Iulia Dragomir

TU, CARE ȘTII CĂ TE IUBESC

Poezii

KARTA-GRAPHIC
2015
Culegere și tehnoredactare:

Coperta: Iulia Kelt

Toate drepturile asupra prezentei ediții aparțin autoarei

Descrierea Națională a României

DRAGOMIR, IULIA
Tu, care știi că te iubesc: poezii
Iulia Dragomir - Ploiești: Karta-Graphic, 2015
ISBN

Tipar: Karta-Graphic
www.kartagraphic.ro
 O pasăre în zbor

De unde a apărut Iulia Dragomir? Când a început să scrie, cum s-a format,
care sunt poeții ei preferați? Pentru mine, a apărut din neant. Nu auzisem niciodată
de ea până când mi-a recomandat-o Gelu Ionescu, el însuși poet și conducătorul unui
foarte bun cenaclu de poezie din Ploiești.
Citindu-i versurile, am fost de la început – așa cum o să fiți și dv., iubiți citi-
tori ai acestei cărți – cucerit de prospețimea modului ei de a scrie. Poezia se revarsă
parcă de la sine dintr-un preaplin al ființei ei. Seamănă cu acele frânturi de melodii pe
care le fredonează spontan, fără nicio intenție artistică, oamenii fericiți, în singurătate.
Starea de spirit dominantă din poezia Iuliei Dragomir este entuziasmul. Pe
poetă o bucură ceea ce vede în jur, ceea ce trăiește, ceea ce intenționează să facă în
viitor sau într-o altă viață. Are un nesaț de a trăi. Și o volubilitate de om care vrea să
spună totul dintr-odată. Până și tristețea este comunicată cu un fel de frenezie, echiva-
lentă până la urmă tot cu o sărbătorire a existenței.
Autoportretul poetei este o pasăre în zbor:
„Sunt pasărea ce își înalţă cântul îmbogăţind cu tril senin pământul,/ cu
înălţări şi prăbuşiri spre zare, sunt pasărea ce zboară peste mare./ Cu aripi largi înfrunt
orice furtună planând uşor pe vreme rea sau bună,/ scrutez în zboru-mi orizontul în
mişcare culeg din nori frântura de culoare/ şi o împrăstii peste valurile vieţii, tresar
mereu în ceaţa, roua dimineţii/ sperând că zilele-mi vor fi cu soare, sunt pasărea ce
zboară peste mare.” (Pasărea)
 De la Magda Isanos n-a mai apărut la noi o asemenea poetă capabilă să trăias-
că beatitudinea zborului chiar și în momentele în care devine conștientă de iminența
prăbușirii. Pentru că în poemul din care am citat nu este vorba de o convenție poetică a
avântării în văzduh, ci de un destin tragic și de asumarea lui: „O pasăre ucisă voi fi
cândva, o ştiu, dar zborul mi-l prefac în apă vie,/ adulmec depărtarea şi îmi scriu în
suflet dorul pentru veşnicie./ Îmi voi pleca aripa peste ape, se va pleca pământul peste
mine/ şi voi lasa doar amintirea să mai sape în clipele de abur şi de prafuri pline.”
(idem).
Merită remarcată revărsarea în cascadă a versurilor, ca dintr-un corn al abun-
denței lexicale, ca și muzicalitatea lor impetuoasă. Este o poezie care te trezește dacă
ești adormit, te entuziasmează dacă ești apatic, te recâștigă pentru poezie dacă ești
prozaic.
Încă de la prima pagină a cărții te simți prins într-o horă de cuvinte (asemenea
tânărului de la oraș, din romanul lui Liviu Rebreanu, în „ciuleandra”):
„Semănăm, nepreţuitul meu ce-ai răsărit din nuntă, câmp de magică chemare,/ ce zi de
zi mă-nalţi în munţi setosi de cer şi mă arunci pe creste de visare./ Cu tine rătăcesc pe
dealuri, fericită, mă pierd în văi de cântec, în vibrare,/ semănătoare în ogorul sufletu-
lui, îndrăgostită pân’ la sens, fără încetare.” (Similitudine).
Seriile sinonimice, rimele interioare, ritmul galopant, totul contribuie la crearea
impresie de dezlănțuire lirică și de dăruire integrală. Bucuria de a scrie a autoarei se
transmite cititorului sub forma bucuriei de a citi.
Iuliei Dragomir i se potrivesc poemele lungi, acelea care îi dau posibilitatea să
își desfășoare retorica entuziasmului și să instaureze o atmosferă lirică. După ce par-
curge un text al ei, cititorul are nevoie de timp ca să revină la realitate, ca spectatorul
care iese dintr-o sală cinematograf.
 Cel mai tulburător poem din volum, Arhipelag, începe cu invitație neobișnu-
ită adresată... sărbătorii:
„Te invit la mine-n suflet, sărbătoare!/ Locuieşte-mă cu arome, armonie şi cu-
loare!/ Colindă arhipelagul clipelor în taină,/ şi rătăceşte-te-n mine dulce,/ fii apă vie,
soare, pâine, haină!/ Croieşte-ţi drum prin amintiri, pe stâncile greşelii,/ străbate-mi
inima şi gândul, salaşul îndoielii şi-al plăcerii,/ atinge rănile şi vindecă prin dăruire
tot jarul urmelor de rătăcire!”
Citind poemul, îți vin în minte, prin analogie, versurile lui Nicolae Labiș:
„Azi sunt îndrăgostit, e-un curcubeu/ Deasupra lumii sufletului meu.” Iulia Drago-
mir sărbătorește prin poezia sa existența, existența în întregime, nu numai momentele
de
triumf. Multe dintre textele ei ar avea succes recitate pe scenă, în fața unui public
receptiv, dispus să intre în joc. Poeta conferă cuvintelor o energie care se transmite,
acțiunea ei poetică este tonică. Bineînțeles că nu toate poemele au aceeași forță ex-
presivă, inspirația pulsează, este inegală. Dar în general scrisul Iuliei Dragomir poate
fi considerat un succes.

Alex. Ștefănescu 
Cuprins
Cuprins
Cuprins
Cuprins
Similitudine

Semănăm, nepreţuitul meu ce-ai răsărit din nuntă, câmp de magică chemare, ce zi de
zi mă-nalţi în munţi setosi de cer şi mă arunci pe creste de visare. Cu tine rătăcesc pe
dealuri, fericită, mă pierd în văi de cântec, în vibrare, semănătoare în ogorul suflet-
ului, îndrăgostită pân’ la sens, fără încetare. Prin ochi sărut veşmântul de lumină,
frânturile de gând prind iute rădăcină, şi încolţesc în solul inimii puzderie de vise, în
suflet dulci comori nescrise. Minunile iubirii înfloresc şi cai sălbatici, în goana dor-
ului, orbiţi se năpustesc. În glas şoptit, în tremurări de paşi, în zâmbet înflorit dintr-o
continuă mirare, simţi că-ţi închin pe-ntreaga hartă de miracole cu-al meu surâs şi
timp şi zare?

 
Cântec

În mine izvorăsc pârâuri de lumini,

în lumea dinlăuntru înfloresc grădini,
răsari ca ghiocelul aşteptat dintre troiene

10
şi-nmiresmezi tărâmul viselor în vreme.
Te simt în respiraţii, izbucnesc cuvinte,
rostogolesc tăceri şi graiuri să te-alinte.
Desţelenesc câmpii, alerg peste păşuni,
din holda bucuriei iubirea tu s-o aduni
şi te sărut pe vise şi te sărut pe flori,
pe buze însetate, pe aripi şi pe nori,
pe rănile ascunse, pe râuri de-aşteptări,
pe sunete, plăceri, pe vai, pe ah, pe ha ,
pe inima ce cântă în cheia sol şi-n la.

Dorinţa

Coboară-mă în poveste !
Ia-mă cu raze şi cu flori în păr, cu veste şi fără de veste!
Dă zvon în ceruri că porţi stele în privire, că ai primit seninul cu uimire,
şi cheamă cântăreţii să doinească, să ştie fiece făptură că dragostea-i la tine-n bătătură,
că ţi-a cuprins şi câmpul şi odaia,bucătăria, podul, holul, chiar şi baia!
Dă zvon copacilor din crânguri să îşi înalţe falnic trupul către soare,
căci o femeie strânge roua, adună pacea pe ogoare
şi o sădeşte în pieptul tău cu focul, de simţi cum joacă-n patul tău norocul!
11
Păcatul

Păcatul calcă peste sfântă lege, musteşte de dulceaţă, te răsfaţă,

dar dincolo de-a lui chemare, simţi rana ce o lasă, cum te doare.
Pierzi pacea, bucuria, când îşi dezvăluie preaplinul, sabia, tăria.
Pierzi dragostea, lumina, când îşi înfige patima în tine rădăcina.
Nu-i nimeni fără de cădere, având în suflet, trup, mereu putere.
Ori gândul e atras de vreo idee ce pare a fi înfloritoare azalee,
ori ochiul cu a lui aripă se-nalţă peste un străin meleag în pripă,
alunecând pe trup unduitor, pe bun nemeritat, pe vis cotropitor,
ori îngânăm cuvinte fără de măsură, ori ţintă-i slavă pe-arătură,
ori fapta e-n zadar şi nu cinsteşte, dărâmă bolţi de suflet şi răneşte,
nu are rod în cer, spor în iubire, nu-i luptă pentru-a omului zidire,
nu dăruim, nu-ncurajăm, nu ne rugăm, n-avem răbdare ori iertare,
blândeţe, nu dăm oricărui cunoscut întâietate, ajutor, milă, bineţe,
alegem ,,eu’’ în loc de ,,noi”, când loc e pentru amândoi sub soare,
alegem tot ce e plăcere, uitând că pân’la urmă totu-n lume piere.

12
Alegerea

Mereu prizonieri între un nu şi-un da, alegem între fluturii din piept şi a pleca,
alegem dintre zbor în crâng şi a stagna, dintre a dărâma zidiri sau poduri a clădi,
dintre a fi total indiferenţi sau a iubi, alegem dependenţă sau în câmp eliberarea,
speranţă încolţind în brazdă, disperare, alegem rana sau o dulce, blândă mângâiere,
alegem ceas de ceas virtute sau plăcere, ce oameni şi ce vise ne-însoţesc cărarea,
în timp ce ne purtăm egoul sau mirarea.Între o exclamare, o virgulă, un punct,
destinul ce ne leagă de soare, de pământ, alegem ce e rodnic în faptă, în cuvânt,
sau ne lăsăm în voia inimii în taină, ori raţiunea ne croieşte-n lume rece haină,
Alegem clipele cum să le toarcem firul,valorile, credinţa, sărutul sau zefirul,
alegem să fim cântec, izvor de bucurie şi să sădim în alţii comori în vistierie,
sau parte din obstacol, din căderi din tot ce îi umbreşte-n aspre, neguroase seri.
Alegerea ne poartă pe valurile vieţii, în noaptea, în amiaza sau raza dimineţii,
de ea depinde cursul, cu ea respiri în palme, e startul în minunea, lupta ţie dată,
în tot ce-i important pentru făptura ta, în tot ce este astăzi şi în ce-a fost odată.

13
Nelinişti

Cui îi spui ,,bună dimineaţa’’? Cui îi doreşti ,,noapte bună’’?

E vreo minune ce îţi prinde viaţa-n praf de stele, clar de lună?
Privesc tăcută, dincolo de mişcare, dansul ondulatoriu al stării tale.
Agăţată prin câteva cuvinte de dragoste şoptite, la alegeri depline,
rotesc privirea şi încerc să menţin şi în ceaţă echilibrul din mine.
Un zâmbet de colo, o privire din depărtare, mă sprijin de copaci,
de pietre, de sunetul ploii, de litera inimii, de cânt, de El... şi tu taci.
Îmi potrivesc pasul, în ritmul iubirii, aşa ca într-un vals, ca în salsa.
De păşesti înapoi, păşesc în ritmul apatic, fără avânt, al durerii,
de te apropii, mă lipesc de suflet, de fericirea din retragerea în doi.

14
Perdelele

Îmi schimb perdelele din casă.

Iau unele moi, prin care să se filtreze lumina,
să intre razele soarelui mai dulci, mai parfumate,
să cearnă setea cerului de arşita cea deasă, să cheme răcoarea la geamurile apărate
să spele amintiri şi ziduri, să atingă pereţii înfriguraţi,
să-nvăluie prezenţa în farmec, iar timpul să curgă spre cântec.
Îmi schimb perdelele din casă.Iau unele delicate să invite la visare,
când norii gândului mă cuprind cu ceaţa finăm
şi caut a prinde, cu tot ce sunt şi fac, în bine rădăcină.
Iau perdele care au darul de a crea ce am nevoie în viaţa mea, să-mi dea odihna şi tăria,
unele portocalii care să cheme bucuria în orice anotimp, durere sau tăcere,
să apere de neguri, de excese, c-o blândă mângâiere,
Şi muzica să mă îmbie s-o ascult, nu zgomotul din stradă,
să mă-nfioare cu mişcarea lină, să simt că am o cameră senină,
că nu mă aflu acolo o străină, că am intimitate, în arderi, în clipe neuitate,
în spaţiul meu de pace, de dragoste sau de singurătate,
unde păstrez comoara ce înfloreşte-n gânduri şi care-mi ia povara rânduri, rânduri.
Îmi schimb perdelele din suflet, gânduri, îmi invoc trezirea,
aleg ce îmi e potrivit cu timpul şi cu firea,şi dacă în afară îmi petrec privirea,
vreau să simtcum ele îmi aduc rodirea, înflorireaşi văd ce-i bun la oameni
şi cum tronează-n viaţa mea mereu iubirea.

15
Aşteptare

Îmi trece timpul fără de popas, îmi trece clipa mult râvnită-n poala vremii.
Ţes în odaia viselor proiecţii fără glas şi nu mai ştiu spre ce să mă îndrept în ceas.
Aştept minunea să mă împresoare.
Poate că nu-nţeleg ce-i binecuvântarea, de nu mă bucur şi în umbră şi în vânt .
Poate-ntr-o zi va răsări în mine un crin,din luptele dintre cădere şi amin.
Un singur gând mă ţine sus:că Dumnezeu mă are-n grija sa,
orice aş face, aş fi, oriunde-aş umbla.
În aşteptare-mi trece pasul, aştept prin treceri, vânt, popasul.
Aştept cu dorul setei de lumină,ba-nnegurată, ba senină,
torcând pe fir de vis trăirea,sperând s-ating cu zâmbetul ivirea,
să-mi cânte inima în piept şi drumul să îmi fie drept,
aştept un sunet dulce în ureche, un semn de cer prin om pereche.
Vreau conectare peste timp, peste oraşe, case, în sânge, lacrimi, vise, oase,
Aştept un semn de veşnicie, să nu mai fie val de împotrivire,
mi-e sufletul avid de bucurie, aş vrea să simt pământ stabil în cale şi iubire.

16
Îmbrăţişarea 24 iulie 2015

Întind spre tine braţele, poduri de gând, zvâcnirile sufletului...

Te prind cu atâta nesaţ încât gravitaţia uimeşte
toate formele de relief din universul existenţei mele.
Ţi-ascult suflarea şi bataia inimii,
te-ascult cu puterea tăcerii îndrăgostite de cântec.
Îmi place când te avânţi deplin în poezie,
când te-nlănţui peste timp magnetic în vibrare vie.
Şi doar îmbrăţisarea inimii mi-e hrană,
mă ţine în viaţă în navigările eului
spre limanul vieţii doritoare de sens.

17
Răspuns

Să te înlocuiesc? Să plec din vraja serii,

din gândul meu topit în vise iluzorii,
din paradisul construit prin întâlniri fără de glorii?
De nu îţi pasă şi nu mă vrei la masa vieţii,
eu mă voi răsfira pe fire de tăcere, uitând de cântec şi de miere.
Dacă fiinţa mea n-aduce curcubee şi cântece în tine, lumina să îţi deie,
de nu te vindecă de tot ce-ai aşteptat şi vrei în alte sfere să te laşi chemat,
mă voi desprinde ca o adiere să îţi continui căutarea-n zâmbet sau durere,
în rătăciri, prin amintiri, prin aşteptările ardente ,
prin sud si nord, prin estul şi prin vestul a ce-ţi este vrere,
Te voi purta în suflet o comoară iubindu-te cu tot ce-ţi întregeşte zborul,
voi încerca să fiu o mângâiere în lume, chiar de rămân numai cu dorul.

18
Poarta spre iubire
20 august 2014

Sunt oameni cu deschidere spre soare,care ne poartă din culoare în culoare,

din negru tuci în suflet auriu, din plâns în zâmbet, râs zglobiu.
Sunt oameni, fii de cer şi bucurie, care încununează orice colţ de glie.
Tu esti alesul inimii-n zvâcnire care mă poartă din uimire în uimire,
care-a-nflorit între nisipuri mişcătoare şi mă păstrează între gheaţa şi dogoare.
Eşti poarta spre lumină în tăcere, răsari din necuprins în mângâiere,
şi viaţă dai la tot ce sunt prin vreme, cuprinzi în palme şi în ochi poeme.
Eşti poarta ce deschide panorama spre tot buchetul viselor de aur
scăldate în amurguri şi în toamna a tot ce ne desparte de tezaur.
Prin tine trec metamorfozele trăirii ca păsări înălţându-se spre zare.
Eşti poarta depărtată de plictis, mă porţi usor ba-n iad, ba-n paradis,
mă-mbăt de tine doar cu o privire, alunec în extaz şi nălucire.
eşti poarta mea înspre iubire.

19
Fotografia
13 august 2014

Fotografia prinde clipa, înalţă peste timp aripa,

fotografia e poveste, a pasului în vale sau pe creste,
îţi deapănă între culori de vis destinul,
captează bucuria, dorinţa sau preaplinul,
sărută amintirea cu umbre sau dulci raze,
înfige-n suflet dorul cu roze şi topaze,
ea ne e vie mărturie că ce-am trăit a fost să fie,
a existat şi dăinuie în vreme, e o frântură de poeme.
Cu ea îmi arcuiesc arcuşul, să simt că e uşor urcuşul,
creează starea şi magia, compune în imagini poezia,
graieşte aprig sau alene de adevăr şi de sclipiri de gene,
oferă certitudini sau nepământesc mister,
ne-apropie prin ce-i frumos de cer.

20
Arhipelag
22 august 2014

Te invit la mine-n suflet, sărbătoare!

