Fericirea

Toti oamenii doresc sa fie fericiti. Oricat am fi de nihilisti sau de sceptici in anumite
momente ale vietii, oricat ne-am indoi ca fericirea poate fi atinsa ori ca merita s-o cautam, noi nu
incetam sa tindem – constient nu – catre dobandirea ei. Dar chiar daca sunt de accord cu
afirmatia ca fericirea este dezirabila, oamenii se diferentiaza de indata ce isi pun problema in ce
consta fericirea. Fiecare dintre noi cauta sa evite suferinta; ne este mai usor sa spunem ce il face
pe cineva nefericit decat ce l-ar face fericit. Se povesteste in “Biblie” despre nenorocirile care s-
au abatut asupra lui Iov: copiii lui au fost ucisi, averea spulberata, boli crude ii macinau trupul.
Nu e greu sa afirmam ca Iov era un om nefericit. Dar ce il face pe un om sa fie fericit: o familie
armonioasa, dragostea, averea, sanatatea? Chiar daca cineva s-ar bucura de toate acestea la un
loc, nu avem nici o garantie ca el este fericit.

Diferitele conceptii despre fericire se disting in primul rand, prin felul in care este inteleasa
natura acesteia. Uneori, fericirea este conceputa ca o idee foarte inalta, un ideal indepartat,
deasupra puterilor noastre de a o dobandi; adevarata fericire nu ar fi posibila in timpul acestei
vieti. Solon, unul din cei 7 intelepti ai antichitatii, considera ca nimeni nu este fericit cat timp
traieste, caci oricand se pot abate asupra lui nenorocirile: trebuie sa asteptam sfarsitul vietii cuiva
pentru a putea spune daca a fost fericit. In lipsa adevaratei fericiri, oamenii se pot consola cu
urmele ei palide: bucuria, placerea, Gloria, prestigiul, prosperitatea. Cel care are privilegiul sa
traiasca astfel de stari s-ar putea sa le confunde cu insasi fericirea. El se va multumii atunci cu
surrogate ale fericirii, posibil de atins in ciuda conditiei noastre de muritori. Sau, dimpotriva, el
va intelege ca fericirea e un ideal de neatens, ca e condamnat iremediabil la nefericire.

Kant considera, de asemenea, ca fericirea e un ideal. Dar prin aceasta Kant nu intelegea ca
fericirea e de neatins ci, mai degraba, ca noi nu suntem in masura sa judecam ce-ar trebui sa faca
oricare om ca sa devina cu certitudine fericit. Sa presupunem ca i-am spune cuiva ca fericirea
inseamna bogatie, iar acela – incercand sa devina bogat – traieste fara atata grija zgarcenie, sau,
sa presupunem ca-I spunem cuiva ca fericirea consta in a iubi – dar persoana iubita ii raspunde
cu indiferenta sau ostilitate. Ambele noastre sfaturi au dat gres. In general, e imposibil sa spunem
ce-I trebuie fiecaruia sa fie fericit, ori pentru aceasta ar fi nevoie sa stiu dinainte tot ce I s-ar
putea intampla, ceea ce, desigur, nu sta in puterile noastre. Fericirea este un scop al tuturor
oamenilor, insa niciodata nu vom putea spune care sunt mijloacele prin care cineva ar atinge
fericirea in mod sigur. In acest sens, spune Kant, ea ramane doar un ideal.

Potrivit altor conceptii, fericirea nu este inteleasa ca ideal, ci ca stare a sufletului nostru:fie ca o
stare de bucurie, placere, exaltare, fie ca una de liniste, impacare, seninatate, beatitudine.
Inteleasa in acest fel, fericirea nu mai este intangibila: ea depinde de fiecare dintre noi, o cautam
in noi insine, si tot in noi se gaseste si calea catre dobandirea ei. De pilda, am putea sa socotim ca
dobandirea fericirii se poate realize pe calea cunoasterii, pe calea iubirii si pe cea a credintei.

