Sunteți pe pagina 1din 26

1.

Integrarea comerciala în cadrul UE - aspecte teoretice

Tratatul de la Roma a prevazut ca procesul de integrare economica sa înceapa prin


intensificarea schimburilor comerciale reciproce, ceea ce urma sa se realizeze, ca
prim pas, prin formarea între tarile membre a unei uniuni vamale.

Ce este o uniune vamala? Cum trebuia sa se realizeze si care urma a fi calendarul


acesteia?

Teoria uniunii vamale – apartine teoriei taxelor vamale.

Taxele vamale si efectul acestora (a se vedea: M. Bîrsan, Integrare economica


europeana, vol. I, 1995, Cap. II).

În cadrul unei uniuni vamale, taxele vamale sunt înlaturate în comertul reciproc, iar
fata de terti, se stabileste o politica comerciala comuna.

Semnificatia: un comert liberalizat poate contribui la dezvoltarea economica.

Teoria comertului international, asa cum a fost dezvoltata de catre Ricardo si,
ulterior, de catre Elly Hecksher, Bertil Ohlin, Samuelson etc., sustine ca toate tarile
au de câstigat din comertul exterior, deoarece nu avantajele absolute au importanta,
ci avantajele comparative. Ca urmare, o liberalizare totala duce la un optim, în sens
paretian, o alocare optima a resurselor si o maximizare a bunastarii (the first best).
Liberalizarea totala a comertului se realizeaza, în fapt, mai greu, ca urmare a
diferentelor de dezvoltare economica.

Liberalizarea în cadrul unui aranjament regional este un caz particular al


avantajelor comparative din cadrul liberalizarii totale. În acest context,
liberalizarea în plan regional ar corespunde unui optim de ordinul al doilea (the
second best).

Explicatia efectelor formarii uniunii vamale:

Modelul static: are în vedere impactul formarii unei uniuni vamale asupra
fluxurilor comerciale si asupra consumului în tarile participante.

Ipotezele modelului:

 se presupun trei tari – A (tara mica), B si C (restul lumii);


 exista un tarif extern comun, care discrimineaza C;
 taxe vamale “ad-valorem”;
 rata impunerii tv este aceeasi pentru produsul final si pentru input-uri (tv
nominala si efectiva sunt egale);
 nu exista bariere netarifare, ceea ce înseamna ca taxele vamale sunt singura
bariera;
 pretul bunurilor importate pentru consumul intern (Pmt) cuprinde pretul de
import (Pm) si taxa vamala: Pmt = (1+t)Pm; t>=0;
 interventia statului are loc numai la frontiere iar balanta comerciala este
echilibrata;
 exista concurenta libera pentru bunuri, servicii, factori de productie;
 costul de productie pe unitate de output este constant, adica functia de
productie este omogena si de gradul 1 (pentru a produce o unitate
suplimentara din produsul X, inputul trebuie sporit cu o proportie constanta);
 costurile de productie determina pretul retail;
 optiunea unei tari pentru a produce anumite bunuri are loc în functie de
preturile factorilor indigeni;
 teoria uv se refera la sectorul manufacturatelor: o cantitate fixa de factori de
productie este complet folosita;
 nu se au în vedere anumiti factori sectoriali specifici; ex. spirit
antreprenorial;
 mobilitatea factorilor este perfecta în interiorul tarii;
 mobilitatea bunurilor este perfecta între tarile participante la uniunea vamala
 se face abstractie de costurile transporturilor, de asigurare sau bancare;
 acces identic la aceleasi tehnologii;
 difera înzestrarea cu factori;
 conditii statice: ratele cresterii, tehnologii, preferinte de consum, economiile,
investitiile, importurile sunt date si sunt nemodificabile;
 se face abstractie de amortizarea stocului de capital;
 bunuri si servicii omogene – nu sunt preferinte pentru anumiti furnizori,
singurul criteriu de optiune fiind diferentele de preturi;
 toate bunurile si serviciile se caracterizeaza prin elasticitatea 1 a cererii la
venit (orice modificare –crestere sau descrestere- a venitului va produce o
modificare proportionala si în aceeasi directie a cererii);
 se face abstractie de bunuri non-tradable;
 nu exista incertitudine – producatorii sunt perfect informati asupra pietei, iar
consumatorii sunt pe deplin familiarizati cu bunurile si serviciile;
 sunt ignorate operatiunile fiscale (impozite, subventii) si cele monetare
(cursul valutar, dobânda, inflatia, balanta de plati).

Rezulta ca ipotezele sunt extrem de restrictive.

Exemplu:
a) Se presupune un anumit bun, produs de catre trei tari, dar cu nivel diferit al costurilor:

Tara A B C
Costul unitar de
60 50 35
productie

Costul cel mai scazut este al tarii C.


In conditii de comert liber, importul cel mai avantajos vine din C. Tara A ar obtine
un câstig de 25 unitati pe produs, iar tara B, un câstig de 15 unitati pe produs.
b) Tara A impune o taxa vamala de 100% la import.

Taxa vamala la Pretul importului Pretul importului din


Pretul marfii in A
importuri in A din B C
50% 60 100 70

Pentru tara A este mai avantajos sa produca în interior decât sa importe. Rezulta
autarhie, eliminarea comertului.
c) Tarile A si B formeaza o uniune vamala, liberalizând comertul reciproc, dar impunând taxa vamala fata de C.

Pretul marfii
Taxa vamala Pretul marfii in A Pretul marfii in B
importate din C
100% 60 50 70

Constatari:

 Devine avantajos, pentru tara A, sa importe bunul respectiv din tara B,


deoarece obtine o economie de 10 unitati la fiecare produs.
 S-a creat un flux comercial (trade creation).
 Rezulta si un spor de consum (welfare increase).
 Mai avantajos decât în conditii de autarhie, dar mai putin avantajos decât în
conditii de comert total liber.
 A avut loc si o abatere de comert, dinspre importul cel mai avantajos (din C),
spre cel devenit mai avantajos ca urmare a aplicarii tarifului în mod
discriminatoriu, numai fata de C (trade diversion). A avut loc o alocare
necorespunzatoare a resurselor.
 Rezulta o diminuare a bunastarii (welfare decrease), prin reducerea
consumului.

Rezultat final: Efectul trade creation este de 10 unitati. Efectul trade diversion este
de 20 unitati. Efectul net este – 10 unitati.

Reprezentarea grafica:
SASA --> Oferta în tara A, la diferite niveluri ale pretului;

DADA --> Cererea în tara A, la diferite niveluri ale pretului;

CC’ --> Oferta tarii C din bunul respectiv (oferta nelimitata, perfect elastica).
Pretul este 35 u.m.

BB’ --> Oferta tarii B din bunul respectiv (oferta nelimitata, perfect elastica).
Pretul este 50 u.m.

La pretul OC, cererea/consumul în tara A ar fi OQC, dar, oferta interna este OQ1A.
Diferenta Q1AQC poate fi oferita de tara C.

La pretul OB, cererea/consumul intern în tara A ar fi egal cu OQB, iar oferta interna
urca la OQ2A. Diferenta Q2AQB poate fi acoperita de tara B.

La pretul OA, oferta interna este Q3A, iar cererea se reduce la OQ4A.

Cele doua tari - A si B - formeaza o uniune vamala si imun o taxa vamala de 100%
numai fata de tara C (care nu participa la uniunea vamala).

Ce se întâmpla?

