Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NOTE DE CURS
DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT
(Ciclul I)
AUTOR:
Sergiu Bivol
mg. în drept, lector. univ.
CHIŞINĂU – 2013
1
I. PRELIMINARII
2
II. TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR
Realizarea în timp
Nr. Unităţi de conţinut
C S LI
III. COMPETENTE
Competente generice:
1. analiză şi sinteză a abordărilor teoretice din domeniul dreptului internaţional privat;
2. exprimare scrisă şi orală, într-un limbaj juridic corect, folosind termeni şi noţiuni din dreptul
internaţional privat;
3. interpretare a normelor de dreptul internaţional privat;
4. aplicare a cunoştinţelor teoretice în practică;
5. stabilire a obiectivelor de studiu independent;
6. demonstrare a gîndirii critice în activitatea profesională;
7. luarea de sine stătător a deciziilor;
8. generare de noi idei;
9. rezolvare a situaţiilor de problemă.
3
Competente specifice:
A. Cunoaştere şi înţelegere
1. cunoaşterea obiectului de studiu al disciplinei; definiţiei dreptului internaţional privat;
2. posedarea noţiunii de normă conflictuală, conflict de legi, calificare, raport juridic cu element
de extraneitate, ordine publică, fraudă la lege, retrimitere;
3. clasificarea izvoarelor dreptului internaţional privat, formelor conflictului de legi, tipurilor de
calificare;
4. formularea principalelor teorii şi concepte, principiilor generale;
5. determinarea elementului de extraneitate în raporturile de drept internaţional privat;
6. identificarea problemelor ce pot apărea şi formularea soluţiilor de drept.
4
Subiectul 3. Evoluţia dreptului internaţional privat.
Obiective Unităţi de conţinut
- să descrie condiţiile apariţiei problemelor Condiţiile apariţiei problemelor de drept
de drept internaţional privat; internaţional privat.
- să evidenţieze ideile principale ale Teoria statutarilor italieni (sec.XIII-XV):
statutarilor italieni; glosatorii şi postglosatorii.
- să caracterizeze particularităţile Doctrinele franceză, olandeză, germană,
soluţionării conflictelor de legi în diferite anglo-americană privind soluţionarea
doctrine. conflictelor de legi şi doctrina italiană a
personalităţii legilor.
5
- să definească procedeul retrimiterii în autonome. Principii şi excepţii.
dreptul internaţional privat; Calificarea după proper law şi concluzii
- să stabilească condiţiile şi formele privind legea după care se face calificarea.
retrimiterii; Noţiune, evoluţia, condiţiile de existenţă şi
- să invoce argumente în favoarea şi formele retrimiterii.
împotriva retrimiterii; Sistemele de drept în care este admisă
- să estimeze sistemele de drept care nu retrimiterea şi argumentele invocate în
admit retrimiterea; favoarea acesteia.
- să argumenteze cauzele invocate Sistemele de drept care nu admit
sistemelor de drept care nu admit retrimiterea şi argumentele invocate
retrimiterea. împotriva acesteia.
6
- să definească noţiunea de străin persoană Noţiunea de străin persoană fizică.
fizică; Relaţia dintre condiţia juridică a străinului
- să delimiteze regimul juridic al străinului şi conflictul de legi.
de conflictul de legi; Concepţia aplicării legii personale: lex
- să caracterizeze concepţia aplicării legii patriae şi lex domicilii.
personale; Legea aplicabilă statutului personal în drept
- să determine legea aplicabilă statutului conflictual al RM.
personal; Teoria interesului naţional.
- să argumenteze teoria interesului
naţional.
Subiectul 11. Norma conflictuală cu privire la forma actelor juridice. Norma conflictuală cu
privire la condiţiile de fond ale actelor juridice în general şi ale contractelor în special.
Obiective Unităţi de conţinut
- să caracterizeze noţiunea de formă a Noţiunea de formă a actelor juridice.
actelor juridice; Legea aplicabilă formei exterioare a
- să determine legea aplicabilă condiţiilor actelor juridice.
de formă a actelor juridice; Caracterul normelor conflictuale privind
- să stabilească caracterele normelor forma actului juridic.
conflictuale privind forma actului juridic; Domeniul de aplicare a legilor privind
- să analizeze domeniul de aplicare a forma actelor juridice.
legilor privind forma actelor juridice. Noţiuni generale privind condiţiile de
- să caracterizeze condiţiile de fond ale fond.
actelor juridice; Legea aplicabilă actului juridic unilateral.
- să determine legea aplicabilă condiţiilor
Legea aplicabilă contractelor.
de fond ale actelor juridice unilaterale;
Domeniul de aplicare a legii contractului.
- să stabilească legea aplicabilă fondului
contractului;
- să analizeze domeniul de aplicare a legii
7
contractului.
