101 apărări.

Cum se autoprotejează mintea

Jerome S. Blackman (2004)

Steve dorea să îi fie administrat testosteron injectabil pentru a funcționa sexual în relația cu soția
sa (îi fusese extirpată glanda pituitară și avea nevoie de terapie hormonală de substituție, care
credea că îl va vindeca de impotență). Avea Steve și alte probleme sexuale, ca absența erecțiilor
diurne sau incapacitatea de a se masturba? De fapt, el avea probleme doar în relața cu soția, nu și
cu iubita; soției nu îi plăcuse niciodată sexul, iar după nașterea fiului lor, actele sexuale se
răriseră.
-comportament evaziv/ mințit în legătură cu impotența
-deplasarea dorințelor sexuale de la soție la iubită
-raționalizarea și concretizarea, găsirea scuzei că problema sexuală are o origine medicală
-compromisul: evitarea soției și ascunderea adevărului față de ea, reprimarea frustrării și
deplasarea dorințelor sexuale

Mecanismele de apărare
-mecanisme care îl protejează pe individ de conștientizarea emoțiilor neplăcute; mintea
împiedică accesul în conștiință al sentimentelor
-mecanisme care protejează conștiința de excitanți externi periculoși, conflictuali (pulsiuni,
dorințe, sentimente) și de excitanți externi puternici, posibile surse de traumatism, care amenință
integritatea și stabilitatea Eului
-sunt mascate și operează fără ca inidividul să le conștientizeze
-modificare, îngrădire, reprimare
-apărarea și rezistența nu trebuie confundate, prima ține de psihologia persoanei, iar a doua de
psihologia relației dintre persoane
-la Freud, tendințele instinctuale combătute țin de tendințele oedipiene; Adler introduce
conflictele sociale (dorința de autoafirmare, complexele de inferioritae)
-în terapie, nu este suficientă doar înțelegerea sentimentelor, ci și explicarea motivelor și a
modului în care apărările îi împiedică pe indivizi să intre în contact cu emoțiile neplăcute
(semnificația și originile comportamentelor, a simptomelor și a atitudinilor iraționale)
-aproape orice activitate poate constitui o apărare
Afectele care produc neplăcere (furie, anxietate, depresie) au două componente: senzația
neplăcută+ gândul că ceva îngrozitor e pe cale să se producă (anxietate), s-a produs deja
(depresie) sau gândul de distrugere a ceva (furia). Conținutul ideatic își poate avea sursa în
percepții sau în urme mnezice provenind din orice stadiu de dezvoltare și mergând până în
momentul prezent și poate avea o bază reală, fantasmată sau o combinație a celor două.
Apărările constituie operații mentale care înlătură din conștiință o componentă sau componentele
afectelor neplăcute- senzația, gândul sau ambele. Atunci când intensitatea afectelor amenință să
copleșească Eul, anumite gânduri sunt eliminate automat din conștiință (uitarea unei întâlniri
care produce neplăcere).

Factori declanșatori ai apărărilor

-Eul copilului se teme de părinții care formulează anumite interdicții pulsionale (dorințele
afective și erotice față de părinți)
-teama pe care o inspiră Supraeul
-frica de intensitatea pulsiunilor (în adolescență și climacteriu)
-nevoie de coerență, echilibru între tendințele contradictorii
La indivizii normali, un afect foarte intens (la Freud, afecte traumatice) poate amenința să
blocheze funcțiile mentale de gâdire, organizare și concentrare.
La pacienții psihotici sau cu personalitate de tip borderline (caracterizate de instabilitate
emoțională, impulsivitate, dispoziție fluctuantă), toleranța limitată la afect, determinată de
deprivarea emoțională îndelungată din copilărie, mobilizează apărările (incapacitatea de a
gestiona emoții intense).
La nevrotici (fobii, conversii, atacuri de panică, obsesii, compulsii, impulsivitate, depresie),
apărările au fost constituite în anii copilăriei și sunt în continuare active, chiar dacă Eul este
acum mult mai rezistent și nu există pericolul copleșirii lui. Un afect de intensitate redusă poate
funcționa ca semnal, amintindu-i individului, la nivel inconștient, de situații precedente similare
în care s-a simțit copleșit.

