ROMAN INTERBELIC, REALIST, OBIECTIV

LIVIU REBREANU
ION
RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE

INTRODUCERE
Realismul reprezinta o ideologie estetica ce pune accentul pe relatia dintre arta si realitate.
Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atenta a realitatii si reflectarea ei
veridica, obiectiva in creatie. Realismul a avut un impact major asupra literaturii, in special
asupra romanului si asupra operelor dramatice. Caracteristic realismului este interesul acordat de catre
scriitori raporturilor dintre om si mediu, dintre individ si societate.
Liviu Rebreanu este adeptul esteticii realiste, bazate pe mimesis si transfigurare, optand pentru
scrierea in maniera realista.
Prin romanul „Ion” (1920), Liviu Rebreanu deschide calea romanului romanesc modern, dand
literaturii noastre o capodopera in maniera realismului dur afirmata in realismul european prin Balzac,
Standal si Zola.

CELE PATRU ELEMENTE

Tema romanului „Ion” este problematica pamantului, fiind de factura traditionala, analizata in
conditiile sociale ale vremii si spatiului descris – satul ardelenesc la inceput de secol XX. N. Manolescu afirma
in „Arca lui Noe” ca „in centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a instinctului de posesiune”. Astfel,
opera lui Liviu Rebreanu prezinta drama taranului sarac pentru a obtine implinire pe plan economic, dar si
social. Temei centrale i se alatura temele iubirii si destinului.
Titlul unei opere este un element paratextual care ghideaza lectura cititorului. Acesta este
semnificativ, reda esenta si circumscrie tema operei. Titlul creatiei lui Liviu Rebreanu, „Ion”, este dat de
numele personajului principal, care devine exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant,
individualizat prin modul in care il optine.
Romanul este structurat in doua parti, cu titluri semnificative: „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”.
Acestea denumesc vocea dominanta pe care o asculta Ion si anticipeaza comportamentismul personajului
eponim. Cele doua parti contin treisprezece capitole, care contin actiunea romanului.
In realizarea volumului, Liviu Rebreanu se foloseste de tehnica planurilor paralele, prin care se
prezinta viata taranimii si a intelectualitatii rurale. De asemenea, se remarca tehnica contrapunctului, prin
care se reliefeaza contrastele dintre cele doua planuri. Aceasta se remarca prin cele doua nunti: nunta
taraneasca, dintre Ion si Ana si nunta Laurei cu Pintea, din planul intelectualitatii.
Conflictul central al romanului este lupta pentru pamant din satul traditional, unde averea
determina respectul comunitatii. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de
propriile calitatati, Ion nu-si accepta destinul si este pus sa aleaga intre averea Anei si iubirea sa pentru
Florica. Conflictul exterior este de natura sociala, intre Ion si Vasile Baciu. Acesta este dublat de conflictul
interior, dintre cele doua chemari launtrice, cele doua glasuri. Se remarca de asemenea conflictul tragic
dintre om si pamantul-stihie, provocat de iubirea patimasa a personajului principal pentru pamant, despre
care are iluzia ca ii e capabil de a ii fi stapan.
Caracterizarea personajelor in opera lui Liviu Rebreanu se realizeaza in mod realist, veridic, prin
utilizarea limbajului regional ardelenesc si a diferitelor registre lexicale, in functie de conditia sociala.
Abordarea personajelor este realizata pe modelul tipologiilor, acestea fiind exponenti ale claselor carora le
apartin.

STATUTUL PERSONAJELOR
Ion al Glanetasului este personajul principal al operei lui Liviu Rebreanu, personaj eponim si
„rotund”. Ion e un personaj tipic, reprezinta tragedia taranului pentru pamant, dar e si o individualitate prin
felul in care si-a atins idealul, calcand peste omenire. Conditia sa umana e degradata de obsesia pamantului.
Acesta ii e “drag ca ochii din cap”, “mai drag ca o mama”. Constructia sa este realizata prin tehnica
basoreliefului, iar prin tehnica contrapunctului Ion este pus in comparatie cu George Bulbuc. Ton este sarac,
dar frumos si puternic, pe cand George este bogat, dar „matahalos”. Ion o iubeste pe Florica, dar o ia pe Ana,
in timp ce George si-o doreste pe Ana, insa o ia pe Florica.
Remarcabila este complexitatea personajului principal, in Ion gasindu-se mai multe tipologii: taranul
sarac si patimas dupa avere, avirist fara scrupule, ambitiosul dezumanizat de lacomie.
Ana este un personaj secundar al romanului lui Liviu Rebreanu, personaj „plat”, lipsit de
complexitate, prin comparatie cu Ion. Ea era sortita de catre tatal ei, Vasile Baciu, lui George Bulbuc, fiindca
acesta avea o avere considerabila, iar ei ar fi putut trai fericiti, fara ca mirele sa astepte zestrea fetei. Aceasta
este o victima fara aparare a arivistului Ion. E. Lovinescu afirma: „prinsa la mijloc, in lupta pentru pamant
dintre Ion si socrul sau, Vasile Baciu, biata Ana e o tragica victima”. Pentru tatal si pentru sotul ei, ea nu
atinge niciodata un statut uman al existentei cotidiene, ci este doar un mijloc de asigurare a posesiei
pamantului.

