Sunteți pe pagina 1din 12

Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

14. PROPAGAREA CĂLDURII PRIN RADIAŢIE

14.1 NOŢIUNI FUNDAMENTALE

Schimbul de caldură prin radiaţie creşte cu nivelul de temperatură, spre deosebire de


conducţie şi convecţie. Dacă un corp este încălzit, o parte din energia sa termică se transformă
în energie radiantă. Purtătorul de energie radiantă îl reprezintă oscilaţiile electromagnetice,
radiaţiile infraroşii fiind unde electromagnetice. Radiaţiile infraroşii diferă de celelalte tipuri
prin lungimea de undă. Razele infraroşii nu sunt calde, ele sunt un transport de energie, care
devine termică, numai dacă sunt absorbite de un corp. Denumirea lor de raze calorice este
improprie.
Observaţie !
Toate corpurile cu temperatura mai mare de zero absolut, emit raze infraroşii şi
aceasta cu atât mai mult, cu cât temperatura corpului emisiv este mai mare, emisia fiind
maximă la incandescenţă.
Din punct de vedere termic, interesează acele radiaţii a căror emisie se transformă prin
absorbţie de către corpuri în energie calorică, acestea fiind radiaţiile luminoase şi infraroşii.
Relaţia generală dintre lungimea de undă şi frecvenţa radiaţiilor este:
 1
λ = wT = w   (14.1)
 ν
unde: w−viteza de propagare a radiaţiilor, ν−frecvenţa, Τ−perioada.
Lungimea de undă λ, are valori cuprinse între 0,8µm şi 0,4mm, deci într-o plajă largă de
valori.
Energia radiantă ajungând pe un corp, pătrunde parţial în acesta transformându-se în
energie termică, iar restul se reflectă la suprafaţa corpului. După un şir de absorbiri şi
reflectări reciproce, energia radiantă se distribuie total între corpuri, realizându-se astfel un
schimb de căldură prin radiaţie. Energia totală radiantă E va fi:
E=EA+ER+ED (14.2)
unde - EA - energia radiantă absorbită, ER - energia radiantă reflectată, ED - energia radiantă
disipată.
Particularităţile transferului de căldură prin radiaţie sunt:
-Radiaţia şi absorbţia termică este rezultatul transformării energiei interne a unui
corp în unde electromagnetice;
-Transferul de căldură radiant, are loc între două corpuri fără să fie necesar
contactul dintre ele;
-Fluxul de căldură radiant schimbat între două corpuri, are loc în ambele sensuri,
deoarece orice corp emite unde electromagnetice dacă T>00K;
-Transferul de căldură prin radiaţie are un aspect corpuscular şi ondulatoriu;
În cazul căderii unui fascicol de raze infraroşii asupra unui corp, debitul sau fluxul
energetic Φe reprezintă energia radiantă raportată la unitatea de timp, exprimat în [W], iar
densitatea fluxului energetic, reprezintă fluxul care străbate suprafaţa unitară a corpului,
exprimată în [W/m2].
Emitanţa energetică sau puterea emisivă Ee, se referă la o suprafaţă radiantă şi
reprezintă densitatea fluxului energetic emis de corpul radiant, pe întreg domeniul lungimilor
de undă, fiind exprimată în [W/m2].

