Strechii Victoria Verlan Natalia Strîmbovschi Mariana

Metode de consiliere
psihopedagogice
 Cuprins
Introducere............................................................................................................... 3
Analiza unor secvenţe de film.................................................................................. 5
Analiza cauză-efect (acţiune-consecinţe) ................................................................. 6
Jocul de rol .............................................................................................................. 7
BRAINSTORMING-UL ......................................................................................... 8
Jocul ........................................................................................................................ 9
Fabula și povestirea ............................................................................................... 10
Feedback-ul ........................................................................................................... 12
Metoda fişelor colorate .......................................................................................... 13
Metoda anchetei psihologice.................................................................................. 14
Concluzie............................................................................................................... 15

2
 Introducere
Consilierea Psihologică - unul
dintre tipurile de ajutor psihologic (ca
cele de tipul: psihocorecţie, training,
psihodiagnostic, psihoterapie, etc) şi
descinde din psihoterapie. Astfel -
consilierea psihologică în esenţa
ei reprezintă un proces sau o relaţie ce
are scopul de a oferi ajutor/suport
clientului în rezolvarea problemelor cu
care acesta se confruntă.

Această activitate profesională a reieşit din necesitatea persoanelor , care nu au careva

tulburări psihice sau boli clinice dar care se aflau în căutarea suportului psihologic într-un
anumit moment al vieții.
Din acest considerent psihologul-consilier ajută în primul rînd persoanele ce trec prin
perioade dificile din viaţă fie că sunt legate de activitate profesională, relaţiile cu persoanele din
jur, comunicare – şi acestea menţionăm sunt specifice tuturor oamenilor!
Cine şi cînd se poate adresa unui psiholog - consilier?
Consilierului i se poate adresa oricine! Indiferent de vîrstă, sex,
ocupaţie, statut social, etnie sau abilitate.
Consilierul este cea mai potrivită persoană cu care poţi discuta ceea
ce nu poţi sa recunoşti chiar tu însuţi, ceea ce ţi se întâmplă, te deranjează
şi nu ştii cum să găseşti soluţia potrivită, ceea ce te frământă dar nu ai
curajul să întrebi prietenilor, părinţilor…
Psihologul cunoaşte emoţiile şi trăirile prin care treci, nu o să-şi
permită vreodată să te jignească, va păstra confidenţialitatea informaţiei
obţinute în cadrul şedinţei şi nu o va divulga decît în interesele tale. Un alt
moment esenţial al consilierii este calificarea specialistului. Un psiholog adevărat nu va depăşi
limitele abilităţilor de care dă dovadă şi cunoştinţelor pe care le posedă, pentru a nu dăuna
clientului.
Ce poate face un consilier
pentru a ajuta ?
Consilierul în primul rind îţi va oferi ocazia să te
destăinui, să verbalizezi acele gînduri, trăiri sau emoţii ce te
preocupă. Impreună cu psihologul veţi încerca să identificaţi de
ce anume aceasta se întâmplă? Cum poţi proceda în situaţia
respectivă. Care soluţii sunt cele mai potrivite pentru tine şi ce
consecinţe vor avea acţiunile tale. În relaţia consilier-client sunt
foarte importante următoarele aspecte: sinceritatea, respectul,

3
nondiscriminarea, confidențialitatea!

Care sunt urmările ședinţelor de consiliere psihologică?

Prin practicarea consilierii psihologice ajungi să conştientizezi şi să schimbi acele

modele de comportament care sunt mai puţin
eficiente, le înlocuieşti cu altele ce vor favoriza
luarea de decizii importante, rezolvarea
problemelor apărute, obţinerea scopurilor
propuse, restabilirea armoniei în viaţa proprie şi
în relaţiile cu persoanele din jur.
În mare parte consilierea psiholologică
presupune atingerea stării de confort psihologic
şi păstrarea sănătăţii psihice (atît a clientului cît
şi a consilierului), urmăreşte mărirea
responsabilităţii personale a clientului cu privire
la propriile decizii personale, ca într-un final
acesta să poată face faţă schimbărilor din viaţă fără de ajutorul şi suportul consilierului.