Tara A va importa din B la pretul de 50 u.m., iar productia proprie se reduce de la


OQ3A la OQ2A. Se formeaza un nou flux comercial. La noul pret, creste si cererea
interna de la OQ4A la OQB. Importurile în tara A sporesc pentru a acoperii
reducerea productiei proprii si sporirea cererii (de la OQB-OQ3A la OQB-OQ2A).
Cele doua triunghiuri (1+2) exprima aceasta „cerere de comert” (trade creation).
Efectele de sorire a bunastarii (welfare) se refera la economiile realizate în
productie si în reducerea cheltuielilor consumatorilor. În acelasi timp, importurile
la cel mai mic pret (din C) au fost înlocuite cu importuri la un pret mai mare din B,
aceasta numai deoarece pretul din C creste cu aplicarea taxei vamale fata de
neparticipantii la uniunea vamala. Acest efect apare în dreptunghiul 3 si reprezinta
ceea ce se cunoaste sub denumirea de „abatere de comert” (trade diversion).

Constatari:

1. Teoria lui J.Viner (J. Viner, The customs union issue, 1950): înlaturarea taxelor
vamale în cadrul limitat al unei uniuni vamale va produce un dublu efect: pe de o
parte, ca urmare a înlaturarii taxelor vamale devine mai avantajos pentru anumite
tari participante la uniune sa importe de la partenerii lor, în loc sa produca în
interior, deoarece ar fi mai costisitor. În acest mod, se creeaza noi fluxuri
comerciale între participantii la uniune, ceea ce Viner a numit “creare de comert”;
pe de alta parte, deoarece înlaturarea barierelor vamale are loc pe o baza
preferentiala, producatorii interni si exportatorii au un avantaj unilateral în raport
cu neparticipantii; ca urmare, ei sunt interesati în a face comert în interiorul zonei,
în loc de a importa bunuri altminteri mai ieftine din afara zonei. Se va înregistra o
“abatere de comert”. Rezultatul va fi net pozitiv daca volumul schimburilor prin
“creare de comert” va fi mai mare decât cel pierdut din “abatere de comert”.

2. O asemenea definire înseamna ca uniunea vamala se considera a fi fie trade


creating, fie trade diverting, desi ambele efecte sunt prezente. Înseamna ca,
automat, crearea de schimburi se asimileaza unui efect pozitiv, iar abaterea de
schimburi, unuia negativ. Aceasta deoarece se presupun costuri constante în
producerea bunului X în tara A. Abaterea de comert poate duce, totusi, în anumite
conditii, la efecte de welfare? Da: în dinamica, prin economies of scale si
reducerea costurilor, prin learning by doing, inovare si îmbunatatirea calitatii
produselor.

3. Teoria Vineriana a fost corelata cu teoria optimului economic, în ideea unui


“second best” în comparatie cu “the best” care ar rezulta în conditii de free trade.
Mai mult, liberalizarile comerciale în cadru regional sunt privite ca un pas spre
liberalizarea multilaterala.

4. Probabilitatea de a obtine câstiguri de bunastare (welfare) sporeste daca taxele


vamale “ex-ante”sunt mari si efectul reducerii acestora este substantial, daca
importurile anterioare din restul lumii sunt scazute (reducând trade diversion sau
reducând efectul negativ asupra trade creation), preturile ex-post în uniunea vamala
sunt de nivel apropiat celui mondial (marind crearea de comert si efectul pozitiv
asupra consumului).

5. Efectul asupra bunastarii sporeste daca numarul participantilor la uniunea


vamala este mare (în raport cu restul lumii), daca cuprinde o parte relativ mare a
comertului mondial (minimizând trade diversion).

6. Daca tarile participante sunt potential competitive, nu complementare (în acest


ultim caz, uniunea vamala va avea efect mic sau zero si nu va contribui la welfare).
7. Efectele statice de welfare sunt mici, asa cum arata studiile empirice, în special
în cazul tarilor mari, cu piata interna mare.

Modelul dinamic - dezvoltarea teoriei cu luarea în considerare a aspectelor


dinamice, a modificarilor care au loc în conditiile de productie si a impactului
acestora asupra cresterii economice:

 investitii, dezvoltare tehnologica, inovatii tehnice, restructurare,


productivitate;
 ocuparea fortei de munca;
 intensificarea concurentei, variate si de calitate superioara, Economii
datorate dimensiunii (economies of scale): sporirea specializarii în
conformitate cu avantajul comparativ, reducerea costurilor;
 problema dimensiunii firmelor;
 sporirea concurentei între firme;
 cerere mai mare, crestere economica;
 îmbunatatirea raportului de schimb: exportatorii din afara Uniunii Vamale
vor fi obligati sa reduca pretul, pentru a se mentine pe piata Uniunii Vamale
(suporta costul discriminarii). Aceasta reduce pretul de import, contribuind
la îmbunatatirea raportului de schimb.

Efectele restrictiilor cantitative: contingentele (cotele) la importuri (vezi


explicatiile în cap. II mentionat):

 Importurile se reduc pâna la nivelul contingentului.


 Rezulta urcarea pretului. La noul pret, productia nationala urca si preia
acoperirea unei parti din cerere, dar cererea interna se va reduce.
 Se reduc posibilitatile de export, ale firmelor din restul lumii, în tara care
impune respectivul contingent.
 Bugetul statului nu înregistreaza venituri din taxe. Poate, eventual, obtine
anumite venituri din atribuirea pe baza de licitatie a licentelor de import.

2. Piata Comuna: libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului,


persoanelor

Piata comuna - zona în care libertatea de circulatie a bunurilor, serviciilor si


factorilor de productie – capital si persoane – este deplina.

Realizarea unei piete comune presupune ca:

 Barierele comerciale, tehnice, fiscale sau administrative între tarile


respective sa fie înlaturate, ceea ce se cunoaste sub denumirea de “integrare
negativa”.
 Sa fie elaborate reguli privind circulatia libera a celor patru componente ale
pietei, un proces de armonizare a reglementarilor nationale si de stabilire si
aplicare a unor politici comune, ceea ce se numeste “integrare pozitiva”.
Acesta este un pas necesar pentru a merge mai departe si a realiza uniunea
economica.

 Permanenta ajustare si adaptare la schimbari.

 Înlaturarea oricarui control vamal în interiorul zonei duce la completa


integrare a pietelor nationale, la formarea unei adevarate piete interne/unice.

 Piata unica înseamna cel mai avansat proces de integrare în plan comercial.
Schematic, evolutia liberalizarilor comerciale si a integrarii pietelor de la forme mai simple la forme mai avansate se
prezinta astfel:

Aranjamente comerciale si de integrare a


Masuri de liberalizare si de integrare
pietelor
Zona de comert liber Înlaturarea barierelor vamale între
Uniune vamala participanti, cu mentinerea tarifului
extern propriu; de obicei, bunurile care se
liberalizeaza sunt cele de origine
industriala.
Înlaturarea barierelor vamale si a
barierelor cu efect echivalent între
participanti; se introduce un tarif extern
Piata comuna comun
Uniune vamala plus înlaturarea tuturor
barierelor netarifare pentru bunuri;
masuri de liberalizare a circulatiei
capitalului si a persoanelor; masuri în
domeniul pietei comune pentru servicii;
Se bazeaza pe desavârsirea liberalizarilor
Piata unica/interna anterioare, la care se adauga înlaturarea
frontierelor vamale în interiorul zonei

Sursa: adaptat dupa Balassa, 1961, si Pelkmans, 1998

3. De la uniunea vamala, la piata unica, interna a Uniunii Europene

Tratatul de la Roma se refera la:

 Crearea unei piete comune între statele semnatare ca modalitate de a atinge


obiectivul mai înalt, acela al “unei dezvoltari economice armonioase si al
cresterii standardului de viata al cetatenilor din statele semnatare”.
 Pentru a realiza un asemenea obiectiv, asa cum se arata în art. 9 al tratatului,
“Comunitatea se va baza pe o uniune vamala”, ceea ce este similar
înlaturarii taxelor vamale si tuturor masurilor echivalente plus instituirea
unui tarif vamal extern si a unei politici comerciale comune fata de tarile
terte.
 Tratatul se refera si la doua politici comune sectoriale – la politica în
domeniul transportului si la aceea a agriculturii.
 Prevederi referitoare la functionarea regulilor de piata si ale concurentei în
cadrul pietei comune.
 Prin toate acestea, Tratatul de la Roma a creat premisele introducerii altor
masuri necesare realizarii Comunitatii Economice Europene.