Apărări conștiente și apărări inconștiente

-reprimarea (uitarea în mod intenționat) și refularea (uitarea inconștientă)
-comportamentul evaziv (minciuna intenționată) și confabulația (falsificare a adevărului, fără ca
persoana să își dea seama de acest lucru)
Apărări primare și apărări secundare
-apărările primare: refularea (conținutului ideatic) și izolarea (afectului); la pacienții de tip
borderline, clivajul
-apărările secundare susțin refularea, izolarea sau pe amândouă
Apărări cu rol în rezolvarea conflictelor și apărări cu rol în dezvoltare (introiecția, cu rol în
dezvoltarea forței Eului, idealizarea și identificarea, cu rol în formarea Supraeului)
Apărări mobilizate în situații de pericol și apărări cronice, care duc la formarea unor
simptome nevrotice
Organizarea în formațiuni specifice/ constelații defensive care stau la baza tulburărilor psihice
Principiul funcției multiple: apărarea ca formațiune de compromis, expresie a afectelor și apărare
împotriva acestora (pacienta care tace în terapie, ca urmare a identificării cu mama, dar care prin
tăcerea ei ostilă, îl provoacă pe terapeut) și ca soluție găsită la conflictul intrapsihic.

Pentru a avea un tablou complet asupra funcționării mentale, este necesară și evaluarea altor
aspecte diferite de apărări:
-activitatea pulsională (actul de hrănire, activitatea sexuală, agresivitatea)
-afectivitatea (anxietate, depresie, vinovăție, furie, rușine, plăcere)
-activitatea Supraeului (tendințe la autopedepsire, valori, idealuri, încrederea în sine și în ceilalți,
punctualitatea, responsabilitatea)
-funcționarea autonomă a Eului
-forța Eului (toleranța la afect, controlul pulsional, amânarea gratificării, capacitatea de conținere
a fantasmelor- menținerea în afara conștiinței a unor condensări și simboluri cu caracter bizar,
toleranța la frustrare, la durere, la tensiune)
-capacitatea de a stabili și menține relații de obiect (empatia, căldura umană, încrederea,
sentimentul identității, apropierea emoțională, stabilitatea în relații).
Simptomele mentale patologice apar datorită modurilor în care pulsiunile, afectele, Supraeul,
forța Eului și funcțiile autonome ale acestuia, relațiile de obiect și apărările intră în conflict unele
cu altele. Modul în care sunt rezolvate aceste conflicte este denumit formațiune de compromis.
Ideea unei transformări o dată cu vârsta a procedeelor defensive apare în 1915, în textul intitulat
„Pulsiuni şi destine ale pulsiunilor”, în care Freud precizează că destinul pulsiunilor depinde de
modalităţile de apărare împotriva lor. Răspunzând la întrebarea „Ce destin pot cunoaşte
pulsiunile pe parcursul dezvoltării şi al vieţii?”, Freud (1915a/ 1968) ia în considerare patru
posibilităţi: transformarea în contrariu (cuprinzând procesul de trecere a unei pulsiuni de la
activitate la pasivitate şi procesul de transformare a conţinutului); întoarcerea asupra propriei
persoane (sau asupra propriului eu); refularea; sublimarea.
„Mecanismele de apărare nu îşi pot face apariţia înainte ca anumite condiţii să fie îndeplinite”
sau, după cum subliniază A. Freud, „înainte să existe nişte condiţii preliminare de lucru” pentru
aceste mecanisme (Sandler, 1985/1989). De altfel, Sandler precizează în cartea sa:
 pentru ca un copil să poată utiliza refularea, diferenţierea dintre eu şi sine trebuie să se fi
terminat. Pentru a acţiona, refularea presupune o structurare a personalităţii (A. Freud afirmă:
„Dacă nu ţi-ai construit casa, nu poţi să dai pe cineva afară din ea”. La care Sandler dă
urinătoarea replică: „Şi nici nu-l poţi ţine închis în subsol”);
 pentru a fi posibilă, identificarea cere ca perioada de fuziune să fie încheiată (A. Freud
scrie: „Dacă eşti una cu obiectul, de ce să te mai străduieşti să identifici? Lucrul este gata
făcut!”);
 sublimarea reclamă existenţa valorilor supraeului;
 asemenea regresiei, transformarea în contrariu sau întoarcerea asupra propriei persoane
par independente de stadiul de dezvoltare şi ar putea fi mecanismele de apărare cele mai
primitive.
Prezenţa anumitor mecanisme de apărare ar fi normală la anumite vârste şi periculoasă (chiar
patologică) înainte sau după. Astfel, potrivit Annei Freud (Sandler, 1985/1989):
 „toate refulările majore” sunt clădite probabil „în cursul perioadei oedipiene” şi ulterior
se mai pot produce refulări doar în „stări cu mare grad de anormalitate”
 fantezia (sau refugiul în reverie) este un mecanism normal în perioada copilăriei, care,
atunci când survine mai târziu, mai ales sub forma delirului, dovedeşte existenţa unei maladii
mentale grave (psihoză);
 intelectualizarea este caracteristică adolescenţei şi deci normală în această perioadă; în
schimb, sunt motive certe de îngrijorare dacă un copil de opt ani „începe să mediteze asupra
lumii ca întreg şi asupra locului său în cadrul acestui univers, întrebându-se de ce este el acolo”.
Apărări specifice stadiului oral
Relația cu obiectul/mama este parțială (mama percepută ca sân)
1. Proiecția= atribui reprezentării mentale a celuilalt propriile afecte, pulsiuni sau dorințe,
distorsionând modul în care îl vezi; intensificat de deficiențe privind diferențierea dintre sine și
obiect. Acest tip de atribuire diminuează anxietatea subiectului în privinţa propriilor caracteristici
indezirabile şi creează iluzia controlării acestor caracteristici şi senzaţia de superioritate,
ameliorând astfel stima de sine.
-presupune distincția dintre sine și obiect
-acționează în paranoia, fobie și în modurile de gândire normală, în acelea care produc religiile
primittive și superstițiile
-proiectarea aspirațiilor (participarea altruistă)
-proiectarea propriei furii asupra șefului, care îi dăduse de rezolvat o sarcină rapidă, imaginându-
și că acesta era furios pe ea
Este bine ca proiecția să fie confruntată devreme în cadrul terapiei, altfel pot persista deformări
în mintea pacientului cu privire la terapuet (ex: mă priviți ciudat).
2. Introiecția= îți construiești o imagine a unei alte persoane (reprezentarea obiectului), care
poate fi apoi utilizată ca suport mental pentru fantasme și afecte. Utilizată în scop defensiv,
introiecția înseamnă că individul se comportă conform imaginii mentale despre celălalt.
-presupune distincția dintre sine și obiect
Bebelușul introiectează acțiunile cu efect calmant ale mamei, dezvoltând capacitatea de
autoliniștire. Introiecția contribuie la dezvoltarea autocontrolului și a amânării satisfacerii, la
dezvoltarea toleranței la afect și a controlului pulsional.
-pacientul care renunță la tentativa sa suicidară pentru că a introiectat imaginea terapeutului
căruia îi păsa de el.
3. Halucinația= vezi sau auzi lucruri care nu au o existență reală și la care încerci să nu te
gândești (dorințe, comentarii, fantasme, critici), fără testarea realității.