165
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

În timp ce fluxul termic Φ schimbat de corpuri prin radiaţie, se determină din


diferenţa emisiei şi absorbţiei unui corp, densitatea fluxului termic schimbat prin radiaţie se
obţine din diferenţa puterii emisive şi a puterii absorbante.
Definim emitanţa energetică monocromatică sau puterea emisivă monocromatică a
unei suprafeţe radiante, prin relaţia:
d E
I eλ = [W/m2] (14.3)
d λ
Pentru corpuri diferite, emitanţa energetică monocromatică la aceiaşi temperatură şi
lungime de undă, este diferită. Considerând fluxul energetic Φe ca fiind: Φe=Φer+Φet+Φea
unde Φer fluxul energetic reflectat , Φet fluxul energetic transmis, Φea fluxul energetic absorbit
de corp şi transformat în flux termic, conform principiului conservării energiei, împărţind
relaţia prin Φe rezultă:
φ er φ φ
+ et + ea = ρ + τ + α = 1 (14.4)
φe φe φe
unde: ρ - reflectivitatea, τ - transmisivitate, α - absorbivitate. În funcţie de valorile acestor
coeficienţi se deosebesc următoarele tipuri de corpuri în natură:
Tab. 14.1
Denimirea corpului Valoarea factorilor Caracteristici
energetici
Altermane τ=0 ; λ + ρ =1 Perfect opace la trecerea radiaţiilor
Negre τ=0 ; ρ=0 ; α=1 Absorb toate radiaţiile pe toate lungimile
de undă
Albe τ=0 ; ρ=1 ; α=0 Reflectă toate radiaţiile
Diatermane τ=1 ; ρ=0 ; α=0 Permit traversarea tuturor radiaţiilor
Cenuşii α=constant Absorb o parte din radiaţiile incidente pe
toate lungimile de undă
Selective(colorate) αλ=1 ; ρλ=0 ; τλ=0 Absorb complet pe anumite lungimi de
undă (gazele)

Pe lângă natura corpurilor, valorile factorilor energetici ρ,τ şi α depind de temperatura


corpurilor şi de lungimile de undă ale radiaţiilor.
ρ,τ,α=f(T,λ)
Corpul negru este caracterizat prin absorbţie şi emisie maximă. El nu există în natură,
dar poate fi realizat artificial. Energia radiantă după o succesiune de reflexii este absorbită
integral. Emitanţa energetică Ee1 a unui corp este complet determinată de natura şi
temperatura corpului.

14.2 LEGILE RADIAŢIEI

14.2.1 LEGEA LUI PLANCK


Se referă la intensitatea monocromatică I0λ. Determinată teoretic, exprimă legea de
variaţie a puterii emisive monocromatice (intensitatea radiaţiei) pentru corpul negru. După
cum s-a arătat, corpul negru emite un maximum de radiaţii la orice temperatură pentru toate
lungimile de undă.
Toate mărimile referitoare la corpul negru, vor fi afectate de exponentul zero.
Această lege arată că emitanţa energetică monocromatică a corpului negru, pentru o anumită
lungime de undă, este invers proporţională cu lungimea de undă λ la puterea a 5-a.

166
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

C 1λ −5
I 0λ = C2 [W/m3] (14.5)
e λT
−1
unde : λ - lungimea de undă [m], T - temperatura [0K], C1 = 3,74 ⋅ 10-16 [W/m2], C2=1,44
⋅ 10-2 [m⋅K]
Dacă exprimăm variaţia emitanţei monocromatice funcţie de lungimea de undă obţinem
fig.14.1:

T=cst.
ln Iλdλ
T=cst.
Domeniul
T=cst. T=cst. Rayleigh-Jeans
T=cst.

T=cst.
T=cst.
Domeniul Wienn
T=cst.

λ ln λ
Fig. 14.1 Reprezentarea puterii emisive funcţie de lungimea de undă şi domeniu

14.2.2 LEGEA LUI REYLEGH-JEANS

În cazul radiaţiei termice cu lungimi de undă foarte mari (frecvenţe foarte mici), termenul
λT>>C2 deci C2/λT <<1. În aceste condiţii prin dezvoltarea în serie:
C2 2 n
1 C2 1  C2  1  C2  C2
e λT
= 1+ +   +L +   ≅ 1+ (14.6)
1! λ T 2!  λT  n!  λT  λT
Expresia legii lui Planck:
C1 1 C1 1 C 1T
Iλ = = = (14.7)
λ5 C2 λ 1+ C2 −1
5
C 2λ4
e
λT
−1 λT
deci:
C 1T
I λ = (14.8)
C 2λ4
relaţie care arată expresia matematică a legii Reylegh-Jeans.

