Cel mai nou sfant roman: Ioan Iacob Hozevitul, pustnicul crescut in durere si

suferinta, a profetit sfarsitul lumii

Cosmin Zamfirache,

Un botosanean dintr-o comuna de pe malul Prutului este unul dintre cei mai cunoscuti sihastri canonizati din
intreaga lume crestina. Sfantul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960) a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Romana
in 1992, recunoscut ca sfant de Patriarhia Ierusalimului la inceputul acestui an, dar nu este un strain nici pentru
lumea catolica.

La inceputul acestui an, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I dadea citire, la manastirea Sfantul Gheorghe din
Hozeva (Israel), unui document sinodal prin care un roman era recunoscut ca sfant al intregii ortodoxii.

De altfel, Ioan Iacob Hozevitul (nascut Ilie Iacob), caci despre el este vorba, fusese trecut in randul sfintilor de
catre Biserica Ortodoxa Romana inca din iulie 1992, in ciuda faptului ca de la moartea pustnicului se scursesera
doar trei decenii, iar acesta traise cea mai mare parte a vietii sale in pustiul israelit al Hozevei.

Au contat insa foarte mult interesul (filosofic, nu doar religios) pe care l-au declansat scrierile romanului, viata
aspra pe care a dus-o si, nu in ultimul rand, valul de smerenie produs de aflarea moastelor sale, intacte, in
pestera in care fusese ingropat.

,,Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, luand in considerare sfintenia vietii Cuviosului Ioan Iacob, si
vazand cinstitele sale moaste, l-a trecut in randul sfintilor, la data de 20-21 iunie 1992, sub numele de
<<Sfantul Ioan Iacob de la Neamt>>, fixandu-i-se zi de praznuire, 5 august, data mutarii lui la cele vesnice",
precizeaza Mitropolia Moldovei si a Bucovinei.

A murit in suferinta la doar 47 de ani

In luna august a anului 1960, intr-o zi de miercuri, in adancul unei pesteri din pustiul Hozeva, murea, la numai
47 de ani, dupa o indelungata suferinta, pustnicul roman Ioan Iacob zis si ,,Romanul" sau ,,Hozevitul", pentru
lunga perioada petrecuta ca sihastru in desertul israelian.

Era cunoscut pentru credinta sa profunda, dar si pentru viata aspra de pustnic. Traia numai in rugaciune si
meditatie, cu mancare putina, doar in pesteri sapate in munte, acolo unde a fost de altfel si ingropat de
arhimandritul Amfilohie, staretul manastirii Sfantul Gheorghe din Hozeva.

Dupa 20 de ani, ,,ca si cum ar dormi"

Insa lumea avea sa-i afle numele si faptele abia la 20 de ani de la moarte. Si asta dupa ce, la 8 august 1980,
acelasi arhimandrit Amfilohie vizita pestera cu mormantul sihastrului roman si ii descoperea trupul neputrezit,
raspandind, asa cum arata si marturiile oficiale ale Bisericii
Ortodoxe, ,,o mireasma placuta".

,,Corpul Parintelui Ioan era intreg, cu miros placut, cu hainele neputrede, epitrahilul si schima intregi si pielea
uscata pe oase si arata ca si cum ar dormi, cu fata curata, cu barba neagra intreaga, fata placuta", preciza
Ioanichie, ucenicul Sfantului Ioan Iacob Hozevitul, in notele de la lucrarea ,,Din Ierihon catre Sion. Trecerea de
la pamant la cer" (scrierea de capatai a lui Ioan Hozevitul, publicata in 1999, la Ierusalim).

Racla cu mostele Sfantului Ioan Iacob Hozevitul FOTO manastirea-sireti.md

Practic, acela era momentul ,,nasterii" in lumea ortodoxa a celui mai recent sfant de origine romana, si unul
dintre cei mai importanti ai lumii contemporane. Descoperirea moastelor lui Ioan Iacob Hozevitul a creat o noua
difuzie de credinta si practic un nou ,,cult", fiindu-i consemnate minunile, dar mai ales fiindu-i publicate
numeroasele profetii si vorbe de duh transcrise de-a lungul sederii sale in pustiurile Iordaniei si Hozevei.

