Metoda si metodologie. Principii metodologice.

Tendinta omului de a cunoaste in permanenta tot ceea ce il inconjoara este o

problema de natura fundamentala. In dependenta de modul in care se solutioneaza
problema cunoasterii, are loc formarea unei imagini despre lume, adevar si siguranta
in cunostintele obtinute, locul omului in lume si capacitatea acestuia de a cunoaste
lumea. Cunostintele permit anticiparile, implicit sa actionezi – sa schimbi omul,
societatea, natura.

Dat fiind faptul ca stiinta este una dintre cele mai importante forme de actiune
umana, este important de a avea cunostinte elementare in ceea ce priveste obtinerea
raspunsului la intrebarea ce ecte stiinta si care sunt metodele stiintifice?

Tot mai multe persoane interesate de cunoasterea stii 949f51j ntifica ajung la
ideea complexitatii acestea. Constientizarea gradului inalt de complexitate al
cunoasterii stiintifice a trezit discutii despre metode stiintifice, metodologia stiintelor
si aplicarea practica a metodelor in cele mai diferite domenii.

Orice gen de activitate umana este si trebuie sa fie ghidata de anumite principii
si norme. Metodele cunoasterii stiintifice includ in sine sistemul unor astfel de
principii ale actiunii cognitive, implicate atit in activitatea de cercetare si descoperire,
cit si in expunerea noilor date. In general, cunoasterea stiintifica nu poate pretinde la
un anumit grad de obiectivitate fara a fi fundamentata pe o anume metodologie.
Aceasta este una dintre cauzele care ofera importanta problemelor de metodologie.
Importanta are, desigur, metodologia si pentru cercetarile teoretice din cadrul
dreptului.

Exista o sumedenie de probleme ale metodologiei dreptului, dar care inca nu

au formulate solutii de consens la care ar fi ajuns majoritatea specialistilor. Mai mult
ca atit, intilnim un spectru foarte larg de opinii expuse.

Unii autori tinind cont de etimologia termenului metodologie, „methodos” (

drum,cale, cercetare) si „logos” (gindire, notiune, logica) considera ca metodologia
teoriei dreptului este o teorie a metodei/metodelor cunoasterii teoretice a dreptului.
Astfel, V.M. Sirih scrie: „in sens concret metodologia este stiinta despre metode, care
are ca scop elaborarea si perfectionarea mijloacelor, mecanismelor cunoasterii
stiintifice. „(Логические основания общей теории права. В 2-х томах, Т.1. М.,
2000, с.361). Metodele teoriei generale a dreptului, sunt inafara oricarei metodologii a
dreptului considera acelasi autor. Si este necesar, afirma, V. M. Sirih, „sa facem
diferenta intre asa componente ale stiintei ca metoda si metodologie”. (Idem.)

Spre deosebire de acesta, alti autori practic separa metodologia teoriei generale
a dreptului de metodele acestei stiinte. Spre exemplu, M.N. Marcenco scrie: „
Metodologia teoriei statului si dreptului reprezinta un sistem de principii, operatii,
mijloace de studiere a legitatilor aparitiei, formarii, dezvoltarii fenomenelor de natura
juridica”. (Общая теория государства и права. Академический курс в 2-х т., Т.1,
Мюб 1998.-с.21.)

Pentru a ne clarifica in aceste opinii contrare, trebuie sa ne clarificam mai intii

ce se subintelege prin termenul metoda. A.P. Septulin defineste termenul metoda ca
„un sistem de reguli, (cerinte) formulate in baza specificului si legitatilor domeniului
cercetat si care ghideaza omul in activitatea sa de cunoastere”. (Диалектический
метод познания. – М., 1983. –с.10)

„Metodele cunoasterii includ totalitatea actiunilor asupra obiectului cunoasterii

ce au ca scop rezolvarea problemelor stiintifice. Acestea, in mare masura, sunt
determinate de situatia care s-a creat in dezvoltarea stiintei, de scopul cunoasterii, de
specificul obiectului cunoasterii si de nivelul cunoasterii. Initial, metodele au functia
de instrumente ale cunoasterii si de dezvoltare a stiintei”. (V. Tapoc, Teoria si
metodologia stiintei contemporane, p. 165-166)

Cuvantul metoda isi are originea in limba greaca, in cuvantul methodas, care
inseamna cale, drum, mod de expunere, mod de urmat. Gindirea, in mod special cea
stiintifica, actioneaza pe baza metodica. Metoda deci apare ca un mijloc eficace al
gindirii. Metoda te conduce la adevar.

