Rasnita de cercuri

Era iarna. Afara ninsoarea se oprise de ceva vreme, iar felinarele faceau totul sa para auriu, ca intr-o
poveste. Si era asa o liniste…orasul parea chiar frumos, mai mult decat suportabil, daca n-ar fi avut
intr-un colt al mintii gandul ca e, totusi, doar o fatada. Ca e asa fiindca sunt sarbatorile, si e normal sa
fie gol, ca toata marea aia de oameni a plecat care-ncotro. Numai ea ramasese acasa, cu cartile, cana
de ceai, pisica si jucariile de plus, admirandu-si parul proaspat vopsit in oglinda mare de pe hol si
incercand sa-si puna viata intr-o aproape ordine. Era, pentru mult timp, liniste, si pentru ea asta
insemna cu adevarat sarbatoare, mai mult decat orice altceva. Timpul curgea, muzica se derula si ea,
in timp ce Eli isi pieptana parul si dansa prin casa.

Vibra, pe undeva, un telefon. Nu-i raspunse. Azi era Ajunul Craciunului, si n-avea chef de nimeni. Voia
sa se aranjeze, sa iasa si sa se plimbe-n voie prin oras. Sa-l ia la pas, din centru spre cartiere, sa
manance cate ceva din mana, sa se aseze pe vreo bordura cand oboseste, iar apoi s-o ia din loc iar, si
cand i se va parea ei ca e destul, sa revina acasa. O baie lunga, calda, un somn bun, si apoi o sa fie
gata. O sa poata sa stea iar la masa cu rudele, cu prietenii, sa le povesteasca ce mari proiecte are in
cap si sa-i priveasca dezaprobator. S-o auda iar pe matusa Laura zicandu-i cu stridenta atotstiutoare a
femeii simple care-i multumita cu ea insasi:

-Of, ca numai la tampenii ti-e capu’, nu te-ai mai marita si tu odata! V-a bagat astia emanciparea-n
cap, cu Europa lor cu tot! Mofturi, asculta-ma pe mine, astea, cu cariera, cu studiatul, cu calatoriile,
astea sunt mofturi! Datoria femeii e sa se sacrifice, da. Ca mine, ca ma-ta, ca ma-ta mare…sa fii
nevasta, mama, sa speli, sa calci, sa faci o ciorba… Bine ca stii sa faci toate draciile posibile pe
calculatoru’ ala al tau, da’ daca te iau de mana sa imi impaturesti o sarma sau sa faci o ciorba de
burta, te uiti la mine ca picata din avion! Pai, da, sigur, ca asa e si fi-mea, asa sunteti toate, fi-v-ar
emanciparea de ras sa va fie! Of, ca o sa murim cu inima ne-mpacata, si eu, si ma-ta, ca prea de tot
sunteti!

-Promit ca-nvat, tusa Laura! Nu te mai necaji pe noi, ca, la o adica, ai vazut ce mandra esti si tu de
Anda, si mama de mine…deci facem si noi ceva bun, acolo, nu-i chiar asa de negru dracul. Nu?

O stia, era placa veeeche, veche. Radea, ridica din umeri, repeta, ca o mantra secreta, aceeasi
promisiune, si trecea mai departe. Era safe…pana cand se vor revedea, cu alt prilej, data viitoare. Isi
facea planurile astea in gand, in timp ce scosese tot sifonierul pe podea, cautand ceva sa imbrace la
repezeala si sa plece, cand o voce ii strica planul.

-Laaaasa-ma sa ghicesc, iar n-ai nimic sa iei pe tine si sa-ti convina! Si ai casa plina. Of, drace…ce-o sa
ma fac eu cu tine oare?

Era Mia, prietena ei de cand lumea si pamantul. Statea langa ea, privind-o dezaprobator. Nici n-o
simtise cand intrase, si, de fapt, la ce bun? Oricum Mia era ca acasa la ea. Avea cheie, trecea des sa
gateasca impreuna sau s-o penseze pe Eli, sa mai povesteasca sau sa vada un film. Nu-si bateau capul
prea mult cu ce zic ceilalti, desi de foarte multe ori treceau ca fiind lesbiene sau surori, ceea ce le
amuza teribil, dat fiind ca nu puteau sa fie mai diferite de atat.
Mia avea ochi verzi si zambet inocent, pistrui, bucle lalai, voluminoase, care-i atarnau in 10 directii,
tatuaje si prea putin chef de a da socoteala cuiva. Un mix enervant de simpatic de naturalete, tupeu
si dragalasenie, cu miros de flori de camp si cofetarie, desi lucra ca secretara.