Apărări specifice stadiului anal

Diferențierea de obiect
4. Identificarea proiectivă= îi atribui celuilalt trăsăturile de caracter și modalitățile proprii de
apărare într-un grad atât de mare, încât imaginea acestuia este deformată
 =stimulezi în celălalt, prin comportament sau atitudini, afectele care
pentru tine sunt neplăcute
=te comporți similar celui care ți-a produs afectele neplăcute.
-pacienta care, fiind atacată constant și fără motiv de către tatăl ei, îl critică pe analist pentru că a
întârziat un minut, făcându-l să se simtă așa cum se simțea ea în fața tatălui (stimulează în analist
afectele neplăcute și se comportă ca agresorul)+ identificarea cu agresorul, deplasarea
-idetificarea proiectivă genera neîncredere
Unii pacienți se comportă sau se exprimă astfel încât să trezească antipatia terapeutului. Akhtar
(2001) include aceste comprotamente pe lista de indicii referitoare la persoanele cu risc suicidar
(îl fac pe terapeut să se simtă așa cum se simt ele).
5. Învinovățirea proiectivă= învinovățești pe nedrept pe altcineva pentru o situație neplăcută de
care ești responsabil.
6. Negarea= ignorăm realitatea; dacă nu ne-am apăra, am putea să o vedem (testarea realității
este intactă).
 Negarea per se= refuzul unei realități, în ciuda evidenței de netăgăduit a acesteia (autorii
care susțin că Holocaustul nu a avut loc, persoanele dependente de substanțe). Copiii aflați în
perioada de latență neagă realitatea propriilor afecte.
 Negarea prin act= comportamente a căror semnificație simbolică este: ”Această realitate
neplăcuta nu există.” (persoanele care pleacă pe mare în pofida avertismentelor de furtună)
 Negarea prin fantasmă= menținerea unor convingeri eronate, cu scopul de a ignora o
realitate înspăimântătoare (găsirea de scuze părinților care își maltratează copiii, au ei o parte
bună în ciuda acestui fapt).
 Negarea prin cuvânt= folosirea unor cuvinte speciale pentru a-ți menține convingerea
eronată asupra unei realități (pacientul care la prima evaluare psihiatrică recunoscuse că îți
atacase soția, iar la a doua spusese că făcuse un gest prostesc).
7. Dediferențierea (fuziunea Sinelui cu obiectul)= te comporți așa cum vrea altcineva să fii
pentru a evita frica de pierdere +pasivitatea și identificarea cu agresorul
8. Clivajul= individul psihotic sau cu personalitate de tip borderline are tendința de a considera
că anumiți oameni manifestă față de ei doar ostilitate, în timp ce alții sunt doar afectuoși.
Individul clivează obiectul introiectat în două părți- un obiect plin de iubire și un obiect plin de
ură- și proiectează doar iubirea sau ura.
-clivaj+ idealizare (complimente făcute terapeutului, în absența vreunei intervenții), urmată de
clivaj+ devalorizare
9. Animismul= atribuirea de calități umane unor entități fizice, ca apărare împotriva
dezamăgirilor din partea semenilor (vorbitul cu plantele, persoane care apelează la spiritiști
pentru a vorbi cu persoanele decedate). Întâlnit în psihoze și la preșcolari.
10. Deanimarea= persoana pe care o vezi nu este om, deci nu ai de ce să-ți faci griji în privința
ei (a imprevizibilității ei); întâlnită în psihoze și în tulburarea narcisică.
11. Formațiunea reacțională= transformarea unui afect în opusul său (pacientul care povestește
amuzat despre cum mama sa îl urmărea în jurul casei pentru a îl lovi cu un cablu prelungitor. Se
simțise furios și ulterior vinovat, pentru că mama încercase să îl învețe diferența dintre bine și
rău. Împotriva acestui conflict furie-vinovăție a mobilizat o serie de apărări: izolarea afectului,
umorul, formațiunea reacțională).
-presupune perceperea conflictului între tendințele pulsionale și necesitatea inhibării lor
-trăsăturile de caracter care au la bază formațiuni reacționale sunt uțor de recunoscut datorită
exagerării care definește calitatea morală respectivă
-perfecționismul, hiperpunctualitatea, zgârcenia. Indivizii obsesionali cu astfel de trăsături
caracteriale nutresc adesea dorințe inconștiente de rebeliune, dorințe oral-dependente (lene și
lăcomie) și se privesc deosebit de critic.
-atitudinea ”prietenoasă” față de pacienți (terapeuta care îi prescrie pacientului medicație
antidepresivă care îi afectează acestuia funcția sexuală, ca manieră de a se apăra împotriva
conștientizării sentimentelor ostile și a dorinței de a se răzbuna pe acesta. ”Mă iriți, așa că sunt
binevoitoare.”).
12. Anularea retroactivă= să acționezi în opoziție cu cerințele Supraeului pentru a diminua
sentimentul că ești controlat de propria moralitate/ te opui propriei conștiințe făcând simbolic
lucruri care îți trezesc vinovăția, de care te eliberezi ulterior autopedepsindu-te printr-un alt act
simbolic (bulimia). Pacientul care verifica obsesiv robineții din baie înainte de culcare,