8
V. DESCRIERE SUMARA A TEMELOR DE STUDII:
Din cele mai vechi timpuri normele juridice au fost împărţite în două mari ramuri. Ca un
corolar al acestei constatări deloc retorice apare şi gruparea făcută de jurisconsultul roman
Ulpian, după care toate normele juridice aparţin, fie dreptului public, fie dreptului privat. Această
divizare şi astăzi este valabilă. Prin drept public se înţelege totalitatea normelor şi ramurilor
dreptului care au ca obiect reglementarea raporturilor dintre stat şi cetăţeni. Dreptul privat
cuprinde ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile dintre persoanele fizice
şi/sau juridice care sunt purtătoare de drepturi şi obligaţii subiective iar subiectele se situiază pe
poziţii de egalitate chiar dacă unul dintre ele este din categoria organelor publice. Normele de
drept ce ţin de relaţiile dintre state formează dreptul internaţional public, iar normele ce ţin de
relaţiile dintre persoanele fizice şi/sau juridice, care au loc în viaţa internaţională cad sub
incidenţa dreptului internaţional privat. Spunem că raportul de drept internaţional privat se
deosebeşte de raportul din dreptul intern prin existenţa unui sau mai multor elemente de
extranietate. Prin element de extranietate înţelegem împrejurarea de fapt legată de un raport
juridic datorită careia acest raport are legătură cu mai multe sisteme de drept. Elementul de
extranietate poate să difere de circumstanţele raportate la subiectul raportului juridic, la obiectul
raportului juridic şi la conţinutul raportului juridic.Putem spune că obiectul dreptului
internaţional privat îl constituie raporturile juridice de drept privat cu element de extranietate iar
principalele materii care sunt studiate sunt comflictul de legi, conflictul de jurisdicţii şi condiţia
juridică a străinului. Prin conflict de legi inţelegem situaţia în care un raport juridic cu element
de extranietate se cere susceptibil să fie cârmuit de două sau mai multe legi. Conflictul de
jurisdicţii presupune competenţa a două sau mai multe instanţe de judecată să judice litigiul
aparut dintr- un raport juridic cu element de extranietate. Sub noţiunea de condiţie juridică a
străinului înţelegem totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le poate avea străinul ( persoană
fizică sau juridică ) în ţara forului. Condiţia juridică interesează capacitatea de folosinţă şi nu
capacitatea de exerciţiu.
Denumirea de drept internaţional privat a fost expusă pentru prima dată de către Joseph
Story, ulterior preluată de către doctrinarii francezi şi germani.
Divergenţele apărute în ceea ce priveşte denumirea disciplinei a dus la discuţii referitor
la locul dreptului internaţional privat în sistemul de drept. În urma multiplelor analize, totuşi s- a
ajuns la concluzia că dreptul internaţional privat este o disciplină distinctă care reglementează o
grupă specifică de relaţii sociale cu caracter dublu, deoarece conţine atât norme de drept privat
cât şi norme de drept internaţional, având un obiet propriu şi o proprie metodă de reglementare.
Reglementarea raporturilor juridice de drept internaţional privat se efectuiază atât cu ajutorul
normelor conflictuale cât şi cu ajutorul normelor materiale.
9
soluţionarea litigiului. Norma conflictuală rezolvă doar o problemă prejudicială- coflictul de legi.
Norma conflictuală este parte componentă a dreptului intern al fiecărui stat.
Structura norme conflictuale corespunde menirii dreptului conflictual chemat să
stabilească legea competentă pentru soluţionarea conflictului apărut avund următoarele elemente;
conţinut şi legătură. Conţinutul normei conflictuale reprezintă totalitatea raporturilor juridice la
care se referă norma conflictuală, determinând câmpul de activitate în spaţiu a unei legi.
Legătura normei conflictuale determină legea aplicabilă raportului juridic cu element de
extranietate, cu alte cuvinte, stabilirea sistemului de drept care va reglementa situaţia concretă.
Normele conflictuale au şi clasificare proprie, care corespunde structuri sale, clasificându- se
după conţinut şi după legătură. Fiecare stat formându- şi dreptul sau coflictual si- a ales şi puncte
specifice de legătură potrivit carora leagă raportul juridic de sistemul de drept propriu. Cele mai
importante puncte de legătură folosite de dreptul internaţional privat sunt: legea personală, care
poate fi întâlnită fie sub legea naţională, fie sub legea domiciliului; legea situării bunului; legea
aleasă de către părtile raportului juridic; legea întocmirii actului juridic şi altele.
În dreptul internaţional privat s- a admis existenţa unor norme spaciale, zise norme de
aplicare imediată sau norme imperative. Caracteristic pentru aceste norme este că ele înlătură
aplicarea normelor conflictuale punând în aplicare direct normele materiale ale forului. Aceasta
se face atunci când instanţa forului consideră că, prin aplicarea normelor conflictuale s-ar ajunge
la desemnarea unei norme materiale a unui stat străin care ar fi în contradicţie cu ordinea publică
a statului forului.
Studierea dreptului internaţional privat actual este imposibil fără a cunoaşte istoricul
apariţiei normelor care i- au dat naştere. Analiza conflictelor de legi sa facut pe anumite
perioade, începând din antichitate. Sunt analizate conflictele de legi din perioada Imperiuli
roman, Evului Mediu şi perioada modernă. Dacă perioada statului cetate este lipsită de apariţia
conflictelor de legi, atunci începând cu a doua etapă- perioada Imperiului mediteranean
observăm rudimente ale conflictelor de legi care au prins rădăcini în epoca Evului Mediu
dezvoltându- se ca teorii sub denumirea de personalitatea legilor şi teritorialismul cutumelor.