Racla cu moastele pustnicului roman, nascut pe malul Prutului in judetul Botosani, a devenit loc de pelerinaj
pentru milioane de credinciosi, din toata lumea crestina. ,,La 15 august 1980, egumenul Amfilohie i-a pregatit
racla sculptata in lemn de chiparos, l-a asezat in ea, cu mare cinste, si l-a dus in procesiune, impreuna cu cativa
arhierei de la Patriarhia Ortodoxa din Ierusalim si cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii
Domnului, hramul acestei manastiri, depunand sfintele moaste in biserica cu hramul Sfantul Stefan din incinta,
unde se afla si moastele Sfantului Gheorghe Hozevitul.

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocsi, si chiar catolici, ca sa se inchine la moastele Cuviosului, cerandu-i
ajutorul, pe care, toti cei ce se roaga cu credinta, il primesc. Aceasta stramutare a moastelor Sfantului Ioan s-a
facut cu binecuvantarea patriarhului Benedict al Ierusalimului", precizeaza Mitropolia Moldovei si Bucovinei
despre Ioan Iacob Hozevitul.

De pe malul Prutului in ,,Tara Sfanta"

Asa cum arata si marturiile monahului Ioanichie, ucenicul sau, sfantul roman a dus viata de pustnic, aproape de
extrem, cu foarte putina mancare si apa, doar meditatie, rugaciune si scris, dupa modelul sihastrilor din
pustiurile orientale din zorii epocii crestine, precum Sfanta Maria Egipteanca sau chiar Sfantul Ioan Botezatorul.

De altfel, acesta a fost si motivul pentru care Sfantul Ioan Iacob Hozevitul dorea sa ajunga in Tara Sfanta,
pentru a trai asemeni lui Ioan Botezatorul. ,,De remarcat este faptul ca fratele Ilie (n.r. - numele sau de dinaintea
calugariei) si parintele Ioan (n.r. - numele de calugar) a avut numele celor doi mari prooroci - Sfantul Ilie
ravnitorul si Sfantul Ioan Botezatorul postitorul - si s-a invrednicit sa traiasca chiar pe locurile unde s-au nevoit
acesti doi mari prooroci, pe care i-a avut intotdeauna ca o oglinda si sprijinitori in toate ispitele si necazurile
lui", preciza ucenicul sau Ioanichie in notele de la lucrarea ,,Din Ierihon catre Sion. Trecerea de la pamant
la cer".

A vindecat calugari si arabi raniti in razboaie

Ilie Iacob, devenit apoi Ioan Iacob Hozevitul, s-a nascut pe 23 iulie 1913, in fostul judet Dorohoi, in localitatea
Paltinis (actualmente judetul Botosani), un sat cu o liniste patriarhala de pe malul
Prutului, in nordul extrem al Romaniei.

Desi familia dorea ca tanarul sa fie preot si sa urmeze Seminarul de la Cernauti, Ioan Iacob Hozevitul a decis sa
plece la manastire si sa se calugareasca, la varsta de 19 ani. Atat rudele sale in viata, dar si consemnarile
biografice arata ca acesta si-a dorit inca din copilarie sa aiba parte de o viata monahala.

Prima experienta monastica a avut-o la Manastirea Neamtului. ,,Cerand binecuvantarea duhovnicului sau,
fericitul Ioan si-a luat cartile sfinte, crucea si icoana Maicii Domnului din casa natala, fiind in zi de duminica, si,
calauzit de Duhul Sfant, a intrat in obstea Manastirii Neamt. Staretul manastirii, Episcopul Nicodim, l-a primit
cu multa dragoste si, dupa ce l-a trimis sa se inchine in fata icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului din
biserica voievodala, i-a randuit ascultare la infirmerie si la biblioteca manastirii. Era foarte tacut, ascultator si
smerit", arata Mitropolia Moldovei si Bucovinei.
Accesul catre pestera Sfantului din Hozeva FOTO sfintisiicoane.wordpress.com

Tocmai datorita sederii in obstea monastica amintita, in calendarul ortodox este pomenit cu numele de ,,Sfantul
Ioan Iacob de la Neamt", desi cea mai mare parte a vietii monastice a petrecut-o in pustiurile Israelului. Este
tuns in cin calugaresc pe 8 aprilie 1936 de catre arhiereul Valerie Moglan, staretul manastirii Neamt. In cadrul
manastirii indeplinea rolul de bibliotecar si infirmier. Cu toate acestea, dorinta lui Ioan Iacob Hozevitul era sa
urmeze calea Sfantului Ioan Botezatorul in pustiurile Israelului. De altfel, a si plecat catre Israel, la scurt timp
dupa primirea in sanul manastirii, impreuna cu alti doi calugari, Claudie si Damaschi.

