Sunteți pe pagina 1din 21

Capitolul IV

CAPITOLUL IV
Rolul instanței în dezvoltarea spațiului european și
cooperarea internațională

Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie a fost creat pentru a asigura

libera circulaţie a persoanelor şi pentru a oferi un înalt nivel de protecţie

cetăţenilor. Acesta reuneşte diverse domenii de politici, de la gestionarea

frontierelor externe ale Uniunii Europene la cooperarea judiciară în materie

civilă şi penală. Include, de asemenea, politicile în domeniul azilului şi

imigraţiei, cooperarea poliţienească şi lupta împotriva infracţionalităţii

(terorism, crimă organizată, traficul de persoane, droguri etc.).

Într-un spaţiu marcat de o mobilitate în creştere, prioritatea ar trebui

să o constituie dezvoltarea şi promovarea unui spaţiu judiciar european pentru

cetăţeni, înlăturând obstacolele actuale în calea exercitării drepturilor

acestora. Prin urmare, hotărârile judecătoreşti trebuie să fie recunoscute şi

executate de la un stat membru la altul fără dificultăţi. Sistemele judiciare ale

celor 28 de state membre ar trebui să poată funcţiona împreună, într-un mod

coerent şi eficient, respectând tradiţiile juridice naţionale.

Principiul recunoaşterii reciproce reprezintă piatra de temelie a

construcţiei Europei justiţiei. Progresele juridice importante realizate în cursul

anilor trecuţi ar trebui să fie consolidate şi puse în aplicare cu fermitate.

Totuşi, acestea nu ar putea fi concretizate fără a spori încrederea reciprocă

între actorii din sfera juridică.

281
Capitolul IV

Tratatul de la Maastricht a introdus, în cadrul Uniunii Europene,

aspectele de justiţie şi afaceri interne, care se tratau până atunci la un nivel

strict interguvernamental. De atunci, gradul de integrare între statele membre

în legătură cu aceste aspecte, precum şi rolul Parlamentului European şi cel al

Curţii de Justiţie, nu încetează să crească. Programele de la Tampere şi de la

Haga au oferit un impuls politic important pentru consolidarea acestor politici

fundamentale pentru cetăţeni, înregistrându-se o serie de progrese:

- promovarea unui nivel ridicat de încredere între autorităţile naţionale

(în domeniul penal, s-au îmbunătăţit în mod special schimburile de informaţii);

- mandatul de arestare european, care a redus semnificativ, la rândul

său, efortul necesar pentru extrădarea infractorilor şi a redus durata procedurii

de la un an până la între 11 zile şi şase săptămâni;

- eforturile făcute în lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate,

inclusiv a criminalităţii informatice, precum şi pentru protejarea infrastructurilor

importante;

- în domeniul comercial şi în cel civil: cetăţenii UE dispun la ora

actuală de mijloace mai simple şi mai rapide pentru a-şi recupera creanţele în

situaţii transfrontaliere; s-au stabilit norme comune pentru legile referitoare la

răspunderea civilă şi la contracte; s-a ameliorat protecţia copilului, mai ales

pentru a se asigura posibilitatea menţinerii de contacte regulate cu părinţii

după o separare şi pentru a descuraja răpirile pe teritoriul UE.


Tratatul de la Lisabona a consolidat realizarea unui spaţiu european

comun în care persoanele să circule liber şi să beneficieze de o protecţie

judiciară eficace, împărţind temele referitoare la spaţiul de libertate, securitate

şi justiţie în patru domenii:

- politicile referitoare la controlul la frontiere, la azil şi la imigraţie;

- cooperarea judiciară în materie civilă;

282
Capitolul IV

- cooperarea judiciară în materie penală;

- cooperarea poliţienească.

Programul de la Stockholm stabileşte priorităţile Uniunii Europene


(UE) pentru spaţiul de justiţie, libertate şi securitate pentru perioada 2010-

2014. Pe baza realizărilor programelor de la Tampere şi Haga, acest program

vizează abordarea provocărilor viitoare şi continuarea consolidării spaţiului de

justiţie, a libertăţii şi a securităţii, prin acţiuni axate pe interesele şi nevoile

cetăţenilor.

Una din priorităţile pe care se concentrează programul de la


Stockholm o reprezintă Europa justiţiei, care presupune că în întreaga

Uniune Europeană trebuie creat un spaţiu european al justiţiei. Trebuie facilitat

accesul cetăţenilor la justiţie, pentru ca drepturile acestora să fie aplicate mai

bine în UE. În acelaşi timp, trebuie dezvoltate în continuare cooperarea dintre

autorităţile judiciare şi recunoaşterea reciprocă a deciziilor instanţelor în cadrul

UE, atât în materie civilă, cât şi în materie penală. În acest scop, ţările UE

trebuie să utilizeze e-justiţia (tehnologiile informaţiei şi ale comunicării din

domeniul justiţiei), să adopte norme minime comune pentru armonizarea

standardelor de drept penal şi drept civil şi să consolideze încrederea

reciprocă. Uniunea Europeană trebuie, de asemenea, să urmărească

realizarea coerenţei cu ordinea juridică internaţională, în vederea creării unui

mediu juridic caracterizat prin securitate pentru interacţionarea cu ţările terţe.

