III.2.

Agricultura integrată în România şi UE

Agricultura integrată, numită şi producţie integrată, a fost generată ca noţiune şi denumire in literatura
franceza de specialitate, avand ca scop, asemeni agriculturii durabile, obtinerea unor sisteme agricole
care sa produca o crestere atat a productivitatii, cat si a calitatii.
Exista o serie de principii ce caracterizeaza agricultura integrata, precum:
◦ utilizarea de tehnologii ecologice
◦ realizarea de asolamente
◦ atentia acordata mentinerii si protejarii humusului din sol, precum si a unei activitati
microbiene ridicate in sol
◦ diminuarea reziduurilor din sol
◦ lucrarea in timp optim a solului si efectuarea unor lucrari de calitate
◦ analizarea si monitorizarea elementelor de microclimat din cadrul terenului cultivat
◦ abordarea unor soluri cu randament mare, adaptate conditiilor de mediu, in vederea
obtinerii unui raport optim calitate-cantitate
◦ rationalizarea fertilizarilor si irigarilor
◦ acordarea unei atentii sporite fata de sanatatea cultivatorilor si a consumatorilor.
Agricultura integrata are ca obiective principale protectia mediului, precum si obtinerea unui
echilibru intre mediu si activitatile economice. Altfel spus, conceptul de productie integrata cuprinde
ansamblul metodelor si masurilor care conduc spre productii ridicate, stabile si calitative, in armonie
cu prezervarea mediului.
III.3. Dimensiunea si marimea unitatilor agricole in Romania si UE
Terenul agricol, precum si alte resurse de productie din agricultura, sunt distribuite in unitati de
diferite forme si tipuri. Diferentierea lor se face si in functie de marimea resurselor avute, avand in
vedere in special suprafata si numarul de animale detinute, precum si de modul in care aceste resurse
sunt valorificate.
Astfel, in aprecierea exploatatiilor agricole, se vor avea in vedere atat elemente de ordin cantitativ,
exprimate in marimi fizice, precum si elemente de ordin calitativ, ce vizeaza rezultatele obtinute,
exprimate in unitati valorice. Ierarhizarea poate fi facuta in functie de suprafata fermei sau dupa
numarul de animale avute, insa mai frecvent aceasta ierarhizare este realizata in functie de rezultatele
obtinute -cifra de afaceri, profit, valoarea productiei, reflectand astfel impactul asupra economiei si
dezvoltarii generale. In ambele tipuri de ierarhizari, se folosesc doua tipuri de concepte : dimensiunea
si marimea eploatatiilor agricole, cu tendinta ca cel de-al doilea concept, de marime (dimensiune
economica) sa devina dominant. "Dimensiunea " unei exploatatii agricole este reprezentata in special
de suprafata de teren ori numarul de animale existente, fiind analizata in principal in ce masura aceasta
pune in valoare celelalte resurse existente; o dimensiune mai mare a fermei creste gradul de folosire
a fortei de munca, a capitalului fix si a celui circulant, avand un impact economic benefic. Notiunea
de "marime" vizeaza,pe de alta parte, stabilirea unui nivel rational de concentrare a productiei care sa
permita totodata folosirea eficienta a mijloacelor de mecanizare a lucrarilor, marirea productiei si
reducerea pe cat posibil a costurilor.
