Sunteți pe pagina 1din 34

CUPRINS

ARGUMENT
CAPITOLUL I. BIOTEHNOLOGIA ÎNSĂMÂNŢĂRILOR ARTIFICIALE
I.1. IMPORTANȚA ÎNSĂMÂNȚĂRILOR ARTIFICIALE
I.2. SELECȚIA REPRODUCĂTORILOR MASCULI FOLOSIȚI LA ÎNSĂMÂNȚĂRILE
ARTIFICIALE
I.2.1 MATERIALUL DE REPRODUCȚIE
I.2.2. SELECȚIA MASCULILOR REPRODUCĂTORI
I.2.3. MATURITATEA SEXUALĂ ȘI VÂRSTA INTRODUCERII LA REPRODUCȚIE
A VIRUȘILOR ȘI A SCROFIȚELOR
CAPITOLUL II. PRINCIPII ȘI METODE DE RECOLTARE A SPERMEI
II.1. BAZELE FIZIOLOGICE ALE RECOLTĂRII SPERMEI
II.1.1. COMPORTAMENTUL SEXUAL AL MASCULILOR
II.1.2. REFLEXELE SEXUALE LA VIER
II.2. RECOLTAREA SPERMEI LA VIER
II.3. EXAMENUL MATERIALULUI SEMINAL
II.3.1. EXAMENUL MACROSCOPIC
II.3.2. EXAMENUL MICROSCOPIC
II.3.3. EXAMENE COMPLEMENTARE
II.3.4. EXAMENE SPECIALE
II.4. DILUAREA SI CONSERVAREA MATERIALULUI SEMINAL
II.4.1. DILUAREA SPERMEI DE VIER
II.4.2 CONSERVAREA SPERMEI DE VIER
CAPITOLUL III. INOCULAREA SPERMEI
III.1. DESCOPERIREA SCROAFELOR ÎN CĂLDURI
III.2. STABILIREA MOMENTULUI OPTIM DE ÎNSĂMÂNȚARE
III.3.APARATURA ȘI INSTRUMENTARUL FOLOSITE PENTRU ÎNSĂMÂNȚAREA
ARTIFICIALĂ A SCROAFELOR
III.4. INOCULAREA SPERMEI
BIBLIOGRAFIE

1
ARGUMENT

Obținerea unor indicatori tehnico-economici superiori în unitățile de creștere și exploatare a


suinelor, este condiționata în principal de două procese biologice: procesul de reproducție și procesul de
creșstere și dezvoltare a tineretului suin. Procesul de reproducție reprezintă punctul de plecare pentru o
serie de măsuri organizatorice, menite să sporească producția și să imprime acesteia un caracter
continuu, ritmic și uniform.
Din punct de vedere zoo-economic, însămânţările artificiale sunt importante pentru că folosesc
intens reproducătorii de valoare, cu potenţă individuală mare, ceea ce conduce la grăbirea ritmului şi
gradului de ameliorare a efectivelor de animale. La însămânţările artificiale se folosesc masculi testaţi
după descendenţi, astfel încât, pe lângă calitatea superioară a spermei, există şi testarea reală a valorii de
ameliorare. Prin congelarea materialului seminal, reproducătorul valoros poate fi folosit la reproducere
mai mulţi ani, chiar după moartea acestuia prin constituirea depozitului cu sperma provenită de la acesta.
Datorită congelării materialului seminal s-a creat posibilitatea schimbului internaţional de
material seminal valoros din puct de vedere genetic, chiar la distanţe intercontinentale, fără trasportul şi
aclimatizarea reproducătorului. Prin folosirea însămânţărilor artificiale, testarea după descendenţi a
reproducătorilor se poate realiza mult mai repede, iar prin examenul complex, zootehnic şi sanitar-
veterinar, se pot descoperi reproducătorii cu diferite anomalii congenitale ale aparatului genital sau cu
tulburări ereditare ale spermatogenezei.
Se realizează, astfel, o profilaxie genetică a sterilităţii. Datorită evidenţelor stricte care se ţin
pentru toate operaţiile ce se efectuează, se poate cunoaşte într-o mai mare măsură paternitatea
descendenţilor.
Drept urmare această lucrare își propune să analizeze reproducția la suine din punctul de vedere
al recoltării materialului seminal și al însămânțării acestuia. Aceasta lucrare se dorește a fi un ajutor
celor interesați de procesul reproducției artificiale la porc.

2
CAPITOLUL 1 BIOTEHNOLOGIA ÎNSĂMÂNŢĂRILOR ARTIFICIALE

1.1. IMPORTANȚA ÎNSĂMÂNȚĂRILOR ARTIFICIALE

Însămânțările artificiale reprezinta o biotehnica modernă a reproducerii animalelor, care asigură


progresul genetic al efectivelor și implicit sporirea productivității acestora. Însămânțărea artificială
înlătură controlul sexual dintre mascul și femelă, sperma fiind recoltată de la un reproducator mascul și
depusăîn organele genitale ale unei femele aflate în călduri, cu ajutorul unui instrumentar adecvat.
Deși în literatura de specialitate nu exista date precise despre începutul aplicării însămânțărilor
artificiale, se consideră, totuși că prima încercare a fost făcută de către arabi, în secolul XIV, obtiând un
produs de la un armasar valoros, prin prelevarea spermei cu un smoc de păr introdus în vaginul unei iepe
și extras după monta acesteia, și apoi introdus imediat în vaginul altei iepe în călduri.
Date sigure au stabilit ca însămânțările artificiale au fost aplicate încă în secolul XVIII. Astfel se
cunoaște faptul că fiziologul italian Lazzaro Spallanzani în anul 1778, inoculând unei cățele sperma
recoltată, prin masturbație, de la un câine a obținut trei produși. Experiențe asemănătoare, cu rezultate
bune au fost efectuate în secolul al XIX-lea de către Everett, Millais, Albrecht.
Importanța însămânțărilor artificiale se manifestă sub diferite aspecte: zootehnic, economic,
sanitar-veterinar și științific.
Grație creșterii substanțiale a eficienței utilizării materialului seminal, prin aplicarea
însămânțărilor artificiale este posibilă folosirea celor mai valoroși reproducători masculi, testați după
descendență și cu însușiri morfo-productive deosebite, care intensifică progresul genetic-ameliorativ al
efectivelor într-un timp scurt. Astfel, un taur testat poate avea pe durata vieții între 100.000 si 200.000
produși, vierul - peste 1000 într-un an, iar un armasar - peste 100 mânji pe sezon.
La speciile cu un interval mare între generații, asocierea biotehnicii însămânțărilor artificiale cu
conservarea prin congelare a spermei permite crearea unor bănci de material seminal, care este utilizat
dupa finalizarea la taurii de 6 sau 7 ani a testului de performare după prima lactație normală a fiicelor. În
plus, peste 90% din caracterele morfoproductive care au un determinism genetic pot fi ameliorate prin
folosirea însămânțărilor artificiale.
Prin folosirea unui număr redus de reproducători în centre specializate de reproducție, cu sperma
cărora pot să fie însămânțate un număr mare de femele se realizează economii însemnate de forță de
muncă, de furaje, de adăposturi, putând fi întreținuți în condiții foarte bune reproducătorii de mare
valoare genetică.

3
Întreținerea masculilor reproducători în ferme specializate permite menținerea lor în condiții
optime de sănătate și întreținere, cu o producție seminală de calitate și îndemnă de boli cu transmitere
veneriană (bruceloza, tricomonoza, vibrioza). Garantarea indemnității spermei față de principalele boli
infecto-contagioase face posibil schimbul internațional de gene prin importul, exportul de material
seminal congelat, fără suportarea inconvenientelor prilejuite de carantină.
Alte avantaje ale însămânțărilor artificiale se referă la reproducerea artificială a unor
specii monogame (vulpile) și obținerea de hibrizi între specii, care în mod natural nu se împerechează
(între magar și iapa, între vaca și Iac, între bizonul european și bizonul american etc.).
Însămânțărea artificială comportă și unele dezavantaje. Ele rezidă în următoarele:
- folosirea reproducătorilor necorespunzători din punct de vedere genetic are actiune
negativă asupra ameliorării. De aceea, este absolut necesar să se folosească masculi de origine
cunoscută, testați după descendență;
- posibilitatea comiterii unor erori în etapele prelucrării, conservării, transportului,
depistării căldurilor și însămânțărea femelelor de către persoanele antrenate în procesul de muncă.
- prin neglijarea profilaxiei bolilor genetice, însămânțările artificiale pot favoriza
diseminarea unor boli, cum ar fi: boala chistică ovariană, sindromul spastic, criptorhidia și defecte de
conformatie.
Toate aceste neajunsuri pot fi înlăturate în cazul existenței în rețeaua însămânțărilor artificiale a
unui personal calificat, care să posede cunoștințe de biologia și patologia reproducției, precum și de
ameliorare.
Teoria si practica Însămânțărilor artificiale la animalele domestice cuprinde urmatoarele
compartimente:
- studiul spermei;
- metodele de recoltare a spermei;
- controlul și diluarea spermei;
- metodele de conservare a spermei;
- înocularea spermei sau însămânțărea propriu-zisă.

4
1.2. SELECȚIA REPRODUCĂTORILOR MASCULI FOLOSIȚI LA ÎNSĂMÂNȚĂRILE
ARTIFICIALE

1.2.1. MATERIALUL DE REPRODUCȚIE

Reproducerea efectivelor de animale prin însămânțări artificiale constituie una dintre


biotehnologiile cele mai importante de optimizare a acestei funcții. Succesul însămânțărilor artificiale
este condiționat, în mare parte, de calitatea materialului de reproducție folosit, motiv pentru care se
impune o riguroasă selecție și corectă apreciere a acestuia. în noțiunea de material de reproducție se
cuprind animalele, populațiile de animale sau păsări definite genetic, materialul seminal, ouăle
fecundate, puii de o zi etc, care, prin caliltățile lor sau prin origine, concură la reproducerea speciei și la
efectuarea lucrărilor de selecție necesare în procesul de ameliorare a raselor.
La porcine, materialul de reproducție este constituit din:
- animalele cuprinse în evidențele de selecție și recunoscute pe bază de certificat de calitate;
- materialul seminal

1.2.2. SELECȚIA MASCULILOR REPRODUCĂTORI

În activitatea permanentă pentru îmbunătățirea, generație după generație, efectivului de animale


dintr-o crescătorie, reproducătorul mascul prezintă pentru selecționare o importanță deosebită, care
crește proporțional cu numărul femelelor cu care se va produce împerecherea. în atenția selecționerului,
valoarea unui mascul folosit la montă va fi egală cu valoarea celor 30-70 de femele cu care urmează să
se împerecheze.
Același mascul, folosit pentru însămânțare artificială, va avea o participare cu mult mai
importantă în procesul de ameliorare, întrucât aptitudinile sale - calități sau defecte - se vor regăsi într-un
număr mult mai mare de produși. Folosirea intensă a reproducătorilor masculi trebuie îmbinată în modul
cel mai științific cu o cunoaștere deplină a aptitudinilor genetice, deoarece orice caracter nedorit,
indiferent sau înrăutățitor, se va regăsi în toți cei câteva sute de mii de produși rezultați în urma
practicării însămânțărilor artificiale. în această situație, cunoașterea exactă a fondului genetic al fiecărui
reproducător, verificarea masculilor după nivelul productiv al descendenței, starea potențialului de
transmitere la urmași a caracterelor și aptitudinilor folositoare, dorite, devine o necesitate de prim ordin
pentru selecționer. Perfecționarea însămânțărilor artificiale pe baza conservării materialului seminal prin
congelare a deschis perspective noi întregii activități de ameliorare și testare.