Locuieşte-mă cu arome, armonie şi culoare!
Colindă arhipelagul clipelor în taină,
şi rătăceşte-te-n mine dulce,
fii apă vie, soare, pâine, haină!
Croieşte-ţi drum prin amintiri, pe stâncile greşelii,
străbate-mi inima şi gândul, salaşul îndoielii şi-al plăcerii,
atinge rănile şi vindecă prin dăruire tot jarul urmelor de rătăcire!
Învăluie-mi amurgul, dorul, tulburarea,
învaţă-mă să îmi iubesc şi la necaz cărarea!
Priveşte insula din zare: e adevărul care doare,
dar care construieşte drept, eliberând şuvoi de temeri, roabe-n piept.
Păşeşte peste risipire şi înţelege-mi şovăiala, când dacă n-am găsit iubire,
am pribegit printre adâncuri înnăsprite, dar visul nu l-am părăsit, iubite!
Aici e insula durerii, din ea am luat tărie, înţelepciune,
am pus pe ţărmul clipei lecţii să mă încunune .
Iar colo îmi găseşti trecutul, în el am oameni şi lumină,
am umbre, farmec şi o cupă plină de amărăciune, de rodire,

21
de tot ce încolţeste pentru a mea menire,
am apă lină, amintiri, încătusări de patimi şi-un şuvoi de vise!
Ia tot ce te ridică, ia căile deschise!
Poate că o idee prinsă într-o vârstă clădeşte un imperiu prin mişcătoarea crustă,
şi-ti apără credinţa, îţi stabileşte sensul, răspunsul şi putinţa.
Tu, fă-le pod de aur, sădeşte fericirea, în lume fii odihnă şi-o să-nţelegi menirea!
Atinge insula credinţei, în ea trăieşte dragostea, speranţa, din ea îmi iau avântul,
cutezanţa,
aici e cel mai înflorit pământ, aici cuvântul este sfânt,
iar fapta este iarba-nrourată hrănind făptura care-i însetată.
Paşeşte cu încredere prin ape, pe pământ,
aici sunt eu şi te iubesc cu tot ce sunt.

22
Chemare
22 august 2014

Ce faci la ceasul când mi-e dor de tine?Te pierzi în gânduri, amintiri străine?
Sau ţesi cu pasul visul dintre şoapte? Cu dragostea te înfăşor prin suflet zi si noapte,
să-ţi fie haină când urgiile din vreme or vrea să te alunge, să te cheme,
să-ţi fure din căldură, din dogoare, să te îngheţe sau să te doboare.
Să-ţi fie apa ce setos o vrei şi o gaseşti mereu în ochii mei,
să-ţi mângaie lumina în sărut de sărbătoare, să-ţi bucure făptura ca o floare .
Răsari în calea mea în ceaţa ce mă împresoară şi fii tu pacea, tu, a mea comoară!

Simfonie 27.august.2014

Cu dragostea la cârmă pe corabia de şoapte, înalţ iubirii imn de dor nebun în noapte,
În spasm de vară simfonia-n mine creşte către direcţia ce inima cântând o stabileşte.
În august de arcuşuri, şlefuind trăirea, îmi orchestrez pe struna fiinţării firea.
În soba amintirii ard mocnit tăciunii şi aer pesimist alung prin geana lunii.
În inimă s-a năpustit un cor de slavă, iubirea, simfonia vieţii, poezia navă.
Mă-nalţă-n armonie, magic praf de stea, cu lavă de atingere prin mâna, gura ta,

23
acorduri care cântă-n voci îngemănate, emoţiile, doine ba senine, ba îndoliate.
E muzica ce izbucneşte-n armonii rebele în spaţiu, timp, în suflet, gândurile mele.
E simfonia vieţii, e minunea ce răsare, în mine, în tine, în săruturi şi dogoare,
în vremurile ce-au zburat, timpul dat, în vremurile ce în filarmonică or urma,
hai să cântam refrenul fericirii, viaţa mea!

Pasărea
27 august 2014

O pasăre ucisă voi fi cândva, o ştiu, dar zborul mi-l prefac în apă vie,
adulmec depărtarea şi îmi scriu în suflet dorul pentru veşnicie.
Îmi voi pleca aripa peste ape, se va pleca pământul peste mine
şi voi lasa doar amintirea să mai sape în clipele de abur şi de prafuri pline.
Voi fi pentru festin un ciot de sare să umple golul hămesit de vară,
cu strălucirea din iluzia amară.
Sunt pasărea ce îşi înalţă cântul îmbogăţind cu tril senin pământul,
cu înălţări şi prăbuşiri spre zare, sunt pasărea ce zboară peste mare.
Cu aripi largi înfrunt orice furtună, planând uşor pe vreme rea sau bună,
scrutez în zboru-mi orizontul în mişcare, culeg din nori frântura de culoare
şi o împrăstii peste valurile vieţii, tresar mereu în ceaţa, roua dimineţii
sperând că zilele-mi vor fi cu soare,
sunt pasărea ce zboară peste mare.
24
Minunea
23 iulie 2014

Pe creastă şi pe vale, timpul ca şi vântul vine şi dorul se rostogoleşte în pieptu-mi ferecat,

căci oriunde în lume, te caut, dau de tine, tu, omul meu de cântec, raze, suflet adorat!
Privirea curge către azi şi ce va fi de-acum,îmi drămuiesc mişcarea în sensul fericirii,
mă-ntreb de-i libertate sau destin în drum, cum de închin atâta viaţă, zbor în piept iubirii,
cu ochii arşi de focul, jarul inimii de a-ţi fi lumina, bucuria,odihna, minunea-n orice zi.

Viaţa
23 august 2014

Mi-e viaţa un vârtej învolburat, azi printre stele, mâine în spital de dor,
răsar în suflet nuferi şi mă-nvăluie curat cu adieri de vis pe coasta clipei, cu fior.
Respir iubirea-n lipsă sau în plusuri, spor, mă-naripează câteodată bucurii depline,
să nu te mire că eşti aşa liber în amor, deşi mi-s braţele învinse doar de tine,
căci dragostea de-i vie, de-nfloreşte, te bucură, e blândă, răbdătoare, ocroteşte.
Dansez cu inima prin labirintul de tăcere, transform amaru-n fagure de miere,
mi-e Domnul călăuză printre cetini, trimite felinarul bucuriei prin prieteni.
Dacă mai cad, mă-mpiedic chiar de mine, de lume, sau de-o patimă înfiptă bine,
robită firii, iar viaţa, este, da, ca trandafirii, ne bucurăm de frumuseţea ei deplină,
sorbind parfumul din potirul de lumină, culorile filtrate de pânza inimii şi a privirii,
înlăturând din drum cu-nţelepciune spinii.
25
Atingeri virtuale
31 august 2014

M-atingi cu gândul şi te simt aproape, precum pământu-i însetat de ape.

Te-ating cu inima într-o răsuflare, nu-ncape nici în spaţiul virtual uitare.
Privim imaginile cum se derulează, ne relaxează, dar ne şi conectează,
dăm ,,share’’ la tot ce e în armonie cu ce simţim, gândim, găsim solie
pentru prezenţă, chiar din depărtare, aşa cum stelele se-oglindesc în mare.
O melodie poate fi trenul, vaporul, ce într-un link ne poartă viziunea, dorul.
Şi suntem la distanţă cu o simplă apăsare de suflet, omul ce ne e pământ şi soare.
Ne-atingem gândul c-o idee într-o clipă, căci dragostea e-n zborul inimii aripă.

26
La tine-n suflet, cum mai e?
3 septembrie 2014

Mă-ntreb, în suflet cum îţi este, de picură în treceri bucurie,

de creşti în cântec şi-n poveste, lăsând prin zâmbet luminos o mărturie
c-ai prins în ramă negrăit spectacol şi pacea s-a plecat cu-a ei splendoare
urzind în calea ta şi-a celorlalţi miracol, tărâm de dragoste, de râvnită-mbrăţişare.
Mă-ntreb dacă mai crapă în cochilii tăinuite gasteropodele îndoielii, nesiguranţe nepoftite,
dacă ţi-ai desfăcut cordonul la halatul vieţii să laşi naturaleţea să respire ce e sacru,
dacă ai primenit sălaşul inimii, al tinereţii, mă-ntreb de-n suflet ţi-este dulce, amar sau acru.
Să mi te gust aş vrea, să-ţi beau pelinul, să pun în loc dulceaţa, de-mi e cu putinţă
să te cuprindă în palme cerul cu seninul şi să cuprinzi firescul, zborul în fiinţă.

27
Toamna din gânduri
8 septembrie 2014

În toamna gândului gutuie musteşte sucul mierii din cuvinte,

din inima ce-n dans tot suie către pământul ce nu minte,
îşi strigă oful şi cântarea prin ierburile despletite,
ascultă care e chemarea spre ţarmul ce se-ntinde înainte.
Sunt clipe când în glas răzbate zbucium, se-neacă florile-n speranţe,
lovesc nelinişti ca un bucium trezind blocaje şi restanţe,
în note de-nvinuiri deşerte sau note-asurzitoare de tăcere,
în ce ne e-n dorinţă şi-n putere, în ce ne e sau nu ne este vrere.
Sunt clipe când pe aripa răbdării se-aşază o-ntrebare nepoftită
schimbând direcţia purtării cu clocotul din inima rănită.

28
Călătoria
12 septembrie2014

Mă simt pierdută în perdeaua de tăcere, cu paşii dezlânaţi şi goi.

Şi din absenţă în absenţă, nesiguranţe cresc singurătatea-n doi.
Iubirea nu e certitudine, o ştiu, tânjim la o făptură de lumină,
şi zumzetul ce-i arzător şi viu tresară, se înalţă către luna plină.
Sunt vorbe ce m-aruncă în abis cu voalul sau nudismul etalat,
alunec iute din real în vis şi mă lovesc de ţărm abrupt, puţin umblat.
Iau prea în serios şi broaştele şi crinii, copacii, margaretele, ciulinii,
în inocenţa-n care m-am blocat, când inima-şi deschide cupa-i delicată.
Mă-ntreb: să-mi fiu stăpână sau argat?Când este viaţa mea săracă sau bogată?
Cunosc pădurea şi pustiul, ştiu că la drum îţi iei apă, provizii şi te înconjori,
de oameni cărora le pasă, care te-ajută cu bagajul şi ţi-adună-n cale flori.
M-am învăţat să port în braţe doar ce pot să duc, de braţele credinţei să apuc,
să port în ochii limpezi vise în culori şi să răzbesc prin vânturi, printre nori,
cu ochii aţintiţi spre razele din gând, analizând ce sunt sau ce nu sunt,
ce dă călătoriei sens anume, mă-ntreb: găsesc ce caut în această lume?

29
Tabloul vieţii
16 septembrie 2014

În tabloul vieţii adevărul urlă.

Urlă din coşul pieptului, din geamurile inimii, din seminţele gândului.
Urlă din stradă, din traficul intens al trăirilor,
din parcul în care îmi plimb sufletul plângand ori cântand.
Urlă din paşi, din cuvinte şi omul desi îl aude, se minte.
În tabloul vieţii adevărul urlă.
Urlă din nerăbdare trosnindă, din culmi de tăcere şi vis,
din flacăra gestului, din ochiul învins.
Urlă din lipsă, muşuroi de nelinişti, absenţă,
din marea în care îşi varsă culoarea prin valul, eternă prezenţă.
Urlă în cuplu şi-n singurătate, adevărul trăieşte în toate.

Sufletul
17 septembrie 2014

Spre ce te-ndrepţi, tu, suflete de raze? Spre ce e luminos?

Spre dealul bucuriei, spre cruce, spre frumos?

30
în ce colină îţi sădeşti dulceaţa? În ce-ţi cuprinzi adâncul, plinul, ceaţa?
Pământul înverzeşte când ţi-e bine, când ce e important trăieşte-n tine,
în ce-ţi dă aripi şi motiv de avântare.
Tu, suflete, minune zburătoare, în care rosturi îţi aduni menirea?
Găseşti în lutul lumii strălucirea?
În căutarea-ţi de iubire ,neîncetată, îţi stă în cale trupul câteodată,
sau mult mai des decât ai fi crezut.
Voind să vindeci tot ce te-a durut, ba te cufunzi în pofte şi plăcere,
ba laşi ca apa suferinţei să te spele, ba îţi urmezi cărarea-n dăruire
uitând deşertăciune sau mărire, ba laşi potopul de nelinişti să te încunune,
în împletirea de alegeri rele, bune.
Vânezi grădina raiului cu fiece mişcare, te-mpleticeşti prin ce cunoşti sau întrebare.
Cu stele de speranţe-n trusa de tămăduire, popas ţi-e ba eclipsa, ba o amintire,
ori visul ce se-agaţă, scamă peste clipă şi-ţi dă în orişice ocazie cerească aripă,
sau un remember al miresmei fericirii, ori scaunul odihnei şi-al zidirii.
Cu focul şi cu gheaţa prinse-n brâu, porneşti pe o şosea neasfaltată,
drum cu priorităţi, umblată, neumblată, te-accidentezi căci pierzi controlul ,
viteza şi oglinda-ţi sunt fiorul, uiţi că în calea ta sunt suflete ca tine,
ce caută la fiece răscruce-un bine.
Ia pune frană când simţi că-i pericol, să nu cazi în vreo râpă, să nu fi ridicol,
să nu ucizi cu gândul, fapta sau cuvântul, să ai prieteni peste tot pământul!

31
Oferă-ţi ajutorul dacă altul e în pană, ai grijă să nu îţi faci singur vreo rană,
şi să nu te-atingă pietre-n mod brutal, când în viteza vântului te ia vreun val!
Ia hăţurile din remember, din lecţiile raţiunii reci,
ai grijă unde faci poteci, pe unde vii şi unde pleci,
cu ochii când în stânga sau în dreapta,când în jos sau când în sus,
ce urme laşi, cum creşti între un răsărit şi un apus,
şi te ridică chiar de ai poveri, căci iernile nasc blânde primăveri.

Dorinţa
17 septembrie 2014

Mereu aştept săruturile tale şi dezmierdări aştept, minunea mea,

precum un călător pe aspra cale visează apa din izvoare însetat să bea.
Un foc e-n mine fără-asemănare, te simt o ploaie-n câmp alinătoare.
Spre tine alerg, iubitul meu şi mire, alerg cu setea în privire şi arzând,
mi-e sângele pornit spre înflorire, de tine îmi e sufletul aşa flămând!
Petrece-ţi braţul stâng pe după gât, să înflorească trupul în îmbrăţişări,
iar cu cel drept să mă cuprinzi mai mult de-atât, hrăneşte-mă cu sărutări!

32
Autoanaliză
20 septembrie 2014

Omul naşte om, animalul naşte animal,dragostea naşte dragoste,

indiferenţa naşte indiferenţă, binele naşte bine, răul naşte rău?
Dar oare ce nasc eu?
Ce creşte-n mine cu-nfloriri şi desfrunziri, cu amânări şi grabă încolţite-n rătăciri,
în cele patru zări de înnoire sorbind în suflet viscol sau iubire?
Ce creşte printre-atâtea măşti şi chipuri, prin zâmbete, grimase, prin nisipuri?
Ce iese la lumină din dospire, cum se concretizează fapta în iubire?
Copacul se cunoaşte după rod, ce fructe port eu oare-n palmă?
Ce vise ţin ascunse în năvod?
Culese din grădina vieţii, scăldate în caldură sau în zgribulite nopţi,
Câţi mieji de cântec sunt în mine copţi?
Iau cufărul de stele şi speranţe prinse-n plasă
şi-mi car poverile de adevăr în inimă şi-n casă.

33
Schisma interioară
24 septembrie2014

Nu vreau să dau prilej tristeţii să mă împresoare,

să-mi ia seninul dăruit de cer în clipă, în cutreier,
am înţeles prea bine care-i adevărul, om de soare,
ar trebui să mă adun din inimă în creier, fuior de timp să nu-mi fie risipă.
Am înţeles că singură-n poveste-mi port cereasca rouă,
nu te acuz şi nu îţi cer să-mparţi pământul, lumea-n două,
să prinzi în suflet curcubee, sau să înalţi în vise către lună zmee.
Mă joc ca un copil cu întrebarea, alerg între emoţie, senzaţie, idee.
Triunghiuri de trăiri îşi războiesc cărarea, îşi strigă-n piaţa vieţii, inimii amarul,
contemplu-n colloseumul de taine şi furtunile şi darul de a cuprinde-n pace încleştarea.
Rămâne doar în universul meu chemarea, cu schismele aprinse, stări mocnite,
ce nu se lasă a fi atinse sau privite.
Mă aflu în povestea de demult, cu-Adam si Eva ce-au gustat din fruct,
îmi ispăşesc şi astăzi vina de-a nu păstra în Domnul rădăcina.
N-aştept să îmi pui liliac sau trandafiri în cale,să-mi faci covor sau rai din sute de petale,
n-aştept nimic din ce nu ţi-e firesc, realul mă cuprinde, răspunsuri glăsuind,
prin fapte mă trezesc.
Eşti creator de doruri nerostite, prin tine zâmbetele sunt clădite
şi tot tu-mi smulgi din suflet visul.
Renunţ la fructe dulci, iubite, de nu-ţi sunt paradisul.

34
Revelaţie
2 octombrie 2014

Nu tot ce-n lume ai semănat se răspândeşte-n rod curat.

Pământul, aşa cum Domnu’ a-ngăduit să fie,
e când mănos, când nisipos, când înflorit, ori sterpă glie.
Nu orice sunet se propagă, deşi ţi-e melodia dragă.
Sunt armonii ce sună mute, când nimeni nu ştie s-asculte.
Să nu-mi fac vise, câteodată, am învăţat când mi-a fost dată
lumina înţelegerii depline a vieţii tale fără mine.
Cand lipsa roade-n suflet voia, creezi uşor, uşor nevoia.
Când depărtarea-şi deapănă fuiorul, se naşte-n aşteptare dorul.

35
Tumult
15 septembrie 2014

Mi-e dor de un tezaur ce nu-i viu, ce creşte doar în vise, creşte-n aşteptare,
de tine roşu, argintat şi auriu, cu toate armoniile în vibrare.
Ocazii exista-vor totdeauna: să vii, să pleci, să cauţi o cunună,
să numeri razele de soare şi de lună. Ocazii îţi apar în cale ca un dar.
De nu fructifici clipa când îţi este dată, culegi în timp regret amar.
Tu nu-mi cunoşti tumultul inimii-n bătaie, tu-l ai pe-al tău, pulsează în odaie.
Nu simt iubirea dinspre tine, căprioară, nici fiară, sfâşiindu-mi pacea sau tăcerea.
Tu nu-mi cunoşti amarul şi vegherea, c-am adiat spre tine numai mângâierea.
Căci vânturile reci şi nedorite, le-am îngropat.Întins-am către tine câmpuri înflorite,
să ai miresme dulci în câmpul vieţii, nu ai simţit nicicând absenţa dăruirii frumuseţii.
Te las să pleci, să îţi urmezi chemarea, să îţi găseşti iubirea-n lumea-aceasta mare,
să-ţi fie binecuvântată căutarea şi să cuprinzi în suflet, viaţă omul floare!

