Referat la disciplina: Etică si deontologie

Profesor îndrumător: Conf. Popescu Veronica

Studenți:

Semestrul I Anul universitar

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,
Specializarea: Kinetoterapie şi Motricitate Specială

„Delimitarea conceptuală a eticii i ș deontologiei profesionale - implica ii practice în activitatea

de ț kinetoterapie”

Profesor îndrumător: Conf. Popescu Veronica

Studenți:

Semestrul I Anul universitar

Cap. 1 Notiuni introductive despre etica si deontologie............................4

Cap.2 Morala si deontologia profesionalã..............................................11

Cap. 3. Implicatii in profesia de kinetoterapeut......................................17

Bibliografie.............................................................................................21

Cap. 1 Noţiuni introductive despre etică şi deontologie

Etica şi deontologia prezinta o funcţie formativă, asigură un minimum de cunoştinţe absolut

necesare, cu caracter benefic şi util pentru dezvoltarea personalităţii în termenii libertăţii şi
integrării armonioase în mediul natural şi social, ajutând la conturarea asupra propriului destin
prin interiorizarea unor valori şi principii, a idelului de muncă şi de viaţă. Etica este filosofia şi
ştiinţa moralei, de la un moment dat al dezvoltării social-istorice, care îşi propune să cunoască
ce îşi doreşte şi trebuie să devină omul şi omenirea în înţeles de valoare-ideal întru depăşirea
stării existente nesatisfăcătoare. (Cozma, 1997). Etică presupune distingerea următoarelor
planuri: Realitatea aşa cum este - demers constatativ Realitatea aşa cum ar fi bine să fie – e de
dorit să fie şi trebuie să fie - manifestare a dezirabilului Studierea eticii înseamnă luarea de
contact şi asimilarea unor cunostiinte (valori, norme, principii) fără de care e de neconceput
instruirea şi formarea omului că exponent la o viaţă civilizată – în stare să respecte oamenii,
mediul social şi natural, şi astfel să-şi câştige respectful semenilor. Acest demers conduce la
dezvoltarea conştiinţei morale, a spiritului civic, a convingerilor ce transpar în comportamentul
autentic uman – ca ideal de viaţă. Pe lângă valori, care în accepţiunea lui Louis Lavelle sunt
condiţionate de valoarea morală mai putem vorbi de norme şi principii (ceea ce trebuie să fie –
ghid pentru bună acţiune umană). Că ştiinţă teoretică a moralei, etică trasează metode pecifice de
cercetare şi principii după care acţiunea umană are a se ghida. Etică are caracter axiologic
(valoric) şi normativ. În corpusul eticii sunt incluse o serie de valori ce gravitează în jurul binelui
şi răului, precum: dreptate, responsabilitate, sinceritate, modestie, libertate, înţelepciune,
solidaritate, respect, onoare, demnitate, modestie, fericire, omenie cu opuşii lor. 5

Dezvoltarea capacităţilor şi deprinderilor umane, dincolo de înclinaţiile lăuntrice atât spre bine
cât şi spre rău ; acolo unde cele dintâi sunt mai puternice în mod natural, e nevoie de cultivarea
lor, de susţinerea motivată; iar acolo unde dimpotrivă , pornirile mai tari către ipostazele răului,
cu atât mai mult e nevoie de intervenţie hotărâtă, dar cu delicateţe, prin educaţie întru bine
(Cozma, 24, 1997). Structurarea axiologic-normativă a eticii se face în raport cu idealul moral,
ceea ce da valoarea adevărată şi distincţie individului- virtuţile de care omul este capabil, pe care
trebuie să le dovedească. Fenomenele morale - complexul de moravuri, idei, sentimente şi
convingeri, atitudini, deprinderi, practice – stau sub imperativului, al aprecierii responsabil e care
antrenând - în funcţie de gardul de respect al valorilor, normelor şi principiilor de viaţă civilizată
– recompense şi /sau sancţiunea morală. (Cozma, 14, 1997). Morala - în sens larg, morală
reprezintă unitatea valorilor şi antivalorilor, ceea ce e pozitiv dar şi ce e negativ din punct de
vedere moral; este unitatea binelui şi răului. În sens restrâns, desemnează doar ceea ce este
pozitiv, ceea ce este moral, respectiv numai sfera binelui moral. Binele şi răul sunt categorii
fundamentale ale eticii care se condiţionează reciproc evidenţiindu-se valoarea fiecăruia şi
principiile de viaţă morală. Este necesar a cunoaşte şi a distinge ce e pozitiv şi negative şi a
activă valenţe pozitive, adică: orice rău îşi are partea de bine sau tot răul spre bine. Răul
reprezintă un reper, un termen de compara ie pentru ț bine. El arată ce şi cum nu este bine; ce nu
trebuie să fie binele. Cu alte cuvinte reprezintă măsură pentru identificarea binelui. Astfel răul e
şi necesar că factor de progress şi de afirmare a binelui. Morala cuprinde categorii şi judecaţi de
valoare: bine-rău; dreptatea-nedreptatea; cinste-minciună; modestie-trufie; formulate potrivit
aprecierii faţă de idealul moral. Morala este o formă a conştiinţei şi a actiuinii umane. Se află în
legătură cu raţiunea practică,cu voinţă ce dă reguli - proiectare a unor modele de comportament.
De asemenea, cuprinde un sistem de 6

