Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
in prezent, promotorul unui proiect amplu, intitulat "Viata mea: un joc serios",
in cadrul caruia intalnirile "Intre noi, parintii" aduna fata in fata pe toti cei
preocupati sa devina parinti mai buni, mai intelepti, mai responsabili. Dincolo
de valentele pretioase ale implicarii sale intr-un proiect menit sa schimbe in
bine lumea noastra, a celor care isi cresc copiii cu atentie, cu mare dragoste, cu
simt de raspundere, am stat de vorba cu Aurora Liiceanu despre despartiri si
despre cum ne pastram iubirile, despre tradare si despre lasitate, despre
politica, despre viitor...
Marea Dragoste / Tango: Asistam in fiecare zi la despartiri mai mult sau mai putin
scandaloase. Cum depasim ura fata de fostul partner care ne-a inselat, care ne-a tradat, care
ne-a parasit pentru alta?
Aurora Liiceanu: Eu cred in puterea timpului, in rezolvarile care vin odata cu timpul. Si
cred ca exista in mentalul feminin, dar si masculin al omului ideea ca, cu cat stai mai mult
impreuna cu cineva si te desparti, cu atat esti mai vinovat daca parasesti scena conjugala.
Asta, de obicei, se leaga cu ideea varstei la care esti parasit sau nu. Si, daca va aduceti aminte,
ideea este ca, desi discursul religios nu-l mai ia nimeni in serios cand se face nunta, totusi
ideea de legamant pe viata, in sensul de trecere a anilor, inca rezista. Asta este si motivul
pentru care foarte multe femei, si barbati, dar in special femei, se asteapta sa se linisteasca
turbulentele partenerului, mai ales cele masculine, sperand ca dupa trecerea unor ani nu va
mai face gesturi extreme, asa cum a facut, de exemplu, Petre Roman, care a ajuns sa se
desparta, totusi. Pentru ca grosul e in spate si nu inainte. Deci, ideea este ca, in general,
exista tendinta de a il culpabiliza pe cel care pleaca, fara sa-si puna vreo problema cum ca, in
orice cuplu, ambele parti au o implicatie si o responsabilitate fata de felul cum merge relatia.
O relatie, ca si o planta, nu trebuie lasata sa se usuce. Ca nu mai inverzeste.
Timpul inapoi nu se intoarce. Degeaba incerci sa animezi o relatie cand ea este
moarta.
Marea Dragoste / Tango: Dar se poate pune problema asa: se spune ca nu pleaca nimeni
daca e bine acasa, daca e indragostit si daca relatia functioneaza si daca cei doi sunt fericiti.
Ca intre doi oameni fericiti nu poate interveni nimeni... Poate sa vina Angelina Jolie, nu
poate sa imi ia sotul cat timp noi ne iubim si suntem fericiti impreuna.
Aurora Liiceanu: Da. Dar asta tine, in general, doar o perioada. Eu cred ca omul e foarte
aparat de ispite si nu e vulnerabil la schimbare in perioada in care este indragostit.
Indragostirea, insa, nu dureaza prea mult, iar in momentul in care relatia se stabilizeaza intr-
un fel de rutina, de acolo inainte incepe sa devina amenintatoare prezenta unei persoane de
sex opus care poate sa sparga acea rutina si sa dea senzatia unei alte relatii, a ceva nou,
atractiv. Insa noul, in general, este ambivalent. Pe de-o parte atrage si, pe de alta parte, te
sperie. Pentru ca nu poti sa stii unde duce. Si niciodata o relatie noua nu iti aduce suta la suta
siguranta ca ea va ramane incremenita in timp.
Marea Dragoste / Tango: Si atunci apar tentatii, chiar si intr-o relatie care functioneaza
bine? Chiar daca eu si sotul meu suntem fericiti si ne iubim inca? Sigur ca am intrat intr-un
fel de rutina, ca nu putem trai numai in intalniri romantice. Avem copiii, ii ducem la scoala.
Dar cat relatia, cel putin in mare, functioneaza bine, e posibil sa te indragostesti de altcineva?
Aurora Liiceanu: Nu. Eu cred ca atunci cand se intampla lucrul asta, deja o parte dintre
cele doua parti implicate sau chiar amandoua nu mai muncesc la relatie. Si daca nu mai
muncesc, daca nu o cultiva in continuare, ca sa nu poti sa fii vulnerabil la atractiile de pe
tusa, de alaturi, atunci cred ca relatia nu poate sa ramana vie mlta vreme. Eu compar foarte
mult relatia cu o planta. Daca uzi acea planta, nu se va usca. ...