Evolutia integrarii comerciale dupa Tratatul de la Roma

 Conform Tratatului de la Roma, uniunea vamala urma sa fie înfaptuita pâna


cel mai târziu în 1970, deci în 12 ani.
 Procesul de înlaturare a taxelor vamale si a barierelor echivalente a fost
accelerat si s-a încheiat la 1 iulie 1968, când s-a instituit si un tarif extern
comun. Au mai fost mentinute câteva cote la nivel national pentru asa-
numitele “bunuri sensibile”. De asemenea, politica agricola comuna a
stabilit regulile pentru libera circulatie a produselor agricole.
 Între 1968-70, scurta perioada de consolidare, urmata de încetinire si, uneori,
chiar blocare.
 Deceniul 1970 – 80 a adus multe evenimente si schimbari: în economia
mondiala: cele doua socuri petroliere – 1973 si 1979/80 – si crizele
economice mondiale induse de acestea; renuntarea în 1973 la sistemul
Bretton Woods de cursuri fixe si trecerea la sistemul, cvasi-generalizat, de
cursuri flotante; revenirea la anumite masuri protectioniste în comertul
mondial etc. Impact puternic si asupra economiei europene. S-a instalat un
fel de euro-pesimism. Principala realizare din aplicarea Tratatului de la
Roma a ramas, în fapt, uniunea vamala. Punerea în aplicare a altor prevederi
ale tratatului au fost fie amânate, fie “uitate”.
 Crearea si consolidarea pietei comune/unice a necesitat înlaturarea barierelor
care s-au mai mentinut (impactul lor fiind evaluat în faimosul “Raport
Cecchini”) precum si un nou cadru juridic.
 În 1985, Comisia a publicat un document numit “Cartea Alba”, care continea
cca 300 de masuri ce urmau a fi puse în practica pentru a realiza o adevarata
piata interna europeana.

Actul Unic European, convenit la 2 decembrie 1985 la Luxembourg, semnat în


februarie 1986, aducea mai multe amendamente Tratatului de la Roma si stipula
masuri pentru îmbunatatirea procesului de formare a pietei interne unificate si de
desavârsire a acesteia pâna la 1 ianuarie 1993.

Amendamente aduse prin Actul Unic:

a) prevederea referitoare la luarea deciziilor cu majoritate calificata (nu cu


unanimitate), cu unele exceptii (masurile fiscale) în chestiuni care se refera la Piata
Interna (Art. 100A);
b) introducerea principiul subsidiaritatii, conform caruia vor fi transferate la nivel
comunitar numai acele competente care se refera la chestiuni ce pot fi mai bine
solutionate la acest nivel. Introducerea principiului a oferit, de asemenea, o noua
perspectiva asupra repartizarii puterii de decizie între nivelurile comunitar,
national, regional/local.

4. Piata Interna – continutul

4.1. Libera circulatie a produselor industriale si agricole

 Liberalizarea circulatiei bunurilor a început cu formarea uniunii vamale.


 Alte bariere, altele decât cele vamale, numite generic “bariere netarifare”
urmau a fi înlaturate. Printre acestea se afla barierele tehnice, fiscale,
administrative.
 Barierele tehnice – se refera, în principal, la standarde.

a) Standardele de calitate:

 Standardele de calitate au devenit una din barierele cele mai importante


pentru produsele exportate în tarile dezvoltate. Ce sunt standardele si de ce
reprezinta acestea bariere tehnice?
 Standardele sunt descrieri privind caracteristicile tehnice ale produselor,
calitatea acestora (continut, greutate, design, performante, durabilitate,
consumul de energie, manipulare, adaptabilitate, impactul asupra mediului
etc.).
 Scopul standardelor: asigurarea securitatii lucratorilor, protectia sanatatii
consumatorilor, protectia mediului, reducerea costurilor prin standardizare.
 Standardele si normele tehnice devin bariere tehnice în calea comertului
numai daca sunt diferite de la o tara la alta sau daca nu sunt recunoscute în
alte tari. Ca urmare, piata externa este mai îngusta sau mai larga, accesul mai
ieftin sau mai costisitor, si în functie de barierele de aceasta natura.
Modalitatile de a depasi barierele care decurg din existenta unor standarde
diferite în tarile respective sunt fie de a se stabili standarde comune, fie de a
se promova recunoasterea reciproca a standardelor.
 Cine elaboreaza astfel de standarde? Exista organisme – de stat sau private –
care elaboreaza standarde pentru produse si servicii. Organismele care
produc standarde europene sunt: CEN (Comite Europeenne de
Normalisation), CENELEC (Comite Europeene de Normalisation
Electrotechnique) si ETSI (European Tele- communication and
Standardisation Institute). Organismele nationale de standardizare si
comitetele nationale pentru electrotehnice si telecomunicatii sunt, în acelasi
timp, si membri ai organismelor europene de standarde.
 Din punct de vedere legal, standardele nu sunt obligatorii, dar adoptarea si
respectarea acestora face exportul mult mai usor deoarece dovedeste
conformitatea produsului cu o calitate deja cunoscuta si acceptata a
bunurilor. Ca urmare, standardele devin “obligatorii” din punct de vedere
comercial. Aceasta dovedeste si ca respectiva întreprindere a introdus
sistemul de management al calitatii, care arata si cum opereaza compania în
acest domeniu: cum asigura calitatea designului, productiei, instalarii,
service-ului, controlului si testarii. Sistemul trebuie sa fie acreditat de catre
organisme recunoscute de acreditare si înregistrat. În multe cazuri,
respectivele organisme vor proceda la o reacreditare periodica a sistemului.
Asa se explica de ce se recomanda adoptarea Standardelor Internationale
ISO 9000 si a subsectiunilor acestora.

Tratatul de la Roma cu privire la barierele tehnice: se refera la armonizarea


legislatiei, ceea ce înseamna elaborarea si impunerea de norme si standarde
europene. Au aparut doua probleme:

 Stabilirea de standarde comune pentru toate bunurile ar fi fost o sarcina


uriasa, imposibil de realizat într-un interval rezonabil, având în vedere marea
varietate de produse si frecventele modificari, îmbunatatiri ale parametrilor.
 Elaborarea unor standarde comune pentru toate produsele ar fi fost în buna
masura inutila deoarece, fiind vorba de tari dezvoltate, nivelul tehnic si
calitativ al produselor este apropiat.

Solutie de compromis – dubla abordare:

 În cadrul asa numitei “abordari sectoriale” sau a “vechii abordari”, CEE a


introdus Directive europene asupra specificatiilor privind prelucrarea si
ambalarea unui anumit numar de produse cum sunt: securitatea jucariilor,
produsele de constructii, echipamentele de protectie personala, articole
medicale, materiale chimice, produse alimentare, medicamente de uz uman
(unul dintre sectoarele reglementate cel mai sever), medicamentele de uz
veterinar, echipamentele terminale pentru telecomunicatii, toate articolele
electrice, sistemul de autorizare standard pentru vehiculele cu motor si
trailerele acestora care au devenit obligatorii pentru noile vehicule cu motor
începând cu 1 ian. 1996, etc. Unele dintre acestea au fost deja introduse în
legislatiile nationale. Un produs care este acoperit de o directiva comunitara
trebuie sa raspunda întocmai prevederilor respectivei directive pentru a fi
vândut legal în CEE, iar respectivul produs poarta marca CE.
 Pentru a vinde în UE produse din categoria celor mentionate mai înainte,
statele nemembre trebuie sa creeze structuri nationale de autorizare si
certificare, care sa ateste ca bunurile produse si oferite pietei raspund
criteriilor comunitare privind calitatea, securitatea si efectele.
 În cadrul “noii abordari” privind armonizarea conditiilor pe care trebuie sa le
îndeplineasca produsele, numai cerintele esentiale precum nivelul de
securitate pentru protectia sanatatii consumatorilor si a mediului trebuie sa
fie armonizate la nivel comunitar. Pentru a înlatura interdictiile la import ale
produselor care nu corespundeau unor prescriptii nationale, dar care
respectau normele comunitare privind protectia sanatatii consumatorilor
sau/si a mediului, a fost adoptat principiul recunoasterii reciproce (mutual
recognition) a standardelor. La aceasta solutie s-a ajuns ca urmare a sentintei
Curtii Europene de Justitie în faimosul caz numit “Cassis de Dijon” din
1979, care se referea la interzicerea vânzarii în Germania a unui anumit
licheur frantuzesc, pe motiv ca nu ar raspunde prescriptiilor germane privind
gradul de alcool. Alte cazuri, devenite de referinta, sunt cele ale berii
germane, ciocolatei englezesti si a pastelor italiene.