În acest context, având în vedere competenţa materială şi funcţională

dată prin lege tribunalului şi judecătoriilor, rolul acestora în consolidarea

spaţiului de libertate, securitate şi justiţie al Uniunii Europene vizează, în

esenţă, aplicarea principiilor supremaţiei dreptului comunitar, al efectului

direct, al interpretării uniforme şi al răspunderii statului membru pentru

încălcarea dreptului comunitar, dar şi utilizarea instrumentelor cooperării

283
Capitolul IV

judiciare internaţionale în relaţia cu celelalte state membre (în special, cele

legate de recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor şi de

administrarea probelor), pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.

Tot instanţele naţionale sunt actorii principali în materie de cooperare

judiciară internaţională, toate actele normative incidente încurajând contactul

direct dintre instanţele judecătoreşti în acest domeniu.

În materia dreptului comunitar judecătorul naţional este competent să

judece toate litigiile care privesc aplicarea şi interpretarea dreptului comunitar,

dacă o normă de drept comunitar nu stabileşte competenţa instanţelor

comunitare. Astfel, primul judecător comunitar este judecătorul naţional.

Acesta exercită controlul deplin şi efectiv al aplicării şi respectării

dreptului comunitar, asigură interpretarea şi aplicarea uniformă şi identică a

dreptului comunitar în tot spaţiul Uniunii Europene

De la data aderării sale, România are obligaţia să aplice acquis-ul

comunitar în integralitatea sa, respectiv toate actele normative comunitare cu

forţă juridică obligatorie.

Deşi incidenţa normelor dreptului Uniunii Europene în soluţionarea

cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti naţionale nu este una majoră,

în continuare vor fi expuse materiile în care normele europene au fost

aplicate.

În îndeplinirea obiectivelor asumate în vederea garantării libertăţii de

mişcare şi a îndeplinirii înfăptuirii justiţiei, în anul 2015, Curtea de Apel

București şi instanțele arondate au fost sesizate cu soluţionarea unor cereri

având ca obiect emiterea mandatelor europene de arestare, transfer de

proceduri, comisii rogatorii, cereri de recunoaştere a hotărârilor emise într-un

stat membru al Uniunii Europene atât în materie penală, cât şi în materie

civilă, certificarea unor titluri europene, cereri având ca obiect încuviinţarea

284
Capitolul IV

executării hotărârilor pronunţate într-un stat membru, emiterea somaţiilor de

plată europene.

Aderarea României la spaţiul comunitar a lansat o provocare

deosebită pentru sistemul judiciar legată, pe de o parte de cunoaşterea şi

aplicarea legislaţiei comunitare, iar pe de altă parte de integrarea într-un

sistem de comunicare ce caracterizează cooperarea internaţională în materie

civilă şi penală.

Însuşirea unor cunoştinţe practice şi teoretice în cadrul sesiunilor de

formare profesională continuă derulate sub egida Institutului Naţional al

Magistraturii şi Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie dublată de

aplicarea directă a dreptului comunitar în activitatea de judecată a instanţei,

dar şi în aspecte ce ţin de cooperarea judiciară internaţională.


Cooperarea judiciară europeană în materie penală presupune

facilitarea cooperării între membrii profesiilor juridice (judecători, procurori şi

avocaţi ai apărării) şi omologii acestora din alte state membre, îmbunătăţind

recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti în materie penală de la un

stat membru la altul, dezvoltând - atunci când este cazul - apropierea

dispoziţiilor de drept material şi procedural, monitorizând aplicarea legislaţiei

adoptate şi ţinând seama de aspectele justiţiei penale legate de relaţiile

externe (relaţiile cu ţările care nu sunt membre ale Uniunii Europene).


Prin decizia nr. 2002/187/JAI a fost înfiinţată structura Eurojust,

decizie care a fost modificată prin decizia nr. 2009/426/16.12.2008 a JAI

privind consolidarea Eurojust, misiunea sa fiind aceea de a sprijini şi a realiza

coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale în scopul combaterii

formelor de criminalitate organizată şi transfrontalieră din cadrul Uniunii

Europene. Structura Eurojust este constituită din membri naţionali, cu statut

285
Capitolul IV

de procuror, judecător sau ofiţer de poliţie cu competenţe echivalente, detaşaţi

la Haga de fiecare stat membru.