5
Aprecierea masculilor de reproducție are ca scop determinarea valorii fenotipice și genotipice a
acestora, pe baza căreia se stabilesc destinația pentru prăsilă sau pentru producție și modul de folosire la
reproducție. Masculii de reproducție - taurine, ovine, porcine - se apreciază după un complex de criterii
referitoare la origine, dezvoltare corporală, conformație corporală-constituție, performanțe productive și
calitatea descendenței, prin încadrarea în clase parțiale și clasa generală de bonitare.
Clasele parțiale și clasa generală se stabilesc pe rase, sexe și categorii de animale. Pe baza
criteriilor de bonitare, se acordă următoarele clase parțiale:
- clasa după origine, în funcție de clasa generală a părinților;
- clasa după dezvoltare corporală, în funcție de greutatea corporală și vârstă, pe sexe,
categorii și rase;
- clasa după conformație corporală-constituție, prin examinarea directă a însușirilor de
exterior și constituție;
- clasa după performanța productivă, acordată după unele criterii de bază, diferite în
raport cu specia și sexul.
Clasa generală se stabilește pe baza claselor parțiale, conform unor instrucțiuni precise și după o
metodologie consacrată și care va fi detaliată la disciplina de Ameliorare și la celelalte discipline cu
profil tehnologic.
Selecția vierilor folosiți la însămânțările artificiale se face cu scopul de a obține exemplare
capabile să amelioreze conformația, sporul de creștere, valorificarea hranei, calitatea cărnii, fecunditatea
și prolificitatea scroafelor. Vierii de reproducție se apreciază pe baza claselor parțiale și clasei generale.
Clasele parțiale sunt:
- clasa după origine, se acordă în funcție de clasa generală a părinților;
- clasa după ritmul de dezvoltare se acordă în funcție de performanțele proprii privind
sporul mediu zilnic în greutate, realizat de la vârsta de 91±3 zile, până la vârsta de 182±3 zile;
- clasa după calitatea cărnii se acordă în funcție de performanța realizată pentru
grosimea stratului de grăsime (mm);
- clasa după conformația corporală-constituție se acordă în funcție de punctajul realizat
la aprecierea exteriorului și constituției.
După luarea deciziei de selecție pe baza testului performanțelor proprii, vierușii reținuți în fermă
și care ajung la vârsta de reproducție primesc un număr de reproducător și li se acordă clase parțiale pe
baza cărora se stabilește clasa generală.
Vierușii care au primit număr de reproducător și au corespuns la aprecierea capacității de
reproducție se supun testării după descendenți.

6
Testarea după descendenți se folosește ca procedeu secundar de selecție în unitățile de selecție și
testare, bazându-se pe datele înregistrate la testarea după performanțe proprii. Se consideră testați după
descendenți vierii de la care, în urma testării după performanțele proprii ale descendenților, se obțin din
primele 8 săptămâni de folosire cel puțin 4 loturi de purcei proveniți de la 4 scroafe neînrudite între ele,
realizând o diferență medie pozitivă la compararea cu performanța medie a seriilor de testare.
Vierii de reproducție reprezintă elementul principal în acțiunea de ameliorare a efectivului de
suine. Din punct de vedere genetic, numărul de cromozomi al noului produs de concepție se realizează
prin fecundare, când are loc anfiniria cromozomilor omologi aduși de spermatozoizi în ovula.
Deci vierul și scroafa contribuie în mod egal la alcătuirea genetică a fiecărui descendent. Cu
toate acestea, vierul este mult mai important din punct de vedere genetic, când se ia în considerare
întregul efectiv dintr-o fermă, deoarece el contribuie la ameliorarea unui număr mai mare de produși.
Astfel, un vier care montează de exemplu 30 de scroafe contribuie cu ½ la formarea fondului genetic al
tuturor produșilor obtinuți de la cele 30 de scroafe (circa 300 purcei), pe când fiecare scroafa contribuie
cu ½ doar la formarea fondului genetic al produșilor proprii (circa 10 purcei).
Rezultă deci, că alegerea vierilor de reproducție, trebuie să se facă cu foarte mare atenție. În
acest caz este valabil dictonul: “Un vier valorează cât jumatate din turmă”.
La alegerea vierușilor de reproducție trebuie să se țina seama neapărat de originea acestora. În
acest sens se vor analiza cu atenție fișele genealogice, urmărindu-se ca vierușii să provină din ascendenți
(îndeosebi din părinți) cu performanțe proprii superioare (producție de purcei, precocitate și calitatea
carcasei). Producția de purcei a vierușilor se apreciază după performanțele mamei sau după
performanțele surorilor si semi-surorilor. Vierușii din fermele de selectie trebuie să provină de obicei din
părinți testați dupăa performanțele descendenților.
În fermele de producție, în care nu există evidențe genealogice, trebuie săa se țină seama de
asemenea, de origine. În aceste unități alegerea vierușilor se face în perioada de purcei sugari, reținându-
se vieruși de la scroafele care au prolificitate ridicată, loturi uniforme de purcei, capacitate bună de
alaptare și înțarca un număr mare de purcei bine dezvoltați.
În unitățile de selecție, la alegerea vierușilor se va ține seama și de performanțele proprii
realizate în perioada de testare: ritm de creștere și dezvoltare, valorificarea hranei și grosimea slăninei de
pe spinare. În unitățile de producție în care nu se efectuează testarea, aprecierea gradului de dezvoltare
se face prin cântăriri periodice, lunare sau din 2 în 2 luni, când se procedeaza la eliminarea din lotul de
reproducție a exemplarelor cu dezvoltare necorespunzatoare sau care prezinta defecte de conformație.
Înainte de introducerea vierușilor la reproducție, adică la varsta de circa 8 luni, se efectuează
bonitarea acestora, indiferent dacă ei provin din unități de selecție sau din ferme de producție. La

7
bonitare, pe lângă origine, ritm de creștere și dezvoltare, calitatea carcasei (apreciată pe baza grosimii
slăninei pe animalul viu) se va ține seama și de conformația și constituția vierușilor.
Vierușii trebuie să aibă o constituție robustă, conformație armonioasă, aplomburi corecte,
caractere sexuale secundare bine exprimate, testicole normal dezvoltate și o stare perfectă de sănătate.
Capacitatea de reproducție a vierilor are o importanță deosebită pentru obținerea unor indici de
reproducție superiori.
Capacitatea de reproducție nu trebuie confundată cu valoarea de ameliorare a vierului. Prin
capacitate de reproducție se înțelege însușirea vierului de a fi capabil să efectueze actul montei și de a
produce sperma corespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ, în vederea fecundării
ovulelor eliberate din ovarele scroafei. Ea se determină atât la intrarea la reproducție a vierușilor cât și
periodic pe parcursul activității acestora.
Principalele elemente pentru aprecierea capacitățtii de reproducțe a vierilor sunt:
- sănătatea, apreciată prin controlul aparatului respirator, digestiv și circulator, înainte și după
efort fizic, precum și prin examinarea membrelor pentru descoperirea eventualelor artrite cronice;
- dezvoltarea corporală bună, corelată cu varsta animalului;
- conformație corporală armonioasă, fără defecte, aplomburi corecte, constituție robustă;
- dimorfism sexual exprimat atât prin conformația corporală cât și prin comportament (vierii scot
sunete mai joase decât scroafele, iar la abordare nu manifestă semne de frică);
- organe genitale (testicole și penis) normal dezvoltate, fără afecțiuni sau defecte;
- reacție sexuală față de scroafele în călduri: spume la gură, imiterea unor sunete joase, scurte și
repetate, impingerea scroafei cu râtul în regiunea vulvei și flancului, efectuarea saltului de la prima
încercare;
- cantitatea și calitatea spermei, determinate periodic la 2-3 luni;
- fecunditatea scroafelor montate de vier într-o anumită perioadă, trebuie să fie de cel puțin 70%;
de asemenea acestea să aibă o prolificitate corespunzătoare.
Dupa obținerea primilor produși în unitățile de selecție se efectuează testarea vierilor pe baza
performanțelor descendenților. Și în unitățile de producție se poate constata dacă un vier și-a transmis la
descendenți însușirile bune pe care le are. În cazul în care se constată că un vier nu este bun ameliorator,
el va fi eliminat de la reproducție, chiar dacă are o capacitate de reproducție foarte bună.

