Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea “Ovidius” din Constanta

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

REFERAT
LA DISCIPLINA “MASAJ SI
TEHNICI COMPLEMENTARE “

TEMA: Leziunile de menisc

Elaborat de : Andries Stefan


Verificat de : TEODOR DRAGOS
Leziunile de menisc reprezintă ruptura parţială sau totală a meniscului ce
apare la o mişcare bruscă de torsiune sau de rotaţie a coapsei, în timp ce piciorul
stă pe loc.
Cele două meniscuri (intern şi extern) pot fi lezate uşor printr-o mişcare de rotaţie
a genunchiului în timpul unui efort susţinut. Leziunile de menisc pot fi
posttraumatice sau degenerative, iar gravitatea unei rupturi depinde de localizare şi
extensie.
Meniscul este ca o „pernuţă” situată între femur şi tibie în interiorul
genunchiului. Îl numesc pernuţă pentru că practic are o formă şi o poziţie care
determină o tranziţie perfectă între partea de sus a genunchiului, femurul, şi cea de
jos, tibia. Meniscul este o componentă esenţială în anatomía genunchiului. În afară
de realizarea congruenţei între femur si tibie, el are rol de absorbţie a şocurilor, de
amortizare, dar şi de nutriţie a cartilajului genunchiului.

Cauzele leziunilor la menisc


Orice activitate care determină răsucirea forţată/cu putere a genunchiului, ori
rotirea acestuia sau oprirea bruscă şi întoarcerea, poate duce la apariţia unei leziuni
de menisc. Acestea apar de multe ori în timpul practicării sportului: jucătorii se pot
lăsa pe genunchi şi răsuci, existând astfel riscul să apară leziunea de menisc, iar
contactul direct, cum ar fi un atac, poate fi de asemenea cauza apariţiei unor leziuni
de menisc.

Simptome de leziuni la menisci


Principalul simptom în cazul leziunilor de menisc, este durerea. Însă, de cele mai
multe ori, aceasta este asociată cu:
• rigiditatea şi umflarea genunchiului;
• blocarea genunchiului;
• senzaţie de instabilitate a genunchiului;
• imposibilitatea de a face o mişcare completă de flexie/extensie.

Când răsucim sau rotim genunchiul, simptomele se agravează şi apar dificultăţi


atunci când încercăm să îndreptăm complet piciorul. În cazul în care ridicăm
obiecte mai grele putem avea senzaţia de cedare a stabilităţii pe picioare.

Pacienţii pot percepe un zgomot sau un „click” atunci când apare leziunea de
menisc, iar cei mai mulţi dintre ei îşi desfăşoară în continuare activitatea de zi cu
zi, în ciuda leziunii de menisc. Peste 2 sau 3 zile, genunchiul va deveni treptat mai
rigid, mai umflat şi mai dureros.
Fără tratament, o bucată de menisc se poate desprinde şi se poate deplasa în
articulaţie. Acest lucru poate duce la apariţia genunchiului blocat (pacientul
neputând efectua flexie/extensie completă de genunchi).

Diagnosticul de leziune de menisc


După ce se discută simptomele şi se verifică istoricul medical, medicul va examina
genunchiul cu ajutorul următoarelor teste:

Testul McMurray - Unul dintre principalele teste pentru leziunile de menisc.


Medicul va flexa genunchiul, apoi va face extensie cu rotaţie internă/externă. Acest
lucru pune tensiune pe o ruptură de menisc provocând durere.

Testele imagistice - Deoarece alte afecţiuni ale genunchiului determină simptome


similare, medicul poate solicita teste imagistice pentru a-l ajuta la confirmarea
diagnosticului.

 Radiografia: Deşi razele X nu arată leziunile de menisc, ele pot arăta alte cauze ale
durerilor de genunchi, cum ar fi gonartroza, fracturi ale epifizei tibiale/femurale,
tumori;
Imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN): Acest test poate arăta imagini mult
mai concludente ale părţilor moi din articulaţia genunchiului.

Tratamentul leziunilor de menisc

Tratamentul leziunilor de menisc se face în funcţie de dimensiunea şi localizarea


acesteia. O treime din menisc este bogat vascularizată (denumită şi zona roşie a
meniscului). O leziune în această zonă, se poate vindeca de la sine, sau poate fi de
multe ori reparată prin suturi chirurgicale artroscopice.

Pe de altă parte, două treimi ale meniscului nu sunt alimentate cu sânge (denumită
şi zona albă). Fără elementele nutritive din sânge, leziunile din această zonă, nu se
pot vindeca singure sau prin sutură chirurgicală. Aceste leziuni complexe sunt de
multe ori în partea subţire a cartilajului uzat. Pentru că meniscul din această zonă
nu se poate reface, de obicei, este nevoie de eliminarea leziunii.

Tratamentul se adaptează fiecărui pacient în funcţie de tipul de leziune, vârstă,


nivelul de activitate etc.