Scopul consilierii constă în folosirea mai eficientă a resurselor personale ale celui care solicită
asistența psihologică și în ameliorarea problemelor psihoemoționale și de comportament.

4
 Analiza unor secvenţe de film
Similară studiului de caz prin structurile cognitive implicate, analiza unor secvenţe de
film se poate utiliza pentru
situaţii, comportamente greu
accesibile prin descriere
literară. Secvenţele pot
rezulta din filmarea unor
situaţii reale sau a unora
construite în mod special. Ele
se disting prin prezenţa unor
detalii semnificative, a
fondului sonor adecvat
situaţiei, a prezentării directe
a personajelor prin
vestimentaţie, gesturi, limbaj
nonverbal etc.
Etape:
• se prezintă filmul pregătit, asigurând elevilor o vizionare în bune condiţii;
• după vizionare, pe baza unei fişe oferite de profesor, elevii notează elementele solicitate;
• în grupuri de 3-6 sau cel mult 8, elevii analizează filmul prezentat în funcţie de
obiectivele comunicate de profesor;
• în grupul reunit, se prezintă rezultatele fiecărui grup şi se extrag concluzii, profesorul
veghind ca elevii să-şi exprime liber opiniile.
Dacă filmul prezentat este mai lung, se pot distribui sarcinile, solicitând fiecărui grup o
activitate specifică. Ca exemplu: pentru a analiza cauzele consumului de alcool în
preadolescenţă, un grup poate analiza presiunea grupului de egali, altul impactul reclamelor, un
alt grup se concentrează pe exemplele oferite elevului de adulţii care consumă alcool etc. În
final, produsele subgrupurilor se prezintă în grupul reunit oral, cu ajutorul unor scheme, desene
şi se analizează sub conducerea educatorului, profesorului, consilierului.

5
 Analiza cauză-efect (acţiune-consecinţe)

Este o metodă care presupune activitatea în grup, format prin oricare din
tehnicile descrise în primul paragraf.
Etapele activităţii sunt următoarele:
• elevilor li se prezintă o acţiune, un eveniment relevant pentru situaţia, activitatea
lor;
• se solicită grupurilor să găsească cât mai multe efecte, consecinţe ale
evenimentului prin deducţie logică, prin analiza experienţei lor de viaţă, a unor
exemple;
• se listează efectele, se grupează în categorii ori se ierarhizează după diverse
criterii: momentul apariţiei, importanţă, determinarea altor consecinţe;
• rezultatele se pot prezenta sub formă de liste, de ierarhii, de arbori (unde
ramificaţiile reprezintă categorii de efecte (consecinţe) ori efecte imediate respectiv
îndepărtate).
Ca exemplu:
A. acţiunea unui elev: indisciplină în timpul orelor
• consecinţe imediate: îşi împiedică vecinii să urmărească lecţia, este admonestat de
profesor;
• consecinţe îndepărtate: nu va fi capabil să efectueze integral tema de casă sau
efortul necesar va fi mare.
B. acţiunea unui elev: indisciplină în timpul orelor
• efecte asupra propriei persoane: pierde unele părţi din explicaţia profesorului, nu
va fi capabil să rezolve integral tema de casă, intră în conflict cu profesorul,
eventual cu părinţii, este marginalizat de către colegi;
• efecte asupra colegilor: sunt împiedicaţi să urmărească lecţia, sunt antrenaţi în
conflicte etc.
O variantă a activităţii este “analiza unui incident” care constă în prezentarea
succintă a unui incident real sau imaginar şi analizarea lui în grupuri mici.
Ca exemple de incidente: într-o clasă doi elevi s-au luat la bătaie, un elev a luat,
fără să ceară voie, caietul de desen al colegului şi a uitat să-l restituie, o elevă a
jignit-o pe profesoara de biologie etc.
Profesorul trebuie să posedă regulamente, legi, decrete, fotografii pentru a putea
să răspundă la întrebările ulterioare ale elevilor. Incidentul se notează în forma lui
primară, pe tablă sau pe alt suport vizibil pentru toate grupurile. Activităţile de
acest tip antrenează capacitatea de analiză, evidenţiază poziţiile indivizilor în
diverse probleme, îmbogăţeşte experienţa grupului, ameliorează capacitatea de
decizie a fiecărui elev prin comparare cu colegii, măreşte şansa conştientizării unor
motivaţii, stereotipuri.
6
 Jocul de rol