Metoda este calea urmata spre a realiza ceva anume, mijloc de a realiza
anumite obiective, activitatea ordonata a subiectului sub orice forma. Functia de baza
a metodei este organizarea interioara si reglarea procesului de cunoastere sau a
modificarilor practice ale unui anume obiect.

Astfel, metoda este totalitatea anumitor norme, reguli, operatii, mijloace a cunoasterii
si actiunii. Metoda inseamna un sistem de prescriptii, principii, cerinte, care trebuie
sa-l ghideze pe cercetator in solutionarea unei probleme concrete, in obtinerea unui
rezultat scontat intr-un anumit domeniu de activitate. Metoda disciplineaza procesul
de cautare a adevarului, permite (daca corect este aleasa) economisirea puterilor,
timpului, si de a ajunge la rezultatul final pe calea cea mai scurta.

Termenul metoda are doua sensuri: in sens larg – acesta inseamna un proces de
cunoastere care include mai multe mijloace, cum ar fi metoda analizei teoretice, care
include in continutul sau sinteza, abstractizarea, generalizarea, etc.

In sens restrins - metoda inseamna mijloace ale unei discipline, domeniu stiintific. De
exemplu in drept metoda observatiei, metoda anchetei, experimentul s.a.
 Daca recurgem la istorie vom observa ca in toate timpurile metoda a fost
apreciata si a existat un viu interes pentru cercetarea metodei si pentru probleme de
metodologie. Interesul pentru cercetarea metodei a dus la aparitia stiintei despre
metoda numita Metodologie. Metodologia este o unealta a gindirii in cadrul cooperarii
dintre subiectul cunoscator si obiectul de cunoscutmetodologiile sunt create pentru a
fi parcurse.” (Lectii introductive de hermeneutica juridica, V. M. Ciuzca, Ed Fundatiei
AXIS, Iasi, 2005, p 126-131)

Astfel, F. Bacon compara metoda cu felinarul ce indica drumul celui preocupat

de cautarea caii spre descoperirea adevarului, si presupunea ca este imposibil de a
miza pe realizari frumoase avind la indemina cai false. F. Bacon incerca sa gaseasca
metoda care ar asigura superioritatea omului in fata naturii. Pentru acest autor, metoda
care ar realiza acest lucru este inductia, deoarece aceasta conditioneaza analiza
empirica, observarea, experimentul in cunoasterea legilor si cauzelor fenomenelor.

Pentru R. Descartes metoda inseamna „reguli simple si exacte”, care ajuta

spiritului sa faca deosebire intre adevar si falsitate.

O contributie deosebita in dezvoltarea metodologiei cunoasterii stiintifice a

avuto filosofia clasica germana (Hegel) prin analiza profunda a metodei dialectice.

Atunci cind se recurge la o anumita metoda nu inseamna ca toate celelalte vor fi

neglijate, deoarece de regula o metoda este aplicata in concordanta cu altele. Din acest
considerent conteaza pluralismul metodologic, adica capacitatea de a opera cu diverse
metode si eficient aplicate in practica.

In procesul de aplicare fiecare metoda se modifica in dependenta de anumite

conditii concrete, de scopurile urmarite, caracterul problemelor de solutionat,
specificul obiectului domeniului de aplicare a metodei. In prezent este clar ca
metodele, metodologia nu poate fi limitata la activitatea stiintific, ea trebuie sa
implice si activitatea practica. Diversitatea activitatilor umane fundamenteaza,
determina existenta diverselor metode, care pot fi clasificate in baza diverselor
criterii. Chir din start trebuie sa mentionam existenta metodelor activitatii materiale,
spirituale si ideale.

