Criminologia.

1. Difinitia criminologiei si istoria dezvoltarii acesteia.

Criminologia este o disciplina fondata in ultimile decenii ale secolului XIX, in Italia, de catre un
meic; ulterior, profesori de drept si magistrate, s-u preocupat in mod special de analizele
sociologice, psihologico-morfologice ale criminalitatii in legatura cu descoperirile juridice.
Chiar daca aceasta disciplina nu exista decit de aproape un secol, crima si criminalul au provocat
intotdeauna interesul, inca de la aparitia umanitatii.
Criminologia- o stiinta legata de nevoile practicii, de aplicare cit mai rapida a solutiilor propuse
de cercetarea stiintifica in activitatea concreta de realizare a politicii penale, criminologia este
chenata sa studieze fenomenul infractional, asa cum aceasta se manifesta in conditiile unei
anumite societati, intr-o etapa sitorica determinate.
Aparitia criminologiei ca stiinta, ca si in cazul altor discipline sociale, nu poate fi precizata cu
exactitate. Majoritatea istoricilor criminologiei il consider ape medical military iatlian Cesare
Lombroso, drept intemeetorul acetei stiinte, recunoscind tot odata meritele precursorilo sai, ca
ex; Cesare Baccaria prin importanta lucrarii sale “ Despre infractiuni si pedepse”, influenta
filozofilor luministi Montesquieu si J. J Rousseau.
Un alt nume importat de care se leaga nasterea criminologiei stiintifice este acela al lui Entico
Ferri, care in lucrarea sa “ socilogia criminala” , a anlizat rolul factorilor sociale in geneza
criminalitatii, motiv pentru care a fost considerat intemeetorul “ criminologiei sociologice”.
Triada italiana a criminologiei de la sfirsitul secolului XIX este incheiata de magistrul Raffaelo
Garofalo, a carui lucrare fundamentala este intitulata “ criminologia”. El a creat o teorie a “
criminalitatii naturale”, independenta in spatiu sit imp, fapt care l-a expus unor critici.
2. Obiectul de studio si conceptele de baza ale criminologiei.

Obiectul de studiu al criminologiei include: criminalitatea ca fenomen social, infractiunea,

infractorul, victima si reactia sociala impotriva criminalitatii.
Obiectul criminologiei este o teorie generala a categoriilor de criminalitate aparenta (dovedita),
separate ca forma de studio prin procesul integral de cunoastere, si a criminalitatii reale ( efectiv
comisa), analizata in spetele si formele sale speciale .
Criminologia studiaza cauza generala a fenomenelor criminale ( etiologia acestora), produs in
societate, insa nedescoperita un timp, mondul cum se conditioneaza fenomenele criminale in
evolutia lor si um forma noua este intr-o dependenta fuctionala cu celelalte forme existente.

3. Functiile criminologiei.
Criminologia indeplineste 2 functii esentiale:
- o functie teoretico-explicativa privind cauzele si in care evolutia criminalitatii la un moment
dat;Demersul stiintific al criminologiei este acela de a investiga criminalitatea ca un fenomen
socio-uman, si identificarea cauzelor care l-au determinat si stabilirea unor masuri eficiente de
combatere a fenomenului infractional.
- functia aplicativa-prospectiva privind prognosticul si scaderea ratei violentei; urmareste
identificarea modelelor de actiune prin care interventiile preventive-educative stabilite in primul
caz sa fie dirijate catre factorii de decizie pentru dispunerea de masuri care sa duca la stoparea si
combaterea criminalitatii.
Aceste functii se realizeaza atit macrosocial( starea criminalitatii in societate) cit si la nive
microsocial (prin studiul fiecarui caz in parte).
Alte functii ale criminologiei recunoscute de specialisti sunt;Fiecare functie in parte prezinta
anumite concepte care sunt utilizate in cercetarea criminological.
- functia explicative opereaza cu conceptele cauza, conditie,factor
- Functia predictive are in atetie; present, viitor, probalitatea, similtudinea, prognostic, urmarind
anticiparea unor schimbari ale fenomenului criminal intr-un anumit interval si evaluarea
probalitatii producerii eventualului eveniment si functia profilactica care studiaza reatia sociala,
reitegrare,tratament,preventia primara,secundara si tertiara.
Prin functiile sale criminologia trebuie sa raspunda la o serie de intrebari legate de consecintele
criminalitatii deoarece in mare parte progresul societatii in general este conditionat de anihilarea
cauzelor criminalitatii.

4. Ramurile criminologiei.

Sunt:
Criminologia generala este acea ramura a criminologiei, care studiaza fenomenul criminalitatii
in ansamblu sau, crima, criminalul, cauze ale criminalitatii, solutii de combatere a criminalitatii,
fiind principala ramura a criminologiei dar si o ramura de sentiza.
Criminologia teoretica este ace ramura a criminologiei care studiaza theoretic si mai putin
aplicativ explicarea actiunii infractionale.
Criminologia speciala se ocpa cu studio unor parti sau sectoare de criminalitate ( criminalitatea
minorilor, crima orgaizata).
Criminologia clinica este o ramura de stiinta aplicativa, asemanatoare cu medicina clinica,
avind misiunea de a efectua examene compluxe al unui singur criminal, in urma caruia pune
diagnosticul privind cauza comiterii infractiunii si apoi face o estimare asupra condutitei viitoare
a criminalului respective.
Criminologia aplicata este acea ramura care se ocupa in principal de studiul stiintific al
mijloacelor de lupta contra delicventei.
Criminologie etiologice este acea ramura care se ocupa de studierea cauzelor, conditiilor sau
factorilor care determina sau care favorizeaza fenomenul criminal( explicatii
biologie,sociologice, psihologice).
Criminologie dinaica este acea ramura a criminologiei teoretice care se ocupa cu studierea
fenomenului criminal din punct de vedere al mecanismelor si proceselor care insotesc treerea la
actul criminal.
Criminologie restaurativa este acea ramura a criminologiei in care victima devine un actor
important si care se concentreaza pe repunerea lucrurilor in situatia anterioara comiterii
infractiunii, in masura in care mai este posibil,atit ce il priveste pe autor cit sip e victima.

8. Cunoasterea discriptiva a criminalitatii.

Cunoasterea discriptiva utilizeaza categorii precum: Volumul, structura si dinamica fenomenului

criminal colectiv
Volumul criminalitatii prezinta o evaluare strict cantitativa, referindu-se la numarul total de fapte
penale comise. Este vorba, de criminalitatea aparenta sau de cea legala, volumul criminalitatii
reale poate fi cel mai aproximativ,pe baza unor indicii asuprra cifrei negre.
Structura criminalitatii presupune o delimitare a acestea in functie de diversele categorii de fapte
penale ori alte criterii, Este vorba de o evaluarea cantitativa, dearecea are la baza comparatii
numerice
Dinamica privitor la criminalitatea se refera la evolutia si variatia acestei in timp si in spatiu.
Evolutia in timp a criminalitatii cuprinde 3 tipuri de descriere;
1. Tendintele pe teren lung
2. variatiile sezoniere
3. miscarile accidental
Cunoasterea discriptiva este nu numai din punct de vedere chronologic o prima etapa in
cercetarea criminological. Ea este prima etapa necesara si celorlalte modaliati de cunoastere,
fiind astfel o permanena in cercetarea criminological.
9. Dinamica criminalitatii in timp si in spatiu.

Un aspect importata al criminalitatii este dinamica acestuia., adica variiatiile acestui fenomen
intregistrate pe un anumit teritoriu si intr-un anumit timp.
Sunt 2 dimensiuni in acest sens, intinderea in spatiu si miscarea in timp a criminalitatii;
a) Intinderea in spatiu a criminalitatii, exprima gradul de raspundere in spatiu a acesteia, si
cuprinde criminalitatea urbana si criminalitatea rurarla.
Criminalitatea urbana reprezinta totalitatea infrcatiunilor ( crimelor) savirsite in centre urbane
( orase), insemnind, in primul rind, criminalitatea legala si formele acesteia dupa natura ei.
Cercetarile intrepsinse cu privire la criminalitatea urbana se fac pe sectoare sau cartiere,
experienta dovedind ca aceasta nu se produce indentic ca si in alte sectoare; infractionalitatea din
sectorul commercial se deosebeste de cea din sectorul rezidential (locuinte), de infractionalitatea
din zona centrala si de ea din cartierele marginase.
Structura criminalitatii urbane cuprinde o gama larga de infractiuni, dupa natural or, predominind
cele contra patrimoniului, intereselor publice, vietii economice.
Criminalitatea rurala, cuprinde totalitate infractiunilor savirsite in commune in sate, intr-o
regiune data si intr-un timp dat. Natura infractiunilor savirsite in mediul rural, cele mai frecvente
sint infractiuni contra persoanei ( loviri, incaierari, omor etc), urmind apoi cel contra proprietatii.
In criminologie se fac cercetari si u privire la locul concret de savirsire a infractiunii ( strada,
casa, padurea etc), deoarece prezinta importanta ceea ce priveste concuziile la care se pot ajunge.
b) Dinamica criminalitatii in timp, cunoaste forme si niveluri diferire, dar continue;
criminalitatea saptaminala, lunara, anuala, decenala etc. Cercetarea criminological cunoaste
termene scurte si termini lugi, urmarindu-se mersul criminalitatii pe luni si pe ani. Sub acest
aspect se constata ca, in lunile de primavara-vara predomina anumite infractiuni ( cele contra
persoanelor), iar toamna si iarna alte infractiuni ( cele contra proprietatii). Miscarea criminalitatii
in timp este legata si de alte fnomene sociale ( fenomenul demographic,
economic,cultural,moral) dintr-o tara data, intr-un timp dat.