protejându-se de ura distructivă (posibilitatea unei inundații, mama nu știe să înoate) la adresa
mamei critice și a tatălui pasiv.
13. Izolarea afectului= elimini incoștient din conștiință trăirile asociate unor afecte (pacienta
care descrie fără emoție faptul că ea și soțul ei nu au mai făcut dragoste de 3 ani, nefiind
conștientă de ofensele și frustrările suferite).
14. Externalizarea= tip special de proiecție prin care te raportezi la unele conținuturi psihice ca
venind din exterior (te gândești că cineva te critică, când tu de fapt te privești autocritic).
-rezistența la terapie (externalizarea Supraeului în terapeut)
Interpretarea externalizării ca apărare îi poate ajuta pe indivizi să înțeleagă modul în care se
protejează de conștientizarea sentimentelor de vinovăție. Când această înțelegere este integrată
conștient, îi poate face pe aceștia să nu repete acele acte pentru care se simt vinovați. Sau este
posibil să ajungă la concluzia că vinovăția lor este irațională și că ar trebui să își îngăduie
plăcerea produsă de activitatea ce anterior le producea vinovăție.
15. Întoarcerea împotriva propriei persoane= simți o furie violentă la adresa unei persoane,
însă o manifești față de propria persoană. Stă la baza tentativelor suicidare și a cazurilor de
ideație suicidară.
Anticiparea pericolului creează iluzia unui control existenţial asupra rezultatelor nedorite,
diminuând implicit impactul ameninţărilor percepute, şi conţine, dacă nu o poate elimina, şi o
componentă de anxietate. Această strategie protejează împotriva unei posibile diminuări a stimei
de sine vulnerabilă. Întoarcerea către propria persoană ar fi stilul răspunsurilor autohandicapante,
pesimiste sau masochiste.
-presupune perceperea conflictului între tendințele pulsionale și necesitatea inhibării lor
16. Negativismul= refuzi să cooperezi și ai o atitudine condescendentă față de ceilalți, ccea ce
face imposibilă apropierea emoțională de aceștia.
17. Compartimentarea gândirii= îți inhibi capacitatea de a face conexiuni (nu integrezi noi
informații) pentru că legarea acestora simbolizează ceva ce îți trezește teamă (pacienta care
invitase un bărbat să înoate dezbrăcați în piscină, apoi a fost îngrozită să constate că acesta
încercase să facă dragoste cu ea. ).Ea a realizat că se simțea atât de vinovată pentru dorințele sale
sexuale intense, încât le putea satisface doar parțial, înotând dezbrăcată în piscină. Simultan, ea
se elibera de vinovăție prin compartimentare: separa comportamentul de dorințele sexuale, ceea
ce făcea ca acestea să rămână refulate.)
18. Agresivitatea ostilă= te comporți ostil cu ceilalți sau intri în dispute cu scopul de a evita
gândurile neplăcute (soțul care își jignește soția și o îndepărtează ca apărare împotriva
anxietăților legate de intimitatea afectivă și performanțele sexuale).
Apărări specifice stadiului genital/ falic
19. Deplasarea= ai sentimente față de o persoană/situație, însă pentru că nu le poți exprima față
de ea, le muți către o altă persoană/situație.
20. Simbolizarea= acorzi o semnificație mentală, uneori irațională, unui anumit aspect al
funcționării mentale (în vis).
21. Condensarea= stabilești legături ilogice între idei, imagini, reprezentări de obiecte sau
funcții mentale disparate, ce au un caracter înrudit sau simbolic.
22. Formațiunile iluzorii/ reveriile= vizualizezi conștient un scenariu plăcut sau neplăcut,
despre care știi că este o fantasmă (satisfacerea unei dorințe, evadarea dintr-o realitate dureroasă,
eliberarea de sentimentul de vinovăție). O pacientă a relatat o viziune recurentă a unui câmp
verde, plăcut și proaspăt, pe timp de primăvară. Ea se apăra astfel împotriva sentimentelor de
rușine legate de faptul că avea un copil nelegitim , pe care îl considera micul său secret murdar.
Ea nu putea suporta sentimentele de rușine și furie la gândul că rămăsese însărcinată după o
partidă de sex neprotejat, pe o pajiște.
23. Comportamentul evaziv= minți în mod conștient, cu un scop. În funcție de circumstanțe,
poate fi un mecanism defensiv patologic sau adaptativ.
24. Confabulația= minți automat, din motive inconștiente, de obicei pentru evitarea deteriorării
imaginii de sine asociată cu uitarea unor detalii privind o anumită situație; o deficiență a Eului
(nerealismul), combinată cu o apărare specifică (grandiozitatea).
25. Refularea= uiți involuntar conținutul ideatic al unui afect (senzația neplăcută este
conștientizată, însă gândul declanșator rămâne inaccesibil). La Freud, anxietatea este determinată
de conflictele intrapsihice cu conținut sexual sau agresiv, iar refularea servește la diminuarea
anxietății (dorințele sunt neconcordante cu cerințele Supraeului, așa că uiți de ele pentru a evita