-Mia! Fix cand voiam sa plec de acasa! Ma gandeam sa plec sa ma plimb. Sa iau orasul asta la pas, ca
tot e gol, sa explorez, sa mai fac cateva poze…mi se pare incredibil de frumos si de altfel orasul asta
cand e gol. Si vreau sa gust cat de mult pot eu din altfel-ul asta, ca e chiar editie limitata…pe bune.
Tu, ce zici, vii?

-O sa vin, dar deocamdata tu esti cea care vine cu mine. Am o surpriza pentru tine.

-Mmm…mai tii minte ce s-a intamplat ultima data cand mi-ai facut o surpriza?

-Da, ca si cand ar fi fost ieri. Si vad ca nici tu n-ai uitat, asa ca trage astea pe tine si hai. Ma asteapta
taxiul jos, am zis ca vin repede si tu uite cum esti…

Eli nu mai zise nimic, se imbraca repede cu ce gasi in preajma, sau, mai bine zis, cu ce-i alesese Mia, si
plecara. Orasul era frumos ca o femeie pe care ai asteptat luni in sir s-o vezi in patul tau, goala,
dormind, si la care te uiti cu sentimentul ca daca o atingi, dispare. Asa ca, manata de aceeasi stare, Eli
facu cat de multe poze putu, inainte sa ajunga in fata unui bloc atat de familiar.

-Nu-mi spune ca-ti faci alt tatuaj, Mia!

-Mmm…nu esti prea departe de adevar, doar ca nu imi, ci ne facem. Matching tattoos, baby! Suntem,
doar, prietene de o viata, trebuie sa sarbatorim asta asa cum se cuvine, nu?

-Matching tattoos. In Ajunul Craciunului. Noi doua. Mia, tu ai innebunit?

-Ah, dar sunt deja nebuna, dupa cum bine stii. Si, ca dovada, am si modelul. Stiu exact ce ne facem. O
sa ne faca Eric si Giulia, am desenat eu modelul si am convenit cu ei. O sa iti placa, vei vedea.

Mia era o obisnuita a salonului. Se stia cu Giulia si Eric inca din liceu, cand isi si facuse primul tatuaj,
pe a noua. Eli avusese n discutii cu Mia, fiindca o tenta ideea si nu era, totusi, convinsa in totalitate ca
vrea sau ca e pentru ea. In rastimpul asta, insa, Mia abia daca mai avea zone despre care sa spuna ca-
s nedesenate…inca. Lui Eli nu-i placuse niciodata peste masura nici de Eric, nici de Giulia, care i se
pareau amandoi mai fake decat Nike-urile din piata, de la chinezi, dar nu avusese niciodata ce sa
scoata de la Mia, care-i vedea mari artisti renegati de masele consumeriste si spalate pe creier. Marii
avangardisti, unde se adunasera, ha! Parca-i mai venea sa si rada, dar apoi isi aduse aminte ca va
incapea pe mana unuia dintre cei doi, si asta o facu sa se crispeze.

-Puteai macar sa-mi zici, sa ma lasi sa imi aleg eu artistul, Mia! Mai ales ca e prima data pentru mine,
si mai ales ca stii ca nu-i inghit pe nici unul dintre astia doi. Stii prea bine!

-La fel de bine cum stiu ca n-ai tangente cu zona asta a artei, si ca daca as fi stat pana alegeai tu,
muream de batranete si tu tot nu mai apucai sa te hotarasti. Tu o sa alegi zona de pe corp unde ni le
fac, e bine asa?

-Si vreau sa ma faca Giulia, fiindca pe Eric imi vine sa-l strang de gat cand il vad. Efectiv nu-l inghit,
nu-l suport. Ea, hai, treaca-mearga.
-Ai o parere un pic cam prea buna despre tine, miss. Daca tot e cu inghitit, as prefera s-o faca tipul ala
cret, fostul tau, nu tu. Stii despre cine zic, nu?

-Be my guest, iti dau si numarul daca vrei. Il suni, stabiliti frumos un date, ceva…sa-i spui doar ca asta
e cadoul meu de Craciun pentru el, e tot ce te rog!

-Stai, ce!? Eli, nu te recunosc. Tu nu esti asa!