Dupa ce trece prin Ierusalim, Ioan Iacob se duce alaturi de cei doi calugari si se stabileste in obstea manastirii
Sfantul Sava din pustiul Iordaniei, situata intre Betleem si Marea Moarta. Daca ceilalti doi monahi se intorc
dupa cateva luni in Romania, Ioan Iacob Hozevitul alege sa ramana in deserturile Iordaniei.

Nu a fost primit la manastire din cauza lui Cuza

Insa Ioan Iacob Hozevitul nu a intrat asa de usor in manastirea din ,,Tara Sfanta". Mai precis, asa cum arata
ucenicul si biograful sau Ioanichie, calugarul roman a fost refuzat de staretul manastirii, egumenul Nicolae de la
manastirea Sfantul Sava. Motivul a fost simplu: Ioan Iacob era roman, adica de un neam cu domnitorul
Alexandru Ioan Cuza, cel care secularizase averile manastiresti din Principate, inclusiv pe cele ale manastirii
Sfantul Sava.

Mai apoi, arata Ioanichie, erau si ratiuni ce tineau de grupurile formate in manastire. ,,In manastire mai exista
duhovnicul Sava, cutovlah, care vorbea bine limba romana, si inca un monah roman si, impreuna cu parintele
Ioan, ar fi putut face partid, ceea ce nu s-a intamplat totusi", preciza
Ioanichie.

Cu toate acestea, patriarhul din Ierusalim i-a cerut egumenului sa-l primeasca, argumentand ca, fiind tanar si
evlavios, putea fi de mare folos obstii. In aceasta manastire, dar si in pustiurile din Iordania, va sta Ioan Iacob
Hozevitul timp de zece ani.

Doctorul si bibliotecarul manastirii

De altfel, aici avea sa puna Ioan Iacob Hozevitul temelia reputatiei sale de sihastru, desprins parca din alte
vremuri, caci isi petrecea mai tot timpul in rugaciune insingurata si meditatie parca venita de dincolo de
marginile lumii materiale. Ioanichie scrie ca romanul era paraclisier, dar ca se ocupa si de infirmerie, si de
biblioteca, acesta fiind motivul pentru care reuseste sa acumuleze si sa desavarseasca o vasta cultura. Totodata,
se spune ca, urmand modelul cristic, monahul botosanean a ajuns sa fie apreciat inclusiv de arabi, mai ales
pentru milostenia, dar si priceperea sa in domeniul medicinei.
Sfantul Ioan Iacob Hozevitul FOTO razboiintrucuvant.ro

Nu facea diferente intre neamuri, etnii si confesiune religioasa, ii ajuta pe toti deopotriva. ,,Parintele Ioan
ingrijea si de bolnavii manastirii. Auzind arabii de el ca este priceput, au inceput sa vina si ei ca sa-i ajute si sa-i
vindece si cu timpul este numit de toti Doctorul Manastirii", adauga ucenicul sfantului.
Ioan Iacob Hozevitul dobandise cunostintele medicale in timpul stagiului militar obligatoriu.

Ca orice tanar roman, apt fizic, din prima jumatate a secolului XX, acesta facuse armata, la 20 de ani, pe cand se
afla la manastirea Neamt. Acolo a servit la infirmerie. Tot infirmier, datorita cunostintelor sale, a fost si la
manastirea Neamtului. Ucenicul sau, Ioanichie, povesteste ca-si va folosi toata viata cunostintele medicale
pentru a vindeca calugari, dar chiar si arabi raniti in razboaie. ;

Ultima viziune a sfantului

Traiul plin de privatiuni, dar si slabiciunea dobandita in urma dizenteriei si a bolilor din prizonierat i-au curmat
viata monahului roman inca de tanar, caci avea dor 47 de ani in clipa treceri la cele vesnice. S-a imbolnavit
grav, de o boala necunoscuta ucenicului sau, care l-a vegheat, si a murit in chilia unde a trait ultimii sai sapte
ani.

