Sunteți pe pagina 1din 3

Note de lectură: Alberto Basciani, „L`illusione della modernita.

Il sud-est
dell`Europa tra le due guerre mondiale”, Rublatino, Roma Trei, 2016, 489 p.

Dr. George Ungureanu

Alături de Antonello Biagini (n. 1945), Marco Dojo (n. 1946), Francesco Guida (n.
1950), Stefano Bianchini (n. 1953) şi Giuseppe Cossuto (n. 1966), Alberto Basciani (n. 1968)
este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti italieni în istoria modernă şi contemporană a
României şi a celorlalte ţări din sud-estul Europei1.
De altfel, Alberto Basciani (cunoscător al limbii române) este autorul a două lucrări de
sinteză referitoare la gestionarea de către statul român interbelic a două regiuni-problemă ale
acestuia: Dobrogea de Sud2 şi, respectiv, Basarabia3.
Volumul de faţă, apărut în colecţia „Studi internationali” şi dedicat „A Simo, con
amore”, se deschide cu o „Introduzione” (p. 9-30), constând, pe de o parte, într-o succintă
incursiune în istoria Europei de Sud-Est de-a lungul perioadei cuprinse între cel de-al doilea
asediu otoman al Vienei (1683) şi războaiele balcanice (1912-1913), precum şi, pe de altă
parte, în prezentarea şi argumentarea unor elemente ţinând de titlul, încadrarea cronologică,
problematica şi bibliografia lucrării. Astfel, preferinţa pentru sintagma „Sud-Estul Europeo”
în locul termenului „Balcani” este explicată prin însuşirea distincţiei enunţate de către
Domenico Caccamo, conform căruia, Sud-Estul european includea, pe lângă spaţiul balcanic
propriu-zis şi acele părţi din teritoriile statelor interbelice român şi iugoslav, aflate anterior
sub stăpânirea Imperiului Habsburgic (p. 10, nota 5).
Probabil că se au în vedere acele teritorii care au cunoscut administraţia habsburgică
pentru o perioadă mai lungă (Transilvania, Banatul, Croaţia etc.), ceea ce nu este cazul
Bosniei şi Herţegovinei, unde cei 40 de ani de administraţie austro-ungară (1878-1918) nu
putuseră modifica decât în mică măsură specificul local balcanic şi post-otoman.
Focalizarea pe perioada interbelică este motivată prin faptul că în aceste două decenii
se produce „prima încercare veritabilă de aducere a modernităţii în această periferie a
Europei, dar şi de a lega Occidentul şi Orientul” (p. 29).
În privinţa conţinutului lucrării, cititorii sunt preveniţi că dimensiunea analitică şi
stricteţea cronologică au fost uneori sacrificate, în vederea realizării unei prezentări cât mai
clare, coerente şi logice a rolului unor personalităţi, evenimente şi grupări, a dinamicii interne
a fenomenelor istorice, a specificului regional, respectiv, a legăturilor cu restul Europei (p.
29).
Într-adevăr, pe parcursul lucrării, sunt urmărite cu precădere principalele ideologii şi
curente de gândire (mai ales cele naţional-statale şi identitare), programele, realităţile,
evoluţiile şi polarizările politice, economice, sociale, culturale, gradul de industrializare,
urbanizare şi alfabetizare (instruire) a populaţiei, distribuţia avuţiei naţionale (în primul rând a
fondului funciar), dinamica şi structura comerţului exterior, starea igienico-sanitară (inclusiv
preocupările în domeniul eugeniei), precum şi relaţiile inter-etnice şi inter-religioase (inter-
confesionale), acestea din urmă, de importanţă capitală în cazul statului iugoslav.

1
C.V.-ul autorului menţionat poate fi regăsit la adresa https://scienzepolitiche.uniroma3.it., accesată la data de
03.11.2018.
2
Alberto Basciani, Un conflitto balcanico. La contesa fra Bulgaria e Romania in Dobrugia del Sud (1918-
1940), Cosenza, Editura Periferia, Londra, 2001, 232 p.
3
Idem, La difficile unione. La Bessarabia e la Grande Romania (1918-1940), secunda editione, ampliata e
revista, con prefazione di Keith Hitchins, Roma – Aracne, 2007, 428 p. (ediţie primă: 2005, apărută recent şi în
limba română sub titlul: Dificila unire. Basarabia şi România Mare (1918-1940), traducere de ____________,
Chişinău, Editura Cartier, 2018, 428 p., recenzată de către Alexandru Florin Platon, sub titlul O istorie parţială şi
unilaterală a Basarabiei în perioada interbelică), text disponibil la adresa www.contrafort.md, accesat la
03.11.2018.