Recunoasterea reciproca înseamna, în practica, urmatoarele:

A) Regulile echivalente, specificatiile tehnice, certificatele de control, testare si


analize eliberate de catre laboratoare recunoscute oficial în una din tarile membre
trebuie sa fie acceptate de catre alte state ale UE (detalii, în Matiera, 1990).

B) O întreprindere care a obtinut autorizarea de a produce în conformitate cu o


procedura de evaluare din partea unor organisme abilitate, cele mai multe fiind
private, va avea voie sa vânda bunul respectiv în întreaga UE.

C) Un bun care este produs si ambalat conform descrierii, având un continut sau
ambalaj care sunt legale în una din tarile UE, nu poate fi interzis la import într-o
alta tara a UE, invocându-se absenta conformitatii cu prescriptiile existente în tara
de destinatie sau cu absenta unui anumit continut.

Introducerea principiului recunoasterii reciproce a contribuit substantial la


liberalizarea circulatiei bunurilor în cadrul Pietei Interne a UE. În acelasi timp, a
deschis noi oportunitati de export în UE pentru nemembri, deoarece adoptarea
standardelor existente în una din tarile UE permite exportul bunurilor respective în
oricare din celelalte tari ale Uniunii Europene.

b) Standarde ecologice:

Protectia mediului - problema globala.

 Un produs de calitate trebuie sa raspunda nevoilor consumatorilor dar fara a


dauna mediului. Paralel cu standardele de calitate, s-a dezvoltat un
management ecologic.
 Primele masuri: Institutul Britanic de Standarde a elaborat primul standard
în acest domeniu. În UE, o schema Eco voluntara a fost recomandata si
introdusa la 1 ianuarie 1993, dar cu intentia de a o face obligatorie fie sub
presiunea pietei, fie prin includerea acesteia într-o directiva comunitara. La
început, firmele au fost doar încurajate sa produca si sa vânda produse si
servicii ecologice. Publicarea unei liste de onoare cu respectivele companii
si utilizarea unui logo specific erau singurele stimulente acordate.
 Includerea în reglementari comunitare stricte a unor domenii cu impact
asupra mediului: emisiile în aer, radiatiile, zgomotul, furnizarea apei,
deseurile, ambalarea, utilizarea de materiale si energie, modificarile
urbanistice, securitatea publica, sanatatea si securitatea persoanelor angajate
etc.
 În contextul problematicii Pietei Interne, Comunitatea Europeana a elaborat
reguli care se aplica peste tot în comunitate, indiferent de originea
comunitara sau necomunitara a respectivelor companii, cu privire la
protectia sanatatii si securitatii la locul lor de munca – acesta incluzându-se
în notiunea de mediu în sens larg - , la responsabilitatea patronatului.
Piata Interna Europeana contine urmatoarele tipuri de standarde tehnice si reglementari privind mediul:

Standarde si reguli Voluntare sau obligatorii


Apartin legislatiei nationale dar de obicei
sunt conforme standardelor internationale
Standarde de calitate precum ISO. Ele sunt standarde voluntare
din punct de vedere legal, dar în fapt sunt
obligatorii din motive comerciale.
Reglementate prin Directive europene;
Obligatorii pentru toate firmele care
Standarde Europene
doresc sa produca si sa vânda în UE,
indiferent de originea acestora.
Standardele de mediu Obligatorii
Obligatorii pentru toate firmele, nationale
Reguli (legi) EC privind protectia
sau straine, care opereaza în cadrul
sanatatii si sigu-rantei la locul de munca
Uniunii Europene

Concluzie: Piata Interna a Uniunii Europene este o piata uriasa pentru firmele
capabile sa respecte cerintele – voluntare sau obligatorii – referitoare la calitate sau
mediu.

Bariere fiscale: diferentele între tari privind sistemele de impozite, tipul si marimea
impozitelor pe consum sau indirecte, variatele accize etc.

Barierele fiscale distorsioneaza fluxul de bunuri si concurenta: fluxurile de bunuri,


ca urmare a diferentelor în impozitele pe consum; orientarea capitalului si alocarea
resurselor, ca urmare a diferentelor în impozitarea firmelor; fluxul miscarii de bani,
ca urmare a diferentelor în impozitarea economiilor populatiei; preferintele
consumatorilor, mai ales în zonele frontaliere, privind cumpararea anumitor bunuri
supuse accizelor (bauturi, tigari, etc).

De ce s-au mentinut asemenea diferente pâna relativ târziu? Deoarece sistemul


fiscal national si politica fiscala în fiecare tara a Uniunii Europene erau printre
putinele instrumente de politica economica ramase în mâinile guvernelor dupa
transferarea la nivel comunitar a competentelor în domeniul politicii comerciale, a
celei agricole, a unor politici industriale, regionale, a transporturilor, iar, de curând,
a politicii monetare;

Armonizari:

 Impozitul pe consum, în toate tarile UE este sistemul TVA, iar pentru a


reduce diferentele de marime a nivelului impunerii, s-a introdus un nivel
minim de 15%. Disparitatile care mai exista, cum sunt cele ale impozitarii
produselor energetice, urmeaza a fi înlaturate.
 În ultimii ani, s-au facut eforturi pentru o mai mare armonizare a impozitarii
afacerilor, pentru a introduce un nivel minim al impozitarii veniturilor din
dobânzi platite nerezidentilor si pentru armonizarea impozitarii indirecte.
 Diferentele cele mai mari între statele UE sub aspectul impozitarii erau cele
referitoare la accizele aplicate bauturilor alcoolice, tigarilor si produselor
petroliere. În acest domeniu, gradul de armonizare trebuie sa fie îmbunatatit.

Controlul la frontiera - un impediment important pentru libertatea de circulatie a


bunurilor.

 Acest control a fost necesar chiar si dupa înlaturarea taxelor vamale,


deoarece s-a mentinut impozitarea cu TVA si accize.
 Stationarea la frontiera provoca pierdere de timp si costuri mai ridicate ale
transportului. Raportul Cecchini a facut o evaluare a impactului economic al
controlului la frontiera.
 Desfiintarea controlului vamal între tarile UE s-a pus în aplicare cu începere
la 1 ianuarie 1993, asa cum fusese prevazut în programul de completare a
pietei interne.
 Procesul de înlaturare a barierelor netarifare a durat o perioada destul de
lunga, dar urmarea a reprezentat-o crearea unor noi fluxuri comerciale,
intensificarea comertului intra-comunitar si sporirea ponderii comertului
intra-comunitar în PIB.

4.2. Liberalizarea circulatiei capitalului

Forme ale miscarii capitalului:

 investitii directe - construirea de întreprinderi în diferite ramuri;


 plasamente de portofoliu (titluri: actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur);
 depozite bancare în strainatate.