imperative - obligaţii şi datorii de conştiinţa ce stau la baza principiilor şi normelor morale.

Morala înseamnă şi o atitudine,ce dispune de elemente proprii: convingeri, sentimente morale
superioare,voinţă morală,priceperi şi deprinderi de comportare civilizată ce ghidează individulin
acord cu idealul moral. Morala este văzută ca un fenomen complex: spiritual (fenomen al
conştiinţei) şi acţional (praxis), individual şi social, cu conţinut valoric-ideal, dar şi normativ, cu
caracter teoretic abstract, dar şi concret-operaţional-practic. Morala nu există ca fenomen pur, ci
doar ca morală a relaţiilor interpersonale, că morală a vieţii de familie, morală a grupului
profesional, a raporturilor de schimb, etc. Morala funcţionează şi în moravuri - totalitatea
obiceiurilor şi deprinderilor ce au o semnificaţie morală - ca o componentă a modului de viaţă
al persoanei şi/sau al unei comunităţi.Pentru reglarea actului moral, reglarea comportamentului
se poate face prin intermediul unor modele reale, practice- modelul de personalitate, bunele
obiceiuri transmise între generaţii. Spre deosebire de drept care presupune intervenţia unei forţe
coercitive instituţionalizate, morala se bazează pe conştiinţa, respectiv pe opinia publică. Morala
poate considerată ca sfera a libertăţii şi a responsabilităţii, a determinării şi a autodeterminării;
este un factor de libertate autoreglată, pe baza unor valori ce interacţionează cu conştiinţa
omului. Morala cuprinde categorii şi judecaţi de valoare: virtutea şi viciu, binele şi răul, datoria,
dreptatea - nedreptate, cinste-minciună, modestie-trufie, care funcţionează potrivit aprecierii pe
baza idealului moral. Principalele funcţii ale moralei sunt: a) func ia de umanizare care arătã cã
omul e capabil de: ț devotament, înţelepciune, iubire, respect, solidaritate, omenie cu semenii sãi.

b) func ia de esen ializare socială a omului - morală contribuie la ț ț integrarea individului uman
într-un anumit sistem, într-o formã de organizare social-istoricã. c) func ia de progres (individual
i social) - morală reprezintă un ț ș cadru de afirmare a binelui, de rezolvare a contradic?iilor în
sensul valorilor pozitive. În legătură cu noţiunea de morală se discuta termenii : amoral şi
immoral. Amoral înseamnă : neutru indiferent din punct de vedere moral şi împotriva morale-
indiferenţă naturală faţă de ideeile de bine şi de rău; necunoaştere, neglijenţă, ignoranţa
condamnabilă. Immoral exprimă ceea ce e contra morale, e răul moral săvârşit în cunoştinţă de
cauză. Moralitatea reprezintă morală în ac iune (ac iunile indivizilor i ț ț ș comportamentul în
ansamblu); se referã la atitudinea de con tiin ã i ș ț ș practicã faã de morală socialã i cea
personalã. Această face că morală ț ș i moralitatea sã se afle în interpedenden ã, în interac iune. ș
ț ț Moralitatea se exprimã prin caracterul individului, a unei comunitã i, al unui neam - că rod al
educa iei i autoeducă iei, ce ț ț ș ț necesitã voin ã, perseveren ã, efort cu sine i în relaiile cu
semenii. ț ț ș ț A avea caracter înseamnã a demonstra integritate, principialitate, a proba facltatea
de raportare la adevãr i bine, a arãta i a determina ș ș respect, a demonstra sim ul datoriei, a avea
con tiin a importan ei ț ș ț ț atingerii echilibrului, etc.