-Oh, ba da. Ba da, sunt, pentru ca eu merit sa rad de el, iar el merita sa isi ia plata pentru ce mi-a
facut. Si ca sa zic drept, poate si Eric merita sa fie fericit. Nu stiu, ma mai gandesc.

-Tovarase, te-ai aranjat, gata! Si uite cum ne distruge Eli traditia si nu mai facem Revu’ impreuna!
Smiorc, smiorc! Pe bune fato ca-i dai numarul? se uita si Giulia, mirata de schimbare.

-Da, pe foarte bune. Daca am zis, am zis! Credeam ca stiti macar asta despre mine. Atata doar sa nu
uite sa-mi zica inainte sa plec de aici.

-Ca veni vorba…unde-l vrei?

-Ce sa vrea?

-Tatuajul, ca doar de-aia ne-am adunat, nu ca sa ne upgradam cunostintele despre lume si viata cu
fanteziile lui Eric, mustaci Giulia.

Eric rosi, Mia se uita curioasa, putand deja sa isi imagineze surpriza prietenei ei cand o sa vada
desenul, si in scurtul moment de liniste, timpul parca se oprise si el si statea locului ca sa admire
orasul pustiu.

-Pe umar, zise Eli in timp ce se dezbraca.

-Ai ales locul perfect!

-Dar…ce ne facem, totusi?

-Eric, ai niste apa sa ne dai? Mi-e cam sete. Asta inainte sa va spun ce si cum.

Mia era fericita. Desenul ei se baza pe un text vechi si foarte vizual, scris de Eli cu ani in urma. Bau
tacticos paharul cu apa si, asezandu-se in mijlocul camerei, incepu sa citeasca de pe niste foi
ingalbenite si cu marginile franjurate de timp.

-Mama Zmeilor are par cret si care nu o asculta, ochi albastri si piele alba,ireal de alba, daca n-ar fi
patata pe fata-i cu trasaturi aspre de pistrui. Nu e prea inalta, poarta mereu o salopeta cu umeri goi,
din solzi de matase in culoarea frunzei de iedera vara, geca de blugi si multe bratari aurii. E mereu
desculta, cu picioarele murdare si zgariate. Zambeste rar, iar atunci cand o face se lumineaza toata si
paru-i roscat nu mai pare sarmos. Mama Zmeilor e frumoasa si nu renunta niciodata.

Eli tacu o vreme, bau apa si, intr-un final, prinse glas.

-Ma uimesti. Nu credeam ca mai ai pe undeva hartiile astea, nici ca iti mai amintesti. De facut desen,
nu mai zic.
-Ei, haide! Doar nu te gandeai ca ne facem floricele, sau vreo aberatie d’aia de gimnaziu: E+M=∞<3.
Nu-i asa?

-Sincer? Nu ma gandeam la nimic din toate astea. Ma asteptam sa imi tii o mare predica despre cum
m-am izolat ca proasta pentru un idiot mitoman care sigur e pe undeva cu vreo toapa proasta. Sau
despre cum m-am salbaticit…

-Urmeaza si asta, bine ca mi-ai adus aminte. Am vrut sa fiu draguta intai.

-Mia, tot Mia, rase Giulia. Ce ziceti, gagici, ne apucam de treaba? O sa dureze ceva, ca e de intindere
mare, dar o sa arate perfect.

-Hai! Si dupa mergem toti 4 la mine! zise Eli, care era cuprinsa de o euforie nefireasca ei.

-Dar parca nu ne inghiteai, zise Eric pe tonul sau semnatura, jumatate ironic, jumatate circumspect.

-Ehh…

Curand nu se mai auzea decat bazaitul acelor. Camera prea mai larga decat era de fapt si capatase
parca un aer de templu. Eli statea cuminte si se uita pe geam cum ninge intrebandu-se daca o fi chiar
asa cum zice Mia. N-ar fi pentru prima data cand avea dreptate, dar sa se vada inlocuita atat de usor
de omul pe care il iubise atata…parca nu-i venea sa creada.

-Esti bine? Sa imi zici daca vrei o pauza sau daca te doare.

-Nu, e ok, ma gandeam doar…

-Sa stii ca la noi nu-i biserica, poti sa vorbesti cat vrei si despre ce vrei, rase Eric.

-Adevarul e ca-n incaperea asta suntem unul mai sfant ca altul! Stiti ce sfanta e Eli a noastra?

-Mia…serios, nu din nou.