8
1.2.3. MATURITATEA SEXUALĂ ȘI VÂRSTA INTRODUCERII LA REPRODUCȚIE A
VIRUȘILOR ȘI A SCROFIȚELOR

Aparatele și sistemele noului născut intră în funcțiune treptat și își intensifică activitatea o dată
cu înaintarea în varstă. Imediat după expulzarea în mediul extern al noului născut, toate aparatele și
sistemele organismului își continuă sau își intensifică activitatea, cu excepția aparatului genital, a cărui
activitate începe mai tarziu.
Se consideră că aparatul genital intră în funcțiune în momentul în care indivizii de sex opus încep
să își manifeste dorința de împreunare, sau instinctul genezic. La vârsta apariției instinctului genezic,
deși indivizii își manifestă dorința de împreunare, ei nu sunt capabili să se înmulțească datorită faptului
că aparatul genital nu elaborează celule sexuale mature. Instinctul genezic apare la tineretul suin de
regulă, la cca. 4 luni, dar poate aparea și mai devreme, în funcție de precocitatea rasei, condițiile de
întreținere și particularitățile individuale. Până la instalarea maturității sexuale, manifestarea instinctului
genezic la suine are o existență discutabilă, fiind reprezentat mai mult ca o exteriorizare a atitudinilor
“sexuale” ale purceilor, favorizate de viața în comun.
Momentul în care aparatul genital s-a dezvoltat complet și este capabil să producă celule sexuale
mature, apte pentru fecundare, marchează începutul maturității sexuale. Maturitatea sexuală apare
înainte ca organismul animal să fie complet dezvoltat, adică înaintea maturității corporale.
La vierusi, maturitatea sexuală, marcată de posibilitatea obținerii primelor ejaculări, apare de
obicei la vârsta de 6-7 luni.
La scrofițe, maturitatea sexuală, marcată prin apariția caldurilor și ovulației, apare tot la vârsta de
6-7 luni. La unele rase de porci, căldurile la scrofițe se manifestă la vârsta de 4-5 luni, dar nu sunt
însoțite de ovulație.
Deoarece maturitatea sexuală apare înaintea maturității corporale, în practica zootehnică, atât
vierușii, cât și scrofițele se introduc la reproducție doar după ce organismul lor a ajuns aproape de starea
de adult.

9
CAPITOLUL II. PRINCIPII ȘI METODE DE RECOLTARE A SPERMEI

Recoltarea este operația prin care se obține sperma de la reproducători prin intermediul unei
aparaturi speciale sau prin alte procedee. Este o operație importantă și dificilă, succesul ei fiind
determinat de cunoașterea fiziologiei comportamentului sexual al masculilor în vederea adoptării celor
mai adecvate metode de obținere a ejaculatului.
Recoltarea spermei se bazează pe următoarele principii:
- realizarea, prin mijloace artificiale, a condițiilor existente în secțiunea copulatoare a
femelei în călduri: temperatură, presiune, lubrifiere, respectiv recoltarea spermei cu vaginul artificial;
- excitarea artificială a centrului ejaculator din măduva lombară prin intermediul
curentului electric de o anumită tensiune și intensitate, respectiv recoltarea spermei prin electroejaculare;
- realizarea artificială a unor excitații mecanice prin masaj local, efectuat manual la
diverse niveluri și anume: masajul penisului prin traversul tecii furoului, respectiv recoltarea spermei
prin masturbație;
- recoltarea spermei prin masajul ampulelor canalelor deferente și ale glandelor
seminale; - masajul regiunii abdominale la masculii păsărilor, respectiv recoltarea spermei prin masaj
abdominal.
În prezent, metoda cea mai răspândită pentru recoltarea spermei este metoda cu vaginul artificial,
metodă prin care cantitatea și calitățile ejaculatului nu sunt modificate.
Vaginul artificial este alcătuit dintr-un tub cilindric, rigid sau semirigid, confecționat din cauciuc
pânzat, ebonită sau tablă (în raport cu specia) a cărui formă și dimensiuni variază de asemenea cu specia;
o cămașă vaginală confecționată din cauciuc subțire; un pahar colector confecționat din sticlă sau
cauciuc, de mărime și formă diferențiate cu specia, cu pereți simpli sau dubli după cum spermatozoizii
speciei sunt mai mult sau mai puțin rezistenți la variațiile de temperatură. Cămașa vaginală se fixează
prin intermediul unor inele de cauciuc la tubul vaginal, formânduse în acest fel un spațiu virtual în care
se introduce apă caldă și aer, în raport cu specia. În momentul recoltării, temperatura interioară trebuie
să fie de 40-420C. Completarea spațiului virtual se poate face și cu apă rece, însă vaginul artificial astfel
pregătit trebuie să fie păstrat la termostat reglat la temperatura de 40-420C.
În momentul recoltării se insuflă aerul necesar realizării presiunii optime. Presiunea se
realizează atât prin intermediul apei cât și a aerului introdus în spațiul dintre tub și cămașa vaginală.
Lubrifierea se face cu vaselină neutră sterilizată, care nu trebuie să fie nici în exces nici insuficientă.
Recoltarea spermei prin folosirea vaginului artificial se face fie pe femele care nu se găsesc în călduri,
fie pe manechine, sau mascul pe mascul.

10
Recoltarea spermei se efectuează în încăperi special amenajate. Operatorul recoltator, așezat pe
una din laturile partenerului de recoltare, ține vaginul artificial pregătit pentru recoltare, înclinat la 35-
450 față de crupa femelei (masculului). În momentul în care masculul execută saltul, operatorul prinde
cu o mână prin traversul furoului penisul acestuia și îl dirijează către lumenul vaginului artificial. Dacă
vaginul artificial este corect pregătit și manevrat, masculul ejaculează, sperma fiind proiectată în paharul
colector, care se trece în laborator, unde se face controlul spermei. Timpul scurs între intromisiunea
penisului în lumenul vaginului și ejaculare este dependent de specie, de condițiile în care a fost pregătit
vaginul, de tipul de sistem nervos al masculului, de existența sau nu a unor reflexe condiționate
inhibitoare etc.
Recoltarea spermei prin electroejaculare se bazează pe excitațiile produse cu ajutorul curentului
electric, de o anumită tensiune, intensitate și durată asupra centrului ejaculator din măduva lombară. În
urma excitațiilor se produc contracții ale musculaturii netede din pereții căilor de eliminare a spermei.
Această metodă se aplică la berbec, taur, păsări. Sperma obținută nu diferă, cantitativ și calitativ, de cea
obținută cu ajutorul vaginului artificial.
Recoltarea spermei prin masajul ampulelor canalelor deferente și a glandelor seminale a se
bazează pe provocarea eliminării spermei consecutiv excitațiilor mecanice realizate prin masajul acestor
formațiuni, în urma contracțiilor musculaturii netede.
Recoltarea spermei prin masajul abdominal dă bune rezultate la păsări.
Recoltarea spermei prin masturbație a fost aplicată pentru prima dată la câine. Ejacularea are loc
în urma excitațiilor mecanice produse asupra corpusculilor senzoriali de la nivelul glandului și
prepuțului. Prin acest procedeu se poate recolta sperma de la câine, vier, vulpoi

II. 1. BAZELE FIZIOLOGICE ALE RECOLTĂRII SPERMEI

II.1.1. COMPORTAMENTUL SEXUAL AL MASCULILOR

Comportamentul sexual al mamiferelor se bazează pe un schimb reciproc de semnale specifice


care, în final se materializează în actul sexual propriu-zis. La animalele crescute în libertate, întreținute
în padocuri sau boxe comune pentru ambele sexe, comportamentul sexual se desfășoară secvențional: -
căutarea reciprocă a celor doi parteneri; - sincronizarea comportamentală; - actul sexual propriu-zis. La
toate speciile, activitatea sexuală începe printr-o căutare reciprocă de contact între mascul și femelă.
Schimburile de informații senzoriale fac posibilă identificarea receptivității sexuale a celor doi parteneri,

11
apoi provoacă răspunsurile comportamentale care induc reacțiile de atitudine necesare împerecherii.
Semnalele caracteristice emise de femelă indică stadiul receptivității sexuale, femela neacceptând saltul
masculului decât în momentul impregnanței estrogenice maxime. La toate mamiferele, femela se va
imobiliza înaintea împerecherii, luând o poziție care să permită masculului intromiterea penisului.
Cunoașterea particularităților fiziologice ale comportamentului sexual este necesară în momentul
obișnuirii reproducătorilor folosiți la însămânțările artificiale, cu recoltarea materialului seminal.
Obișnuirea presupune răbdare și tact, astfel încât, să se suprapună peste reflexele necondiționate, cele
condiționate pozitive, permițând o bună recoltare a spermei, fără a stresa masculul respectiv. După
obișnuirea masculului cu recoltarea spermei, datorită reflexelor condiționate pozitive, ejaculatul poate fi
recoltat ușor, pe o femelă în oricare stadiu al ciclului sexual, pe un mascul sau pe un manechin adaptat
ca formă, mărime și aspect speciei respective.
Recoltarea spermei cu ajutorul vaginului artificial se bazează pe succesiunea fiziologică a
reflexelor sexuale, cu deosebirea că sperma este depusă în alt loc decât în cazul montei, mediul natural
de la nivelul secțiunii copulatoare a aparatului genital femel fiind reconstituit prin mijloace artificiale.
Baza fiziologică a recoltării spermei cu vaginul artificial este reprezentată de reflexele sexuale înnăscute
peste care s-au suprapus reflexele dobândite în urma asocierii lor repetate. în desfășurarea reflexelor
sexuale necesare recoltării spermei, un rol deosebit revine corpusculilor senzitivi și terminațiilor
nervoase existente la nivelul penisului. în tegumentul glandului se găsesc corpusculii care reacționează
la excitațiile termice, corpusculii Meissner care recepționează impulsurile tactile, corpusculii Vater-
Paccini, pentru recepționarea impulsurilor de presiune, corpusculi pentru recepționarea durerii. Totodată,
un rol deosebit revine și organelor de simț. Factorii mediului extern (lumina, temperatura, mirosul
specific al femelelor în călduri, efectuarea montei între alți parteneri, îmbrățișarea efectuată de mascul
sau femelă etc) provoacă excitații, care ajunse la nivelul hipotalamusului, declanșează mecanismul
neuro-endocrin care stă la baza formării reflexelor sexuale. Fiziologia actului sexual constă dintr-o
succesiune de etape care se manifestă prin următoarele reflexe sexuale: reflexul de apropiere, reflexul de
erecție, reflexul de îmbrățișare, reflexul de intromisiune și reflexul de ejaculare.