Dar daca nu ai grija ca s-o cultivi – nu ma refer la cactus – atunci planta, care este relatia, o
sa traiasca, altfel se usuca. Problema este ca foarte multe persoane cu care am discutat ajung
intr-o criza disperata atunci cand planta e uscata - uscata si nu mai inverzeste, orice ai face. O
relatie, ca si o planta, nu trebuie lasata sa se usuce. Ca nu mai inverzeste. Timpul inapoi nu se
intoarce. Degeaba incerci sa animezi o relatie cand ea este moarta. Daca vrei sa dau un
exemplu concret, este exact situatia aceea cand vezi in filme ca-i pune un fel de fier calcat pe
inima si ala se zbate, inca putin, adica face o incercare sa-si revina, dar pana la urma renunta,
moare. Altii isi revin. Ei, cine poate sa te traga de maneca si sa-ti spuna ca mai e putin si
relatia ta moare? Ud-o! Pentru ca daca o faci la timp, s-ar putea sa mai gasesti un moment
cand celalalt este inca sensibil sau vulnerabil la ceea ce exista in relatie. Dar sunt situatii in
care atunci cand cineva depune eforturi si vrea sa animeze o relatie nu mai are cum, nu mai
exista nimic, nimic. Relatia e moarta. E rigida. Acel barbat sau acea femeie nu mai are
senzori care sa poata fi animati sau miscati de celalalt.
Poate c-ar trebui sa invatam si lucrul acesta ca, din cand in cand, trebuie sa
stam la masa, sa bem o bere sau sa mancam ceva impreuna, si, stand in coate, sa
discutam daca relatia noastra este buna, daca n-au aparut fisuri
Marea Dragoste / Tango: Spuneai ca nu ne-nvata nimeni cum sa ne purtam intr-o relatie.
Nu mama ar trebui sa ne invete asta?
Aurora Liiceanu: Dar eu cred ca si tata.
Marea Dragoste / Tango: Dar, apropo de ce-i invatam despre relatia intre un barbat si-o
femeie...
Aurora Liiceanu: Nu-i invatam nimic...
Marea Dragoste / Tango: Oare n-ar trebui sa le dam ca exemplu relatiile noastre de
parinti: uite eu, ca mama, asa iubesc un barbat... Ca e tatal tau sau ca este un alt barbat, eu
asa il iubesc...
Aurora Liiceanu: Vezi, Alice, doar in anumite filme, copiii isi percep mama ca femeie si
tata ca barbat. Dar, pentru copii, in general, parintii n-au sex.
Marea Dragoste / Tango: Sunt diferite mamele de baieti de mamele de fete? Au instinctul
acesta de soacra fata de nurori, sau, de fapt, e doar o poveste a lui Ion Creanga care ne-a
influentat perceptia? Difera instinctul de mama de baiat de instinctul de mama de fata?
Aurora Liiceanu: Mamele de baieti si mamele de fete sunt popoare diferite. Sunt cu totul
diferite. Mama de baiat nu suporta ca pe terenul ei sa vina alta femeie. Chit ca nu se culca cu
baiatul ei. Pe cand mama de fata nu stie cum s-o expedieze, cu dorinta sa vina si ea pe langa
ea, eventual, dar oricum s-o expedieze. Femeile pleaca de acasa. Exista „Ia-ti, mireasa, ziua
buna“. De ce nu s-a spus niciodata „Ia-ti, mire, ziua buna“? Pentru ca el nu pleaca niciodata
de acolo, pe cand ea pleaca. Femeile, ideologic vorbind, se duc sa-si faca cuib in alta parte.
Barbatul, nu. De altfel am vazut statisticile. Divorturile sunt date de femei, dar induse de
barbat. Femeile nu mai suporta, dau divort, dar nu pentru ca ea vrea sa-si ia lumea in cap. Iar
cele care sunt ...
ate de barbati sunt in 67% dintre cazuri influentate de mamele lor.
Marea Dragoste / Tango: Cum te descurci de cand ti s-a intors baiatul in tara. Apropo de
ce discutam, despre mamele de baieti, s-a schimbat ceva?