Ulterioara preocupare a soluţionării conflictelor de legi s- a observat în analizele glosatorilor şi
postglosatorilor, care au format şcoala statutarilor italieni (sec. al X111- al XV- lea). Şcoala
franceză a statutelor (sec. al X1V- lea- al XV111- lea) a îmbunătăţit studierea normrlor
conflictuale iar prin şcoala statutarilor olandezi (sec. al XV11- lea) au fost aduse noi soluţii
specifice conflictelor de legi. Perioada medernă ce ţine de soluţionarea conflictelor de legi este
legată de şcoala germană, şcoala italiană şi şcoala anglo- americană.
În cazul unui raport juridic cu element de extranietate se ridică probleme stabilirii legii
competente chemate să soluţioneze prezentul raport, deoarece datorită elementului de
extranietate se cer a fi aplicate mai multe legi. Constatând că pentru stabilirea legii competente
se regurge la normele conflictuale, este de neânchipuit ca aceste norme să fie aplicate fară
calificarea şi fără stabilirea conţinutului lor. Calificarea normelor conflictuale este legată de
componentele normei conflictale. Pentru acesta, mai întâi se determinî conţinutul sau obiectul
normei conflictuale, adică în care scop se utilizează, se referă la bunuri ori la persoane, la
succesiune ori la capacitatea de exerciţiu, etc. Atunci când legile concurente iau în considerare
elemente diferite, apare un conflict de calificări care se cere a fi rezolvat, utilizându- se în acestă
situaţie calificarea potrivit legii forului. După felul cum se face calificarea, dreptul internaţional
privat cunoaşte două feluri de calificare, calificare primară şi calificare secundară. Dacă prima
este o problemă de drept internaţional privat atunci a doua ţine de drepul intern şi se face dupa ce
s- a facut calificarea primară. Dat fiind că la soluţionarea unui conflict de calificări sunt
10
susceptibile pentru aplicare mai multe legi care se cer a fi calificate în dependenţă de elementul
de extranietate cu care ste legat raportul juridic, o problemă stringentă este determinarea legii
după care se va face calificarea. Principalele teorii după care se face calificarea sunt: a)
calificarea conform legii instanţei sesizate (lex fori); b) calificarea conform legii competente (lex
causae) şi calificarea dupa proper law (de la caz la caz).
Prin izvoare ale dreptului, ştiinţa juridică are în vedere formele de exprimare ale
normelor juridice în cadrul unui sistem de drept în diferite epoci şi ţări în scopul impunerii ca
obligatorii a anumitor reguli în manifestarea raporturilor sociale. Datorită obiectului
reglementării, dreptul internaţional privat are atât izvoare interne cât şi izvoare internaţionale.
Acest dualism se datorează situaţiei elementului de extranietate care se gaseşte în conţinutul
raportului juridic.
În privinţa izvoarelor interne se face distincţie între izvoarele materiale şi izvoarele
formale, care reprezintă formele specifice de exprimare ale normelor dreptului internaţional
privat. Legea şi celelalte acte normative constituie izvoarele materiale, pe când jurisprudenţa,
practica arbitrală şi doctrina constituie izvorul formal. Sunt izvoare internaţonale ale dreptului
internaţional privat tratatele, acordurile, cutuma internaţională şi uzanţele comerciale.
Dat fiind că conflictele între normele conflictuale sunt de două feluri, conflicte pozitive
şi conflicte negative se cere de clarifiat care dintre acestea pot da naştere retrimiterii. Dacă in
cazul conflictului pozitiv de legi norma conflictuală în prezenţă atribuie competenţa instanţei de
judecată proprii, atunci în cadrul conflictului negativ de legi noma conflictuală, a statului forului
se declară necompetenta şi face trimitere la norma conflictuala a statului cu care raportul juridic
are legătură prin elementul de extranietate, care la rândul său, fără a primi acestă competenţă, şi-
o declină, fie in favoare statului de trimitere fie in favoarea unui stat terţ. Anume această situaţie
a dat naştere instituţiei retrimiterea. Datorită acestor manevre în doctrină sa format opinia
existenţei a două forme de retrimitere, retrimitere de gradul unu şi retrimitere de gradul doi. Prin
retrimitere de gradul unu înţelegem situaţia cănd legea străină face retrimitere la legea forului, iar
prin retrimiterea de gradul doi, situaţia prevede retrimiterea la legislaţia unui stat terţ. Literatura
juridică de specialitate prezintă o serie de argumente care sunt discutate atât pentru admiterea
retrimiterii în legislaţiile naţionale cât şi în ceea ce priveşte respingerea ei. Aceste argumentări,
prezentând puncte forte, au făcut ca în legislaţiile unor state, această instituţie să fie inclusă iar în
legislaţiile altor state să nu existe. O poziţie similară se regăseşte şi în convenţiile internaţionale.