Nivelurile moralita ii ț Nivelurile moralita ii sunt puse în eviden ã prin raportare la ț ț palierele
psihicului omenesc: ra iune, afectivitate, voinã ce se manifestã ț ț la nivelului fiecãrui individ
prin altruism i egoism. ș Egoismul este expresie a orientãrii spre sine, a atitudinii de dragoste, de
interes fa ã de sine; reprezintã o sursã pentru activitatea ț

8
omului: îl mobilizeazã întru dezvoltarea facultã ilor cognitive, afective, ț volitive şi atitudinal-ac
ionale; motor al con tiin ei i al fãptuirii practice. ț ș ț ș Herbert Spencert delimiteazã
libertatea,muncă, posesiunea i succesul ș că sentimente egoiste, iar milă dreptatea i filantropia că
sentimente ș altruiste. Altruismul exprimã raportarea la altul/ altceva; este atitudinea de sus inere
reciprocã , de evitare a ostilitãii. ț ț Individul este o fiin ã dualã în care coexistã cele două lături i
ț ș cautã prin intermediul echilibrului sã le armonizeze. Astfel, asumarea i ș activarea călitã ilor
intelectuale, afectiv-volitive, comportamentale in de ț ț afirmarea altruismului care nu neagã
necesitã ile i aspiră iile personale, ț ș ț ci le folose te pentru afirmarea binelui. ș Judecată morală
a individului se formează din copilărie când în prima faza este heteronomă – preia norme reguli,
interdicţii, valori din anturajul imediat, fiind neselectivă, nesituativa, rigidă vizând doar fapta nu
şi motivaţia, iar apoi ea devine autonomă prin interiorizare şi implicare propriului sistem de
valoric în actul de judecată. Cercetătorul american L. Kohlberg a evidenţiat următoarele niveluri
ale dezvoltării morale realizat la adolescen i cu vârstă între 10-16 ț ani: 1. Moralitatea
preconventionala între 4-10 ani – copilul răspunde opunând etichetele culturale bun vs. rău a
avea dreptate vs a greşi pe care le interpretează în termenii consecinţelor fizice sau hedoniste –
placate sau neplăcute (recompense şi pedepse, satisfacţii şi neplăceri). Acest nivelse împarte în
două studii: a. Orientarea spre obidienta şi pedeapsa – copilul înţelege diferenţa dintre bine şi
rău prin sancţiunile fizice aplicate de părinţii; sancţiuni care reprezintă morală faptelor sale. b.
Orientarea spre hedonism instrumental native – copilul conştientizează că dacă va respectă
normă va fi recompensat şi nu urmăreşte respectarea sensului justiţiei, al generozităţii sau al
compasiunii.

2. Moralitatea convetionala a rolurilor şi conformităţii între 1013 ani – raţionamentul moral este
construit pe baza asumării rolului de copil model aşa cum este perceput din experienţă vieţii în
families i în alte grupuri sociale. c. Moralitatea conformismului interpersonal şi al bunelor relaţii
– raţionamentul moral devine mult mai obiectiv prin apariţia tendinţei de apreciere, pozitivă sau
negative a faptelor nu numai după consecinţă ci şi după intenţia lor. d. Moralitatea autorităţii şi
ordinii sociale – se conturează sentimentul datoriei şi al responsabilităţii, al necesităţii menţinerii
ordinii sociale concomitent cu integrarea acestora într-un sens intern al demnităţii şi onoarei.
Prin acesta se încearcă evitarea sentimentului de vinovăţie şi nu doar obţinerea aprobării sau
dezaprobării celorlaţi. 3. Moralitatea postconventionala sau acceptarea personală a principiilor
morale – reprezintă maturitatea raţionamentului moral prin care individual se detaşează de
stereotipurile existente şi îşi defineşte în termeni proprii valorile morale (Bideaud apud Dorofte,
1998). e. Moralitatea conceptuală sau acceptarea democratică a legii relaţia individ –societate
este una de reciprocitate, individul se conformează normelor impuse de societate, iar această la
rândul ei îl respectă şi - i oferă protecţie. f. Moralitatea principiilor individuale de dreptate –
individul atinge o dezvoltare morală prin care convigerile şi credinţele sale morale pot intră în
conflict cu ordinea socială acceptată de majoritatea oemenilor.