36
Mi-e dor de tine
3 octombrie 2014

Mi-e dor de tine! Jarul iubirii îmi arde în suflet, tăciune,

mi-e dor de ce visez şi aripi, gândul, înspre tine pune.
O punte de lumină şi de stele se naşte-n pieptul cu şuvoi de raze,
cuprind cu paşii scoicile rebele, simt cum se-agaţă-n plasa inimii topaze.
Mi-e dor de tine, de ţărmul care-mi eşti când sunt furtună,
sunt marea ce-ţi săruta calea în vântul ce mă risipeşte, mă adună.
Mi-e dor de tine în mirajul serii, în zori şi în amiaza roditoare,
liane de răsfăţ răsfrâng în umbra verii, tânjesc la floarea-mbobocită a privirii tale.
Mi-e dor de tine cu toate armoniile în vibrare! În plaja inimii un vifor creşte.
Sunt marea ce te îmbrătişează în culoare cu valul ce în suflet te primeşte.

37
Şi la bal şi la spital
10 octombrie 2014

Privesc în jur cum lumea rătăceşte pe firul vieţii când firav, când rezistent,
cum nu vede nimic, deşi priveşte în ochii celuilalt prelung, ardent.
Speranţele aleargă-n holul aşteptării, bezmetice sau în încolonări neaşteptate..
Unele intră-n camere pe uşa vegherii, altele pe acelea de-mpliniri mereu visate..
Vezi oameni ce îşi duc pe umeri şi în suflet cruci, surâzători, apatici sau schiţând grimase
de nu mai ştii ce drumuri să apuci, în care curţi să urci, în care case.
În balul tinereţii doar în dans ne poartă adierile de gânduri, stare,
dar mii surprize schimbă tot acest balans cu legănări sau prăbuşiri pe cale.
Este atât de fină plasa ce ne ţine în barca şi pe firul traversării!
Cu-atâtea zâmbete-nflorite şi suspine putem oricând să dăm tribut uitării.
În pânza de paianjen ţesem vise crezând în iluzorii postamente
şi ne trezim năuci între abise lăsând în inimi, lucruri, testamente.
Apreciem târziu minunile şi darul, tânjim mereu la ce-i mai greu de-atins
sau la tărâmul fără de amarul ce e, oricum, în firul vieţii prins.
Ne-mpiedicăm de flamuri de orgoliu, cădem în mlaştina plăcerilor uşor,
purtăm în suflet aripă sau doliu, doar dragostea ne-ntinde fin covor.
Ea ne cuprinde-n cântec şi-n poeme, ne apără de pierderi în pustiu,
ne-ncununăm cu ea din vreme-n vreme, prin ea, ce-i trecător rămâne veşnic viu.

38
Picnicul iubirii
15-16 octombrie 2014

În ceas târziu de noapte îţi duc dorul , alei de aşteptări străbat cu gândul,
mă-ntreb de stele-ţi cântă vise-n corul, ce şoaptele-mi de-amor le poartă vântul.
Mă-ntreb ce crengi de farmec prinzi în palme, în ce frunzişuri de săruturi scalzi
dorinţa,
pândesc izvoare de surâsuri dulci şi calme, pe iarba inimii-nflorite-mi scald fiinţa.
Visez la picnicul iubirii-n parcul lunii, gustând din mere pârguite de chemări,
rostogolind şirag de mângâieri între gorunii ce străjuiesc lumina-ntre răspunsuri,
întrebări.
Şi te iubesc aprins la foc crescut în taină, te-mbrăţisez cu ochii, cu fluturii din piept,
bem apa de seducţii sub a nopţii haină, iar hrană ne e dragostea ce-şi cere drept.

39
Atenţia vorbea
24-25 octombrie 2014

Atenţia grăia în glas şoptit, în ropote, în strigăt, în tăceri răscolitoare,

spunea povestea inimii timid sau hotărât, prin fapte, prin distanţe grăitoare.
Mă întrebam unde ţi-era gândul, când căutai în tainicul popas răspuns,
cănd am surprins plimbările cu fumul pe căi străine, ape, drum ascuns.
Atenţia ţi se-mbrăca în haină curioasă, învăluită-n aburul de zare,
îmi răscolea vârtejul de nelinişti cu mintea-abia trezită din visare .
Priveam oglinda ochilor scăldaţi în ceaţă, prin dansul de cuvinte şi imagini,
citind ce tâlcuri poartă sensul căutării în miile de rânduri, note, pagini.
Şi-n ingliţa-ntrebării m-a prins cotropirea, cuprinsă în atacul de incert,
fuiorul temerii torceam în clipă, tesând ba oază de lumină, ba deşert.

40
Atingere virtuală
8 noiembrie 2014

Te-ating c-un like din depărtare, de lângă pulpa dealului pluşat.

Te-ating cu un sărut senin de soare, să fii-ntr-o clipă cel mai răsfăţat.
Soprane de emoţii îşi înalţă cântul pe prundul râului de dor în cor,
acute sunete eternizează gândul, în armonia operei crescute din fior.
Şi melodia inimii cuprinde între maluri, în curgerea-i lină, răsfrântă,
rostiri dezlănţuite, dans în valuri, acord în vibraţie, atingere sfântă.

41
Bumerangul
31 octombrie - 1 noiembrie 2014

Pe bruma viselor s-au aşezat încercănate umbre,

zăresc iluzii palide ieşite-n aşteptare-n poarta vieţii,
am învăţat traducerea de gesturi, tâlcuri sumbre,
să desluşesc contururi de necunoscut în vraful ceţii.

Tăcerea ta nu-mi mai crestează suflul de lumină

cu vârful de cuţit al nepăsării, teama de înstrăinare,
nu mai reverşi amar în cupa inimii de doruri plină
azi am plecat de la-ntâlnirea inimii cu deasa întrebare.

Azi nu mai mişc nici eu destin cu şoapte aureolate

eşti liber să cuprinzi în respiraţie plăceri, bogat festin,
nici ieri nu-ţi îngrădeam cuprinsul în limitări de libertate,
de altceva te cheamă cu parfum, eu nu te mai reţin.

42
Ca bumerangul se întoarce semănarea-n câmp de dor
când nu-ngrijesti pământul însetat de seve hrănitoare, soare,
sămânţa se usucă în mirare, urcuşul vremii nu-i cu spor,
şi stăm încremeniţi între tăceri, în inimă cu răni mistuitoare.

M-a strâns în zid de dor lăcaşu-nstrăinării, pasul reţinut,

mi-a-ntors peregrinările prin gânduri răvăşite de opriri,
azi mă ridic din îngropările de vis însingurată-n zbor tăcut,
căci grădinarul vieţii dă tribut tărâmului de nerodiri.

43
Câmpul interior
6 noiembrie 2014

A revenit pe câmpul din adâncuri rozatoarea teamă,

lăstarii de nelinişti se înalţă-n unduiri uşor spre cer,
au năpădit pe câmpul de lumină buruieni, bag seamă,
încep plivitul lor încet, între ,, am obosit’’ şi ,, sper’’.

Să iau în gând o coasă din hambarul de comori aş vrea,

să tai cu ea toţi diavolii hrăniţi din patimi între lanuri,
să iau o săpăligă din iubire, să tai ciulinii, iarba rea,
şi în mătasea binelui să-ntind cu crinii alte planuri.

În dansul gândurilor prin mareea mută de impulsuri ,

mă lupt cu ceasul aşteptând bogate roade-n vreme,
iau îngeri călăuze în întortocheate-ale naturii cursuri,
şi semăn frumuseţea în sufletul, miracol de poeme.

44
Cuvântul
17 noiembrie.2014

Se naşte universul din cuvânt, o galaxie-n transhumanţă vie,

încrengătură-n tot ce sunt, temei în dragoste, urcuş, prietenie ,
altoiul încărcat de sens, bogat în ploi avide de înţelesuri,
crescând în goluri sau în dens, ţesând dantele de eresuri.

Se naşte universul din cuvânt, curgând în sevă de lumină,

ţesând cu artă stele-n vânt, în sufletu-mi, pocal, vază divină,
artist pe pânza colorată de trăire, ca în turismul de poveşti,
mişcând cu inima-n rostire, regatul de comori în care creşti.

Aduce bucuria într-o clipă, sau îţi înfige-n inimă ţăruş de foc,
te inspiră, te ridică şi te coboară-n îndoieli, arsuri, nimic pe loc.
În el găseşti un leagăn de odihnă, sau chin cumplit, adânc, răscolitor ,
cu el faci tron de armonie, tihnă, cu el ucizi speranţa legănată în fior.

Iubirea de ţi-e regulă de aur, cuvântul naşte înfloriri de cânt în pasi.

adaugi amintirile-n tezaur, din fagurul de fapte, mierea urmei laşi.
Îţi e vioară sau îţi e topor, îl mânuieşti cum îţi e voia,-ndemânarea,
cuprinde-n sunet orice dor, cu el începe şi sfârşeşte căutarea.

45
Ecologia sufletului
9 noiembrie 2014

Se trag semnalele de alarmă, bat clopotele de nelinişte în sufletu-nsetat,

se aud acutele sonorităţi de vamă la graniţa-ntre,, sunt fericită’’ şi-,,am plecat’’.
Se trag semnalele de alarmă, bat clopotele de trezire pentru viaţă
şi reciclez gunoaiele din marea larmă, cos haina inimii cu adevăru-n faţă.

Las apa suferinţei să mă spele-n treceri, pe pietrele ce mi se-aştern în cale

şi mă cufund în marile petreceri cu sinele înveşmântat în doruri ca-n petale.
Aş folosi uitatele deşeuri, să încolţesc în solul de renaşteri ridicând cortina,
să vezi spectacolul organic, în înfruntarea umbrelor cu rădăcina şi lumina.

46
Fără tine
18 noiembrie 2014

Când nu mă chemi şi nu-mi apari în cale,

în umbre şi furtună-mi strivesc dorul,
îmi zace trupul fără vlagă, în nemişcare,
fără puterea de a prinde-n vise zborul
ce se adapă-n înălţare-n cupa de culoare,
în valurile mute de emoţii, de credinţă.
Mi-s zările închise-n lumea nevăzută,
în somn m-aş afunda, fără dorinţă,
nu pot mişca vreo floare, stau tăcută,
simt că nimic nu-mi este cu putinţă.
Când nu-nverzeşte câmpul bucuriei
în ţara-ţi inimii de har şi spornic rod,
dispar cortegiile dansului şi reveriei
şi toate acţiunile deodat’se-ncheie nod.
De nu vibrezi în îmbătare de-amor
şi dorul nu te roade, foc sfredelitor,
nu pot zâmbi, distanţele în piept mă dor
şi soarele-i acoperit de sumbru nor.

47
Fularul de dor
9 octombrie 2014

Se schimbă vremea când şi când, se schimbă balul de ninsoare în petale,

la fel şi arşiţa de gând se-mbracă în emoţii şi culoare.
Uite-un fular de dor în ceasu-nfrigurării să-ţi fie scut de vânt, să te-nfăşoare.
în hora de cuvinte, a tăcerii, să simţi tandreţea, strop de soare.
E un fular de mângâiere, aşteptări, l-am sărutat cu foc şi duiosie,
l-am strâns la piept în gara de comori, am pus în el acorduri, poezie.
Am pus în fiecare colţ şi fir toată beţia din privire
şi am suflat din inimă zefir, prin vreme, pod de strălucire.
În toamna blondă, arămie, să te atingă cu blândeţe
mireasmă-n inimă să-ţi fie, un cuib de bine, frumuseţe.
Am preferat culoarea potrivită la ochiul când pătrunzător, când orb,
pe calea-n armonii tivită, nici alb curat, nici negru corb.
Tu mi-eşti frumos şi în lumina revelării şi în adâncuri de necunoscut umbrit.
Cu inima străbat în moda înfiorării. Fularu-i strop de suflet, om iubit.

48
Iarna
27 noiembrie 2014

Când ochii se lipesc de amintire, las sufletul să-şi plimbe tremuratul,

mă trag cuvinte reci spre plumbuire, se-ngână-n cerul inimii oftatul.
Şi cu tăişul lor subţire îmi zdrenţuiesc veşmintele de suflet agăţate,
ce cântăresc cât viaţa adunată şi se traduc în prăbuşiri adevărate.

Deşi mă-mpunge-un dor pe fiecare colţ de cărăruie, în mlădiere respirată,

deşi am tălmăcit demult rostirile de gânduri, mi-e inima cu foc legată
de sufletul luptând în vreme cu zmei şi zgripţuroaice ca-n poveste,
în viaţa ce ne-aruncă peste mare, în hăuri, văi umbrite, sus pe creste.

Urmez chemarea inimii pe frâul de lumină privind spre cer uimită harul.
Cu pacea-n catifeaua inimii, senin se-anină, doar cerul picură în lume darul.
Decid s-aştept cu zâmbet pârguirea, pământul sigur îşi va revela rodirea,
E iarnă, dar brânduşe, ghiocei sălăşluiesc sub gheţuri. Le aştept ivirea.

49
Întâlnirea
10 octombrie 2014

La un moment dat ai devenit convingător.

Prea convingator cât să cred în alte semne,
cât să aştept curcubee de zare pe cer orbitor,
cât să pot duce în munţi necesarul de lemne,
să ardă fiorul speranţei în acord mistuitor.

Mi-am dat întâlnire cu mine în frigul pădurii,

mi-am luat şi tovaraşi peste miriştea de dor.
Am luat raţiunea, cântarul cu simţul măsurii,
am luat sentimentul ocean şi organ pentru zbor,
am luat strajă de zi şi de noapte avântului, gurii.

Mi-am dat întâlnire cu mine în febra de avid incert,

si m-am pierdut în prea târziu sau prea devreme,
visul îmi zace în scorbura de vânt, cu aripa atinsă de inert,
e doborât de glonţul decisiv, acid al marile probleme,
dar tu mă ademeneşti mereu, în tine stelele-mi deşert.

50
Cu tine
7 septembrie 2014 23;58

Cu tine mă trezesc în gând, cu tine adorm în vise înlănţuită,

te strâng în suflet şi în cânt şi tot ce sunt în mine te invită
să îmi cunoşti aleile tăcerii şi pajistile de iubire-nmiresmate
în clipele luminii şi-ale serii cu tot noianul vânturilor respirate.
Să calci pe poduri de credinţă, să guşti apele dulci, zbuciumate,
să urci coline, creste în fiinţă şi să rămâi pe vârfuri legănate
de dorurile ce le suflă-n iarbă, de râsul sau de plânsul unduirii,
să vezi copacii înfloriţi în salbă, să simţi răsfăţul păcii şi al iubirii.
Cu tine toate visele răsar sub pleoapa universului de jar,
şi greieri strălucind îmi par, cununi de stele date -n dar.
Te-aştept la o răscruce de grădină, lângă pădure, la răcoare,
cu raze-n creştet, mâna plină de crengi bogate, pomi în floare.
Te duc în lumea unde trec şuvoaie de lumină răsfăţate,
cu tine-n poezie să petrec, să uit de umbre, de păcate.

51
La Paris
8 octombrie 2014

Cu ochii cor de vise, îndrept spre tine valsul şi te cuprind cu aripi, te-nvălui în culoare.
În zboruri peste trepte, mă avânt în dansul chemării-n ritm de dor prin vremea de-ntrebare.
Cu ochii porţi spre mare ne-nvâltoram în şoapte, cuprindem universul în doruri şi cuvânt
şi în ştiute, neştiute, dorite, nedorite fapte, pictăm cu sentimente suflările de vânt.
Cuprind senin, furtună şi navighez cu luna, remulţumesc spre zare pentru sărut de soare.
Prin sutele de stele noi ne-mpletim cununa, în tot ce mă-nconjoară simt doar a ta chemare.
Cu ochii-n straja lumii, lumini, umbre adulmec,te port peste hotare, ba în real, ba în poetic
vis,
respir parfumul vieţii cu tine-n gând şi-n cântec. Ştii că te ţin de mână acum chiar în Paris?

52
Limanul sufletului
29-30 octombrie 2014

Prin dune de tăceri tremurătoare, în marea adâncită-n aşteptări,

păşesc sfios, în paşi las câte-o floare, să-ţi fie călăuză peste zări.
În răsucirea vântului de dor, vânez meduze-nfiorate de atingeri,
cu luna navighez în orice por, limanul meu între uman şi îngeri!

Culeg fărâmituri din pâinea vieţii, când frângerile-i risipesc dospirea,

în noaptea sau în roua dimineţii, sărut prin ochii tăi nemărginirea
de a deschide drumul soarelui în piept cu zâmbetul, tezaur în mişcare.
Balansul vieţii-mi curge drept, miracol revelat în întâlniri tulburătoare.

Mi-e glasul mut când simt cum vânt înclină înspre vuiet legănarea,
lupt să n-abat înspre adâncuri încărunţiri de aşteptare, căutarea.
Şi în papirus se-nveşmântă gândul, în orchestraţii de iubire, ape line,
m-aliniez la sensul inimii în rândul ce mă conduce magistral spre tine.

E chiar acolo lângă ţărm o cheie, deschide cufărul de stele din privire!
Limanul meu, în ochi mi-aprinzi scânteie, te gust în mierea, în cireaşa de ivire!
Răvăşitoare doruri mă-mpresoară şi mâinile-mi sunt aripi de simţire,
trupul mi-e tainică vioară, îmi prinzi vibrant tot sufletul şi gându-n în dănţuire.

53
Măştile sufletului
23 septembrie 2014

Îmbracă-mă cu adevărul!
Aruncă toate măştile crescute-n timp pe scările cunoaşterii, pe treapta devenirii!
Şi pune-n loc firescul, altoi de simplitate în fiecare anotimp,
pe crengile-n grădina fericirii!
Îmi stă în cale masca nepăsării, deşi în crângul de comori
îţi simt tumultul şi furtuna-nsingurării în vremurile de-ntrebări.
Şi uite cum dau şi de masca siguranţei, chiar dacă văd nelinişti în ciorchini
înfipte în podgoria de crini!
Primeşte-mă cu inima înveşmântata de focul sacru al iubirii,
aruncă maştile ce-mpiedică credinţa, să crească-n fructul sănătos al altoirii!
Te-aştept la fiecare început, sfârşit de gând,
te-aştept să-mi fii lumină în cerul inimii şi pe pământ!
De ce lipeşti pe uşă masca perfecţiunii?
Iubindu-te aşa cum eşti, închin un imn de slavă uniunii.
În adevăr trăieşte fericirea.
Doar el îţi va hrăni cu zâmbet şi energic pas rodirea.
Cu sufletul atinge-mă încet şi dulce, cu palmele deschise în surâs, în cruce!
Cu gândul să m-atingi suav, grăbit, te voi simţi în fiece colind şi răsărit,
apusul, întunericul fiinţei mele, cu toate răscolirile rebele.