12. Tipurile comportamentului deviant dupa Robert Merton.

Cea mai cunoscuta dintre “teoriile tensiunilor sociale” apatin lui Rober Merton si este
intitullata teoria anomiei sociale.
Merton a adaptat conceptual de anomie al lui Durkhein la conditiile societatii americane,
conferindu-I sensuri noi..Conceptul lui Durkhei, asa cum am aratat, se referee la o anumita
lipsa a normativitatii sociale determinate de conflictele majore (razboi,revolutie,criza
economica)ori de catastrophe naturale.In aceste conditii, structura sociala devine anomica,
tinde spre dezintegrare, pentru a se restructura be baze noi.
Conform teoriei lui Merton, anomia este transferata individului sub forma fustrarii sociale.
Ordinea sociala este stabile atunci cind exista un echilibru intre scopurile ce urmeaza a fi
atinse si mijloacele disponibile pentru a le atinge.Cind echilibru se rupe, isi face aparitia
dezorganizarea sociala. Deci,anomia se naste ca rezultat al tensiunii dintre scopuri si
mijloace.
Criminalitatea reprezinta reactia individului fata de neconcordanta dintre scopurile vehiculate
si valorizate la nivelul societatii si mijloacele premise pentru ale realize. Merton arat ca, in
societatea nord-americana se ignora in majoritatea cazurilor, daca anumite obiecte pot fi
atinse pe cai legitime.
Insistind asupra faptului ca infractionalitatea este determinate de conditiile sociale si nu de
trasaturile psihice ori biologice ale individului, Merton, alaturi de Sellin, Miller, a influentat
considerabil strategiile americane de prevenire a criminalitatii in a 2 jumatate a sec 20.
13. Narcomania in sistemul de devieri sociale.

Consumul de droguri face parte din categoria elementelor generatoare de crima. Dintre
pietile ilicite, care produc immense sume de bani, s-a evedentiat in primul rinda, piata
drogurilor.Criminalitatea organizata legate de stupefiante tine de una din cele mai grave si
dramatice probleme cu care se confrunta societatea mondiala.Cele mai utilizate droguri sint;
Anestezicile, narcoticile, morfina, cocaine, heroina, trnchilizantele,cannabis ( marijuana),
amfitaminele, halucinogenele.
Prezenta unui narcom intr-o familie se transforma in tragedie pentru aceasta, iar cresterea
numarului de cosnumatori de droguri in tara devine un pericol pentru societate.
Foarte impresionante sunt cheltuielile consumatorului pentru procurarea drogurilor. Conform
unor evaluari, un narcoman cu stagiu de un si mai mult are nevoie de 50 mii de lei annual si
mai mult.Daca am lua in consideratie numarul real de cosnumatori, cheltuielile aproximative
doar in tara noastra s-ar ridica la circa 300 milioane de dolari. Este usor de imaginat in acest
context si numarul infractratoril aflati in goanna obtinerii sumelor pentru procurarea
drogurilor, prin furturi, jafuri, tilharii si alte crime vioalente.

14. Alcoolismul si betia in sistemul de deviere sociala.

Consumul de alcool, inultima perioada, a inceput sa devina o problema sociala, avind

principala cauza sarcirea continua a populatiei. Acesta usureaza mmodificarea
comportamentului individual si stimuleaza trecerea la act, dar si la dezorganizarea familiilor
intrucit inflenteaza in mod negative persoanele apropiate alcoolicilor si tulbura grav relatiile
interpersonale din interiorul si exteriorul familiei. In asemena cazuri cel mai mult au de
suferit copii carora mediul familial alcoholic le reaza tulburari de coportament,iitial la nivel
de familie, mai tirziu la nivel social.Neintelegerile intre partenerii conjugali, pierderea de
bunuri, lipsurile materiale, decesele, divorturile sunt cauze care determina consumul de
alcool.
Alcoolismul poate fi difinit ca fiind o tulburare cronica a comportamentului, manifestata prin
preocuparea continua pentru consumul de alcool, in detrimental sanatatii fizice si mintale.

15. Suicidul in sistemul devierilor sociale.

Sinuciderea, prezinta intreruperea de un individ a propriei vieti. Suicidul constituie una dintre
modalitatile comportamentului autonimicitor, alaturi de riscul nejustificat ( jocul cu moartea).
Majoritatea sociologilor sint de parerea ca anume societatea se face vonovata da faptul ca
oamenii recurg la sinucidere si cauzele acestui fenomen trebuiesc cautate inautrul societatii.
Sociologul francez Emile Durkheim distinge 4 tipuri de sinucideri; egoista, altruista, anomica
si fatalist.
Sinuciderea altruista;este comisa in umele societatii ( unor valori supreme) si este rezultatul
unei integrari sociale sporite, actele de eroism.
Sinuciderea egoista; are la baza ratiuni pur personale si constituie consecinta unei integrari
sociale scazute.
Sinuciderea anomica; este un act frecvet in perioada de criza acuta.
Sinuciderea fatalista; are loc in conditiile in care individual este limitatexcesiv in
posibilitatea de realizare a dorintelor sale, resimtita ca fiind insuportabila ( ex; actele de
sinucidere ale detinutilor care nu suporta privatiunile si exigentele peniteciarelor).

16. Scoala geografica sau cartografica.

Reprezentantii acestei scoli au fost belgianul Adolphe Quetelet si francezul Guerry Lambert.
Principala sa lucrarea a fsot; “ Despre om si dezvoltarea facultatilor sale sau Eseu de fizica
sociala”,unde sunt cuprinse principalele contestari legate de fenomenul criminal.
Potrivit acestei conceptii Quetlet sustine ca in centrul atetiei se plaseaza asa numitul om
mediu, care are o inaltime medie, o greutatea medie a corpului, o viteza medie de alergare
precum sis pre savirsirea infrctiunilor
Astfel daca in centrul se plaseaza asa numitul om mediu, atunci spre extrimitati sunt acele
persoane care au o tendinta fie mai mare fie mai mica spre/sau infractiuni.
In viziunea autorului in vederea formarii personalitatii criminale prevaleaza educatia, morala
asuprea intructiei scolare. Quetelet isi exprima opinia conform careia , nu saracia genereaza
criminalitatea ci desconconcordanta care apare intre posiblitatea sau aspiratiile individului.
Cel de al doilea reprezentat Guerry fiind preocupat de aspectul geografic, imparte teritoriul
frantei in 8 regiuni. Astfel in urma studiilor efectuate, este formulate asa numita “ legea
criminaitatii” conform careia in regiunele nordicein perioada rece a anului, sunt savirite
infractiuni contra proprietatii, atunci cind in regiunile sudice in perioad calda, sunt savirsite
infractiuni contra persoanei.

17. Scoala Lyoneza.

Reprezentantul si fondatorul psihiatr francez Alexandre Lacassagne, professor de medicina

legala la Universitatea din Lion.
In literature de specialitate aceasta scoala este numita “ scoala mediului social”, in realitatea
insa Alexandre Lacassagne fiind promotorul ideelor psihiatrului Italian Caesare Lombrosso.
Pentru prima data ideile acestei scoli au fost formulate in cadrul primuli congres de
criminology, care a avut loc la Roma in anul 1885.; ideele sunt:
- Orice act daunator existentei unei colectivitati este crima;
- Orice crima reprezinta un abstacol in calea progresului;
- Orice societate isi are crimunalii pe care ii merita.
- Societatea reprezinta “ supa de ultura “ a criminalitatii, atunci cind individual reprezinta
acel microb, care fermenteaza doar in momentul in care nimereste in supa ( societatea in
care se afla).

18. Scoala socialista.

Fondatorii Karl Marx si Engels.Potrivit conceptpti marxite, criminalitatea depinde de

conditiile economice, in sensul ca inegalitatea economica ginereaza criminalitatea. Dar
aceasta scoala nu si-a gasit adepti atit in cadrul sec 18-19 cit si ulterior
Dupa cum mentioneaza R.Garopalo, daca factorul economic ar f icel care genereaza
criminalitatea, nu ar trebui sa regasim atitea infractori in rindul oamenilor bogati.

19. Scoala interpsihologica.

Fondatorul acestei orientari a fost criminologul francez Gabriel Tarde.

I cadrul operei sale G. Tarde vorbeste despre acele “capcane” pe care le poate asterne stiinta
statisstica in calea cititorului neavizat ( manipulam cu datele in favoarea noastra).In vederea
explicarii comportamentului criminal, aesta era de parere, ca comportamentul dat nu sete
decit un comportament imital.
Tarde considera ca sociologia nu este decit o interpsihologie, atit timp cit nu avem de a face
decit cu raporturi interindividuale.
20. Scoala sociologica.