II.1.2. REFLEXELE SEXUALE LA VIER

Reflexul de apropiere se manifestă prin căutarea reciprocă dintre vier și scroafă. Vierul caută
scroafa folosind simțul mirosului, văzului și auzului. Vierul, introdus într-un lot de scroafe, cu ajutorul
mirosului examinează pe rând aproape toate scroafele, adoptând poziția „cap la cap“, prin aplicarea unor
lovituri ușoare în regiunea flancurilor și încercări de salt. Prin acest comportament, vierul depistează

12
starea de estru a scroafelor, însă nu se oprește la cele în estru. În apropierea celor doi parteneri, rolul
principal revine scroafelor în călduri. În prezența scroafei în călduri, vierul se plimbă în jurul ei, grohăie
caracteristic, o lovește în regiunea flancului, adulmecă regiunea vulvară, această agitație permanentă
fiind determinată de reflexele olfacto-sexuale. Acest „preludiu“ sexual durează, în medie, 5-10 minute și
este mai evident și de durată în timp mai mare la vierii tineri. Se mai remarcă mișcări caracteristice ale
maxilarului inferior, urmate de o secreție abundentă de salivă și eliminarea ritmică a unor cantități mici
de urină (Feredean T., 1969).
Reflexul de erecție constă în exteriorizarea treptată a penisului prin ștergerea S-ului de la acest
nivel, în urma inițierii „jocurilor“ descrise. Reflexul de îmbrățișare constă în fixarea crupei scroafei sau
părții posterioare a manechinului cu membrele anterioare, penisul intră în erecție deplină, vierul
modificându-și permanent poziția, căutând insistent fanta vulvară. Penisul este introdus în conductul
vestibulo-vaginal, porțiunea spiralată ajungând la nivelul conductului cervical, unde stă fixat pe toată
durata ejaculării. Reflexul de ejaculare se caracterizează prin contracții ritmice ale musculaturii din
regiunea anală, apropierea testiculelor de orificiul extern al canalului inghinal, concomitent cu
retractarea burselor testiculare. Durata ejaculării este de 4-8 minute și se realizează fazial:
prespermatică, spermatică și postspermatică.

II.2. RECOLTAREA SPERMEI LA VIER

Se poate realiza prin trei metode:


- cu vaginul artificial;
- prin masturbare (metoda manuală);
- prin electroejaculare.
Recoltarea spermei cu vaginul artificial presupune următoarele măsuri pregătitoare:
- obișnuirea vierului cu partenerul de recoltare;
- obișnuirea vierului cu sala de recoltare;
- obișnuirea vierului cu operatorul recoltator.
Pentru recoltarea spermei se folosește un partener natural sau artificial. Partenerul natural poate
fi o scroafă în călduri sau alte categorii de porci: scroafe care nu sunt în călduri, vieri, masculi castrați.
Scroafa în călduri se folosește pentru obișnuirea vierilor. Scroafele care nu sunt în călduri se
contenționează sub un manechin special construit din bare metalice, iar vierul partener se contenționează

13
prin fixarea unei frânghii de maxilarul superior, obținându-se astfel starea de imobilitate. Întrucât
partenerul natural obosește, de regulă după o recoltare, cel mai folosit este partenerul artificial.
Partenerul artificial, manechinul trebuie să imite conformația scroafei, motiv pentru care se
învelește cu pile de porc. Manechinul trebuie să fie simplu, stabil, rezistent și ieftin. Pentru aceasta
există o mare varietate de manechine: din lemn (trunchi de copac, capră de lemn etc.), metalice,
ultimele fiind cele mai răspândite. Unele tipuri sunt prevăzute în interior cu suport pentru fixarea
vaginului artificial. De regulă, manechinul, în partea posterioară este prevăzut cu un dispozitiv
telescopic pentru a regla înălțimea, adaptându-se astfel taliei oricărui vier de la care urmează să se
recolteze spermă (fig.1).

Fig.1Manechin pentru recoltarea spermei la vier


Vaginul artificial se compune dintr-un tub (carcasă) vaginal cu o lungime de circa 20 cm,
cămașa vaginală, confecționată din cauciuc subțire, prelungitorul vaginal confecționat din material
plastic și paharul colector. Paharul colector este reprezentat dintr-un borcan de sticlă cu capacitatea de
300–500 ml termoizolat (cu pereții dubli sau acoperit de un manșon din burete fixat într-un recipient
metalic adecvat) (fig. 2).

Fig. 2 Schema vaginului artificial pentru recoltarea spermei la vier

Pentru reținerea și îndepărtarea fracțiunii gelatinoase a spermei, la gura paharului se fixează un


filtru confecționat din tifon steril. Paharul colector se menține la termostat reglat la 41–43oC până în
momentul recoltării, astfel încât pe toată durata recoltării, temperatura din interiorul paharului colector

14
să nu scadă sub 35–36oC. Aparatura, sticlăria și celelalte ustensile folosite la recoltarea spermei, înainte
de folosire, se spală și sterilizează după procedee care diferă cu materialul din care sunt confecționate.
Aparatura, sticlăria și ustensilele igienizate și sterilizate se mențin la termostat, reglat la 40–42oC,
până la întrebuințare. Vierii de la care urmează să se recolteze se pregătesc, într-o boxă special
amenajată în incinta sălii de recoltare, prin spălarea cu apă caldă și săpun a zonei prepuțiale și
dezinfectarea cu o soluție de permanganat de potasiu 1o/oo și ștergerea cu un prosop curat.
Tehnica recoltării
Pregătirea vaginului pentru recoltare se face ca la rumegătoare, presiunea și temperatura necesare
realizându-se cu ajutorul apei calde și a aerului. În spațiul dintre tubul și cămașa vaginală se introduc
200–300 ml apă caldă la temperatura de 50 oC astfel ca în momentul recoltării, temperatura din interiorul
vaginului să fie de 41–43oC sau se introduce apă rece, iar vaginul artificial se menține la termostat reglat
la temperatura de 41–43oC împreună cu paharul colector. Pentru realizarea presiunii necesare, pe la
nivelul robinetului care astupă orificiul practicat în tubul vaginului, se introduce aer până când faldurile
cămășii vaginale obturează lumenul vaginului. Se lubrifiază lumenul vaginului cu vaselină neutră pe o
lungime de circa 10 cm. Se fixează apoi conul prelungitor, prin intermediul căruia se adaptează și
paharul colector. Vaginul artificial pregătit astfel se fixează într-un suport ce culisează în interiorul
manechinului. După ce vierul a efectuat saltul pe manechin, penisul va fi dirijat spre lumenul vaginului.
Ejacularea la vier durează 5–10 minute, timp în care presiunea din interiorul vaginului se ridică prin
insuflarea aerului sau prin presarea manuală la nivelul conului prelungitor, în funcție de tipul de vagin
artificial folosit. După recoltare, paharul colector se detașează de vagin și se trece la laborator pentru
examinare și prelucrare. Materialul seminal obținut prin acest procedeu de recoltare este de bună calitate
însă se impune o bună cunoaștere a exigențelor fiecărui vier, funcție de care se pregătește corect vaginul
artificial.
Recoltarea spermei prin metoda manuală (masturbare) În prezent este cea mai răspândită,
fiind un procedeu de recoltare simplu și care nu necesită aparatură complicată, calitatea materialului
seminal obținut fiind foarte bună. Vierul este condus în boxa de recoltare, este lăsat să efectueze saltul pe
manechinul artificial, apoi operatorul plasat de regulă pe partea dreaptă a manechinului, prinde cu mâna
stângă penisul exteriorizat din teaca furoului și-l trage lateral și în jos. Această extensie a penisului și
presiunea exercitată cu mâna la nivelul porțiunii spiralate declanșează reflexul de ejaculare.
Fracțiunea presper-matică lipsită de spermatozoizi și cu un conținut ridicat în microorganisme se
înlătură. Cu cealaltă mână se menține paharul colector termoizolat și prevăzut cu un filtru de tifon, la
nivelul orificiului extremității libere a penisului, pentru recoltarea spermei (fig 3, 4, 5). Primele jeturi de
spermă care au un aspect lăptos se colectează în pahar, recoltarea continuând până la terminarea

15
eliminării spermei. Fracțiunea gelatinoasă a spermei reținută pe filtru se înlătură, iar paharul colector se
trimite la laborator pentru evaluare și prelucrare.

Fig.3 Toaleta orificiului și regiunii prepuțiale la vier Fig.4 Recoltarea spermei la vier prin metoda
manuală (masturbare)

Fig.5 Recoltarea spermei la vier prin masturbare


Pentru evitarea apariției unor reflexe negative se recomandă ca vierul să fie scos din boxă de
același operator – recoltator, să urmeze același traseu până în boxa de recoltare iar boxa să fie
întotdeauna aceeași, fără schimbări în interior.
Recoltarea spermei prin electroejaculare Oferă posibilitatea examinării spermei unui vier de
la care nu se obține ejacularea pe manechin sau în caz de impotență. Se poate folosi în lucrările de
cercetare pentru examinarea secrețiilor glandelor anexe la vierii nematuri sexual.
Se folosește un electroejaculator prevăzut cu un electrod bipolar și cu o sursă de curent alternativ
care să asigure o tensiune de 10–30 V și o intensitate de 100–1000 mA. Se contenționează vierul, se
igienizează prepuțul cu o soluție izotonică de NaCl 0,9%, se face o clismă rectală cu o soluție de NaCl
10% pentru eliminarea conținutului. Electrodul bipolar se introduce în rect astfel încât electrozii să
ajungă până în dreptul regiunii lombare, vertebrele L2 – L4. La început se produc șocuri electrice cu o

16
tensiune de 5 V și o intensitate de 50–100 mA, apoi tensiunea și intensitatea cresc progresiv cu fiecare
impuls. După fiecare impuls electric se face pauză de 5–10 secunde. Eliminarea spermei se produce
când tensiunea curentului este de 15–20 V și intensitatea de 500–1000 mA.

II. 3. EXAMENUL MATERIALULUI SEMINAL

- este precedat și corelat întotdeauna cu examenul fizic general al reproducătorului mascul;


- se urmăresc evaluarea caracterelor macroscopice (volum, culoare, miros, consistența
ejaculatului) și microscopice (desime, mobilitate, nr. spermatozoizilor/ml, %
spermatozoizilor morți, imaturi și cu anomalii).

II.3.1. EXAMENUL MACROSCOPIC

1. Volumul ejaculatului
 se face imediat după recoltare prin citire directa în paharul de recoltare;
 se poate aprecia volumul total al ejaculatului sau separate pentru fiecare fracțiune în parte;
 variaza în limite foarte largi în funcție de: rasa, vârsta, individ, stare de intreținere, frecvența
ejaculărilor, metoda de recoltare.
2. Culoarea ejaculatului
 se apreciază subiectiv imediat după recoltare prin examinarea probei în fața unei surse de
lumină;
 variază în funcție de specie, concentrația în spermatozoizi, secrețiile glandelor anexe și prezența
substanțelor străine în ejaculat (sânge, puroi, urină, etc).
Nr. Crt. Specie Culoare
1. Taur Alb-laptos
2. Armasar Alb-cenusie
3. Berbec Alb-laptos
4. Tap Alb-verzuie
5. Vier Alb-albastruie
6. Caine Apoasa-tulbure
7. Cotoi Apoasa-tulbure

3. Mirosul ejaculatului
- în mod normal sperma proaspăt recoltată este inodoră.

17
4. pH-ul spermei
- se apreciază cu ajutorul hârtiei indicatoare de pH sau a pH-metrelor; în mod normal este
cuprins între 6,2-7,2 unități pH.
- Există un raport între densitatea și mobilitatea spermatozoizilor și pH-ul spermei în
sensul că, cu cât o probă de spermă este mai bună cu atât ea este mai acidă.

