Cuprins

Introducere ............................................................................................................................... 2
Istoric ....................................................................................................................................... 3
Definiţii fundamentale ............................................................................................................. 4
Aplicabilitatea rețelelor Petri deterministe și stochastice (RPDS) . ........................................ 6
Rețele Colorate Petri ................................................................................................................ 7
Modelarea cu ajutorul rețelelor Petri ....................................................................................... 9
Apariția și eliminarea defecțiunilor echipamentului ............................................................. 11
Concluzii. ............................................................................................................................... 13
Bibliografie ............................................................................................................................ 14
 Introducere
Reţelele Petri sunt un instrument pentru studiul sistemelor. Teoria reţelelor Petri
permite unui sistem să fie modelat de către o reţea Petri, realizându-se astfel o reprezentare
matematică a sistemului. Analiza reţelei Petri poate apoi să furnizeze informaţii importante
despre structura şi comportamentul dinamic al sistemului modelat, putând fi folosită pentru
a evalua sistemul modelat şi pentru a sugera îmbunătăţiri sau schimbări. Astfel, dezvoltarea
unei teorii a reţelelor Petri se bazează pe aplicarea reţelelor Petri în modelarea şi proiectarea
sistemelor. Rar vom găsi o ramificatie a Informaticii in care cercetarea să stagneze sau să se
desfașoare anevoios. Retelele Petri nu fac exceptie–dovada sunt multiplele aplicatii practice
dezvoltate pe baza acestora. În general, însă, Retele Petri sunt considerate mai dificil de
abordat, în lucrare se prezintă fundamentul teoretic al retelelor Petri care pe parcursul celor
aproape cinci decenii de la prezentarea tezei de doctorat a matematicianului german Carl
Adam Petri, au aratat o deosebită flexibilitate în abordarea numeroaselor tipuri de probleme
practice, precum si o mare capacitate de extindere ca sfera de operare, prin inglobarea unor
puncte de vedere tot mai complexe.
Scopul lucrării este de a prezenta metode de modelare şi evaluare a performanţelor rețetelor
de comunicare (RC). Definirea modelelor de funcţionare a RC. Modele matematice ale
proceselor de prelucrare a datelor. Metode bazate pe teoria reţelelor Petri. Reţelele Petri
stochastice (RPS). Modelarea prin reţele Petri hibride stochastice şi evaluarea
performanţelor sistemelor multiprocesor, tolerante la defecte. Estimarea productivităţii
sistemelor. Etapa elaborării şi îmbunătăţirea performanţelor sistemelor de calcul. Metode şi
modele de evaluare a fiabilităţii structurale şi temporale ale sistemelor şi reţelelor de
comunicare.

2
 Istoric

Reţelele Petri sunt proiectate special pentru a modela sisteme cu componente cu interacţiune
concurentă. Reţelele Petri au la bază studiile lui Carl Adam Petri (lucrarea de doctorat).
A.W. Holt extinde proiectul pentru teoria sistemelor informaţionale (Information System
Theory Project)
1970 Jack B. Dennis reţelele Petri şi metodele aferente Institutul de Tehnologie din
Massachusetts (M.I.T.)
Din 1978 grup de cercetare la Hamburg Germania.
Datorită evoluției microelectronicii moderne, complexitatea sistemelor electronice integrate
este în continuă creștere. De exemplu, numărul de tranzistori care pot fi integrați pe o
singură bucată de siliciu se dublează la fiecare 18 luni, în conformitate cu Legea lui Moore
(Moore, 1965). În același timp, costurile de producție sunt dispozitive cu adâncime sub-μ cu
dimensiuni caracteristice de până la 45 nm, fiind în creștere drastică.
Datorită acestui progres, astăzi, sistemele complete sunt integrate pe o singură matriță de
siliciu ca așa-numitele sisteme pe cip (SoCs). Marea complexitate a acestor SoC-uri și
costurile de producție foarte ridicate. În plus, erorile sunt în procesul de proiectare.
Prin urmare, domeniul de explorare bazat pe modelare are o importanță tot mai mare.
Modelul bazat pe rețele Petri permite o analiză calitativă și cantitativă a posibilelor
alternative de implementare .