54
Atinge-mă cu privirea, cu ochii căutând şi munţi şi văi
şi apele ce scaldă-n tresăriri idei, vărsând sinceritatea-n ochii mei!
Atinge-mă flămând cu dorul! Te voi simţi în sunetele ploii,
în foşnetul de vânturi ce mă înfioară, căci de lipseşti, tristeţea mă doboară!
Atinge-mă cu braţe-ncolăcite de freamătul vijelios al inimii mele,
peste tăcerea jinduind la-mbrăţisări în cor şi încununări de praf de stele!
Atinge-mă cu dragoste! Doar aşa mă bucur de viaţă,
în rochia-i colorată, creaţă, ce-mi strânge trupul în vibrare
pe drumul în eterna căutare.
Vreau să te simt venind, plutind, cu toate pânzele viselor întinse către bucuria-n doi,
să altoim tandreţea şi urcuşul cu un altoi cât mai de soi.
Atinge-mă cu apa vie, c-o aripă, ca în povestea vieţii să dansez cu fericirea
în fiecare colţ de inimă şi clipă!
Atinge-mă cu dragoste, căci fără iubire zac bolnavă-n noapte,
mă pierd în rătăcire-ntre bolnave şoapte!
Stii? Numai cine a simţit pustiul înţelege nevoia de oază,
numai cine a gustat adevărul păstrează tânjirea spre rază.
Iubirea, adevărul dau sens, emoţie trăirii,
hai, măştile doboară ,
fii tu exemplul de firesc în darul dăinuirii!

55
Odaia de aşteptări
4 noiembrie 2014

Mă strânge dorul prins în piept cu visul, în beciul inimii tăcută am rămas,

cu lanţul de-ndoieli testez abisul, înfrunt schimbarea vremii-n orice ceas.
Dar mă retrag în cuibul meu de raze, în casa de odihnă, de senin mângâietor,
te chem să cucerim tulburătoare oaze, vâltori de soare îmbrăţişate în fior.
Te chem în camera de pace a amiezii, în patul sufletului încolţind mirări,
răsar în vaza fanteziei frezii, cuprind odaia inimii-n parfum de aşteptări.
Te chem cu gândul tolănit în centrul vieţii, îţi mângâi tâmpla c-un cuvânt,
deschid fereastra viitorului spre răsărit, întind spre tine perne de stabil pământ.

56
Pe Seine
10 octombrie 2014

Sunt lânga Seine, puiul meu iubit, vapoare se-ntretaie-n oglindire.

Privesc spre apa tulbure în colorit şi clipa o şlefuiesc spre dăinuire.
În podul inimii urcat-am răsăritul şi porumbei cu aripile de sărut.
Trimit spre tine cerul ca argintul, cupolă de prezent peste trecut.
Îl poti atinge cu privirea-mbobocită, îl poţi picta cu vise şi alintări,
aştept s-atingem culmea arcuită a florilor de gând şi calde-mbrăţisări.
Când mă întâmpini cu surâsul pasiunii, se-avântă-n larg vapoare de-amor.
Să ştii c-am început deja plimbarea, Parisul te cuprinde-n aprig dor
şi apa-mi cântă-n ochi, în vântul serii secretul trăiniciei, al mişcării-n undă.
Sunt peisaje ce trezesc gustul mirării, aduc magia-n reverie într-o secundă.
E turnul Eiffel chiar pe partea dreaptă, se-nalţă glorios, cu hotărâre către cer,
putem s-atingem colţ de cânt în şoaptă, ne străjuiesc pe valuri poduri de mister.
Istoria rosteşte-n măreţii şi ude ziduri poveşti din universul vremii-ncremenit,
Hai să compunem în istorie vii lieduri! Pe un vapor pe Seine, pui, eu te invit!

57
Sărutul pe frunte
25 octombrie 2014

Din ultima-ntâlnire a noastră-n doi, păstrez pe frunte al tău sărut iubit.

Grădina inimii cuprinsă-n dulce altoi, prin gestul tău deodată a înflorit.
Au izbucnit bobocii de lumină şi mi-au umplut aleile de gând,
polenizând cu dorul pe colină orice vlăstar sau mlădieri de vânt.
S-au înălţat copaci de bucurie zvâcnind tomnatic braţe-n ritm tacit,
izvoare-au picurat, sub boltă, apă vie şi strugurii licori ne-au dăruit.

58
Site-ul de socializare
14 noiembrie 2014

Ne întâlnim frecvent pe-un site de socializare.

E ca un parc prin care ne plimbăm trăirea,
ne relaxăm cuprinşi de lumea-n capturare
a ceea ce menţine-n anotimpuri vieţuirea.

Privim la trecători în pas vioi sau legănat,

încrucişând cărări de vise în reacţie, postări,
desprindem interesul din detalii, spaţiul acordat,
în jocul de-a distanţele pe podul de chemări.

Ne urmărim în timp mişcările de gânduri,

sperând să înţelegem omul, locul, starea,
cuprindem în poveşti citirea printre rânduri,
a alfabetului de sens la împletirea cu-ntrebarea.

Sunt chipuri camuflate de tăceri umbroase,

sau feţe colorate de stridente valuri, flamuri,
dar întâlnim şi chipuri zâmbitoare, luminoase,
ca razele de soare reflectate între blonde lanuri.

59
Ni se intersectează drumul prin priviri, mesaje,
prin like-ri, comentarii, prin atenţie-nchinată,
şi traversăm apropiaţi, indiferenţi, străini pasaje,
pe câmpuri cu-nfloriri sau uscăciune etalată.

Ne ies în cale şi jivine, cu gheare pregătite de rănire,

le evităm cu un delete sau le blocăm nocive-atacuri,
c-un simplu click le izolăm de universu-n povestire,
ţesut prin oglindirea inimii pe creste, adânci lacuri.

Şi uneori surprindem paşii celorlalţi tiptil plecând

pe alt meleag, pe alt tărâm bătătorit de căutări,
cu ochii-n alte site-uri, lumea, ceaţa cercetând,
în labirintul abia întrezărit de taine, aşteptări.

De multe ori ne luminează câte-o rază colindarea,

prin conectarea-n orice fibră cu-o fiinţă de mirare,
de-aceea regăsim plăcere-n zăbovirea, în plimbarea,
pe site-ul, evantai de îmbrăţisări din depărtare.

60
Speranţa
29-30 noiembrie 2014

Am cunoscut plămada pâinii aburinde, dar şi cenuşa visului în pârg pierdut,

prin rosturi, prin cotloane-am căutat merinde, prin dune de nisipuri am trecut.
M-am prăbuşit de zeci de ori pe câmp de luptă vlăguită, cu gustul lecţiei amar,
dar am atins şi ceruri de dulceaţă, urcând pe scara de smerenie, de duh, de har.
Am învăţat că sufletul e rege în universul de-nălţare, doborâri, de sens, avânt,
am învăţat să zbor, să mă ridic, să cânt, să tac, să-naintez în ritm de clopot sfânt.
Par uneori c-aş fi din alt tărâm, poate necoaptă la bucătăria străzii în mişcare vie,
dospita între vis şi lut şi arsă-n flacăra de frământare, rug, între planări şi colivie.
Poate că nu am roade aurii în fiinţare şi m-am împiedicat în iţe noduroase de greşeli,
poate nu sunt un arbore ce creşte ritmic, într-un răsfăţ de-mbrăţişări de soare, mângâieri,
poate pământul mi se clatină-n urcuş ades, deşi-mi înfig cu sete în iubire rădăcina,
poate mă cercetează vântul în fiece-anotimp şi nu văd din frunziş înfiptă-n trunchi lumina,
poate că umbra mea nu odihneşte uneori în revărsare de răcoare, de mireasmă ameţitoare,
poate sunt alţi lăstari ce strălucesc şi-ademenesc cu fructe dulci pe drumuri mai ispititoare.
Indiferent ce-a fost, ce-ar fi, sau ce-o mai fi să fie, tot darul, datul vieţii-i binecuvântare.
În creşteri, frângere de ram, ridic privirea către veşnicie, primesc lumina dulce-n sărutare.
Când ploile îmi spală trupul, când de zăpadă-mi tremură coroana-mpovărată, fără de va-
canţă, sper ca în primavară să-nfloresc sălbatic şi dâre de parfum să–mprăştii, mărturie de
speranţă.

61
Cu cerul în priviri
13 decembrie 2014

Să ne vedem fiecare de treaba noastră?

Care e graniţa dintre treaba mea şi a ta?
Depinde, fremătătoareo,
îmi spun în foamea de înţelegere, de fericire torenţială.
Când ne iubim, graniţele curg una în cealaltă până la contopire,
sau îşi respectă frenezia regatului de lumină muzicală.
Când nu ne iubim, sunt gheţari separând continente.
Văd limita raţiunii, limita inimii, a mişcării,
sau libertatea iubirii uşoare ca respiraţia.
Văd limita respectului faţă de datul celuilalt, templu roditor.
Mă plec în faţa graniţelor hotărâte de poruncile divine,
deşi mă trezesc mai mereu călcătoare în străchini.
Şi mă ridic, mă îndrept, mă scutur bezmetică,
îmi continui drumul spre lumina fără de pereche.
Sper să se reflecte în mine cumva, măcar când şi când, adevărul dumnezeirii.
Mi-e privirea înceţoşată şi totusi sunt fascinată
de atâtea manifestări, arcuiri în regatul cuprins între gând şi cuvânt,
între idee şi faptă, între treaba mea şi treaba ta,

62
universul scindat între două rostiri, două legănări, două ciocniri.
Multaşteptatule, multvisatule generator de energie,
sărută-mă cu zbor pe aripa ilimitării!
Caut armonizarea regatelor, firescul vieţuirii.
Aş instaura un regat al iubirii, dar a fost instaurat de veacuri.
Suntem binecuvântaţi.
Fie că ne purtăm sau nu sarcinile unii altora,
ne interferăm răsăriturile, apusurile, oazele, pustietăţile,
ne trăim viaţa între o graniţă şi alta cu cerul în priviri....
Să ne vedem fiecare de treaba noastră?

63
Binecuvântare
20 decembrie 2014

Să aibă cine te suna când pleci, te-ntorci din lume,

să ştii că te aşteaptă dorul inimii în vals magnetic,
s-alergi cu sufletul spre omul ce te înalţă în poetic,
să uiţi de temeri, lipsă şi s-aduni în gând doar sume,

să simţi că dorul îi dă aripă în alergare, îmbrăţişare,

că vocea ta e pentru el chemare, cânt de bucurie,
să speri că inima-i călătoreşte către tine caldă, aurie,
oriunde-ai fi, pornind pe urma-ţi în setoasă căutare,

să ai iubirea-i, dar divin, prin el, fiinţa, în suflet comoară,

e binecuvântare-n strigăt, şoapte, în podul de tăcere,
căci cel care păşeşte peste ape are glas de mângâiere,
sărută magic distanţa cu-atingerea-i,ca struna de vioară.

Atunci ai sentimentul că a ta vie prezenţă sau absenţă

contează în neantul vieţuirii, încoronând deşertăciuni,
atunci răsare-n suflet fericirea, stabilă temelie de minuni,
căci dragostea tot sensul vieţii dă, ea e a lumii esenţă.

64
Drumul spre casă
22 decembrie 2014

În drum spre casă curg izvoarele de dor,

în tresăririle de gând, se-nfioară orice por,
revăd imaginile în hipnotizantă derulare,
alerg spre tine fără-ncrengături de ezitare.

Magnetic ne atingem mâinile în fină unduire,

m-afund în ochii tăi, în frumuseţea din privire.
Îmbrăţişări nespuse, în căpruiul ochilor cuprind,
lăuntrul se-argintează în acest surâzător colind.

Înaintez minut după minut spre pisc de cânt ,

petrec ţinuturi cu tăcerea sau mustos cuvânt,
când dragostea tronează în palatul de mirare,
împărăţeşte omul drag în fantezie, în suflare.

Se năpustesc pe drumuri triluri de visări rebele,

esti sărbătoarea-ncununând făclii şi bolţi de stele,
căci dorul creşte cu vânjoase aripi străbătând coline
şi ca o pasăre, pe cerul inimii, mă îndrept spre tine.

65
Valsul inimii
19 decembrie 2014

Când sărbatoarea se apropie-n sărut uşor

şi cântu-i ne trezeşte duhul în vibraţii,
când valsul inimii alunecă din dor în dor,
mă-mbrac cu chipul tău frumos în respiraţii.

În drumul ce se-ntinde-n freamăt înainte,

în lumea ce-şi dezvăluie preaplinul,
ecoul sufletului sună-n gânduri sfinte,
în zbor spre omul-univers, sădind seninul.

Străbatem ţări de suflet, ţări de patimi,

cu pasul măsurat, în fugă, în ţâşnire,
cuprindem necuprinsu-n oglindiri,
te port în curcubeu, în focul din privire.

Mă aflu între Budapesta şi Viena,

cu suflul românesc purtat peste hotare,
tradiţia ne e toiagul, ne menţine trena,
ea dăinuie prin veac, o rază călătoare.

66
Şi în colindul ce-l purtăm peste meleaguri,
ne dăruieşte Dumnezeu în piept lumina,
tu mă însufleţeşti ca mierea-n faguri,
eşti aripă, tu ţi-ai înfipt în mine rădăcina.

Pământule ce-mi eşti, ce creşti în piept,

cu tine voi rodi în timp cu fructul fericirii,
de soarele ne va scălda cu raze înţelept ,
sădind seminţe-ale credinţei, ale iubirii.

67
Creşteri
23 decembrie 2014

S-au prins de suflet iar păienjenii de rozătoare gânduri,

s-au agăţat printre speranţele căzute-n aspră agonie,
traduc tăcerile-n cuvinte reci şi gesturile rânduri, rânduri,
se năpustesc iluzii-fumuri, dărâmă peşterile de-armonie.
Când noaptea-şi toarce trecerea prin sânge, peste tâmple,
sau în furtună când sunt prinsă-n câmp desculţă, dezgolită,
aştept pe-un petec de ţărână dimineaţa, raza să mă umple,
cu un sărut de soare înviat în gene, să-mi coasă haină aurită.
S-alerg în vânturi sau în neguri? Să strig din hăul depărtării?
Deprind răbdarea firului de iarbă ce creşte peste iarnă sănătos,
pământul înţelept îmi aminteşte o poveste ce-o dădeam uitării ,
desprind, din tot ce se întâmplă, felii de creşteri, bine, de frumos.

68
Necesitate
26 decembrie 2014

Sunt în plin proces de revenire cu picioarele pe pământ.

Hălăduiam de o vreme pe vata de nori şi pe raze de gând.
M-am rupt de terenul stabil, am plutit în incert, în orbire.
Mă-ndrept cu ochii larg deschişi spre raţiune, spre trezire.

Prind şerpii ce-mi încolăcesc seninul şi îi arunc în depărtare.

Cobor cu paşii zguduiţi, mă-ntind spre ce-i firesc în căutare.
Las libere cărările de cânt, arunc împovărările de nerodire,
alunec azi spre certitudini, iau ochelarii deblocării în privire.

Ard lecţii în planările rebele, încep schimbarea peste vreme.

Nu mai vibrez la muzică amăgitoare, lumina în adâncuri geme.
Voi căuta doar oaze înfloritoare, cu pajişti de iubire întinse.
Tăcerea poate ascunde adevărul...las căile alunecoase, ninse.

Urmează-ţi suflul desfătării dintre umbre, urmează-ţi bucuria!

Mă voi muta în altă lume, să-mi încolţească în realitate reveria.
Aleg schimbarea şi m-arunc din praful pasului dansând în vânt.
sunt azi în plin proces de revenire, azi nu vreau stele, ci pământ.

69
Adio
28 decembrie 2014

Azi plec. Azi spun adio viselor robite iernii, vreau să îmi ţes visarea în dumnezeire.
Azi spun adio văilor de neguri în care alunec uneori, cu zbatere de inimă-n privire,
când stele-n piept sclipesc spre nicăieri, când lupt cu morile de cânt, cu magic val,
când vin vulcani de doruri, de chemări şi-mi spală universul sprijinit pe iluzoriul mal.

Azi plec.Azi spun adio vechiului pământ în care îmi sădeam colind în vraja lunii
mării, azi soarele întâmpin c-un salut voios, deşi mă-mpiedic ca-n trecut în iţele între-
bării.Mă-ndrept spre câmpul ce se-aşterne înainte, să-i dau folos, înfăţişare, înţelep-
ciune, ca-ntr-un masaj, îmi antrenez mişcări de gând pentru amiaza vieţii, clipa ce
apune.

70
Urme
2-3 ianuarie 2014

Străbat cu dorul străzile, culorile deşertăciunii,

înmoi în vise pensula de căutări febrile, înfăptuiri,
mi-e drumul larg atins de vraja îmbătătoare a lunii,
plutesc sau mă izbesc de umbrele tăcerii, de rostiri.

Ascult orchestra inimii, concertul de emoţii neîncetat,

privesc zapada ce se-ntinde îngheţând uşor mişcările,
dansez în ritm de aşteptări, îmi sunt şi slugă şi-mpărat,
deprind balansul dorului cu-apropierea, depărtările.

Măsor în zâmbete înălţarea, drumul sau zădărnicia,

cuprindem cu privirea abur, poetica mirării-n paşi,
renaştem doar când dragostea ne dăruieşte bucuria,
în suflet toate aromele de soare, curcubeul tu îmi laşi.

71
Ritual
9 ianuarie 2015

Îmi arcuiesc privirea, dorul, în ritualul de magie-al serilor dansante,

în ritmul sărbătorii inimii, înmugurind culori într-un ardent spectacol.
Mă-ntind cu-mbrăţişarea peste ape, peste vârtejurile contrastante,
căci clopote de gând colindă templul, călăuzind lumina-receptacol.

Cu certitudini sau incertitudini, înveşmântată-n înţelesuri foşnitoare,

respir tezaurul lăuntric prinsă-n hora de himere.Cu surâsul mă orbeşti.
Vârtej de umbre, raze izbucneşte-n vals cu dorul, în aşteptări unduitoare.
Aştern îmbrăţişarea, pod de cântec.Sorbind licori ameţitoare, mă priveşti.

Iubirea îmi e hrană, mi-e lăcaş, e melodia ce-mi conduce dansul vieţii,
e ca piperul ce mai mult de-l laşi, ţi-aprinde setea şi îţi dă nestinşi fiori.
Mă locuieşti în orice clipă-a zilei. În hău de noapte, clipocitul dimineţii,
revăd obişnuiţii paşi, şi ca în ritual de taine, simt cum în piept cresc flori.