Fondatorul crimonolog francez Emil Durkhein ( 1858- 1917).Teoria sa a influentat profund

gindirea criminological moderna.
Prima trasatura difinitoarie a teoriei lui Durkhein este punctul de vedere conform caruia
criminalitatea este un fenomen social normal, care se manifesta inevitabil in toate societatile.
Intrucit nu poate exista o societate in care indivizii sa nu se abata mai mult sau mai putin de la
tipul colectiv este inevitabil ca dintre aceste abateri unele sa prezinte caracter infractional.Din
aceasta pozitie teoretica rezulta ca infractionalitatea nu este determinata de cauzele exceptionale
ci, in primul rind, de structura socio-culturala careia ii apartine.
Crima, afirma Durkhein, constituie un factor de sanatate publica, facind diferenta intre bine si
rau si atragind atentia asupra starii sociale precare a unei natiuni.
O alta contributie valoroasa in planul analizei criminologice este reprezentata de elaborarea de
catre Durkhein a conceptului de anomie ( de la grecescul a nomos- fara norme), care desemneaza
o stare obiectiva a mediului social, caracterizata printr-o dereglare a normelor
sociale,datorita unor schimbari bruste ( razboaie, revolutii, crize economice etc).Intrucit nici o
fiinta umana nu poate fi fericita daca nu exista un echilibru intre nevoile sale si posibilitatile de a
le satisface, iar dereglarea cociala determina dezechilibrul, poate sa apara fenomenul de suicide,
dar si comportamentul infractional al oamenilor.
Principalele lucrari sunt: “ Suicidul” si “Doua legi ale evolutiei penale”.E. Durkhein este cel care
introduce notiunea de “ anomie”( conflictul care apare intre scopul urmarit si mijloacele
institutionalizate), astfel in viziunea autorului “ in fiecare din noi exista un criminal, totul
depinde doar de acele circumstante in care urmeaza sa se manifeste”.

21. Premisele pozitivizmului Italian.

Scoal pozitivismului Italian este ceea care a contribuit colossal la constituirea criminology ca
disciplina autonoma, cuprinzind idei foarte importante pentru crimonologie, la care s-a ajuns prin
intermediul unor ginditori care au avut valoroase idei, dar nu s-au ridicat la nivelul unei scoli.
Comun pentru ei este tentative pozitivista bazata pe metoda experimentala, renuntind la studierea
infractiunii ca entitate juridical in favoare studiului inractorului, adica celui ce a comis
infractiunea.Acesti ginditori se inscriu in curentele crimonologie ce tin de frenologie,
antropologie generala si alienism.
In cadrul orientarii antropologic0biologic sint reunite teorii care confera factorilor biologici o
importanta hotaritoare in geneza crimei. Specific pentru aceasta orientare este limitarea
obiectului criminologiei la studiul infractorului prin incercarea de a demonstra existenta unor
trasaturi specifice de ordin bioantropologic. O importanta deosebita pentru aprecierea corecta a
continutului si limitelor acestei orientari este intelegerea corecta a conceptelor fundamentale cu
care stiintele biomedicale opereaza cum sunt acelea de ereditare, innasct, constitutional.

22. Teoria anormalitatii biologice.

La origenea cercetarilo lombrosiene a stat descoperirea, la craniul unui criminal, in zona

occipitala medie, a unei adinciri accentuate, trasatura care se regasesc la unele carnii primitive.
Aceasta descoperire i-a sugera lui Lombrosso ipoteza atavismului ( adica oprirea in dezvoltare pe
lantul filogenetic). Pentru verificarea acestei ipoteze Lombrosso a efectuat numeroase cercetari,
ajungind la studierea a 383 de cranii.
A reusit sa distinga asa – zisele urme sau semen ale omului criminal; sinusurile frontale foarte
departate, pometii si falcile voluminoase, orbitele mari si departate, asimetria fetei si a
deschiderilor nazale.
A studiat anomalii ale creerului, ale schiletului si ale unor organe interne.
A extins, a efectuat cercetarile la criminali in viata. Printre care a constatat ca lipsa durerii il
apropie pe criminal de omul salbatic.
A doua faza a cercetarii lombrosiene se referee la cercetarile asupra componentei psihice.
Lombrosso se ocupa de “ nebunia morala” si” criminalul nascut”, mai ales sub aspectul simtului
moral.
Examinarea criminalului nebun, ascos la iveala existenta acelorasi semen ca si in cazul omului
criminal, stigmate ce sunt explicate de aceasta data pe baza degenerescentei.
In ultima etapa Lombrosso se concetreaza asupra studiului de epilelepsie. El considera ca
epilepsia este, pe de o parte, “ una dintre psihozele cele mai atavice ( se transmit), iar, pe de alta
parte “nucleul tuturor degenerescentilor”
In concluzie teoria lombrosiana parcurge 3 faze;
1. natura atavica a criminalului.
2. raportul dintre degenerescenta si criminalitatea
3. criminalitatea ca forma a epilepsiei; impulsurile spre crima sunt considerate a fi echivalentul
convulsiilor epileptice.
I teoria lombrosiana fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologica bazata pe
atavism organic si psihic sip e o patologie epileptica.

23. Teoria anormalitatii morale.

Adeptul acestei teorii a ost Raffaele Garofalo. Care considera ca notiunea de crima trebuie
privita din punct de vedere sociologic, nu juridic.
Pentru a stabili notiunea de crima trebuie facuta distinctia dintre delictele naturale si delictele
conventionale. Notiunea de crima, in sens sociologic, ar trebui sa include doar categoria
delictelor naturale.
Crima raneste acele sentimente pe care le numim “ simtul moral” al unei colectivitati. Singurile
sentimentevcareau importanta pentru morala sociala sunt “ sentimentele altruiste”. In aceasta
categorie exista 2 constante;” mila si probitatea”.
Pe baza celor doua sentimente fundamentale mila si probitatea, Garofalo, considera ca se poate
realize identificarea delictelor naturale, acrimelor; “ elemental de imoralitate necesar pentru ca
un act daunator sa fie onsiderat drept criminal de catre opinia publica, este vatamarea acelei parti
a simtului moral care consta in sentimentele altruiste fundamentale, mila si probitatea”.
Garofalo isi propune identificarea tipului criminal, a individului capabil sa comita un delic
natural, recurgind la cercetarile facute de discipolu sau Lombrosso si altii.
Pe baza acestei evaluari Garofalo admite ideea ca delicventii sunt finite aparte, din punct de
vedere anthropologic tipul criminalului fiind departe de afi conturat.
Criminalul este un anormal, deaorece difera de majoritatea contemporanilor si cetatenilor sai prin
“ lipsa anumitor sentimente”
Pentru Garofalo “criminalul tipic este un monstru in plan moral”;
Garofalo admite existenta unei zone intermediare intre delicventi si oamenii normali, doarece
considera imposibil sa tragem o linie care sa separe lumea criminala de cea a oamenilor onesti.
In cadrul tipului criminal general conceput, Garofalo stabileste urmatoarele categorii: asasinii,
violenti, necinstiti, cinici.
In conceptia lui Garofalo fenomenul criminal este expresia anormalitatii morale.

24. Teoria anormalitatii bio-psiho- sociale.

In contruirea teoriei sale Enrico Ferri pleaca de la clasificarea criminalului in 5 categorii;

1. Criminalii nebuni; cazurile patologice sau diversele maladii mintale.
2. Criminalii nascuti; sunt acei care au o menire evidenta, caracteristicile speciale ale omului
criminal.
3. Criminalii obisnuiti sau de obisnuinta dobindita; se caracterizeaza prin slabiciuni morala la
care se aduga stimuli ai circumstantelor si ediului corrupt.
4. Criminalii de ocazie; in aceasta categorie se regasesc acei care sint impinsi sa comite fapte
penale de unele conditii legate de mediul fisic sau cocial.
5. Criminalii de pasiune; comit de cele mai multe ori atentate contra persoanei, au un
temperament sanguine sau nervos si o sensibilitate exagerata.
Factorii criminogeni sunt grupati de Ferri in 3 categorii;
1. Factorii antropologici; acestea sunt divizati la rindul lor in 3 subcategorii:
a) constitutia organica
b) constitutia psihica
c) caracteristicile personale ale criminalului.
2. Factorii fizici sau comsmo-telurici; cuprind toate cauzele apartinind mediului fizic
precum climat, natura solului, anotimpurile.
3. Factorii sociali; rezulta din mediul social in care traieste delicventul nivelul opiniei
publice si al religiei
Concluzia este ca in opinia luiFerri, crima ca fenomen individual este determinate de o
multitudine de factori concurenti de natura biologica, psihologica si sociala.

25. Teoria inadaptarii bio-pshice.

A fost formulate de criminologul suedez Olof Kinberg in lucrarea “ probleme fundamentale ale
criminologiei”.
Pentru a stabili cauzele crimei este necesar a se analiza structa bio- psihica a individului,
personalitatea acestuia.
Exista 2 elemente ce trebuie avute in vedere la analiza structurii bio-psihie;
1. Necleul constitutional- reprezinta suma tendintelor reactionale ale individului. Sunt 4
trasaturi psihologice ce alcatuiesc nucleul constitutional;
a) capacitatea- nivelul maxim pe care poate sa-l atinga intelegenta unui idivid sub influenta
unor conditii de mediu optim.
b) Validitatea- cantitatea de energie de care dispune individual.
c) Stabilitatea- se refera la fucultatea subiectului de a dobindi comportamente ferme,
durabile, astfel incit sa poata face acelasi lucru in acelasi fel
d) Soliditatea- se refera la coeziunea interna a personalitatii, in opozitie cu discociabilitatea.
Aceste trasaturi se regasesc in personalitatea indivizilor in cantitati variabile.
Pe de alta parte este nevoie de a lua in calcul si al 2 element;
2. Functia morala- este compusa din elemente emotionale si cognitive.Aceste elemente se
impart in 4 categorii;
a) Indivizi a coror functie morala se reduce la unele cunostinte ale evaluarii morale,general
acceptate, dar care le lipseste momentul emotional.
b) Indivizi care nu numai ca poseda cunostinte despre regulile morale , dar sunt capabil sa
reactioneze emotional la stimuli adecvati;
c) Indivizi ale caror functii morale au suferit modificari in urma liziuni patologice ale
tesuturilor cerebrale.
d) Indivizi care nu cunosc regulile morale, raspund emotionant la stimuli.
In urma combinatiei dintre un anumit tip de ucleu constitutional si o anumita configuratie a
functiei morale, rezulta indivizii inadaptati care, la anumiti stimuli, vor reactiona in contradictie
cu legea penala.
Kinberg studiaza si cazurile psihopatologice, unde xista de obicei alterari grave ale functiei
morale si analizeaza dispozitiile spre delict in aceste cazuri.