10
Deontologia Călitã ile care între in i determinã moralitatea (realizarea ț ț ș individualã în acord cu
principiul moral-social) - bunătate: cinste, respect, dreptate i sim ul dreptã ii, întrajutorare,
generozitate, sim ul datoriei i ș ț ț ț ș ac iunea din datorie, disciplină,ordinea i imoralitate -
rãutate: minciună, ț ș la itate, fã ãrnicie, duplicitate aceste călitã i sunt dobândite prin educa ie ș ț
ț ț pe baza acordului înclina iilor egoiste i altruiste ale omului.Rãutatea ț ș este vãzutã că o
diformitate psiho-socio-culturalã rezultatã dintr-o lipsã de voinã, dintr-o suferin ã sau o refulare
mentalã, emo ionalã, socialã ț ț ț acea izolare a omului datoratã incapacitã ii de adaptare prin
încredere i ț ș simpatie. Dimensiunile sociale ale binelui şi rãului duc la eviden ierea unor ț
principii, precum: 1) principiul realizãrii egalită ii oamenilor în drepturi i îndatoriri ț ș 2)
principiul condi ionãrii libertă ilor i drepturilor cu responsabilitatea ț ț ș 3) principiul egalită ii
anselor i acordãrii fiecãruia după merit ț ș ș 4) principiul întemeierii drepturilor pe îndatorii
onorate efectiv (prin muncã, prin efort creator) 5) principiul datoriei de a fi drept i al datoriei de a
face dreptate ș A adar, moralitatea înseamnã socializarea pozitivă, integrarea întrș un ansamblu
de rela ii i reguli a individului. Prin regulile pe care omul ț ș trebuie sã le înve e i sã le respecte
va reu i sã atingã autonomia ț ș ș moralã, prin punerea în acord a propriilor interese, dorin e,
pasiuni, ț trebuin e cu cele identificate în plan social. Astfel are loc nmaturizarea ț personalitã ii,
că dobândire a con tiin ei nu doar a drepturilor, ci i a ț ș ț ș datoriilor. Datoria se referã la con tiin
a responsabilitã ii pentru îndatoriri făă ș ț ț ț de sine, în ansamblul rela iilor interpersonale, fătã de
mediul natural. ț

11

Cap.2 Morala si deontologia profesională

Înt-o lume în care ritmul schimbării este accelerat, în care se vorbe te de o multiplicare a
profesiunilor ( cu muta ii profunde pe piaa ș ț ț muncii i în structuri socio-economice) care
determină o flexibilitate ș sporită socioprofesională sub impactul tehnologiilor informatizate
ambivalente - rediscutarea reperelor etice/ valorilor recunoscute care să se identifice cu
profilurile de competenă profesională ori cu criteriile de ț eficacitate este necesară. Etica muncii,
etica ocupa ională este o disciplină filosofică i ț ș tiin ifică ce studiază valorile i principiile
centrate pe categoria muncii. ș ț ș Orientarea profesională se face pe baza valorilor/competen elor
ț sale i a normelor care se traduc printr-o conduită concretă solicitată de ș rela iile i situa iile în
cadrul grupului ocupaional. ț ș ț ț A adar putem vorbi de un sistem valoric-normativ ghid care ș
ilustrează semnifica ia majoră a unor valori i principii, precum: spirit de ț ș ini iativă i de
disciplină, de respect, încredere i cooperare, creativitate, ț ș ș con tiinciozitate, libertate de
alegere i angajare cu răspundere, care ș ș împreună cu competen ele profesionale (pregătirea
profesională) ț răspund reu itei în plan profesional. ș Morala profesională vizează ansamblul
ideilor i sentimentelor, al ș convingerilor, atitudinilor i deprinderilor, al valorilor, normelor i ș ș
idealurilor care privesc rela iile dintre indivizi cu o ocupa ie creatoare ț ț comună. Fiecare
profesie este privită mai ales ca un set valoric-normatic ce integrează componentele sale: tehnică
i umană ș , pe când datoria profesională este mai degrabă morală pentru că include stăpânirea
domeniul de specialitate i o anumită atitudine a individului fa ă de ș ț profesie i fa ă de cei cu
care vine în contact. ș ț Munca pune individul în situaii care îi solicită capacitatea de a ț alege i a
lua decizii, asumarea răspunderii, activarea i implicarea ș ș cuno tin elor acumulate în pregătirea
lor profesională. ș ț