14.2.3 LEGEA LUI WIEN

În cazul radiaţiei termice cu lungimi de undă foartre mici (frecvenţe foarte mari), se
obţine λT<<C2 deci C2/λT >> 1.
C2
Utilizînd expresia legii Planck, dacă λT este foarte mic atunci e λT >> 1 caz în care:

167
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

C1 1
I oλ = (14.9)
λ5 C 2
λT
e
relaţie care reprezintă expresia legii lui Wien.
Din expresia legii lui Wien, se poate obţine lungimea de undă pentru care intensitatea
de radiaţie Iλ are valoarea maximă pentru:
dI λ
=0 (14.10)

Prin derivare şi egalare cu zero se obţine:
C2 C
dI λ −
λ max T C2 − 5C 1 λ − 5 − 1 C 1  C 2 − 2  − λ T2
=e + − 1 = 0; + 5  λ e =0
dλ 5λ max T C2
λT
λ  T  (14.11)
e
⇒ 5λ max T = C 2
care admite ca soluţii:
C2
λ m ax T
= 5 ⇒ λ m ax T =
C2
5
= 2 ,8 9 8 ⋅ 1 0 − 3 [m K ]
0
(14.12)

Intensitatea maximă a radiaţiei pentru λmax :


C2 C2
C1 −
λ m ax T C1 −
2 , 8 9 8 ⋅1 0 − 3
I m ax = 5
e = 5
⋅e = C 3 T 5 [W/m3] (14.13)
λ m ax  2 ,8 9 8 ⋅ 1 0 −3

 
 T 
unde C3=1,307 [W/m3K]
Aplicarea legii lui Wien pentru
I 0λ radiaţii termice cu lungimi de undă mari, nu
este posibilă deoarece duce la "catastrofa în
infraroşu" iar aplicarea legii lui Reylegh-
Wien Reyleigh- Jeans pentru lungimi de undă mici la
Planck
Jeans "catastrofa în ultraviolet".
Există domenii de aplicabilitate ale acestor
legi (fig.14.2):
pentru - 0 < λ < 0,5λmax - legea lui Wien
pentru - 0,5λmaxT < λ < 4,5λmaxT - legea lui
Planck
pentru - 4,5λmaxT < λ < λ∞ - legea Reylegh-
Jeans
0,5λmax 4,5λmax λ
Fig. 14. 2 Domeniile de aplicabilitate a legilor
radiaţiei
14.2.4 LEGEA LUI STEFAN-BOLTZMAN

Se referă la tot domeniul lungimilor de undă şi exprimă puterea totală de emisie E0


(energia totală de radiaţie) în unitatea de timp, pe unitatea de suprafaţă a unui corp negru
absolut.

168
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .


dE λ W 
Iλ =

⇒ E0 = ∫I
0
λ ⋅ dλ m2 
 
∞ ∞
C 2du (14.14)
C1 1 u 5T 5
E0 = ∫ λ5 C2
dλ = − C1 ∫
( )
eu − 1 C2
5
u 2T
0
e λT
−1 0

unde:
0
C C C du C u3
u = 2 ; λ = 2 ; d λ = − 22 ⇒ T 4 14 ∫−∞ e u − 1 du = σ 0 T
4
(14.15)
λT uT u T C2
0
u3
Integrala ∫ u du = 6,494 se rezolvă prin dezvoltarea în serie.
−∞
e −1
Din relaţie se obţine constanta legii lui Boltzman :
0
C u3  W 
σ 0 = 14 ∫ u du = 5,76 ⋅ 10−8
 m2 K 4  (14.16)
C 2 −∞ e − 1  
Dacă se notează C0 = 5,76, ecuaţia lui Stefan-Boltzman se poate scrie:
4
 T  W
E 0 = σ 0T = C0 
4
  m2  (14.17)
 100   

14.2.5 LEGILE LUI KIRCHOFF

14.2.5.1 LEGEA I A LUI KIRCHOFF


Se referă la raportul dintre energia radiantă şi cea absorbită de corp şi are următorul
enunţ:"Puterea totală de emisie a unui corp, aflat într-o incintă adiabatică la temperatura T,
nu depinde de natura lui, ci numai de proprietăţile incintei" sau un al doilea enunţ: "Orice
corp absoarbe energie radiantă pe aceeaşi lungime de undă pe care şi emite".
Se consideră doi pereţi, unul cenuşiu (1)
1 2
E şi celălalt negru (fig.14.3), cu ipoteza că
Corp efectele marginale se neglijează. Emitanţa E a
T To Corp
cenuşiu suprafeţei 1 este absorbită complet de suprafaţa
negru
2 a corpului negru. Corpul cenuşiu din puterea
AEo emisivă E0 a suprafeţei 2, absoarbe o parte AE0
iar restul (1+A)E0 este reflectat pentru a fi
(1-A)Eo absorbit complet de corpul negru.