În dreptul internaţional al Republicii Moldova această instuţie lipseşte.
Ordinea publică de drept internaţional privat este formată din ansamblul principiilor
fundamentale de drept ale fiecărui stat în parte, aplicabile în raporturile juridice cu element de
extranietate. Instituţia este mijlocul de procedură aplicabil de către instanţa forului, pentru a
înlătura efectele legii străine normal competente să se aplice raportului de drept internaţional
privat, dacă acestea contravin legislaţiei forului şi principiilor fundamentale pe care aceasta se
bazează. Instanţa de judecată, refuzând aplicarea legii străine normal competente, desemnată de
norma conflictuală proprie, va aplica propria lege materială. Ordinea publică în dreptul
internaţional privat este distinctă de acele situaţii în care legea străină nu se poate aplica datorită
unor imperative de neânlăturat, cum ar fi lipsa cetăţăniei, a unui domiciliu, situaţii în care se
aplică legea forului. Ordinea publică nu trebuie confundată nici cu retrimiterea, dearece
presupune deosebiri esenţiale între dreptul material al instanţei forului şi legea străină, pe când în
11
al doilea caz este conflict de competenţă. Ordinea publică a fost elaborată în sec. X1X- lea,
având ca punct de plecare ordinea publică din dreptul intern, cu toate că aceste două noţiuni sunt
distincte. Ordinea publică din dreptul intern este mai largă decât în dreptul inernaţional privat,
dar totuşi ordinea publică din dreptul internaţional privat se bazează pe ordinea publică din
dreptul intern.
Prin frauda la lege înţelegem operaţiunea prin care părţile unui raport juridic caută să
beneficieze de unele dispoziţii favorabile lor, eludând dispoziţiile legale nefavorabile. În situaţia
dată părţile crează împrejurări prin care se sustrag autorităţii unor prevederi legale imperative şi
fac ca raportul lor juridic să fie guvernat de alte dispoziţii legale. Dacă în dreptul intern, prin
fraudarea legii partile rămân în cadrul aceluiaşi sistem de drept, atunci în dreptul internaţional
privat raportul juridic se deplasează în cadrul unui alt sistem de drept, diferit decât cel care l- ar
fi desemnat norma conflictuală dacă n- ar fi fost să intervină fraudarea. Frauda la lege în dreptul
internaţional privat poate interveni în situaţia statutului personal, bunurilor, succesiunii, referitor
la forma actelor juridice, în situaţia persoanelor juridice. Pentru constatarea fraudării legii în
dreptul internaţional privat trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să existe
un acord de voinţă a părţilor; b) părţile să utilizeze mijloce licite, permise de lege, dar prin care
se ajunge la rezultate ilicite; c) să existe intenţia frauduloasă a părţilor care să fi creat în mod voit
condiţii de fraudare a legii competente; d) să se ajungă la un rezultat ilicit, obţinut de parţi, care
să contravină legii competente aplicabile. Referitor la sancţionarea fraudei la lege, în doctrină s-
au conturat două opinii, una ţine de sancţionare iar alta împotriva sancţionării, ambele fiind
argumentate destul de bine. Fraudarea legii are asemănări şi deosebiri cu alte instituţii cum ar fi
excepţia de ordine publică, abuzul de drept şi simulaţia.
Dreptul naţional al statului are caracter teritorial, adică sfera lui de activitate se
răsfrânge în limitele teritoriului statului respectiv. Prezenţa elementului de extranietate într- un
raport juridic, ridică problema aplicării legii străine. În situaţia dată instanţa de judecată sesizată
cu soluţionarea unui asemenea litigiu va trebui să decidă dacă aplică legea proprie sau legea
străină. Dacă va aplica legea străină, care sunt modalităţile aplicării şi cum se stabileşte
conţinutul legii străine. Acestea sunt întrebările la care trebue de găsit răspuns. Prin lege străină
se înţelege dreptul străin, indiferent de izvoarele sale. Dreptul străin poate fi aplicat de către
instanţa de judecată numai daca acesta a fost desemnat de catre norma conflictuală a statului
forului. Aplicarea legii străine prezintă deficultăţi privind titlul cu care judecătorul face acest
12
lucru. În privinţa aplicarii legii străine au fost formulate mai multe teorii, unele dintre ele se cer a
fi reţinute.
- legea străină este un element de drept iar instanţa trebuie să determine conţinutul ei
pentru a fi aplicată. Determinarea conţinutului legii străine se face cu toate mijloacele
posibile.
- legea străină este element de fapt iar regulile privind această teorie diferă în sensul că
parţile trebuie să facă dovadă conţinutului legii străine, judecătorul fiind în poziţie pasivă,
chiar dacă şi cunoaşte conţinutul ei.
- teoria drepturilor câştigate se bazează pe respectul drepturilor dobândite in străinătate,
luîndu- se în considerare legea străină.
- teoria recepţionării dreptului străin, consideră că legea străină se încorporează legii
forului şi se aplică cu titlu de drept propriu.