II.3.2. EXAMENUL MICROSCOPIC

1. Concentrația materialului seminal


- numărul de celule spermatice pe unitatea de volum (ml sau mm 3); reprezintă un indicator
important al calității materialului seminal și constituie punctul de plecare pentru stabilirea
tehnologiei de conservare și a gradului de diluție a materialului seminal;
- 2 tehnici de determinare:
a) cu ajutorul hemocitometrului;
b) metoda computerizată.
a) metoda hemocitometrică este relativ simplă, adaptată după tehnica de numărare a globulelor
roșii.
Materiale necesare: - retea Burker, Burker-Turk;
- pipeta Potain;
- lamele;
- microscop;
- soluție clorură de sodium 3%.
Tehnica de lucru: - în pipeta Potain se aspiră sperma proaspată până la diviziunea 0,5, apoi
soluție de clorură de sodium până la diviziunea 101 (diluție 1:200), se agită bine. Se îndepartează
primele 2-3 picături apoi se depune o picătură pe camera de numărat, se acoperă cu o lamelă și se
examinează la microscop.
Se numără spermatozoizii din 80 de pătratele mici, din 5 pătrate mari.Se aleg în diagonală
4 pătrate mari iar al 5-lea la întâmplare.
Calcul:
NxSxIxD
C=────────── unde;
n
C – concentrația spermei;
N – număarul spermatozoizilor în 80 de pătratele mici;

18
S – suprafața unui pătrățel (1/400 mm2);
I – înaltimea camerei capilare formate între camera de numărat și lamela(1/10 mm);
D – gradul de diluție a spermei (1:200);
n – numărul de pătrățele în care s-au numărat spermatozoizii.
Rezultatul exprimă numărul de spermatozoizi în milioane/mm 3 de spermă; pentru a afla
concentrația pe ml cifra obținută se înmulțeste cu 1000.
b) metoda electronică (SQA) este mult mai rapida și mai exactă. Rezultatul testelor este
afișat atât pe ecranul aparatului cât și într-un format printat (bulletin de analiză).
2. Mobilitatea spermatozoizilor
- examenul vizează aprecierea:
a) - mobilității generale a spermei;
b) - mobilitatea individuală a spermatozoidului.
a) - se apreciază cât mai repede după recoltare, prin depunerea unei picături de spermă nediluata
pe o lamă de microscop curat, degresată, încălzită la 37, examinată cu un obiectiv de putere mică (10x);
- mobilitatea generală a spermei se apreciază pe o scară notată de la 0-5; lipsa de
mișcare se notează cu 0 în timp ce mișcarea în val se notează cu 5;
- mobilitatea generală a spermei proaspete trebuie să se încadreze între 80-90%.
b) – se apreciază prin examinarea unei picături de spermă proaspată diluată, depusă între lamă și
lamela și examinată cu un obiectiv mare (40x);
- se va aprecia mișcarea de înaintare, traiectoria de înaintare și viteza de inaintare. În
mod normal deplasarea spermatozoizilor se realizează prin mișcări ondulatorii ale cozii associate cu
rotații în jurul axului longitudinal, rezultând o mișcare de înaintare rectilinie.
Mobilitatea individuală a spermatozoizilor se notează pe o scară de la 0-5 și se considera ca
spermăa normală se regăsește între 2,5-5.
3. Aprecierea morfologiei spermatozoizilor
- oferă posibilitatea de a pune în evidență spermatozoizii imaturi, cu anomalii sau morți.
- se apreciază imediat după recoltare prin examen microscopic (100x cu imersie) după colorare
prealabila (albastru de metilen, violet de gențiana, tuș de China, opal-blau, abastru-tripan Giemsa,
eozina-negrozina).
- Colorația cu eozina-negrozina este o metodă de colorare intravitală, de excludere; eozina este
eliminată din spermatozoizii vii cu membranele de plasma intacte, iar în cazul spermatozoizilor cu
membrane alterate (morți/pe cale de a muri) rețin eozina și se coloreaza în roșu. Negrozina
realizează o colorație de fond destinată delimitării conturului celular.

19
Tehnica de lucru: - se amestecă 9 parți negrozina sol 10% în apă distilată, cu 1 parte
eozina sol 5% în apa distilată. Din acest amestec se ia 1 picătură și se adaugă peste 1 picătura de spermă,
se omogenizează și se fac frotiuri cât mai subțiri pe o lamă de microscop bine degresată, se usuca și se
examinează.
Din punct de vedere morphologic spermatozoizii pot fi încadrați in 3 grupe: normali, cu anomalii
majore (primare), cu anomalii minore (secundare).
Calcul:
nx100
X=──────── ; unde
500
n – numărul spermatozoizilor patologici (se numără 500 celule spermatice).
Într-un ejaculat normal procentrul spermatozoizilor anormali, imaturi sau morți nu trebuie să
depășească 20%.

II.3.3. EXAMENE COMPLEMENTARE

1. Testul hipoosmotic
- permite aprecieri privind integritatea membranei spermatozoidului; testul utilizează o
soluție hipotonică și permite aprecieri legate de capacitatea de transport a fluidelor prin traversal
membranei.
Tehnica de lucru: - 0,1 ml spermă din fracțiunea spermatică se pun în contact cu 1 ml
soluție hipoosmotică, apoi se încubează timp de 30 minute la 370 C. Se omogenizează, se depun într-o
cameră de numărare a spermatozoizilor și se examinează la microscop în contrast de fază.
În prezența mediului hipoosmotic spermatozoizii normali suferă leziuni prin gonflarea
membranei din zona piesei intermediare și/sau a celei din regiunea cozii. La spermatozoizii cu defecte
de membrane nu se constată balonări.
Utilitatea acestui test se regăsește îin mecanismele de deshidratare ce intervin în
momentul congelării spermei.

2. Proba redox (testul cu albastru de metilen)


- se bazează pe principiul măsurării capacității de reducere a celulelor spermatice prin
intermediul unei substanțe colorante (albastru de metilen);

20
- hidrogenul rezultat în urma acțiunii dehidrogenazelor asupra glucozei din spermă este
acceptat de albastru de metilen , care la hidratare se transformă într-un leucoderivat decolorând
soluția.
- cu cât este mai rapidă decolorarea amestecului de spermă cu albastru de metilen cu atât
proba de spermă este mai bună.

II.3.4. EXAMENE SPECIALE

1. Examenul bacteriologic
- presupune recoltarea separată a fracțiunilor ejaculatului, în condiții de sterilitate;
- se vor face însămânțări pe medii pentru germeni aerobi, anaerobi, micoplasme sau ureaplasme și
pentru fungi;
- în spermă în mod normal se găsesc aproximativ 10.000 celule bacteriene/ml.
2. Examenul immunologic
- urmărește detectarea anticorpilor antispermatici, care determină alterarea capacității fecundante a
spermatozoizilor;
- sinteza anticorpilor antispermatici se realizează de către propriul sistem imun în momentul în care
spermatozoizii vin în contact cu sângele circulant.

II.4. DILUAREA ȘI CONSERVAREA MATERIALULUI SEMINAL

1. Mediile de diluție
- sunt soluții de diferite săruri anorganice sau organice, cu sau fără adaosuri de fermenți, vitamine,
macro și microelemente, cu o compoziție chimică și constanțe fizice asemănătoare cu sperma speciei
respective.
- pentru a putea indeplini rolul de medii protectoare pentru spermatozoizi, mediile de diluție trebuie să
conțină:
a) substanțe energetice (zaharuri);
b) substanțe care să prevină și să protejeze sperma impotriva șocului termic (lecitina din
galbenușul de ou);
c) substanțe tampon care să mențină constant pH-ul spermei în timpul conservării (citrate,
fosfați, tartrați, etc);

21
d) substanțe care activeaza mobilitatea spermatozoizilor în căile genitale (mucinaza);
e) substanțe care impiedica dezvoltarea florei microbiene (sulfamide, antibiotice).

II.4.1. DILUAREA SPERMEI DE VIER

Pentru sperma de vier, cele mai bune rezultate s-au dovedit a fi date de mediile de diluție
sintetice, prin care toxicitatea mediului natural pentru spermatozoizi poate fi evitată, în cea mai mare
parte, prin adăugarea de substanțe organice. Astfel, în sperma nediluată, spermatozoizii își reduc
încărcătura electrică negativă datorită surplusului de ioni metalici liberi (Ca, Fe, Mg) și acțiunii
anticorpilor, ceea ce duce, în scurt timp la aglutinarea acestora. De aceea mediul de diluție trebuie să
conțină neelectroliți (zaharuri), substanțe ce conțin și o sursă exogenă de energie.
Pentru menținerea pH-ului în limite normale, în mediul de diluție sunt încorporați anioni
polivalenți (citratul de sodiu), gălbenuș de ou sau lecitină. Pentru a proteja spermatozoizii de efectul
nefavorabil al șocului termic în mediul de diluție se introduc substanțe chelatoare (complexon III).
Multiple cercetări întreprinse pentru găsirea celor mai eficiente formule de diluanți, au evidențiat faptul
că bune rezultate se obțin cu medii pe bază de glucozăcitrat-bicarbonat-complexon III - cu adaos de
antibiotice cu rol bacteriostatic sau bactericid.
O altă grupă importantă o formează diluanții pe bază de lapte de vacă, proaspăt sau preparat din
lapte praf, sau din lapte+soluție glucoză 6%+gălbenuș de ou 3% și antibiotice (Feredean și colab., 1964).
Alți autori recomandă ca mediul de diluție pentru sperma de vier, laptele integral cu adaos de soluție de
glucoză 3,5% și 2% gălbenuș de ou, iar cercetători din China au obținut rezultate satisfăcătoare prin
folosirea unui mediu alcătuit din părți egale de lapte degresat, soluție de citrat de sodiu 2,9%, soluție de
glucoză 5%, la care se adaugă 10-20% gălbenuș de ou și antibiotice.
De reținut că laptele poate constitui singur sau în amestec cu alte substanțe, un bun diluant pentru
sperma de vier, fiind un mediu biologic complex, cu conținut favorabil de lipide (lecitină, cefalină),
proteine (cazeină, lactalbumină, lactoglobulină) și aminoacizi esențiali (metionină, treonină, lizină,
triptofan), glucide (lactoza), substanțe minerale, acid citric, enzime și vitamine. Acest diluant este foarte
ușor de preparat, laptele trebuind să provină de la vaci sănătoase, să fie proaspăt și să se încălzească
înainte de folosire, la 85-90oC, timp de 10-15 minute.
Pentru congelarea spermei de vier, mediile de diluție trebuie să includă glucoză, citrat de sodiu
cu tampon format din soluție tricină- tris, la care se adaugă gălbenuș de ou, glicerină 3-4% și antibiotice
(Crabo și colab., 1971; Nouk, B.A.,1971). Mediile sintetice produse de unități specializate și care se
prezintă sub formă de pulbere, ambalată în pungi din material plastic, prevăzute și cu instrucțiuni de