3
 Definiţii fundamentale
Structura unei reţele Petri
O reţea Petri este compusă din patru părţi:
- o mulţime de locaţii S;
- o mulţime de tranziţii T;
- o funcţie de intrare I;
- o funcţie de ieşire O.
Funcţiile de intrare şi ieşire sunt relaţii între T (mulţimea de tranziţii) şi S (mulţimea de
locaţii). Funcţia de intrare I este o funcţie de la o tranziţie tj la o colecţie de locaţii I(tj) care
poartă numele de locaţiile de intrare ale tranziţiei. Funcţia de ieşire O este o funcţie de la o
tranziţie tj la o colecţie de locaţii O(tj) care poartă numele de locaţiile de ieşire ale tranziţiei.
Structura unei reţele Petri este definită de locaţiile şi tranziţiile sale, de funcţia sa de intrare
şi de cea de ieşire.
Grafuri pentru reţele Petri
• O structură de reţea Petri constă din locaţii şi tranziţii. Corespunzător acestora, un graf de
reţea Petri are două tipuri de noduri. Un cerc reprezintă o locaţie; Un pătrat (sau o bară)
reprezintă o tranziţie. Deoarece un cerc reprezintă o locaţie, am numit cercurile locaţii.
Similar, am numit barele tranziţii.
• Arcele direcţionate (săgeţile) conectează locaţiile şi tranziţiile, unele fiind direcţionate de
la locaţii la tranziţii, altele de la tranziţii la locaţii. Un arc direcţionat de la o locaţie pi la o
tranziţie tj defineşte locaţia ca fiind o intrare a tranziţiei. Intrările multiple într-o tranziţie
sunt indicate prin arce multiple de la locaţiile de intrare la tranziţii. O locaţie de ieşire este
indicată printr-un arc de la o tranziţie la o locaţie. De asemenea, ieşirile multiple se indică
prin arce multiple.
Marcajele reţelelor Petri
• Un marcaj este o asignare de jetoane locaţiilor unei reţele Petri. Conceptul de jeton este un
concept fundamental în teoria reţelelor Petri (la fel ca locaţiile şi tranziţiile). Jetoanele
sunt asignate locaţiilor unei reţele Petri si pot fi gândite ca aparţinând acestora. Numărul şi
poziţia jetoanelor se pot schimba în timpul funcţionării unei reţele Petri. Jetoanele sunt
folosite pentru a defini funcţionarea unei reţele Petri
4
 Reguli de funcţionare pentru reţele Petri
• Funcţionarea unei reţele Petri este controlată de numărul şi distribuţia jetoanelor în reţeaua
Petri. Jetoanele sunt rezidente în locaţii şi controlează execuţia tranziţiilor reţelei. O reţea
Petri se execută prin declanşarea tranziţiilor. O tranziţie se declanşează prin mutarea
jetoanelor din locaţiile de intrare şi crearea de noi jetoane care sunt distribuite în locaţiile de
ieşire.
• O tranziţie se poate declanşa dacă este posibilă. O tranziţie este posibilă dacă fiecare dintre
locaţiile sale de intrare conţine un număr de jetoane mai mare sau egal cu numărul de arce
de la acea locaţie la tranziţie. Sunt necesare jetoane multiple pentru arce
multiple de intrare. Jetoanele din locaţiile de intrare care permit o tranziţie sunt jetoanele
sale de validare.
Evenimente şi condiţii
• Evenimentele sunt acţiuni care au loc în sistem. Apariţia acestor evenimente este
controlată de starea sistemului. Starea sistemului poate fi descrisă ca o mulţime de condiţii.
O condiţie este un predicat sau descriere logică a stării sistemului. Astfel, o condiţie poate fi
fie adevărată, fie falsă.
Deoarece evenimentele sunt acţiuni, ele se pot produce. Pentru ca un eveniment să se
producă, s-ar putea să fie necesar ca anumite condiţii să fie adevărate. Acestea se numesc
precondiţiile evenimentului. Apariţia evenimentului poate determina ca precondiţiile să nu
mai fie adevărate, şi poate stabili ca alte condiţii, numite postcondiţii, să devină adevărate.

În secțiunea următoare va fi prezentată o scurtă introducere la metodele rețelelor Petri.

Modelarea cu aceste metode specifice va fi ilustrată prin exemple de bază descriptive. În
primul rând, se schițează designul cu așa-numitele rețele Petri deterministe și stochastice.
Ulterior, sunt prezentate pe scurt rețele Petri colorate care extind posibilitățile rețelelor Petri
deterministe și stochastice.