Tratatul de la Roma - liberalizarea circulatiei capitalului ca o componenta a


viitoarei Piete comune.
 Procesul liberalizarii capitalului a avut loc lent si treptat, prioritate
acordându-se liberalizarii comertului cu bunuri.
 Primele doua directive asupra liberalizarii capitalului, din 1960 si 1962,
aveau în vedere miscarea capitalului sub forma de: investitii directe, credite
comerciale pe termen scurt, comert cu actiuni cotate la bursa.
 Restrictii: emiterea si plasarea de actiuni, restrictii pe motive de balanta de
plati.
 Schimbari în sistemul monetar international: aparitia “euromonedelor”,
dezvoltarea pietei capitalului privat, trecerea de la sistemul de cursuri fixe la
sistemul de cursuri flotante, crearea Sistemului Monetar European.
 Liberalizari ale capitalului: Germania, Olanda, Luxemburg si Belgia, urmate
mai târziu de Regatul Unit (1979) si Danemarca (1985). Franta si Italia au
invocat clauze de salvgardare pentru o perioada mai lunga în timp ce noii
veniti – Grecia, Portugalia si Spania – au mentinut restrictii în decursul unei
perioade de tranzitie.
 Cartea Alba, 1985, privind masurile pentru desavârsirea Pietei unice, interne,
se refera la înlaturarea restrictiilor care mai existau asupra miscarilor de
capital si crearea unei piete unice a serviciilor financiare.
 O directiva din iunie 1988, cu intrarea în vigoare la 1 iulie 1990, a introdus o
lista revizuita de liberalizari neconditionate de capital în care s-au inclus noi
tranzactii si transferuri. La 1 iulie 1990, circulatia capitalului în Comunitatea
Europeana a devenit libera (mici exceptii de liberalizari neobligatorii, pentru
a proteja cursul valutar).

4.3. Liberalizarea prestarilor de servicii

Cresterea importantei serviciilor.

 cca 60% din PIB, în tarile dezvoltate;


 cca 25% din volumul comertului mondial;
 factor de competitivitate.
Prestarea/livrarea serviciilor în relatiile dintre tari se realizeaza în functie de natura acestora, dupa cum urmeaza:

Felul serviciilor si modul livrarii Exemple


Servicii "pure" prestate de catre o tara
Comunicatiile postale, telefonice etc.
unei alte tari
Servicii oferite consumatorilor, indiferent
de originea acestora, pe teritoriul unui Serviciile turistice sau de transport intern
anumit stat
Servicii oferite de catre o societate Servicii de comercializare a unor marfuri,
comerciala, provenind dintr-o anumita servicii financiare, de consulting,
tara dar aflata pe teritoriul altei tari asigurari etc
Servicii prestate de catre persoane Servicii medicale
provenind dintr-o tara, dar pe teritoriul
altei tari

Remarci:

 varietate mare de servicii oferite pietei internationale;


 serviciile clasice plus servicii noi;
 presupun miscarea internationala a consumatorilor (ex. turisti) sau a
furnizorilor de servicii (service, servicii medicale etc.);
 prestarea unor servicii are legatura cu investitiile directe de capital sau/si cu
regimul mobilitatii persoanelor (vize, drept de rezidenta, de lucru);
 unele dintre aceste servicii au constituit monopolul statului si erau oferite de
catre un singur furnizor, asa cum a fost în general cazul întreprinderilor din
sectorul public (electricitate, apa, telecomunicatii, transporturi feroviare), în
absenta oricarei concurente;
 unele servicii au fost, si sunt, în general, supuse unor reglementari foarte
stricte, severe, datorita implicatiilor mari pe care acestea le au asupra
credibilitatii anumitor sectoare (bancar, al asigurarilor etc.);
 liberalizarea serviciilor si în cadrul GATT. S-a încheiat GATSs (General
Agreement on Trade on Services – Acordul General asupra Comertului cu
Servicii.

Uniunea Europeana a început sa liberalizeze serviciile în cadrul mai larg al


integrarii economice si al programului de realizare a Pietei interne, mai devreme
decât s-a petrecut aceasta în cadrul GATT. Reguli comune au fost stabilite în mod
gradual.

A) Transporturile:

Importanta transporturilor:

 costul final al marfurilor (cca 25% sunt cheltuieli de transport) si


competitivitatea acestora: avantaje sau dezavantaje comparative;
 contributie la producerea PIB;
 contributie la ocuparea fortei de munca;
 influenta puternica asupra dezvoltarii diferitelor sectoare;
 prezinta externalitati precum: impact ridicat asupra mediului (poluarea
aerului, zgomot, aglomerare, impact asupra pamântului), accidente.

Caracteristici:

 consumator de capital si energie;


 investitii mari si indivizibilitate ridicata;
 interventii publice sub forma de investitii, în stabilirea tarifelor si a
eventualelor subventii (mai ales în domeniul transporturilor feroviare),
stabilirea conditiilor pentru operare (calificarea operatorilor, limite de viteza,
standarde minime de lucru);
 cererea dependenta de nivelul activitatii economice si de venituri;
 oferta putin elastica sau chiar inelastica, pe termen scurt;
 permite doua abordari:

a)comerciala: transporturile sunt servicii care trebuie sa permita concurenta, pentru


a avea calitate si preturi mai mici;
b)sociala.

Politica CEE în domeniul transporturilor

a)Tratatul de la Roma, în art. 78-84, a prevazut politici comune. De ce?

 Liberalizarea circulatiei marfurilor trebuie însotita de aplicarea simultana a


unor politici comune de transport, care sa serveasca piata.
 Existenta unor diferente între tarile membre (subventii, tarife, impozitare,
protectie etc.) distorsioneaza concurenta.

b)Evolutia:

 Prima perioada (1957-1984) – absenta masurilor de politica în comun.


 Dupa 1985: masuri de înlaturare a barierelor si mai multa liberalizare sub
presiunea programelor de formare a Pietei interne.
 Program cu cca 200 reglementari referitoare la dezvoltarea infrastructurii
(TransEuropean roads, trenuri de mare viteza, integrarea zonelor periferice).
 Definirea unor reguli pentru transportatorii comunitari în ceea ce priveste
accesul la profesiune, accesul pe piata, normele tehnice si controalele,
securitatea, protectia mediului, conditiile sociale, problemele fiscale.
Acestea au fost transpuse în legislatiile nationale ale statelor Uniunii
Europene.
 Fiecarei modalitati de transport îi corespund, sub aspectele mentionate,
reglementari specifice: armonizari rapide în transporturi rutiere (relaxarea
sistemului de cote, pâna la eliminarea acestora, în 1993, plus norme comune
în domeniul circulatiei rutiere); în transportul feroviar: separarea gestionarii
infrastructurii de exploatarea cailor ferate; reglementarile comunitare
vizeaza acordarea unor licente de exploatare a infrastructurii si taxele de
utilizare ale acesteia; transporturile navale interne necesita armonizare
numai în masura în care acestea sunt direct legate cu navigatia din interiorul
Statelor Uniunii; transporturi maritime; transporturi aeriene, era traditional
de stat plus acorduri bilaterale; reglementari comunitare din 1987;
companiile sunt libere sa stabileasca orice tarif, începând cu 1 ian. 1993.
 În 1992, s-au fixat 7 obiective:
1. Înlaturarea restrictiilor în interior – cabotaj.
2. Concurenta si complementaritate: utilizatorii trebuie sa plateasca
întregul cost al serviciilor de transport.
3. Dezvoltarea unei retele TransEuropene, cu contributie sectorului
privat (liberalizarea).
4. Protectia si conservarea mediului.
5. Securitatea transporturilor sa sporeasca.
6. Aspectele sociale sa fie luate în considerare conform Cartei Sociale.
7. Relatiile externe.