72
Lipsa
31 octombrie 2014

Pe bruma viselor s-au aşezat încercănate şoapte,

roşesc iluzii de-aşteptare-n poarta vieţii,
am învăţat traducerea în gesturi revelate
s-o tâlcuiesc din pâlcurile ceţii,
să scot cuvinte din butaşul mut al nerostogolirii-n căutare,
al lipsei de aproape, de mai mult, a tot ce zace în uitare,
Am învăţat să mă ridic din foc cu ochi lucid şi rece-n apărare,
căci peste inimă s-a pus un toc
nepăsător la puls de suflet, întrebare.
Îţi înţeleg peregrinările prin vreme,
tânjirea la un rod de soi, mai cu dulceaţă,
las pomul inimii să crească din poeme, udat de cine-i vizitează umbra creaţă.
O aşteptare în arşiţă şi vânt, fără îngrijirea cu iubire de rodire ,
ar fi menită morţii-n doborâri de gând, ar inunda pământul cu nefericire.

73
Când iubeşti
12 ianuarie 2015

Când iubeşti, alergi robit cu sufletul, şuvoi de raze în despletire

spre fiinţa care în adânc răsare pân’ la zâmbet, pân’ la contopire.
Când iubeşti, îi sorbi fiinţa prin atingere, privire, nesătulă apropiere,
prin îmbrăţişarea aşteptată ca o sărbătoare, necesară mângâiere.

Când iubeşti, săruţi lumina, fiecare colţ de gând, de piele, răsuflare,

te avânţi în labirint de treceri, înfrunţi umbre, semne de întrebare,
Când iubeşti, aştepţi cât e nevoie, dăruieşti doar bucuria în respiraţii,
libertatea de-a alege, de-a păşi-nspre vise, de-a urma proprii vibraţii.

74
Optimism
13 ianuarie 2015

De zâmbetul ţi-e sol în lume, se-ntoarce către tine în culorile

întregului tablou pictat în oameni, mai devreme, mai târziu...
De semeni crini, te va învălui parfum cu bucuria de-a fi viu,
tot câmpul în care îţi reverşi lumina şi-ngână-n foşnet florile.

Primeşti răsplata faptelor oricât ai vrea să fugi spre evadare,

e-o lege care se aplică, bumerang, rotindu-se în fremătare,
de vrei doar raze dulci pe creştet, alege să fii purtător de soare,
căci totul se întoarce înspre tine, şi daca ai, şi dacă n-ai răbdare.

75
Abis
17 ianuarie 2015

M-arunc în mine cu toate gândurile val vârtej.

Şi nu găsesc drumul către eul meu înaripat.
Mi-a ieşit în cale un gol, un gol de tine, de surâs înflorit.
Ar trebui să păşesc, să merg înainte, spre soare răsare, sau spre ce-o fi să fie,
că viaţa, oricum, n-aşteaptă.
Căderea între pietre, alunecarea în ninsoare costă.
Te prinde frângerea, întunericul...şi gerul.
Te costă îndepărtarea de inimă.
Aşa că mă întind înspre zare cu pustiul,
păşesc în abis şi constat uimită că trăiesc încă,
aşa, fără viaţa ce-mi eşti.
Abisul are aceeasi culoare pretutindeni şi la buza de sus, şi la cea de jos.
Încerc să înţeleg balansul acesta între cer şi pământ,
între mână şi talpă, între tâmplă şi piept,
între ochi şi ureche, între gură şi nară, între val şi pământ,
între groapă şi muntele din adânc.
Am parcurs aproape toate formele de relief
şi iată-mă!Păşesc în gol, fără podul braţelor, buzelor, inimii tale.
M-arunc în mine cu toate gândurile val vârtej.

76
Traversare
15 ianuarie 2015

Ca să trăieşti, câteodata pleci departe,

sperând că acolo găseşti pâinea şi sarea,
sau poate chiar soarele respirând.
Şi goluri se-ntind peste zări şi ape se varsă pe maluri
şi patimi se-ntind peste câmp şi pe plâns de pământ.
În mersul spre fiinţă, în pasul spre vis,
pierzi focuri, pierzi aripi, pierzi neguri,
pierzi ani, traversezi un abis.

77
Cu tine-n gând
19 ianuarie 2015

Am braţe de vânt şi gură de foc, îmi zvârl răsuflarea prin ochi şi prin gene,
amurgul coboară în cioburi de gând, cascade de doruri se scurg în poeme.
Am trenuri de vise gonind depărtari, cu şaibele aprinse de fumul aşteptării,
şuvoi de armonii în inimă curgând, zvâcniri care se sparg în gara căutării.

Privirea de cafea mă soarbe pân’ la oase, pe şine alunec lin în fuga de păcate,
cu tine-n gând mă prăvălesc pe ierburi de tăceri, pe patul florilor înfiorate.
Îmi caut trusa de tămăduire-n ţărâna tâmplei, incertitudini calc necruţătoare,
un vifor bate-n piept, conduc locomotiva vieţii prin ţara riscurilor răbdătoare.

78
Popasul
29 ianuarie 2015

Furnalul inimii vâsleşte-n focul vieţii, topind vâltori de gânduri doar cu un cuvânt,
sunt ca locomotiva-n drum spre mare călăuzind răspunsuri între ape şi pământ.
Strabat întinderile ba pustii, ba vălurite, împodobite în frunziş bogat, ocrotitor,
mi-s ochii răsfăţaţi de peisaje, de ce-mi atinge-n fugă mersul cu avânt mistuitor.

Am soarele în piept, ţâşnesc spre cer cu zâmbet de lumină, cu trupul aureolat de zare,
simt florile de liliac alunecând pe creştet, parfumurile-şi lasă dârele peste hotare.
Să mă opresc un ceas, o zi, o viaţă? Doar ce-i frumos mă prinde în cântec de vioară.
Ascult duioasa doină,e odihnă.Popas îmi fac doar în tine, tu, cea mai fascinantă gară.

Insuficient
3 februarie 2015
Nu caut merinde pentru suflet în coşul gol de sensuri.
Mi-e gardul sfârtecat în vrejuri de înnoptare.
Din cuvinte, respiraţii am construit punţi, ţărmuri de mare,
am înălţat zmee şi fluturi spre flămânda zare.

79
Din vise am construit universul rătăcirii în zbor
şi zidurile s-au prăbuşit în ostoite clipe la etajul unicului amor.
Am plâns pâna am inundat pământul, zgura,
am iubit pâna la prăsele.
Nimic n-a fost suficient să te păstrez între coastele lumii mele.

Repere
4 februarie 2015

Îmi notez în agenda inimii

programul improbabil al clipelor.
Îmi pun speranţele pe prima pagină,
îmi aşez vise incandescente la fiecare colţ,
să îmi ating degetele de ele cu acţiuni oportune.
În capul listei am scopuri precise:
cerneala să devina curcubeu,
să colorez destinul cu bucuria,
să rup din soare firescul existenţei.
Îmi scriu sentimentele în adn-ul fiecarei file
şi pun agenda sub braţ,
îndreptându-mă încrezătoare spre Crucea Sudului.

80
De papucii de rubin ai clipelor mi se-agaţă uneori praful durerii.
Şi atunci mă scutur din toate rândurile ,
din toate gândurile, din toate căderile, nemângâierile
şi păşesc pe senin, cu ochi de căprioară.
Mi-am dat întâlnire cu cerul.
Poate că voi ajunge la timp, la timpul iubirii fără sfârşit,
fără să mă împiedic de fulgerele ezitării,
în norii de îndoială.
Mi-ar fi de folos îmbrăţişarea ta, pod de lumină.
Cu ea aş cuprinde zarea,
cu ea m-aş încadra în orice galaxie pe agenda zilei.
Dar mă prinde jocul depărtării cu prezenţa în templul sufletului
şi mă vântur pe fila aşteptării,
strivesc Lapis lazulii, piatra încercărilor,
o lovesc de risc, de vulcani, de gheţari, albastrul se varsă în mine.
Culoarea explodează pe agenda probabilităţilor,
agenda cu vise atinse de stele, sentimentele mele,
Mă pierd şi mă găsesc între repere.

81
Jocul
7 februarie 2015

Hai să ne jucăm!
Un joc de-a v’aţi ascunselea!
Tu te ascunzi după o tăcere, eu mă ascund după un rând,
tu rătăceşti pe o cărare, eu rătăcesc cu tine-n gând.
Tu te ascunzi după o îmbietoare provocare,
eu mă ascund între o întrebare şi-o mirare.
Un joc de-a distanţele!
Tu să te-ndepărtezi până aproape de indiferenţă,
eu să mă îndepărtez până la a face o mică diferenţă.
Tu să te apropii până la miezul inimii mele rebele,
eu să mă apropii de fiecare centimetru-al tău de piele.
Hai să ne jucăm!
Un joc de-a diferenţele!
Eu să dansez hipnotic cu umbre, raze în îmbrăţişare,
tu să priveşti rotirea evaluativ pe coama unui val de mare.
Eu să mă pierd în ploaie de săruturi în toridul anotimp,
tu să te joci cu fulgii de cuvânt între-un cutremur şi-un răstimp.
Să ne jucăm de-a asemănările!

82
Eu să colorez cu stele fiecare dar, tu să colorezi cu emoţii o privire,
Eu să caut cercul în fiece univers, tu să cauţi cercul în orice arcuire.
E jocul bucuria vieţii încă din copilărie, iubite, nu-i aşa?
Să ne jucăm cu soarta între ce-a fost, ce-o fi să fie, ca-n jocul de alegeri
între nu şi da! (5 febr 2015)
Mă voi lăsa ademenită doar de parfum primăvăratic.

Măsurarea timpului
12 februarie 2015

Măsor timpul în distanţe,

în plecări printre pietre, în veniri din ninsori,
căutări până la talpa sufletului,
fierbinţi îmbrăţişări cu minunea, atingeri de gând mătăsos.
Măsor timpul în chemarea sudului,
pe sensul giratoriu al sângelui îndrăgostit,
pulsând halucinant, uimit, uimitor de mântuitor.
Măsor timpul cu o nouă naştere a lumii,
a ferestrelor către adevăr, catre minunea ce-mi eşti.
Măsor timpul cu inima fremătătoare, aşteptândă,
cântând în lumea simfoniilor fiinţei îmbătate de zbor.

83
Îi auzi glasul? Străbate zările, străbate tăcerile,
străbate depărtările, înfiorată, cu viteza iubirii.
Măsor timpul cu dorul, cu dorul de a privi în ochii tăi
ca într-o grădină din care răsar toate sensurile.

Sărbătoarea inimii
14 februarie 2015

Sărbătoresc iubirea de fiecare dată când iubesc.

Nu stabilesc o zi anume pentru ciocniri spumante de vise,
deşi imi plac la nebunie celebrările vieţii.
De o bună bucată de vreme, o simfonie răsare între bătăile inimii.
Mă trezesc dansând pe undele dorului călător,
cu ochii îmbrăţisând apropierile, contopirile, depărtările,
alunecând pe gânduri îndrăgostite de zâmbetul tău.
Mi-e dor de primăvară, de înfloririle chemărilor înstelate,
de glasul tăcut al degetelor cântând la pianul pierderii de sine,
de mugurii răsuflărilor fierbinţi, desfătaţi în aromele atingerilor de suflet.
Mi-e dor de focul ochilor vărsând îmbrăţişări.
Mă scald în apa marii treceri, trecerea spre cânt.
Sărbătoresc iubirea în ritmuri egale, inegale,

84
în alergări pe câmpuri sărutate de soare, bătute de ploaie,
pe cărări rătăcitoare în pădurea de semne, rosturi,
în plimbari cu barca pe ape zvăpăiate, blânde, calde, reci, imprevizibile.
Sărbătoresc iubirea în întâlniri, în regăsiri,
în întâlnirea cu mine, în întâlnirea cu tine,
ostrov de lumină pe insula căutărilor,
căci te iubesc aşa cum respir.
Mi-e sărbătoare fiecare zi.

Preocupări
17 februarie 2015

Uneori mă retrag în bârlogul tăcerii,

mă înfăşor în mantii de cumpătare să-mi pot echilibra paşii.
Învăţ rotirea în baletul vieţii
şi urc spre cer într-o hipnotică îmblânzire a scindărilor.
Îmi ocup timpul cu trasarea de priorităţi,
testarea temeliilor, urcuşul pe creste fragile ,
cu înotul între tâmplele gemene, în oceanul inimii.
Îmi ocup timpul cu anotimpurile, cu schiatul pe cărările curcubeului.
Privesc cu simpatie pământul.E blindat de vise.

85
Mi se-aşterne înainte până la tine, până la margine,
până la cutremur, până la rod.
Cu soarele la drum, emir peste zare, brânduşe-mi înfloresc în fiecare deget.
În fântâna vieţii, credinţa respiră.
Sunt o grădină în mişcare, tu, lumină.

Anotimp
22 februarie 2015

Când e iarnă, încerc să mă vindec de vise, de visele fără pământul sub cer,
de visele refuzate de rază, de visele perpendiculare pe rutină.
Vreau doar să mă bucur de amintirea urmei îmbibată
în mireasma copacului ce creşte în mine.
Las trecătorul să se-ndrepte către rostul lui, să rupă crengile răsăritului.
Poate că ele devin susţineri de gând în călătorie.
Las trecătorul să smulgă frunzele la care învaţă să cânte.
Nutresc speranţa că voi avea o contribuţie măruntă la o mare operă de artă.
Numai artiştii cunosc graiul frunzelor.
Îl las sa se odihnească în umbra bolţilor cuminţi,
când oboseala crâncenei alergări îl doboară.
Las crengile să se înalţe peste limita înserării.

86
Sunt un simplu copac.
Şi iubesc pământul ce mă ţine în viaţă.
Şi iubesc lumina care se revarsă
şi ploaia care se strecoară caldă până la rădăcina lucrurilor.
Ştiu că nopţile se vor rostogoli înspre dimineţi,
şi inima mea se va rostogoli până la confuzia cu o piatră sau cu o pâine.
Trec anotimpuri peste trup si sevă,
cu frunze foşnitoare de nelinişti războind văzduhul,
cu fructe aromate între clipe, cu scorburi neştiute între coaste.
de visul dansului mai ales, căci mi-au îngheţat privirile.
Voi renaşte între zambile, în alt anotimp.
Până atunci, mă scutur de povara gheţii cu ochi iernatici de tăcere.

Existenţă
25 februarie 2015

Pentru unii oameni eu nu exist.

Exist doar pentru cei care îmi văd chipul în sensul inimii,
pentru cei care îmi aud glasul în ceaţa ezitării,
care îmi simt mângâierea veşmânt de lumină.
Pentru anumiţi oameni zâmbetul meu nu există.

87
Pe insule necunoscute îşi poartă dorul,
pe insula înstrăinării,
căci nu răzbat până la mine cântecele lor, fiorul,
poate doar urmele paşilor, ecoul
vestesc răsuflări pe aripa depărtării.

Tu, care ştii că te iubesc

28 februarie 2015

Tu, care ştii că te iubesc,

să nu te îndoieşti niciodată de dragostea mea,
indiferent de grotele în care îmi ascund talanţii,
de ploile ce se revarsă bezmetice peste brazda bucuriei,
de florile ce-mi încununează încheieturile viselor, gleznele urcuşului,
indiferent de cortina ce se coboară cu trecut sau viitor peste trup!
Tu, care ştii că te iubesc,
să nu uiţi că zâmbetul tău însorit articulează fiecare sunet,
că locuieşti în mine, nepământean de frumos,
ca într-un templu al minunilor,
cu toate vânturile ce-ţi zguduie fruntea,
cu toate poveştile ce se aştern peste degete,

88
în pridvorul zorilor, al curcubeului, al înserării!
Tu, care ştii că te iubesc,
să nu te îndoieşti niciodată de dragostea mea,
indiferent de pereche, de dans, de rotire,
de zbor spre pisc sau prăbuşire,
de uimitoarele sincronizări, de risipire!
Tu, care stii că te iubesc,
bucură-te pentru totdeauna,
dincolo de prezenţă, de absenţă,
dincolo de mână, de malul ezitării!
Voi rătăci printre zăpezi, sau pat de flori
şi într-o trecere de respiraţie flămândă,
stiu că-ntr-o zi voi trece în muţenie spre partea stângă,
şi doar iubirea va rămâne în urma mea.
Să nu uiţi, când îţi e pustiu, de ea!

89
Schimbarea
24 februarie 2015

Se zdruncină temeliile de ulcerul ezitărilor.

Cutremurul îndoielii îmi zguduie brazda.
Mă tupilez la umbra pilonului de gând.

În tremur, îşi flutură trupul iubirea.

Mi-e vie mişcarea între ierburi, rădăcini,
învăţ respectul pentru ritmuri tumultoase.
Natura se dezlănţuie cum îi e vrerea,
asa c-aştept reinstalarea păcii în regat.
Iubesc pământul, cu-ale lui prefaceri.

în el nu-i doar cutremur, năruire,

în el e şi stabilitate, e creştere spre sine, e rodire.
Din el cresc pomii către cer îmbrăţişând, în frunze, raze,
sclipirile de viaţă, prin ninsoare picurând lumini.

90
Izvorul lacrimilor
7 martie 2015

Probabil că există un izvor al lacrimilor, al dorului ,

ascuns undeva în adâncuri ca într-o peşteră sapată în munte.
Îşi susură curgerea, îmi spală pământul, în revărsarea-şi.
Să răsară cândva datorita lui o grădină?
Va seca, probabil, într-o zi când voi uita de mine.
Mi-am pus proptea de cer să nu alunec în valuri.
Şi sunt sărată, dulce până la prăsele, până’n fundul inimii mele.
Probabil că există un izvor al lacrimilor ce curge încă nevăzut.

Incertitudinile
10 martie 2015

Îmi laşi atâta timp liber între întâlnirile respiraţiilor noastre,

încât uneori îmi e teamă să nu rătăcesc drumul spre văzduhul inimii,
să mă pierd în minutele de dans pe scena populată,
în orele de poezie, retrageri în eternitatea sinelui ,
în zilele de odihnă lângă trunchiul singurătăţii,

91
ştiind că toate mi-au devenit prietenii pe care îmi sprijin sufletul.
Îmi laşi atâtea întrebări să îmi bântuie uneori grădina
încât îmi e teamă să nu rămân fixată în întrebare,
să devin creatoarea marilor întrebări,
bănci de popas între tufe de nelinişti sau de liliac înflorit,
căci întrebările nasc răspunsuri
şi pe ele îmi construiesc lăcaşul de lumină.
Îmi laşi atâta praf de nepăsare între amintiri,
încât îmi e teama să nu confund urmele altora cu ale tale,
încrengăturile de incertitudini, de căutări,
spinii suferinţei cu noroiul indiferenţei,
să mă dezbrac de vise şi să uit de mine,
călcând peste răni.

Filarmonica
10 martie 2015

Nu ne cunoaşte nimeni hotarul.

Nu ne cunoaşte răsăritul, nici apusul,
nu pătrunde până în cotloanele umbrite de gând ,
sub clopotul dorinţei.