Dacă leziunea este mică şi este poziţionată pe marginea externă a meniscului,


acesta nu necesită intervenţie chirurgicală.
Programul de recuperare
Recuperarea integrală a bolnavilor operaţi de menisc se bazează pe un program
recuperator bine condus. Postoperator, genunchiul este menţinut în extensie 10 zile
cu o atelă gipsată. Recuperarea începe a doua zi după intervenţie şi constă în:
contracţii izometrice ale cvadricepsului, din oră în oră, mobilizări ale piciorului,
ridicări pasive ale piciorului cu genunchiul extins, începând după 3-4 zile de la
operaţie, exerciţii de flexie ale genunchiului la marginea patului, după scoaterea
bandajelor şi mers cu baston din a 10-a zi de la operaţie.

Recuperarea continuă cu: electroterapie antalgică şi antiinflamatorie, exerciţii de


tonifiere a cvadricepsului, masaj al coapsei şi gambei cu evitarea genunchiului,
mobilizarea articulaţiei genunchiului şi crioterapia.

Din săptămâna a 3-a se începe urcatul şi coborâtul scărilor. Programul kinetic se


desfăşoară pe durata a patru săptămâni.

În prima săptămâna, din decubit dorsal se execută contracţii izometrice de


cvadriceps şi fesieri, flexie şi abducţie din articulaţia coxofemurală CF (mişcare
activă) şi flexie uşoară a articulaţiei genunchiului. Kinetoterapeutul introduce
ambele mâini sub zona poplitee (situată în spatele articulaţiei genunchiului) şi
execută cu multă atenţie acestă mişcare la circa 30°, având grijă ca talpa
pacientului să rămână permanent pe planul patului. Din decubit lateral se execută
mişcarea activ-pasivă de abducţie din CF cu genunchiul întins. Din stand la spalier
se excută mişcări active din CF cu genunchiul întins (cu spatele se execută flexie
laterală şi abducţii, iar cu faţa se execută extensii).

În a doua săptămână, toate mişcările devin active, lucrându-se în continuare


pentru tonifierea cvadricepsului şi a fesierilor. În ultima şedinţă, pacientul va avea
contact cu solul cu piciorului operat cu sprijin de 30%. Din decubit dorsal se
execută “pompaje” pe minge, fără a forţa flexia şi se execută flexia gambei pe
coapsă (în lanţ cinetic închis), precum şi flexie şi abducţie din CF. Din aşezat la
marginea băncii/patului, se execută flexia gambei pe coapsă, mişcare condusă şi
controlată de kinetoterapeut.

Timp de două luni sunt interzise exerciţiile ce implică un lanţ cinetic deschis. Din
poziţia stând la spalier se execută ridicări pe vârfuri, cu sprijin mai mare pe
piciorul sănătos. De asemenea, şi ridicarea piciorului pe prima şipcă şi flexia
gambei pe coapsă, cu uşoară presiune pe talpa. Mersul se face cu sprijin uşor de
circa 30% pe piciorul operat.

În a treia săptămână, mişcările din CF se vor face cu săculeţ de nisip de 500g.


Din decubit dorsal, se execută contracţii izometrice de cvadriceps, fesieri şi
ischiogambieri, precum şi flexie-extensie din articulaţiile gleznei şi degetelor
(metatarsiene, falangiene şi interfalangiene) şi flexia gambei pe coapsă prin
alunecare, ca şi flexie/ abducţie/ circumducţie din CF cu genunchiul întins. Din
decubit lateral se execută mişcare activă liberă de abducţie din CF a membrului
operat iar din aşezat la marginea banchetei/patului se face flexia şi extensia gambei
pe coapsă, flexia şi extensia articulaţiei genunchiului cu ajutorul unei patine pe
care este aşezată planta membrului operat. Din stând la spalier, se execută serii de
repetări pentru fiecare mişcare din CF activ-rezistivă cu 500g , ridicări pe vârfuri,
cu piciorul operat în sprijin 60%, joc de gleznă cu sprijin circa 60%, ridicarea
piciorului pe prima şipcă şi flexia gambei pe coapsă, prin exercitarea unei uşoare
presiuni pe suprafaţa plantară.

În a patra săptămână se continuă exerciţiile mai sus menţionate, la care se


adaugă din decubit ventral cu un rulou sub treimea inferioară a feţei anterioare a
coapsei, mişcarea activă de flexie a gambei pe coapsă, cu tensiuni finale realizate
de kinetoterapeut. Mişcările din aşezat ale articulaţiei genunchiului devin rezistive
prin introducerea săculeţului cu nisip. La sfârşitul acestei săptămâni, pacientul se
sprijină aproape în totalitate pe piciorul operat. Se continuă programul kinetic cu
exerciţii pentru mobilizarea articulară şi tonifierea musculară, utilizând o serie de
activităţi complexe distractive pentru o perioadă mai lungă de timp.

Leziunile de menisc sunt leziuni extrem de frecvente. Cu un diagnostic corect,


tratament şi recuperare optimă, de cele mai multe ori pacienţii revin la
activităţilor lor de zi cu zi, în câteva săptămâni.

S-ar putea să vă placă și