Fig. 14.3

Conform legii I a lui Kirchoff, raportul dintre puterea totală "E" a unui corp şi capacitatea lui
de absorbţie "A" depinde numai de temperatură. Pentru n corpuri aflate la aceeaşi
temperatură, sunt valabile egalităţile:
E1 E E E
= 2 =L = n = 0 (14.18)
A1 A2 An A0
Raportul dintre radiaţia emisă şi cea absorbită de un corp, este identică la toate
corpurile şi egală cu intensitatea radiaţiei corpului negru.

169
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

4 4 4 4
 T   T   T   T 
E1 = C1  = e 1C 0   ;E2 = C2  = e2C 0   ⇒
 100   100   100   100 
4 4 4 4
 T   T   T   T 
C1  C2  Cn  C0 
 100   100   100   100 
= =L = = ⇒ (14.19)
A1 A2 An A0
C1 C C C e 1C 0 e C C
= 2 =L = n = 0 ⇒ = 2 0 =L = 0
A1 A2 An A0 A1 A2 Aa

unde: A-factor de absorbţie e-factor de emisie. Pentru corpul negru absolut A0=1 deci se
obţine:
C1=A1C0 ⇒ A1=e1 (14.20)
C2=A2C0 ⇒ A2=e2 (14.21)
Factorul de absorbţie "A" al unui corp, este egal cu factorul de emisie "e". Factorul "e"
se dă tabelat. La corpurile solide sau lichide în strat gros, factorul de emisie depinde de
calitatea suprafeţei. La corpurile gazoase emisia şi absorbţia au loc în volumul lor şi atunci
"e" şi "A" depind de grosimea stratului şi de densitatea gazului.

14.2.5.2 LEGEA A II-A A LUI KIRCHOFF

Stabileşte legătura dintre puterea totală de emisie E a unui corp cenuşiu şi puterea
totală de emisie E0 a corpului negru.
4
 T 
C  4
E  100  C  T  C
e= = = ⇒ E = eE 0 = eC 0   ;e = ⇒ C = eC 0 (14.22)
E0  T 
4
C0  100  C0
C0  
 100 

14.2.6 LEGEA LUI LAMBERT

Se referă la emisia radiată de un corp


Z numai într-o direcţie oarecare Ψ notată cu EΨ.
Legea lui Lambert are următorul enunţ: "Energia
emisă într-o direcţie este proporţională cu
cosinusul dintre această direcţie şi normala la
suprafaţa respectivă" . Are la bază relaţiile:
r sinϕ dS2 d2Eϕ =dE0rdΩcosϕ1 (14.23)
sau:
ϕ
d2Eϕ =E0rdS1cosϕ1dΩ (14.24)
r unde: dΩ - unghiul solid care determină
dϕ suprafaţa elementară dS1 asupra căruia este
ψ X radiată, Ω1 - unghiul dintre direcţia radială şi
normala, E0r -intensitatea radiaţiei normale, Eϕ -
Y intensitatea radiaţiei totale. Cum dΩ=dS2/r2
Fig. 14.4 (fig.14.4) rezultă:
dΩ=sin ϕ1 dϕ1 dΨ (14.25)

170
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

Deoarece cos ϕ2=1 se poate scrie:


π
2π 2
dE ϕ = E 0 n ⋅ dS1 ∫ d ϕ ⋅ ∫ sin ϕ 1 cos ϕ 1d ϕ 1 ⇒dE ϕ = πE 0 dS1 = πdE 0 n (14.26)
0 0
Rezultă că fluxul de radiaţie normal este 1/π din fluxul de radiaţie.
dS2 Cum E0n=E0ϕ/π şi ştiind că dS2 face unghiul ϕ2 cu
n
n ϕ 2 normala (fig.14.5), se obţine :
E0
d 2E 1 =d S 1 co s ϕ 1d Ω d a r:
π
dS 2 cos ϕ 2 (14.27)
ϕ1 Ω1 dΩ = ş i a t u n c i:
r2
E0
d 2E1 = co s ϕ 1 co s ϕ 2 d S 1d S 2
πr 2
dS1
Fig.14.5

dacă în loc de spaţiu sferic se ia în considerare un spaţiu cilindric:


E 0
dE = dS1 cos ϕ 1 (14.28)
π r2
Legea lui Lambert este aplicată pentru unghiuri ϕ<60° şi pentru suprafeţe care nu produc
polarizarea radiaţiei.
Fluxul este dependent de radiaţie, când între suprafeţe distanţa este mare comparativ
cu suprafeţele. Pentru suprafeţe mari, distanţa nu influenţează fluxul radiaţiei.