92
Nu ne cunoaşte nimeni cântul, nici vaietul.
Nu răzbate până dincolo de gama vizibilului.
Poate doar o notă sau o măsură,
poate doar o strigare sau o şoaptă arzătoare,
dar simfonia întreagă glăsuieşte
doar în filarmonica templului lăuntric.
Sunt spectatori pe jilţuri de onoare,
sunt interpreţi ce îşi respectă, sau care uită partitura,
sunt alţii ce improvizează sau care mareţia o creează.
Să fim noi înşine şi interpreţii şi auditoriul
spectacolului ce ne e dat să îl respirăm,
al capodoperei ce suntem
căci... nu ne cunoaste nimeni hotarul.

Întâlnirea
10 martie 2015

La o suferinţă distanţă de sinele meu,

mi-am luat inima, raţiunea, tovarăşi de drum
şi am plecat în căutarea iubirii.
Le-am descris-o în detaliu

93
să fiu sigură ca o vom recunoaşte vreuna dintre noi,
deşi ar putea fi ascunsă sub umbrela banalului.
Şi am pornit peste povârnişuri mai rapid, sau mai agale,
în ritmul mirării.
După un vis, am zărit nişte ochi sclipitori şi m-am apropiat.
M-a întampinat o sărutare fierbinte
şi m-am prelins deodată în prezenţa fără de tăgadă.
Dar după o scrântitură de speranţe, au apărut în calea mea ciulinii nepăsării,
şi m-am trezit cu o rană deschisă la piciorul drept.
Şi aşa am cunoscut lacrima.În ea mi-am şlefuit smerenia.
Inima mi-a venit în ajutor, m-a pansat cu fericirea omului de lumină.
Aşa am cunoscut zâmbetul...
Raţiunea mi-a dat un scaun pe care să îmi număr binecuvântările.
Aşa am cunoscut şi recunoştinţa .
Drumul nu s-a sfârsit aici.Iubirea mă aşteaptă.
Sau poate ea m-a găsit pe mine ascunsă într-un dor?

94
Privirea
14 martie 2015

Respirăm acelaşi aer,

eu în stânga inimii tale, tu în dreptul sărutului meu,
ne întâlnim respiraţiile într-o privire lipită de suflet ca într-o primăvară,
înmugurind din adânc cu gustul creşterii spre înalt,
înspre îmbrăţişarea cu dorul inimii.
Plutesc între noi cuvintele nerostite, îmbrăcate în şuvoiul căutăriii,
plutesc între noi figurinele de graţie ale mişcărilor de gând,
şi ochii mei străbat aerul învăluind-te în mătăsoase mângâieri.
Respirăm acelaşi aer,
eu în faţa culorilor, tu în faţa poeziei.
Te inspir la fiecare bătaie a inimii, clopot de sărbătoare.
Mă inspiri la fiecare prezenţă în fantezie,
aud melodia vieţii ce răsună în noi
şi braţele mele te cuprind în iubire mai presus de trecut,
mai presus de tânguirile înflorite din aripa tainei privirii.

95
Pe cont propriu
14 martie 2015

O să îmi iau singură tot ce îmi desenează zâmbetul

pe chipul asfinţitului ca pe o flamură a marilor întâmpinări.
O să imi iau din pulsul trecerii ritmul cunoaşterii minunilor.
Mă voi avânta în dansul alegerii printre pietre cioplite de lună,
în zbor cu visele primăverii.
O să îmi iau tăria de a trece peste limită.
Voi construi o fortăreaţă nevăzută,
să nu mă atingă gloanţe în temelia luminii,
săgeţi în ventricolul inimii,
sau vreo altă năpraznică furtună .
Voi modela un scut care să mă apere
de mierea privirilor aurii cu efemere fluturări de gene,
de mângâieri fugare rătăcite în carne pe trupul nehotărârii,
de vreo chemare la vară, în arşiţa câmpului, troienindu-mi surâsul.
Voi deveni matematiciana zărilor despletite, socotind bucuriile,
împărţind priorităţi pe felia de timp ce mi-a fost dată în grijă.
Sunt pe cont propriu în împărăţia planurilor de viitor.

96
Analiză
14 martie 2015

Sunt o femeie ca oricare alta, cu nimic mai bună, cu nimic mai rea,
cu nimic mai frumoasă, sau mai urâtă decât cele care ţi-au locuit pridvorul viselor.
Îmi zvâcneşte un dor în pulpa inimii şi abia îi pot stăpâni trepidaţia .
Nu am în plete sărutări de soare, nici armonia de magie a marilor cântări,
revărs tandreţea ca un val de mare, urcând peste-nserare între sunete, culori.
Nu izvorăsc din mine stele de comori, vreo cingătoare peste orizontul vremii,
mă-mbrac în catifeaua vorbelor alene, alunecând spre miez de gând cu salutări
către ninsoare sau spre verile din zări.
Că sunt o apă curgătoare sau pământ, că-s pasăre planând peste cuprins,
sunt susurări ce-ţi potolesc în taină căutarea în gradina de arome,
sunt munţi ce-ţi ispitesc cărarea cu verdele copacilor urcând înspre zenit.
Rămân cu zborul peste anotimp, înaintând spre simplitate,
cu ochii curcubee de preaplin.

97
Salutul
26 iulie 2015

Iubesc salutul, semn al bucuriei întâlnirii

pe arena spaţiului, timpului în universul mirării.
Iubesc salutul de aproape, sărut al binecuvântării atingerilor,
salutul de departe, respiraţie a hotarelor zvâcnind înspre unire,
salutul din adâncul suferinţei, atingere esenţială a rosturilor,
simfonie a înţelepciunii crescute din dreapta socoteală la masa alegerilor.
Iubesc salutul, zvâcnire a inimii către darul cerului pe felia de existenţă,
salutul şoaptă, înmugurire a discreţiei, răsfăţul tandreţii glăsuinde,
salutul din înclinarea capului, smerită înflorire,
salutul dintr-o privire surâzândă, în fluturare zglobie de mână,
salutul, mărturie a bunului simţ, a bunei creşteri în familia zorilor,
salutul scris, gând luminos plecat în călătoria gândului,
navigator al alfabetului mişcărilor de stare.
Iubesc salutul. Cu el începe binecuvântarea în orizontul inimii.
salutul, flamură a tuturor semnelor de circulaţie în codul fericirii:
salutul respectuos, îndrăgostit, admirativ, prietenos,
salutul peste vreme şi din clipa dată, atenţie manifestată-n sunet, gest,
clipire-a inimii frumoase,

98
azimă din care se hrănesc relaţiile, la temelia marilor construcţii.
Iubesc salutul, al tău mai ales.
Îmi e, uneori, reper de sens prin dansul unduirilor de întâmplări,
e-mbrăţişarea nevăzută a sufletului avid de tine printre atâtea căutări,
urmând în suflet lucitoare stea.
Bună! Bine te-am găsit, dragostea mea!
Te port în inimă oriunde-aş fi în lume, tu eşti bucuria mea!

Confesiune
16 martie 2015

Vorbesc cu inima mea de o viaţă şi ea mă sfidează ostentativ.

Aleargă hoinară prin hăuri, înoată în ape reci, fierbinţi ,
coboară în grote tulburătoare înfrigurată,
urcă pe cele mai înalte piscuri de întrebări,
la un dor distanţă de mirabila cascade.
Vorbesc cu inima mea despre ceea ce e potrivit în fiecare împrejurare.
Şi ea îmi răspunde cu avântări, împotriviri până la apogeul râsului ori al lacrimilor.
Încerc noapte de noapte să o îmbrac cu straiele înţelepciunii,
dar se dezbracă răsfăţată, de fiecare dată, aruncându-se în mijlocul viselor,

99
mai ales când se atinge cu gândul
de mirajul chipului tău încrustat pe retina tuturor începuturilor.
Se înfioară ca un crin ce-şi deschide petalele spre soare într-un ameţitor parfum.
I-am spus poveşti cu tâlc, i-am împărtăşit din experienţa fluturilor, a perlelor,
despre povestea firelor de nisip, a valurilor, a treptelor,
despre stejari şi crânguri odihnitoare,
despre cer revărsat peste tină, despre pietre şi zgomotul pieţei...
I-am arătat curcubeul şi ploaia, i-am cântat în ritmul măsurii, i-am desenat harta
vieţii.
I-am oferit exemple de cumpătare, îndrumând-o să păşească atent
la fiecare colţ de idee, la întâlnirea cu iubirea, cu neiubirea, cu revelaţia cunoaşterii.
Ştie ca îi vreau binele şi totuşi, aleargă numai pe unde îi e voia, copil nebunatic,
instalată în vârful faptelor, regină a sfidării peste marginile firii.

Asigurare
17 martie 2015

Nimeni nu poate înlocui pe nimeni.

Eşti unic, cu toate revărsările în constiinţă, în templul razelor,
cu muzica pe care o compui în conjuncţia misterelor ,
cu erotismul trepidant al ideilor, cu enigmele eului,
cu îmbrăţişările alegerilor, atingerile privirii, mânuirea cuvântului,
cu inelul mângăierilor, cu respiraţiile ciufulite dintre paşi,

100
cu bolile vremii, cu rotirea fanteziei, cu seminţele şi roadele darurilor...
Nimeni nu poate înlocui pe nimeni.
Nimeni nu construieşte aceeaşi amintire în locuinţa sufletului,
nu zugrăveşte la fel culorile pe tabloul de lumini si umbre,
nu răspândeşte acelaşi parfum în odaia prezenţei,
nu împleteste aceeaşi ţesătură a minutelor.
Doar că unii sunt musafiri de onoare, alţii, gazdele binecuvântărilor,
unii privesc fereastra tainelor, alţii domnesc în dormitorul dorului,
meşterii bucătari îţi hrănesc alegerile, bucuria,
unii stau în holul aşteptării, alţii cotrobăie prin pivniţe,
unii aerisesc încăperile, alţii întăresc temeliile,
unii dărâma câte un zid, alţii luminează întreaga casă...
Uneori rolurile se inversează, uneori se suprapun,
şi totuşi...nimeni nu ocupă acelaşi conţinut ,
acelaşi spaţiu în arena secundelor, sentimentelor, gândurilor.
Nimeni nu te poate înlocui în mine.

101
Creştere
22 martie 2015

Trec zilele ca paşii număraţi pe caldarâm, trec respiraţiile printre şirurile de aşteptări,
doar dorul meu în piept vuieşte ca nebun, se-ntinde către tine în flămânde sărutări.
Trec orele spre ce o fi să fie între întâmplări, spre negura, lumina din opaiţul de vise,
am amuţit în vuietul de întrebări, între răspunsuri, vagăună pentru zâmbet sau abise.
Dacă tăcerea-i cheie către pace, spre fuga ori câştigul nopţilor cusute la fâşia de mis-
ter, dacă articulez plăcerea cu mişcarea înspre gustul mierii, descătuşare peste căutări
de cer, daca aleg sincopa între alternante încoronări, e doar pentru că în această porţie
de viaţă procesul creşterii cuprinde-n planu-i efemer o ţesătură de-anotimpuri între
firele de aţă.

102
Abandon
26 iulie 2015

Mă abandonez iubirii cu toate cotropirile, cu toate atingerile din catedrala dăinuirii,

cu tremurul fluturilor din priviri, îmbrăţişarea necuprinsului, cu devotamentul firii,
cu melodia din adânc, cu dorul păsării de zbor, visul seminţei de pământul roditor,
cu fiecare pas pe caldarâmul ce se-aşterne înainte, în gheţuri,flăcări prinse în fior.
Mă abandonez iubirii în vară, în iarnă, în câmp de flori, pe drum străjuit de spini,
cu dor de înălţare în extaz, cu treceri peste ceaţă, ploi, grădinile cu alai de crini,
cu fulgere de gând în stropii de lumină, de noroi, cu toate împotrivirile din ape,
cu avântul însetatului către fântana de la care speră cu ce-i mai bun să se adape,
ca râul ce se varsă în cascadă, ca fluviul care curge zi de zi spre multvisata mare,
primind în val apus şi răsărit, toată lumina reflectată-n apa sinelui, o sărbătoare.

Lectură
24 martie 2015

Citeşte-mă printre rânduri,

între crepuscul şi răsărit, între flacăra pasiunii şi nisipul deşertului,
pe fluviul de vibraţii prinse-n matcă nevăzută,

103
în suspendarea blondelor oglinzi din luciul privirii
sau reflectarea sinelui prin geamul de vise!
Citeşte-mă peste perdeaua de tăcere,
peste cortul cuvintelor sau cureaua de temeri ce-mi înfăşoară miezul!
Priveşte ploaia ce udă pământul întrebărilor ascunse!
Din seminţe va încolţi viitorul grânarului.
Imi plac la nebunie atingerile tale pe fiecare filă,
cu mierea mângâierii prelingându-mi-se-n coşul pieptului,
cu sunete răspândite-n mine ca-ntr-un amfiteatru al marilor spectacole.
Îmi place la nebunie să mă cauţi printre litere,
să mă colinzi nesfârşit în căutarea splendorilor.
Citeşte-mă printre rânduri!
Urmează semnele sădite în gest, cuvânt,
sădite-n asfaltul sau ţărâna vremii!
Ia-ţi călăuză raza dimineţii
şi păstrează în tezaur doar acea idee, frază, acel vers
ce mişcă lună, stele, ape: tot universul tău spre fericire!

104
Oceanul
26-27 martie 2015

Am învăţat să tac. Ai învăţat să taci.

Suntem bolnavi de teamă şi de dor,
de dorul adevăratei iubiri descleştate de sine.
Ne afundăm în tăcere ca-ntr-un ocean salvator.
Ne-am îngropat sufletul în adâncul
unde doar navigatorii magiei pot ajunge,
cei care poartă la cârmă bucuria de-a aduce bucurie.
Tăcem de multe ori când e vorba de suflet,
tezaur de lumină şi de sens,
tocmai pentru că prin el am exprimentat gustul plenar al trăirii.
De teama rănii, prădător neobosit, am învăţat să ne apărăm cuibul,
deşi sufletul, mare iubitor de libertate,
tot se avântă în zbor spre curcubeu, în bătaia riscurilor.
Ştii ce e ciudat?
Când vine vorba de judecată, toti suntem glăsuitori, lunetiştii lutului.
Vedem gunoaiele, petele de pe vasele altora, chiar şi de la distanţă,
mai ales de la distanţa inimii.
Numai privirea înlăuntru ne e oarbă uneori.

105
Iar dacă nu sunt vizibile de la început,
le căutăm cu lupa să ne demonstrăm abilităţile,
noi, mândrii reprezentanţi ai moralei,
superioare făpturi ale universului rotitor în jurul sinelui.
,,Nu poate exista un vas atât de frumos!’’ ne spunem ,
cu frica de a nu-l greşi pe acela din care ne bem fericirea.
Intenţii minunate ne înfloresc pe toartă,
dar spuma faptelor face doar vasul celuilalt impur.
Cu ce măsură măsori, suflete?
Şi, da...eu nu sunt perfectă,
nu sunt cel mai frumos vas,
uneori mă pătez în cădere, alteori strălucesc în lumină,
dar apa, de o bei, îţi e bine.
Am crăpături prin care s-au infiltrat şi raze şi noroi.
Am fost dată şi de pereţi colţurosi, dar şi de bolta viselor,
am fost aruncată pe râu şi pe baltă,
aşezată pe soclu, dar şi uitată în pivniţa nepăsării.
Uneori m-am aruncat de pe piscul provocării,
în căutarea marii experienţe,
ştiind că fără acţiune nu pot ajunge spre ceea ce contează,
crezând ca dincolo de ciulinii problemelor voi descoperi secretul înţelepciunii.

106
Chiar dacă am fost pusă în lumina soarelui,
mi s-a întâmplat să mă usuc de dorul ploii,
nefiind pregătită pentru alte temperaturi decât acelea
pe care sufletul meu le recunoştea ca fiind benefice.
Simţind uscăciunea, am coborât sau urcat la nivelul nevoilor.
Nu mai căuta pete! Te asigur că există.
Am scrijelit cu gândul zi de zi spre a curăţa, obloji fiecare porţiune de viaţă,
am mângâiat-o cu zâmbetul păcii, cu îmbrăţişarea iubirii.
Am pus pământ şi apă, m-am lăsat purtată prin foc
ştiind că doar aşa-mi refac lăcaşul de cer,
fiind încredinţată ca nimic nu scapă Olarului, Meşterul Meşterilor,
că totul e necesar în procesul transformării,
că, doar, evoluţia e în firea lucrurilor pentru căutătorii de soluţii.
Sunt urme lăsate de vreme,
de treceri lipsite de grijă sau încărcate de poeme.
Mulţi tac chiar de-ar urla:
,,Nu-ţi stau pe buze aur şi argint,
nu se-arcuieşte armonios pământul între toarte!
Mi-e sete, aş bea apa din tine,
dar urmele de la alte mese mă tulbură.
Parcă aş mai aştepta cale de un risc, poate zăresc

107
vasul acela în care apa să fie mereu dătătoare de viaţă’’.
Câteodată mă cuprinde uimirea,
le privesc ochelarii aburiţi de zgomotul fostelor iubiri,
de asperităţile amintirilor, de umbrele temerilor...
Dar le respect alegerea, viziunea,
deşi ne poziţionăm în unghiuri diferite în contemplare.
Poate că privirea mea nu străbate suficient,
e prea aproape de culoare, e însăşi culoarea îmbibată de sine.
E nevoie de spaţiu potrivit pentru a vedea corect.Simţurile ne mai înşală.
E nevoie de echilibru şi de ochi buni, luminători ai trupului.
Şi apoi, fiecare îşi simte setea...
Am întâlnit şi eu vase în poala vremii.
Pe unele le-am îngrijit, le-am bandajat cu vise,
le-am peticit cu plămada iubirii vindecătoare,
le-am vopsit cu bronzul speranţei şi am băut licori de viaţă sau de chin.
M-am umplut de cântec sau m-am îmbolnăvit de tristeţe.
Pe altele le-am neglijat, ignorat,
le-am zgâriat cu unghiile indiferenţei, le-am uitat pe treptele abandonului,
sperând să îşi găsească tovarăşe de drum care să fie atraşe de forma,
parfumul, culoarea lor, mai harnice, mai bune,
mai însetate, oferind garanţii pentru împlinire...