In stiinta contemporana domina conceptia asupra organizarii pe nivele a

metodologiei si in dependenta de aceasta se considera ca toate metodele cunoasterii
stiintifice pot fi clasificate in urmatoarele grupuri:1. Metode ale filosofiei in care sunt
incluse in primul rind metoda dialectica si cea metafizica, si mai apoi matoda
analitica, intuitiva, fenomenologica, hermeneutica,etc. Ceea ce este specific metodelor
filosofice este faptul ca acestea doar indica directiile generale de cercetare, strategia,
dar nu substituie, inlocuiesc metodele speciale si nu determina rezultatul final al
cunoasterii.

2.Metode general - stiintifice, care se manifesta ca o metodologie intermediara intre

metodele filosofice si metodele fundamental - teoretice ale anumitor stiinte concrete.
In continutul termenului general - stiintifice se includ asa notiuni ca informatie,
model, structura, functie, sistem, element, probabilitate,etc. In baza acestor notiuni
sunt formulate metodele si principiile corespunzatoare. In acesta categorie includem
metoda sistemica, functional-structuralista, cibernetica, formalizarea,etc.

3. Metodele particulare – care reprezinta totalitatea principiilor, mijloacelor

cunoasterii, procedeelor, mecanismelor procesului de cercetare utilizare in cadrul unui
anumit domeniu, cum ar fi de exemplu metodele stiintelor socio-umane.

4. Metode disciplinare (ale unei discipline) – cuprind totalitatea mijloacelor utilizate

intr-o anumita disciplina, ce face parte dintr-o anumita ramura a stiintelor, sau un
anumit domeniu ce a aparut la intersectia intre diferite stiinte. Fiecare stiinta
fundamentala reprezinta o totalitate de discipline, care au obiectul sau de studii si
metodele sale de cercetare.

5. Metode ale cercetarii interdisciplinare - totalitatea mijloacelor cercetarii

interdisciplinarecare au aparut in rezultatul procesului de unificare a diferitor
elemente ale metodologiei. O aplicabilitate larga aceste metode au in cadrul
programelor de cercetare stiintifica complexa.

Astfel, metodologia reprezinta sistemul celor mai generale principii de

investigatie, deduse din sistemul celor mai generale legi obiective. Metoda priveste fie
un anumit principiu metodologic (metoda particulara), fie un procedeu tehnic oarecare
(metoda individuala). O metoda in sensul adevarat al cuvintului, trebuie sa fie
determinata deinsasi obiectul cercetarii stiintifice, trebuie sa corespunda legilor
acestuia.

In ceea ce priveste metodele activitatii stiintifice avem citeva considerente

pentru a clasifica metodele in anumite grupuri. In dependenta de rolul si locul in
procesul de cunoastere putem deosebi metode formale si de continut, empirice si
teoretice, fundamentale si aplicative, metode de cercetare si expunere, ect. Continutul
obiectului de cercetat devine criteriul pentru a deosebi metode ale stiintelor exacte si
metode ale stiintelor socio-umane.

Caracteristicile metodelor stiintifice sunt: obiectivitatea, necesitatea, ..======

In cadrul analizelor asupra rostului metodologiei exista doua opinii diametral

opuse: universalizarea si specificarea. In sens larg metodologia reprezinta, asa cum
arata chiar denumirea ei, teoria metodei. Cu alte cuvinte, ofera o stiinta integrala a
metodelor ca parte a logicii, cautind sa afle cele mai bune moduri de a elabora
problemele, independent de cercetarea directa a solutiilor respective. (R.Caude). Dar
intr-un sens mai restrans, metodologia desemneaza ansamblul metodelor de cercetare
utilizate intr-un anumit domeniu, stiinta. Adica o clasificare, tipologie, cu modul de
intrebuintare si procedeul pentru descoperirea metodelor particulare (A.A.Moles).

