Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Edcuație Fizică și Sport

Specializare Kinetoterapie și Motricitate Specială
Anul III, semestrul II

Psihopedagogie

Profesor :Popovici Ileana Studenti: Codreanu Robert

Nechita Claudiu
Stefanica Stefan

1
 Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași
Facultatea de Edcuație Fizică și Sport
Specializare Kinetoterapie și Motricitate Specială
Anul III, semestrul II

Fromarea profilului etic si profesionalal viitorilor

specialisti in domeniul Kinetoterapiei

Profesor :Popovici Ileana Studenti: Codreanu Robert

Nechita Claudiu
Stefanica Stefan

2
Conform definiției Asociației de Kinetoterapie din Australia, "Kinetoterapia este o
profesie de asistență medicală care evaluează, diagnosticheaza, tratează și
lucrează pentru a preveni bolile și dizabilitatea prin mijloace fizice. Fizioterapeuții
sunt experți în mișcare și funcționare care lucrează în parteneriat cu pacienții lor,
ajutându-i să depășească tulburările de mișcare care ar putea fi prezente de la
naștere, dobândite prin accident sau rănire sau sunt rezultatul îmbătrânirii sau al
schimbărilor de viață”.

Kinetoterapeutul este expertul care are drept obligaţie stabilirea

diagnosticului funcţional pe baza diagnosticului clinic şi a rezultatelor testării stării
funcţionale, prin metode de explorare si evaluare :anamneza şi
examenul general, somatoscopia,antropometria, goniometrie,testing muscular,
teste de efort etc.
În urma unei evaluări funcționale și a diagnosticului clinic al pacientului,
alcătuiește un program individualizat de recuperare fizică. Programul cuprinde
exerciții executate de pacient, iar întreg procesul de activitate fizică se desfășoară
sub atenta supraveghere a specialistului.
Pentru pacienții care au suferit un accident sau o afecțiune, kinetoterapeutul
le va oferi ajutor ca să-și îmbunătățească mobilitatea și stabilitatea articulară, să
prevină pericolul permanentizării dizabilităților și chiar să le limiteze.
Kinetoterapeut examinează mai întâi trecutul medical al pacientului, apoi îi
testează și măsoară forța, amplitudinea mișcărilor, echilibrul, coordonarea, postura,
respirația, funcțiile motrice și gradul de performanță al mușchilor, pe scurt acesta
face anamneza pacientului. După ce aceasta procedura este dusa la bun sfarsit,
kinetoterapeutul dezvoltă planul personalizat al pacientului, care include atât
strategia tratamentului, cât și obiectivul final.
3
 Kinetoterapeutul este cel care învață pacienții ,cu afecțiuni ale aparatului
locomotor, să folosească dispozitive orto-protezice, cârje, scaune cu rotile sau alte
dispozitive adaptative.
Specialistul terapeut este mereu informat în ce privește progresul
pacientului, face examinări periodice ale stării acestuia și adaptează în mod
corespunzător tratamentul. El ajută pacientul să găsească cel mai bun mod de
maximizare a punctelor forte, cea mai ușoară metodă de eliminare a obiceiurilor
proaste și îl învață cum să pună cât mai puțină tensiune pe zonele sensibile.
Rolul kinetoterapeutului variază de la o zi la alta și de la un pacient la altul.
Stabilește programe de recuperare, supraveghează exercițiile pacienților cu
probleme locomotorii sau îi ajută să facă față dificultății deplasării cu ajutorul
cârjelor sau scaunului cu rotile, este responsabil cu educarea pacienților și a
familiilor acestora pentru prevenirea rănirii și, în general, pentru a se bucura de o
viață sănătoasă.
Kinetoterapeutul va lucra de-a lungul carierei sale cu copii , bebeluși născuți
prematur, viitoare mămici, atleți accidentați sau care doresc pur și simplu să aibă o
formă fizică bună, pacienți care necesită ajutor în urma unui accident sau unei
afecțiuni.
In exercitarea profesiei, kinetoterapeutul trebuie sa dovedeasca devotament,
corectitudine, disponibilitate si respect fata de fiinta umana

4
 Etica si deontologie profesionala

Relatia kinetoterapeut - pacient este caracterizata de un ansamblu de reguli

a caror respectare asigura obtinerea unor rezultate:

 Existenta intelegerii empatice, definita ca fiind capacitatea de a intelege

cadrul de referinta intern al pacientului, lumea lui obisnuita de trairi si
semnificatia pe care aceasta o are pentru el, precum si capacitatea de a
exprima fata de pacient aceasta intelegere astfel incat ea sa fie inteleasa si
primita de el ;

