
deosebita. Mancand painea si band vinul transformate, in timpul Sfintei Liturghii, in trupul si
sangele lui Hristos, crestinul se uneste cu Acesta, facand sa creasca, in acelasi timp, relatiile
dinlauntrul unitatii Bisericii ca trup al lui Hristos: "Caci o paine si un trup suntem cei multi; caci
toti ne impartasim dintr-o paine" (I Cor. 10, 17). Mancand din trupul lui Hristos si band sangele
Lui, crestinul gusta din imparatia Cerurilor inca in viata fiind. Ce mangaiere mai buna putea
primi bietul om, neinsemnat ca firul de nisip, dar in acelasi timp depasindu-si micimea prin
zborul sufletului sau framantat de nelinisti, decat aceasta adevarata "arvuna" a vietii de veci,
"leac al nemuririi", atat de mult cautate?
Dogmatica ortodoxa ne spune ca au fost alese aceste doua alimente de baza ale omului, painea
si vinul, ca "produse specifice ale priceperii omenesti in materie de hrana". Parintele Staniloae,
insa, explica alegerea painii prin aceea ca painea adusa la altar se va schimba in Trupul lui
Hristos, semnificand viata credinciosilor oferita ca dar lui Hristos, Care se va oferi la randul sau,
ca dar suprem. Painea este, deci, viata. De asemenea, vinul este indoit cu apa, alt element natural
care duce cu gandul la "apa vie", la "raul si apa vietii" aratate de inger in Apocalipsa (22, 1-2).
Ion I. Ionica observa ca, la inceputurile ei, religia crestina a avut o inraurire asupra vechilor
reprezentari populare agrare, facand asocierea mistica a Mantuitorului cu graul si vinul, carora
le daruieste un "nimb de sfintenie singular in lumea vegetala". In nenumarate colinde care au
strabatut veacurile, Iisus Hristos apare ca avand caracter de "divinitate a fertilitatii campului",
iar graul - ca o ipostaza a trupului Domnului. De altfel, in Tara Oltului exista credinta ca "in
bobul de grau se vede chipul Domnului Hristos".
Din faina de grau si apa se face aluatul, "arhetip al genezei si materie sacra" din care se prepara
painea si colacul. Aluatul din grau ne duce cu gandul la "aluatul" din apa si lut, pe care, la
inceputul timpului, Dumnezeu l-a modelat pentru a face omul si l-a insufletit sufland viata
asupra lui. Tot astfel omul neolitic modelase din lut chipurile divine iar "femeia neolitica a
animat divinitatea din lut (figurinele, vasele) si din aluat (painea, colacii) arzandu-le in cuptor".
Este usor, deci, de asemanat painea cu vita omului si "ciclul vegetal al graului, deschis de
samanta semanata si inchis de samanta recoltata" cu "lacunara formula a vietii omului: nasterea,
casatoria si moartea".
In ceremonialul funerar graul apare sub forma colivei peste care preotul toarna vin in timpul
rugaciunilor, precum si sub forma colacilor care se impart pe tot parcursul evenimentului, "de
sufletul mortului".