26. Teoria constitutiei criminale.

Reprezentantul acestei teorii este criminologul Italian Benigno di Tullio. Professor la
Universitatea de la Roma, Lucrarea sa este “ trata de antropologie criminala”.
Pentru Tullio studierea crimei nu poate fi exclusive biologic ori exclusive sociologic, ci
totdeauna biosociologic.
Autorul incearca sa determine factorii ce conduc la formarea unei personalitati criminale.

27. Teoria anomie.

Aceasta teorie a fost formulate de sociologul American Robert Merton, in lucrarea “Teoria
sociala si structura sociala”.
Pe de o parte , Merton isi insuseste conceptia lui Durkhein potrivit careia criminalitatea este o
problema intim legata de structura sociala si variaza in functie de aceasta structura.
Pe de alta parte, este preluata de la sociologul francez notiunea de anomie, care este adaptata
situatiei concrete pe care o prezinta, la aceea data, societatea Americana.
Anomie este conceputa ca o stare de absenta sau de slabire a normei, ceea ce duce la o lipsa de
coeziune intre membrii comunitatii. In explicarea starii de anomie autorul utilizeaza doua
concepte; cel de cultura sic el de organizare sociala.
Starea de anomie se instaleaza atunci cind exist un decalaj prea mare intre scopurile prupuse si
mijloacele legitime, accesibile pentru anumite categorii sociale. Aceste categorii defavorizate
recurg la mijloace ilegale, la criminalitate, pentru satisfacerea scopurilor propuse de cultura
ambianta.
Ipotezele sugerate de Merton au trezit un interes deosebit in slumea stiintifica si numeroase
cercetari ulterioare au icercat sa testeze valabilitatea acestei ipotezi.

28. Teoria genetica.

Cariotipul uman presupune 46 de cromozomi dispusi in 23 de parechi, din care 22 reprezinta

“soma”( partea nereproductiva), iar o pereche reprezinta germenul ( parte ace asigura
reproducerea) alcatuita din cromozomi sexuali.
Sexul genetic este conditionat de prezenta sau absenta unui cromozom particular notat llitera y;
astfel dormula femenina este 46xx, iar formula masculine este 46xy.
Anomaliile cromozomiale frecvente la delicventi sint in legatura cu cromozomii sexuali.
a) O prima anomalie evidenta din punct de vedere criminologic ce a fost descoperita
este reprezentata de formula 47xxy, respective existenta suplimentara a unui
cromozom de tipul x ( anomalie denumite sindromul Klinefelter). Infractiunile
comise de cei care prezinta aceasta anomalie sunt diverse, de la furt la agresiune;
b) AA doua abatere cromozomiala este reprezentata de sindromul xyy, unde apare un
cromozom y in plus. Predespozitia spre comiterea infractiunii este mai acentuata
la indivizii avind aceasta anomalie, fata de cei atinsi de sindromul
Klinefelter.Specific pentru subiectii purtatori de un y suplimentar este comiterea
unor infractiuni de violenta.
Ambele anomalii pot exista si la indivizi perfect normali. Prin urmare explicatiile bazate pe
formula cromozomiala nu pot fi generalizate. Concluzia este a aceste anomalii constituie o
predespozitie si chiar daca indivizii cu astfel de anomalii ajung sa comita frecvent infractiuni,
acest deznodobind nu este obligatoriu.

29. Teoria angajamentului.

Aceasta teorie apartine sociologului Howard S. Becker .Becker considera ca devianta si

delicventa reprezinta o creatie a structurilor sociologice, structure ce eticheteaza individul ca
deviant.Teoria angajamentului reprezinta o explicatie de tip etiologic.
Motivul pentru care individual respecta legea penala este acela de a u pierde avantaje pe care le
presupune viata sociala in care este angajat.Dimpotriva, un alt individ poate comite o infractiune
deoarece nu este sufficient de angajat in angrenajul social si practice el nu are ce pierde.
Becker adimte ca exista si a doua cale spre delicventa si explica aceasta cale folosidu-se de
conceptual de “ tehnici de neutralizare”.Prin tehnici de neutralizare se au in vedere “
justificarile” pe care delicventii le utilizeaza pentru a aproba propriile actiuni infractionale.
O prima tehnica de neutralizare apare cind delicventul se considera el insusi descarcat de
responsabilitatea propriilor actiuni.
O a doua tehnica de neutralizare se creeaza in legatura cu prejudiciul comis prin infractiune,
prejudiciu care dei este evident, in viziunea infractorului poate fi socotit inexistent.
A treia tehnica esre reprezentata de situatia in care delicventul considera ca vatamare pe care o
produce este justa.
A patra tehnica implica o “ condamnare a celor care condamna”, adica un dispret fata de
organelle de justitie.
O ultima tehnica de neutralizare consta in sacrificarea exigentelor sociale generale in schimbul
salvarii celor ale unui grup social restrins.

30. Teoria criminalului nevrotic.

Varianta cea mai cunoscuta a acestei teorii apartine lui Fr. Alexander si H. Staub si este expusa in
lucrarea “ Criminalul si judecatorii sai”.
In viziunea celor doi cercetatori, criminalitatea poate fi clasificata in urmatoarele categorii.
a) Criminalitatea imaginara, care transpare in vise,fantezii sau acte ratate.
b) Criminalitatea ocazionala, specifica persoanelor si situatilor in care supraeul suspenda
instanta morala in urma unei vatamari sau amenintari eminente pentru EU( cazurile in
care conduita criminala este consecutive unui santaj, unei amenintari ori unei stari de
legitima aparare etc).
c) Criminalitatea obisnuita, categorie care cuprinde 3 tipuri de criminali;
A. Criminali organici- a caror personalitate tine de psihiatria clasica ( bolnavii mintali)
B. Criminalii normali- caracterizati prin aceea ca sint sanatosi din punct de vedere psihic,
dar sint socialmente anormali; acestea fac parte,de regula, dintr-o colectivitate criminala
si se comporta conform moralei acesteia si nu prezinta conflicte intre Eu si Supraeu.
C. Criminalii nevrotici- cei care actioneaza in functie de mobiluri inconstiente. Eul este
invins de Sine, care scapa determinarii Supraeului. In aceste cazuri, se constata existenta
unui sentiment de vinovatie, insotit de pedeapsa. Criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca
o justificare morala, ca o autorizare a recidivei; doar gindul criminal este sufficient pentru
a dezvolta sentimental de ulpabilitate si nevoia de pedeapsa.

31. Teoria personalitatii anisociale.

Are la baza constatarile psihanalizei freudiene cu privire la evenimentele din prima copilarie, la
care se aduga cercetarile obtinute de alti specialisti.
O varianta a acesteia a fost expusa de Kate Friedlander.
Se considera ca, la origine, copilul este o fiinta absolute instinctive, dominanta de principiul
placerii. El urmeaza sa se adapteze principiului realitatii printr-un process lent de modificare sau
sublimare a instictelor.Procesul de adaptare parcurge 3 etape;
1. Faza primelor realatii dintre parinti si copil- evolutia instinctului sexual si rezolvarea
complexului oedipian este aici de mare importanta.
2. Faza formarii Supraeului- copilul incearca sa se identifice cu parintii si are loc un process
imitative.
3. Faza formarii relatiilor de grup in cadrul familiei- are rolul de a asigura adaptarea sociala
a copilului.
32. Teoria instinctelor.

Reprezentantul acestei teorii este criminologul Belgian Etienne de Greef, care sustine ca
personalitatea delicventului ca si personalitatea umana, in general, este detrminata de instincte.
Instinctele nu se opun intelegentii si nu pot fi separate de aceasta. La un om nu se poate
identifica o manifestare instinctuala pura, in sensul ca mai multe instincte, mai multe tendinte
actiooneaza si isi produc efectele asupra conduitei umane in acelasi timp. Acest ansamblu de
tendinte instinctive organizate intre ele potrivit preocuparilor intelegentei formeaza structura
afectiva.
In cadrul acestei structure affective se distinge 2 grupe fundamentale de instincte;
- instinctele de aparare
- instinctele de simpatie
Instinctele de aparare contribuie la conservarea Eului, functioneaza sub semnul sentimentului de
justitie si de responsabilitatea a celuilalt, au la baza agresivitatea, tind spre o reducere progresiva
a individului la o entitate abstracta, supuse legilor morale concepute mechanic
Instinctele de simpatie contribuie la conservarea speciei, functioneaza sub semnul abandonului
de sine si acceptarea totala a “ celuilalt”, au la baza subordoarea si devotamentul fata de celalalt,
tind spre o valorizare extrema a celuilalt.
Datorita conflictului dintre instinctele de aparare si cele de simpatie in structura afectiva se
creeaza un echilibru precar, iar in aceste conditii “ tulburarile de character si insuficientele”
intelegentei vor favoriza trecerea la actul criminal.