5
 Aplicabilitatea rețelelor Petri deterministe și stochastice (RPDS) .
Pentru a demonstra aplicarea RPDS la structurile de comunicare model, un RPDS de bază
este descris în figura 1. O schemă de arbitraj simplificată care gestionează concurența unui
controler DMA și a unui procesor pentru interfața critică a memoriei de resurse este
modelată aici.
În cele ce urmează, vor fi explicate două aspecte ale stării actuale și urmările acestora
pentru următoarea stare a acestei rețele simple. Așa cum se poate vedea în figura 1, locul
cererii de memorie a procesorului și locul de acces acordat pentru memorie sunt conectate la
tranziția imediată prin arce obișnuite. Aceste două locuri sunt singurele locuri care sunt
conectate la această tranziție și ambele sunt marcate cu punct. Astfel, tranziția se va
declanșa imediat. Locurile menționate vor fi șterse și locul de acces la memorie al
procesorului va fi marcat. Acest exemplu de tranziție descrie situația în care CPU (unitatea
centrală de prelucrare) solicită memoria într-un moment în care accesul la memorie este
disponibil. CPU accesează memoria și transferă date din memorie sau în memorie. Prin
urmare, memoria resurselor este ocupată până când începe o tranziție deterministă, iar
accesul la memoria locației nu va fi marcat din nou.

Figura 1. Exemplul de bază RPDS (prezentat aici pentru o anumită stare).

Tranziția imediată a RPDS descrisă în figura 1 se comportă diferit în comparație cu
tranziția, deoarece una dintre cele trei locuri legate de tranziție este conectată printr-un arc
inhibitor. Prin urmare, această tranziție nu va avea loc atâta timp cât toate cele trei locuri
conectate sunt marcate. În cazul în care locul de solicitare a memoriei CPU nu este marcat și
celelalte sunt marcate, tranziția se va avea loc imediat. Astfel, controlerul DMA are acces

6
doar pentru a copia un cuvânt dacă CPU nu are sau nu solicită accesul la memorie. Prin
urmare, în această schemă de arbitraj CPU are o prioritate mai mare decât DMA.
DSPN descris necesită parametri de intrare, cum ar fi timpul de întârziere a accesului la
memorie T etc., pentru a determina probabilitățile și așteptările locurilor definite anterior
așa cum s-a menționat mai sus.

Rețele Colorate Petri

În jurul anilor ’80 apare în cadrul acestei teorii o nouă clasă a reţelelor Petri, clasa
Reţelelor Petri Colorate – CPN – care derivă din teoria clasică, dar care se bucură de un
mare avantaj, deoarece prezintă un limbaj de programare cu ajutorul căruia se pot modela şi
simula tot felul de sisteme din viaţa reală.
Sistemele din lumea reală, adesea, conţin multe părţi, care sunt similare, dar nu identice.
Folosind reţelele PT, aceste părţi trebuie să fie reprezentate de subretele disjuncte cu o
structură aproape identică. Acest lucru înseamnă că per total reţelele PT devin foarte mari.
Mai mult decât atât, devine foarte dificil pentru a vedea asemănările şi
diferenţele între subretele individuale, care reprezintă părţi similare.
Utilizarea practică a reţelelor PT pentru a descrie sistemele din lumea reala, a demonstrat în
mod clar că este nevoie acută de mai multe tipuri de reţele puternice, pentru a descrie
sisteme complexe intr-un mod usor de administrat. Dezvoltarea reţelelor Petri de nivel înalt
constituie o îmbunătăţire foarte semnificativă în acest sens. Reţelele CP-aparţin clasei de
reţele de nivel înalt.
Extinderea rețelelor simple în rețele colorate Petri constă în adăugarea de informații
elementelor de rețea, pe baza cărora, în anumite condiții, este posibilă transformarea
rețelelor colorate în simple.
1. Jetoanele în loc să se refere pur și simplu la conținutul locului, sunt convertite într-un
obiect care poate conține unul sau mai mulți parametri, fiecare dintre care poate lua un set
discret de valori. În concordanță cu aceasta, jetoanele diferă în funcție de tipurile de
parametri (variabile). Pentru a distinge diferitele tipuri de jetoane ele pot fi vopsite în
diferite culori (din cauza aceasta se numesc rețele Petri culoarate)

7
2. În locuri sunt adăugate informații despre tipurile de jetoane care pot fi stocate în aceast
loc.

3. Informații despre tipurile de jetoane care pot participa la tranziție se adaugă arcurilor
provenite din locații.

4. Tranzițiile pot fi completate cu informații cu de tranziție, în funcție de variabilele

conținute în jetoane.

and
5. Pentru arcele provenite din tranziții, se adaugă informații despre tipurile de jetoane
provenite din tranziție și despre transformarea variabilelor.