anxietatea).
-mijlocul de apărare împotriva tendințelor oedipiene specifice isteriei
26. Halucinația negativă= refuzi să vezi o realitate evidentă, pentru că aceasta este supărătoare
sau îți amintește de ceva neplăcut (bărbatul care nu vede harta de pe peretele din cabinet, aceasta
amintindu-i de soacra lui, pe care nu îi plăcea să o viziteze pentru că drumul dura o zi întreagă).
27. Regresia libidinală/psihosexuală=din motive nevrotice, nu poți suporta gândurile legate de
sexualitate și competitivitate, acestea îți trezesc vinovăție; te comporți infantil, evitând aceste
comportamente; regresezi la modul de funcționare psihică specific unui stadiu anterior (pacienta
care era preocupată de faptul că mânca prea mult, protejându-se astfel de vinovăția și rușinea
datorate conflictelor sexuale cu soțul).
-presupune perceperea conflictului între tendințele pulsionale și necesitatea inhibării lor
-mjlocul de apărare specific nevrozei obsesionale
28. Regresia Eului
 O funcție autonomă (inteligența) sau o capacitate (controlul pulsional) a Eului nu mai
funcționează, astfel că nu poți simți ceva neplăcut. (O pacientă s-a plâns că se simțea obosită și
confuză la scurt timp după ce își critica soțul. Confuzia era o regresie la nivelul funcției de
integrare a Eului, confuzia fiind mai ușor de tolerat decât furia.) Depersonalizarea și derealizarea
ca mecanisme defensive în care simțul realității în raport cu mediul este pierdut pe perioade
limitate.
 Întoarcerea la moduri de apărare mai primitive= utilizezi apărări specifice stadiilor
timpurii de dezvoltare.
 Operații defensive ineficiente= mecanismele defensive nu reușesc să împiedice accesul în
conștiință al gândurilor angoasante, iar eșecul acestora îți provoacă vinovăție, te care te eliberezi
prin autopedepsire.
 29. Regresia temporală= te gândești la etape de viață anterioare, evitând să vezi
conflictele actuale.
30. Regresia topică= te refugiezi în somn și în vise, evitând astfel acceptarea unei realități
dureroase. (În timpul unei dezbateri pe tema violenței și a actelor de omucidere, un rezident în
psihiatrie a adormit. Mai târziu, a mărturisit că avea dificultăți în acceptarea realității morții.)
-parcurge în sens invers sistemele psihice orientate într-o direcție determinată. Visul este terenul
cel mai proprice pentru manifestarea regresiei topice: dacă în starea de veghe excitațiile
evoluează dinspre percepție spre motilitate, în vis gândurile regresează spre sistemul de
percepție, exprimându-se sub forma imaginilor senzoriale.
31. Reprimarea= încerci voluntar să uiți conținutul ideatic și senzația asociate unui afect; rol
adaptativ.
32. Identificarea cu o fantasmă= te comporți așa cum ai vrea să fii, poate ca eroul preferat.
(Pacienta care refuza raporturile sexuale, răzbunându-se pe soț și autopedepsindu-se. În
adolescență le admira pe Cloepatra și pe Desiree, amanta lui Napoelon, iar în relația de cuplu se
comporta fie ca o regină autoritară, fie ca amanta pedepsită prin abandon).
33. Identificarea cu dorințe/fantasme parentale conștiente sau inconștiente=faci ce îți
interzic părinții, pui în act dorințele lor inacceptabile. Astfel ei își văd îndeplinite dorințele
inadecvate, ceea ce le oferă o satisfacție secretă. Când te critică (în loc de a se critica pe ei), îți
diminuează vinovăția și continui să te comporți inadecvat.
34. Identificarea cu o imagine sau cu un obiect idealizat= gândești și te comporți ca o
persoană considerată remarcabilă, indiferent dacă aceasta are aceste calități sau sunt doar
proiecția omnipotenței fantasmate a individului.
35. Identificarea cu agresorul
 Posterioară faptei= te porți abuziv față de cineva pentru că ai fost, la rândul tău, victima
unui abuz; te protejezi de conștientizarea sentimentelor de furie.
 Anterioară faptei= pentru că te aștepți la ostilitate din partea celuilalt, te comporți de la
început în mod abuziv.
36. Identificarea cu victima= te comporți după modelul altcuiva, acceptând să fii agresat sau
provocând abuzul. Comportamentul este motivt de dorința de a fi salvat sau de apărarea
împotriva sentimentelor de furie sau vinovăție. (Preotul care se lăsa frecvent agresat de către
paroh, comportându-se asemeni fratelui său mai mic, care în copilărie fusese abuzat de tată.)
37. Identificarea cu obiectul pierdut= îți însușești unele caracteristici ale persoanei iubite și
pierdute, pentru a evita sentimentele dureroase produse de doliu.
38. Identificarea cu introiectul= în perioada de latență, odată formată reprezentarea mentală a
unui obiect, acesta devine ulterior parte a Supraeului.
39. Seducerea agresorului= când îți este teamă de cineva, adopți un comportament sexual
seductiv sau măgulitor față de acesta, pentru a dovedi contrariul.