Referindu- ne la dreptul internaţional privat al Republicii Moldova constatăm că legea
străină se aplică în calitate de element de drept. Sarcina probei legii străine se pune în seama
parţilor, instanţa de judecată de asemenea fiind obligată să ia toate masurile pentru stabilirea
conţinutului legii străine. Dobândirea probelor ce ţine de conţinutul legii străine se face prin toate
mijlocele posibile.
Sub noţiunea de statut al persoanei fizice înţelegem totalitatea legilor care se aplică faţă
de cetăţenii unui stat. Statutul personal al persoanei fizice este legat de legislaţia locului de
origine sau de legea domiciliului. În dreptul internaţional privat statutul personal al pesoanei
fizice are caracter extrateritorial deoarece urmează persoana oriunde s- ar găsi, guvernând- o.
Din punct de vedere al dreptului internaţional privat, participanţi la raporturile juridice de drept
privat pot fi atât cetăţenii proprii, străinii cât şi apatrizii. Sub rezerva duferenţelor, legea care
cârmuieşte statutul personal al persoanei fizice poate fi legea cetăţăniei sau legea domiciliului.
Prin condiţia juridică a străinilor înţelegem totalitatea normelor juridice prin care se
determină drepturile şi obligaţiile pe care le poate avea străinul în ţara forului. Noţiunea se referă
atât la pesoanele fizice cât şi la cele juridice. Condiţia juridică a străinilor are carater unilateral,
în sensul că este stabilită de statul de reşedinţă a străinului. Conform dreptului internaţional
privat al Republicii Moldova străinii, au în condiţiile legii aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii proprii
cu excepţiile prevăzute de lege. Regimul juridic al străinilor se deosebeşte de condiţia juridică a
stăinilor prin aceea că are caracter complex şi se stabileşte prin diferite acte normative şi prin
reglementări internaţionale. Prin retorsiune înţelegem situaţia când statul aplică norme de drept
restrictive în urma acţiunilor neprietineşti din partea statului care pune într- o situaţie
descriminatorie persoanele fizice sau juridice ale statului care aplică retorsiunea.
Procedura declarării cetăţeanului străin sau a apatridului incapabil ori limitat în
capacitatea de exerciţiu este supusă legii personale. Instituţia recunoaşterii absenţei fără veste
sau declarării morţii cetăţeanului străin este contraversată în sensul că normele materiale, în ceea
ce priveşte termenii de declarare a absenţei fără veste, morţii şi efectele juridice diferă de la stat
la stat. Normele conflictuale ale fiecărui stat hotărăsc care instanţă de judecată este împuternicită
pentru o asemenea procedură.
Tutela şi curatela care se instituie asupra persoanelor fizice lipsite de capacitatea de
exerciţiu sau cu capacitatea de exerciţiu restrânsă de asemenea este o problemă a dreptului
internaţional privat, vizând mai multe chestiuni în ceea ce priveşte stabilirea legii competente.
Drepturile cetăţeanului străin sau ale apatridului la nume, folosirea şi protecţia lui sunt guvernate
de legea sa naţională.
13
TEMA 12: Statutul persoanei juridice
În doctrină acţiunile persoanelor fizice şi juridice care sunt îndreptate pentru naşterea,
modificarea ori stingerea unor raporturi juridice de gen contractual ori extracontractual pot fi
întâlnite sub noţiunile de „tranzactii” şi „contracte”. Ambele noţiuni, fiind identice, exprimă o
convenţie încheiată între mai multe persoane ca urmare a înţelegerii intervenite între ele. Pentru
ca un contract să fie valabil el trebuie să corespundă condiţiilor de fond şi condiţiilor de formă
unui act juridic. În dreptul internaţional privat se face distincţie între condiţiile de formă şi
condiţiile de fond ale contractului, fiecare dintre aceste aspecte fiind guvernate de legi diferite.
Legea care reglementează condiţiile de fond şi efectele contractului poartă denumirea de lex
contractus. Condiţiile de formă sunt reglementate de norma conflictuală locus regit actum. Lex
14
contractus se poate prezenta sub două forme, lex voluntatis, adică legea aleasă de părţi în temeiul
autonomiei lor de voinţă iar în lipsa acesteia, de legea determinată prin localizarea obiectivă a
contractului, pe baza normelor juridice ale forului. Dreptul internaţional privat al Republicii
Moldova recunoaşte ambele principii.
În legătură cu modalităţile de exprimare a voinţii părţilor s- a stabilit că alegerea legii
aplicabile contractului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acesteia sau
din alte circumstanţe. Întinderea voinţei părţilor de asemenea prezintă interes deoarece părţile pot
alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei părţi a contractului. Rezultă deci posibilitatea ca
părţile să supună condiţiile de fond ale contractului unor legi din sisteme diferite. Părţile sunt
îndreptăţite ulterior să modifice acordul asupra legii aplicabile contractului. Legea care stabileşte
limitele şi condiţiile în care parţile pot alege legea aplicabilă este legea forului.