Alti filosofi au considerat insa ca fericirea nu inseamna sa te afli intr-o anumita stare
sufleteasca; fericirea consta in ceea ce infaptuim, in activitatea noastra. Aristotel argumenta ca,
daca fericirea ar fi o stare sufleteasca, un om care si-ar petrece toata viata dormind ar trebui
considerat fericit – caci fara indoiala somnul e o stare sufleteasca placuta. Dupa Aristotel,
fericirea este acea activitate care are drept rezultat acte de dreptate, de curaj, de prietenie, de
cunoastere – in general, lucruri care sunt de dorit in sine (pentru ele insile).

Din alte perspective, se considera insa ca fericirea individuala depinde intr-o mare masura de
societatea in care traim; uneori, oamenii nu au posibilitatea sa isi asigure un minim decent de
viata – nu au deci posibilitatea sa inlature suferinta, durerea. Societatea, statul ar trebui sa aiba un
rol in acest sens. Insa aceasta implicare a statului poate crea mari dificultati.

Exista mai multe conceptii ale fericirii. Multi filosofi au argumentat ca intre fericire si starile de
placere exista o stransa legatura. Asa cum scria Epicur: “scopul tuturor actiunilor noastre este sa
fim eliberati de suferinta si frica si dupa ce am atins acest tel furtuna sufletului este potolita, iar
fiinta respectiva n-are nevoie sa umble dupa ceea ce-I lipseste, nici sa caute altceva prin care sa
fie suplinita fericirea sufletului si a omului”.

2 Creierul nostru este artizanul fericirii sau nefericirii noastre. La fel, si universul nostru
emotional. Cam asta este ce ar spune cei care considera, cu maturitate, ca suntem intr-o mare
masura noi insine responsabili de propria stare interioara de bine.

Ce este fericirea? Iată o întrebare la care au încercat să răspundă nenumăraţi scriitori şi oameni
de ştiinţă în decursul istoriei. Cu toate acestea, fericirea este un concept care prinde cu adevărat
greutate doar într-o viziune proprie, asumată de un individ, conform dorinţelor şi aşteptărilor
sale.

Martin Seligman, un important cercetător în domeniul psihologiei pozitive şi autor al cărţii

„Authentic Happiness”, afirmă că fericirea este compusă din trei elemente: plăcerea, integrarea şi
semnificaţia. Mai exact, plăcerea se referă la sentimentele pozitive pe care le ai, integrarea - la
capacitatea de a interacţiona conform dorinţelor tale cu cei din jurul tău, iar semnificaţia -
puterea de a da acţiunilor tale, muncii de exemplu, un sens cât mai înalt. Mai există de
asemenea un element foarte important când vorbim despre fericire. Majoritatea oamenilor ar
spune că bogaţia de exemplu sau iubirea te ajută să fii fericit. Răspunsul oamenilor de ştiinţă este
însă uşor diferit. Pe baza mai multor studii, psihologul Sonja Lyubomirsky a ajuns la concluzia
că fericirea depinde în proporţie de 50% de genele noastre, 10% de circumstanţele vieţii, iar 40%
de propriile noastre acţiuni. Astfel, continuă specialiştii, o modalitate bună de a deveni mai
fericiţi este să cultivăm emoţii şi gânduri pozitive. Gândurile pozitive, adaugă psihologii, nu
sunt abordări naive în legătură cu problemele inerente ale vieţii, ci un mecanism de apărare a
sistemului nervos. Emoţiile pozitive au capacitatea de a-i oferi unei persoane mai multe
răspunsuri la problemele cu care se confruntă decât abordările negative.
Ce este fericirea. Cine este mai fericit?
Potrivit psihologilor, cei care simt mai multe sentimente pozitive în viaţa lor sunt aceeia care au
legături mai strânse cu membrii familiei sau cu prietenii. De asemenea, persoanele optimiste şi
cele care au o stimă de sine mai ridicată, au mai multe şanse de a fi fericiţi. Într-un fel
previzibil, copiii care au crescut cu părinţi divorţaţi tind să fie mai puţin fericiţi la maturitate
decât copiii care au crescut în familii intacte. Oamenii în vârstă sunt mai fericiţi decât tinerii,
aceştia din urmă fiind mai uşor cuprinşi de sentimente negative, de furie şi anxietate.