-Care, care? o-ntreba Giulia in zeflemea.

-Sfanta Molima, nu-i evident?

-Nu-mi place s-o zic, dar Eli are dreptate. Gluma asta e de cacat.

-Zi mai bine ca vrei sa te dai pe langa ea ca sa te asiguri ca-ti da numarul lui Razvan.

-I-l dau oricum, dar cu o conditie.

-Stiam eu ca e prea frumos sa fie si adevarat. Ce vrei sa faca bietul Eric pentru tine, draguto? se
lamenta el teatral.

-Nu mare lucru. Sa-l suni cand ma vad cu el sa-i dau cadoul pe care i-l luasem de ziua lui. Vreau sa-i
vad reactia.

-Eric, nu face asta. Eli o sa va dea de gol.

-Ba nu! Nu de data asta.

-Si daca o face, atata lucru merita si ea. S-a facut, Eli. Gandeste-te la asta ca la darul meu de Craciun
pentru tine.

In zumzetul acelor, Eli se gandea la atatea. De la ce-o sa zica matusa Laura cand ii va vedea desenul
de pe umar, la rememorari ale povestii sale cu Razvan, in capul ei era un haos de nedescris. Cu toate
astea, reusea sa il ascunda sub o fatada calma si adunata, care te lasa cu convingerea ca e de
netulburat. Nimeni, nici macar Mia, nu stia ce insemnasera pentru ea ultimele luni.

Cate nopti albe, cate saptamani in care n-a stiut cand e zi si cand noapte, rauri intregi de lacriimi ce i
se scurgeau pe obraji, cata durere. Si nu pentru ca nu ii iubea pe cei din jurul sau indeajuns cat sa le
spuna, ci pentru ca, in sufletul ei, stia ca nu ar fi inteles-o. Ca ar fi decretat in graba ca totul e un moft
de-al ei. Ca ar fi judecat-o. Si era tot ce-i lipsea, judecata gratuita.

Atunci s-a simtit recunoscatoare si linistita. Da, poate nu-i placea neaparat pe oamenii aia, dar
adevarul e ca nici nu-i cunostea prea bine. Ii catalogase rapid si gata, nu se obosise niciodata sa-I
cunoasca vreun pic pe Eric si Giulia, doar ca sa afle ca nu erau deloc asa cum ii vazuse la inceputuri.

Incepura sa povesteasca, fiindca tacerea incepea sa-i incurce pe toti mai ceva ca o sticla de tarie
sparta-n drum. Asa afla Eli, de fapt, ca snoaba superficiala fusese, in toti anii astia, ea. Ca oamenii ia
care traiau pentru culoare si forme aveau povesti de miscat muntii.

-E sora-mea, tre’ sa-i raspund, zise Giulia cu ochii la telefon. Sper ca e bine…

Vorbira, timp in care Eli se uita cuminte spre Eric. Lucra cu atata drag, atata pasiune, incat era de
neperturbat. Pentru el, timpul si spatiul se dezintegrasera si singura materialitate de care ii pasa
atunci era pielea fina a Miei.

-Toate bune? intreba Mia.

-Da, ma sunase sa ma intrebe daca vreau sa mai facem si anul asta brad.

-Si, mai vrei?

-Cum sa nu? Si chiar daca, la un moment dat, o sa mi se ia, tot nu renunt la traditia asta. O sa facem
impreuna bradul de Craciun pana cand…

Tacu si isi lasa ochii in pamant. Eli o privea nelinistita si cumva intrebator.

-Tu nu stii, dar pot sa-ti povestesc, daca vrei.

-Nu, nu vreau sa te doara. Vad ca e un subiect dureros pentru tine.

-Ei, nu fi prostuta, pot sa-ti spun. Doar suntem prietene de-acum, nu?

-Suntem? intreba Eli cu ochi mari.

-Pai…suntem, ca eu n-am obicei sa-mi tatuez dusmanii, si nici tu nu cred ca-i primesti la tine acasa,
rase Giulia,.

-Atunci, daca asa simti ca ar trebui facute lucrurile, te ascult.

-Era o zi de vara, sa fi fost jumatatea lui august. Noi terminaseram liceul, Dia luase admiterea cu zece,
asa ca ai nostri au zis sa mergem la muntem sa sarbatorim. Si a fost o saptamana absolut perfecta:
ne-am plimbat in voie peste tot, noi ne cataram pe unde ne venea, culegeam flori si radeam. Ai nostri
erau cuplul ala care isi arata dragostea si dupa ce apar copiii, iar pe noi efectiv ne adorau. Pana
duminica, totul a fost perfect, dar duminica se termina concediul lor, asa ca am pornit-o spre casa.