Este o metodă antrenantă, care implică afectiv participanţii, reliefează indirect şi implicit
aspecte multiple ale unei situaţii, subliniază detalii ajutând la înţelegerea ei globală, mai
completă şi mai rapidă, chiar dacă nu sunt conştientizate toate elementele.
Etapele jocului de rol:
• profesorul descrie situaţia în care se află actorii, se prezintă o schiţă de scenariu, care va
fi completată, concretizată prin jocul elevilor, absenţa precizării unor detalii favorizând
“personalizarea rolului”;
• se distribuie rolurile: de regulă
o parte dintre elevi sunt actori,
alta spectatori (cu rol de
potenţiali observatori), alta
observatori declaraţi; rolul
fiecărui actor se precizează “în
secret” pentru a nu influenţa
jocul celorlalţi actori, direct de
către profesor sau prin
„înmânarea unei fişe”10;
• se asigură decorul specific
situaţiei alese; • se joacă
“piesa” în faţa spectatorilor;
• se analizează derularea jocului
de rol de către: actori (relativ
la dificultăţi, probleme,
percepţia rolului etc.), de către
observatori (eventual pe baza
unei fişe de observaţie sau a
unei liste de inventar), eventual, de către spectatori;
• se realizează o dezbatere finală cu întreaga clasă, condusă de profesor pe baza unui plan,
propus de acesta sau construit cu elevii, privind problema vizată de jocul de rol;
dezbaterea finală poate fi înlocuită de o masă rotundă sau de analiza pe grupuri mici ale
căror rapoarte se prezintă în grupul reunit;
• se extrag concluzii de către profesor.
Timpul necesar va depinde de tematică, de grupul consiliat, de antrenamentul pentru această
metodă.
Orientativ, se acordă 5-10 minute pentru pregătire, 10-15 pentru joc şi 25-35 de minute pentru
dezbaterea finală.
Atribuţiile profesorului, pe lângă cele rezultate din enumerarea fazelor activităţii, constau în:
• a indica observatorilor ceea ce vor observa sau le oferă o fişă de observaţie ori o listă de
control;
• a veghea ca situaţia descrisă să fie respectată, ca actorii să se implice în joc potrivit
„scenariului”;
• a conduce analizele realizate de către elevi şi extrage concluzii.
7
Exemple de teme pentru jocul de rol: cum spui “Nu!” unei persoane care deţine puterea, cum
spui “Nu!” unor colegi care te presează să fumezi/să chiuleşti, cum comunici cu un coleg care
este supărat pe tine, cum să discuţi cu părinţii pentru a-i convinge să-ţi acorde un drept etc.
Jocul de rol are virtuţi formatoare asupra elevilor deoarece permite cunoaşterea de către fiecare
elev a modului în care reacţionează sau interacţionează într-o anumită situaţie, învăţarea unor
modalităţi de control al reacţiilor, de monitorizare şi reglare, creşterea capacităţii empatice a
elevilor.