Tratatul de la Lisabona intenţionează să întărească rolul Eurojust

(EN) în U.E. Misiunea Eurojust este de a contribui la coordonarea unor

anchete şi urmăriri penale între autorităţile competente ale statelor membre. În

prezent, Eurojust deţine competenţa de a înainta propuneri: acesta poate

solicita autorităţilor naţionale declanşarea unor anchete sau urmăriri penale.

Pentru viitor, Tratatul de la Lisabona oferă instituţiilor europene posibilitatea

de a extinde misiunile şi atribuţiile Eurojust prin procedura legislativă ordinară.


Constituită în 1997, Reţeaua judiciară europeană în materie penală

este, pe de altă parte, o reţea de puncte de contact ale statelor membre, alese

din rândul autorităţilor judiciare sau al altor autorităţi cu responsabilităţi

specifice în domeniul cooperării judiciare internaţionale.

Obiectivul Reţelei judiciare europene este îmbunătăţirea cooperării

judiciare între statele membre ale Uniunii Europene la nivel juridic şi practic în

scopul combaterii infracţiunilor grave, în special criminalitatea organizată,

corupţia, traficul de droguri şi terorismul.

Principiul care stă la baza Reţelei judiciare europene este foarte

simplu: identificarea persoanelor relevante din fiecare stat membru care joacă

un rol esenţial în practică în domeniul cooperării judiciare în materie penală, în

scopul creării unei reţele de experţi pentru asigurarea executării

corespunzătoare a cererilor de asistenţă juridică reciprocă. Reţeaua judiciară

europeană are o însemnătate deosebită în contextul aplicării principiului

contactelor directe între autorităţile judiciare competente.

Reţeaua judiciară europeană este compusă din puncte de contact ale

statelor membre, precum şi ale Comisiei Europene. Punctele de contact

naţionale sunt desemnate de fiecare stat membru din rândul autorităţilor

286
Capitolul IV

centrale însărcinate cu cooperarea judiciară internaţională, al autorităţilor

judiciare şi al altor autorităţi competente cu responsabilităţi specifice în

domeniul cooperării judiciare internaţionale, atât în general, cât şi pentru

anumite forme de infracţiuni grave, precum criminalitatea organizată, corupţia,

traficul de droguri sau terorismul.

Punctele de contact sunt „intermediari activi”, având sarcina de a

facilita cooperarea judiciară dintre statele membre, în special în cadrul

acţiunilor de combatere a formelor de infracţiuni grave. Decizia Consiliului

privind Reţeaua judiciară europeană prevede că punctele de contact vor

permite „stabilirea unor contacte directe cât mai potrivite” între autorităţile

competente.

Printre alte atribuţii ale punctului de contact se numără furnizarea

informaţiilor de natură juridică şi practică necesare pentru a permite

autorităţilor locale pregătirea în mod eficient a unei cereri de cooperare

judiciară, precum şi atribuţii de coordonare în cazurile în care pentru o serie

de cereri din partea autorităţilor judiciare locale dintr-un stat membru este

necesară o acţiune coordonată într-un alt stat membru.

În aplicarea principiului recunoaşterii reciproce, la nivel european

funcţionează instituţii juridice precum mandatul european de arestare,

mandatul european de obţinere a probelor, îngheţarea activelor şi a probelor,

hotărârile de confiscare. Se recurge la schimbul de informaţii privind

condamnările/cazierul judiciar, decizii privind supravegherea neprivativă de

libertate a măsurilor premergătoare judecării şi, evident, la recunoaşterea

reciprocă şi executarea condamnărilor, cu şi fără privare de libertate.

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară internaţională în materie penală, ca lege - cadru care

287
Capitolul IV

reglementează unitar diferite forme de cooperare judiciară internaţională în

materie penală.

Legea nr. 302/2004 a reprezentat un pas important spre integrarea

României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al Uniunii Europene,

fiind apreciat atât la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, cât şi la nivelul

celorlalte state membre ale Uniunii Europene ca un real progres pe plan

legislativ în domeniu.

Evoluţia permanentă a legislaţiei adoptate la nivelul Uniunii Europene

în domeniul cooperării judiciare în materie penală, precum şi necesitatea

adoptării unor modificări şi completări legislative care să reflecte tendinţele

practicii judiciare în materia extrădării, mandatului european de arestare şi a

anumitor segmente ale asistenţei judiciare internaţionale au condus la

adoptarea Legii nr. 300/2013 prin care au fost aduse o serie de modificări

Legii nr. 302/2004.