Ioanichie spune ca romanul s-a despartit de lume cu o profetie, care nu a fost nici astazi interpretata. Mai precis,
Ioan Iacob Hozevitul a avut un vis cu doua saptamani inainte de a muri si pe care l-a impartasit ucenicului sau.
,,Ziua pe la amiaza, a vazut pe cerul senin in partea dreapta o cununa din frunze de finic (n.r. - curmal) si era
scris: <<Fericiti ...>> si alte cuvinte, iar in stanga: <<Blestemati...>> si alte cuvinte. Si fulgere si sageti ca de
traznet.Temperatura ii crestea mereu si slabea vazand cu ochii si nu a mai spus celelalte cuvinte din vedenie",
spunea Ioanichie.

Manca doar o data pe zi si dormea cu capul pe o piatra

Visul lui Ioan Iacob Hozevitul, asa cum arata biograful sau, era sihastria: insingurare si rugaciune. Tocmai
acesta este unul dintre lucrurile care l-au facut cunoscut pe sfantul roman. Dorea sa traiasca asemenea lui Ioan
Botezatorul, sa se roage si sa predice in pustie. Asa se face ca, la un moment dat, a plecat (insotit de un calugar
roman venit recent la manastire) catre desertul Qumran, ajungand apoi spre Marea Moarta, in pesterile de la

Calomona.
Pestera Sfanta Ana unde a locuit pustnicul roman FOTO amirav.wordpress.com

Viata in desert a fost marcata de privatiuni, boala, dar si de pericole. ,,Aici au stat un an si jumatate, in conditii
de trai foarte grele. Parintele Ioan a tradus din limba greaca Acatistul Adormirii Maicii Domnului si l-a terminat
in ziua de 5 August, ziua in care trebuia sa fie si adormirea parintelui Ioan. Conditiile de hrana fiind nepotrivite,
parintele Ioan s-a imbolnavit de dizenterie, de care a suferit un an si jumatate", preciza Ioanichie.

A fost luat prizonier de englezi

De altfel, privatiunile traiului in desert (lipsa de apa proaspata, cea care a dus la imbolnavirea monahului roman,
era cea mai acuta) erau inasprite de insectele periculoase, serpii veninosi, dar si de hienele care atacau in special
noaptea. La toate acestea s-a adaugat cel de-Al Doilea Razboi Mondial, rastimp in care Ioan Iacob Hozevitul a
fost luat prizonier de englezi, avand in vedere ca Romania era aliata Germaniei.

A stat noua luni bolnav, intr-un lagar de prizonieri, apoi a fost eliberat si s-a reintors la manastirea Sfantul Sava.
Dupa o sedere de cativa ani in sanul comunitatilor monastice din Israel, fiind in anul 1947 hirotonit diacon in
Biserica Sfantului Mormant, alege din nou calea sihastriei, dornic sa-si urmeze chemarea. Mai precis, in
noiembrie 1952, acesta, impreuna cu ucenicul Ioanichie, pleaca in desertul Hozeva, pe valea raului Horat. Din
1953, traieste intr-o pestera, numita Chilia Sfintei Ana.

In pustiu pana la moarte

A ramas asa cum si-a dorit toata viata, in pustiu, pana la moarte. A fost o perioada de sapte ani de privatiuni si
pustnicie, dupa modelul lui Ioan Botezatorul si al Sfintei Maria Egipteanca, asa cum consemneaza Biserica
Ortodoxa Romana dar mai ales ucenicul sau, Ioanichie. Manca si bea foarte putina apa, dormea doar cateva ore,
in rest predica, scria si indura. Se spune ca patul ii era format doar dintr-o scandura si o piatra pe post de perna.

,,La pestera, unde cu greu se ajungea, pe o scara inalta, nu primea pe nimeni, comunicand cu cei ce veneau mai
ales prin rugaciune, prin unele scrieri sfinte si prin ucenicul sau. In sarbatori mari si in posturi, Sfantul Ioan
savarsea Dumnezeiasca Liturghie in paraclisul pesterii Sfanta Ana si se impartaseau amandoi cu Trupul si
Sangele lui Hristos, multumind lui Dumnezeu pentru toate. In timpul zilei si in clipe de ragaz, iesea in gura
pesterii, la lumina, unde scria versuri religioase si traducea pagini patristice din limba greaca. Manca o data in
zi, pesmeti, masline, smochine si bea putina apa, iar noaptea dormea cateva ore, pe o scandura, avand o piatra
drept perina", precizeaza Mitropolia Moldovei si a Bucovinei.