Ospete in zilele de priveghi

La vechii daci, cu o zi inainte de inmormantare, in curtea decedatului avea loc un "festin
funerar", in doi timpi sacri: unul nocturn, in ultima noapte de priveghi, la care participau
unchiasi mascati, "asezati la o masa lunguiata, unde se ospatau intr-o liniste solemna", ospat ce
semnifica masa luata de mort impreuna cu stramosii lui divinizati. Cel de-al doilea timp, diurn,
avea loc dis-de-dimineata in ziua inmormantarii, la el luand parte membrii familiei si reprezenta
transfigurarea antropofagiei rituale.
In zilele de priveghi este obiceiul sa se bea tuica si vin si se mananca: colaci cu branza, gogosele,
paine, nuci, ciorba, fasole, varza. In Dolj se ospateaza in toate cele trei zile nopti si trei zile la
pranz, seara. De asemenea, dupa ce se striga Zorile, se da cate un colacel si un pahar de tuica,
varza, fasole si tuica. Dimineata se da de mancare "ce are prin casa", femeii care tamaie cu ciob.
Alimente pentru "marea calatorie"
Coliva, sacrificiu al spiritului graului, specifica popoarelor agrare, este preparata in mod special
in ceremoniile de inmormantare si in ritualurile de comemorare a mortilor. Se face din grau
curat, ales, care se piseaza int-un vas special (chiua) si se fierbe pana devine o pasta densa. Dupa
racire se amesteca cu miere, cu nuci pisate, se intinde pe o tava si se orneaza cu diferite motive
iar in mijloc se pune o cruce din zahar, bomboane sau cacao. Aranjata pe tipsie, coliva inchipuie
mormantul.
Colacii sunt "perechea sufletului fara de care acesta nu se poate integra in randul neamului celor
dusi". Se prepara din aluat de paine, in numar impar, sub diferite forme: rotunzi, in forma
literelos S, O sau X, doi O crucis, doi S crucis, formand o roata, in forma de cruce, in forma
cifrei. In Bucovina se fac foarte mari si se numesc "crestati" (datorita impletiturii lor crestate).
Colacii se pun pe o masa acoperita cu o panza alba, purtata pe umeri de patru oameni care vor
primi cate un colac, o batista si o lumanare drept plata. De asemenea, vor primi colaci cei care
poarta steagurile si cei care primesc de pomana diferite obiecte. Colacii se prepara "ca painea,
in capistere", "in copaia de paine", "copti intest, in cuptor, in soba, direct pe vatra", de catre
femeile batrane "care se pricep", femei curate, rude sau vecine.
In sicriu sau chiar "in sanul mortului" se pun bomboane, colaci, oua, pentru ca sa nu se faca
moroi. De asemenea, i se leaga covrigi la mana, "caci se intalneste cu prieteni, copii, parinti si
sa le dea" si se baga in san o turtita de malai, "pentru hrana mortului".
Pomul incarcat cu fructe reprezinta un "substitut al mortului" si aminteste de pomul vietii despre
care se mentioneaza in Facerea, dar si in Apocalipsa. Pomul simbolic pentru inmormantare se
face dintr-o creanga de mar sau prun cu multe ramuri curatate de coaja pana raman albe in care
se pun diferite fructe: mere, prune, lamai, stafide, smochine, colacei, iar in varf nuci. La
inmormantare preotul, nasul sau participantii iau cate un fruct. In Muscel pomul este scuturat
de roade deasupra mormantului, apoi se implanta in mormant, langa cruce, se arunca pe o apa
curgatoare sau intr-o fantana. Abandonarea pe apa aminteste de rituri funerare preistorice in
care cadavrul se trimitea in lumea de dincolo de apa.
Pomul este si un "substitut al roadelor pamantului" si este dat de pomana la 40 de zile dupa
inmormantat, reprezentand partea din rodul pamantului (hrana, apa, umbra, adapost etc.) care-i
revine sufletului mortului, "expediata prin intermediul pomenirii".
In Moldova se mai pastreaza obiceiul sa se scoata un pom din pamant, cu radacina cu tot, care,
dupa ce este folosit ca suport al pomenilor, se rasadeste la mormant, langa cruce (Manastirea
Casin, jud. Bacau; Costachi Negri, jud. Galati; Grinties, jud. Neamt; Lamaseni, jud. Suceava si
altele). Dupa incheierea ceremoniei in unele zone ale tarii pomul ramane in livada celui care il
da de pomana, il ingrijeste iar roadele sunt culese de cel care l-a primit. In unele sate bucovinene
pomul pomenilor se face dintr-un varf de brad iar in jumatatea nordica a Moldovei din sageti de
sindrila. Pomul, incarcat cu fructe, porumbei si scarita din aluat, prosop, cana de apa, lumanari
si impodobit cu hartie colorata, este scuturat de mai multe ori in drum spre cimitir sau la
mormant unde se infige langa cruce. Cel care il duce ia prosopul agatat in pom si o suma de
bani. in Maramures si, izolat, in zonele etnografice, pomii fructiferi se sadesc, dupa
inmormantare, chiar la capataiul mortului, cimitirul capatand aspectul unei livezi de meri.

Ospatul ceremonial
Dupa inmormantare, se face o masa (pomana) la casa mortului, la care se asaza preotul impreuna
cu toti participantii. Preotul binecuvinteaza bucatele si se roaga din nou pentru sufletul mortului.
Apoi se "salta coliva de trei ori".
Se asaza un om in capul mesei si "se pune un ciomag de mar si se impodobeste cu flori si cu
busuioc, un geac (saculet) si daca e femeie, un batic, iar daca e barbat un servet si trei colaci,
numiti sambecioare. Omul sau femeia ia ciomagul in mana si da roata la masa inainte de fiecare
fel de mancare servit si zice Dumnezeu sa-l ierte, cum se pomeneste si ceilalti spun Sa-l ierte
Dumnezeu! Persoanei cu ciomagul ii mai da o farfurie si un castron cu mancare, trei colaci, un
pahar cu vin". Dupa inmormantare, la casa unde a locuit mortul, se face pomana la care se asaza
cei ce au participat la inmormantare, dar uneori chiar intreg satul. Se servesc 2-3 feluri de
mancare, bautura si fiecare primeste cate un colac si lumanare. Familia da celor chemati la masa,
vase cu macare, imbracaminte.
"Petreceri" ale celor vii cu cei morti se organizeaza. in cimitir sau in curtea mortului. La cimitir,
participantii aduc diferite ofrande alimentare (colaci, mancare gatita, bautura), si le asaza pe
mese in curtea bisericii, numite setre sau direct pe pamant, langa morminte. Dupa
binecuvantarea mesei de preot, urmeaza la lumina lumanarilor, ospatul propriu-zis. La in-
cheierea ospatului oamenii saraci primesc bogate ofrande alimentare (Maramures, Muntii
Apuseni). Ospetele in cimitire de Pasti sunt nocturne in zona Branului (Gh. Geana).
Subliniem caracterul crestin ortodox al inmormantarilor din tara noastra, pastrand toata
randuiala stabilita de Biserica a slujbelor, parastaselor si pomenirilor. Toate obiceiurile si
practicile legate de "marea trecere" se bazeaza pe credinta ca cei vii pot ajuta prin rugaciuni si
fapte bune sufletul celui plecat in vesnicie.

Pr. prof. dr. IOAN STANCU