B) Serviciile financiare:

Importanta:

 serviciile financiare - rol esential în orice economie dezvoltata, în strânsa


legatura cu alte sectoare de activitate economica (productie, comert, alte
servicii);
 operatiuni traditionale ale bancilor (atragerea economiilor populatiei,
efectuarea de plati, transferuri, acordarea de credite etc.) plus noi produse ale
institutiilor financiare – bancile, bursele de valori, fondurile de pensii,
fondurile colective de plasament - pentru mediul de afaceri si populatie;
 capacitatea de a crea locuri de munca;
 contribuie cu un procent important la PIB al UE, de pâna la 7%;
 contribuie hotarâtor la succesul întregii piete interne.

Tratatul de la Roma - dezvoltarea unei piete comune a capitalului si, implicit, a


serviciilor financiare

 Tratatul a stipulat si dreptul de stabilire si libertatea de a oferi servicii peste


frontiera.
 Liberalizarea capitalului - preconditie - întârzieri datorita restrictiilor privind
circulatia capitalului.
 Realizarea pietei unice a serviciilor financiare presupune: prima,
liberalizarea circulatiei capitalului; a doua, armonizarea regulilor nationale
astfel încât sa existe un cadru comun minim între tarile UE (altfel, arbitraj);
a treia, existenta unor reglementari de baza cu privire la dreptul de stabilire
si activitatea firmelor, contabilitate si audit, legislatie asupra proprietatii
imobiliare si a creditului ipotecar, legislatie privind emiterea si detinerea de
titluri, asupra fondurilor comune de investitii si a fondurilor mutuale.
 Contributii legislative la formarea pietei financiare unice:

1. prima directiva bancara, emisa în 1977, formuleaza principiul dreptului de


stabilire si al liberei prestari de servicii în cazul institutiilor de credit, în
principal al bancilor. Au fost stabilite conditiile care trebuie îndeplinite
pentru ca o asemenea institutie sa fie autorizata (capitalul initial minim al
unei banci; nivelul minim al fondurilor proprii; obligativitatea conducerii
bancii de catre cel putin doua persoane calificate si având experienta în
domeniu si care sa aiba o buna reputatie);
2. începând cu 1979, domeniul valorilor mobiliare – bursa de valori si alte
forme ale pietei titlurilor – a fost, de asemenea, reglementat prin mai multe
directive care se refera la coordonarea conditiilor de editare si distribuire a
prospectelor care se publica în cazul ofertei publice de valori de portofoliu
transferabile, coordonarea conditiilor pentru titlurile care sunt cotate oficial
la bursa de valori, obligatia pentru emitentul de actiuni si alte titluri de a
publica, în mod regulat, informatii asupra situatiei lor financiare;
3. directiva din 1985 cu privire la organismele de plasament colectiv în valori
mobiliare transferabile: a introdus principiile pe baza carora sa se creeze
cadrul pentru liberalizarea prestarilor transfrontaliere de servicii financiare,
aplicabile atât institutiilor de credit - bancile -, cât si societatilor de investitii
(armonizarea regulilor nationale privind autorizarea înfiintarii de institutii
financiare si a normelor prudentiale; controlul tarii de origine; recunoasterea
reciproca a normelor referitoare la chestiuni privind monitorizarea);
4. directiva din 1989 cu privire la structura fondurilor institutiilor de credit -
capital de baza si capital complementar – si la obligativitatea depasirii
capitalului complementar de catre capitalul propriu; privind rata minima de
solvabilitate – element obligatoriu de prudenta;
5. directiva din 1994 privind garantarea depozitelor pâna la un anumit plafon.
În acest mod, se urmareste crearea conditiilor pentru garantarea securitatii
operatiunilor financiare în întreaga zona.

Ce rezulta din continutul acestor directive? Importante sunt urmatoarele:

 Numai institutiile de credit autorizate pot primi depozite sau alte fonduri ale
populatiei.
 Nivelul capitalului initial minim al unei banci este de 5 milioane Ecu.
 Înfiintarea de sucursale bancare se poate face pe baza unei singure
licente/autorizatie obtinuta de catre banca-mama, în tara de origine.
 Controlul îndeplinirii conditiilor de înfiintare si functionare a unor sucursale
se face de catre tara de origine (principiul: home country control).
 Supravegherea respectarii conditiilor de functionare se împarte între tara de
origine si tara de destinatie a sucursalei.

În mai 1999, Comisia elaboreaza un Plan de actiune care sa contribuie la


îmbunatatirea functionarii Pietei Unice a serviciilor financiare (mediu economic si
financiar stabil si sigur pentru tranzactiile transfrontaliere si pentru comertul cu
titluri; înlaturarea tuturor barierelor pentru formarea de capital pe o “baza larga
UE”; stabilirea unui cadru unic, viabil pentru toate activitatile financiare; programe
de sprijinire a mobilizarii capitalului pe baza europeana pentru a începe afaceri în
întreprinderi de dimensiuni mai mici etc.).

Masuri aplicate de catre Comisie: sistem informational viabil, transparent, sigur si


posibil de adus la zi; sistemul de servicii financiare angro livrate peste frontiere sa
fie mai sigur si mai transparent; aplicarea echilibrata a legilor locale de protectie a
consumatorilor; “pachet al impozitarii”- de a coordona anumite aspecte ale
sistemului de impunere (ex. Venituri din dobânzi).

Comisia intentioneaza sa înlocuiasca un numar mare de directive bancare prin una


singura care sa cuprinda autorizarea unica si controlul financiar de catre tara în
care respectiva institutie este înregistrata.

C) Piata unica pentru asigurari

Asigurarea contra variatelor tipuri de riscuri – economic, comercial, financiar sau


de viata – o caracteristica a economiei moderne

Coordonare a reglementarilor nationale

 A început înca din 1973.


 Au urmat, trei generatii de directive comunitare care au stabilit reguli
armonizate, dar s-au mentinut anumite exigente nationale specifice
(autorizarea, activitatea si supravegherea).
 Legislatia care sa duca la o piata unica în acest domeniu a fost introdusa abia
în 1992 (înfiintarea de societati de asigurare si deschiderea de sucursale pe
baza unei singure licente (home country control), abolirea controlului asupra
produselor si tarifelor, protectia asiguratilor si reducerea riscurilor de
concurenta incorecta).
 Anumite diferente între tarile UE mai exista (costurile despagubirilor, în
speranta de viata, traditii si stil de viata).

4.4. Liberalizarea achizitiilor publice

Ce sunt achizitiile publice?

 contractele de cumparare încheiate de catre guvernele centrale, autoritatile


regionale sau locale;
 achizitiile facute de catre sectoarele publice traditionale cum sunt: apa,
energia, transporturile si comunicatiile.

Caracteristici:

 Tranzactiile din acest domeniu sunt, de obicei, de valoare mare.


 Totodata, acestea pot fi obiect al confruntarii mai multor grupe de interese:
ale guvernului, firmelor private, platitorilor de impozite.
 Rezolvarea corecta presupune crearea unui mediu competitiv pentru oferte
(licitatii), indiferent de originea nationala sau straina a acestora.

Liberalizarea achizitiilor publice în UE


 Tratatul de la Roma – libera circulatie a bunurilor, libertatea prestarii de
servicii, libertatea de stabilire.
 Coordonarea procedurilor nationale s-a facut prin sase directive, adoptate
între 1989 si 1993, amendate de mai multe ori reglementarilor adoptate si în
cadrul GATT/OMC, semnate si de catre UE.
 Progrese importante în domeniul liberalizarilor (vezi, telecomunicatiile,
gazele naturale etc.).

4.5. Libera circulatie a persoanelor

Respectul drepturilor -stipulate de catre Conventia privind drepturile omului si


protectia libertatilor fundamentale

Conceptele de coeziune economica si sociala si de cetatenie europeana ofera cadrul


legal pentru libertatea de deplasare în oricare tara a Uniunii Europene. Rezulta:

 Pot calatori în oricare dintre tarile UE asa cum ar calatori în propria lor tara
(fara controlul pasaportului, fara declaratie vamala sau control vamal, fara a
fi nevoiti sa treaca prin biroul de imigrari.).
 Pot opta pentru a-si stabili rezidenta si pentru a munci în oricare din tarile
UE.
 Au dreptul de a vota si de a candida în alegerile municipale în tara în care si-
au stabilit rezidenta.
 Interesele lor, când se afla în strainatate, sunt aparate de ambasada oricarei
tari a UE.
 Orice cetatean european are dreptul de a adresa plângeri institutiei numite
avocatul poporului (ombudsman) din cadrul Parlamentului european, daca
acesta considera ca nu a fost tratat corespunzator de catre autoritatile
nationale sau comunitare.