Timp de sapte ani nu a parasit pestera si, asa cum spune Ioanichie, a indurat caldura, foamea si setea in dorinta
de purificare sufleteasca. ,,Hrana lui era posmag si paine mai rar, cand ii aducea fratele roman Constantin, din
Ierihon. Toata viata lui a trait in mare saracie, ca sa-l imbogateasca Dumnezeu dupa trecerea din viata aceasta",
preciza Ioanichie.

Era deseori cautat de pelerini, atrasi de invataturile pe care ar fi putut sa le primeasca de la cel care urma
modelul sfintilor din primele secole ale crestinatatii. Veneau sa asculte liturghia oficiata din pragul pesterii, dar
si pentru a asculta sfaturile de invatatura. Din dorinta singuratatii, de cele mai multe ori, sfaturile sau
indemnurile erau transmise prin ucenicul sau, Ioanichie. Era cautat de oameni de toate religiile pentru harul sau
profetic, dar mai ales pentru povetele intelepte si uneori chiar si pentru vindecarea trupului. Nu refuza pe
nimeni, chiar daca nu se infatisa direct. ;

Verisoara sfantului: ,,Era un copil slabut, timid si balai"

Comuna Paltinis din judetul Botosani se afla in nordul extrem al Romaniei, chiar pe malul Prutului. In acest loc
idilic si patriarhal in acelasi timp, neschimbat de aproape o suta de ani, s-a nascut in anul 1913 pustnicul care a
facut istorie in deserturile din ,,Tara Sfanta". Pe atunci se numea Ilie si facea parte dintr-o familie de tarani
moldoveni, ocupati mai ales cu muncile agricole. Pentru oamenii din Paltinis, Ioan Iacob Hozevitul este cel mai
mare sfant al lumii crestine. Il considerau sfant chiar inainte de a fi canonizat. Il iubesc, fara sa-l fi cunoscut, iar
cand trec prin fata casei taranesti din chirpici in care a vazut lumina zilei, se descopera si plang, ,,de mila lui
Iliuta".
Georgeta Bajureanu, verisoara sfantului FOTO Cosmin Zamfirache

,,El este cel mai mare sfant, ca a facut la fel ca sfintii de altadata si s-a
canonit pentru lumea asta. Nu a avut alta bucurie decat sfintenia si pe
Domnul Nostru. A dus o viata de suferinta si de necaz. Cum s-a canonit
el, saracul, de pruncusor si pana cand a inchis ochii, numai pentru
mantuirea noastra. El este sufletul locului, cel care ne apara de toate",
spune printre lacrimi nea Sarbu, un batran de 85 de ani din Paltinis".

Este varul meu cel drept

Ioan Iacob Hozevitul sau Ilie Iacob, fiul lui Maxim si al Ecaterinei, asa
cum a fost trecut in registrele bisericii din Paltinis la botez, a fost singur
la parinti, iar neamul sau aproape ca s-a pierdut. Memoria sa insa nu.

La Paltinis, intr-o casa precum aceea a copilariei sfantului, traieste

verisoara sa, Georgeta Bajureanu, o femeie de 95 de ani (Ioan Iacob
Hozevitul avea doar 8 ani la nasterea ei, deci se poate spune ca au fost pe
deplin contemporani). Chiar daca este la varsta la care ar trebui doar sa-
si priveasca nepotii de pe prispa casei, pe batrana am gasit-o muncind in
gradina.

Cand aude de Iliuta, i se umezesc ochii si spune cu blandete. ,,Este varul meu cel drept. Un om bun, cum nu se
mai gaseste nicaieri. Daca erai gol, te imbraca cu ce avea si umbla el in frig. Nu a spus niciunui om un cuvant
rau, numai a mangaiat pe altii si el a suferit", spune batrana.

,,Orfanul satului"

Isi pune sapa alaturi si se asaza pe prispa. Isi aduna gandurile si incepe sa vorbeasca despre Iliuta. ,,Era un copil
slabut, timid si balai la inceput. Cand s-a facut om matur, s-a innegrit la par. A dus o viata plina de amar inca
din leagan", spune Georgeta Bajureanu. Aflam ca Ioan Iacob Hozevitul a ramas orfan de mama de la 6 luni si
apoi orfan de tata, care a murit pe front in Primul Razboi Mondial, de la 2 ani si jumatate.