EVIDENTIEREA RELATIEI
Ion este un personaj cu insusiri contradictorii ce se manifesta in conditii diferite de timp si spatiu, in
medii sociale diferite. El este viclean sau naiv, tandru sau brutal, perseverent sau cinic. In incipit, potretul ce i
se realizeaza este unul favorabil, actiunile sale fiind motivate de nevoia de a-si depasi conditia. Goana
patimasa dupa avere il dezumanizeaza, pe parcursul actiunii romanului lui Rebreanu, iar moartea lui este
expresia intentiei moralizatoare a scriitorului.
Cauza psihologica a actiunilor lui Ion este sintetizata in copilaria personajului, expusa cititorului:
„Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil”, astfel Ion fiind un exemplu al comportamentismului uman
conturat de studiile in psihanaliza ale lui Sigmund Freud. „Iubirea pamantului” si „hotararea patimasa” cresc
in sufletul tanarului Ion, care gaseste calea imbogatirii in Ana. „Lacomia lui de zestre e centrul lumii”, explica
G. Calinescu.
Cum „lacomia lui de zestre e centrul lumii” (G.Calinescu), patima pentru pamant a tanarului sarac si
ambitios il face sa renunte la femeia iubita, Florica, si sa aleaga ca solutie casatoria cu o fata bogata.
Monologul interior evidentiaza framantarile sufletesti, conflictul dintre cele doua glasuri – al pamantului si al
iubirii: „Ma molesesc ca o baba naraoda. Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie... Las’ ca-i buna
Anuta!”.
Ion isi urmareste scopul cu viclenie si tenacitate, o joaca pe Ana la hora, ocheama la poarta, o ignora,
o seduce si apoi o lasa insarcinata. Sarcina Anei devine vizibila, fata indura rusinea, iar Vasile Baciu este silit
astfel sa accepte casatorie. Cu toate acestea, Ion da dovada de naivitate, deoarece fara o foaie de zestre,
nunta nu ii aduce pamantul.
La nunta, Ion are un al doilea moment de ezitare. Nu o iubeste pe ana, si pentru prima oara asculta
glasul iubirii. Se gandeste sa fuga in lume cu Florica, dar isi aminteste de pamanturi asa ca renunta: „si sa
raman tot calic!... pentru o muiere!...”. Cum Ana este insarcinata, Ion o joaca pe Florica si o imbratiseaza
puternic, inchipuindu-si ca este mireasa lui. Ana tresare „ca muscata de vipera”, plange si presimte
nenorocirea:”Norocul meu, norocul meu!”.
Dupa nunta, Ana este batuta si alungata fara mila si de sot, si de tata. Dupa un timp, la interventia lui
Belciu, preotul, Vasile trece tot pamantul pe numele lui Ion. Brutalitatea fata de Ana devine apoi indiferenta.
Sinuciderea Anei si Apoi moartea lui Petrisor, fiul sau cu Ion, nu-i trezesc lui Ion regrete. Ana reprezentase
doar o garantie pentru asigurarea pamantului.
Ana isi intelege conditia de victima a luptei dintre cei doi barbati. Lipsita de iubire parinteasca, ea
crezuse ca Ion o pretuieste. Dupa ce trece de la dragoste la vinovatie, la rusine si la dezgust, Ana gaseste in
sinucidere singura solutie de iesire din suferinta. Credinta lui Dumitru Moarcas ca moartea este blanda
pentru cei nefericiti ii da curaj, iar vestea adusa de Savista o hotaraste. La inmormantare, Ion si Vasile
ingenuncheaza de o parte si de alta a sicriului „ca doi vinovati”. Moartea Anei anticipeaza destinul li Ion,
principalul vinovat moral.
 OPINIA
In opinia mea, Liviu Rebreanu detine secretul construirii de oameni vii, intr-un stil anticalofil, fara
podoabe stilistice sau artificii de vocabular. Ion Pop al Glanetasului si Ana lui Vasile Baciu sunt doua
personaje reusite ale lui Rebreanu, cu trasaturi antitetice: blandete-brutalitate, devotament-egoism, iubire-
interes, caracter slab-caracter tare.

CONCLUZIA
Apreciat la apritie de criticul E. Lovinescu drept „cea mai puternica creactie obiectiva a literaturii
romane”, romanul „Ion” este o capodopera a literaturii romane realiste interbelice.