Libertatea de miscare a persoanelor în calitate de forta de munca si de factor de


productie - componenta a Pietei Interne. Se refera la:

 libertatea de miscare a lucratorilor, inclusiv a liber-profesionistilor;


 o anumita politica a ocuparii fortei de munca;
 calificarea profesionala;
 conditiile de munca;
 protectia sanatatii si a securitatii la locul de munca;
 libertatea de asociere, de informare, consultarea si participarea angajatilor la
procesul de luare a deciziilor;
 la tratamentul egal al barbatilor si femeilor
 la protectia sociala.

Cadrul legal consta, pe lânga art. 49 al Tratatului asupra CEE, din mai multe legi si
directive asupra aspectelor mentionate.
Mobilitatea lucratorilor înseamna urmatoarele:

 înlaturarea controlului la frontiere în interiorul comunitatii;


 înlaturarea altor bariere care se refera la accesul la locuri de munca în tara
gazda, la schema de securitate sociala de care vor beneficia atunci când
migreaza (recunoasterea diplomelor si a calificarilor profesionale, egalitate
de tratament în domeniul securitatii sociale).

Rezolvarea: aplicarea principiului recunoasterii reciproce a calificarilor


profesionale, dupa cum urmeaza:

a) Recunoasterea experientei profesionale în cazul practicarii meseriei respective


un anumit numar de ani în tara de origine, la care se pot adauga cerinte privind
caracterul, sanatatea fizica si mentala a persoanei, situatia financiara etc.
b) Recunoasterea automata a calificarilor profesionale, ceea ce presupune fie o
coordonare minima a sistemelor educationale si de calificare (ceea ce se aplica
farmacistilor, doctorilor), fie stabilirea unor criterii de recunoastere (care se aplica
numai arhitectilor);
c) Recunoasterea calificarilor persoanei care migreaza într-un alt stat al comunitatii
pe baza diplomelor de învatamânt superior, a certificatelor si titlurilor acordate
dupa cel putin trei ani de învatamânt superior. În anumite cazuri de diferente
substantiale în comparatie cu tara-gazda, poate fi necesara o perioada de adaptare
sau pot fi cerute anumite teste de aptitudini.

În privinta securitatii sociale, aspectele esentiale pot fi sintetizate dupa cum


urmeaza:

 Persoanele care migreaza au aceleasi drepturi si obligatii pe care le au


cetatenii tarii gazda.
 Persoanele care migreaza platesc contributii la asigurarile sociale numai în
unul din statele membre.
 Drepturile dobândite în tara de origine sunt mentinute si vor beneficia de ele
în tara gazda.
 Daca pentru a beneficia de un anumit drept se cere o vechime în munca de
un anumit numar de ani, va fi luata în calcul si perioada de munca în tara de
origine.

În ceea ce priveste sanatatea si securitatea locului de munca, reglementarile


comunitare impun urmatoarele:

 Întreprinderile sunt obligate sa creeze conditii corespunzatoare la locul de


munca.
 Sa-i instruiasca pe angajati privind normele de protectie si securitate.
 Autoritatile trebuie sa înfiinteze organisme de control asupra aplicarii
legislatiei.
 Este obligatoriu pentru patronat sa informeze si sa consulte angajatii sau
reprezentantii acestora în legatura cu concedierile.

4.6. Directii ale dezvoltarii Pietei Interne

Piata unica interna - una din marile realizari ale Uniunii Europene

 Cea mai întinsa piata din lume, o adevarata piata interna.


 Scopul: de a spori eficienta economica prin reduceri de costuri, de a face
bunurile mai competitive prin reduceri de preturi, de a crea mai multe locuri
de munca, mai multe posibilitati de optiune pentru cumpararea de bunuri si
servicii, de a oferi mai multe sanse privind dezvoltarea regiunilor, cu alte
cuvinte, mai multa bunastare economica.
 Efecte atât asupra cetatenilor, cât si asupra mediului de afaceri în ceea ce
priveste “ mai buna ocupare a fortei de munca si mai multe oportunitati
comerciale”.
 Piata Interna se bazeaza pe reguli si legi comune: legile la nivel comunitar
sunt obligatorii pentru toti – firme si persoane fizice - , având un efect direct;
directivele trebuie sa fie preluate în legislatia nationala si create structurile
necesare aplicarii acestora. Impactul va depinde de masura în care
directivele sunt transpuse în legislatia nationala.

Introducerea si dezvoltarea Pietei Unice în beneficiul tuturor cetatenilor: Piata


Unica genereaza o mai buna ocupare a fortei de munca, sporeste libertatea
individuala si este benefica consumatorilor, asigurând totodata un nivel ridicat al
sanatatii si securitatii si al protectiei mediului.

Comunicatiilor si comunicarii cu cetatenii si firmele: informatii gratuite prin


telefon sau Internet, înfiintarea unei retele de informare si consultatii cu privire la
locurile de munca în Uniunea Europeana (EURES); planul numit SLIM privind
simplificarea si reasezarea coordonarii regimului de securitate sociala în sensul
aplicarii unui singur set de legi. Obiectiv: informatii sporite privind drepturile care
decurg pentru cetateni din Piata Interna; în mediul afacerilor, prioritatile sunt:
simplificarea legislatiei si a instructiunilor de aplicare ale acesteia; formularea unui
cadru legislativ predictibil; simplificarea formalitatilor administrative în domeniul
reglementarilor fiscale, privind mediul, securitatea sociala.

Mai buna folosire a oportunitatilor deschise de comertul electronic.

Piata Interna si moneda unica Euro – avantaje reciproce.


5. Politica comerciala comuna

5.1. La ce se refera politica comerciala comuna?

Politica comerciala comuna este denumirea generica pentru ansamblul de masuri,


instrumente, politici aplicate în domeniul comercial extern al Uniunii Europene.

 Politica comerciala comuna în raport cu nemembrii a fost prevazuta în textul


Tratatului de la Roma, art. 110-116.
 Obiective: evitarea distorsionarii concurentei indiferent de teritoriul tarii
importatoare (un tratament identic al marfurilor la frontiera, indiferent care
este tara de intrare a respectivelor importuri); crearea conditiilor pentru o
liberalizare progresiva, dar armonizata, în relatiile cu ansamblul comertului
mondial (negocieri de liberalizare în cadrul GATT/OMC).
 În Comunitatea/Uniunea Europeana au existat unele exceptii de la
tratamentul comun pentru produse precum textile si îmbracaminte,
automobile, carbune si otel, constructii navale si servicii, dar treptat s-au
armonizat si aceste domenii.
 În domeniul comertului cu produse agricole, relatiile fata de restul lumii au
fost chiar de la început incluse în politica agricola comuna, fiind astfel
integrate o data cu toate componentele acesteia.
 În domeniul comertului cu bunuri, competenta în materie de politica
comerciala externa revine Comisiei Uniunii Europene, care actioneaza în
numele statelor membre.
 În domeniul serviciilor, au existat retineri fata de transferarea la nivel
comunitar a competentelor statelor cu privire la stabilirea de relatii cu restul
lumii si fata de cedarea dreptului de negociere asupra unor liberalizari.
Deocamdata, conform Deciziei Curtii Europene nr. 1/1994 (Nov. 1994),
competenta în domeniul serviciilor externe se împarte între comisie si statele
nationale (detalii, în Maria Bîrsan, Integrarea economica europeana, vol. II)

