DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE TELENEȘTI

RAPORT
Subiectul: Stimularea gândirii critice la preșcolari

Raportor: Croitori Svetlana

 Gândirea critică este un proces activ, coordonat care presupune că te gândeşti în mod autentic la ceva.
Acest proces nu se poate preda în afara unui context. A învăţa să gândeşti critic în copilărie se face cel
mai bine când abordezi în acest fel cunoştinţe noi, ca şi cum această abordare ar fi parte a programei.
Cercetarile cele mai recente demonstreaza ca predarea deprinderilor in mod izolat, memorarea
cunostintelor duce la diminuarea gandirii critice. Ideile propulsate de gandirea critica au fost sustinute si
de domeniul psihologiei cognitive, filosofiei si educatiei multiculturale.
Punctele comune ale acestora ar fi: invatarea si gandirea critica sunt stimulate de ocaziile in care
cunostintele nou învăţate pot fi aplicate în rezolvarea unor sarcini autentice. De asemenea, învăţarea se
îmbunătăţeşte când se bazează pe cunoştinţele şi experienţelor anterioare ale elevilor, peminţându-le
acestora să lege ccea ce ştiu de noile informaţii care trebuie învăţate. Totodată, gândirea şi învăţarea
critică au loc atunci când profesorii apreciază diversitatea de idei şi experienţe.
Strategii pentru dezvoltarea gândirii critice. Este important să observăm câteva principii de lucru cu
copiii în acest proces. Întâi, că unul din tipurile de gândire încurajate este anticiparea. Pe parcursul citirii
unor povestiri li se poate cere copiilor să se gândească ce cred că se va întâmpla în continuare.
Fenomenul anticipării este un factor important, care afectează gândirea critică şi înţelegerea.
Anticiparea sporeşte interesul şi îl obligă pe cititor să examineze ceea ce ştie deja şi ceea ce nu ştie încă,
ridicând astfel nivelul de conştientizare a cunoştinţelor.
Al doilea principiu pentru îndrumarea experienţelor de învăţare către operaţiile de gândire de nivel
superior în maniera descrisă aici este că trebuie să existe un plan coerent după care să fie direcţionată
gândirea copiilor.
Când schiţăm o astfel de activitate de lectură este important să stabilim locurile unde întrerupem
lectura şi punem întrebări. Chiar dacă opririle par fireşti, e nevoie de exerciţiu pentru a identifica aceste
locuri. Nu e atât de uşor cum pare şi punctele de oprire trebuie selectate cu grijă pentru a le permite
copiilor să reflecteze asupra textului şi să anticipeze ce se va întâmpla în continuare.
O problemă importantă de care trebuie să ţinem seamă când adresăm întrebări copiilor este "timpului
de aşteptare".
Gândirea critică apare când nu există mentalitatea “unicului răspuns corect”.
Dezvoltarea acesteia necesită respectarea următoarelor condiţii:
-alocarea timpului necesar experienţelor de gândire critică;
-încurajarea copiilor în a specula în planul de idei;
-acceptarea diversităţii de idei şi păreri;
-promovarea implicării preşcolarilor ăn procesul de învăţare;
-exprimarea încrederii în capacitate fiecărui elev de a gândi critic;
-aprecierea gândirii critice.
În cadrul activităţilor din domeniul Limbă şi Comunicare, domeniul Ştiinţe (Cunoşterea mediului) sau
domeniul Om şi societate (povestiri, lecturile educatoarei, lecturi după imagini, convorbiri), gândirea
critică se poate dezvolta prin întrebări adresate copiilor pentru a anticipa noile conţinuturi dintr-o
activitate. Spre exemplu, în cadrul realizării activitătii de povestire educatoare rosteşte titlul poveştii (fără
a le arăta o imagine copiilor sau fără a le da un indiciu) şi le adreseză acestora următoarele întrebări:
“Despre ce credeţi că este vorba în acest text? ”Pe ce vă bazaţi când spuneţi aceasta?” Mai departe, după
ce copiii vor avea un scurt timp de gândire, îşi vor expune părerile, iar apoi vor urmări întâmplările reale
din poveste. În continuare, pentru a capta atenţia copiilor şi pentru a le dezvolta gândirea, educatoarea se
opreşte în timpul povestirii şi îi invită pe copii să se gândescă la continuarea momentelor din poveste,
adresând întrebările:”Ce credeţi că se va întâmpla în continuare?”, „Pe ce vă bazaţi când spuneţi asta?”
Astfel, elevul sau preşcolarul au următoarele atribuţii:
-exprimă puncte de vedere proprii;
 -realizeză schimb de idei cu ceilalţi;
-argumentează;
-adresează întrbări pentru a înţelege activitatea.
Iar profesorul , educatoarea are atribuţiile:
-organizează şi dirijează învăţarea;
-faciliteză şi modereayă activitatea;
-ajută preşcolarii să înţeleagă;
-acceptă şi simuleyă expimarea unor puncte de vedere diferite;
-este partener în învăţare.
Explică-i copilului că veţi citi o poveste, povestire sau alt gen de text literar şi că în aceasta vor apărea
cuvintele cu care îi ceri acum să-şi imagineze o poveste cât mai interesantă. Cu alte cuvinte, ce crede că
se va întâmpla în textul pe care îl veţi citi, ştiind doar aceşti patru termeni?
Metoda S.I.N.E.L.G. (Sistemul interactiv de notare pentru Efientizarea lecturii şi a gândirii) – se aplică
în învăţământul primar
Această menţine implicarea activă a gândirii elevilor în citirea unui text. De asemenea, monitorizeză
gradul de înţelegere a unui conţinut de idei. Elevii sunt invitaţi să citească cu atenţie textul, marcând pe
marginea acestuia nişte semne specifice, astfel:
- Conţinutul de idei confirmă ceea ce ei ştiau deja
- Informaţia citită este nouă pentru ei
- Informaţia constrazice sau diferă de ceea ce ştiau ei
- Informaţia este neclară
Metoda „ŞTIU-VREAU SĂ ŞTIU-AM ÎNVĂŢAT” – se aplică în învăţământul primar
Această metodă se foloseţte pentru lectura textelor informative sau pentru a dirija ascultarea unei
prelegeri.
În rubrica ŞTIU sunt inventariate ideile pe care elevii le deţindeja despre tema propusă.
În rubrica VREAU SĂ ŞTIU sunt trecute problemele neclare, ca şi aspectele pe care ar fi curioşi să
le afle.
În rubrica ÎNVĂŢ-AM ÎNVĂŢAT e consemnează cele mai importante lucruri pe care elevii le-au
aflat în urma lecturii sau cercetării.
Rezultatele se notează într-un tabel cu trei coloane. Iar poai se realizează o discuţie cu întreaga clasă
pentru a trece şi pe tablă aspectele consemnate de copii.