In primul caz avem studiul general al metodei in anumite domenii de cercetare:

matematica, stiinte ale naturii, psihologie, istorie etc. In al doilea caz, sarcina modesta
a metodologiei este cercetarea metodelor care sunt adoptate de fapt in diferite stadii
istorice ale cercetarii in domenii distincte. Aici scopul nu este atit criticarea, cit
sistematizarea presupozitiilor unui anumit domeniu intr-un moment determinant. G.
G. Costandache (Istoria metodei in stiinta, Conexiuni, nr.28, 2007) pledeaza pentru o
pozitie intermediara, in care studiul metodei are in vedere procedee si obiective ale
unei discipline particulare, angajind in cercetare modul de organizare a respectivei
discipline. In acest caz, rolul epistemologului unei discipline stiintifice este sa
evidentieze trasaturi ale metodei corecte si sa permita indepartarea contrafacerilor.
Conform opiniei acestuia G.G. Costandache) metodele constau in crearea,
dinamizarea sau promovarea unor sisteme, organizind etapele unor actiuni
comparabile cu ceea ce sunt structurile in planul existentei. Pe scurt, metoda poate fi
constatativa, a posteriori, sau normativa, a priori. Acelasi autor (G.G.Constandache,
Filosofie si stiinte cognitive , Ed.Matrix ROM, 2002 ) mentioneaza
ca orice metoda are doua dimensiuni implicite: scenariul si pariul. Afirmind ca
istoria stiintelor e un bun remediu contra dogmatismului, Lucian Blaga
sublinia dimensiunea de pariu a oricarei cercetari. Hegel admitea ca metoda este
spiritul intregului, o anticipare a obiectului de studiu, deci un scenariu pentru
cercetare.

Principiile metodologice includ teze fundamentale care ii asigura cunoasterii

stiintifice continuitatea necesara pe care o parcurge stiinta de de la cunostintele
anterioare adevarate la noi cunostinte veridice. Folosirea principiilor metodologice
asigura dezvoltarii stiintei consecventa logica, precizie si claritate. Profesorul V.
Tapoc da importanta urmatoarelor principii metodologice: principiul
incomensurabilitatii teoriilor stiintifice, principiul corespondentei, simplitatii si
complementaritatii.

Principiul incomensurabilitatii:

Existenta mai multor teorii pune in fata cercetatorului problema alegerii,

aderarii la una sau alta dintre teorii. Aceasta alegere pormeste de la presupozitia ca
teoriile stiintifice sunt comparabile. Oricare dintre acestea poate fi evaluata in baza
unor criterii neutre. Existenta criteriului neutralitatii explica necesitatea substiturii
unei teorii cu alta in timp. M. Flonta mentioneaza citeva conditii ale comparabilitatii
teoriilor: - „obiectul de studii al acestor teorii sa fie acelasi sau sa se acopere in
masura insemnata; - sa explice aceleasi date de observatie si experimentale: ceea ce
inseamna ca oamenii de stiinta care impartatesc teorii diferite vor cadea de cord
asupra descrierii datelor de observatie sie xperimentale ce urmeaza sa fie explicate;
oamenii de stiinta ce sustin teorii concurente sa recunoasca si sa aplice aceleasi criterii
fundamentale de evaluare comparativa a teoriilor stiintifice” M. Flonta, Despre
comparabilitatea si incomensurabilitatea teoriilor stiintifice – in, Conceptii asupra
dezvoltarii stiintei. Directii de reconstructie si modele sistematice ale evolutiei
stiintei/ Coordonator Ilie Parvu, Bucuresti: Ed. Politica, 1978, p.214. aceste conditii,
insa nu pot fi respectate deoarece limbajul utilizat pentru a reda esenta cercetarilor
este determinat de o anumita teorie. Acest este si motivul care va impiedica si exclude
posibilitatea compararii teoriilor.