Aurora Liiceanu: Da. Fiul meu, dupa parerea mea, a venit din Japonia cu o dimensiune pe
care n-o avea. Japonia este o tara in care exista un cult foarte puternic al parintilor. Japonia
are fata de parinti, fata de bunici, un respect si o deferenta extraordinara. Spre deosebire de
cultura noastra, unde apar adesea si interese materiale in relatiile cu parintii. Eu am stat cu
mama, ca sa-mi lase mie casa, eu am stat cu bunica si eu o mostenesc... La ei lucrurile se
petrec mult mai corect, fara targurile de genul acesta. Adica este foarte clar ca daca sunt mai
multi copiii, unul dintre ei, printr-o intelegere tacita sau explicita trebuie sa se ocupe de
parinti, iar ceilalti sa participe. Dar unul sa fie mai aproape de ei. Mie mi se pare, totusi, ca la
noi nu mai exista un respect real fata de relatia copil- parinte, ca dovada ca intr-o tara asa
tembela ca Romania statul nu-si pune problema, de exemplu, ca pleaca femeile la munca si
lasa copilul, fara nici un act, fara nici un contract, fara nimic.
Marea Dragoste / Tango: Si sunt multi oameni care au decis ei, de buna voie, sa nu aiba
copii niciodata.
Aurora Liiceanu: Da. Asta mi-aduce aminte ca am mers o data cu avionul cu o doamna din
Bacau care era profesoara. Si venea de la Paris, unde fiica ei era maritata cu un francez. Si ea
zicea „nu inteleg viata deloc. Am un fiu care lucreaza nu stiu unde, nu conteaza, care e
casatorit, are doi copii, ii creste traditional. Iar fiica mea care nu vrea sa faca copii, se intelege
foarte bine cu sotul ei si amandoi cresc intr-un mod absolut devotat un catel. Ei doi au
stabilit asa: noi nu vrem copii, noi ne intelegem foarge bine, o sa ne luam un catel si-o sa ne
ocupam de el.“ Sigur, si un catel te responsabilizeaza, dar eu cred ca e mult mai usor sa cresti
un catel decat un copil. Catelului nu trebuie sa-i gasesti o profesie, o familie, n-ai ce sa discuti
cu un catel, din punctul asta de vedere el e doar un catel.
Marea Dragoste / Tango: Sa stii ca cei care au catei o zica "nu stiti voi, care n-aveti catei,
ce greu este."
Aurora Liiceanu: Bun, asta se intampla pentru ca este exploatata industria asta si pentru
ca, asa cum vorbeam la un moment dat, bariera, frontierele clasice care existau intre lumi
diferite acuma sunt fluide. Sunt absolut fluide. Catelul poate sa traiasca exact ca un copil.
Catelul are garderoba, catelul isi serbeaza ziua, e luat in vacante, face parte din familie, pe
cand inainte, catelul era in familie, dar exista o bariera intre oameni si animale. Acum bariera
asta a disparut. Drepturile animalelor au terminat si cu aceasta bariera. Sau, cum discutam,
la un moment dat, mi-am dat seama de fluidatatea si de stergerea acestor bariere vazand
intr-un ziar englezesc un articol in care scria asa – traduc in romaneste – „nimic nu e mai
natural decat un par colorat“. Dar nu scria, desigur, "nimic nu e mai natural decat un par
artificial". Desi un par colorat e un par artificial. Deci voia sa stearga aceasta diferenta intre
natural si artificial. Asta era problema.
Deci aceste bariere pe care le discuta psihologii foarte mult nu mai exista, sunt fisurate. De
exemplu, cine si-ar fi inchipuit ca o calugarita o sa faca doi copiii. Cine si-ar fi inchipuit ca
preotii se duc la „Romanii au talent“, cine si-ar fi inchipuit ca un militar se imbraca in
uniforma si se duce in societatea civila, la Universitate? Deci asta inseamna bariere care s-au
dus. S-au dus, nu?
Lumea este in aceasta schimbare extraordinara si trebuie sa intelegem ca e asa... Sau cum
discutam la un moment dat cu tine despre fenomenul Cougar. Exista mentalitatea ca doar un
barbat in varsta isi poate lua o iubita tanara. Acum o femeie in varsta isi ia un barbat tanar.
S-a terminat cu aceasta demarcatie absolut rigida intre lumi. Acum o minora poate sa devina
mama. De asemenea, o femeie care poata sa fie bunica, avem cazul in Romania, poate sa
devina mama. Toate sunt legate de timp, dar barierele lumilor au disparut si asta trebuie sa
inteleaga si parintii, pentru a-si putea creste copiii.
Marea Dragoste / Tango: Care sunt, de fapt, cel mai des intalnite probleme ale parintilor
in relatia cu copiii lor?