Faptele juridice sunt evenimente naturale produse fără intervenţia omului, care dau
naştere unor efecte juridice. Faptele juridice pot fi licite ( gestiunea de afaceri, plata
nedatoratului, îmbogăţirea fără justă cauză ) şi ilicite, adică producătore de prejudicii, care atrag
răspunderea pentru fapta proprie ori pentru fapta altuia sau pentru fapta lucrului. Doctrina,
jurisprudenţa şi legislaţiile statelor în domeniul dreptului internaţional privat cunosc mai multe
modalităţi de soluţionare a delictului civil. Faptele licite cu element de extranietate de asemenea
este o preocupare a dreptului internaţional privat.
Sediul materiei îl reprezintă Codul familiei, Titlui V1- Reglementarea relaţiilor familiale
cu element de extranietate. Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din
adopţie.
Căsătoria este elementul de bază a familiei. Căsătoria dezvăluie partularităţi politice,
sociologice şi religioase, şi anume pentru acesta legislaşiile statelor în domeniu este
diversificată. Acest element de statut personal este un teren deosebit de propice pentru
multiplicarea conflictelor de legi. Referitor la definiţia căsătoriei, doctrina cunoaşte mai multe
accepţiuni. Cu toate acestea legislaţiile tuturor statelor prevăd, pentru încheierea căsătoriei
respectarea anumitor condţii de fond şi de formă. Aceste condiţii sunt reglementate de către
legislaţia statului forului. În dreptul comparat, pentru legea aplicabilă condiţiilor de fond ale
căsătoriei cu element de extranietate se cunosc mai multe sisteme: 1. se aplică legea naţională a
viitorilor soţi; 2. se aplică legea domiciliului viitorilor soţi; 3. se aplică legea locului încheierii
căsătoriei; 4. se aplică legea naţională pentru cetăţenii proprii care se căsătorec în străinătate şi
legea domiciliului pentru cetăţenii care se căsătoresc în ţară. Condiţia de formă a încheierii
15
căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează. Legislaţia Republicii
Moldova permite căsătoria cetăţenilor proprii, care se găsesc în străinătate la misiunile
diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova. O căsătorie legal incheiată între
cetăţeni străini sau intre un cetăţea străin şi un cetăţean al Republicii Moldova pe teritoriul
statului nostru produce aceleaşi efecte juridice ca şi o casătorie încheiată între cetăţenii proprii.
Divorţul este cârmuit de legea aplicabilă efectelor căsătoriei.
Referitor la filiaţia şi ocrotirea minorului dreptul internaţional privat interesează legea
aplicabilă stabilirii filiaţiei copilului din căsătorie şi legea aplicabilă stabilirii filiaţiei copilului
din afara căsătoriei. Adopţia este operaţiunea juridică prin care se crează legătura de filiaţie între
adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Dacă
condiţiile de fond pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a
celui ce urmează a fi adoptat, atunci condiţiile de formă sunt stabilite de legea statului pe
teritoriul căruia se încheie adopţia. Obligaţia de întreţinere este stabilită de asemenea de
legislaţia fiecărui stat în parte.
16
9. Izvoarele internaţionale de drept internaţional privat.
10. Conţinutul dreptului internaţional privat.
11. Calificarea şi conflictul de calificări.
12. Conflictul de legi în timp şi spaţiu.
13. Conflictul mobil de legi şi conflictul în timp al normelor conflictuale.
14. Eficacitatea internaţională a drepturilor dobândite.
15. Conflictul de legi în situaţii speciale.
16. Ordinea publică de drept internaţional privat – situaţie de înlăturare a aplicării legii străine.
17. Dreptul la apărare sau excepţia de ordine publică în materia recunoaşterii şi executării
hotărîrilor judecătoreşti străine.
18. Teoria ordinii publice internaţionale în faţa poligamiei şi repudierii.
19. Retrimiterea ca mijloc jurisdicţional de limitare a aplicării legii străine.
20. Frauda de lege ca mijloc volitiv de limitare a aplicării legii străine.
21. Rolul normelor conflictuale în stabilirea legii aplicabile.
22. Aplicarea legii străine în calitate de “lex causae”.
23. Persoana fizică în dreptul internaţional privat.
24. Reglementarea regimului juridic al străinului în dreptul internaţional privat.
25. Materia raporturilor de familie şi legea aplicabilă.
26. Legea aplicabilă raporturilor de familie: căsătoria, relaţia hetero sau homo – sexuală,
divorţul, adopţia.
27. Conflictul de naţionalităţi. Plurinaţionalitatea şi apatrizii.
28. Persoana juridică în dreptul internaţional privat.
29. Materia bunurilor şi drepturilor reale şi legea aplicabilă acestora.
30. Forma actelor juridice şi legea aplicabilă.
31. Condiţiile de fond şi legea aplicabilă actelor juridice în general şi contractelor în special.
32. Faptele juridice licite şi legea aplicabilă.
33. Faptele juridice ilicite şi legea aplicabilă.
34. Normele conflictuale în domeniul tranzacţiilor comerciale internaţionale.
35. Rolul autonomiei de voinţă în stabilirea legii aplicabile tranzacţiilor comerciale
internaţionale.