Principalele modificări aduse prin Legea nr. 300/2013 privesc

sistemul de extrădare şi mandatul european de arestare, transferul de

proceduri în materie penală, precum şi regândirea sistemului de recunoaştere

şi executare a hotărârilor judecătoreşti în relaţia cu statele terţe prin instituirea

unor reguli noi, unitare necesare asigurării unei cât mai mari stabilităţi a

practicii judiciare în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor

judecătoreşti date de instanţele române şi străine.

În anul 2015, Legea nr. 302/2004 a mai suferit o modificare, prin

Legea nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei

Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi

completarea unor acte normative, în ceea ce priveşte art. 185 alin. 2 care, în

urma modificării va avea următorul cuprins: "Asistenţa solicitată de oficiile de

recuperare a creanţelor sau alte autorităţi cu atribuţii similare din statele

288
Capitolul IV

membre ale Uniunii Europene se realizează potrivit procedurii prevăzute de

legea prin care este desemnată autoritatea naţională drept oficiu naţional

pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării bunurilor

provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu

infracţiunile."

Legea nr. 318/2015 a fost adoptată pentru a transpune prevederile

art. 10 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din

3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor

infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene seria L nr. 127 din 29 aprilie 2014.

La nivelul Curții de Apel București, în cursul anului 2015, cooperarea

judiciară în această materie s-a concretizat în punerea în executarea

mandatelor europene de arestare emise de alte state membre, dar s-au

înregistrat și alte forme de cooperare, respectiv efectuarea unor comisii

rogatorii internaționale, transferul persoanelor condamnate în străinătate,

transfer de proceduri, audieri prin videoconferință, recunoașterea și

executarea ordinelor de indisponibilizare și confiscare (Austria și Cipru) sau

recunoașterea hotărârilor care impun sancțiuni pecuniare. În legătură cu

transferul persoanelor condamnate, trebuie spus că numărul cauzelor având

acest obiect a scăzut și în anul 2015 (cum de altfel s-a întâmplat pentru prima

data în anul 2014), față de anii anteriori urmare a modificării competenței în

soluționarea acestora, modificare introdusă prin Legea nr. 300/2013, anterior

acesteia Curtea de Apel București având competență exclusivă în materie.

Pe rolul tribunalelor și judecătoriilor care își desfășoară activitatea în

circumscripția Curții de Apel București au fost înregistrate cereri de comisie

rogatorie internaţională referitoare la citarea şi audierea inculpaţilor, a

martorilor, comunicare acte de procedură, efectuarea unor rapoarte de

289
Capitolul IV

expertiză medico-legală şi au fost adresate, în special, unor state membre ale

Uniunii Europene, dar și din afara acesteia.

În cursul anului 2015, Curtea de Apel București a fost reprezentată la

Reuniunile Rețelei Judiciare în materie penală organizate la București (5-6

martie 2015) și la Constanța (12-14 octombrie 2015), de judecătorul numit în

Rețeaua Judiciară Națională, problemele discutate cu această ocazie fiind

prezentate judecătorilor din cadrul secțiilor penale în cadrul învățământului

profesional. Cu ocazia întâlnirilor de învățământ profesional au fost

comunicate Ghidul privind transferul persoanelor condamne între România și

Norvegia și proiectul Protocolului de înțelegere dintre Italia și România în

vederea îmbunătățirii cooperării în domeniul transferării persoanelor

condamnate.

De asemenea, în cadrul programului de formare profesională

descentralizată a fost prezentat referatul cu tema Redeschiderea procesului

penal. Compatibilitatea reglementării interne cu art. 6 CEDO si DC

2009/299/JAI.

Totodată, a fost acordată asistență în vederea asigurării contactului

direct între autoritățile străine solicitate sau solicitante și judecătorii din cadrul

instanței, identificării instrumentelor internaționale aplicabile, a fost asigurată

colaborarea promptă și eficientă cu membrul național la Eurojust și adjunctul

său în vederea identificării soluțiilor legate de soluționarea cererilor de

cooperare judiciară în materie penală adresate Curții de Apel București.

Bunele practici în materia transferului persoanelor condamnate,

jurisprudența relevantă în materie a CEDO și a CJUE au fost diseminate și la

seminariile susținute în cadrul proiectului JUST/2013/JPEN/AG/4495-

“Reintegrarea socială a persoanelor condamnate: o abordare europeană

290
Capitolul IV

comprehensivă ”, 2014-2015, organizat de CSM și INM și integrate în

manualul aferent.

Se observă așadar o preocupare constantă a judecătorilor pentru

respectarea dispoziţiilor dreptului Uniunii Europene. Astfel, din analiza

hotărârilor pronunţate de secţiile penale ale Curții de Apel București şi de

instanțele arondate în aceeași materie au fost identificate soluţii fundamentate

pe legislația europeană.