,,A fost orfan sarmanelul. Mama era bolavicioasa si a murit. Tata, nea Maxim, unchiul meu, a murit la razboi. A
ramas singurel, in grija bunicii Maria. La cealalta bunica nu se putea duce, ca mai avea si ea trei nepoti de
crescut, ca si mama lor murise. Erau vremuri grele atunci. Matusa Maria il punea in traista si se ducea cu el la
prasit. Ii scotea capusorul afara si ii facea umbra pe ogor, iar ea mergea la prasit. Si asa l-a crescut. Nici oamenii
satului nu l-au lasat. Asa era atunci, se ajutau oamenii. Era mai multa bunatate. Erau niste vecine care il alaptau
si mai aveau si ele grija de el. Atunci nu erau biberoane si ii punea o bucatica de mamaliguta cu zahar si motoc
si asa se linistea copilul. A avut o copilarie amarata, saracul. Fara mama, fara tata, numai prin vecini. Era trist",
spune verisoara sfantului.

Dupa ce a murit si bunica lui Iliuta Iacob, orfanul satului, copilul a ajuns la fratele tatalui sau, la varsta de 10
ani. Aici era copilul de pripas, desi unchiul sau isi dadea toata silinta sa nu-si piarda portia la mancare in
favoarea verilor sai.
Ioan Iacob Hozevitul in copilarie FOTO Muzeul
Memorial Ioan Iacob Hozevitul Paltinis

,,A ramas singur pe lume si l-a luat mosul Alecu,

fratele tatalui sau si l-a crescut cu ceilalti copii. Era un
baiat timid Iliuta si cu o inima de aur. Greutatile nu l-
au inasprit, ci l-au facut mai bun. Muncea mai mult
decat toti si nu refuza niciodata o corvoada. Cand se
aseza la masa cu verii sai, roata imprejurul mesei, toti
ii trageau din mancarea lui. Dar nu zicea nimic, ba le
mai dadea la unii mai mancai. De multe ori se ridica
flamand Iliuta. Dar mosul Alecu era o fire asa de
buna, ca fura mancarea, o baga in haina si pe ascuns ii
dadea si lui. Asa manca saracul", spune Georgeta
Bajureanu.

De Paste: ,,Poate si mama si tata au inviat"

Intreaga copilarie a lui Ioan Iacob Hozevitul a fost

marcata de dorul de parinti, dar si de munca grea pe
camp. Suferea in tacere, iar cand era coplesit, mergea
si plangea la mormantul parintilor si al bunicii.

,,S-a dus la cimitir intr-o zi de Paste. Era de acuma

baietan mai mare. Dar era tare suparat. Si toti copiii se
duceau acolo la cimitir, ciocneau oua, erau fericiti,
tineret mult. Dar el statea acolo la mormantul mamei
si al tatalui si la bunica Maria, ca erau unii langa altii.
Statea si plangea dupa ei, ca era tare singur. Si cand ii
spuneau ceilalti <<Hristos a Inviat>>, a izbucnit si
mai tare in plans si a pupat mormantul mamei si al
tatalui si a spus: <<Ma duc acasa, poate si mama si
tata au inviat>>. Era greu fara parinti atunci. S-a dus
acasa si in fata casei incuiate s-a asezat pe prispa si a
plans si mai tare", povesteste Georgeta Bajureanu.

Cu o bocceluta a plecat la Neamt

Iliuta Iacob era un copil silitor. Era atras de stiinte, dar mai ales de literatura si de scrierile bisericesti. ,,Invata
foarte bine. Si fiindca era silitor, mosul Alecu a facut tot ce trebuia ca el sa invete carte. A facut gimnaziul la
Hotin alaturi de cei mai silitori si apoi a fost cel mai bun elev din scoala la liceul din Cernauti. Era inclinat catre
biserica si era cuminte si credincios. Era mandria satului. Asa viata de necajita si asa de silitor si credincios! A
vrut mos Alecu sa-l dea la Facultatea de Teologie de la Cernauti sa iasa preot. Dar el avea alte ganduri. El dorea
sa se faca calugar si sa se duca sa se canoneasca in pustie pentru Dumnezeu si oameni. Dar l-a ascultat pe nea
Alecu si un an s-a dus la Cernauti", adauga tanti Georgeta.

Soarta lui Ilie Iacob parea pecetluita: avea sa devina preot. Dar o viziune a schimbat totul. Se spune ca sfantul se
afla pe camp cand a primit un semn privind drumul pe care trebuia sa-l urmeze.
,,Era pe camp si prasea alaturi de ceilalti baieti. Dar baietii s-au dus in treaba lor lasand munca. El, insa,
muncitor cum era, a ramas in continuare si facea treaba la toti. Singur acolo si muncit rau de tot, era macinat si
de ganduri, ca el nu voia sa supere nici pe mosul Alecu, dar nici sa renunte la visul lui de calugarie. Si l-a
napadit iarasi dorul de parinti.