14.3 TRANSFERUL DE CĂLDURĂ RADIATIV ÎNTRE DOUĂ SUPRAFEŢE PLAN


PARALELE

Notând q12 fluxul unitar de căldură transferat între două suprafeţe infinite rezultă relaţia :
q 1,2 = E 1ef − E 2 ef (14.29)
E 1 e f = E 1 + (1 − A 1 ) E 2 e f
(14.30)
E 2 e f = E 2 + (1 − A 2 ) E 1 e f
unde: Eef - intensitatea radiaţiei efective a corpului 1, E1- radiaţia proprie a corpului 1, (1-A1)
E2ef - radiaţia reflectată din radiaţia corpului 2
Pentru rezolvarea sistemului, se înlocuieşte E1ef în E2ef şi rezultă:
E 1 + E 2 − A 1E 2 E1 + E 2 − A 2E1
E 1 ef = ; E 2 ef =
A 1 + A 2 − A 1A 2 A1 + A2 − A1 A2
(14.31)
E 1A 2 − E 2 A 1
⇒ q 12 =
A 1 + A 2 − A 1A 2
4 4
 T   T 
E 1 = A 1C 0  1  ; E 2 = A 2C 0  2  ⇒
 100   100 
Ştiind că : (14.32)
  T1  4  T2  4    T1  4  T2  4 
q 12 = A n ⋅ C 0   −   = C n   −  
  100   100  


 100
  100  

171
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

1 1 1
unde: A n = ;Cn = ; sau e = (14.33)
1 1 1 1 1 1 1
+ −1 + − + −1
A1 A 2 C1 C 2 C 2 e1 e 2
Semnificaţia mărimilor din relaţiile de mai sus este: An - coeficient compus de absorbţie, Cn -
coeficient compus al radiaţiei, e - factor de emisie. Dacă se ţine seama de existenţa
dependenţei următoare:
C1=A1C0 (14.34)
C2=A2C0 (14.35)
se obţine relaţia densităţii de flux termic radiativ, între dpouă suprafeţe plan paralele:
  T1  4  T2  4 
C 0   −  
  T1  4  T2  4    1 0 0   100  

q 12 = e n C 0   −   = [W/m2] (14.36)
 1 0 0   1 0 0  1 1
  + −1
A1 A2

14.4 TRANSFERUL DE CĂLDURĂ PRIN RADIAŢIE ÎNTRE DOUĂ PLĂCI PLANE CU


ECRANE DE RADIAŢIE ÎNTRE ELE

T1 TE T2 Se utilizează pentru diminuarea transmisiei


C1 CE C2 termice prin radiaţie. Prin ecran de protecţie, se
e1 eE e2 înţelege un perete foarte subţire, bun conducător de
căldură (metalic) care se aşează între două suprafeţe
ce schimbă căldură prin radiaţie (fig.14.6).
Se cunosc T1,T2,TE . Fluxul termic unitar
radiant ce străbate spaţiul E1=E2
Fig. 14.6

Se cunosc:
  T1  4  T E  4    T E  4  T2  4 
q 1E = C 1E   −  ; q E 2 = C E 2   −  ⇒
  100   100  
   100   100  

  T1  4  T2  4  (14.37)
C 0   −  
  100   100  
q 12 =
1 2 1
+ + −2
A1 Ae A2
Pentru condiţia de echilibru: q1E=qE,2=q1,E,2 relaţia dedusă corespunde intercalării unui
ecran de protecţie între cei doi pereţi de temperatură ridicată. Intresează determinarea
densităţii de flux termic şi în cazul interpunerii între cei doi pereţi, a unui număr infinit de
ecrane de protecţie. Pentru determinarea densităţii de flux termic, se scriu relaţiile de la perete
la primul ecran apoi între ecrane iar în final se aplică proprietatea unui şir de rapoarte egale.
Această proprietate are la bază conservarea densităţiii de flux termic transmis. Se obţine:

172
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

  T1  4  T1 E  4    T e 1  4  Te 2  4 
C 0   −   C 0   −  
  100   100  
   100 

 100  
 =L
q 1e =e= =
1 1 1 1
+ −1 + −1
A 1 A e1 A e1 A e 2
(14.38)
  Ten  4  T2  4    T1  4  T2  4 
C 0   −   C 0   −  
  100   100  
   100   100  

= ⇒ q 12 =
1 1 1 n
1 1
+
A en A e
−1
A1
+ 2∑ + ( n + 1)
i = 1 A ei A2

Ecranele sunt subţiri pentru ca ambele suprafeţe ale ecranului să aibă aceeaşi
temperatură. Se consideră un regim staţionar în care emisivitatea (densitatea de flux termic
radiativ) se conservă. Se consideră că în timp coeficientul de absorbţie nu se alterează. Scopul
ecranelor îl constituie reducerea densităţii de flux termic radiant. Prin introducerea unui ecran
de radiaţie, coeficientul de emisivitate scade la jumătate.
Concluzii: ecranele se folosesc când se urmăreşte reducerea vehiculaţiei termice pe
cale radiativă. În tehnică - ecrane de radiaţie pot fi de tipul AL FOOL din tablă de aluminiu
ondulată.
Deducerea temperaturilor ecranelor de radiaţie se face dacă se consideră k rapoarte:
 T  4  T  4 
C o  1  −  ek  
 100   100  
q&= (14.39)
1 1  1 1 1 
+ + 2 + +...+  −k
A 1 A ek  A e1 A e 2 A ek −1 
Temperatura unui ecran oarecare este:

 T  4  T  4   T  4  T  4 
C 0  1  −  2   C 0   1  −  ek  
  100   100  
   100   100  

= ⇒
1 1  1 1  1 1  1 1 
+ + 2 +L +  − ( n + 1) + + 2 +L + 
A1 A2  A e1 A en  A 1 A ek  A e1 A ek − 1  (14.40)
1 1  1 1 
+ + 2  +L + −k
 Tek 
4
 T   T 
4
 T  
4 4
A 1 A ek  A e1 A e k − 1 
  =  1  −  1  −  2   ⋅
 100   100    100   100   1 1  1 1 
 + + 2 +L +  − ( n − 1)
A1 A2  A e1 A en 

14.5 TRANSFERUL DE CĂLDURĂ PRIN RADIAŢIE ÎN SPAŢII ÎNCHISE


T2>T1
Suprafeţele au factorii de emisie e1 şi e2. Se
notează β=S1/S2 (fig.14.7). În afara radiaţiilor iniţiale
T1, S1, C1
dintre cele două suprafeţe, S2 va radia şi asupra ei înseşi,
deci numai o parte din emisia lui S2 cade pe S1. Fluxul
radiativ schimbat:
Φ12 = Φ1 - βΦ2 [W] (14.41)
β-fracţiunea din energia radiantă pornită de pe înveliş şi
T2,S2,C2
interceptat de corpul de arie S1.
Fig. 14.7

173
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

Cele două fluxuri termce transmise de la un corp către celălalt, printr-un proces radiativ, sunt:
4
 T 
φ 1 = C 1S 1  1  + (1 − A 1 )βφ 2 = E 1 + (1 − A 1 )βφ 2
 100 
(14.42)
4
 T 
φ 2 = C 2 S 2  2  + (1 − A 2 )φ 1 + (1 − A 2 )(1 − β )φ 2 = E 2 + (1 − A 2 )φ 1 + (1 − A 2 )(1 − β )φ 2
 100 
Din relaţiile de mai sus, se pot deduce relaţiile fluxurilor termice exprimate independent unul
faţă de celelalt:
 E 1 (1 − A 2 ) + E 2
φ 2 =
 A 1 B + A 2 − A 1A 2 β
 (14.43)
 φ = E + 1 − A β E 1 (1 − A 2 ) + E 2
 2 1 ( 1)
A 1 B + A 2 − A 1A 2 β