BRAINSTORMING-UL
BRAINSTORMING-UL -reprezintă o metodă de stimulare a creativităţii de grup,
preluată din filosofia orientală şi dezvoltată de
psihologul Alex Osborn.
Din punct de vedere etimologic
brainstorming înseamnă „furtună în creier”, „asalt
de idei”. Condiţiile esenţiale ale acestei metode pot
fi cu succes adaptate procesului de consiliere.
Grupul brainstorming este alcătuit din 3-12
membri, având o structură optimă între 5 şi 8
membri .
Principiul brainstormingului este
„amânarea criticii” care este inhibitoare, blocând
procesul de elaborare a ideilor şi soluţiilor.
În mod concret se dă o temă de cercetare care poate
fi problema cu care se confruntă grupul respectiv
cu două săptămâni înainte de şedinţa propriu-zisă.
În acest timp membrii grupului meditează asupra
acestei probleme. Întâlnirea propriu-zisă se desfăşoară într-un spaţiu plăcut şi întrun climat
permisiv. Membrii grupului brainstorming se cunosc între ei, se simpatizează şi se apreciază
reciproc. Pot fi de exemplu elevi dintr-o clasă care au aceleaşi probleme (de învăţare, de
comportament, etc.). În timpul şedinţei de brainstorming care durează 45'-1 h fiecare membru al
grupului poate spune tot ce îi trece prin cap, cu privire la problema respectivă. De asemenea
fiecare membru al grupului poate prelua o idee de la colegi, exploatând-o până la ultimile sale
consecinţe. Timp de 45'-1h se elaborează
aproximativ 100 de idei.
Scopul şedinţei brainstorming este
cantitativ, de a elabora cât mai multe soluţii.
De asemenea specific procesului de
consiliere este şi catharsis-ul sau eliberarea
de starea conflictuală negativă pe care o
implică problema respectivă. La sfârşitul
şedinţei se poate alege o echipă de
specialişti (cei care au elaborat cele mai
multe soluţii, de exemplu), care să selecteze
8
cele mai bune soluţii pentru a le aplica. În funcţie de mărimea grupului, se alege un observator
care va înregistra ideile şi pe cei care le-au elaborat. Brainstormingul este una dintre cele mai
eficiente metode de stimulare a creativităţii de grup pentru rezolvarea prin cooperare a unor
probleme comune sau individuale.

Jocul
Jocul este mai ales pentru copii una dintre cele mai specifice modalităţi de exprimare,
antrenare şi dezvoltare a personalităţii. Spre deosebire de învăţare sau muncă care au scopuri şi
obiective bine determinate, jocul oferă un grad mare de libertate persoanei, de antrenament
funcţional şi dezvoltare a personalităţii.
Pentru procesul de consiliere jocul îndeplineşte funcţii specifice:
 de creare a unei atmosfere plăcute, relaxate, deschise;
 de dezinhibare a clienţilor introverţi, cu probleme de comunicare;
 de facilitare a relaţiilor inter-umane;
 de manifestare a unor dificultăţi inter-relaţionale în mod indirect;
 de rezolvare a unor probleme educaţionale.
A. Băban în lucrarea despre consiliere, prezintă următoarele exerciţii de „încălzire” care
ar putea fi utilizate la începutul oricărei ore de consiliere:
 Jocul cu portocala;
 Simbolul;
 Ionel a spus să…;
 Ghicirea unui cuvânt;
 Picasso;
 Încrederea;
 Cutremurul;
 Oglinda;
 Bomboane;
 Surpriză;
 Zodiile;
 Desenul;

9
 Pentru exemplificare prezentăm exerciţiile:
Picasso: un voluntar desenează o figură abstractă pe tablă. Fiecare elev trebuie să spună
care este semnificaţia figurii pentru el. Acesta este un exerciţiu de proiectare a propriei
personalităţi (asupra unui produs exterior) prin intermediul căruia elevul îşi exteriorizează
anumite preocupări dominante în acel moment, anumite probleme.
Bomboane : fiecare elev este rugat să ia bomboane dintr-un bol; după ce elevii s-au
servit cu bomboane fiecare trebuie să spună atâtea lucruri pozitive despre sine câte bomboane a
luat.

Fabula și povestirea
Fabula și povestirea se folosesc
pentru impactul exemplului sau
contraexemplului conținut. Ele sunt
accesibile școlarilor mici, dar utile și celor
mari, adecvându-se subiectele la problemele
specific vârstei pentru a favoriza
identificarea elevilor cu eroii povestirii.
Etape ale povestirii:
Se citește fabula/povestirea
individual sau în grup ori este
relatată de către consilie;
Se solicit explicarea finalului,
a comportamentului
personajelor, a relației dintre
acțiuni, a efectelor unor
acțiun;
Se găsesc analogii cu viața
clasei;
Se stabilesc asemănări și
deosebiri;
Se transpune acțiunea în
desen ori se ilustrează
anumite părți.

Alegerea povestirii,fabulei se
realizează astfel încât elevii vizați să se identifice ușor cu personajele; deci se va căuta
identitatea de gen (sex), vârstă sau apropierea de preocupări, activități, fără ca ultimile elemente
să fie excesiv de transparente.

10
 Analiza produselor obținute permite cunoașterea motivelor, a intereselor, aspiraților, a
conflictelor sau atitudinii elevilor față de diverse personae,situații, evenimente. Analizele se pot
realize în grupuri mici sau individual.