Toate acestea sunt o dovadă că gradul de integrare crescândă între

statele membre în legătură cu aspectele ce ţin de justiţie şi afaceri interne

accentuează importanţa instanţelor judecătoreşti naţionale în acest domeniu,

atribuţiile autorităţilor administrative naţionale fiind mai mult de intermediere şi

sprijin, promovându-se tot mai mult cooperarea directă între autoritățile

judiciare.
Cooperarea judiciară internaţională în materie civilă şi

comercială, reglementată prin dispoziţiile Legii nr.189/2003, republicată,

vizează ansamblul procedurilor de cooperare între autorităţile judiciare

române şi străine în vederea soluţionării unui litigiu, pe tot parcursul

desfăşurării acestuia. Legea – cadru prevede că autorităţile judiciare române

abilitate cu aplicarea acesteia sunt Ministerul Justiţiei şi instanţele

judecătoreşti.

Această lege a fost modificată în cursul anului 2015 prin Legea nr.

61/2015 sub mai multe aspecte, respectiv:

• se precizează că actele judiciare sunt cele care se emit în cadrul

unui proces civil sau comercial şi a căror comunicare are loc potrivit legii;

• după caz, autorităţile române solicitante sunt instanţele

judecătoreşti, respectiv notarii publici, executorii judecătoreşti, precum şi alte

autorităţi care au, potrivit legii, atribuţii în comunicarea actelor;

291
Capitolul IV

• se introduce articolul 51, privind controlul de regularitate

internaţională;

• prin art. 7, referitor la traducerea cererii şi a documentelor-anexă, a

fost aduse clarificări, dar și în privința dovezilor privind comunicarea de acte în

străinătate;

• se introduc reglementări noi privind deblocarea cererii de asistenţă

judiciară;

• s-a eliminat criteriului cetățeniei, respectiv al naționalității române

pentru primirea cererilor având ca obiect comunicarea unor acte pe teritoriul

României;

• se precizează că poate fi cerută comisia rogatorie pentru a permite

părţilor să obţină probe care sunt destinate unei proceduri în curs sau

viitoare;

• având în vedere că Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.348/2000

privind notificarea asupra documentelor judiciare şi extrajudiciare în materie

civilă şi comercială în statele membre a fost abrogat prin Regulamentului (CE)

nr. 1.393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie

2007, art. 34 prevede procedura de comunicare a actelor judiciare şi

extrajudiciare conform noului Regulament;

• având în vedere dispoziţiile înscrise în noul Cod de procedură civilă

(art.28), referitoare la condiţia străinului şi având în vedere faptul că asistenţa

juridică internaţională face obiectul unei reglementări distincte, respectiv

O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, Capitolul V

din lege, referitor la „Accesul străinului la justiţie” a fost abrogat pentru

evitarea unei duble reglementări.

Din momentul aderării României la Uniunea Europeană, comunicarea

de acte în/din statele membre se face direct între instanţele române şi

292
Capitolul IV

autorităţile competente ale acestora în conformitate cu Regulamentul

Consiliului (CE) nr. 1348/2000, regulament ce a fost ulterior abrogat prin

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1393/2007 privind comunicarea şi

notificarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie

civilă sau comercială.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1393/2007 este aplicabil în materie

civilă sau comercială și nu se aplică în materie fiscală, vamală, administrativă

sau în cazurile în care un stat răspunde pentru acte sau omisiuni în cadrul

exercitării autorităţii publice; regulamentul nu se aplică nici în cazul în care nu

este cunoscută adresa destinatarului.

În absenţa unui instrument juridic bilateral sau multilateral în domeniul

asistenţei judiciare în materie civilă şi comercială la care România şi un alt stat

să fie părţi, actele judiciare sau extrajudiciare emise de autorităţile judiciare

române, destinate unor persoane/juridice cu domiciliul/sediul în statul

respectiv sunt transmise de Ministerul Justiţiei, prin poştă, cu scrisoare

recomandata cu confirmare de primire.

Obţinerea de probe în materie civilă şi comercială în/din statele

membre ale UE se realizează conform Regulamentului nr. 1206/2001 al

Consiliului din 28.05.2001 în aplicarea căruia instanţele române transmit

cererile direct către instanţele solicitate competente din statele membre, iar o

copie a cererii de obţinere de probe se transmite Ministerului Justiţiei, pentru

evidenţă.

De asemenea, un rol important îl are Rețeaua Judiciară Europeană în

materie civilă și comercială, creată prin Decizia nr. 2001/470/CE a Consiliului

din 28 mai 2001, modificată prin Decizia nr. 568/2009/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 18 iunie 2009.

293
Capitolul IV

Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială

cuprinde:

- puncte de contact centrale desemnate de statele membre şi, dacă

este cazul, un număr limitat de puncte de contact suplimentare;

- magistraţi de legătură şi alte autorităţi (care deţin responsabilitatea

în domeniul cooperării judiciare în materie civilă şi comercială), a căror

apartenenţă la Reţea este considerată utilă de către statele membre;

- asociaţiile profesionale care îi reprezintă pe practicanţii profesiilor

juridice care participă la aplicarea instrumentelor comunitare şi internaţionale

de justiţie civilă.