Vocea ii tremura, deja lasase de o vreme buna aparatul din mana, si privea fix un punct din coltul
opus al camerei, incercand sa se replieze. In jur, toti taceau. Eric si Mia stiau despre problemele avute
de Dia, dar nici unul nu auzise, pana atunci, povestea intreaga, asa cum fusese. Giulia trase aer in
piept, ofta, si relua povestea.

-Mergeam noi asa, ascultam ABBA si ai nostri ne spuneau cea mai frumoasa poveste din lume,
povestea lor de iubire, cand… Au murit, fir-ar a dracului viata asta sa fie, au murit! si izbucni intr-un
plans cu sughituri, isteric, de nestavilit.

Din exterior, prin usa de sticla si peretii transparenti, se vedea o scena stranie. O femeie bruneta, cu
dreadlocks si tatuaje isi pusese bratele pe masa si plangea de zor, in timp ce, la alta masa, un barbat
imbracat excentric si o femeie ce ar fi trecut oricand drept seducatoare, cu ochi mari, de-un verde
ireal, insinuanti, si par cret, tuns scurt, se priveau unul pe altul incurcati, aruncand un ochi spre cea
care plangea. Eli avea, intre ei, ceva din candoarea aspra a unui inger confuz, care nu stie nici unde e,
nici ce-ar avea de facut acolo. Rupse linistea si o lua in brate pe Giulia, care nu-i paruse nicicand atat
de neajutorata.

-Lasa, plangi, ca ai nevoie de asta. Plangi, Giulia, plangi, e bine. Cine stie cat ai lasat lacrimile astea sa
te arda pe dinauntru…Eric, adu si tu niste apa, in loc sa te uiti la ea. Mia, comanzi tu ceva de
mancare? O pauza ne prinde bine tuturor.

-Multumesc, Eli. Nu trebuia sa faci asta. serios. O sa va bage in tarziu cu desenele, deja se lasa seara…

-Lasa desenele, e mai important sa fii tu bine acum. Daca zici ca suntem prietene, inseamna ca fac
doar ce ar trebui sa faca unul. Nimic mai mult sau mai putin.

Well, se pare ca tu chiar esti prietena aia care-i ingrijeste pe toti, asa cum zicea Mia.

-Serios, le-ai zis asta?

-Da, vorbi Eric, ne-a zis. Dar nu am crezut. Pareai asa…o mironosita fandosita, genul care vede lumea
ca pe o jucarie pe care i se cuvine s-o aiba, dar cred ca nimic nu e cum pare la prima vedere pe lumea
asta. Giulia…duci povestea pana la capat, poti? Daca nu, e ok…

-Nu, nu e. Eli are dreptate, m-am mancat pe dinauntru si ce vedeti voi ca sarcasm si coolness e un mix
labil de abrutizare, disperare, tentatie a sinuciderii, dar si sentiment al datoriei. Trebuie sa spun
povestea asta daca vreau sa raman macar cum sunt. Deci….

Dar nu apuca sa spuna si restul ideii, ca veni livrarea de pizza.

-Face 30 de lei, cu reducerea, zise un tip plictisit.

Ii intinsera 40 de lei, Mia ii arunca un "Pastreaza restul!" arogant, si revenira la ale lor.
-Deci, cum ziceam…au murit. A intrat unu’ cu o masina de teren in noi, cu o viteza de ziceai ca
urmeaza sa zboare, si ne-a luat in plin. Mama si tata au murit in acelasi timp, ne-au gasit cei de la
descarcerare…eu si Dia eram vii. Ei au murit tinandu-se de mana, adica asa cum au trait. Eu cu Dia era
imbratisate, dar ea era ranita grav. Numai eu n-am avut nimic. I-au facut transfuzii ca s-o poata
opera. Era doar un copil, Dumnezeule mare, doar un copil!

Un nou val de lacrimi incepu sa-i brazdeze obrajii. Musca din pizza, plangea si privea in gol, undeva
departe, ca si cum ar fi vazut pe cineva si incerca sa distinga imaginea. Isi sterse lacrimile cu maneca,
si continua sa povesteasca.