33. Conceptul de personalitatea a infractorului si cercetarea criminological a acestuia.

Personalitatea este un concept operational de ordin descriptive care infatiseaza rezultatul unui
process de adaptare a finite umane la lume, cu scopul de conservare si dezvoltare.Ea este
consecinta procesului interactionist prin care infrastructura biologica a fost grefata cu principali
vectori sociali, un rezultat al interactiunii dialectice dintre ansamblu caracteristicii organizarii
interne a individului ( factorii endogenu) si ansamblu factorilor mediului social (factorii exogeni)
Formarea personalitatii este influentata in mare masura de conditiile sociale, economice,
culturale si politice in care se dezvolta fiinta umana.
Fara indoiala structura psihologica a individului nu poate fi inteleasea fara instructura biologica,
pe care ea se cladeste si in afara suprastructurii sociale in care ea se integreaza.
Adaptarea la lumea si societate a finite umane , cu scopul de conservare si dezvoltare in conditii
de eficienta maxima, depinde intr-o masura de componenta biologica a individului si este operata
de sistemul nevos central. Activitatea sistemului cerebro-spinal, de care depinde viata psihica, se
ingradeste cu aceea a sistemului neuro-vegetativ care regleaza procesele interne de metabolozm.
De aici rezulta legatura dintre biotil si componentele personalitatii, aptitudinile, temperamental si
caracterul.

31. Teoria personalitatii anisociale.( criminale)

Aceasta teorie apartine criminologului francez Jean Pinatel, ce considera persoalitatea criminala
“ un instrument clinic, o unelta de lucru, un conceput operational”.
Pinatel consdera inutila incercarea de a separa oamenii in buni si rai, nu exista o diferenta de
natura intre oamenii cu privire la actul criminal. Orice om, in circumstante exceptionale, poate
devein delicvent. Inexistenta acestor deosebiri nu exlude insa existenta unor diferete graduale in
privinta “ pragului lor delincvential”. Unii indivizai au nevoie de instigari ( provocari) exterioare
intense, iar altii de instigari legere, pentru a prezenta reactii dilictuale, pentru a reliza trecerea la
act. Aceasta diferenta graduala este data de anumite trasaturi psihologice, care in conceptia lui
Pinatel, alcatuiesc “ nucleul central al personalitatii criminale”.

35. Aspecte psihologice privind formarea personalitatii infractorului.

Personalitatea infractorului nu reprezinta un nou tip al personalitatii umane, ci este o

personalitate obisnuita care se caracterizeaza prin unile trasaturi comportamentale specifice.
Specificul consta in prezenta pericolului social la infractor.
Trasatura principal ace caracterizeaza personalitatea infractorului este aceea ca, a savirsit o
crima; nu este criminal cel care are numai intentia de a savirsi o crima. Savirsindu-se crima,
persoana comite o fapra grava interzisa si oprita de lege, pentru care este judecat si condamnat,
ceea ce intareste, din punct de vedere social si juridic, statutul sau de infractor.
Exista mai multe persoane care desi nus unt criminali, se abat de la conduita normala, incalca
normele de convetuire sociala, cum sunt alcoolicii, persoane cu conduit area in cadrul
microgrupului sau social etc.
Personalitatea infractorului este un concept criminologic complex care include 2 notiuni;
- notiunea psiho-sociala de personalitate;
- notiunea juridico-penala.
Iata de ce in cadrul tuturor curentelor, teoriilor, scolilor criminologice, personalitatea
infractorului a fost si este definite in mod diferit.La sistematizarea modului de difinire trebuie sa
reiesim din principalele orientari criminologice si anume;
- orientarea biologica.
- Orientarea psihologica si sociologica.
In cadrul orientarii biologice (bioantropologice), personalitatea infractorului este sinonima cu
individualitatea fizica si patologica, adica cu o suma de stigmate care configureaza portretul-tip
dinstinct comportamentului uman.
In cadrul orientarii psihologice, accentual in formarea personalitatii se pune pe factorii
individuali, subiectivi
In orientarea sociologica, conceptual de personalitate a infractorului este bazata pe ideea ca
persoana este rezultatul influentelor determinate de actorii socio-culturali.

37. Conceptia criminalului anthropologic.

Fondatorul antropologiei criminale, Caesare Lombroso, a facut aple cercetari de antropologie,

psihiatrie, concedrindu-si atentia asupra anatomiei si trasaturilor morfologice ale criminalilor.
Astfel, la Lombroso, criminalul este un tip deosebit de tipul omului normal, fiind o varietate
biologica inferioara. Unele din tezele sale principale a fost aceea ca “ criminalul se naste
criminal; criminalul innascut”, fiind marcat de anumite stigmate anotomice, fiziologice si
psihologice.
Cu toate ca teoria lui Lombroso a fost aspru criticata, stiinta antropologiei criminale s-a dezvoltat
mai departe.
Ultimile conceptii privind criminalul anthropologic sustin ca;
- nu exista un criminal innascut, ci exista oamenii cu anumite predispozitii innascute spre
lacome,spre violenta si agrisivitate, spre infractiuni sexuale. Aceste dispozitii in anumite
situatii favorizante pot conduce la crime.
- Stigmatele anatomice, fiziologice si psihologice, aratate de Lombrosos, nu sunt proprii
numai criminalilor, ci si multor necriminali.
- Transmiterea prin ereditate a unor stigmate pot avea loc de la rudele apropiate ( parinti,
bunei), dar nu de la salbatici si primitive.
 - Stigmatele mentionate de Lombroso pot contribui la comiterea crimelor doar in mod
indirect, prin dezvoltarea unor complexe de inferioritate in psihiicul posesorului, care nu
se poate adapta la viata sociala datorita acestor defecte.

38. Conceptia biotipologica a criminalului.

Conform acestei conceptii comportamentul omului depinde de tipul constitutiei anatomice, care
este o unitata morgologica si functionala. In anumite conditii tipul constitutiei anatomice
contribuie intr-o mare masaura la inadaptarea sociala. Printre teoriile biotipologice se numara
teoria lui Kretschmer, Pende, Vioala s.a.
Dupa Kretschmer, principalele tipuri biotipologice sunt;
- tipul picnic
- tipul atletic
- tipul astetic
- tipul dysplastic.
Intre fiecare tip biotipologic si trasaturile psihice, temperamentale, exista o strinsa corelatie;
fiecare tip are felul sau de manifestare, comportare si adaptare sociala. Asa, tipul picnic, este
deschis, sociabil; tipul atletic este fizic bine dezvoltat, sanatos, adaptabil etc; tipul astetic este
putin sociabil, timid; tipul dysplastic este asocial, retras si dificil in realatii cu alti oameni.

39. Criminalul, un inadaptat social.

Inadaptarea reprizinta incapacitatea a individului de a reactiona armonios la sistemul mediului

social, precu si de-asi satisface propriile cerinte, necesitati, aspiratii. La baza acestei incapacitati
stau numai dificultati de ordin psiho-fizic personal; dificiente, insuficiente (incapacitatea unui
orag de-asi indeplini integral functiile), infirmitati ( defecte fizice), incapacitate de ordin
individual, inclusive caracteriale.
Criminologul suedez Olof Kinberg este autorul teorii inadaptarii sociale. Conform acestei teorii
printer premisele care pot conduce la inadaptare sociala suntinfirmitatile congenitale, tulburarile
endocrine, inadaptare psihologica, psihopatologica, anomalii morfologice ( buza de iupure),
disfunctii psihice neurale. Autorul afirma ca predispozitiile biologice ori psihice prin ele insele
nu sunt suficiente pentru declansarea comportamentului criminal, acesta depinzind si de
coactiunea unor factori sociali si individuali. Printre factorii individuali mentionam afectiuni
cerebrale, dificultati legate de viata sexuala, dificitul mintal etc. Factorii social mai importanti
fiind considerati situatia economica (saracia), alcoolul, stupefiantele, atmosfera sociala, presa,
opinia publica etc.

40. Conceptia, personalitate psihopatica.

Aceasta expresie este destul de discutata, pntru ca multi cercetatori sustin ca investigatiile trebuie
sa se concentreze asupra criminalului normal, sanatos psihic si nu asupra criminalilor psihopati,
nevrotici si bolnavi mintal. Argumentul este ca criminalii psihopati sunt iresponsabili, si deci nu
raspund penal.Am considera ca in cercetarea criminological, dimpotriva, e necesar a include
studiul acestei categorii de persoane psihopatice.In conceptia lui Mannheim aceasta categorie
poate fi divizata in 2 subgrupe;
- psihopati
- psihonevrotici
Participarea acestora la criminalitate este destul de mare.La rindul lor, criminalii psihopatici pot
fi clasificati in ;
a) criminalul paranoid, cu o tendinta psihica puternica de afirmare proprie
 b) criminalul pervers, se caracterizeaza prin indiscipline, lipsa de afectiune pentru oamnei,
lipsa de mila, prezenta urii si cruzimii.
c) Criminalul hiperemotiv, care in stare de dezvoltare exagerata ajunge la o sensibilitate
excesiva, conflictind cu alti oameni.
Criminalii psihonervrotici, sunt si ei de mai multe feluri;
a) criminalul neurasthenic, caracterizat prin aceea ca sufera cronic de oboseala, insomnie,
dureri de cap etc. Aceste stari nu-I permit sa faca fata exigentelor vietii, impingindu-l la
comiterea infractiunii.
b) Criminalul psihastenic, ce sufera de obsesii, tensiune nervoasa, indoieli etc.
c) Criminalul isteroid, caracterizat prin stari de criza nervoasa, care pot ajunge pina la lesin,
convulsii, explozii emotionale. Etc.