La nivel național a fost creată Rețeaua Judiciară Română în materie

civilă și comercială, care are ca rol facilitarea cooperării judiciare în materie

civilă și comercială și accesul efectiv la justiție, prin acțiuni de informare cu

privire la aplicarea instrumentelor Uniunii Europene și internaționale.

Activitățile Rețelei Judiciare Române în materie civilă și comercială constau în:

- facilitarea desfășurării corecte a procedurilor cu element de

extraneitate în aplicarea instrumentelor de drept internațional privat, precum și

atunci când nu este aplicabil niciun instrument al UE sau instrument

Internaţional;

- deblocarea cererilor de cooperare judiciară internațională în materie

civilă și comercială și obținerea informațiilor cu privire la conținutul legii

străine.

Prin ordin al Ministrului Justiției au fost numiți judecători ai Curții de Apel

București ca membri ai Rețelei Judiciare Române în materie civilă și

comercială.

Așa cum s-a arătat, instrumentul principal în domeniul stabilirii

jurisdicţiei competente, recunoaşterii şi executării deciziilor judiciare şi

294
Capitolul IV

extrajudiciare este Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22

decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea

hotărârilor în materie civilă şi comercială („Regulamentul Bruxelles I”). Acesta

vizează armonizarea normelor privind conflictul de jurisdicţie din statele

membre, precum şi simplificarea şi accelerarea recunoaşterii şi executării

deciziilor în materie civilă şi comercială. Regulamentul Bruxelles I a fost

completat cu Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului („Regulamentul

Bruxelles II”) privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor

judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.

De asemenea, pentru înlăturarea tuturor obstacolelor cu care se

confruntă cetăţenii în exercitarea drepturilor lor în contextul unei succesiuni

internaţionale, în iulie 2012, Parlamentul şi Consiliul au adoptat Regulamentul

(UE) nr. 650/2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi

executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor

autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european

de moştenitor.

În privinţa armonizării normelor de reglementare a conflictului de legi,

Parlamentul European şi Consiliul au adoptat Regulamentul (CE) nr. 593/2008

referitor la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale („Regulamentul Roma I”).

Adoptarea Regulamentului (CE) nr. 864/2008 din 11 iulie 2007 referitor

la legislaţia aplicabilă obligaţiilor necontractuale („Regulamentul Roma II”) a

permis instituirea unui ansamblu uniform de norme de reglementare a

conflictului de legi referitoare la obligaţiile necontractuale în materie civilă şi

comercială, care vizează îmbunătăţirea securităţii juridice şi previzibilitatea

rezultatului litigiului.

Normele de reglementare a conflictului de legi referitoare la obligaţiile

de întreţinere sunt tratate de Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din

295
Capitolul IV

18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi

executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere.

În ce priveşte legislaţia aplicabilă divorţului şi separării de drept,

Consiliul a adoptat, în decembrie 2010, Regulamentul (UE) nr. 1259/2010,

care stabileşte un cadru juridic clar şi complet în domeniul legislaţiei aplicabile

divorţului şi separării de drept în cele 15 state membre participante.

Întrucât judecătorul naţional este ţinut, în virtutea principiilor aplicării

directe şi al priorităţii de aplicare a dreptului UE, să interpreteze şi să aplice, în

soluţionarea litigiilor civile cu elemente internaţionale, normele de procedură

civilă internaţională adoptate de legiuitorul unional, în litigiile aflate pe rolul

Secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au fost supuse

analizei jurisdicţionale normele europene de determinare a competenţei

jurisdicţiei internaţionale consacrate de Regulamentul nr. 44/2001 şi de

Regulamentul CE nr. 2201/2003 – competenţa în materie.

Totodată, instanţa noastră, cu competenţă în materie civilă şi de

proprietate intelectuală, a continuat procesul de integrare în jurisprudenţă atât

a legislaţiei comunitare primare şi secundare şi a tratatelor şi convenţiilor

internaţionale pe care România s-a angajat a le respecta, cât şi a hotărârilor

pronunţate de instanţele europene, cu valoare obligatorie pentru judecătorul

naţional.

Este vorba în acest ultim caz despre deciziile Curţii Europene a

Drepturilor Omului, cu incidenţă preponderentă în cauzele civile (cele mai

frecvente fiind cele care au ca obiect protecţia dreptului de proprietate, a

dreptului la liberă exprimare şi a dreptului la viaţă privată), dar şi hotărârile

pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauze privitoare la

drepturile de proprietate intelectuală – mărci comunitare, desene şi modele

industriale înregistrate la nivel comunitar, drept de autor etc.