1
Textul lucrării se bazează în exclusivitate pe contribuţii edite, scrise sau traduse în
limbile engleză, franceză sau italiană. Autorul îşi justifică această alegere prin două
argumente (p. 30):
- evitarea unor dezechilibre în tratarea unor aspecte ţinând de fiecare ţară în parte,
din cauza cunoaşterii deficitare a unor limbi naţionale din regiune;
- posibilitatea acordată studenţilor italieni de a consulta sursele indicate.
O excepţie de la regula auto-impusă de autor poate fi totuşi regăsită la bine-cunoscuta
lucrare a istoricului (vest-) german Andreas Hilgruber despre raporturile româno-germane în
anii 1938-1944, este menţionată (ă. 335, nota 117) în originalul german şi în traducere
românească, făcându-se precizarea că a fost consultată ediţia românească.
Din păcate, printre anexele la textul de bază al volumului nu se află şi o listă
bibliografică, această lipsă fiind într-o anumită măsură atenuată prin modul de redactare a
Index-ului (p. 477-489), unde sunt incluşi autorii citaţi, iar în dreptul unor pagini apare
precizarea (n), trimiţând la subsolul paginii respective.
Textul propriu-zis al volumului (p. 35-468) este structurat pe baza unei combinaţii
între cronologie, problematizare generală (regională) şi specific naţional (statal). Prima
delimitare este una de ordin cronologic, nu tocmai strictă. Astfel, cele trei mari părţi
(nenumerotate însă) se referă la agitaţii ani 1918-1923 (p. 35-101), apoi la primul deceniu
interbelic (p. 103-208), respectiv la cel de-al doilea, tratat mai pe larg (p. 269-468).
În cadrul primei părţi sunt incluse patru capitole, numerotate, de această dată, având ca
subiecte situaţia Balcanilor la încheierea Primului Război Mondial (p. 135-146). Agitaţiile,
revoltele şi ocupaţiile militare imediat consecutive Marelui Război (p. 46-63), „războiul de
după război” (p. 63-83) şi problema minorităţilor (p. 83-101).
Părţile secundă şi terţieră au o alcătuire mai complexă, unele capitole din cadrul lor
fiind organizate pe su-capitole, corespunzătoare fiecărui stat balcanic în parte (Bulgaria,
România Mare, Grecia, Albania şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, devenit, la 3
octombrie 1929, Regatul Iugoslaviei).
Primele două capitole din partea a doua a lucrării prezintă Sud-Estul Europei la
examenul păcii (p. 103-134), respectiv, „Noile societăţi” (p. 135-151), în timp e următoarele
două capitole, structurate pe câte cinci sub-capitole, cu tematică specifică fiecărui stat în
aparte, tratează amploarea schimbărilor, de la ajustări până la transformări (p. 151-194),
respectiv dimensiunile saltului înainte (p. 194-267), din anii `20 ai secolului trecut.
Partea a treia include 5 capitole, dintre care primele trei sunt consacrate unor evoluţii
şi fenomene regionale, anume desfăşurarea şi efectele Marii Crize din 1929-1933 la nivelul
sud-estului Europei (p. 269-295), iniţiativele, tendinţele şi actele de cooperare pan-balcanică
(p. 296-317), respectiv, penetraţia economică germană în zonă (p. 317-340). Capitolele 4 şi 5,
privitoare la criza regimurilor democratice (p. 341-408), respectiv, la aproprierea unei noi
conflagraţii şi finalul epocii (p. 408-468), includ, fiecare, câte 5 subdiviziuni dedicate, în
ordine, Iugoslaviei, Albaniei, Bulgariei, României Mari şi Greciei.
Deşi Turcia post-otomană nu mai este inclusă de autor în rândurile statelor balcanice,
apar sporadic unele referiri la ea, şi nu doar în secţiunile consacrate incertitudinilor, agitaţiilor
şi confruntărilor armate din 1918-1923, respectiv, colaborării inter-balcanice, ci şi în contextul
prezentării unor planuri şi programe economice de tip naţionalist, axate pe dirijism neo-
liberal, protecţionism şi etnicism (p. 114).
În cuprinsul lucrării sunt inserate şi comentate numeroase informaţii de ordin statistic,
considerate elocvente pentru situaţia generală, dar şi pentru ritmurile şi tendinţele de evoluţie
ale statelor din Balcani. Astfel, în anul 1934, şeptelul albanez totaliza 1,4 milioane de oi,
750.000 de capre, 260.000 de vaci şi numai 7.000 de porci, din cauza restricţiilor specifice
religiei islamice (p. 277). Populaţia Sofiei a crescut de la 154.000 de locuitori, în 1920, la
380.000, în 1938, numai între 1919 şi 1926 fiind construite circa 15.000 de locuinţe,
majoritatea mici şi lipsite de confort (p. 145). În România, numărul şcolilor secundare a