-Asa. A facut transfuzii, operatia cre i-a lasat cicatricea de pe omoplatul drept, Si a luat HIV, de la
nenorocita de transfuzie! Mai bine n-o mai facea! Tin minte ziua cand am aflat. O zi gri de octombrie,
ploioasa si rece. Tocmai ii venisera rezultatele unor analize pe care o batusem la cap sa si le faca,
pentru ca banuiam ca ceva nu-i bine cu ea. Slabea cu fiecare zi, era tot mai vlaguita, avea dureri
musculare frecvent si dureri de cap. Acum inteleg ca avea si febra, dar nu zicea nimic ca sa nu ma
sperie. Can d m-am dus la medic si mi-a sugerat sa o testez de HIV am inlemnit, dar am facut-o,
convinsa fiind ca e imposibil asa ceva.

De acum se mai racorise. Mancase putin si puse mana pe pistolul de tatuat, cand Mia o opri.

-Hai mai bine sa facem altfel. Voi oricum nu ne tatuati pentru bani, asa ca fac o comanda de taxi,
mergem la Eli, iar acolo povestim in voie. Si continuam treaba in alta zi. Ce ziceti?

-Daca si Eli e de acord…de ce nu? zise Eric.

-Eu zic sa facem ca Mia. Am si mancare facuta chiar ieri, vin…musafirii-mi mai lipseau. Mergem?

-Sunteti3 la 1, deci facem asa, zice, intr-un sfarsit, si Giulia.

Plecara, intr-un final, din salon. Luminitele faceau nota discordanta cu goliciunea orasului altminteri
atat de pestrit si aglomerat. Drumul trecu pe nesimtite. Fiecare se gandea la cate ceva, la cu totul
altceva, iar linistea dadea un aer distopic. Drumul era liber, asa ca ajunsera numaidecat in fata
blocului lui Eli, unde era aproape gol. Pe o banca din fata blocului statea o fata. Tunsa scurt, inalta,
slaba, cu un palton rosu cu croi de uniforma militara si cizme ce-i treceau de genunchi, tragea dintr-o
tigara si privea dezaprobator. Ii masura din cap pana-n picioare, si, intr-un final, vorbi.

-Tu chiar trebuie sa-ti arunci telefonul ala, Eli, ca degeaba-l ai! Ia uita-te. Sau mai bine hai ca-ti spun
eu, ca sa economisim niste timp: sunt aici de doua ore si te-am sunat de 15 ori. Nimc grav…daca ar fi
fost vara. Urcam? Ca am inghetat destul.

Era Anda, verisoara luiEli. In liceu i se zice Generalul, si pana la urma chiar in armata ajunsese sa
lucreze.

-Hai in casa, Anduta, si iarta-ma. O sa-ti explic tot, bine? zise Eli rupandu-i parca oasele dintr-o
singura imbratisare.

Erau atat de diferite incat nimeni nu-si dadea din prima seama ca sunt apropiate; rude, cu atat mai
putin. Urcara si ajunsera pana la urma in apartamentul de la 7 pe care de cateva luni il ocupa doar Eli,
cand Anda intreba:
-Eu ma duc sa pun de ceai, mai bea cineva?

Infrigurata de gerul de afara, vru toata lumea. Eli o urma in bucatarie.

-Uite ce e, vreau ca anul asta sa fie altfel. Vreau sa am un Craciun al meu, fara neamuri si intrebari,
asqa ca nici prin cap sa nu-ti treaca sa-mi zici sa merg. De fapt, eu zic sa ramai si tu. Si incearca sa nu
fii la fel de cinica pe cat te stim toti déjà, Giulia are o poveste…

Ii spuse repede despre ce e vorba, si se dusera in dormitor cu canile si ibricul aburind parfumat.
Pisica, trezita din somnul ei de pe calorifer, ii masura pe toti din cap pana-n picioare, se plimba
printre ei si, pana la urma, sari in poala lui Eric.

-Who’s your daddy? rase el in timp ce-si trecea degetele prin blana ei pufoasa.

-Doar la Eric trag toate pisicile, dintre noi trei. Sper ca ti-a spus Eli povestea pana acum si-mi pare rau
ca ma revezi…asa; ii zise Giulia Andei, un pic intimidata parca.

-Nu-ti face griji, toti avem scheletii nostri in dulap, iar eu ma bucur sincer pentru orice om destul de
curajos incat sa-i scoata la joaca, afara. Continua-ti, deci, povestea, si sa stii ca voi fi aici pentru tine,
de vrei, oricand.