Dacă se înlocuiesc relaţiile fluxurilor termice obţinute în relaţia (14.41), se obţine expresia
fluxului radiativ schimbat între un corp şi învelişul său:
4
 
 T 
4
 1 
S1  T2 
A C S  − A 1C 2 S 2  
2 1 1  100  S 2  100 
E 1A 2 − E 2 A 1 B  
φ 12 = = =
A 2 + A 1 B − A 1A 2 B S S
A 2 + A 1 1 − A 1A 2 1
S2 S2

 T 
4
 T 
4
 T  4  T  4 
A 1A 2 C 0S 1  1  − A 1A 2 C 0 S1   S 1  1  −  2  
 100   100   100   100  
 [W] (14.44)
= =
S 1 S  1 1 
A 2 + 1 (A 1 − A 1 A 2 ) + 1 − 
S2 A 1C 0 S 2  A 2 C 0 C 0 
 T1  4  T2  4 
S 1   −  
 100   100  

φ 12 =
1 S1  1 1 
+  − 
C1 S 2  C 2 C 0 

14.6 TRANSFERUL DE CĂLDURĂ ÎNTRE DOUĂ SUPRAFEŢE DE FORMĂ, MARIME


ŞI POZIŢIE RELATIV OARECARE

T2 dS2 Se consideră două suprafeţe elementare dS1 şi dS2


n2
(fig.14.8) cu temperaturile T1 şi T2. Energia totală
n1 ϕ2 radiată de dS1 în direcţia ϕ1 în unghiul solid dΩ1 şi
cea de dS2 în direcţia ϕ2, sub unghiul dΩ2 :
d2Φ1=d2E1=E1/πdS1cosϕ1dΩ1 (14.45)
ϕ1
dΩ1 d2Φ2=d2E2=E2/πdS2cosϕ2dΩ2 (14.46)
Unghiurile solide sunt:
dΩ2 dS 2 cos ϕ 2
T1 dΩ 1 = ;
r2
dS1 (14.47)
dS 1 cos ϕ 1
dΩ 2 =
Fig. 14.8 r2

174
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

Fluxurile termice ale celor două suprafeţe radiative sunt:


E1
d 2ϕ1 = d 2 E1 = cos ϕ 1 cos ϕ 2 dS 1dS 2
πr 2
(14.48)
E
d 2 ϕ 2 = d 2 E 2 = 22 cos ϕ 1 cos ϕ 2 dS 1dS 2
πr
Cota parte din energia totală emisă de o suprafaţă către alta:
E1
d 2 E 1− 2 = C 2 d 2 E 1 = c o s ϕ 1 c o s ϕ 2 d S 1d S 2
πr 2
(14.49)
E2
d 2 E 2 −1 = C 1d 2 E 2 = c o s ϕ 1 c o s ϕ 2 d S 1d S 2
πr 2
Energia transmisă de suprafeţele elementare dS1 şi dS2 vor fi :
d 2 ϕ 1− 2 = d 2 E 1− 2 = d 2 E 1, 2 − d 2 E 2 ,1 (14.50)
Deoarece C1=e1C0 şi C2=e2C0 se obţine
cos ϕ 1 cos ϕ 2
d 2 ϕ 1 − 2 = (e 2 E 1 − e 1 E 2 ) ⋅ C 0 dS 1 dS 2
πr 2
sau
 T  4
 T   cos ϕ 1 cos ϕ 2
4
(14.51)
d 2 ϕ 12 = f (e 2 , e 1 ) ⋅ C 0   1  − 2  ⋅ dS 1 dS 2 ⇒
  100   100  
 πr 2
  T1  4  T 2  4  cos ϕ 1 cos ϕ 2
ϕ 12 = f (e 2 , e 1 ) ⋅ C 0    −   ⋅ ∫∫ dS 1 dS 2
  100   100  
 πr 2
cos ϕ 1 cos ϕ 2
unde: ∫∫ dS 1 dS 2 = factorul lui P oliak .
πr 2
Ultima relaţie prezintă expresia fluxului termic pentru două suprafeţe radiative de formă,
mărime şi poziţie oarecare. Integrala lui Poliak se poate efectua şi prin metode aproximative.

