Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dat fiind faptul ca stiinta este una dintre cele mai importante forme de actiune
umana, este important de a avea cunostinte elementare in ceea ce priveste obtinerea
raspunsului la intrebarea ce ecte stiinta si care sunt metodele stiintifice?
Tot mai multe persoane interesate de cunoasterea stii 949f51j ntifica ajung la
ideea complexitatii acestea. Constientizarea gradului inalt de complexitate al
cunoasterii stiintifice a trezit discutii despre metode stiintifice, metodologia stiintelor
si aplicarea practica a metodelor in cele mai diferite domenii.
Orice gen de activitate umana este si trebuie sa fie ghidata de anumite principii
si norme. Metodele cunoasterii stiintifice includ in sine sistemul unor astfel de
principii ale actiunii cognitive, implicate atit in activitatea de cercetare si descoperire,
cit si in expunerea noilor date. In general, cunoasterea stiintifica nu poate pretinde la
un anumit grad de obiectivitate fara a fi fundamentata pe o anume metodologie.
Aceasta este una dintre cauzele care ofera importanta problemelor de metodologie.
Importanta are, desigur, metodologia si pentru cercetarile teoretice din cadrul
dreptului.
Spre deosebire de acesta, alti autori practic separa metodologia teoriei generale
a dreptului de metodele acestei stiinte. Spre exemplu, M.N. Marcenco scrie: „
Metodologia teoriei statului si dreptului reprezinta un sistem de principii, operatii,
mijloace de studiere a legitatilor aparitiei, formarii, dezvoltarii fenomenelor de natura
juridica”. (Общая теория государства и права. Академический курс в 2-х т., Т.1,
Мюб 1998.-с.21.)
Cuvantul metoda isi are originea in limba greaca, in cuvantul methodas, care
inseamna cale, drum, mod de expunere, mod de urmat. Gindirea, in mod special cea
stiintifica, actioneaza pe baza metodica. Metoda deci apare ca un mijloc eficace al
gindirii. Metoda te conduce la adevar.
Metoda este calea urmata spre a realiza ceva anume, mijloc de a realiza
anumite obiective, activitatea ordonata a subiectului sub orice forma. Functia de baza
a metodei este organizarea interioara si reglarea procesului de cunoastere sau a
modificarilor practice ale unui anume obiect.
Astfel, metoda este totalitatea anumitor norme, reguli, operatii, mijloace a cunoasterii
si actiunii. Metoda inseamna un sistem de prescriptii, principii, cerinte, care trebuie
sa-l ghideze pe cercetator in solutionarea unei probleme concrete, in obtinerea unui
rezultat scontat intr-un anumit domeniu de activitate. Metoda disciplineaza procesul
de cautare a adevarului, permite (daca corect este aleasa) economisirea puterilor,
timpului, si de a ajunge la rezultatul final pe calea cea mai scurta.
Termenul metoda are doua sensuri: in sens larg – acesta inseamna un proces de
cunoastere care include mai multe mijloace, cum ar fi metoda analizei teoretice, care
include in continutul sau sinteza, abstractizarea, generalizarea, etc.
In sens restrins - metoda inseamna mijloace ale unei discipline, domeniu stiintific. De
exemplu in drept metoda observatiei, metoda anchetei, experimentul s.a.
Daca recurgem la istorie vom observa ca in toate timpurile metoda a fost
apreciata si a existat un viu interes pentru cercetarea metodei si pentru probleme de
metodologie. Interesul pentru cercetarea metodei a dus la aparitia stiintei despre
metoda numita Metodologie. Metodologia este o unealta a gindirii in cadrul cooperarii
dintre subiectul cunoscator si obiectul de cunoscutmetodologiile sunt create pentru a
fi parcurse.” (Lectii introductive de hermeneutica juridica, V. M. Ciuzca, Ed Fundatiei
AXIS, Iasi, 2005, p 126-131)
Principiul incomensurabilitatii:
Partasi a acestei opinii sunt Th. Kuhn si P. Feyerabent, afirmind ca savantii din
domenii diferite activeaza in cadrul diverselor paradigme stiintifice, ceea ce semnifica
lumi teoretice diferite. Acest gen de opinii au determinat necesitatea aparitiei
analizelor detaliate a premiselor care fac comparabile teoriile stiintifice. Anume astfel
pot fi considerate conceptiile lui K. R. Popper care elaboreaza citeva criterii de
comparare a teoriilor stiintifice: 1. capacitatea teoriilor de a unifica faptele stiintifice
deja cunoscute; 2. continutul empiric sau testabilitatea independenta, care include
capacitatea teoriilor de a formula predictii asupra unor fenomene si corelatii care nu
au fost pina atunci observate; 3. confirmarea teoriilor, capacitatea lor de a trece cu
succes teste experimentale severe si de a rezista in timp. „ In felul acesta se clarifica
problema metodei stiintifice si odata cu aceasta problema progresului stiintific.
Progresul consta in miscarea spre teorii cu un continut tot mai mare. Dar cu cit spune
mai multe o teorie, cu atit mai mari sunt ocaziile de a o falsifica. O teorie cu
un continut mai mare este o teorie care poate fi testata mai sever.aceasta consideratie
conduce la o conceptie in cadrul careia progresul stiintific se vadestea consta nu in
acumularea de observatii, ci in rasturnarea unor teorii mai putin bune in inlocuirea lor
cu teorii mai bune. Intre teorii exista competitie”. (Citat dupa M. Flonta, Op. Cit.,
p.218.)
Dar daca acceptam afirmatia ca realitatea nu este nici absolut simpla nici
absolut complexa, atunci distinctia simplu/complex e relativa si depinde de
organizarea anumitor niveluri diferite de organizare a lumii. Referitor la acest aspect
se exprima H. Poincare in Stiinta si ipoteza, citat de V. Tapoc. P-155, „Daca studiem
istoria stiintei, vedem ca se produc doua fenomeneinverse: uneori sub aparentele
complexe se ascunde simplitatea, alteori, dimpotriva, simplitatea este aparenta si
disimuleaza realitati extrem de complexe”.