22
folosire, sunt cele mai folosite în prezent în practica însămânțărilor artificiale la suine. Mediile sintetice
se prepară numai din substanțe chimic pure, iar apa în care se dizolvă aceste substanțe trebuie să fie
bidistilată, fiartă în prealabil. Diluanții pe bază de lapte se prepară numai înainte de recoltarea spermei,
conform celor menționate anterior.
Tehnica diluării spermei este cât se poate de simplă. Diluția trebuie să se facă cât mai repede de
la recoltare, la temperatura de 33oC, prin adăugarea treptată a diluantului peste spermă, în condiții de
izotermie, într-o baie de apă a cărei temperatură este reglată la acest nivel. Gradul de diluție se stabilește
pe baza concentrației, mobilității spermatozoizilor și a numărului de spermatozoizi mobili pe doza de
însămânțare (3-5 miliarde), folosindu-se formula:
Vt = C x M x 109 _ 1 în care:
n
V t=volumul total al spermei diluate; C= concentrația spermei/ml; M= mobilitatea spermatozoizilor;
n= numărul de spermatozoizi de dorit într-o doză de spermă.
După efectuarea diluției inițiale în raport de 1/1, paharul cu spermă se menține 20-30 minute la
temperatura laboratorului, apoi se adaugă treptat, în condiții de izotermie, restul cantității de diluant
calculat prin gradul final de diluție, apoi sperma se repartizează în doze, constituite din recipiente din
material plastic, având o capacitate de 100 ml, de formă ovală sau cilindrică. Câteva exemple de
formule de diluanți pentru sperma de vier:
1) Apă bidistilată 1000 ml 3) Apă bidistilată 1000 ml
Glucoză 30,0 g Citrat de Na 30,0 g
Bicarbonat de Na 1,0 g Gălbenuș de ou 200 ml
Gălbenuș de ou 300 ml Penicilină 500000 U.I.
Streptomicină 0,5 g Streptomicină 0,5 g
Penicilină 500000 U.I. 4) Apă bidistilată 1000 ml
2) Apă bidistilată 1000 ml Glucoză 10,0 g
Glucoză 40,0 g Citrat de Na 3,3 g
Bicarbonat de Na 2,0 g Glicocol 3,3 g
Gălbenuș de ou 250 ml Gălbenuș de ou 200 ml
Streptomicină 0,4 g Penicilină 1000000 U.I
Penicilină 240000 U.I. Streptomicină 1,0 g

5) Apă bidistilată 1000 ml


Glucoză 60,0 g

23
Complexon 1,84 g
Citrat de de Na 1,78 g
Hidroxid de Na 0,16 g
Penicilină 500000 U.I.
Streptomicină 0,5 g

II.4.2 CONSERVAREA SPERMEI DE VIER

Sperma de vier are unele particularități, în raport cu cea a rumegătoarelor: volum mare,
concentrație scăzută în spermatozoizi, sensibilitate crescută la schimbările de temperatură, plasma
seminală bogată în electroliți, ceea ce îngreunează posibilitățile tehnice de conservare (Feredean și
colab., 1964). Dacă sperma corespunde calitativ, imediat după recoltare se diluează, la temperatura de
33-35oC, în raport de 1/1 și în condiții de izotermie. Se omogenizează conținutul paharului cu spermă
prin ușoare rotiri ale paharului, apoi sperma se păstrează la 18-20oC, 15-20 de minute pentru echilibrare.
Gradul de diluție se calculează în funcție de concentrația ejaculatului în spermatozoizi,
mobilitatea spermei și numărul de spermatozoizi pe care dorim să-i conțină doza de însămânțare. La
diluarea spermei de vier, gradul de diluție variază în limite mai restrânse decât la rumegătoare, 1/2-1/8.
Sperma de vier diluată, se ambalează în recipiente de sticlă sau de material plastic, cu capacitatea de 100
ml. Dacă sperma se folosește imediat după diluare, aceasta se repartizează direct în recipientul adaptat
cateterului de însămânțare. Dacă sperma diluată se conservă mai multe zile, ambalarea se poate face
pentru cantitatea totală (în sticle cu pereți dubli) sau în doze a câte 100 ml, direct în recipiente de
material plastic. În practica însămânțărilor artificiale la porcine, metodele de conservare a spermei sunt:
- conservarea la temperatura de 15-20oC; - conservarea în medii ușor acide; - conservarea la temperatura
de 4-5oC; - conservarea prin congelare.
A) Conservarea spermei la temperatura camerei (15-20oC) Sperma de vier, diluată și
ambalată se poate păstra una-două zile dacă temperatura de păstrare este constantă, conține substanțe
saline, energetice și antibiotice, în cantități optime, toate cu rol protector pentru menținerea mobilității și
capacității fecundante a spermatozoizilor. Ritmul de coborâre a temperaturii spermei diluate va fi lent,
fără variații bruște, atingerea temperaturii de conservare trebuind să se realizeze în 90-120 de minute. La
această temperatură sperma se păstrează până în momentul inoculării, când trebuie reîncălzită până la o
temperatură apropiată de cea a corpului (37-40oC) (Feredean T. și colab., 1961). Conservarea spermei la
temperatura de 15-20oC timp de 48 de ore, asigură un nivel de fecunditate al scroafelor însămânțate de

24
circa 75% (Feredean T., 1977) Conservarea spermei în medii ușor acide se bazează pe crearea anabiozei
acide. Diluantul folosit conține bicarbonat de sodiu la care se adaugă bioxid de carbon, cu rol în
acidifierea mediului, prin formarea acidului carbonic. Această metodă a fost adoptată pentru conservarea
spermei de vier de către du Mesnill, du Buisson și Dauzier în anul 1959. De atunci, metoda s-a folosit în
mod curent pentru conservarea spermei de vier. Reactivarea spermatozoizilor se face prin simpla
încălzire a spermei ce urmează a fi folosită sau prin adăugarea unei substanțe chimice alcaline, ambele
condiții regăsindu-se în uterul scroafei. Pentru conservarea spermei în medii ușor acide, cel mai
răspândit este următorul diluant: citrat trisodic cu 5,5 H2O 24,82 g, bicarbonat de sodiu 2,1 g, clorură de
potasiu 0,4 g, glucoză anhidră 3,0 g, sulfamidă 3 g; după răcire se mai adaugă 1 milion U.I. de penicilină
și 1 g de streptomicină, toate aceste componente calculate pentru 1000 ml apă bidistilată. Diluarea se
realizează la temperatura de 31-33oC, în final adăugându-se circa două-trei volume de diluant la un
volum de spermă, astfel încât să se obțină 3-4 miliarde de spermatozoizi într-o doză de 40-50 ml.
Sperma diluată se barbotează cu un curent de CO2, timp de 10 minute, până când pH-ul coboară la 6,2-
6,4. Din recipientul în care s-a făcut barbotarea spermei diluate, aceasta se repartizează în fiole de sticlă
de circa 50 ml, care se închid la flacără oxiacetilenică și se păstrează la o temperatură constantă de 15 oC.
În momentul folosirii, fiecare doză se diluează din nou cu același diluant ținut la 30 oC, până la un volum
final de 100 ml și apoi se folosește la însămânțarea scroafelor în călduri. Conservați astfel,
spermatozoizii își prezervă capacitatea fecundantă timp de 4-5 zile. Totuși, datorită laboriozității
metodei și a promovării în prezent a altor procedee de conservare a spermei nu se mai practică sau se
aplică în mod cu totul sporadic.
B) Conservarea spermei de vier la temperatura de 4-5 oC La noi în țară, din anii ’90, pe
lângă diluantul salin de tip „SEMTEST“ Balotești folosit pentru conservarea spermei timp de 48 de ore
la temperatura de 15-20oC, se mai utilizează, cu rezultate bune, un mediu de diluție propus de Institutul
de Biologie și Nutriție Animală Balotești, pe bază de gălbenuș de ou, folosit în două variante (O. Roșca,
1994):
a) adaosul gălbenușului de ou în mediul de diluție codificat MDSV-11, cu o zi înainte de folosire
a lui la diluția spermei;
b) adaosul gălbenușului de ou în mediul de diluție, MDSV-11, cu 7 zile înainte de folosire la
diluția spermei.
În cazul folosirii acestor medii de diluție, sperma diluată poate fi folosită la însămânțarea
artificială a scroafelor timp de 4-5 zile de la data diluției, cu condiția ca sperma să fie păstrată la frigider
(+4oC). Înainte de însămânțare, dozele de spermă se încălzesc până la temperatura de 37oC. Calitățile