14.7 RADIAŢIA GAZELOR NELUMINOASE

Radiaţia gazelor neluminoase nu are loc pe toate lungimile de undă, ci numai în


anumite condiţii, proprii fiecărui gaz:
• Gazele monoatomice nu emit şi nu absorb radiaţii colorice.
• Gazele biatomice (O2 , N2) emit numai la temperaturi superioare celor curente din tehnică.
Gazele biatomice cu molecule nesimetrice (CO2, HCl) emit radiaţii la temperaturi industriale,
dar cu intensităţi foarte slabe.
Procesele de radiaţie şi absorbţie au loc în masa gazului şi sunt caracteristice gazelor
tri şi pluriatomice. Procesele de radiaţii au loc în volumul gazelor calde, iar intensitatea lor
depinde de mărimea stratului de gaze şi de densitatea lor.
Emisia totală neluminoasă a dioxidului de carbon şi apă:
4 4
 TCO 2   TH O  W
E CO 2 = e CO2 C0   ; E H 2O = e H 2O C0  2   m2  (14.52)
 100   100   
unde eCO2 , eH 2 O - factori de emisivitate care se obţin din diagrame, iar pentru orice gaz
neluminos:
4
 Tg  W
E g = egC0    m2  (14.53)
 100   

175
Cap.14 Propagarea căldurii prin radiaţie .

La gazele calde, care conţin CO2 şi H2O o parte din radiaţiile unui component sunt
absorbite de celălalt şi invers, pentru benzile de lungimi de undă ce se suprapun. Se întâlnesc
situaţiile:
1. Pentru aceaşi grosime a stratului la ambele gaze:
e g = e CO2 + βe H 2O − ∆e g (14.54)
unde ∆eg,β - factor corecţie (diagramă)
2. Pentru o masă de gaz de grosime l, înălţime şi lăţime infinită la care corpul care primeşte
căldura este negru absolut şi are temperatura 0 oK densitatea de flux radiant a gazului:
4
 Tg  W
q g = egC0    m2  (14.55)
 100   
3. Spaţiu finit în care se găsesc gazele, caldura transmisă corpului negru absolut la 0oK:
4 4
 TCO2   TH O  W
q CO2 = e nCO2 C 0   ; q H 2 O = e nH 2O C 0  2   m2  (14.56)
 100   100   
unde en=f(n), n=e'Cp în care n - grosimea redusă a masei de gaz; e' - raza calorică medie
(tabelată), C -participaţia volumică; p - presiunea absolută.
Pentru un amestec de gaze format din CO2 şi H2O factorul de emisie egn are expresia:
e ng = e nCO2 + e nH 2 O − ∆e n (14.57)
unde ∆en - factor de corecţie .
Fluxul termic radiant către un perete negru absolut:
4
 Tg   W 
q g = e ng C0   (14.58)
 100   m2 
În cazul în care amestecul de gaze emite către o suprafaţă cu factorul de emisivitate ep
si temperatura Tp fluxul termic unitar:
  Tg  4  Tp  
4
W
q g1p = e ef C 0 e ng   − eg,p     m2  (14.59)
  100   100  
  
în care:
ep + 1 1
e ef = ; e gp = (14.60)
2 1 1
+ −1
e ng e p

14.8 RADIAŢIA GAZELOR LUMINOASE (FLACĂRĂ)

La arderea CO2, H2 cu flacără albastră - calculul se face ca mai sus. La arderea


hidrocarburilor cu flacără galbenă (particule incandescente de C) pentru determinarea:
factorului de emisie f numărul de particole solide, natura combustibilului, sistemul de ardere,
geometria flăcării, temperatura gazelor, calculul fluxului termic radiant se face similar ca mai
sus. Pentru celelalte cazuri se va proceda după cum urmează:
Fluxul termic unitar radiant transmis unui perete:
 T  4  Tp  4  W
q f,p = e p e f C 0  f  −     m2  (14.61)
 100   100    
unde: Tf = T1 ⋅ T2 cu T1 - temperatura teoretică de ardere, T2 - temperatura gazelor
neluminoase.

176