 Existenta respectului pozitiv neconditionat este pur si simplu sentimentul

de dragoste sau acceptarea tuturor sensurilor si sentimentelor pe care le
incearca pacientul ;

 Congruenta proprie terapeutului se refera la caracterul deschis, onest,

nedefensiv, la concordanta dintre ceea ce simte, spune si face
kinetoterapeutul ;

 Existenta unei relatii pozitive, a carei construire este o datorie a

kinetoterapeutului capabil sa-si adapteze corespunzator atitudinile,
comportamentul, modul de abordare a pacientului si stilul de interrelationare
in functie de particularitatile pacientilor si obiectivele urmarite;

 Asigurarea comunicarii eficiente, prin adaptarea limbajului verbal si

nonverbal in functie de necesitati ;

 Centrarea pe aplicarea terapiei formative, care are ca deziderate educarea

pacientilor in scopul schimbarii reprezentarilor incorecte fata de boala si a
dobandirii unor reprezentari si comportamente utile pentru a-si imbunatati

5
 autonomia, pentru a-si diminua dependentele, pentru a-si integra handicapul
in activitatile zilnice si, in unele cazuri, pentru a-si construi un nou proiect
de viata ;

 Existenta unei bune capacitati de realizare a transpozitiei didactice la

kinetoterapeuti, pentru a putea transforma cunostintele stiintifice in
cunostinte utile si utilizabile de pacient;

 Centrarea pe autocunoasterea propriilor atitudini, comportamente,

posibilitati si limite in mediul profesional, in scopul realizarii
autoreglarilor necesare;

 Centrarea pe cunoasterea pacientilor, pe identificarea si evaluarea

stilului comportamental al pacientului, asa cum se manifesta el în
cadrul interactiunii terapeutice.

Din cele prezentate anterior reiese ca, este imposibil sa fii un bun
kinetoterapeut in lipsa dragostei fata de aproapele tau, ca si calitate dominanta. Din
acest punct de vedere, se poate spune ca adevarata dragoste fata de aproapele aflat
intr-o situatie speciala nu consta in a se substitui acestuia in confruntarea cu
dificultatile pe care le intampina, ci in a-i da posibilitatea de a le învinge.

Exista anumite elemente esentiale, care definesc relatia kinetoterapeut –

pacient:

6
  Evaluarea personalitatii kinetoterapeutilor si pacientilor cu care acestia intra
in relaţie, urmarind in principal: activismul, sociabilitate, asumarea riscului,
impulsivitate, expresivitate, responsabilitate;

 Evaluarea pozitilor de viata cu care kinetoterapeutul si pacientul intra in

relatie;

 Evaluarea dominantelor starii sinelui si a sistemului de reprezentari, cu

referire la kinetoterapeut si pacient;

 Evaluarea canalelor de comunicare folosite de kinetoterapeut si pacient în

cadrul relatie.

În primele decenii ale secolului XX, unul dintre cele mai elocvente documente de etică
medicala a fost "decalogul lui Masci":
 respectul absolute al bolnavului, indiferent de vârstă
 necesitatea tratamentului pacienţilor, indiferent de poziţia sociala
 respectul absolut pentru profesia medicală şi pentru confraţi
 respectarea riguroasă a regulii confidenţialităţii
 acordarea suportului afectiv pentru pacient în fiecare fază a bolii
 interzicerea comentariilor asupra recomandarilor si prescriptiilor
medicale
 tratarea pacientului cu dragoste şi credinţa
 să nu consideri niciodată profesiunea ta o povară
 să nu distrugi la nici un bolnav iluzia vindecării, să-i menţii trează
speranţa, credinţa, obligaţia morală a autoperfecţionării professionale
continue.

7
 Principiile si valorile codului etic

1.Furnizarea de servicii in beneficiul pacientilor

Principiul etic: Scopul principal al activitatii profesionistului este acela de a asista
persoanele aflate in dificultate implicandu-se in identificarea, evaluarea si
solutionarea problemelor.
2. Justitia sociala
Principiul etic: Profesionistii promoveaza principiile justitiei sociale.
3. Demnitatea si unicitatea persoanei
Principiul etic: Profesionistii respecta si promoveaza demnitatea individului,
unicitatea si valoarea fiecarei persoane, precum si unicitatea situatie in care se afla.
4. Autodeterminarea (respectarea liberului arbitru)
Principiul etic: Profesionistul respecta si promoveaza dreptul pacientilor la
autodeterminare.
5. Informare completa si corecta
Principiul etic: Profesionistul informeaza corect si complet asupra bolii si
programului individual ce urmeaza a fi realizat.
6. Confidentialitatea si viata privata
Principiul etic: Profesionistii recunosc importanta fundamentala a confidentialitatii
si a respectarii intimitatii persoanei si a secretului profesional.
7. Relatiile interumane
Principiul etic: Profesionistii recunosc importanta fundamentala a relatiilor
interumane si le promoveaza in practica profesionala.
8. Integritatea
Principiul etic: Profesionistii actioneaza cu onestitate si responsabilitate in
concordanta cu misiunea profesiei si standardele profesionale.