296
Capitolul IV

În plus, în soluţionarea cauzelor în care cel puţin una dintre părţi are

domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altui stat, au fost aplicate prevederile

Regulamentelor (pentru statele membre UE), respectiv ale Tratatelor

internaţionale ce cuprind norme de cooperare judiciară internaţională, atât în

vederea efectuării actelor de procedură faţă de părţile aflate în străinătate, cât

şi pentru determinarea valorii probatorii a unor înscrisuri (inclusiv hotărâri

judecătoreşti) provenite de la persoane sau autorităţi aflate în afara teritoriului

României.

În materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, în acest context,

contribuţia instanțelor specializate în soluţionarea conflictelor de muncă şi a

cauzelor de asigurări sociale s-a manifestat în acele litigii privind lucrătorii din

alte state ale Uniunii Europene care prestează activitate în România sau a

lucrătorilor români care muncesc în state din Uniunea Europeană, precum şi

în cauzele în care au fost incidente drepturi fundamentale şi a căror

soluţionare a presupus folosirea tehnicilor de interacţiune judiciară, având în

vedere că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a extins

competenţele Uniunii Europene şi a condus la consolidarea rolului instanţelor

naţionale în ceea ce priveşte punerea în aplicare a dreptului Uniunii Europene.

În anul care a trecut, Secţia a VII-a a Curţii de Apel Bucureşti a aplicat

dreptul Uniunii Europene, în principiu, în limitele legislaţiei naţionale

procedurale, punându-se problema neaplicării doar în privinţa acestor reguli

procedurale naţionale care fac imposibilă sau excesiv de dificilă protejarea

drepturilor derivate din dreptul Uniunii Europene.

Un impact special asupra jurisprudenţei l-au avut Hotărârea Curţii

Europene a Drepturilor Omului în cauza Rotaru împotriva România şi

Hotărârea din 3 martie 2011 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene în cauza C-235/2010 David Claes şi alţii împotriva Landsbanki

297
Capitolul IV

Luxemnbourg SA, dată în interpretarea Directivei 98/59/CE, astfel cum

acestea s-au reflectat şi în Decizia nr. 64/2015 a Curţii Constituţionale.

Hotărârile menţionate au avut incidenţă într-un număr mare de cauze privind

contestaţiile la deciziile de concediere emise în procedura concedierii

colective de SC PEEH Hidroelectrica SA.

Problema utilizării tehnicilor speciale de interacţiune judiciară şi a

interpretării conforme a reglementărilor interne s-a pus în cauzele aflate pe

rolul Secţiei a VII-a a Curţii de Apel Bucureşti în anul anterior mai cu seamă în

raport cu principiul nediscriminării şi al dreptului la un proces echitabil.

În cadrul Secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în cursul

anului 2015, s-a formulat o cerere de sesizare a CJUE, fiind înregistrată cauza

C-416/15, Selena România (interpretarea unor prevederi din Regulamentul de

punere în aplicare (UE) nr. 21/2013 de extindere a taxei antidumping definitive

instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 asupra

importurilor unor bunuri originare din Republica Populară Chineză).

În cursul anului 2015, în cadrul Curții de Apel București în materie

comercială, activitatea de cooperarea internațională a constat în comunicarea

de acte judiciare în străinătate conform Regulamentului CE nr. 1393/2007. Mai

trebuie subliniat că judecătorii Curții de Apel București specializați în materie

comercială au făcut aplicarea dreptului comunitar/convențiilor europene. În

acest sens, trebuie observat că în litigiile referitoare la clauzele abuzive au

fost aplicate dispozițiile Directivei 93/13/CEE/1993 privind clauzele abuzive,

precum și jurisprudența CJUE din cauzele C-26/2013 Arpad Kasler împotriva

OTP Jelzalog Bank ZRT și C-137/2013 Matei împotriva VolksBank România.

Totodată, au fost cauze în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces

echitabil.

298
Capitolul IV

Pe de altă parte, potrivit Legii nr. 191/2007 pentru aprobarea O.U.G. nr.

119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente

comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, în vederea

aplicării Regulamentului nr. 44/2001 cererile pentru recunoaşterea, precum şi

cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârii în

materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru în condiţiile

regulamentului menţionat, sunt de competenţa tribunelor.

Procedura prealabilă a exequatur-ului a fost suprimată în relaţia cu

statele membre UE (cu anumite excepţii), în aplicarea Regulamentului nr.

2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea în materia

familială şi a responsabilităţii părinteşti numai pentru hotărârile judecătoreşti în

materia exercitării dreptului la vizită şi înapoierii minorului, a Regulamentului

nr. 805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanţele

necontestate şi a Regulamentului nr. 1896/2006 privind instituirea procedurii

europene a somaţiei de plată.