Exista specialisti care disting clar aceste doua concepte, indeosebi la nivel teoretic, insa sunt si
specialisti care pun semnul ehivalentei intre cele doua notiuni, de marime si dimensiune, intrucat ele
sunt analizate cu ajutorul acelorasi indicatori. Se apreciaza asadar ca marimea este obtinuta prin
indicatorii rezultativi ai activitatii economice, iar dimensiunea de indicatorii care exprima volumul
factorilor de productie. Se apreciaza, totusi, existenta unei diseminari clare a celor doua notiuni, avand
in vedere faptul ca marimea este data de capacitatea de productie exprimata prin volumul iesirilor din
sistem, reflectand gradul de concentrare si intensificare a productiei, precum si gradul de valorificare
a resurselor, in timp ce dimensiunea este reflectata de nivelul factorilor de productie utilizati ( numar
de utilaje agricole, unitati de productie exprimate in hectare sau capete de animale etc.). Putem spune,
astfel, ca intre cele doua notiuni exista o disociere clara de continut; daca dimensiunea reflecta nivelul
cantitativ a dotarii cu factori de productie, marimea reprezinta nivelul maxim de productie ce poate
fi obtinut intr-un an, ca rezultat al resurselor exisstente si a modului de utilizare a acestora. Marimea
exploatatiilor agricole indica latura cantitativa a procesului de concentrare a productiei, in timp ce
dimensiunea reda latura calitativa a acestuia. Intre cele doua concepte, de marime si dimensiune,
apare notiunea de intensitate a productiei, ce indica gradul de valorificare a resurselor de baza prin
investitii succesive de capital, precum si cea de capacitate de productie, reprezentand potentialul
productiv anual. Capacitatea de productie se exprima in unitati fizice (tone depozitate/vandute, numar
de capete etc.). Gradul de folosire a exploatatiei este elementul care permite folosirea corecta a
conceptului de marime; astfel, se constata ca folosirea partiala a capacitatilor de productie diminueaza
nivelul indicatorilor de marime, incat putem avea exploatatii agricole cu acceasi suprafata ori numar
de capete de animale si cu un grad distinct de valorificare a resurselor.
Stabilirea dimensiunii optime a exploatatiilor agricole este realizata pe baza criteriului optimului
economic, ce vizeaza realitatile economice concrete, utilizarea resurselor tehnologice noi si a
eficientizarii activitatii.
Exista o serie de factori ce influenteaza dimensiunea si marimea exploatatiilor agricole: factori
favorizanti, defavorizanti, respectiv factori care pot actiona atat pentru cresterea, cat si pentru
diminuarea celor doua dimensiuni. Printre factorii care faciliteaza cresterea dimensiunii sau a marimii
exploatatiei agricole amintim perfectionarea parcului de utilaje si a tehnologiilor folosite,
specializarea fortei de munca, automatizarea fluxurilor informationale. Din categoria factorilor ce
influenteaza in mod negativ cresterea dimensiunii sau marimii exploatatiilor agricole, putem
mentiona deficienta actului managerial, conditii naturale deficitare, costuri mari de transport,ori
dificultati in valorificarea produselor obtinute. A treia categorie de factori, care pot influenta pozitiv
sau negativ cele doua coordonate ale exploatatiei agricole, se pot manifesta in functie de imprejurarile
in care isi manifesta actiunea; dintre acestia, cei mai importanti sunt infrastructura rutiera, politicile
agricole, marketingul, piata produselor agricole etc.
In sprijinul acestor influente se pot realiza o serie de procese care vizeaza stabilirea dimensiunii
optime; astfel, un prim pas este dimensionarea optima a eploatatiei agricole pe categorii de exploatanti
in contextul dimensiunii optime pe ansamblul categoriei respective. De asemenea, este indicat a se
stabili metodologia de determinare a dimensiunii optime, pornind de la ramurile de productie si
subdiviziunile organizatorice la ansamblul exploatatiei agricole sau invers. Totodata, este necesara
punerea in acord a marimii exploatatiei agricole private cu sistemul de lucrare a terenului, ori prin
cresterea dimensiunii, fie prin modificarea sistemului de exploatare a acestuia. Practica indica faptul
ca o exploatatie agricola mica, pana in 3 ha, va avea costuri net superioare comparativ cu una optim
dimensionata, de peste 50 ha. In momentul actual, de reorganizare a agriculturii din tara noastra,
problemele privind dimensionarea optima a exploatatiilor agricole sunt de o importanta vitala, avand
in vedere ca ele vizeaza reducerea semnificativa a costurilor, iar cresterea dimensiunii exploatatiilor
agricole reprezinta o necesitate reala, implementata deja in alte tari europene.