12

Munca e cadrul principal în care persoana se formează, se dezvoltă, se afirmă prin acte ce nu pot
fi delimitate de câmpul etic. Astfel afirmarea i sus inerea comportamentului moral în acord cu
obiectivele ș ț economico-financiare i socio-culturale apar în urma deliberării/luarii ș unor decizii
care implică i profitabilul alături selecia i promovarea ș ț ș valorilor umane. Performan a în plan
profesional implica o pregatire indelungată. ț Competen ele ce caracterizează o profesie sunt date
de o baza de ț cuno tin e, de un fundament, denumit corp teoretic. Obinerea unei ș ț ț competen e
profesionale necesită o stăpânire anterioara sau simultana ț a teoriei care sta la baza acestei
competente. Constituire corpului teoretic este important pentru profesiune deoarece:
sistematizeaza si codifica observatiile si cunostintele edifica problemele de interes stiintific
legitimeaza statutul profesiei si acrediteaza formalitatile si profesionistii-practicieni Pregatirea
pentru o profesie trebuie sa fie reprezentată de o experien ă intelectuală, precum i de una
practică. Pregatirea la locul de ț ș munca prin ucenicie, fiind suficientă pentru o ocupa ie
nonprofesională, ț devine inadecvată pentru o profesie. Orientarea in teorie poate fi optim
dobandită prin educatie formala intr-un cadru academic; dupa cum o ocupatie se deplaseaza
inspre un statut profesional, pregatirea prin ucenicie cedeaza locul educa iei ț formalizate
institutional. Deontologia face legătura între domeniul eticului i cel al ș dreptului, făcând apel la
trasarea unui cadru legislativ, al unui cod de deontologie profesională, în care datoria se află în
intimă legătură cu virtutea. Liniile majore ale unei deontologii in de conformarea ț
comportamentului profesional la reguli i principii morale: ș principiul datoriei de a munci
principiul lucrului bine făcut principiul respectului pentru om i pentru lucruri ș

13

principiul respectului pentru valoare i pentru lege ș Drept urmare, deontologia profesională se
referă la cuno tin ele de ș ț specialitate care sunt indispensabile, dar si la angajarea personalită ii ț
individului ce conferă calitate actului profesional, precum: dăruirea, răbdare, respect, iubire,
bunătate, sensibilitate, blânde e, tact, ț onestitate, discre ie, ajutorare, etc. ț

Autoritatea profesionala

Autoritatea profesionistului se bazează tocmai pe pregatirea teoretica si prezinta cateva

caracteristici diferite fata de ocupatia nonprofesionala. Astfel, o ocupatie nonprofesionala are
cumparatori, in timp ce o ocupatie profesionala are clienti. Cumparatorul decide ce servicii si/sau
bunuri doreste si are libertatea de op iune care se sprijina de capacitatea ț sa de a evalua propriile
nevoi si de a judeca potentialul serviciului sau al marfii de a-l satisfice. In relatia nonprofesionala
dintre cei doi exponenti, cumparatorul are intodeauna dreptate.El poate aduce critici calitatii
marfii pe care a cumparat-o, si poate chiar sa-si ceara banii inapoi. Intr-o relatie profesionala,
profesionistul decide ceea ce este bun sau rau pentru client,in care nu are alta alegere decat aceea
de a accede la judecata profesionala. Lipsa unui corp teoretic necesar/cunostinte despecialitate
face/ fac ca clientul sa nu poata diagnostica propriile nevoi sau alege din oferta de solutii. In
acest fel clientul dobandeste un sentiment de siguranta prin asumarea autoritatii de catre
profesionist, care ii ofera incredere clientului si prin actiunile sale atinge/solutioneaza nevoile
sale. Autoritatea profesionala are limite; functia ei se reduce la acele sfere specifice in granitele
carora profesionistul a fost instruit. Din aceasta cauza, profesionistul nu poate prescrie directii de
orientare pentru aspectele vietii clientului unde competenta sa teoretica nu se aplica. Daca ar face
aceste indicatii atunci el ar viola autoritatea altui grup profesional.