Aurora Liiceanu: Instrainarea care are loc la varsta adolescentei cand copiii simt ca nu
mai au nevoie de parinti. Nu le mai trebuie decat sustinerea la nivel financiar, material, dar
sufleteste nu le ...
mai trebuie. Si rau este ca nici parintii nu fac eforturi cu adevarat ca sa construiasca o relatie
extrafizica. Majoritatea parintilor pe care-i cunosc, cand vine copilul acasa, chit ca are 25 de
ani si e cu slujba, chit ca are 16 ani si e la liceu, intreaba:: „Ti-e foame? Ai mancat ceva? Sa-ti
dau ceva sa mananci?“ Relatia merge pe partea fizica, intareste aceasta parte fizica. N-am
vazut un parinte sa spuna: „Ai avut probleme, ti-e bine, cum ti-a mers?“ Si atunci, ce
apropiere vrei sa aiba copilul fata de tine, cand tu construiesti relatia numai in jurul burtii si
a fizicului?
Marea Dragoste / Tango: Deci, ar trebui construita relatia dintre parinti si copii in cu
totul alt registru, de la bun inceput.
Aurora Liiceanu: Da, insa aceea este calea grea. Asta e usoara. E mult mai usor sa faci
clatite decat sa porti o discutie. Recunoaste.
Marea Dragoste / Tango: Voiam sa te intreb, in plan personal, ai decis sa ai un copil sau
ai fi putut sa traiesti fara sa ai un copil? Cat de insemnata a fost decizia asta la nivelul
propriei tale vieti?
Aurora Liiceanu: Fac parte din generatia in care decizia a venit peste mine. Decizia era il
fac sau nu il fac.
Marea Dragoste / Tango: Si parintii se pot implica in evenimentul asta? Ii pot ajuta intr-
un fel sa faca pasul asta cu mai multa intelepciune?
Aurora Liiceanu: Am observat ca a inceput sa-si faca foarte discret loc aceasta idee: nu
face ceva pana cand nu esti pregatit sa faci. Pentru ca in momentul in care pasul ...
asta, ca vorbim de adolescenti, se face din curiozitate, nu esti pregatit. Ai un comportament
de risc. Si de obicei o faci la presiunea exterioara. Cei din grupul tau iti spun: "bai, ce proasta
esti, ai ajuns la o varsta si nu faci si tu ce-am facut si noi". E presiunea grupului care te vrea
inclusa si nu exclusa.
Marea Dragoste / Tango: Sau presiunea din relatie. Pentru ca si despre asta se vorbeste
foarte mult. Prietenul meu ma presa sa fac pasul asta si eu il iubeam, n-am vrut sa-l pierd, si-
atunci...
Aurora Liiceanu: Parerea mea este ca este un test. Si mie mi s-a intamplat sa am o
studenta care, pe banii ei, ea avand o bursa in strainatate, si-a invitat iubitul pe avion,
suportand ea toate cheltuielile ca el sa vina sa stea cu ea de Craciun, pentru ca a zis: „Eu nu
pot sa-l las singur pana de Paste si vreau de Craciun sa nu fie singur“. Pentru ca, sunt absolut
convinsa, ideea ei era ca el era o prada usoara. Pe cand cu controlul ei alaturi n-ar fi avut
acest risc. Iar eu cand i-am spus: "dar nu-ti dai seama ca asta e o oportunitate, foloseste-o ca
pe un test!Faptul ca el ramane langa tine de la distanta, pana de Paste si te-asteapta e un test
bun. Tu pierzi un test. Trebuie sa te gandesti ca daca ar fi pierdut acest test insemna ca nu
merita sa-l pastrezi... Pe cand asa, n-ai sa stii niciodata. Nu vei avea certitudinea, pentru ca ai
umblat tu, ai intervenit tu in povestea asta."
Marea Dragoste / Tango: Pentru ca, din iubire, facem tot felul de gesturi absurde.
Aurora Liiceanu: Nu. Nu din iubire. De teama ca-l pierdem pe cel de langa noi.
Frica este ca si gelozia. Frica cred ca vine din faptul ca nu ne iubim si respectam
suficient, incat sa ne dezbaram de oamenii care nu ne corespund noua
Marea Dragoste / Tango: Si atunci cum scapam de frica asta ca-l pierdem pe cel de langa
noi, o teama care ne transforma in niste monstri care controleaza tot?