36. Soluţionarea conflictelor de legi în domeniul raporturilor de succesiune.
37. Competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat.
38. Procesele de drept internaţional privat.
39. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine în Republica Moldova.
40. Principiile generale de stabilire a competenţei internaţionale a instanţelor judecătoreşti.
41. Determinarea competenţei instanţelor naţionale în soluţionarea litigiilor cu element de
extraneitate.
42. Uniformizarea europeană şi internaţională a dreptului judiciar.
43. Dreptul internaţional privat comunitar: realizări şi perspective.
17
VII. SUBIECTE PENTRU EXAMEN
18
33. Teoria extrateritorialitatii drepturilor dobandite avand la baza teoria statutarilor olandezi si
doctrina anglo-americana si corelatia acestei teorii cu dreptul international privat al
Republicii Moldova, art. 1585 Cod civil.
34. Interdependenta conflictului de legi si conditia juridica a strainului.
35. Notiunea de lege straina si temeiul aplicarii legii straine.
36. Stabilirea continutului legii straine, solutii. Modalitatea stabilirii continutului legii straine
potrivit art. 1578 Cod civil.
37. Titlul cu care se aplica legea straina (teoria drepturilor dobandite, teoria receptionalizarii
dreptului strain, aplicarea legii straine in calitate de element de fapt, aplicarea legii straine in
calitate de element de drept).
38. Care este Solutia in situatia cand suntem in imposibilitatea stabilirii continutului legii straine.
39. Interpretarea legii straine si care este sanctiunea interpretarii gresite a legii straine.
40. Aplicarea dreptului statului cu o pluralitate de sisteme de drept.
41. Principiul reciprocitatii in procedura aplicarii legii straine.
42. Deosebirea dintre principiul aplicarii legii straine si principiul aplicarii normelor imperative
ale forului. Analizati aceasta deosebire prin prisma art. 1582 Cod civil.
43. Notiunea de persoana fizica si de statut al persoanei fizice.
44. Subiectii raportului juridic de drept international privat.
45. Principiile determinarii legii nationale a persoanei fizice. Determinarea nationalitatii
persoanei fizice conform dreptului international privat al Republicii Moldova, art. 1587 (alin.
2) Cod civil.
46. Notiunea de conditie juridical a strainului. Scurt istoric privind conditia juridica a strainului.
47. Formele conditiei juridice a strainului, caracteristici. Reforsiunea si conditiile aplicarii.
48. Determinarea capacitatii juridice a cetatenilor straini si apatrizilor conform dreptului
international privat al Republicii Moldova, art. 1588 Cod civil.
49. Determinarea capacitatii de exercitiu a cetatenilor straini si apatrizilor conform dreptului
international privat al Republicii Moldova, art. 1590 Cod civil. Analizati notiunea “interesul
national”.
50. Declararea cetateanului strain sau apatridului incapabil sau limitat in capacitatea de exercitiu.
Tutela si curatela.
51. Declararea disparitiei fara veste sau mortii cetateanului strain sau apatridului.
52. Inregistrarea in strainatate a actelor de stare civila ale cetatenilor Republicii Moldova.
53. Notiunea de persoana juridical. Rolul persoanelor juridice in cadrul relatiilor internationale.
54. Principalele teorii privind determinarea nationalitatii persoanei juridice. Determinarea
nationalitatii persoanei juridice conform dreptului international privat al Republicii Moldova,
art. 1596 Cod civil.
55. Legea aplicabila reprezentantelor sucursulelor si filialelor persoanei juridice.
56. Regimurile juridice de activitate ale persoanelor juridice si care este regimul juridic al acestor
persoane in Republica Moldova, art. 1598 Cod civil.
57. Notiunea de activitate si fapt juridic. Notiunea de forma a actului juridic si formele actului
juridic.
58. Legea aplicabila actului juridic conform dreptului international privat al Republicii Moldova,
art. 1609 Cod civil.
59. Dispozitii generale cu privire la contract. Conditiile de fond si conditiile de forma ale
contractului potrivit normelor de drept international privat. Legea aplicabila conditiilor de
forma ale contractului.
19
60. Lex voluntatis – principiu general in ceea ce priveste legea aplicabila conditiilor de fond ale
contractului de caracterizare. Analiza principiului in context cu art. 1610 Cod civil.
61. Determinarea legii contractului in situatia in care partile nu si-au exprimat vointa cu privire
la legea aplicabila contractului.
62. Determinarea momentului si locului incheierii contractului dintre absenti potrivit teoriilor
receptiei, emisiunii, informatiei si expeditiei.
63. Legea aplicabila faptelor juridice licite (gestiunea de afaceri si obligatiile din imbogatirea
fara justa cauza).
64. Actul ilicit si care este legea ce guverneaza obligatiile din cauzarea de prejudicii, art. 1615 –
1619 Cod civil.
65. Determinarea alicabila succesiunii in dependent de situatia bunurilor si in dependent de
modul de transmitere (legala, testamentara).
66. Transmiterea succesiunii, optiunea succesorala, impartirea mostenirii.
67. Determinarea legii privind drepturile reale asupra bunurilor in dependent de statutul lor.
68. Determinarea legii aplicabile drepturilor personale nepatrimoniale.
69. Incheierea si desfacerea casatoriei cetatenilor straini si apatrizilor pe teritoriul Republicii
Moldova, art. 154, 155, 158 Codul familiei.
