Sunteți pe pagina 1din 2

Adam și Eva – comentariu literar

Operele lui Tudor Arghezi au contribuit la dezvoltarea liricii românești


datorită originalității lor, ce a reprezentat o altă vârstă marcantă a literaturii
române.
Poezia ” Adam și Eva” face parte din ciclul de poezii ” Tablouri Biblice”,
apărut în anul 1944 în ” Revista fundațiilor regale”. Autorul oferă cititorului o
viziune personală, necanonică a modului în care primii oameni, Adam și Eva, au
fost concepuți de Dumnezeu, însă păstrează coordonatele textului biblic.
Eul poetic îmbină tema creației cu cea a jocului, justificând dimensiunea
ludică a demersului divin, crearea ființei umane preia caracterul unui joc
generat de dorința Demiurgului de a alunga singurătatea ( ” Urâindu-se singur
în stihii/ A vrut și Dumnezeu să aibă-n cer copii” ). Dumnezeu folosește toate
materialele disponibile pentru a zămisli omul, mai exact arhetipul uman, pe
Adam ( ” borangic, argint sau promoroacă”, ” cu praf și nițeluș scuipat”), însă
așteptările Domnului sunt înșelate, căci creația sa nu se caracterizează prin
perfecțiune, ci dimpotrivă, prototipul bărbatului ” a ieșit cam somnoros și cam
trândav și nărăvaș” . Acest aspect pune în evidență faptul că imprefecțiunea
reprezintă un constituent al firii omenești.
O a doua creație are scopul de a compensa cu defectele celei dintâi, de a o
aduce acolo unde îi este, de fapt, locul, de a-i conferi dimensiunea divină ce îi
lipsește ( ” Dormind mereu, căta să-l mai trezească”). Astfel a fost plăsmuită Eva,
eul liric apelând la varianta corespunzătoare Bibliei ( ” I-a rupt un os din coaste,
cèva, / Și-a zămislit-o și pe Eva” ). De acum, Adam, ”aluatul greșit”, nu-și mai
permite să se resemneze cu imprefecțiunea, cu acea condiție de ființă
neînsemnată să găsește scopul propriei existențe, scop relevat de Eva ( ” Mai poți
căsca de lene, iarăș/ Când ai o soră și-un tovarăș?”). Autorul dezvăluie în mod
subtil lectorului soluția unei probleme, unei întrebări pe care omul și-o pune de-
a lungul întregii sale vieți : ” Care este scopul vieții?”. Apariția Evei a determinat
”îmbunătățirea” lui Adam, ceea ce înseamnă că fiecare dintre fii și fiicele lui
Dumnezeu trebuie să găsească acea ”coastă lipsă” ce îi va apropia de
perfecțiunea dorită de Domnul, aceasta fiind calea unică de a dobândi conștiința
divinului.
În opera sa, Arghezi dă dovadă de un curaj admirabil, întrucât el lărgește
registrul lexical liric utilizând termeni neconvenționali, din toate straturile
limbii : popular ( ” trândav” ), regional ( ”promoroacă”), argotic ( ” zbanghiu”).
Acordarea dreptului de cetățenie estetică tuturor cuvintelor, chiar și celor
prozaice, alimentează caracterul de capodoperă insolită al poeziei ” Adam și
Eva”.
Cele două arhetipuri umane sunt caracterizate din perspectivă morală și
grotesc-comică deoarece aspectul fizic este prea puțin important atunci când
vorbim despre ființa rațională, ghidată de conștiință.
Această operă literară pune în valoare dimensiunea ludică a omului, jocul
făcând parte din procesul creației, fiind o trăsătura instinctivă.