8
9. Valoarea: Competenta
Principiul etic: Profesionistii trebuie sa isi desfasoare activitatea numai in aria de
competenta profesionala determinata de calificare si experienta profesionala.

9
 Deontologia ca si concept

DEONTOLOGÍE s.f. Doctrina privitoare la normele de conduita si la

obligatiile etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale) - DEX
Deontologia este teoria indatoririlor, deci a obligatiilor constientizate,
interiorizate, asumate, in baza carora omul se manifesta. Cuvantul deontologie
desemneaza reguli, datorii, obligatii.
Etimologic e un termen foarte apropiat celor de morala si etica.
Deontologia reprezinta o stiinta a moralei – una dintre diviziunile eticii – care
studiaza drepturile, indatoririle si etaloanele de actiune, de apreciere si comportare
intr-un domeniu al vietii sociale utile. In evolutia istorica a eticii, preocuparile
deontologice cu reflexia centrata pe constientizare si responsabilizare s-au impus,
mai ales, odata cu societatea moderna.
Deontologia profesionala e ‘morala profesionala’ tratata prin prisma ‘datoriei
profesionale’ ; este stiinta indatoririlor profesionale, a comportamentului
profesional.
Deontologia profesionala e o particularizare a ‘moralei generale’ la diversele
profesiuni. Criteriile ‘moralei generale’ sunt aplicabile domeniului ei.
Intrucat fiecare profesie trebuie privita integral prin componentele ei : tehnica
si umana, datoria profesionala este una fundamental morala ; ea include stapanirea
domeniului de specialitate si o anumita atitudine a individului fata de profesie si
fata de cei cu care el vine in contact.
Drept urmare, deontologia profesionala reprezinta o stiinta complexa si o
actiune fundamentata pe : cunostinte indispensabile de specialitate, inclusiv
cunostinte tehnice ; o autentica cultura generala umanista ; un fel de a fi in relatiile
interpersonale.

10
 Deontologia profesionala da expresie necesitatii insusirii si demonstrarii, in
profesie, a unor norme tehnice de comportament, dar si a unor norme etice care sa
contribuie la reusita profesionala.

Intr-o etica a muncii, deontologia presupune :

 un grad sporit de instrumentalizare ;
 o reliefare a valorilor comune
 grija pentru continuturile morale ce pot modela relatiile de munca

Munca aseaza indivizii in situatii care le solicita capacitatea de a alege si a

lua decizii, asumarea raspunderii, activarea si aplicarea cunostintelor acumulate in
pregatirea lor profesionala. Munca e cadrul principal in care persoana se formeaza,
se dezvolta, se afirma prin acte ce nu pot fi delimitate de campul etic.
Liniile majore ale unei deontologii tin de conformarea comportamentului
profesional la reguli si principii morale
 ‘principiul datoriei de a munci’,
 ‘principiul lucrului bine facut’,
 ‘principiul respectului pentru om si pentru lucruri’,
 ‘principiul respectului pentru valoare si pentru lege’.
Deontologia face liantul intre domeniul dreptului si cel al eticului.

11
 Codul deontologic in profesia de kinetoterapeut

Principii generale

Medicul de familie orientează în general, comportamentul persoanelor care

asigură asistenţă, fără a detalia acţiunile ce urmează a fi efectuate, fără a analiza
modul în care trebuie să se desfăşoare etapele de lucru şi sistemul de autoprotecţie
a kinetoterapeutului.
Acestra este sistemul de principii generale de care vom ţine seama atunci
când avem spre îngrijire o persoană cu nevoi speciale.
1. „În primul rând să nu faci rău" – este un principiu „vechi cât ştiinţa
medicală”. Se recomandă ca măsurile de ajutor oferite kinetoterapeut
persoanei cu nevoi speciale să se încadreze strict în indicaţiile medicului.
Este interzis a avea iniţiative sau a asculta de sfaturi binevoitoare ale unor
persoane neavizate.
2. Gradarea efortului are o mare importanţă în procesul de reabilitare a
capacităţii funcţionale a unei persoane cu nevoi speciale. Efortul trebuie să
urmeze o curbă ascendentă, plasată la limita superioară a posibilităţilor
funcţionale de moment.
3. Continuarea acţiunilor până la deplina recuperare a capacităţilor
funcţionale
Mijloacele pe care le folosim pentru a obţine rezultatele pozitive în procesul
de recuperare aparţin kinetoterapeutului. Pentru refacerea deplină a
capacităţii funcţionale, sistemul de mijloace pe care le folosim trebuie să fie
adaptat specificului afecţiunii, vârstei pacientului, experienţei motrice, stării
de sănătate.