Iliuta alaturi de verisoarele sale FOTO

Muzeul Memorial Ioan Iacob Hozevitul
Paltinis

A lasat sapa acolo pe camp, s-a pus in genunchi

si plangand s-a uitat la cer si a intrebat:
<<Incotro sa apuc»>>. Si de acolo, din cer, ar
fi auzit: <<Manastirea>>. Nu a mai stat. S-a dus
si le-a spus la toti ca el se duce la manastire. A
luat binecuvantare de la preotul din sat si de la
mosul Alecu si cu o bocceluta a plecat la
Neamt", povesteste Georgeta Bajureanu.

,,Ne aducea iconite si cruciulite"

S-a mai intors in sat, dar de aceasta data nu mai

era Iliuta, era Ioan Iacob si era invesmantat in
straie monahale. Dar era acelasi om, spune
verisoara acestuia. ,,Era inalt si frumos. Si
venea asa, cu barba, imbracat in calugar si ne
aducea iconite si cruciulite. Zambea si vorbea
numai frumos si cu rost. Nu era el din lumea
aceasta pacatoasa. Si pe copii ii strangea si le
povestea si ii dadacea si le spunea sa invete bine
la scoala, sa fie credinciosi si sa iubeasca pe
toata lumea. A venit si a cerut pamantul tatalui,
ca sa poata pleca la Ierusalim. Atunci a venit
ultima oara, apoi a plecat in pustie, pentru noi
toti si acolo s-a sfarsit Iliuta", spune, cu lacrimi
in ochi, batrana din Paltinis.

Casa batraneasca, transformata in muzeu

Desi a murit acum mai bine de jumatate de

secol, Ioan Iacob Hozevitul este prezent pe
locurile natale, spun satenii. ,,Este mereu
prezent aici. Cand trecem pe langa casa copilariei sale, parca ne incarcam cu bunastare si binecuvantare. Eu am
fost asistenta medicala si puteam sa raman la oras, dar m-am retras aici la pensie, tocmai pentru aceste energii
binecuvantate", spune Aglaia Sarbu, o localnica.

De altfel, fosta asistenta este una dintre persoanele care au ajutat la constituirea unei adevarate case memoriale
dedicate Sfantului Ioan Iacob Hozevitul. Pe locul fostei case batranesti, unde copilarise sfantul, Directia de
Cultura Botosani a intocmit un proiect si a facut reamenajari, exact dupa modelul si functionalitatea celei
originale. Casa a fost ridicata in 2001 si, cu ajutorul oamenilor din sat si chiar a Prefecturii, locatia a fost
transformata intr-un muzeu dedicat Sfantului Ioan Iacob Hozevitul.
Loc de pelerinaj pentru credinciosi

In interiorul casei se regasesc imagini vechi din copilaria botosaneanului, cu familia sa, dar si numeroase
obiecte taranesti din respectiva perioada. Casa memoriala este un adevarat loc de pelerinaj si locul in care
satenii spun ca-si gasesc mereu linistea si vorbesc ca si cum sfantul ar fi prezent.

Casa Memoriala Ioan Iacob Hozevitul de la Paltinis FOTO Cosmin Zamfirache

,,Vin cu sotul aici, in casa aceasta si ne relaxam sufleteste. Plecam incarcati de bunastare si de energie. Aici spui
totul in gand, nu te poti ascunde de tine, te linistesti si ca prin minune gasesti solutii la orice. In aceasta casa,
este ceva ce te lasa fara cuvinte", spune Aglaia Sarbu.