41. Conceptia caracterologica a criminalului.

Aceasta conceptie este noua, avindu-I ca reprezentanti pe Heymans, Wiersman, Senne si R.

Resten. In lucrarile lor bazate pe caracterologia criminala ei scot in evidenta rolul caracterului
psihic,in actiunile criminale. Anume in structura psihica a omulu, este cuprins caracterul,
“soarta” omului sau destinul.
Caracterul, in sensul caracterologiei criminale, este un concept complex, alcatuit din mai multe
parti constitutive si anume; emotivitate,activitatea psihicului, reconstiuirea sau puterea de
refacere a energiei psihice cheltuite in timpul activitatii. Omul traieste emotii positive si
negative.Emotiile fac parte din character, care se exprima prin activitatea desfasurata de individ.
Aceste parti se unesc si alcatuiesc caracterul, care sta la baza oricarui comportament. Dupa
Resten deosebim urmatoarele tipuri de comporament;
- nervos
- sentimental,coleric, pasional, sanguine, flegmatic, amorf, apatic.
Marea majoritatea a infractiunilor , reesind din datele statice se comit de ; tipul nervos, tipul
coleric, tipul amorf, tipul apatic. Celelalte tipuri, fiind mai emotive, mai retrasi, comit mai putine
ifractiuni sau deloc.

45. Conceptul criminologic de victima. Victimologia si perspectivele acesteia.

Conceptul devitima al infractiunii in criminologie se bazeaza numai pe criteriu obiectiv, care

reflecta evenimentul real- cauzarea prejudiciului prin infractiune. Daca persoana care, nemijlocit,
a suferit in urma infractiunii ( victima reala) nu este recunoscuta ca parte vatamata, oricum ea
este victima.
Difinitiile criminologice de victima cuprind, persoanele care au suferit direct sau indirect
consecinte fizice morale sau materiale al unor actiuni sau inactiuni criminale.
In literature de specialitate victimologia a primit mai multe difinitii. Astfel ea reprezinta stiinta
comportamentului si personalitatii victimei raportata la conceperea, realizarea si consecintele
directe ale actului agresional asupra victimei.
Potrivit din latinescu victima si din din termenul de origene greaca”logos” si denumeste
domeniul stiintific care studiaza rolul victimei in savirsirea infractiunii deoarece, oractica
judiciara a demonstrate ca uneori activitatea victimei favorizeaza savirsirea faptei prevazute de
lege.

45. Conceptul criminologic de victima.Victimologia si perspectivele acestea.

Termenul “ victimologia” deriva de la latinescu “ victima” si grecescul “ Logos”, tradus prin
cuvint, idée, stiinta. Victima este persoana care sufera de pe urma unei intimplari nenorocite
( boala, accident, jaf, crima).In antichitate acest termen semnifica, persoana sacrificata zeilor.
Sub aspect geografic victimologia a aparut initial in europa. In scurt timp aceasta disciplina a
emigrat in SUA, si Canada, datorita faptului ca fondatorii victimologiei sau vazut fortati, sa
emigreze, din caza situatiei politice din tarile lor de origine.
Meritul introducerii in circuitul stiintific al notiune de “ vitimologie- stiinta despre victima” ii
apartine evreului Benjamin Mendelsohn.
Victimologia se bazeaza pe ideea ca odata cu studierea infractorului si criminalitatii trebuie
studiate respective si 2 aspecte;
1. victimele, adica toate persoanele carora le-a fost cauzat prin infractiune un anumit prejudiciu,
indifferent de rolul acestora in mecanismul actului.( acest aspect are o deosebita importanta la
determinarea consecintelor reale ale criminalitatii, descoperirea unor legitati ale acesteia)
2. victima , drept factor posibil care a influentat asupra evolutiei evenimetelor in timpul comiterii
infractiunii.( joaca un rol importanta

46. Rolul victimii in mecanismul actului infractioal. Raportul infractor-victima.

Fapta infractionala savirsita in cadrul fenomenului criminalitatii cunoastere un cuplu psihologic.

Adica, criminalul ce a savirsit fapta si victima crimei, formeaza un cuplu psihologic.Victimele
adesea colaboreaza cu crimanlio lor, aceasta colaborarea pote fi constienta, inconstienta sau
subconstienta.
Criminalitatea, in formele cele mai variate este produsul activitatii constiente, responasabile a
criminalilor de ocazie, de ocazie, de profesie si a activitatii victimilor participante, care suporta
consecintele fizice,morale si matereale a le criminalitatii.
Rolul victimei in macanismul actului infractional poate fi extreme de imens si din acest punc de
vedere, comportamentul victimii poate fi:
- pozitiv, adica victima opune rezistenta active agresorului.
- Neutru, nu contribuie nici la comiteea infractiunii nici nu opune rezistenta.
- Nagativ, unde victima insasi incalaca intr-un orecare mod morale sau juridice.
Totalitate calitatilor victimei, care ofera anumite conditii pentru comiterea infractiunii, contribuie
la victimizare doar in cazul unui raport al acesteia cu infractorul- cauza delictului. Cu cit
comportamentul victimei este mai provocator, cu atit mai mare este vinovatia ei de infractiune si
cu atit actiunile infractorului sunt mai fortuite
Problema rportului infractor-victima nu este chiar atit de simpla.Cum pot fi tratate actiunile
infractorului indreptate asupra integritatii fizice sau psihice a victimei, cind valoare spre care
tinde nu are o forma,intruchipare matereala???Raspunsul incearca sa-l formeze C Paunescu, care
mentioneaza ca infrcatorul in asemenea caz proecteaza o anumita valoare negative sau pozitiva
asupra victimei, acest mechanism fiind constituit din citeva sectoare de cunoastere de catre
aggressor;
- cunoasterea caracteristecilor de personalitate ale victimei.
- stabilirea motivului actului agresiv.
- anticiparea consecintelor agresiunii
- proectarea unui system de contraaparare.
Cel mai bine raportul infractor-victima poate fi privit in cadrul infractiunilor de viol.
Studiul victimologic al violului a stability ca in majoritatea cazurilor victima si infractorul se afla
in relatii prealabile, prima crezind “ bunele intentii”, primind cu usurinta invitatii etc.
Comportamentul provacator al victimei se poate manifesta si prin stabilirea realatiilor cu barbate
necunoscuti sau putin cunoscuti, vizitarea binevola a domiciliilor acestoa sau izolarea impreuna
cu ei in alte locuri retrase, consum in comun a bauturilor de alcool.
N functie de comportament preinfractional al victimei, exista 3 tipuri principale de situatii
victimogene;
1) situatiile prin care victimile prin comportare au provocat violul.
2) situatii in care comportarea victimei n-a provocat violul, dar a favorizat savirsirea ei.
3) situatiile in care comportamentul victimei a fost neutru.
Anume raportul “ infractor-victima” ne ofera matereale pentru aprecierea cauzei infractiunii,
conditiilor obiective si subiective care au generat-o, calificarea infractiunii si a infractorului,
stringerea probelor si chiar depistarea infractorului.

48. Resocializarea infractorului.

Resocializarea este un process educativ, reeducativ si de tratament aplicat persoanelor

condamnate penal, prin care se urmareste readaptarea infractorilor la sistemul de norme si valori
general acceptate de societate, I scopul reintegrarii sociale a acestora si prevenirei recidivei.
Din difinitie rezulta caracteristicile acestui tip special de recuperare sociala.
- resocializarea vizeaza persoane care au savirsit déjà o infractiune.
- resocializarea are drept scop imediat prevenirea recidivei, deci reprezinta o componenta a
prevenirei speciale.
- resocializarea constituie un demers social realizat in mod stiintific, de personal calificat in
acest scop.
- metodele resocializarii sunt; educarea, reeducarea si tratamenul.
Educarea vizeaza mai ales pe infractorii a caror personalitate a suferit o “ socializare negativa”,
asimilind norme si valori contrare celor general acceptate de societate.
Reeducarea se adreseaza infractorilor a carora personalitate a suferit o inadaptare la sistemul de
norme amintit. Educarea si reeducarea se realizeaza prin modalitati diverse, atit teoretice cit si
practice, prin care se doreste ca infractorii sa redobindeasca respectful pentru oameni si lege,
pentru calificarea sau recalificarea personala.
Tratamentul de resocializare se realizeaza prin metode terapeutice appreciate a fi adecvate
( cirurgicale, medico-pedagocice, psihoterapeutice, psihaanalitice etc.), urmarinduse remodelarea
personalitatii infractorului, ameliorarea tendintelor sale reactionale, reinnoirea motivatiilor care ii
anima interesele si modificarea atitudenilor acestuia.

