Sunteți pe pagina 1din 1

JOCURI DINAMICE (la preșcolari)

1. CRABII ȘI CREVEȚII . În mijlocul terenului se trasează , la un metru distanță, două linii


paralele. De la fiecare din aceste linii se măsoară câte 10-15 m, marcându-se apoi la distanța
rezultată ,,linia de sosire” sau „casa”.
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe, egale numeric, se așează, culcați pe spate, peste liiile
din centrul terenului,astfel ca să se sprijine cu picioarele talpă în talpă. Fiecare echipă este deci
orientate spre o ”casă”, respectiv fiecare jucător al echipei are tălpile opuse tălpilor adversarului
său.
Postat în dreptul liniilor, unde se găsesc culcați jucătorii, educatoarea roagă echipele să-si
aleagă o față a monedei . Moneda este apoi aruncată în sus pentru a trage la sorți . O echipă va
fi urmăritoare (crabii), cealaltă echipă devine urmărită (creveții).
Ridicându-se, creveții vor pleca în goană către „casa„ lor , cu crabii pe urmele lor. Fiecare
crevete , atins de un crab înainte de a intra în „casă„ rămâne pe loc până ce cursa de urmărire
se termină. Se calculează punctajul realizat de crabi, fiecare crevete prins însemnând câte un
punct. După ce crabii și creveții au fost , pe rând,, de către 3-5 ori , urmăritori și urmăriți, se
stabilește , după punctele obținute, care este echipa câștigătoare.

2. IEPURAȘUL . Două echipe sau mai multe sunt așezate pe șiruri în spatele liniei deplecare.
La semnal, primii în stând pe genunchi cu sprijin pe palme (pe patru labe), pornesc în deplasare
, luând contact succesiv pe parme și picioare , imitând săritura iepurașului, până la un perete
sau alt obstacol, pe care îl ating prin același procedeu , se întorc , ating umăru jucătorului care
așteaptă să execute același lucru , dupăcare trec la coada șirului. Câștigă echipa care termină
prima.
3. BUCHEȚELELE. Jucătorii se deplasează prin sala executând diferite comenzidin partea
educatoarei . Atunci când educatoarea va striga un număr , jucătorii se strâng repede în grupe
formate dintr-un număr de preșcolari egal cu cel strigat. Gruparea se face sub forma unor
buchețele, jucătorii care nu au reușit să se grupeze sunt eliminați sau penalizați. (grupa mare).

Bibliografie:
1. ”Jocuri pentru orele de educație fizică,,. Cioacă., A.Arghirescu.,Ș.Cioacă., Ed. Ștefan,
2006
2. „Educația fizică în grădiniță”. Ș.Antonovici., Ed. Didactica Puplishing House, 2010.

S-ar putea să vă placă și