,,Facut sa traiasca intr-u suflet"

Si verisoara lui Ioan Iacob Hozevitul marturiseste, de altfel, ca prezenta sa este resimtita de aproape toti cei care
trec pragul casei memoriale. Batrana spune cu lacrimi in ochi ca mai doreste sa-l mai vada odata si sa-i ceara
povata. ,,Odata numai sa-l mai vad si atat. Il simt ca-i aici cu noi mereu, dar parca as vrea sa-l mai vad asa in
carne si oase sa ne mangaie cu vorba ca altadata. El era facut sa traiasca intr-un suflet, nu pentru trup", spune
Georgeta Bajureanu. ;

Lucrarile sale au fost publicate in Franta

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a fost considerat unul dintre cei mai insemnati carturari bisericesti romani ai
veacului XX. Mai cu seama in ultimele doua decenii, au fost tiparite numeroase lucrari cu faptele, dar mai ales
cu invataturile si masiva sa opera literar-religioasa. Cea mai importanta este culegerea de invataturi, texte,
comentarii si rugaciuni ,,Din Ierihon catre Sion. Trecerea de la pamant la cer", publicata in 1999 la Ierusalim.

Poliglot si cult

,,Mi-ar fi cu neputinta sa alcatuiesc stihuri, pana nu simt adanc in inima mea ceea ce scriu. Cuvintele stihurilor
izbucnesc din inima ca niste scantei dintr-o cremene, dar asta se intampla numai atunci cand cremenea inimii
este lovita de amarul durerii sau al bucuriei, al mustrarii pentru pacate sau al recunostintei fata de milostivul
Dumnezeu. Ceea ce nu simt, eu nu pot canta in versuri, adica nu pot impleti cuvinte in stihuri, care sa miste
inima altora", scria Sfantul Ioan Iacob Hozevitul.

Era poliglot, cunostea germana, franceza, araba si greaca si totodata avea o vasta cultura. Opera acestuia a fost
impartita in traduceri din Sfintii Parinti, in versuri cu invataturi contra patimilor si inaltarea spiritului, proza
religioasa, dar si scrieri cu caracter profetic. Cele care au notorietatea cea mai mare si mai ales care au atras
publicul larg au fost poeziile cu caracter profetic, in care sunt prezise semne apocaliptice, dar si majore
schimbari in societate.

Totodata, mai multe biserici au ajuns sa aiba hramul unuia dintre cei mai ,,actuali" sfinti romani. Mai mult decat
atat, faima acestuia a ajuns si in lumea catolica. Asa cum arata monahul Ioan de la muntele Athos, invatatura
Sfantului Ioan Iacob Hozevitul este cunoscuta si in regiuni din Franta. ,,Remarcam aici ca Sfantul Ioan este mult
apreciat de Manastirea Saint Michel Lavardac din sudul Frantei, care deja i-a tradus viata in limba franceza si a
publicat-o. Manastirea Saint Michel il are pe Sfantul Ioan ca patron al cartilor pe care le editeaza", precizeaza
monahul din Grecia.

In acelasi timp, asa cum arata Mitropolia Moldovei si a Bucovinei, desi Sfantul Ioan Iacob Hozevitul este
important pentru intreaga ortodoxie, el este esential pentru partea sa rasariteana: ,,Este cinstit de toti ortodocsii,
dar, mai ales, de cei din Romania, Grecia, Cipru si Tara Sfanta".

,,Semnele apocaliptice"

,,Vanturi rele, pierzatoare/Ameninta azi mereu/Pe noroadele smerite/Care cred in Dumnezeu/Bate ,,Crivatul"
naprasnic/De la Nordul Comunist/Raspandind in toata lumea/,,Dogmele" lui Anticrist/Din Apus ,,Austrul"
sufla/Aducand cu el ,,Progres"/Care naste necredinta/Si imprastie eres/De la Miazazi mai tare/,,Baltaretul" s-a
pornit/Si, lovindu-se de ,,Crivat"/Pe cei negri i-a-nrosit/Iar la Rasarit de soare/,,Valul galben al lui
Gog"/Spumega si se framanta/Cu ,,vlastarii lui Magog"/Ucenicii stricaciunii/Forfotesc ingrozitor/Cautand sa
otraveasca/Pe sarmanul muritor/Grabnic uneltesc perzarea/Cei cu duhul ,,razvratit"/Si precum se vede lumea/Nu-
i departe de sfarsit/Uraciunea pustiirii/Si-a gasit invatacei/Care dascalesc pe oameni/Ca sa mearga dupa ei."

Va recomandam sa cititi si urmatoarele stiri:

Profetiile tulburatoare care s-au implinit ale Mitropolitului Varlaam, devenit sfant: ,,Moldova va fi rupta
si impartita dupa bunul gust al puterii de la Rasarit"

Cinci profetii cutremuratoare ale lui Arsenie Boca: ,,Se va ridica de la Rasarit un popor fara cruce, se va
manca si carne de om si se va bea sange de om"