49. Criminalitatea femenina si profilaxia acesteia.

Intre barbat si femee exista diferente de ordin anatomic, fiziologic, psihologic, intellectual si
moral, determinate de sex, care are o influenta aparte asupra criminalitatii, prin urmare, nu
trebuie neglijat.
Caracterele anatomice, fiziologice, psihologice, inteletuale mai conturate ale barbatului il fac pe
acesta superior femeii.Aceasta superioritate ii asigura barbatului si superioritatea sociala si
juridical. Sexu mai tare, in mod arbitrar, tiranic, impune femeii umilinta inegalitatii si a
subordonarii. Astfel, criminalitatea femenina se manifesta si in functie de opresiune sociala pe
care barbatul o exercita asupra femeii.
Criminalitatea femeilor se deosebete de cea a barbatilor prin unii indici calitativi.Putem delimita
2 sfere ale vietii sociale, in care activismul criminal al femeilor este indeosebi pronuntat.
In primul rind e vorba de mediul de trai, unde femeile sunt provocate la comiterea infractiuii de
circumstante negative legate de relatiile de familie, de rdenie si intre vecini.In acest mediu
femeile comit in majoritatea cazurilor infractiuni violente, cum ar fi omoruri, vatamari
intentionate a integritatii corporale si a sanatatii, acte de huliganism.
In al doilea rind este locul de munca a femeilor, care adesea le permite accesul liber la bunuri
materiale: este vorba de ramura comertului, alimentatiei publice, medicinii, invatamintului,
industriei usoare. In acest mediu femeile comit frecent infractiuni de acaparare: sustragerea
patrimoniului prin furt, delapidare, inselarea cumparatorilor sau acte de corupere.
La baza luptei cu criminalitatea femeilor sunt masurile de prevenire social-generala. Dupa cum
demonstreaza cercetarile, majoritatea femeilor care lucreaza, desi sunt pentru emancipatie, sint
de accord sa abandoneze serviciul sis a se dedice doar familie, daca ar avea conditiile necesare
de trai.
Mamele singure si cele cu multi copii trebuie sa li se acorde un ajutor material considerabil.
Practica demonstreaza ca majoritatea colaboratorilor concediati dupa reducerea cadrelor
constituie femeile care educa copii mici, isi intreti parintii batrini etc. Asemea personaje ajung
intr-o stare materiala dificila, plus toate consecintele negative. Pentru aceste categorii ar trebui sa
existe munci sociale.
Necesita o perfectionare continua formele si metodele de profilaxie individuale a infractiunilor
comise de femei de diverse virste, precum si a femeilor care sunt potential infractoare, judecind
dupa comportamentul antisocial al acestora.
O importanta deosebita are activitatea eucationala fata de femei in institutiile de executarea
pedepsei, in scopul evitarii recidivei. In acest caz ar fi rational de implimentat un system
complex de influenta psihologico-pedagogica asupra condamnatelor , cu utilizarea programelor
individuale de autoeducatie, convorbirilor,discutiilor si lectiilor privind problemele juridice etc.
Sarcina acestora este autocunoasterea condamnatei, dezvoltarea abilitatilor de a-si contro
emotiile, crearea unei viziuni positive.

50. Cauzele si conditiile delicventei juvenile

Prin “delicventa” intelegem:
1. Fenomen social care consta in savirsirea de delicte.
2. Totalitatea delictelor savirsite la un moment dat, intr-un anumit mediu sau de catre persoane de
o virsta anumita, care nu a ajunsa la maturitate.
Prin cuvintul “juvenile” se intelege; ‘ care apartine tineretii,tineresc’.
Termenul “ delicventa jvenila” a fost introdus in scopul de a face diferenta de fapte mai grave
comise de catre adulti , cum ar fi cele penale, fata de care se aplica un alt regim sau statut.
Delicventa juvenila are scop principal apararea impotriva incalcarilor de lege comise de minori,
precum si prevenirea comiterii nor fapte interzise de legea penala.n
Delicventa juvenila realizeaza urmatoarele functii:
Functia explicativa – are meirea de a favoriza cunoasterea reala a fenomenului criminalitatii
minoorilor, in special a cauzelor, conditiilor, factorilor comiterii lor.
Functia predictiva – se realizeaza in directia anticiparii unor modificari cantitative si calitative
ale fenomenului infractional in rindurile minorilor, atit in ceea ce priveste tipologiile
infractionale, cit si autorii implicate pe o anumita perioada de timp, intr-un spatiu determinat in
scopul elaborarii si realizarii unor masuri adecvate pentru prevenirea si combaterea acesteia.
Functia profilactica – se materializeaza in elaborarea stiintifica a unui system efficient de
prevenire si combatere a criminalitatii minorilor in baza sintetizarii cunostintelor teoretice
referitoare la fenomenul infractional, crima, personalitatea infractorului minor, cauzele, conditiile
criminalitatii minorilor, precum si referitoare la minor, ca victima a infractiunii, corectarii lui in
spiritual respectarii legilor.
Delicventa juvenila , in ansamblul ei , nu este alt ceva decit consecinta absentei sprijinului moral
oferit de adult,a lipsei si ingrijire primate in familie.Marea majoritate a delicventilor nu sunt nici
infractori inraiti, ci pur si simplu copii in deriva, victime ale lipsei de educatie, al unui mediu
familial ostil, adesea violent si care datorita esecului de socializare familiala,au ajuns sa comita
mai mult sau mai putin abateri de la ormele sociale.
Infractiunile comise de copii constituie 10% din numarul total de infractiuni. In ultimii ani,
persoanele minori comit tot mai mult delicate in grup, deseori fiind atrasi de mature.Cele mai
frecvente infractiuni sunt, furturile,jafurile, violurile, huligaismul.
Indicatorii privind inclinarea spre delicventa a copiilor sunt;
- absente frecvente de la scoala
- atitudinea indiferenta fata de scoala.
- tendinta de a se asocial cu elemente depravate
- utilizarea unui limbaj violent.
- minciuni si furturi frecvente.
- preocupari sexuale precoce.
- vizionarea foarte frecntventa a filmelor cu continut necorespunzator, din punct de vedere
educativ.

51. Opinii criminologice privind prevenirea delicventei juvenile.

Dobinirea de atre minor aunui comportament delicvent structurat scade drstic sansele acestuia de
recuperare sociala, indifferent de masurile de ocrotire luate sau de pedepsele aplicate. Din
neferice aplcarea pedepsilor prevative de libertate fata de infractorul minor va duce nu la
reducerea acestuia,ci, dimpotriva la socializarea lui negative.Pentr detinuti sunt crititice doar
pimele 6 luni de incercare, fiind perioada de acomodare, dupa care intervine obisnuinta, apoi
rutina si asumarea tehnicilor ilcite de supravetuire in mediul infractional de la “ veteranii”
locului de detinere.Pentru acest motiv, este necesarea acentuare de preventie, interventie si
postventie.Principalele directii de actiune pot fi:
a) Infiintarea si functionarea unor institutii speeale pentru cauzele cu minorii , si in generala,
organizarea unei justitii pentru delicventii minoriin conformitate cu standartele altor tari
europene.
b) Diversificarea actualului system de masuri juridice aplicate minorilor infractori, prin cresterea
ponderii pedepsei neprevative de libertate.
c) Derulalea unor programe de asistare sociala si juridical a minorilor in perioada adoliscentei,
intrucit la aceasta virsta sunt cel ami expusi la un comportament deviant.
Elaborarea unei strategii eficiente si unitare asupra viitorului acestei categorii de populatie
cuprinde mobilizarea la maxim a tuturor organelor statului, altor organizatii si organisme
nationale si internationale cu competente exclusive in prevenirea, combaterea si soltionarea
problematicii delicventei juvenile.
Aceasta este necesar datorita ca,numarul acestor institutii si organisme cu atributii le de
prevenire si combaterii delicventii juvenile este redus, iar pe de alta parte, cele ce funcioneaza
nu-si onoreaza obligatiile functionale.
Sistemul cu atributii in domeniul preveniri si combaterii fenomenului delicventei juvenile va
trebuie sa fie compus din urmatoarele institutii si rganisme;
- Ministerul Sanatati; Ministerul educatiei si tineretului; Ministerul Culturii si Turismului;Min.
Justitiei; Min. Finantelor;Min. Protectiei sociale , Familiei si copilului; Mass-Media; estc.
Aceste organizatii trebuie sa actiuneze la tot felul de actiuni ce afecteaza dezvoltarea fizica,
morala,intelectuala a minorilor;se are in vedere:
- depistarea si cunoasterea situatiei familiilor cu multi copii a caror situatia matereala sau morala
este precara
- Tinerea la evidenta afamiliilor social-vulnerabile, cu probleme de handicap fizic sau psihic.
- depistarea si ducerea lucrului profilactc cu familiile care nu-si onoreaza obligatiile de
supraveghere, educare si instruire aminorilor sau le indeplinesc necorespunzator.
- protectia bunastarii, a dezvoltarii drepturilor si intereselor legitime ale copiilor impotriva
atentarilor ilicite ale majorilor.
-etc.