5.2. Instrumente ale politicii comerciale externe comune

Tariful extern comun

 Tratatul de la Roma se refera în art. 9 la formarea într-o prima etapa a unei


uniuni vamale si instituirea unui tarif extern comun în relatiile cu tarile
neparticipante.
 Rolul tarifului extern comun: aplicându-se în mod uniform pentru întreg
teritoriul zonei comerciale, se evita distorsionarea schimburilor prin
intermediul taxelor vamale, se evita orientarea acestora în functie de nivelul
mai scazut al taxelor vamale în anumite tari; raspunde nevoii de a mentine
controlul la frontiera externa; permite aplicarea regulii de origine a
produselor; semnifica si transferul competentei în domeniul elaborarii
normelor tarifare de la nivel national, la nivel comunitar (Art. 113 al
Tratatului de la Roma). Statele nu mai au posibilitatea de a modifica în mod
autonom functionarea tarifului vamal comun sau de a institui în mod
unilateral noi taxe, deci de a avea o politica vamala independenta.
Competenta în privinta modificarii tarifului extern comun revine Consiliului
de Ministri, la propunerea Comisiei. Aceasta poarta si negocierile cu tarile
terte si cu organismele economice internationale cum este O.M.C.
 Tariful extern comun a fost instituit în 1968, o data cu încheierea procesului
de înlaturare a taxelor vamale între tarile membre si formarea uniunii
vamale. Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la 7 februarie 1992, nu a
adus decât modificari minore privind politica comerciala externa comuna.

Tariful comunitar are doua componente: a)taxele vamale; si b) nomenclatorul


tarifar.

a) Taxele vamale sunt aplicate, în general, sub forma “ad-valorem“, deci sub forma
unui anumit procent asupra marimii valorii în vama.

În cazul produselor agricole, în locul taxelor vamale obisnuite a fost aplicat


sistemul prelevarilor variabile, “tarificate” (transformate în taxe vamale obisnuite),
ca urmare a negocierilor comerciale GATT/OMC.

Tariful vamal comunitar cuprinde doua coloane de taxe vamale: prima este aceea a
taxelor autonome, stabilite în mod unilateral, iar a doua, a taxelor conventionale,
taxe care se negociaza si se consolideaza în cadrul GATT/OMC.

b) Nomenclatorul tarifar în cadrul tarifului extern comun se refera la:

 Sistemul Armonizat de Descriere si de Codificare a marfurilor (SH). Acest


Nomenclator are 1241 pozitii, regrupate în 21 sectiuni, 97 capitole, la care se
adauga alte doua capitole rezervate uzului national; Clasificarea marfurilor
se face conform criteriului materiei prime din care sunt confectionate
produsele respectivei grupe.
 Nomenclatorul Combinat (NC), care include Sistemul Armonizat plus înca
doua subpozitii, rezultând un cod detaliat, cu opt cifre, reprezentând 9500
pozitii. NC corespunde exigentelor comertului intra-comunitar si
exporturilor tarilor comunitare catre restul lumii.
 Pentru aplicarea de tratamente specifice marfurilor provenind din diferite
tari sau grupe de tari, în codul NC au fost introduse subdiviziuni
corespunzatoare si reguli de interpretare. A rezultat Tariful Integrat
Comunitar (TARIC), compus din 11 cifre si 15.000 pozitii tarifare, care în
forma aceasta, completa, se utilizeaza numai în cazul importurilor din terte
tari. Deci, toate informatiile referitoare la reglementarile în domeniul
politicilor comerciale comunitare sunt cuprinse în TARIC (Tarif Integré
Communautaire sau Integrated Tariff of the European Communities), care
este o baza de date în mai multe limbi, actualizata mereu si publicata.
 Pentru comertul intracomunitar, dupa înlaturarea cu începere în ianuarie
1993 a controalelor la frontiera, Uniunea Europeana a pus în practica un nou
sistem numit Intrastat prin care firmele raporteaza, la fiecare 3 luni,
rezultatele referitoare la nivelul comertului intra-UE.

Valoarea în vama a marfurilor

Valoarea în vama determinata pe baza valorii tranzactiei se aplica marfurilor aflate


sub incidenta tratatelor instituind Comunitatea Economica Europeana (CEE),
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) si Comunitatea
Europeana a Energiei Atomice (EURATOM).

Metode de stabilire a valorii în vama:

a) valoarea egala pretului tranzactiei, asa cum rezulta acesta din factura;

b) daca nu se poate aplica metoda valorii de tranzactie, se poate apela la alte


metode cum sunt:

 luarea în considerare a valorii tranzactionale a unor marfuri identice sau


comparabile, produse în tara respectiva exportatoare;
 preluarea marimii pretului de vânzare în tara importatoare;
 stabilirea unui pret pornindu-se de la costuri;
 în ultima instanta, se admit chiar si estimari ale pretului facute de catre
organele vamale, daca alte metode nu sunt aplicabile.

Important: O data cu trecerea frontierei comerciale de catre bunurile importate, cu


achitarea taxelor vamale, a altor taxe, si dobândirea dreptului de “libera practica”,
marfurile importate intra în regim similar produselor comunitare pe întreg teritoriul
comunitar.

Semnificatia: O data cu liberalizarile comerciale în interior, se poate vorbi despre


liberalizari sporite si pentru marfurile importate în interiorul spatiului comercial
format din teritoriul tuturor statelor participante la Comunitatea Europeana, în
interiorul a ceea ce se numeste Piata Interna.

Reguli privind originea produselor

Tratament diferentiat în functie de originea produselor: taxe vamale diferite, cote


tarifare, plafoane cantitative etc.

 Ce înseamna “tara de origine”?


 Criterii de stabilire: tara în care a fost supusa ultimei transformari sau
prelucrari substantiale.
 Gradul de prelucrare se apreciaza prin: marimea valorii adaugate, care
trebuie sa depaseasca valoarea elementelor prefabricate; prin schimbarea
pozitiei tarifare din tariful vamal comun, ceea ce se poate realiza numai daca
acel produs a fost într-adevar supus unei prelucrari importante, conferindu-i-
se noi caracteristici; prezenta unor operatiuni de transformare sau prelucrare
absolut necesare pentru ca acel produs sa între în consum etc.
 Problema stabilirii provenientei produselor: autoritatile vamale considera
drept tara de provenienta a marfurilor tara din care acestea au fost expediate.

Alte masuri la frontiera

Restrictiile cantitative au fost abolite.

Exceptii:

 anumite cote tarifare pentru produsele agricole, fibre si textile, la cele


permise în baza clauzelor de salvgardare în cazul acordurilor comerciale;
 contingente stabilite în cadrul acordurilor de asociere, abolite dupa o
anumita perioada de la intrarea în vigoare a respectivelor acorduri;
 alte masuri în afara taxelor vamale obisnuite: taxele antidumping
(dumpingul este o politica comerciala agresiva, de vânzare a marfurilor în
exterior la preturi mici, în scopul înlaturarii concurentei) si cele
compensatorii (pentru anihilarea subventiilor).

Reglementarile vamale comunitare se refera si la armonizarea dispozitiilor


legislative si administrative în cazul zonelor libere, a porturilor si antrepozitelor
vamale.

Regimul comun al exporturilor

Politici armonizate în domeniul exporturilor

 Exporturile tarilor Uniunii Europene sunt liberalizate.


 Eventuale regimuri restrictive sunt incluse într-un regim comun.
 Promovarea exporturilor comunitare prin subventii la export (vezi, politica
agricola), credite la export (garantarea creditelor de export), asigurari ale
riscurilor specifice comertului exterior (armonizarea schemelor de asigurare
a creditelor.

Sustinerea proiectelor de dezvoltare a relatiilor cu tarile Europei Centrale si de Est,


unele dintre acestea fiind elaborate împreuna cu celelalte tari OECD.