Aurora Liiceanu: Frica este ca si gelozia. Frica cred ca vine din faptul ca nu ne iubim si
respectam suficient, incat sa ne dezbaram de oamenii care nu ne corespund noua. Eu
consider ca, intotdeauna, atunci cand suntem intr-o relatie bazata pe frica, pe compromis, ar
trebui sa avem acest slogan: „Sunt o perla, el e un bosiman. Ii trebuie gablont. Eu nu sunt
glabont, eu sunt o perla veritabila si merit sa fiu pretuita ca atare“.
Am vazut femei care au spus „o sa trec peste chestia asta, peste infidelitate,
peste tradare" si totusi n-au putut sa treaca. Si-au otravit toata viata pana cand
au renuntat
Marea Dragoste / Tango: Dar sunt atatea alte compromisuri! Oamenii stau impreuna si
dupa ce se mint, dupa ce se inseala, dupa ce stiu ca partenerul are un amant. Fac un milion
de compromisuri.
Aurora Liiceanu: Fac un milion de compromisuri si mai e si chestia asta care tine tot de
compromis, in sensul ca zici: rau cu rau, dar mai rau fara rau. E proverbul care-ti arata ca e
preferabil un rau decat fara raul ala. Ca poate sa fie un rau mai mare caruia tu ii spui
solitudine, pentru unii. Am ajuns la concluzia ca fiecare trebuie sa faca compromisuri in
viata. Problema este ce fel de compromisuri faci, cat de mari, cat de mici, in ce zona a vietii.
Dar cred ca compromisul este, totusi, o forma de adaptare. Dar am vazut foarte adesea
situatii in care s-au facut compromisuri si pana la urma relatia n-a tinut. Adica pretul nu
tinea. Am vazut femei care au spus „o sa trec peste chestia asta, peste infidelitate, peste
tradare" si totusi n-au putut sa treaca. Si-au otravit toata viata pana cand au renuntat. Multi
oameni isi inchipuie ca pot face fata unui compromis. Dar cand il traiesti, pentru unii este
insuportabil.
Marea Dragoste / Tango: Multi oameni spun ca nu se despart, desi s-au inselat sau s-au
mintit, afirmand ca raman, totusi, impreuna de dragul copiilor. Pretextul asta este
transformat intr-un motiv nobil. Spun: "eu de fapt, am trecut peste asta nu pentru mine, ca
eu n-as fi trecut, ca eu ...
unt mandru, mandra, dar am facut-o pentru copiii, ca sa aiba copiii un tata sau o mama."
Aurora Liiceanu: Eu cred ca asta e o minciuna neconstienta. Si am sa-ti dau un alt
exemplu, care tine si de un infantilism al nostru. De exemplu, romanii spun totdeauna: noi n-
am avut colonii, nu am calcat pe altii, nu am vrut sa furam de la altii sau sa cucerim alta tara,
pentru ca suntem un popor virtuos si cu valori. Eu sunt convinsa ca, in situatia asta, e
transformata o limita, un defect, intr-o virtute. Eu cred ca nu eram in stare sa ne organizam
in nici un fel, daca nu venea altcineva sa ne organizeze. Iar ca sa calci un alt popor, trebuia sa
existe o coeziune si un scop comun care la romani e foarte greu de atins.
Dau un alt exemplu: o femeie foarte urata se considera ca e virtuoasa pentru ca ea respinge
barbatii. Dar, de fapt, ii place, din adaptare, sa creada chestia asta ca nu se uita nici dracu’ la
ea si transforma acest deficit intr-o valoare.
Marea Dragoste / Tango: Si atunci cand zici ma insala barbatul, are o amanta si eu stiu
asta, dar de fapt eu sunt o femeie de casa si-l iert pentru asta si stau mai departe cu el de
dragul copiilor, care este pacaleala pana la urma?
Aurora Liiceanu: Pacaleala este ca, exact ca si in povestea cu coloniile si cuceririle
teritoriale, femeia pune motivul pe copil, dar motivul nu e adevarat.
Marea Dragoste / Tango: Si de ce sa tii un barbat care are o amanta, de ce sa-l mai tii
acasa, la ce bun?
Aurora Liiceanu: Pentru ca, pentru multa lume, e mai bine sa ai acolo, pe cineva, decat sa
fii singur sau s-o iei de la capat, sa iesi din rutina. E chestie de mentalitate. Uite, de exemplu,
tu ai fost in Grecia. Grecoaicele nu se supara la adulter.