52. Analiza fenomenului terorist si a politicilor de prevenire si de reprimare a acestuia.

Terosrismul este o tactica de lupta neconventionala folosita pentru atingerea unor obiective
polotice. El se bazeaza pe acte de violenta spectaculara, actionate asupra unor populatii
neimplicate in mod direct in conflict, dar cu potential de presiune asupra conducerii ( stat,
organizatii, categorii sociale sau, impotriva unui grup de persoane civile in sesnsul psontan de
teroritati- producerea unui effect psihologic generalizat de panica si intimidari, argumentat de
folosirea manipulative a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat, prin mijloace
democratice sau conventionale.
Sunt mai multe forne de terrorism;
Terorism individual; este un caz foarte rar in care indivizii izolati comit acte de terrorism.In
general numarul de victime si pagubele materiale produse de acesti teroristi sunt redurse, dar
efectul de frica si psihoza produsa pot fi serios.
Grup terrorist izolat; este format dintr-un grup mic de persoane care, fiind rude sau prieteni, se
cunosc personal inainte de inceperea activitatilor teroriste si decid in mod spontan sa treaca la
acte teroriste. Este un caz rar si dificil de detectat, combatut si anihilat.
Grup terrorist de franciza; initial acest concept de organzare apartine celulelor anarhiste de la
inceputul secolului, dar a revenit in actualitate datorita actiunilor grupului terrorist AL Qaeda.
In ese
In esenta este vorba de incercarea de a oferi o umbrella idiologica,politici si religioasa comuna,
pentru a fovariza aparitia spontana a unui numar mare de grupuri teroriste isolate, care sa
actioneze pentru atingerea unor obiective asemaatoare fara a avea legaturi clare de comanda,
control sau sustinere logistica.
Grup terrorist cu sustinere externa; In general orice grup terorist a primit sau va primi in timpul
existentei sale sustinere de la un stat interesat.
Inca din timpul “razboiului rece” au existat grupuri teroriste care nu aveau baza de sustinere
proprie, fiind de fapt grupuri teroriste organizate si dependente de un stat sau de un grup de state.
Grupurile teroriste cu sustinere externa sunt compuse de pina la 20 de membri care sunt totii
implicate direct in planificarea si executarea actelor teroriste
Modele de prevenire ale terorismului;
In primul rind, educatia si instruire bazata pe analiza rationala, adica odata ce societatea civila
invata ce inseamna terorismul, caracteristicile si metodele acestuia si odata ce acestea stim cum
gindesc teroristii si de ce fac ceea ce fac, ei vor sti mai bines a invinga teama si nelinistea in fata
terorismului si nu vor fi ei insisi un instrument in miinele teroristilor.
In al doilea rind, publicarea unor pliante, reviste lunare, anunturi si materiale informative la scara
larga poate schimba modul de opinie si intentiile a celor ce dosresc sa-si atinga scopurile
criminale.
In al treilea rind, seminariile, atelierele de lucru si conferintele cu scop informative au un rol
predominat de prevenire si a impiedica terorismul.

53. Cooperarea dintre organizatiile criminale si teroriste.

Legatura oraganizatiilor criminale cu cele teroriste reprezinta cea mai importanata amenintare
asupra democratiei si drepturilor fundamentale ale omului. Legatura dintre terrorism si
criminalitate a capatat o noua demensiune datorita reducerii in ultimii zeci de ani a finantarii de
catre unele state a gruparilor teroriste si a declansarii, la initiative SUA, a razboiului global
impotriva terorismului international.
Principala diferenta dintre gruparile teroriste si retelele crimei organizate consta, in faptul ca in
timp ce gruparile teroriste sint implicate in acte violente motivate in special politic si reliogios,
cele mai multr retele ale crimei organizate sint interesate in relatia cu puterea politica doar de
obtinerea, prin acte de coruptie, a protectie necesare pentru activitatea proprii organizatii,
motivate de obtinerea de profit
Legaturile dintre retelele crimei organizate si gruparile teroriste, pot fi definite prin mai multe
forme de manifestare;
Aleantele, care pot include acorduri pe termen lung sau scurt si sunt de obicei utilizate pentru a
cistiga experienta sau sprijinul operational.
Extinderea tacticilor operationale,care a adus la actiuni cu scop politic desfasurate de retelele
crimei organizate si respective la actiuni infrcationale specifice crimei organizate, dar desfasurate
de gruparile teroriste. Retelele crimei organizate apeleaza la tactici teroriste, dar nu pentru a
schimba statutul unei tari din punct de vedere politic, cid oar pentru a-si asigura si proteja mediul
sau operational-infractional.
Gaura Neagar. Cind convergenta dintre motivatia criminala sic ea politica din cadrul unei
singure grupari ii permite sa cistige controlul economic si politic asupra unui stat, care devine
astfle prizonier al infractorilor. Gaura Neagra poate contribui la aparitia unui stat care nu are
autoritate si manifesta caracteristicile specifice anarhismului, sau poate da nastere unui stat
criminal. Utilizind tactici teroriste de a-si mentine puterea si controlul asupra acestor state.

55. Crima organizanita si formele acesteia.

Prin crima organizata sa are in vedere- orice intreprindere sau grup de persoane, angajare intr-o
activitate ilegala continua, care are drept scop principal obtinerea de profituri, indifferent de
frontierele nationale.
Acest fenomen poate fi caracterizat prin urmatoarele aspecte;
- orgaizarea de grupuri in scopul unor activitati criminale.
- legaturi ierarhice sau legaturi personale care permit anumitor indivizi sa conduca grupul prin
santiuni interne stricte.
- recurgerea la violeta, la intimidare si la coruptie in vederea realizarii unor profituri sau obtinerii
controlului asupra unor teritorii sau pietii.
- reciclarea profiturilor ilicite, atit in folosul unei activitati criminale, cit si pentru penetrarea
economiei legale si dincolo de frontierele nationale.
Prin crima organizata se inteleg activitatile desfasurate de o organizatie sau asociatie ori de un
grup constitut cel putin 3 persoane cu o sructura determinate, in scopul realizarii de benificii
matereale sau obtinerea altor foloase, ca urmare a dobindirii si exercitarii controlului asupra unor
localitati, cartiere, zone, pieti ori asupra unor sectoare economice, prin folosirea violentei,
intimidarii, coruperii, santajului sau prin alte asemenea mijloace frauduloase.
Formele organizatiei criminale;
Familiile Mafiei. Constituite pe structure ierarhic stricte, norme interna de disciplina, un cod de
conduita si o mare diversitate de activitati ilicite.
Organizatiile profesionale. Ale caror membrii, spre deosebire de familiile Mafiei, se
specializeaza in una sau doua tipuri de activitati criminale.
Organizatii criminale. Constituite pe criterii entice, cre sunt, de regula, rezultatul unor
imprejurari specifice precum inchiderea granitelor ori circulatia dificila peste frontiere,
severitatea excesiva a procedurelor de emigrari s. a.
Organizatiile teroriste internationale.Care practica asasinatul, deturnarea de avioane, rapirea
de persoane etc. sub diferite motivatii de regula politice, militare, religioase si rasiale.

56. Spalarea banilor in contextual crimei oragnizate.

“ Spalarea banilor” este o expresie de origine Americana, utilizata initial de structurile crimei
organizate pentru a desemna reinvestirea in afaceri ilicite a banilor obtinuti din asemenea afaceri,
utilizind in acest scop circuite financiare nationale si internationale.
Prin termenul “ spalarea banilor” legiuitorul are in vederea “ legalizarea veniturilor ilegale”,
folosindu-le in calitate de sinonime.

57. Profilaxia criminalitatii gulelor albe.

Notiunea de “gulere albe” a fost utilizat pentru prima data in anul 1939 de catre criminologul
American Edwin Sutherland.In viziunea lui, criminalitatea gulerelor albe este alcatuta din
ansamblu de infractiuni “ comise de persoane respectabile cu statutul social inalt in cursul
activitatii lor profesionale”. La aceasta categorie de infractiuni E. Sutherland clasa incalcarea
legislatiei monopoliste, a legislatiei cu privire la publicitate, la legislatia muncii, a legislatiei
vizind dreptul la autor,brevete si embleme comerciale, diferite fraude economice,
financiare,ecologie, infractiuni de coruptie,escrocherii,sustrageri etc.
Criminalitatea “ gelerelor albe” se produce cel mai frecvnt, sustine Sutherland, prin prezentarea
eronata a situatiei financiare a intreprinderilor, prin manipularea bursei si mituirea persoanelor
publice in scopul de a asigura contracte avantajoase, prin mita care se da pentru realizarea unor
tranzactii comerciale, deturnarea de fonduri financiare si folosirea lor in alte scopuri ce vizeaza
incalcarea legi.
Criminalistii divizeaza criminalitatea gulerelor albe in 2 tipuri;
1. Criminalitatea profesionala – care include infractiunile comise pentru promovarea
propriilor interese ( de ex: falsul I ducumentatie, umflarea preturilor, inselarea clientilor).
2. Criminalitatea corporatiilor sau organizatiilor- care constata din infractiunile savirsite in
interesul proprii companii ( confectionarea produselor de o calitate joasa, fixarea
preturilor etc.)
Se mentioneaza ca criminalitatea gulerelor albe nu trebuie confundata cu crima organizata.
Dupa cum indica Goode, criminalitatii gulerelor albe ii sunt proprii urmatoarele insusiri;
- fapte comise constient in scop de profit si legate de cultura corporative criminogena si
asociatiile diferentiale;
- poseda elemente de invatare, e sustinuta de cei din apropiere;
- victimizarea difuza si informatie insuficienta;
- sanctionarea prin amenzi mici si cercetarea cazurilor legate de resurse limitate si
insuficiente metodologice