14

Profesionistul nu trebuie sa foloseasca pozitia sa de autoritate pentru a exploata clientul in

scopuri de gratificare profesionala. El trebuie sa-si reprime impulsurile de a-si folosi relatia
profesionala in scopul satisfacerii nevoii sexuale, nevoii de a manipula pe ceilalti sau a nevoii de
a trai mai bine. In cazul profesiunii terapeutice, ideal, este ca o relatie client – profesionist sa nu
depaseasca cadru professional. Relatia extraprofesionala folosita de client, ca si de profesionist,
subrezeste autoritatea profesionala, avand ca rezultat o diminuare a efecientei profesionistului.

Aprobarea comunitatii

Autoritatea profesionala are si ramificatii de tipul profesionistcomunitate, pentru ca orice

profesie incearca sa convinga comunitatea sa aprobe autoritatea sa, in interiorul anumitor sfere,
prin conferirea catre profesie a unei serii de puteri si privilegii. Una dintre puterile profesiei este
reprezentata de controlul sau asupra centrelor de pregatire.Aceasta presupune un proces de
acreditare prin care o profesie controleaza procesul educativ-instructiv de formare a specialistilor
(continutul curriculum-ului, instructia, admiterea in profesie, etc). Printre privilegiile
profesionale, unul dintre cele mai importante este acela al confidentialitatii. Profesionistul are o
comunicare privilegiată cu clientul sau care ii ofera informatii personale, cu caracter confidential.
Alt privilegiu profesional este reprezentat de catre o imunitate relativa fata de judecata
comunitatii in probleme tehnice/ profesionale.Standardele performantei profesionale sunt
stabilite prin consens in interiorul profesiei, iar comunitatea se presupune a fi incapabila dea
intelege standardele si din aceasta cauza modul de folosire al lor, pentru a identifica greselile de
practica. In general, se considera ca performanta unui specialist poate fi evaluata numai de catre
colegii sai.

15

Puterile si privilegiile de care se bucura un grup profesional constituie un monopol admis de

catre comunitate, prin recunoasterea de catre aceasta din urma a performantelor profesionale care
se revad in cadrul social prin satisfacerea unor anumite nevoi sociale. Uneori pot aparea abuzuri
in legatura cu un monopol: grupul profesional poate fixa pretul serviciului la un nivel incorect de
mare; poate restrange numarulpersoanelor care intra in profesie, pentru a crea o lipsa de
personal; poate dilua calibrul performantelor sale, fara instiintarea comunitatii (Doru Tompea,
2011). Codul deontologic Fiecare profesie are incorporat un cod etic reglementativ, care obliga
la comportament etic pe membrii sai. Codul etic al profesiei este atat formal (scris) cat si
informal(nescris). Angajamentul profesiei catre bunastare sociala devine, prin codul etic, un
angajament public catre comunitate , asigurand increderea comunitatii in profesie. Codurile
autoreglementative sunt caracteristice atat ocupatiilor nonprofesionale, cat si celor profesionale;
un cod profesional este mai explicit, mai sistematic si mai coerent,posedand mai multe elemente
altruiste, fiind mai mult indreptat catre serviciul public.. Codurile deontologice, dincolo de
specificitatea ocupatiilor profesionale au comune relatiile: client – profesionist si coleg – coleg.
Relatia client- profesionist - in aceasta relatie, profesionistul isi asuma o neutralitate emotionala.
El trebuie sa-si ofere serviciul pentru orice il cere, indiferent de varsta, venit, politica, rasa,
religie, sex si statutul social al clientului.Profesionistul este motivat mai putin de interesul
propriu si maimult de dorinta de a-si oferi serviciul la nivel maxim.

Relatia coleg-coleg Etica ce guverneaza relatiile dintre colegi presupune un comportament

cooperant, egalitar si sustinator.