Marea Dragoste / Tango: Da, dar ce exemplu le dam noi copiiilor astora, facuti astfel? Ce
le explicam cand ei o sa inteleaga, la un moment dat, ca mama m-a facut ca sa aiba pensie
alimentara de la tata fotbalistul si nici n-au fost casatoriti niciodata sau au avut doar o
aventura, n-a stat cu mine in casa niciodata?...
Aurora Liiceanu: Si de unde stii ca el isi penalizeaza mama si nu zice despre ea ca e un bun
exemplu?
Marea Dragoste / Tango: Nu stiu. E cu atat mai grav. Mai bine ar penaliza-o, decat sa o ia
drept un bun exemplu...
Aurora Liiceanu: Iti spun ceva. Hai sa ne urcam pe o scara mai inalta. Momentul in care
pui problema culturii relatiilor, ai in subsidiar valoarea stabilitatii. Daca n-ai valoarea
stabilitatii, nici n-ai nevoie sa cultivi o relatie.
Marea Dragoste / Tango: Da, insa valoarea stabilitatii e importanta pentru fericirea
copiilor nostri, pentru noi conteaza mai mult sau mai putin, dar pentru ei e importanta.
Aurora Liiceanu: Nu e chiar asa. Pentru ca timpul trece repede, 16 ani se duc, si dupa 16
ani un copil nu mai e langa tine, zboara din casa. Daca nu financiar, mental tot zboara, se
duce in lumea lui.
Marea Dragoste / Tango: Noi, ca adulti, suntem morali, imorali, fericiti sau nefericiti, dar
categoric orice om care a facut un copil isi doreste sa fie fericit copilul lui.
Aurora Liiceanu: Da, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-l aduci pe el la ideea de fericire
asa cum o definesti tu. Fericirea e un concept personal. Poate ca copilului trebuie sa-i arati
diferite modele de fericire, de modele de stil de viata si el sa-si aleaga. Poate ca pana la urma
el n-o sa pice pe modelul tau. Poate ca pana la urma o sa-i placa sa fie alt model decat esti tu.
Poate sa-ti spuna: ce vrei, draga mama, mie imi plac lucrurile, obiectele, ...
masinile, imi plac excursiile, cine-mi da mai mult, acolo ma duc si eu sunt fericit, care e
problema? Fericirea copilului n-are nici o legatura cu fericirea pe care i-o proiectezi tu.
Marea Dragoste / Tango: Deci nu putem sa aranjam noi cumva fericirea copiilor nostri?!!
Aurora Liiceanu: Problema astazi este ca s-a trait intr-un mediu cu valori traditionale in
care traia majoritatea, ori acum ai n alternative de a-ti trai viata, ai n, o droaie, ai de ales.
Inainte n-aveai ce sa alegi. Pentru ca nu cred ca exista vreo mama care sa spuna: "draga mea,
intra intr-o relatie, vezi ce faci, poate vrei sa fii amanta, poate vrei sa fii lesbiana, poate vrei sa
pleci in lume... Faci ce vrei tu". Nici nu ti se spunea ce sa faci, pentru ca era normal s-o iei pe
calea traditiei. Faceai studii, faceai, daca se poate, toata lumea trebuia sa faca facultate, iti
luai o paine mai alba, mai usoara, faceai copiii, bunicii imediat se duceau cu iaurtul in
Berceni, il duceau la gradinita. Asta era cursul vietii nimeni nu se abatea de la asta. Or, acum
il vezi pe Elton John cu iubitul lui cum isi cresc copilul.
Marea Dragoste / Tango: Dar crezi ca mama lui n-o fi suparata? Eu cred ca mama lui
Elton John, daca o avea, e destul de suparata, sau a fost, la inceput...
Aurora Liiceanu: Eu cred ca lucrurile se schimba. Cred si ca oricare dintre copiii tai, Iza,
Victor sau Ilona, oricare va avea o cu totul alta deschidere fata de lume decat ai tu. O sa zica
"da, foarte bine, daca traiesc asa, treaba lor". Eu asa cred. Cum au facut scriitoarele lesbiene
din Franta cand la o discutie au spus ca nu e corect ca in literatura este prezenta, majoritar,
iubirea dintre un barbat si o femeie. Ca trebuie sa fie si iubirea dintre o femeie si o femeie.
Romeo si Julieta este matricea prin care traim toti. Dar se pare ca poate sa fie Romeo si cu
Bartolomeo sau Julieta cu Cordelia, fara sa fie nimic rau in asta...