25
bioprotectoare ale acestui mediu de diluție (MDSV-11) au fost testate pe un lot de 2505 scroafe,
obținându-se o fecunditate la prima însămânțare de 65,9% (O. Roșca, 1994).
Acest mediu posedă unele însușiri biologice, precum:
- este un mediu mixt, salin și biologic, crioprotector, cu antibiotice și antimicotice;
- conține substanțe protectoare pentru spermatozoizi;
- menține o bună activitate metabolică, păstrează încărcătura electrică a spermatozoizilor, iar prin
conținutul în neelectroliți zaharați și aminoacizi asigură o sursă de energie exogenă;
- conține substanțe neutralizante pentru acizi și baze fără a influența concentrația ionilor de H+;
- balanța ionică pentru spermatozoizi este asigurată prin săruri cu anioni bi- și trivalenți care
protejează învelișul lipo-proteic al spermatozoizilor, iar ionii polivalenți reglează concentrația cationilor
bi- și trivalenți;
- conține ioni de fosfor cu rol tampon, care participă la reacțiile energetice;
- spermatozoizii sunt protejați împotriva șocului „a frigore“ și prin introducerea în mediul de
diluție a fosfolipidelor semisolubile bogate în acizi grași nesaturați;
- pH-ul de 6,4-6,8 realizat, produce o anabioză, protejează acrozomul, membrana celulară și este
diminuată activitatea dezoxiribonucleazei, cu efect favorabil asupra viabilității spermatozoizilor.
Condițiile tehnice obligatorii pentru prepararea spermei diluate cu mediul de diluție MDSV-11
sunt următoarele:
- diluția să se facă în condiții de izotermie;
- diluantul se adaugă treptat, omogenizând conținutul continuu prin ușoare mișcări de rotație;
- numărul mediu de spermatozoizi în doza de însămânțare este de circa un miliard;
- în momentul folosirii se adaugă 20% gălbenuș de ou proaspăt.
Ambalarea se face în flacoane de sticlă cu capacitatea de 250, 350, 500 sau 1000 ml și se
conservă la frigider, la temperatura de 2-4oC, spermatozoizii menținându-și capacitatea fecundantă timp
de 7 zile.
C) Conservarea spermei de vier prin congelare Congelarea spermei de vier a preocupat cercetătorii
în ultimele patru decenii, însă numai din anii ’70 aceste cercetări s-au amplificat. Primele rezultate
obținute cu spermă congelată, după însămânțarea transcervicală sunt ale lui Crabo și Grinarsson, în
1971, care au folosit ca lichid pentru decongelare plasma seminală de vier. După această reușită, diverse
colective de cercetători din diferite țări s-au preocupat de găsirea celei mai eficiente tehnologii de
congelare a spermei de vier, plecând de la faptul că spermatozoizii de vier reacționează diferit de cei
proveniți de la rumegătoare, la niveluri de temperatură scăzută și ultrascăzută.

26
Crioconservarea spermei are drept consecință un anumit grad de distrugere a biomembranelor
spermatozoizilor, prin trecerea în plasmă a lipidelor, albuminelor, fermenților, grupelor sulfhidrice,
afectarea echilibrului ionic etc.
Gradul de stabilitate a spermei animalelor domestice la temperaturi foarte scăzute este
dependent, în mare măsură, de comportarea albuminelor. Conținutul în aminază a membranelor
plasmatice ale spermatozoizilor de vier este mai scăzut comparativ cu spermatozoizii rumegătoarelor.
Experiențele au demonstrat faptul că substanțele albuminice și complexele acestora sunt mai stabile la
temperaturi scăzute decât lipidele. Spermatozoizii de vier conțin mai multe fosfolipide comparativ cu
spermatozoizii rumegătoarelor. Experiențele întreprinse au evidențiat faptul că la temperaturi
ultrascăzute crește procesul de oxidare peroxidică a lipidelor din spermatozoizi.
În ceea ce privește participarea glicerinei în mediul de diluție, cele mai bune rezultate, referitoare
la nivelul fecundității scroafelor însămânțate, s-au obținut atunci când concentrația crioprotectorului în
spermă a fost de circa 2-3%.
O altă problemă care reduce răspândirea însămânțărilor artificiale cu spermă congelată constă în
randamentul slab al acestei metode, supraviețuirea spermatozoizilor se situează, în medie, între 30% și
40%, ceea ce înseamnă că dintr-un ejaculat nu se pot face mai mult de 3-4 însămânțări. De asemenea,
prolificitatea scroafelor însămânțate cu spermă congelată este mai scăzută.
Crioconservarea spermei de vier se practică în mai multe variante, neconcentrată sau
concentrată, fie sub formă de granule, fie sub formă de paiete mari cu volum de 2,0-2,5 ml etc. Fiecare
centru de recoltare, examinare și prelucrare își are propria metodă de congelare, însă trebuie să precizăm
faptul că, datorită dezavantajelor menționate, la care se adaugă și laboriozitatea accentuată a tehnologiei
de congelare a spermei, crioconservarea spermei de vier nu dă întodeauna rezultate bune și de aceea nu
cunoaște o răspândire largă.
Dintre metodele folosite în prezent, menționăm pe cea care este răspândită în unele centre de
însămânțări artificiale din SUA, Canada, Anglia, Germania, unde se congelează spermă de vier în
scopuri comerciale. Se folosește un diluant constituit din TES, TRIS, glucoză și gălbenuș de ou (20%),
preparat cu 24 de ore înainte de folosire și menținut la frigider. Înainte de folosire, diluantul se
centrifughează, iar supernatantul se folosește ca diluant, fiind împărțit în două părți egale: o parte este
folosită la temperatura camerei pentru prima diluție, după ce i s-a adăugat 2% glicerină, iar a doua parte
se menține la frigider pentru a se realiza cea de a doua diluție.
Mediul în care se face decongelarea este constituit din glucoză, citrat trisodic, bicarbonat de
sodiu, sare disodică de EDTA, clorură de potasiu. Sperma, după recoltare și examinarea calitativă, este
lăsată să se răcească 2-3 ore la temperatura laboratorului, timp în care se adaugă antibioticele necesare.

27
Sperma se transferă în fiole de centrifugă, apoi se centrifughează 10 minute la 1500 rotații /minut până
când sperma se separă de plasma seminală. Supernatantul este eliminat apoi se adaugă în eprubete o
cantitate mică de diluant fără glicerină, la 200C. Spermatozoizii sedimentați sunt amestecați ușor cu o
baghetă de sticlă și sperma în suspensie se transferă într-un cilindru gradat de 100 ml. Se adaugă din nou
o cantitate de diluant fără glicerină, în așa fel încât să se ajungă la jumătate din volumul final. Cilindrul
gradat cu spermă diluată se plasează într-un vas de 250 ml care conține circa 50 ml de mediu lichid la
20oC și amândouă se introduc la frigider timp de două ore, astfel încât temperatura amestecului de
spermă să scadă la 8oC. Se face a doua diluție cu diluant ce conține 2% glicerină, adăugându-se
diluantul până ce se ajunge la volumul final, diluția făcându-se în condiții de izotermie.
Sperma se depune în excavațiile practicate în blocul de zăpadă carbonică, formându-se pastile de
0,1-0,2 ml fiecare. După 3-5 minute, pastilele din spermă se colectează într-o pâlnie cu azot lichid, se
apreciază calitatea spermei și dacă mobilitatea spermatozoizilor este de minimum 20% pastilele se
transferă în eprubete (150/16 mm) marcate cu datele necesare identificării vierului, apoi fiolele se trec
într-un container cu azot lichid. Fiecare fiolă conține 10 pastile cu spermă.
La noi în țară, un colectiv de specialiști de la SEMTEST Balotești, a folosit congelarea spermei
de vier în paiete din plastic cu capacitatea de 2,5 ml, cu 2,5 miliarde de spermatozoizi/paietă, care s-a
precongelat în vapori de azot lichid. În țara noastră încă nu este elaborată o tehnologie specifică de lucru
care să garanteze o fecunditate corespunzătoare a femelelor însămânțate.

28
CAPITOLUL III. INOCULAREA SPERMEI

Constituie ultima etapă în biotehnologia însămânțărilor artificiale și constă în depunerea


materialului seminal, în prealabil recoltat, examinat, prelucrat și conservat sau brut, pe traiectul căilor
genitale ale femelelor în estru. În esență, întreaga biotehnologie a însămânțărilor artificiale constă în
modificarea locului de depunere a spermei, aceasta fiind colectată într-un recipient special, și după
evaluare și prelucrare, trebuie să reajungă acolo unde avea destinația naturală, pe traiectul căilor genitale
femele. Inocularea prin mijloace artificiale trebuie să țină seama de particularitățile fiziologice ale
locului de depunere a spermei prin montă, sperma urmând a fi depusă cel puțin la nivelul segmentului
genital femel unde este depusă fiziologic.
Optimizarea procesului de reproducție la porcine prin însămânțare artificială presupune
următoarea structură organizatorică:
- centrul de recoltare, prelucrare, conservare și difuzare a spermei, organizat în cadrul Centrului
de Reproducție și Selecție a Animalelor, atunci când femelele sunt dispersate pe o zonă mai extinsă, ceea
ce necesită transportul dozelor de spermă până la proprietarul scroafelor (ferme de porci, asociativă sau
particulară, crescători individuali etc);
- punctul de însămânțare artificială cu activitate complexă: recoltare, prelucrare și însămânțare
artificială, în complexele de creșterea suinelor, în unități și ferme familiale cu un efectiv de 300-400 de
scroafe și scrofițe de reproducție.
În ambele cazuri trebuie să existe spații și utilități necesare unei bune activități:
- compartimente comune pentru vierii tineri, candidați pepinieri și cu boxe individuale pentru
vierii folosiți la reproducție (pepinieri);
- sala de recoltare, prevăzută cu una sau mai multe boxe de recoltare, instalații cu dușuri de mână
cu apă caldă, pentru toaleta generală și locală a vierilor;
- laboratorul, dotat cu minim de aparatură și instrumentar, necesare pentru operațiunea de
recoltare, examenul, prelucrarea, ambalarea și conservarea spermei;
- compartimente comune pentru scroafele în așteptare și individuale pentru cele care trebuie
însămânțate și însămânțate recent (două-trei săptămâni după însămânțare).
Sperma se recoltează cu vaginul artificial sau prin metoda manuală, de la vierii pepinieri după
un program prestabilit (de regulă la un interval de două-trei zile). Sperma recoltată se examinează în
laborator după metodologia clasică, se diluează, repartizează în doze (100 ml) și se conservă la

29
temperatura de 15oC sau la 4-5oC. Sperma brută proaspătă, diluată sau diluată-refrigerată, se distribuie
beneficiarilor, fiind transportată în termosuri zootehnice, care mențin o temperatură constantă până la
beneficiar (15oC sau 4-5oC).
Printr-un ghișeu practicat în peretele laboratorului și care comunică cu compartimentul
scroafelor ce urmează a fi însămânțate, se distribuie imediat dozele cu material seminal, reprezentate de
recipienții din plastic ce intră în componența dispozitivului de însămânțare (compus dintr-un cateter, un
tub de legătură și un rezervor de 100 ml).