12
 4. Individualizarea tratamentului
Procesul de refacere a capacităţii funcţionale a organismului este diferit de la
un pacient la altul datorită unei diversităţi de localizări, de particularităţi
individuale privind reacţiile organismului la tratament, de varietatea
afecţiunilor. Din aceste motive, sistemul de lucru trebuie individualizat în
funcţie de situaţia fiecărui pacient.
În acest sens vom lua în considerare factorii care determină comportamentul
pacientului, şi anume:
 sexul – prezintă particularităţi sub raportul tratamentului în sens că la
femei se obţin mai bune rezultate sub raportul controlului motor, la
mobilitate şi abilităţi, pe când la bărbaţi la mobilitate controlată, în
care elementele de forţă au un rol important;
 vârsta – este cunoscut că rezultatele cele mai bune se obţin la copii şi
tineret, în timp ce la persoanele în vârstă vindecarea este de durată şi
cu unele deficultăţi;
 experienţa mortică – un pacient care a acumulat, înainte de
declanşarea bolii, o experinţă motrică va face faţă mai bine
solicitărilor procesului de recuperare faţă de o persoană sedentară; se
explică acest comportament prin obişnuinţa pe care a dobândit-o prin
practicarea programului zilnic de mişcare, prin capacitatea de
mobilizare a forţelor, prin deprinderea de a alterna efortul cu odihna,
prin înţelegerea a ceea ce reprezintă mişcare pentru organism şi, în
final, prin nivelul ridicat al pregătirii organismului sub raport fizic şi
psihic(T. Sbenghe);
 nivelul cultural – sfera de cunoaştere fiind cuprinzătoare, pacientul îşi
poate explica mult mai bine situaţia în care se află, el poate apela la
cunoştinţele sale de anatomie şi fiziologie, înţelege mai bine
13
 explicaţiile medicului şi colaborează mai uşor cu kinetoterapeutul;
 tipul şi localizarea afecţiunii – este important să cunoaştem tipul şi
localizarea afecţiunii înainte de a sistematiza programul de lucru care
va fi adaptat la aceşti parametri;
5. Normalizarea vieţii
` Viaţa unui pacient trebuie să fie cât mai aproape posibil de normalitate.
Pentru realizarea normalizării se parcurg patru etape: pregătirea, participarea,
contribuţia şi, în final, stăpânirea.
Pentru buna desfăşurare a activităţii de kinetoterapie, se impune şi prezenţa
unor anumite însuşiri de personalitate care includ particularităţi temperamentale
(energetico-dinamice) şi caracteriale ce reprezintă o expresie a întregului sistem al
personalităţii, reglând sistemul de conduite manifestate în ambianţă generală.
Profesia de kinetoterapeut pretinde din partea celor care o practică şi anumite
calităţi fizice, o anumită constituţie, care să faciliteze efectuarea cu succes a
activităţilor specifice.
Interesele şi motivaţiile reprezintă condiţiile interne care mobilizează o
persoana să presteze o anumită activitate. Aceste mobiluri pot avea rezonanţe
înnăscute sau dobândite, conştiente sau inconştiente, pot fi simple trebuinţe
fiziologice sau idealuri abstracte.
Din punct de vedere al variabilelor de vârstă şi sex, în kinetoterapie, se poate
aprecia că diferenţele nu sunt foarte mari, neputându-se face o legătură netă între
categoriile de pacienţi (în funcţie de vârstă, sex, afecţiuni), metodele şi mijloacele
kinetoterapeutice folosite şi preferinţele kinetoterapeuţilor; exprimarea unor
preferinţe ţine doar de complexul de particularităţi individuale ale
kinetoterapeutului.

14
 Bibliografie

1. Bunescu, G. (1998) – „Şcoala şi valorile morale”, Editura didactică şi pedagogică,

Bucureşti.
2. DEX (2009) – Dictionarul explicativ al limbii romane.
3. Mârzan, Doina, Motet, D (2005) – „Ameliorarea actului recuperator kinetoterapeutic prin
implicarea factorilor de personalitate, şi aplicarea legităţilor psihologice ale relaţiilor
terapeut - pacient”, Editura Tehnopress, Iaşi.
4. T. Sbenghe (1999) - Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei– Ed. Medicală,
Bucureşti.
5. http://alexxbaciu.blogspot.com/2009/02/obligatiile-kinetoterapeutului.html
6. http://kinetoprofesional.blogspot.com/search/label/codul%20etic%20kineto

15