2
cunoscut o creştere vertiginoasă, de la 67 în 1919, la 356, în 1828, însă numai 6% dintre elevii
de la ţară îşi continuau studiile după absolvirea şcolii din sat (p. 237).
La jumătatea perioadei interbelice, Grecia constituia o excepţie printre statele
balcanice, fiind singura republică, ţara cu cel mai slab dezvoltat sector bancar, singurul
importator de cereale, cel mai puţin agrar şi rural (60%, respectiv 50%) şi cu procentul cel
mai ridicat de alfabetizare (73%) (p. 399).
În cazul Iugoslaviei, înapoierea se conjuga cu polarizarea internă. La finele anului
1930, 84% dintre copii aveau păduchi, iar 83% erau afectaţi de viermi intestinali. În anul
1923, malaria afectase4.542 de locuitori al Macedoniei Vardariene, provocând 125 de decese,
pe când în Slovenia se înregistraseră doar 23 de cazuri, niciunul mortal (p. 348).
Prezenţa acestor date statistice nu afectează fluenţa şi concizia discursului, sporite prin
citarea sau emiterea de către autor a unor sintagme şi fraze de o mare expresivitate, mai ales la
nivelul titlurilor diverselor părţi, capitole de sub-capitole, caracteristică detectabilă încă de la
nivelul titlului volumului. De exemplu, guvernarea agrariană din Bulgaria anilor 1920-1923
este caracterizată, după R.V. Crampton, drept „o experienţă unică” (p. 215), proclamarea
regatului în Albania este descrisă drept „visul bey-ului” (p. 362), Republica Elenă, proclamată
în 1924 este una „născută moartă” (p. 391), iar Carol al II-lea al României este desemnat cu
sintagma lui Paul D. Cruinlon „regele play-boy” (p. 440).
Unele formule, referitoare la monarhi eclipsaţi de către şefi de guvern autoritari, sunt
surprinzător de asemănătoare. Astfel, liderul agrarian bulgar Al. Stamboliiski era caracterizat,
în aprilie 1922, de către corespondentul ziarului „Toronto Star” drept „un ţăran cu un rege în
buzunar” (p. 161), iar liberalii români conduşi de Ion I.C. Brătianu, cam în aceeaşi perioadă,
scrie Joseph Rotschild, „îl aveau pe rege în buzunar” (p. 242).
În lucrare sunt inserate şi 12 hărţi alb-negru, dar lizibile, care prezintă evoluţia
politico-teritorială a regiunii între 1875 şi 1947, respectiv organizarea internă a celor cinci
state balcanice în anumite momente interbelice.
Indicele de nume este precedat de un epilog (p. 470-476), în cadrul căruia este
prezentată succint evoluţia fiecărui stat în anii celui de-al doilea război mondial (p. 470-475)
şi se face şi mai succintă, dar categoric negativă, evaluare a tentativei de modernizare
comunistă (p. 476).
Lecturând sinteza de istorie balcanică a lui A. Basciani, am identificat şi câteva erori
cronologice şi factologice, dintre care spicuim: confuzia între data semnării Tratatului de la
Versailles (28 iunie 1919) şi data începerii Conferinţei de Pace, 18 ianuarie 1919 (p. 37),
indicarea eronată a anilor în care a trăit Tomáš Garrigue Masaryk, ca 1876-1938 (p. 130), în
loc de 1850-19374, precum şi afirmaţia că majoritatea celor internaţi şi deportaţi de autorităţile
române în lagărele din Moldova, în anii 1916 erau evrei (p. 55); conform documentelor
investigate şi puse în circuitul istoriografic de către cercetătorul argeşean Bogdan Negoi, în
Moldova au fost deţinuţi un total de 37.929 de oameni, dintre care 13.803 erau cetăţeni ai
statelor inamice (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria), iar 23.274 erau
cetăţeni români sau apatrizi, dintre aceştia din urmă 14.967 (62%) fiind etnici bulgari, 3.257
(13,4%) etnici turci, 2.089 (8,44%) etnici germani şi numai 89 (0,34%) evrei5.
În concluzie, lucrarea recentă a lui A. Basciani reprezintă o îmbinare în general reuşită,
originală, între rigoarea ştiinţifică şi arta exprimării, între realitatea datelor concrete (cifre mai
mult sau mai puţin seci) şi plasticitatea prezentării unor viziuni filozofice şi eseistice. În linii
mari, autorul a reuşit ceea ce şi-a propus, ceea ce nu scuză decât în parte unele erori.

4
Istoria ţărilor coroanei cehe, traducere de Heliana Ianculescu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2007, p. 440.
5
Bogdan Negoi, România şi lagărele de prizonieri în timpul Primului Război Mondial, Piteşti, Tiparg, 2011, p.
250-251.