Micile bucurii ne fac viaţa mai frumoasă, însă fericirea sinceră şi totală este extrem de greu de
obţinut. Totuşi, toţi suntem datori să încercăm să atingem această stare şi câteva frânturi din
înţelepciunea celor mai mari filosofi din istorie cu siguranţă nu ne pot decât ajuta.

„Nu există nicio cale spre fericire: fericirea este calea“

Buddha, asupra fericirii pune un mare accent pe faptul că oamenii ar trebui să găsească împlinire în
experienţa de a trăi mai degrabă decât în „destinaţia finală“. Nu există niciun scop final, oamenii îşi
clădesc fericirea de-a lungul drumului, considera Buddha.

„Secretul fericirii nu este găsit dacă îl cauţi din răsputeri, ci prin dezvoltarea capacităţii
de a te bucura pentru puţin“ – Socrate
Pentru Socrate, unul dintre cei mai grozavi filosofi din antichitate, fericirea nu vine odată cu
recompensele externe, ci din succesul obţinut pe cont propriu. Prin scăderea nivelului nevoilor noastre,
putem învăţa să apreciem plăcerile simple.
„Omul care face totul pentru a atinge fericirea şi se bazează pe el însuşi nu pe alţii a
adoptat cel mai bun plan pentru a trăi fericit“ – Platon

Nu e nicio surpriză că Platon, discipolul lui Socrate, defineşte fericirea la fel ca profesorul lui. Versiunea
lui Platon de fericire este o formă de dezvoltare personală, mai exact satisfacţia derivă din realizări – să
alergi mai repede un kilometru, să citeşti mai multe cărţi decât anul trecut – nu din ce câştig ţi-ar putea
aduce aceste realizări.

„Fericirea noastră depinde doar de noi“ – Aristotel

Pentru Aristotel, elevul lui Platon, fericirea nu este un dar oferit de ceilalţi oameni sau de lucruri, ci este ceva creat de
noi şi ne revine responsabilitatea de a o proteja.

„Viaţa nu este o problemă pe care să o rezolvi, ci o realitate pe care să o experimentezi“

– Soren Kierkegaard
Filosoful danez a promovat ideea că fericirea o simţi când trăieşti momentul şi te bucuri de călătorie. În momentul în
care încetăm să transformăm circumstanţele în probleme şi începem să le privim ca pe nişte experienţe, atunci
putem obţine satisfacţie din ele.

„Nu vei fi niciodată fericit dacă vei continua să cauţi fericirea. Nu vei trăi niciodată dacă
vei căuta sensul vieţii“ – Albert Camus

Filosoful francez a avut o abordare diferită asupra fericirii comparativ cu teoria lui Socrate. Pentru Camus, fericirea a
fost un obiectiv al vieţii destul de sumbru. În schimb, el a preferat să trăiască semnificativ momentul şi să nu insiste
prea mult pe scopurile setate pe termen lung, aşa cum s-a reflectat în cea mai cunoscută lucrare a sa, „Mitul lui
Sisif“.
„Cunoaşterea de sine nu este o garanţie a fericirii, dar este de partea fericirii şi poate
furniza curajul de a lupta pentru ea“ – Simone de Beauvoir

Feministă, scriitoare şi filosof politic, de Beauvoir şi-a ţesut convingerile existenţiale cu cele politice. Ea a căutat
fericirea în noţiunile de libertate, mai ales că femeile luptau în acea perioadă pentru a se distinge ca indivizi şi nu ca
cetăţenii de mâna a doua, după bărbaţi. Iar celebra ei carte „The Second Sex“ a adresat astfel de frustrări.

3.Credem că fericirea derivă dintr-un loc în care am fost odată fericiţi. Adevărul este că
fericirea derivă din noi înşine.” (Franz Schubert)

„Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge
chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută,
valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.” (Mircea Eliade)

„Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi, şi
totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce
fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea.” (Hermann Hesse)
„Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a doua este a avea
simţuri bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra-i
reputaţia bună printre oameni şi a cincea bunurilor folositoare pentru viaţă.” (Platon)

„Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări cu
cealaltă şi atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare să
simtă cea mai mare fericire.” (Alexandre Dumas)