Cei trei prieteni se privira incurcatI. Toti le stiau pe cele doua verisoare, dar nici una nu fusese vazuta
in trecut asa cum se aratau acum, la ani distanta. Ca sa rupa tacerea, Giulia isi scoase o tigara de foi,
o aprinse, si odata cu primul fum, relua si povestea.

-Cand au venit rezultatele surorii mele, n-am scos un sunet. M-am dus la ei, la mormantul alor nostri,
si am plans ca un copil. In sufletul meu, asta si eram, un copil obligat sa devina peste noapte femeie
responsabila. Nu stiam ce sa fac, dar stiam ca e nevoie sa se faca dreptate. Am aflat ca cel din cauza
caruia ramasesem noi orfane era baiatul unui politician, al unui prefect. Eram prea hotarata sa obtin
dreptate pentru suferinta noastra, pentru vietile noastre iremediabil schimbate, oricat ar fi durat, asa
ca am facut-o.

-Imi amintesc de proces, vuia tot cartierul ca ati facut asta la sfaturile unchiului vostru, ca sa va
imbogatiti. Vorba aia, stia toata lumea ca marea lui iubire au fost banii, deci nu era exclus, zise Anda
ganditoare.

-Au fost ani grei, nu credea nimeni ca el n-avea nici o treaba cu asta. Si daca eu m-am obisnuit
repejor cu barfele- ca suntem oportuniste, ca vrem sa facem avere pe mormantul parintilor…Dia a
suferit ca un caine. Si abia suferinta ei m-a durut, nu vorbele lumii, ca lumea…

-Eh, lumea. Cu lumea nu-i bine nicicum, niciodata. Stiti toti cum zice lumea: "Sa fii cuminte!". Trei
cuvinte. Cat urasc cuvintele astea… Sunt trei cuvinte cat o inchisoare. Trei cuvinte care
inregimenteaza, aliniaza, niveleaza, inabusa. Pun "in randul lumii" om cu om. Anihileaza orice
excrescenta de altfel. Orice diferenta, nuanta, tenta. Nu prin ele insele, ci prin repetitie. Prin lipirea
de contexte din cele mai diferite. Prin cei care ti le spun. In aparenta, un simplu indemn. In esenta,
une logiu adus obedientei. Unul succint si eficient, ca doar suntem pragmatici. Ca doar asta
inseamna, de fapt, "Sa fii cuminte!". Adica supus, bland, inert, docil. Sa nu critici. Sa nu superi. Sa fii
plat, fad, interesant doar la suprafata, o spoiala. Sa-ti insusesti limite straine de tine si de ce esti tu de
fapt. Sa te instrainezi de cine stii tu ca esti. Sa accepti o reducere la absurd consfintita de randul lumii
nu-i absurd. E cuminte. Lucru important, altmiteri, mai ales daca, din intamplare, mai esti si femeie.
Si cu asta, eu ma duc sa pun masa, zise Mia cu naduf.

O urmara toti in bucataria luminoasa, pana si Meowtilda, care se imbufnase ca-i pleca alintatorul si
se postase intr-n colt de camera, langa frigider, sa poata sa se uite urat pe toti 5 odata. Giulia bau o
cana de ceai si relua de unde o lasase.

-Totul a decurs cum ma asteptam. Amenintari sa-mi retrag plangerea, tentative de a-mi cumpara
tacerea, tot ce ai putea sa-ti inchipui. Dar n-am cedat, ca pe mine nu ma fac banii.

-Ei, bravo! Asa, si dupa? Iarta-ma ca te intrerup.

-Dupa a inceput haosul. Tribunal, casa, liceu.Pentru ca la Dia era si mai rau. Jegosul care ne omorase
familia pusese niste tipi s-o astepte dupa ore. Erau la colt in fiecare zi cu o dubita visinie. Trebuia s-o
iau eu, ca pe un copil… Viata sociala oricum n-avea, ca o aratau toti cu degetul: "Uite sidoasa!", "Faa,
cu cati ti-ai tras-o pana sa te imbolnavesti, aaa?", "Tarfooo, esti o tarfa!". Erau la ordinea zilei. A vrut
sa se lase de scoala…

-Eu o inteleg. N-as fi putut auzi lucrurile alea zilnic. Sa-mi fie aruncate in fata si sa trec pe langa. Nu ai
cum sa nu fii atins. Dia a avut mare noroc cu tine, sa stii, zise Eli in timp ce insira farfuriile pe masa.