16

Membrii unei profesii impart cunostintele tehnice cu ceilalti. Atitudinile de pastrare a proprietatii
si secretului fata de descoperire si inventie nu isi au locul in profesionalism. Competitia si goana
dupa clienti nu sunt dezirabile in ocupatiile profesionale. Competitia intraprofesionala este o
competitie care presupune elemente de cooperare. Relatiile colegiale trebuie sa fie egalitare;
recunoasterea intraprofesionala este bazata, in mod ideal, numai pe perfomanata in practica
si/sau contributia la teorie. Colegii profesionaisti trebuie sa se sprijine unii pe celalalt, fata de
client si comunitate trebuie sa se abtina de la acte care lezeaza autoritatea colegilor, trebuie sa
sustina pe acei al caror prestigiu este amenintitat. Modurile si mijloacele prin care o profesie
mentine atentia asupra codului sau etic constituie un studiu de caz al controlului social.
Autodisciplina este dobandita formal (asociatii profesionale acre detin puterea de a cenzura sau
critica, iar in cazuri extreme interzic dreptul de a practica) si informal(consultarea unui alt coleg
la evaluarea nevoilor clientului, atribuirea de clienti - interdependenta mutuala, un sistem de
reciprocitate care faciliteaza controlul social). Cultura profesionala Cultura profesionala constă
in valori, norme si simboluri proprii. Valorile sociale ale unui grup profesional sunt reprezentate
de credintele sale fundamentale care stau la baza existentei sale. Serviciul oferit este văzut ca un
bun social, fără de care se pot produce dereglări sociale. Normele unui grup profesional sunt
reprezentate de ghidurile de comportament in situa ii sociale. Există anumite comportamente ț
necesare în: admiterea în profesie, intrării în grupurile sale formale i informale, ș progresării în
interiorul ierarhiei ocupaiei. ț ob inerea clien ilor, primirea, intervievarea i tratarea, acceptarea
ț ț ș sau respingerea. stabilirea de întalniri, conducerea consultaiilor. ț

17
Simbolurile unei profesii sunt obiectele sale încălcate cu semnifica ii. ț Acestea pot include:
insigne, embleme, slogane, îmbrăcaminte distinctive, istoria, folclorul i argoul său, eroii săi
pozitivi i negativi, ș ș stereotipurile sale. Pentru un nou venit reu ita în profesia aleasă se
realizează prin ș adaptarea la cultura profesională, tapânind corpul theoretic i abilită ile ș ț
practice ca: garan ii suficiente pentru succesul profesional. Aceasta ț reprezintă un ”proces de
acultura ie prin care se internalizează valorile ț sociale, normele de comportament i simbolurile
grupului ocupa ional” ș ț

Cap. 3 Implica ii în activitatea de kinetoterapie ț

Codul deontologic al kinetoterapiei Are ca scop constientizarea tuturor celor care practica
aceasta profesie, a rolului si responsabilită ilor pe care le au in societate. ț In acelasi timp se
urmareste cultivarea unei inalte constiinte profesionale, realizarea unei emulatii intr-o atmosfera
pozitiva, bazata pe relatii de colegialitate, respect si exigenta reciproca. Prin promovarea
valorilor etico-spirituale se urmăre te stimularea atat profesională, cat si ș morală, indemnandu-i
la o participare activa in toate segmentele profesiei pecare si-au ales-o. In aceeasi masura codul
ofera posibilitatea raspunderii si luarii de atitudine impotriva unor eventuale incalcari ale
principiilor etice. Pe baza prevederilor codului se pot solutiona eventualele conflicte sau dispute
profesionale, care ar putea sa apara intre kinetoterapeuti, intre kinetoterapeuti si celelalte
categorii profesionale cu care acestia intra in contact. Principiile generale 1) Kinetoterapeutii au
datoria sa-si desfasoare activitatea la cele mai inalte standardeteoretice si metodologice.

18

Angajarea si promovarea kinetoterapeutului se face pe bazarespectarii criteriilor de competenta,