6. La marcarea inițială a rețelei se adaugă informații despre valoarea variabilelor conținute

în jetoane.
În reprezentarea grafică, informațiile care pot fi adăugate în mod unic din informațiile care
însoțesc pot fi sărite. Un exemplu de rețea colorată Petri este prezentat în(Figura 2).

Figura 2

8
La prima vedere se pare că reprezentarea rețelei colorate Petri arată ca fiecare arc care iese
din tranziție conține o oarecare acțiune. În realitate, atunci când convertiți o rețea de
colorată Petri într-o rețea simplă, toate acțiunile trec la structura rețelei. Acest lucru se
realizează prin împărțirea locurilor și a tranzițiilor cu o sumă egală cu produsul cartezian al
setului de toate valorile tuturor tipurilor de date corespunzătoare acestor locuri și tranziții. În
același timp, toate variabilele din rețea sunt deja obținute, iar în locul arcurilor culorilor de
rețea sunt desenate arce care conectează locurile și tranzițiile, în funcție de "culorea" lor.

În descrierea rețelelor colorate Petri nu există restricții fundamentale asupra variabilelor

utilizate. Cu toate acestea, transformarea unei rețele de culoare într-o rețea simplă este
posibilă numai atunci când toate variabilele au un spectru discret de valori.

Modelarea cu ajutorul rețelelor Petri

În continure vom prezenta un model de comunicare între un operator și doua mașini
conduse la distanță. Au fost efectuate experimente de simulare în scopul reducerii timpului
unităților autonome de echipamente în procesul tehnologic. Un număr de poziții de rețea
sunt împărțite în subseturi S în funcție de numărul de echipament. Pentru unitatea i a
echipamentului, se estimează coeficientul de utilizare în timp:

unde tij este timpul de execuție al operației j de către unitatea i a echipamentului.

La conducerea mașinilor autopropulsate fără șofer, operatorul dintr-un loc sigur alternează
controlul mașinilor. Dacă operatorul este ocupat cu controlul unei mașini, atunci celalaltă
mașină, la sfârșitul comenzii, așteaptă o altă comandă. Problema a fost rezolvată pentru
controlul a două vehicule de încărcare și de transport cu găleată, pentru scoaterea minereului
din locuri periculoase la o adâncime mare (figura 3).

Coeficientul de utilizare a mașinii depinde de raportul timpului de operare între modurile de

control de la distanță și automată:

9
unde T1, T2 - timpul de funcționare al mașinilor; T01, T02 - timpul de așteptare a comenzii
operatorului.

Figura 3. Schema de conducere a două mașini cu încărcătură de la distanță.

1- încărcarea în regimul control distant;
2- mișcare în modul automat.
Timpul de lucru în regimul control distant depinde de timpul de încărcare a găleții Zn dar în
modul de comandă automat de diferența de distanță până la punctul de descărcare ΔL = 2
(L1-L2). În rețiaua Petri (fig.4), pozițiile P1 și P4 corespund modurilor de deplasare pentru
distanțele 2L1 și 2L2, luând în considerare descărcarea.

Figura 4. Modelul de conducere a două mașini cu încărcătură de la distanță.

Dacă operatorul este ocupat, tranzițiile t1 sau t5 sunt închise de arce inhibitoare.
Întârzierile jetoanelor la pozițiile de încărcare P2, P3 sunt date de legea normală de
distribuție cu timpul mediu de încărcare 𝜏𝑛 = 10 ... 60 s. Lungimea livrării L1 este stabilită
la 25 m, iar L2 variază de la 25 la 100 m. Traseele parcurse de fiecare mașină sunt calculate

10
în pozițiile P5, P6. Modelarea se încheie cu traseele N, după care se calculează suma
timpului de întârziere a jetoanelor în tranzițiile t1, t5.