Partasi a acestei opinii sunt Th. Kuhn si P. Feyerabent, afirmind ca savantii din
domenii diferite activeaza in cadrul diverselor paradigme stiintifice, ceea ce semnifica
lumi teoretice diferite. Acest gen de opinii au determinat necesitatea aparitiei
analizelor detaliate a premiselor care fac comparabile teoriile stiintifice. Anume astfel
pot fi considerate conceptiile lui K. R. Popper care elaboreaza citeva criterii de
comparare a teoriilor stiintifice: 1. capacitatea teoriilor de a unifica faptele stiintifice
deja cunoscute; 2. continutul empiric sau testabilitatea independenta, care include
capacitatea teoriilor de a formula predictii asupra unor fenomene si corelatii care nu
au fost pina atunci observate; 3. confirmarea teoriilor, capacitatea lor de a trece cu
succes teste experimentale severe si de a rezista in timp. „ In felul acesta se clarifica
problema metodei stiintifice si odata cu aceasta problema progresului stiintific.
Progresul consta in miscarea spre teorii cu un continut tot mai mare. Dar cu cit spune
mai multe o teorie, cu atit mai mari sunt ocaziile de a o falsifica. O teorie cu
un continut mai mare este o teorie care poate fi testata mai sever.aceasta consideratie
conduce la o conceptie in cadrul careia progresul stiintific se vadestea consta nu in
acumularea de observatii, ci in rasturnarea unor teorii mai putin bune in inlocuirea lor
cu teorii mai bune. Intre teorii exista competitie”. (Citat dupa M. Flonta, Op. Cit.,
p.218.)

Principiul incomensurabilitatii este completat de cel al corespondentei, care

sustine ca sunt considerate stiintifice toate teoriile anterioare care pot fi inglobate total
sau partial in teoria care le-a luat locul. Acest principiu arata continutul cresterii,
progresului cunoasterii stiintifice. „ ori de cite ori in stiinta empirica o noua teorie de
un nivel mai inalt de universalitate explica cu succes o teorie mai veche, corectind-o,
atunci acesta este un semn sigur ca noua teorie este mai patrunzatoare decit cea
veche, pentru valorile corespunzatoare ale parametrilot noii teorii, poate fi numita
principiul corespondentei”. (K. R. Popper, Filosofia sociala si filosofia stiintei.
Antologie editata de D. Miller, Ed Trei, 2000, p.178.)

Principiul simplitatii la fel se inscrie in lista criteriilor de acceptabilitate,

evaluare si alegere in metodologia stiintei. Aceasta ar insemna ca din mai multe
ipoteze sau teorii explicative sau descriptive referitoare la acelasi domeniu de
fenomene va trebui aleasa cea care este mai simpla, atunci cind celelalte trasaturi vor
fi la fel. Aceasta opinie este impartatita de o serie de savanti contemporani. Ca
principiu metodologic, ideea simplitatii a functionat in antichitate. Formularea acestui
principiu se considera apartinind filosofului si teologului englez William Ockham.

Dar daca acceptam afirmatia ca realitatea nu este nici absolut simpla nici
absolut complexa, atunci distinctia simplu/complex e relativa si depinde de
organizarea anumitor niveluri diferite de organizare a lumii. Referitor la acest aspect
se exprima H. Poincare in Stiinta si ipoteza, citat de V. Tapoc. P-155, „Daca studiem
istoria stiintei, vedem ca se produc doua fenomeneinverse: uneori sub aparentele
complexe se ascunde simplitatea, alteori, dimpotriva, simplitatea este aparenta si
disimuleaza realitati extrem de complexe”.

Un principiu distinctiv al metodologiei contemporane a stiintelor este cel

alcomplementaritatii. Unii autori (W. Kneale si M. Kneale) au fost inclinati sa reduca
acest principiu la metoda cooperativa de cautare a definitiilor. Metoda cooperativa
demonstreaza caracterul istoric al cunoasterii, continuitatea cunoasterii, infinitatea
procesului cunoasterii, etc.