valoare profesional-stiintifica, dar si etica. La angajarea acestora conducerea unitatilor are
responsabilitatea de a se asiguradaca acestia au calificarea necesara si daca se aliniaza criteriilor
profesionale, morale si desanatate cerute de posturile respective. Conducerile unitatilor
respective si ceilalti kinetoterapeuti au responsabilitatecolectiva daca fiecare kinetoterapeut isi
realizeaza sarcinile profesionale si morale intr-un modcorespunzator. 2) Pe tot parcursul
exercitarii profesiei kinetoterapeutii trebuie sa-si fundamentezeactivitatea pe respectul celor cu
care lucreaza, pe intelegerea si acceptarea reciproca, fiindnecesar sa se dea dovada de
obiectivitate si de onestitate in toate actiunile pe care le intreprind. Kinetoterapeutii sunt datori sa
promoveze adevarul, respectul pentru om,corectitudinea, seriozitatea, responsabilitatea
profesionala si spiritul de colegialitate. 3) In cercetarea stiintifica sau in valorificarea acesteia
este obligatoriu sa se respectenormele interne sau internationale ale domeniului.In evaluarea sau
recenzarea unor lucrari de specialitate sau a activitatii unor colegi sau specialisti kinetoterapeutul
este dator sa dea dovada de competenta, obiectivitate, indiferent de natura relatiei oficiale sau
particulare existenta. Obligatiile, restrictiile, normele pentru practicarea profesiei In activitatea
kinetoterapeutica, kinetoterapeutul trebuie sa se bazeze mai ales peefectele etice, morale ale
practicarii exercitiilor fizice si apoi pe efectele lor profilactice si biologico-sportive. Pentru a
realiza aceste deziderate kinetoterapeutul are datoria: sa trateze just si impartial pe toti
pacientii, indiferent de particularitatile fizice, psihice, apartenenta religioasa, etnica, rasiala; sa
gaseasca solutii de incurajare pentru pacienti, astfel incat acestia sa-sistabileasca scopuri
personale in cadrul tratamentului, care sa ajute la realizarea dezvoltarii lor fizice, psihice si
morale; sa faca eforturi si sa realizeze respectarea dreptului fiecarui pacient de a
aveainformatii confidentiale despre propria persoana, facand exceptia doar cand aceste date
suntfurnizate agentiilor 19

specializate sau organelor legale;-sa nu accepte alt tip de remunerare decat acela oferit legal
pentru calitatea,cantitatea si importanta sociala a muncii pe care o desfasoara; sa respecte
pacientul, considerandu-l egalul sau. Kinetoterapeutul trebuie sa colaboreze cu familia
pacientului pentru a avea acces la problemele sociale concrete, cerintele, aptitudinile, dorintele
fiecarui pacient. Din acest punctde vedere datoriile kinetoterapeutului sunt:-sa respecte pacientul,
dar si responsabilitatea familiei pentru acesta; sa stabileasca relatii juste, prietenesti cu
membrii familiei;-sa furnizeze familiei toate informatiile care sunt in interesul pacientului, dar sa
pastreze discretie asupra informatiilor primite de la familia acestuia; sa informeze in
permanenta membrii familiei despre evolutia pacientului,cautand in unele cazuri solutii comune
pentru recuperarea acestuia.Kinetoterapeutul ocupa o functie publica, ceea ce implica conduita
lui morala sirelatia personala cu locul de munca. Relatiile din acest punct de vedere trebuie sa fie
juste,oneste si constructive, urmarindu-se: sa-si indeplineasca datoriile de cetatean si sa
participe activ la viata sociala,tinand cont de obligatiile pe care le are fata de pacienti, de propria
familie, de propria persoana;-sa respecte colectivul in care lucreaza; sa fie loial sistemului
respectiv (de stat sau particular); sa se straduiasca sa gaseasca solutii de informare a publicului
cu privire la programul educational in kinetoterapia profilactica si la masurile necesare pentru
perfectionarea continua a acestui aspect; sa adere la o conduita rezonabila referitoare la morala
si specificul profesiunii. Kinetoterapeutul trebuie sa considere propria angajare bazata pe
principiulcompetentei, ca pe o relatie de tipul patron.angajat (bazata pe respectul mutual si
peincredere), fiind dator sa se conduca dupa imperativele:

20

sa-si conduca onest si corect indatoririle profesioanale, astfel incat sa nuderanjeze societatea
sau colegii; sa se abtina de la discutarea problemelor si informatiilor confidentiale cu persoane
neautorizate

21

Bibliografie Copoeru, I., Szabo, N., Etică i cultură profesională ș , Ed. Casa Căr ii de ț tiin ă,
Cluj-Napoca, 2008 Ș ț Cozma, C., Elemente de etică i deontologie ș , Ed. Universită ii Al. I. ț
Cuza, Iasi, 1997 Sandu, Antonio, Etică i deontologie profesională ș , Ed.Lumen, Iasi, 2012
Tompea, Doru, Etică, Axiologie, Deontologie, Ed. Timpo Moldova, Iasi, 2011