-Si eu cu Eric. El m-a invatat sa tatuez, m-a luat ucenic in salonul unde era si el, sa imi organizez banii,
care erau oricum putini, si mi-a tinut moralul sus cand ziceam ca nu mai pot. Si nu ca-i aici, nu ca sunt
sarbatorile, dar ii sunt recunoscatoare o viata. Cine n-are un Eric, vai de viata lui!

-As face-o din nou. Ce nu zici tu e ca si voi m-ati salvat pe mine. Stii cum e, o mana spala pe alta. Toti
am fost norocosi aici.

-Ce frumoase sunt povestile astea! Uite cum si suferinta are rostul ei in vietile noastre…

-Anda, de cand ai tu vederi din astea metafizice? Ca parca n-ai vorbi tu, asa ciudat mi se pare sa te
aud zicand asta. Si nu ne stim chiar de ieri, zise si Mia, uimita.

-Dintotdeauna, dar imi tin viziunea despre lume pentru mine, si tot rau e. Cica barbatlor nu le-ar
placea femeile destepte, si cum armata e o lume a barbatilor…

-Ei, cu asta chiar nu-s de acord, sa stii! Am vazut de cate se loveste o femeie atunci cand are ceva de
zis, cand indrazneste sa-si ceara drepturile. Prietenia cu Giulia si Dia m-a facut sa fiu, sa devin, de
fapt, feminist. Si tu vii si-mi vorbesti despre o lume a barbatilor? Gresit! Nu exista lumi ale femeilor si
lumi ale barbatilor, exista o lume, una singura, si ea e a tuturor oamenilor. Sau…asa ar trebui sa fie.

-Ai dreptate, nu mi-am pus problema asa niciodata. Dar e un inceput pentru toate, iar la meu e acum.

Giulia zambi si dadu sa inceapa povestea, cand Meowtilda dadu sa sara pe masa, flamanda. Se
innoptase, iar ei stateau cu mancarea in farfurii, povestind in jurul mesei, desi li se lipisera de mult
stomacurile de sira.

-Inainte de orice, am ceva de zis. Ma gandesc de azi sa va zic sa facem sarbatorile asa, toti. Sa facem
ce ne place, sa povestim si sa fim cu adevarat bucurosi. Fara intalniri din obligatie sau intrebari la care
nu vrei sa raspunzi, venite de la oameni pe care n-ai vrea sa-i vezi. Si sa ramaneti la mine-n noaptea
asta, sa facem maraton de filme. Vreti?

Toata lumea fu de acord, inclusiv Anda, care pleca la Mega sa ia floricele si vin. Aflase atatea, incat
simtea ca trebuie sa se replieze. Iar aerul rece al noptilor era de multi ani prietenul sau de nadejde.
Se intoarse ravasita, ducand o plasa mare cu vin, snacksuri si multe globulete.

-Eli mi-a zis ca facem bradul!

-Aoleu, uitasem! Dia sigur ma asteapta!Se vede ca esti verisoara cu Eli, numai ea se gandeste la toate
pe aici…

-Eu zic sa lasam vorbaria si sa mergem. Oh, si sa luam macaroane si pentru noi, adica pentru mine si
Dia, daca o mai fi ramas ceva…

-A ramas, slava cerului! Cheama un taxi cata vreme Mia ma ajuta sa ambalez cratita.

Giulia le zambi, ii scrise un mesaj scurt surorii sale, un "Fa-te frumoasa, am o surpriza!" si zambi.

-Nici nu stiti cat de bucuroasa ma faceti! Nu mai tin minte cand a fost ultima data cand cineva a vrut
s-o integreze in grupul ala si pe sora mea, bolnava. V-as multumi, dar e prea putin. Abia asta e un
miracol de Craciun!

-Lasa asta, nu costa nimic sa fii un om bun, dar o sa ne coste daca ne ratacim, asa ca zi adresa si sa-i
dam drumul.

-Aleea Crizantemelor, nr. 9.

Ceilalti erau deja gata, asa ca plecara cu bratele pline si parca de-o euforie nefireasca, fericiti de noi
descoperiri, noi oameni, de un altfel ce parca batea la usa. Singura nemultumita era Meowtilda, care
se intoarse ofuscata din prag, reluandu-si locul pe caloriferul din dormitor, fara sa-si ia ramas bun.