70. Incheierea si desfacerea casatoriei cetatenilor Republicii Moldova in afara teritoriului
Republicii Moldova.
71. Legea aplicabila efectelor casatoriei (drepturile si obligatiile parintilor si copiilor, obligatiile
de intretinere a copiilor si altor membri ai familiei), art. 166-161 Codul familiei.
72. Stabilirea filiatiie, art. 159 Codul familiei.
73. Adoptia copiilor cetateni ai Republicii Moldova de catre cetateni straini si apatrizi pe
teritoriul Republicii Moldova si in afara teritoriului Republicii Moldova, art. 162 Codul
familiei.
74. Litigiile de drept civil cu element de extranietate, drepturile si obligatiile procedural ale
persoanelor straine, art. 454 Cod procesual civil.
75. Capacitatea procedurala de folosinta si capacitatea procedurala de exercitiu a persoanelor
fizice si juridice straine, art. 455, 456 Cod procesual civil.
76. Solutionarea actiunilor civile intentate statelor si organizatiile internationale. Imunitatea
diplomatica.
77. Competenta instantelor judecatoresti ale Republicii Moldova in pricinile cu element de
extraneitate.
78. Competenta exclusiva a instantelor judecatorsti ale Republicii Moldova in procese cu
element de extraneitate competenta contractuala (prorogare conventionala) si cazul cand o
asemenea prorogare este exclusa.
79. Efetele hotararilor judecatoresti straine.
80. Delegatiile judecatoresti, recunoasterea actelor eliberate, redactate de autoritatile competente
straine.
81. Recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti si hotararilor arbitrale straine.
82. Procedura de examinare si refuzul de a incuviinta executarea silita a hotararii judecatoresti
straine si a hotararilor arbitrale straine.
83. Recunoasterea hotararilor judecatoresti straine nesusceptibile de executare silita.
84. Domeniul de aplicare a legii forului, regimul probelor.
85. Conceptul de arbitraj comercial international. Deosebirea dintre arbitrajul comercial
international si arbitrajul intern.
20
86. Clasificari ale arbitrajului comercial international:
a) in functie de competenta materiala;
b) in functie de competent teritoriala;
c) in fuctie de structura organizatorica;
d) in fucntie de atributiile conferite arbitrilor.
87. Intocmirea acordului de arbitraj si problemele care necesita a fi solutionate la aceasta etapa.
88. Legea aplicabila conventiei de arbitraj in contextual conventiei de la New York din 1958
privind recunoasterea si executarea scutintelor arbitrale si conventiei europene de arbitraj
comercial de la Geneva din 1961. Clauza compromisorie si compromisul.
89. Procedura arbitrala.
90. Hotararea arbitrala si efectele ei.
21
5. Tratat între Republica Moldova şi Republica Lituania cu privire la asistenţa juridică şi
raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, în vigoare 18.02.1995.
6. Tratat între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă şi
penală, în vigoare 20.03.1998
7. Tratat între Republica Moldova şi Ucraina privitor la asistenţa juridică şi relaţii juridice în
materie civilă şi penală, în vigoare 24.04.1995.
8. Tratat între Republica Moldova şi Federaţia Rusă privitor la asistenţa juridică şi raporturile
juridice în materie civilă, familială şi penală, în vigoare 26.01.1995.
9. Tratat între Republica Moldova şi Republica Azerbaidjan cu privire la asistenţa juridică şi
raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, în vigoare 12.02.2005.
10. Acord între Republica Moldova şi Republica Turcia cu privire la asistenţa juridică în materie
civilă, comercială şi penală, în vigoare 23.02.2001.
1. Convenţie din 1 martie 1954 privind procedura civilă, încheiată la Haga la 1 martie1954, în
vigoare 03.11.1993
2. Convenţie cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată
la Haga la 5 octombrie 1961, în vigoare 16.03.2007
3. Convenţie privind conflictele de legi în materia formei dispoziţiilor testamentare, adoptată la
Haga 5 octombrie 1961, în vigoare 10.10.2011
4. Convenţie privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi
extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965, în
vigoare 01.02.2013
5. Convenţie asupra recunoaşterii divorţurilor şi a separării de corp, adoptată la Haga la 1 iunie
1970, în vigoare 09.12.2011
6. Convenţie de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale
de copii, în vigoare 01.07.1998
7. Convenţia referitoare la legea aplicabilă contractelor de vânzare internaţională de bunuri,
adoptată la Haga la 22 decembrie 1986, nu este în vigoare
8. Convenţie asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată
la Haga la 29 mai 1993, în vigoare 01.08.1998.
22
15. Legea Nr.200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în Moldova.
Suport didactico-ştiinţific:
Resurse Internet:
1. www.hcch.net
2. www.cis.minsk.by
3. www.conventions.coe.int
4. www.unidroit.org
5. www.uncintral.org
6. www.lex.justice.md
23