108
Uneori nu eram pregătită pentru gustul clipei,
alteori nu ni se asortau curburile,
alteori mi s-a facut rău de vorbe, gesturi, de atingeri dure...
Da, sunt bolnavă.
Tânjesc, pe patul aşteptării, după miracole.
Cred în minuni ca un copil cu ochii adânciţi în tărâmul poveştii.
Sunt bolnavă de potrivirea culorilor, a sufletelor, a viselor,
a respiraţiilor, a râsului, a tânguirilor, a valorilor,
în clădirea trăiniciei, în raiul iubirii în frontul vieţii,
de potrivirile care există din naştere sau de cele care se şlefuiesc în timp,
de potrivirea, geneză a fericirii.
Mi-am luat în grijă vasul şi l-am asezat pe fundul oceanului ,
să-l spăl bine, sa îi încerc trăinicia.
Poate că aşa va rămâne mereu curat, înveşmântat în ape.
Va ajunge la el doar cine se scufundă în valuri, cu riscul înecului.
Între atâtea unde, poate că ni se vor potrivi culorile în tabloul vieţii.

109
Cuvântul
1 aprilie 2015

Cuvânt pumnal, cuvânt pocal,

cuvânt crescut în faptă epocal,
în piept îmi răscoleşti vârtej de energii,
îmi sapi cu amintirea-n inimă tranşee vii .
Te port pe stradă, pe la circul ambulant,
esti prins în creier c-o durere de-o idee,
aşa cum creşte din pământ o azalee.
Schimba-vei tot răspunsul glonţului tăios
când scut de-oţel o sa te-ntâmpine pe os,
sau de îţi schimbi înfăţişarea, trupul mlădios,
de văzul se va-nnobila cu ochiul de artist,
cinstind făptura, grâu crescut pe plai,
făcând din orice iad un strop de rai.
Cuvânt primit, cuvânt zidit cu var şi cărămizi de gest,
te-nalţi în suflet, monument, eşti argument
în înfraţirea ce o faci cu acţiunea, gândul exprimat,
eşti încrustat pe cruce, adevărul revelat.
Îţi place ce creezi, ce ai creat?

110
Puntea
3-4 aprilie 2015

Aştept să-mi treacă dorul ce vâsleşte-n piept

pe marea învolburată, ninsă, străină de pământ,
să treacă marele vârtej ce îmi cuprinde pat de alge,
scăldând vieţuitoarele de pe tărâmul dunelor de gând.
Trec clipele de forfotă în piaţa vieţii, trec clipe de răgaz printre iertări.
Îmi trece tot elanul printre pierderi şi mă trezesc cum tac între vibrări.
Prea multe ezitări în paşi, prea multe împotriviri în glas,
prea multe ziduri se înalţă-n calea călătorului tânjind la minunat popas!
Izbirea de tavanul de adevăr, de stânca umbrei iubitoare de tăcere,
trezeşte revelaţii în nisipul de întrebări, în căutarea de repere..
Şi fundul mării-i răscolit de pietre ce cad în prăvălirea din realitate,
voi construi cu ele punte, să mă înalţ spre cer, să mă înalţ din ape.

Tratament
6 aprilie 2015

Mă strânge tandreţea retrasă în fundul tăcerii,

mi-au îngheţat cuvintele în aerul rece al ploilor.

111
Cred că m-am îmbolnăvit de vreme rea.
Aşa că...mă retrag în odaia meditaţiei
să mă tratez de nori, să mă vindec de zăpada revelaţiilor.
Am aprins focul în soba gândurilor, am luat tăciunii credinţei
şi aştept să piară frigul dintre pereţii fragili ai inimii.
Am nevoie de căldura din vatră.
Vreau să îmi ardă zi si noapte lângă patul viselor.
M-am îmbolnăvit de iluzii, de nevedere, de dragoste fără măsură,
îmi explodeaza arterele de poezia viziunii, de lipsa prevederii,
şi mă trezesc cu ochii în perna faptei,
contemplând natura umana ca pe o culme a straniilor paradoxuri.
Uneori îmi picură nelinişti, licori de curcubeu în magia scăpărărilor de clipe,
alteori mi-e văzul iluminat de felinarul intersecţiilor.
Mă doare strigătul nestrigat.
Probabil ca o să mai zac o vreme, până îmi găsesc vindecarea.
Poate c-ar trebui să mă imunizez cu o doza de întoarcere a perspectivei
până se schimbă vremea şi fac plaja iar la soarele respiraţiei.

112
Amintirile
15 aprilie 2015

Cele mai frumoase amintiri sunt cele construite

alături de oamenii pe care îi iubeşti.
În lumina privirii, candela inimii pâlpâie daruri de preţ în uleiul vieţii.
Îşi unduiesc istorii trecerea în luntrea gândului.
Nimic nu e mai frumos ca ceea ce iubeşti
şi amintirile de neuitat sunt doar cu omul
ce creează în căminul inimii poveşti.
Îmi plimb prin Napoli trăsura de comori,
romantic vis răsare la un colţ de aşteptare
stând strajă-ntre clădiri, exotic pat de flori,
văd marea în cununa primăverii,
îmi scald călătoria-n val de soare.
Oriunde aş fi, îmi creşti în suflet portocal cu ram în floare.
Cu gând lipit de trunchi, de ram, de rădăcină,
sunt pasărea ce freamătă-n frunziş de dor,
risipitoarea depărtării mi-este amintirea, golful de fior.

113
Lupta interioară
21 aprilie 2015

Se-ncrucişează cărărui în miez de gând în încleştarea necesară de alegeri,

roşesc pe o parte frunzele în vânt, se-albesc coloane de entuziasm în bateri de cuvânt,
între atâtea necuprinse, înfrunzite, desfrunzite treceri.
Multiple sensuri bulverseaza mers în ceaţă între răscrucea cerebrală de cotiri
şi alunecare respirândă înspre sine, spre sud, spre nord, spre rostul capital,
dar gândul creşte vajnic către tine.
În fundul inimii, sălăşluiesc minuni înveşmântate în halatul simplităţii,
dar şi umbroase colţuri cu cenuşă şi cărbuni.
Las semnele de vreme să-mi călăuzească drumul,
mă-mbrac în haina potrivită pentru deplasare,
imprevizibile mişcări de cer vestesc prin labirintul regăsirii în mister
repere pentru fabuloasa căutare.
Sunt la o dragoste distanţă de pământ fertil, îl ud cu picuri dulci de dăruire,
în întâlnirile cu tine aprind fitil, lumina caldă cu seducţii în privire,
simt pâlpâiri aprinse de nevoi scindând cu focul inimii tot universul prins în fire.

114
Am fost îndrăgostită rar
7 aprilie 2015

Am fost îndrăgostită rar.

Dar am iubit mereu cu toate respiraţiile, cu toate căderile şi înălţările în podul viselor,
cu tot fluxul şi refluxul mării peste pământul inimii,
fără mândrie şi fără regret, indiferent de reflexia paşilor în altarul de lumină.
Când am rostit cuvinte de dragoste am reprodus exact dansul sufletului,
am simţit iubirea până în măduva atomilor, până în coapsa speranţei, până la glezna
emoţiei,
fără urmă de tăgadă în prezentul clipelor.
Când am tăcut, am lăsat nerăscolit deşertul, să nu mă afund în nisipul deşertăciunii.
Am fost îndrăgostită rar.
Dar dragostea mi-a dat viaţă, a fost ca o mama care m-a născut de fiecare dată fru-
moasă, curată, desăvârşită.
Doar dragostea ne ridică spre adevăr, din praful aşternut de dunele temerilor peste
suflet.
Privesc spre globul vieţii, ating cu degetul amintirii cocorii, alunec cu privirea peste
gropile încătuşărilor.
Au contat cu adevărat doar clipele când am iubit.
Atunci am deprins gustul fericirii.

115
Am fost îndrăgostită rar, dar iubesc de fiecare dată deplin, cu toată primăvara în
mijlocul fiinţei.
Sunt femeia primăvară.
Simţi parfumul zambilelor, al liliacului, al florilor de cireş?

Oboseala

Am obosit pe drum tot adunând ciulini,

s-au agăţat în mers de orologiu printre crini,
bătând prin rosturi, biruind întinsul.
Am tălpile-nţepate, prăfuite de la zgura
ce se aşterne azi în toată bătătura.
Pândesc izvorul, clipocitul viu, zglobiu,
să-mi spele rănile cuprinse de ţepoase umbre,
m-aş odihni, dar nu văd pat de frunză lângă unde,
doar cremene înfiptă în ţărâna zilei.
Şi trupul ostenit mi-aş pune, cu sufletul, pe-o parte,
am obosit pe drumul înspre moarte.

116
Vis
7 aprilie 2015

Cea mai grea boală e cea a sufletului,

a inimii albastre virusate de gânduri întunecate.
Toţi visăm verdele eucaliptului pe fiecare frunză crestată de vânt,
mângâiată de lumini mai mult sau mai putin premeditate în mişcările crengilor.
Visăm verdele creator, verdele rodnic în pântecul urmelor pe coama vremii,
chiar şi la cele care s-au scuturat de anemia iubirii.
Visăm la mierea dulce a zilelor decorate în beteala ochilor strălucind de bucurie,
la sincronia trăirilor, căutărilor, sincronia sincroniilor în piesa vieţii,
departe de circ, de falsistatea şi otrava măştilor
peste eu-ul cu rădăcini ascunse în pământul nevoilor.

Geneza îndrăgostirii
30 aprilie-1 mai 2015

Ne iubim de o mie de ani lumină.

Ai înflorit din preaplinul seminţelor,
ai invadat cotloanele sinelui,
ai fecundat răsăritul de la prima privire lipită de ochiul presimţirii.

117
Şi, da! Am ştiut de la început că mă voi prăvăli în cascada florilor,
că ne vom uni în podul palmei, în podul timpului,
în curgerea bucuriei prin râuri de patimi.
M-am atins de pragul inimii cu freamătul nopţii luminate.
Mi-au crescut bujori în obraji,
hrăniţi cu vinul emoţiei şiroind pe piept, pe piele,
prin sângele tulburat de chemări rostite şi nerostite.
Şi am paşit cu sfială către splendoarea naturii.
Te-am recunoscut.
Dupa aroma sufletului, după relaţia discretă şi sălbatică a privirilor,
a degetelor în căutarea completării perfecte,
după buzele atinse şi neatinse de foc, de apă, de vânt, de pământ, de sărut,
după deşteptările din ceasul sărbătorilor interioare.
Şi viaţa a devenit viaţă.
Şi clipele au devenit diamante.
Şi eu am devenit primăvăratică.
Şi clopotele inimii au sunat în lăcaşul tainic.
Mi-e sufletul liliac înflorit
şi fiecare boboc zvâcneşte spre soare pe fiecare cărare de gând.
Ne iubim de o mie de ani lumină.

118
Leac
4 mai 2015

Îmi trece dorul când mă săruţi,

când te sorb, gură proaspătă de aer,
te respir, te absorb în plămada curcubeului,
tu, eul meu masculin, tu, sinele meu multiplicat.
Îmi trece dorul când mă atingi cu surâzânde treceri,
fuzionând magnetizant ca două culori ce îşi îngemănează sensul
în revărsări de cascade în fluviul aceluiaşi noian de aşteptări.
Mă încarc de energie doar cu un gând, cu atingeri suave în mierea inimii,
ţopăi ca un copil fericit când îţi simt chemarea, sărut al luminii,
când îţi simt venirea în lanul mănos al dorinţelor pe coasta libertăţii,
când ne întrepătrundem sufletele, zborul fiinţei prin anotimpul splendorilor,
când te odihneşti în mine cu privirea, cu muzica din adâncuri,
cu mâinile însetate de pierderi şi regăsiri pe aceleaşi alei parfumate.
Îmi trece dorul când văd crescând fructele încrederii pe ramul intimităţii,
când împletim cu degetele podul tandreţii peste valurile vremii,
când deprind gustul apropierii pe matasea buzelor,
în tot ce eşti, în tot ce sunt, în tot ce e, în ce va fi să fie,
când simt dragostea, hrana tinereţii fără de bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte.
Mi-e foame, mi-e sete de tine şi doar în apele tale îmi scald răsăritul
căci doru-mi se varsă în tine, fluviu al fericirii între bătăile inimii.
Mă hrănesc cu iubire.

119
Dispariţie
aprilie-mai 2015

De azi am murit pentru tine.

Să mă ştergi din planurile de nisip,
din bălţile în care îmi scaldai trecerea!
De azi dispar de pe harta întâlnirilor la graniţa cu deşertul.
Nu mai vreau orbirea inimii cu lanterna aruncată în ochi pe malul pârâului de iluzii.
Treci peste mine şi du-te către răsare zâmbet,
cu pânzele inimii umflate de ce îţi bucură fluturarea!
De azi am murit pentru tine.

120
Bucuria vieţii
12 mai 2015

Omul iubit e pocalul bucuriei în altarul vieţii,

e grădinarul viselor pentru regatul inimii înfometate de sens.
Cu el simfonia săruturilor se înalţă, luminată de lună, până la raiul inimii,
ca într-o catedrală a marilor concerte pe arena magiei,
copacii înfloresc în izbucniri de energie într-o nesfârsită primăvară.
Şi într-o lume imperfectă, a turnului Babel, a albatrosului lui Baudelaire
şi a nisipului cernut peste clipe,
a grevelor sufleteşti, a căutărilor prin iarba cernelei a celei mai frumoase poezii,
deodată sufletul se umple de recunostinţă.
Fericirea există în dragoste. Nicăieri nu atinge aceleaşi culmi de extaz.
Omul iubit e pocalul bucuriei în altarul vieţii .

Identitate
15 Mai 2015

Din întâlnirea cu tine îmi iau seva, îmi hrănesc bucuria,

din zâmbetul tău cresc spre strălucirea privirii,
din căldura braţelor respir energia, din cuvintele tale se naşte universul,

121
din apropierea culorilor prind viaţă dăinuirile genelor în parfumul verii .
Sunt o oarecare, o oarecare în lanul spicelor,
o oarecare în bataia vântului, o oarecare în planul grânelor.
Sunt o oarecare în faţa valurilor, în faţa codrului, a stelelor, a anotimpurilor.
Nicio recunoaştere specială nu îmi nuanţează legănarea pe marea trecerii.
Iubesc lumina. Pe aceea a revelaţiilor, a asumărilor,
a îmbrăţişării sunetelor pe portativul fiinţării,
lumina bucuriei, a trăiniciei, lumina adevărului, a făpturii de poeme,
iubesc, mai ales, lumina iubirii,
căci din ea izvorăsc marile energii, marile alegeri, binele în rostul vieţii.
Din întâlnirea cu tine izvorăşte soarele, se nasc luna, stelele şi celelalte sclipiri.
Apropie-te, luminătorule!Mă apropii de mine prin tine şi devin tu.
Îmi descopăr identitatea .

Ecou
18 mai 2015

Nu e nevoie de noian de vorbe pentru a paşi peste nisipuri mişcătoare.

Cu tălpile fierbinţi de arzătoare atingeri în magnetisme sau respingeri răpitoare,
m-afund printre absenţe sfâşiată,
simţind cum vântul nepăsării mă aruncă spre pământ fulgerător între tânguitoare cânturi.

122
Pătrund în sensul miezului de gând şi ard în focul pătimaş al firii.
Când tac, alunec în adânc, las apa suferinţei să îmi ude trandafirii.
Când simt tot gerul peste maluri în vâslire,
încremenesc mişcări în mersul lumii.
Îmi e totuna dacă cerul e albastru, plumburiu, de dragostea-i de consistenţa spumii.
Mă-ndoi, înclin când capul, mâna, când piciorul, în frig se zbate luna.

Prezenţă
3 iunie 2015

Când sunt cu tine, sunt cu tine.

Nimic altceva nu mă atrage în împletituri de vise,
în vâltori de amintiri sau în iazuri în care se oglindesc luceferi.
Închid pleoapele către zonele obscure ale existenţei,
mă retrag de pe panta tragismului,
mă-ndepărtez de căderile în nesemnificativ,
închid telefoanele şi site-urile de socializare,
sunt surdă la melodiile intonate în preajma grădinii, la comedia erorilor,
singura apropiere care contează e cea de clopotul luminii.
La mănăstirea inimii sună doar toaca iubirii.
Sunt absentă de la orice altă masă festivă.
Rămân pe harta întâlnirilor doar în punctul esenţial al întâlnirii cu dragostea,

123
minunea înfloririlor interioare.
Mi se accelerează bătăile inimii
şi tobe fierbinţi pulsează scântei la fiecare atingere în podul vrerilor.
Cu torţa sensibilităţii arzând, roib peste câmpul trăirii,
alerg pe fiecare sărutare de gând, de piele, mă topesc în îmbraţişarea cu viaţa.
Când sunt cu tine, nimic altceva nu se înscrie pe lista de priorităţi.
Din tine şi lângă tine se despletesc toate sensurile pe cărările bucuriei.
Te simt în mătasea tăcerii, în lanul cuvintelor, în şuvoiul muzicii, în clocotul sângelui,
eşti singurul rod la care râvnesc cu ochi flămânzi.
Nu există trecut, viitor, pom ispititor,
există doar momentul în care împletim veşmântul fericirii.
Şi simt că mă înfăşor în culori,
sunt însuşi curcubeul înălţărilor în vibraţii.
Cele mai frumoase momente sunt cele în care universul e compus din tu şi eu.
Lucrurile care îţi curteaza atenţia mă atrag cu ritmul fascinaţiei.
M-am îndrăgostit de cifra doi, de retragerea în odaia intimităţii,
de roşu, culoare cardinală, de gustul cireşelor, de dulceaţa vinului,
de arome şi parfumuri care mă cheamă în podgoria de taine.
Când sunt cu tine, sunt cu tine,
prezentă în râsul şi licărirea privirii,
în uniunea palmelor, în brâul degetelor, în aerul respiraţiei,
în armonia ce domneşte peste univers, acest univers redus la noi doi,
singurul în care vlăstarele sufletului meu cresc înspre rodire.

124
Invizibilul spectacol
7 iunie 2015

Sunt femeia nopţii, a lunii sărutate în fuga inimii,

Îmbrăţişez portative botezate de clepsidra stelelor.
Întunericul se luminează în desfacerea lacătului spre fuioarele clipelor .
Nu te îngrijora, femeie! În întuneric umbrele dispar!
Călătoresc pe firul trecerii,
eu, prietena culorilor ascunse, amica neştiutelor perle de gând.
Ce rost are să vorbesc cuvinte fără de cer?
Nu-ţi fie teamă!
Când se va umple fântana cu stânci prăvălatice de pustiu, nu îmi vei mai auzi respi-
raţia.
Voi dispărea în golul materiei aşa cum dispar toate fiinţele de lut .
Probabil că atunci voi fi învăţat glasul pământului,
voi fi respirat în apa adâncurilor,
mă voi fi strecurat prin izvoarele subterane către miezul creşterii .
Sunt femeia nopţii.În întuneric seminţele cresc uneori spre înflorire.
Poate că în adânc voi găsi drumul mântuirii,
pe lujerul zorilor să cresc spre zi, să cred în rostogolirea izbăvirilor.
Nu mai îmi face declaraţii de neiubire,clipă!
Înţeleg glasul pământului.
Dincolo de limita vizibilului se joacă marele spectacol pe scena vieţii.