Apariția și eliminarea defecțiunilor echipamentului

Eșecul unui element al sistemului este un eveniment aleatoriu, iar eliminarea lui continuă
este la fel pentru un timp nedeterminat. Tranziția între poziția de start P1 și sfârșitul operației
P2 se introduce un arc de inhibitor care acoperă deplasarea jetoanelor pe timpul apariției și
eliminarea eșecului (Fig. 5).
În modul normal, jetoanele se deplasează de la poziția P1 la poziția P2 prin tranziția t1.
Numărul mediu de defecțiuni este generat de generatorul de numere aleatorii GNA 1. În
acest caz, jetoanele N apar în pozițiile P3, P4, iar tranziția t1 este închisă de un arc inhibitor.
În același timp, jetonul de la P5 trece la poziția P6 se deplasează pentru a elimina eșecuri și
se reține aici un timp nedeterminat Z eliminarea eșecului, dată de generatorul de numere
aleatoare GNA 2. După corectarea defecțiunii jetonul intră în poziția P5 și tranziția t2 este
deschisă pentru a elimina următorul eșec. Eliminarea eșecurilor N conduce la deschiderea
tranziției t2 și la continuarea lucrării.

Figura 5. Apariția și eliminarea defecțiunilor prin introducerea unui arc inhibitor.

11
Simularea eșecurilor este posibilă și prin introducerea priorităților de tranziție (Figura 6).

Figura 6. Apariția și eliminarea defecțiunilor prin introducerea priorităților de tranziție.

În modul normal, jetoanele se deplasează de la poziția P1 la poziția P2 prin tranziția t1.

Erorile elementelor sunt simulate prin apariția aleatoare a jetoanelor N în poziția P3.
Deoarece prioritatea de tranziție t3 este mai mare decât prioritatea t1, jetoanele de la poziția
P1 încep să se deplaseze prin poziția P4. Ei rămân în el pentru un timp nedeterminat Z pentru
a elimina defecțiunea și apoi trec în poziția P2 , în regim normal.

În timpul experimentelor de simulare, se stabilește apariția defecțiunii și timpul de eliminare

a acesteia, după care se determină timpul mediu de trecere a jetoanelor pentru un număr de
experimente cu valori medii ale timpului de funcționare fără defecțiune și a timpului de
eliminare a defecțiunii. Apoi, timpul de trecere a jetoanelor înainte și după eșecuri este
comparat.

12
 Concluzii
Pe parcursul acestei lucrări a fost studiată literatura privind privind aplicațiile rețelelor Petri,
analiza literaturii existente privind aplicarea unor modele de modelare cu ajutorul rețelelor
Petri, sub forma unei reprezentări grafice. Trebuie spus că rețeaua Petri este un mecanism
foarte bun și, în ciuda unei posibile complexități care ar putea apărea la prima examinare, ne
permite să analizăm procesele la un nivel mai profund, datorită împărțirii în poziții și
tranziții.
În plus, în cadrul proiectului de curs, a fost dezvoltat un mediu vizual care face ușor și rapid
crearea de modele sub forma unei reprezentări grafice a rețelei Petri și a fost prezentat, de
asemenea, un editor alternativ de rețea. Pe baza acestora putem concluziona că o rețea Petri
dintr-un interes pur academic, pot fi utilizate pe scară largă în procesul educațional, în
special în universitatea noastră. Și rețelele Petri ar trebui să ajute tinerii specialiști să învețe
și să studieze aplicabilitatea acestei tehnologii de modelare la probleme reale.
Modelarea şi simularea pot contribui la înţelegerea şi îmbunătăţirea unui sistem real. Cu
toate că un sistem poate fi extrem de complex, este bine să se încerce să se construiască un
model cât mai simplu posibil. Acesta se obţine atât prin definirea limitelor sistemului
analizat astfel încât să fie luate în considerare numai caracteristicile esenţiale din punct de
vedere al obiectivului analizei, cât şi prin definirea unor ipoteze simplificatoare.

13
 Bibliografie
1. Jensen, K., Kristensen, L. M. Coloured Petri Nets-Modelling and Validation of
Concurrent Systems, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2009.
2. Джеймс Питерсон «Теория сетей Петри и моделирование систем»: Пер. с
англ.-М.:Мир, 1984.-264с.
3. Konyukh V., Davidenko V. Petri Nets as a Tool for Mine Simulation // Mineral
Resources Engineering. 1999. Vol. 8. № 4. P. 361–371.
4. Конюх В.Л., Тайлаков О.В. Предпроектный анализ шахтных
робототехнических систем. Новосибирск: Наука. Сиб. отд., 1991. 182 с.
5. Konyukh V., Sinoviev V., Zhdanov Y., Davidenko V. Mine Simulation and
Animation: the Practical Experience // Mechanizacja i Automatizacja Gornictwa.
2000. № 4-5 (354). P. 161–166.
6. Inga ŢIŢCHIEV http://moodle.ust.md CURS REŢELE PETRI

14