III.1. DESCOPERIREA SCROAFELOR ÎN CĂLDURI

Constituie o etapă importantă și complexă. Depistarea femelelor în estru se face pe baza


semnelor clinice, a manifestării reflexului de imobilitate în prezența vierului încercător sau la apăsarea
pe spate de către om și prin mijloace electronice bazate pe modificarea caracteristicilor secrețiilor
vestibulo-vaginale (pH-ul și rezistența electrică a mucoasei vestibulo-vaginale).
Metoda cea mai simplă și cu bune rezultate constă în prezentarea zilnică a femelelor cu
modificări ale organelor genitale externe și de comportament, vierului încercător. În cazul în care scroafa
acceptă saltul vierului, este sigur în perioada de estru. Dacă acceptă acest salt de la prima încercare,
momentul declanșării estrului se stabilește prin media intervalului scurs de la controlul anterior. Dacă
acceptă saltul vierului după a doua sau a treia încercare, debutul estrului corespunde acestui moment.
Vierul nu trebuie bruscat, astfel devine inutilizabil. Cele mai bune rezultate se obțin atunci când sunt
deplasate scroafele (5-10) în boxa vierului și nu invers. În absența vierului încercător, starea de estru se
poate stabili pe baza modificărilor de comportament ale scroafelor (neliniște, grohăituri caracteristice,
poftă de mâncare capricioasă etc.) și ale organelor genitale externe (edemațierea și congestia vulvei).
Un indiciu sigur al stării de estru este reprezentat de reflexul de imobilitate al scroafei la
presiunea exercitată de îngrijitor în regiunea lombo-sacrală sau a flancurilor, o proporție însemnată (20-
30%) nemanifestând, totuși, starea de imobilitate în absența vierului. Imitarea grohăiturilor vierului prin
înregistrarea pe o bandă magnetică sau prin folosirea unor spray-uri cu substanțe care imită mirosul
secrețiilor prepuțiale sau ale salivei vierului (feromoni), fac să reacționeze pozitiv circa 70-80% dintre
scroafele în călduri. Ca metode ajutătoare se folosește măsurarea pH-ului vaginal și măsurarea
rezistenței electrice a mucoasei vestibulo-vaginale. Cu toate investigațiile întreprinse în această direcție,
încă nu este precizată metoda simplă, practică și eficientă care să permită descoperirea sigură a tuturor
scroafelor în călduri.
III.2. STABILIREA MOMENTULUI OPTIM DE ÎNSĂMÂNȚARE

30
Însămânțarea scroafelor trebuie să se facă în momentul cel mai prielnic, încât spermatozoizii să
ajungă la locul fecundației înaintea descinderii ovocitelor în urma dehiscenței foliculilor maturi. Pentru a
se preveni insuccesele, pentru fiecare scroafă ce urmează a fi însămânțată, se stabilește cât mai exact
momentul când se produce ovulația. Cum ovulația la scroafă are loc, în medie, între 36 și 44 de ore de la
debutul estrului, evidențiat prin apariția reflexului de imobilitate la saltul vierului, însămânțarea cea mai
eficace se consideră că trebuie făcută după un interval de 20-24 de ore de la manifestarea reflexului de
imobilitate. Acest aspect presupune ca acțiunea de descoperire a scroafelor în călduri să se desfășoare cel
puțin de două ori/zi, dimineața și seara.
Personalul care execută această operațiune trebuie să fie bine pregătit profesional și cât se poate
de conștiincios, pentru a se preveni înregistrarea unei proporții ridicate de scroafe nedescoperite a fi în
estru, cu toate că se găsesc în acest stadiu.
Repetarea însămânțării se face cu scopul de a prinde ovulațiile și la scroafele cu o durată mai
mare a estrului. Când se fac două însămânțări într-un ciclu de călduri, cel mai bine este ca prima
inoculare să se facă la 15-20 de ore de la depistare, iar a doua la interval de 10-12 ore de la prima. În
cazul depistărilor făcute de două ori/zi (așa cum se practică cel mai frecvent) scroafele la care s-a stabilit
starea de estru dimineața, se însămânțează în seara aceleiași zile, iar scroafele care au fost depistate
seara, prima însămânțare se face în dimineața zilei următoare. Repetarea însămânțării se face, așa cum
am menționat mai sus, după 8-12 ore de la prima.
Dacă se face o singură depistare/zi (dimineața), prima însămânțare artificială se face imediat
după stabilirea reflexului de imobilitate pentru vier și se repetă după alte 24 de ore de la prima
însămânțare. A treia însămânțare artificială nu se recomandă decât în cazul scroafelor cu călduri
prelungite până la 4-5 zile precum și pentru scroafele la care s-a constatat refularea spermei inoculată în
însămânțările anterioare. Scroafele cu estru prelungit (superestru) se recunosc prin prelungirea peste
limita fiziologică a modificărilor organelor genitale externe și de comportament specifice stării estrale,
cât și prin prezența reflexului de imobilitate la vier. În asemenea cazuri, a treia însămânțare artificială se
poate face la interval de 10-12 ore de la a doua inoculare a spermei.

III.3. APARATURA ȘI INSTRUMENTARUL FOLOSITE PENTRU ÎNSĂMÂNȚAREA


ARTIFICIALĂ A SCROAFELOR

31
Acestea sunt relativ simple. La noi în țară, în marea practică, se folosește instrumentar
confecționat din material plastic compus dintr-un rezervor de formă ovală sau cilindrică cu capacitate de
100 de ml având anexat un tub flexibil, tot din material plastic, care face legătura cu un cateter (sondă)
semirigid, lung de 35-40 cm, prevăzut cu o olivă, sau un adaptor tirbușonat la extremitatea care se
introduce în lumenul cervical. Oliva sau adaptorul tirbușonat au rolul de a se fixa în lumenul cervixului,
împiedicând refularea spermei în timpul însămânțării.
Acest tip de cateter poate fi substituit cu unul confecționat
din cauciuc, cu vârful tirbușonat refolosibil după sterilizare,
vârf care imită foarte bine extremitatea tirbușonată a penisului
vierului.
Rezultate bune se obțin și cu instrumentarul de
proveniență japoneză, compus dintr-o seringă de sticlă cu o
garnitură metalică și cu piston din cauciuc semirigid, cu
capacitate de 80 ml. La seringi se atașează un cateter de
cauciuc (40 cm lungime, 0,7-1,0 cm diametru). Tija cateterului
este confecționată dintr-un cauciuc semirigid, prevăzută la vârf
cu o porțiune mult mai elastică.
O răspândire destul de largă o are și aparatura concepută de
Kvasnițki ( 1959) pentru însămânțarea fracționată a scroafelor.
Este constituită din două recipiente distincte, unul pentru
spermă și celălalt pentru diluant. Aparatura permite să se
inoculeze prima dată sperma și apoi mediul de diluție.
Cateterul este confecționat dintr-o tijă metalică, prevăzută la
vârf cu un manșon din cauciuc elastic (fig. 6).

III.4.INOCULAREA SPERMEI

Pentru însămânțarea artificială a scroafelor nu este necesar ca acestea să fie contenționate, mai
ales pentru prima inoculare, care, de regulă, corespunde cu reflexul de imobilitate. În unitățile cu flux
tehnologic industrial, după depistare, scroafele sunt menținute în boxe individuale, unde se însămânțează
și rămân până la un eventual ciclu de călduri (21 de zile).

32
Această tehnologie permite efectuarea unei inoculări corecte, la timp și cu rezultate mai bune
decât în cazul întreținerii scroafelor în boxe comune. În cazul în care se folosește sperma brută, după
examinarea mobilității spermatozoizilor, se repartizează (prin simpla aspirare) în recipientele din
material plastic, într-un volum de 50 ml, iar recipientul, printr-un tub de legătură din material plastic se
adaptează la un cateter. Operațiunea trebuie să se facă într-un timp cât mai scurt.
Când se folosește sperma diluată, după diluție este aspirată în recipientele din material plastic,
sau în cazul seringilor, aspirată cu ajutorul acestora. Recipientul cu spermă se păstrează o perioadă
scurtă de timp, într-un termos sau într-o etuvă reglată la 35-37oC.
Pentru fiecare scroafă, se folosește sperma dintr-un recipient, care se scoate din termos sau etuvă
numai în momentul inoculării. În cazul folosirii
spermei diluate și conservate la temperatura de 15oC
sau la 4-5oC, dozele cu material seminal se reîncălzesc
la 35-37oC și se mențin în termos sau în vas cu apă
caldă până în momentul inoculării. Operațiunea se face
cu puțin timp înainte de inoculare, iar dozele se extrag
din termos numai în momentul însămânțării. Se
execută toaleta vulvei și a regiunii perivulvare cu un
tampon de vată îmbibat într-o soluție dezinfectantă,
cateterul se lubrifiază cu vaselină neutră și se introduce
în conductul vestibulo-vaginal, ușor orientat în sus,
pentru a nu fi introdus în meatul urinar (fig. 7).
Când vârful cateterului ajunge la nivelul cervixului, se rotește ușor spre stânga în vederea fixării
cât mai bine în conductul cervical (mai ales cateterele tirbușonate). Recipientul cu spermă se adaptează
la cateter, prin intermediul tubului de plastic, apoi se presează ușor pereții acestuia, sincronizat cu
timpii de relaxare a musculaturii cervicale, eliminarea întregii doze de spermă durând unu-două minute.
Doza de material seminal este de 100 ml spermă diluată sau de 50 ml spermă brută și un număr de 3-5
miliarde de spermatozoizi/doză. În cazul folosirii spermei conservate prin congelare, dozele cu spermă
trebuie decongelate la o temperatură de 37-40oC, asemănător dozelor cu spermă de la rumegătoare, apoi
se inoculează ca atare sau completate cu un diluant înainte sau imediat după inoculare, funcție de
recomandările care însoțesc dozele de spermă congelate (paiete, tuburi, granule).

33
BIBLIOGRAFIE

Dumitrescu, I. și colab., 1978 – „Însămânțările artificiale la animale”. Edit. Ceres, București


Feredean, T., 1974 –„ Reproducția la porcine”. Edit. Ceres, București
Liciu, GH., Roșca, O., 1999 – „Tehnica însămânțării artificiale la suine” - Ghid practic. Edit. Ceres,
București.
Roșca, O ., 1994 – „Biotehnica reproducției la porcine prin însămânțare artificială”. Edit. Ceres,
București

34

S-ar putea să vă placă și