125
Comoara
16 iunie 2015

Învăţ pe drumul spre necunoscut să iau secunda ghid spre fericire

şi în nesiguranţe ce se-ntind, las caii fulgerând s-alerge,
dau pinteni către oaza păcii cu iubire.
Comoara vieţii mele-i omul, omul frumos ca o grădină.
În cuibul meu de poezie se-nalţă armonia, pasăre maiastră,
odaia mi-e izvor de energie, catifelată ca o floare-n glastră.
Sunt o femeie binecuvântată, inima mi-e plină,
în lumea vieţii mele, oameni dragi există,
sufletul recunoscător, spre cer se-nclină.
La mine-n suflet e lumină.

Relaţia
17-18 iunie 2015

Sunt într-o relaţie cu luna.

O întreb noaptea uneori câte ceva şi îmi răspunde cu glas de granit,
îmi pune întrebări despre relaţii şi despre legătura cu cerul.
Mă întreabă despre însoţirile gândului şi despre răscrucile inimii.

126
 În intersecţii, ne alegem drumul spre căi lactee sau spre poteci de tăceri.
Sunt într-o relaţie cu luna.
Doar ea îmi aude venirea în crângul cu tei.
Şi pâna la ea împletesc singurătatea cu noduri de sughiţ şi zâmbet nocturn.
Şi îi vorbesc aprins, cu dor de înălţare,
întreb de mersul vremii-n cer, între pământ şi mare.
Ea-mi spune ca a fi îndrăgostită de lumină nu e decât frântură de urcuş.
Pentru relaţie-i nevoie de adâncă implicare, răsfaţ al razei personale în culcuş,
ospăţ la masa paşilor spre acelaşi colţ de cer, botez al inimii cu raze pe arcuş.
Sunt într-o relaţie cu luna.
Şi până la-ntâlnirea-n miez de şoapte, învăţ să luminez cu inima în noapte.

Darul
20 iunie 2015

Nu am nevoie să ştiu ce parfum poartă perna amintirii,

mi-e de ajuns să văd porumbeii de surâs,
să mă cufund în grânarul clipelor de împreună.
Nimeni şi nimic nu poate lua darul timpului în câmpia vieţii.
Fiecare îşi odihneşte sufletul în poiana înfrunzirilor lui de magie.

127
Cu tine orele se îmbracă în straie de sărbătoare ,
dansează împrejurul inimii hora bucuriei.
Mi-e fericire şi zbor.
N-am nevoie să gust necoapte azimi la flacăra destinului.
Mi-e de ajuns să mă îmbrăţişezi cu dor nebun,
să împarţi cu mine torsul orelor de bucurie.
Şi las firul ierbii să crească în ritmul firescului.
Simt că nimic nu e mai potrivit, mai aproape
pentru împletiturile de cânturi în magia privirii,
a pielii secundelor sărutate de arome fructate.
Nimic nu mă atrage peste hotarul inimii.
Rămân aici unde sufletul luminează .

128
Consecinţă
20 iunie 2015

Am decis să declar deschisă discuţia despre adevărul ascuns între pereţii tăcerilor,
între alternantele distanţe de la fiecare colţ de stare:
distanţa dintre tine şi tine, dintre tine si mine,
dintre pacea mirajelor şi struna glorioaselor recunoaşteri .
Am fost omida ce mângâia frunza viselor cu aripile frânte,
îmbătată de mireasma sufletului înfometat de armonia surâsului.
Mi-am deschis inima până la delir şi am zăcut în praful depărtării,
între toanele vremii capricioase.
M-am lovit de uşile trântite în răsăritul neantului,
de alunecarile în gropile nimicului fardat,
de sunetul pedant al clarinetului de indiferenţe,
de retrageri în peşteri nevăzute.
Şi iată că, sătulă de alunecoşii paşi, m-am indragostit de un pian cu coadă.
Mi s-a dezvăluit în preaplinul clapelor,
redeşteptând în mine muzica magnetismelor solare.
M-am trezit dintr-o dată artista crângului,
interpreta zărilor în febra cuvintelor îndrăgostite de sens.

129
Infarctul
21 iunie 2015

Oare cum ar fi dacă aş face infarct,

daca l-aş mosteni pe tata
şi mi-ar fi sufletul tot pulverizat în artere,
trecut prin susul şi josul fiinţei
până n-ar mai avea loc între pereţii nevăzuţi ai întrebărilor?
Da, cred că în sânge îmi port şi eu sufletul,
o lume în mişcare străbatând clipă de clipă teritoriul mirării.
Poate că într-o zi se va revărsa de atâta preaplin,
blocat de stâncile nevăzute ale neiubirii.
...Dar până atunci, poeme, cânt, zbor, în inimă ţin.

130
Sonetul recunoştinţei
23 iunie 2015

Pentru că tu eşti, respir în parfum de chemări,

în piept înfloresc dezmierdări, petale de zbor,
şi fiece deget cuprinde-un lăstar de fior,
mi-e viaţa corolă de taine, potop de visări.

Pentru ca tu eşti, vioara vibrează-n poveste.

Sunt melodia arcuită-n câmpul înflorit.
Hai să îmbrăţişăm pământul verii înverzit,
să încolţim în dulcile acorduri, fără veste!

E veselie-n lanuri, sunt spice-n portative,

un cor al fericirii se deşteaptă c-un sărut,
pe game de îmbobocit răsfaţ învăţ să cânt.

Alunec pe un la major cu fiece surâs

şi te iubesc pe miriştea de muzică tăcut,
pe si bemol dansez, în hora vieţii mă avânt.

131
Recunoaştere
23 iunie 2015

Există explicaţie pentru orice,

pentru amânarea înfloririlor,
pentru invitatii în podul de gânduri,
pentru căutarea fântânilor pe meleaguri uscate .
Există explicaţie pentru asumarea luminii
şi pentru recunoaşterea întâmpinărilor,
pentru umbrele nesiguranţei şi pentru pălăriile zâmbetului
în galeria de artă a tuturor exponatelor vieţii.
Tu, caută-mă mereu!
În lumina răsăritului, în amiaza pântecoasă a seninului,
în amurgul flăcărilor de cer, în întunericul căderilor.
Tu, caută-mă oriunde!
În casa inimii, în odaia copilăriei, în patul de odihnă,
în leagănul de răsfăţ, în baia de idei,
pe cărările bătătorite sau neumblate ale neliniştilor!...
Şi ieşi înaintea mea cu plin!
Cu inima plină de bucurie, cu gura, fagure de alint,
cu mâinile, aripi pentru suflet, cu paşii, rouă peste flori,

132
cu preaplinul faptelor dătătoare de bine!
Există explicaţie pentru orice!
Nu desluşesc cărarea-n întuneric sau forma depărtării,
dar recunosc dulcele după gustul chemării,
roşul după culoarea dorinţei, setea după apa căutărilor.
Când căutarile se împreună,
iubirea-mpleteşte între noi mereu cunună.

Izbândă
13 aprilie 2015

Iubirea nu poate fi sortită eşecului.

Ea dăruieşte bucurie fără de bordură, nu e un schimb de ceruri prins în zgură.
Când omul de lumină îşi caută izbăvitor liman, întinzi din tine pod spre împlinirea-i
şi viaţa ţi-o aşterni voios tăpşan, pe care calcă liniştit, ţi-e dulce vrerea-i.
Iubirea nu eşuează.
Ea nu cunoaşte povestea ratării, e marele învingător în înălţare, zbor.
Doar lipsa ei e pierdere în lanul vremii, cu tot vârtejul spicelor de dor.
Când nu aştepţi ca-n târg un ban de schimb, îţi creşte-n plămădiri de foc un dulce
imn,
şi fericirea o culegi din altoirea inimii în zâmbet, simţind tărâmul celui drag cuprins

133
în cântec.
Iubirea nu poate fi sortită eşecului.
Ea nu cade în faţa zidului, a furtunii...E liberă ca gândul hoinărind pe orişice cărare,
nu cere vreun tribut, ocean e de iertare, îmbrăţişare.

Permanenţă
8 iulie 2015

Nu-ţi fie teamă când mă îndepărtez!

Nu plec din mine, nu plec din tine,
nu plec din ce îmi e grânar de bine,
din tot ce sunt, din tot ce-mi eşti,
mă mişc spre tine ca-n poveşti.
În mine totu-i simplu, curgător,
traieşti serafic, dulce zburător,
încoronezi secundele cu rost ,
şi te iubesc în dezlegări, în post.
Sunt omul ce sadeşte strop de cer
chiar de aş fi în groapa de mister.
Mă mişc să las tezaur de lumină
pe firul vremii, ramură divină,

134
să pun peceţi de cânt peste hotare
să trec de umbre, volburi, mare.
În dragoste nu-i dominaţie, mărire,
ia libertatea, fructul de cinstire,
cu tot ce îţi creează sensul în zidire
în drumul inimii spre pace,fericire!
O vorbă românească adevăr graieşte :
că-n poarta celui drag vii nebuneşte,
tocită e poteca în febrila căutare
când glasul inimii se-nalţă în vibrare.
Tu nu te teme de o piatră de absenţă,
e doar o treaptă a încrederii spre înainte,
în înălţarea de cetăţi pe drumuri sfinte.
În orice vreme, împrejurare sunt prezenţă
în ce mi-e apă, aer, aburinda pâine,
în ieri, în azi şi-n nevăzutul mâine.
Tu îmi eşti permanenţa din privire,
mă mişc mereu spre tine cu iubire.

135
Retragere
iulie 2015

Daca nu îţi place să mă săruţi în mijlocul oraşului, mă retrag în munţi.

Dacă nu îţi place să mă îmbrăţişezi în prezentul mişcărilor, mă retrag în tăcerea încre-
menirii.

Bună, dragostea mea!

13 iulie 2015

Bună, dragostea mea!

Bine-ai venit în centrul casei de lumină cu fluturii de suflet împânzind odaia!
Aşază-te la masa încărcată, din roada duhului, ia tot ce îţi hrăneşte bucuria!
Eşti ostenit? Ai străbătut drum lung şi plin de povârnişuri?
S-au prins de suflet umbre şi ciulini? Ai straie noi pe scaun, înveşmântă-te în cântece
şi crini!
Mănâncă-ncet, ia vinul sărbătorii, hai să ciocnim în cinstea întâlnirii,
să închinăm Lui Dumnezeu o mulţumire c-avem propteli de cer în dăruire!
Păşeşte -n orice colţ de casă, oriunde-ţi odihneşti fiinţa,
să guşti din fructe tămâioase de iubire, să crească în plămada inimii credinţa!
Bună,dragostea mea!

136
Te-am aşteptat cu foc în vatra, să simţi căldura din cuptor, izvor de bine!
Bine-ai venit în stropul meu de rai!
Hai să gustăm din daruri împreună dacă eşti fericit, aici să fii,
ferit de vreme rea, de apriga furtună!
Dar, dacă-n casa vieţii mele nu-ţi găseşti odihna şi zămbetul nu înfloreşte-n ochi co-
mori, de vrei la drum să pleci spre alte aşezări,
sper să îţi fiu în drum o piatră de zidire spre ce te împlineşte-n cele patru zări!

Apropierea
15 iulie 2015

Sunt clipe când noroiul din cuvinte coboară peste nuferii de suflet.
Împovărate gânduri se-ncovoaie spre adânc fără proptea,
purtând tăcerea-nvolburată la graniţa dintre întuneric şi lumini de stea.
Sunt clipe când înmuguresc bobocii de tandreţe între şuvoaiele de bucurie fremătând,
răsar din oglindirile de unde pufosii pui de lebădă sfioşi plutind.
Între rotirile de timp, te simt al meu şi sunt a ta,
statornice pământuri te cuprind, tu, omul meu iubit şi bun, tu, bucurie peste ape,
las în cascade simţăminte şiroind, lumina din adânc să bea.
Magnetizante strune de viori sărbatoresc în piept îmbrăţişarea
în frontul de lumini şi umbre, apropierea ta mi-e sărbătoarea.

137
Femeia ideală
16 iulie 2015

Femeia ideală nu îţi vorbeşte, ea cântă în altarul inimii,

te vrăjeşte cu fiecare pas pe tărâmul deşteptării.
E unică în universul mirării,
singura spre care tânjesc tălpile sinelui, timpanul nevoii.
Femeia ideală cunoaşte taina măsurii.
Ea ştie să tacă, să intre în ritmul aşteptării,
în tempoul vibraţiei, ea ştie cum să plămădească pâinea vieţuirii
şi când să se retragă în ecoul dorinţei.
Cu ea corul clipelor intonează imnul bucuriei.
Femeia ideală e ascultată cu sufletul,
cu privirea lipită de fântâna de emoţii,
cu mâinile susţinând stâlpii credinţei.
Femeia ideală e magică,
cu toate reflectările realităţii în oglinda chemărilor.
Ea înfloreşte zâmbetul până şi în pivniţa de temeri,
îl face să doinească peste pajiştea viselor .
Femeia ideală e cea care contează pentru tine,
pentru care ai călări zările spre a o aduce, păstra aproape,
mereu fericită, mereu statornică în calea căutarilor de ideal.
Femeia ideală e cea pe care o iubeşti şi care te iubeste clipă de clipă.

138
Noapte bună!
18 iulie 2015

Noapte bună, dragostea mea!

vin cântece de dor să te-mpresoare ,
pe fiecare petec de lumină a sufletului, pielii tale,
se avântă fagurii iubirii, focul dintr-o sărutare.
Vin mângaieri în dans spre tine, în horă sufletul să-ţi prindă
cu blânde adieri de vară, tot universul să-ţi cuprindă.
Noapte bună, dragostea mea!
Sunt lânga tine chiar de-aş fi departe, în casa inimii, stejar îmi creşti ,
căci tot ce sunt trăieşte-n simfonia, în frumuseţea a tot ce eşti.
Privirile se-mbrăţişează-n vis şi-aievea, sorbind potirul de chemări,
adorm cu tine-n gând, te copleşesc cu dor şi îmbrăţişări.
Noapte buna,dragostea mea!
Sunt lânga tine-n patul de răsfăţ.Simti cum te-alint?
Auzi cum şoapte dulci, în piept, în inimă, pe frunte se preling?Eu te simt..
M-aşez cuminte, îţi veghez odihna, zâmbind senin mă umpli de lumină,
Cu tine alături fericirea e statornică, deplină.
Şi în tăcere, ne-nsoţim în pace pe oniric plai.
Cu tine sunt de acum, iubitul meu, în colţ de rai.
Noapte bună, dragostea mea!

139
Detaliu
7 iunie 2015

Locul meu e acolo unde celulele cântă.

Mă aşez cu grijă să nu dărâm edificii.
Îmi intind picioarele până la limita bunului simţ,
îmi pun braţele în sprijinul inimii.
Prefer spaţiile curate, confortabile, catifelate, de culoarea fericirii,
deşi stau bine şi pe canapeaua păcii.
Îmi plac zonele luminoase, cu vedere la miracolul mierlelor,
aproape de salcâmii înfloriţi, lângă fereastra spre cer.
Dar cel mai mult îmi place să fiu aproape de tine.
Sunt o simpla periuţă de dinţi.
Într-o zi am vrut sa îmi culc capul lângă oglinda din baia ta,
sa fiu prima care îţi vede chipul frumos.
Era aglomeratie mare acolo, aşa ca m-am întors pe firul obişnuinţei,
acolo unde există spaţiu suficient pentru mine.
Detaliile reflectă esenţialul în apartamentul vieţii.

140
Vreri
13 iulie 2015

Vrei să-mi laşi amintiri frumoase-n treceri? Eu vreau statornică aşezare.

Acelaşi drum cu pomi în floare, acelaşi câmp, ogor, fântâni de viaţă,
s-avem temei în bucurie, înaintând mereu spre bine,
să ne avem în grija pe vecie pentru ospăţul inimii pe cale,
în rânduiala Domnului să creştem fiii, podoabe de cinstire într-ale Sale.
Tu vrei frânturile plăcerii. Eu vreau deplinătatea sfântă a Voii.
Pastra-voi luminoasă amintire, dacă pe frunza ezitării îţi alunecă plutirea.
Găsi-voi rădăcină în privirea ce în smerita, blânda, devotata oglindire, îmi hrăneşte
însoţirea.

De nu ţi-e dor
22 iulie 2015

Nu ştiu dacă puzderia de doruri trăit-a-n pieptul tău vreodată ca-ntr-o galaxie,
de s-a lovit de zidul de durere în viaţa fluviu, val de poezie.
Văd doar apatice mişcări ce-şi deplasează lenta vânturare,
în lipsa de entuziasm, lunatice speranţe rătăcesc pe mare.
Dacă ar dispărea cortegiul de săruturi, de îmbrăţişări în miez de întrebare,
probabil ca ar fi o vie căutare a freneziei inimii surâzătoare,

141
ce te-aştepta clipă de clipă să-i dăruieşti un strop de soare...
Cu aurora dragostei încoronând zvâcnirea către sud, fac o biserică din casa de cuvânt,
cu-arhangheli de tăcere mângâind capricioase stări,
cu serafimi ai păcii îmblânzind necunoscute frâne-n căile hipnoticei chemări.
Nu ştiu ce apăsare împiedică explozia zvâcnirilor spre cer,
când tu mi-eşti unicul răspuns al inimii în lumea de lumină şi mister.
De nu ţi-e dor de melodie, mă topesc în ceaţa nopţilor cu lună,
să-ţi fie bucurie, odihnă luminile ce-n pieptul tău se încunună.
De nu ţi-e dor şi nu mă vrei în drum spre mântuire o prezenţă vie,
rămân pe aripa tăcerii amica soarelui, a lunii, a florilor pe câmpie.

Ne ştim de-o veşnicie

27 iulie 2015

Ne ştim de-o veşnicie parcă,

de când lumina săruta pământul,
plutind pe marea cântului pe aceeaşi barcă,
în înfrăţirea soarelui cu vântul.
Ne ştim de-o veşnicie parcă şi sete mi-e mereu de tine,
să fim aproape-n traversarea punţilor de rău şi bine,
să-mi povesteşti istorii de la început ,
despre spumoase întâmplări, amar trecut,
să-mi spui povestea vieţii de miracol,

142
cu doine, doruri, spaime şi senin,
cu agonie şi extaz între sălbatice dorinţe şi potir divin.
Ne ştim de-o veşnicie parcă
şi tot te caut în adânc de suflet, să îţi dezvălui perle şi comori,
ce strălucesc în tine, flori, ca un magnet pentru privirea-ndrăgostită,
care din depărtare sau apropiere, cu dragostea, plăcută mângâiere,
pe tâmpla viselor, pe fiecare petec de fiinţă, nesătulă, te sărută.

143
144