La nivelul tribunalelor şi judecătoriilor arondate, aplicarea dreptului

comunitar s-a realizat, de asemenea, în anularea clauzelor abuzive inserate în

contractele încheiate cu unităţile bancare, în cereri privind restituirea taxei de

poluare, în cererile având ca obiect acordarea unei forme de protecţie în

România.

Astfel, aplicarea dreptului comunitar s-a realizat, de asemenea, prin

conformarea cu dispoziţiile Regulamentului CE nr. 1393/2007 al Parlamentului

European privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor

judiciare şi extrajudiciare, în aplicarea hotărârii pronunţate la 16 aprilie 2013

de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Irimie c. România (taxa pe

poluare), soluţionarea unor cereri de comisii rogatorii internaţionale, solicitări

de emitere a unor titluri executorii europene şi de încuviinţare a executării pe

299
Capitolul IV

teritoriul României a hotărârilor pronunţate în alte state membre, somaţii de

plată, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

În domeniul comercial, cetăţenii Uniunii Europene dispun de mijloace de

recuperare a creanţelor stabilite prin Legea nr.85/2014 privind procedurile de

prevenire a insolvenţei şi de insolvenţe, act normativ care conţine dispoziţii cu

privire la insolvenţa transfrontalieră.

Creditorii străini se bucură de acelaşi drepturi privind deschiderea şi

participarea în cadrul procedurii deschise, ca şi creditorii români. În privinţa

creanţelor creditorilor străini, acestea nu vor fi plasate pe un loc inferior

categoriei creanţelor chirografare, cu excepţia acelor creanţe care se

încadrează în categoria creanţelor subordonate creanţelor chirografare.

Competenţa materială şi funcţională dată prin art. 276 din Legea nr.

85/2014 tribunalului, prin judecătorul sindic, statuează încă o data rolul

acestora în consolidarea spaţiului de libertate, securitate şi justiţie al Uniunii

Europene.

Astfel, acolo unde a fost cazul şi sub rezerva verificării preciziei

reglementării UE, precum şi a absenţei unor condiţionări, tribunalul a conferit

efect direct legislaţiei UE, indiferent de forma sub care s-a prezentat, iar, în

absenţa „efectului direct” sau în absenţa legislaţiei naţionale care să

implementeze o directivă, a încercat să interpreteze orice lege naţională în

vigoare astfel încât să atingă rezultatul prevăzut de directivă.

În cauzele care au presupus aplicarea legislaţiei UE, tribunalul a

abordat prevederile relevante în aceeaşi manieră ca şi Curtea de Justiţie

însăşi, aceasta fiind ţinută de asemenea să aplice principiile generale ale

legislaţiei UE, cum ar fi principiul proporţionalităţii, principiul securităţii juridice

şi principiul protecţiei drepturilor fundamentale.

300
Capitolul IV

În acest sens, instanţele române au obligaţia de a asigura resortisanţilor

UE exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale definite în Carta

Drepturilor Fundamentale a UE şi în Convenţia europeană pentru apărarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru ca cetăţenia europeană

să nu reprezinte o idee abstractă, ci o realitate concretă.

Pe parcursul anului 2015, judecătorii Tribunalului Bucureşti au dat

prioritate dreptului comunitar, interpretând dispoziţiile legislaţiei naţionale prin

prisma deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Menţionăm că, la nivelul Tribunalului Bucureşti a fost identificată o

cauză (dosarul nr. 9648/3/2014 – Secţia a VI-a Civilă) în care s-a impus

adresarea unor întrebări preliminare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene,

respectiv: „1) În înţelesul art. 107 TFUE participaţia unei societăţi româneşti cu

capital de stat la capitalul unei societăţi mixte (româno-turce) este echivalentă

unui ajutor de stat supus notificării prevăzut de art. 108 (3) TFUE? Este o

finanţare de stat, care are caracter selectiv şi poate afecta schimburile

concurenţei statale membru UE? 2) Această participaţie a unei societăţi cu

capital de stat, producătoare de energie electrică poate fi considerată că

încalcă principiul separării sistemelor de transport şi operatorilor de transport

şi de sistem instituit prin art. 9 din Directiva 2009/12/CE privind normele

adoptate pentru piaţa internă a energiei electrice?”.

În concluzie, se poate susţine că motorul tuturor acestor mecanisme

internaţionale menţionate, menite să elimine obstacolele legate de

incompatibilităţile existente între diferitele sisteme juridice şi administrative,

pentru a facilita astfel accesul la justiţie, sunt, în esenţă, instanţele de

judecată, care coordonează activităţile de cooperare europeană în materie

civilă şi comercială.

301