Metoda analizei produselor activității

Este una dintre cele mai folosite metode în psihologia copilului și psihologia școlară.
Orice produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect de investigație psihologică.
Prin aplicarea acestei metode obținem date cu privire la: capacitățile psihice de care
dispun copiii (coerența planului mental, forța imaginației,amploarea intereselor, calitatea cunoșt
ințelor, deprinderilor, priceperilor și aptitudinilor, etc), stilul realizării (personal sau comun,
obișnuit), nivelul dotării(înalt, mediu, slab), progresele realizate în învațare (prin realizarea
repetată a unor produse ale activitații).
Pentru cercetători o mare importanță o are fixarea unor criterii după care să evalueze pro
dusele activității.
Printre acestea mai semnificative sunt:
-corectitudinea-incorectitudinea,
-originalitatea-banalitatea
-complexitatea-simplitatea,
-expresivitatea-nonexpresivitatea produselor realizate.
Se folosește pentru cunoașterea motivațiilor, intereselor și disponibilitatilor creatoare
ale personalitatii.
Obiect al analizei psihologice îl pot constitui atât produsele realizate în
cadrul activitații libere, cît și cele realizate în contextul unor sarcini date de experimentator.
În acest scop se recurge la sarcini de desen, compunere, constructie de obiecte, etc. Pentru
fiecare gen de de sarcini se stabilesc anumite criterii de ordin cantitativ și canlitativ de analiză
și interpretare.

11
 Feedback-ul
Feedback-ul reprezintă conexiunea inversă între destinatar și inițiatorul comunicării.
Feedbackul este esențial pentru o comunicare eficientă. Este ultimul pas care încheie
comunicarea.
Un feedback eficient:
● ne ajută să conștientizăm ceea ce facem și modul în care acționăm;
● ne oferă posibilitatea de a ne
schimba comportamentul;
● trebuie sa fie oferit într-un
mod delicat și suportiv.
Feedback-ul reprezintă procesul de
verificare a mesajelor și a întelegerii
corecte a
semnificațiilor.
În mod obișnuit, pentru a avea
confirmarea că mesajul transmis a fost înțeles corect, oamenii folosesc întrebările deoarece se
simt ignorați, nu li se acorda atenția cuvenită.
Cea mai eficientă metodă de a obține feedback este să puneți intrebări imediat după ce
transmiteți mesajul. Pentru a verifica dacă mesajul a fost înțeles corect se poate folosi
parafrazarea (reformularea unui mesaj cu cuvintele proprii). Aceste doua metode trebuie
folosite cu grijă deoarece folosite incorect pot inhiba comunicarea.
Caracteristicile feedback-ului:
● Trebuie sa menționeze faptele descrise de vorbitor, nu interpretările sau așteptările
ascultătorului. Dacă sugerăm motive pentru comportamentul altei persoane, acesteia îi va fi mai
greu să-și înțeleagă adevaratele motive și poate deveni defensiv. Exemplu: „Afirmațiile tale
conțin multe idei discutabile despre rolul femeilor” și nu „Ești sexist”.
● Sa fie descriptiv și nu evaluativ. Daca se fac judecăți de valoare despre
comportamentul unei persoane nu înseamnă că persoana va dori sa își schimbe comportamentul
ci mai curând va deveni ofensată și plină de resentimente. Exemplu: „Parerea ta este așadar că ”
și nu „Greșești cu siguranță!”.
● Să fie specific, concret, să se refere la un comportament anume și nu la
comportament în general. Referirile indirecte sau vagi nu-i ajuta pe oameni chiar daca ei doresc
să se schimbe.
● Să împartașească emoții și gânduri dar sa nu ofere sfaturi. Exemplu: „Imi place
modul în care îți exprimi ideile”.
● Să fie concentrate asupra informației pe care interlocutorul ar putea s-o utilizeze:
informații relevante, mai importante.

12
 ● Să fie oferit pentru acele comportamente și atitudini care pot fi schimbate ușor și
care atrag schimbări mai mari.
● Să ofere alternative comportamentale, altfel interlocutorul va experimenta o stare
de conflict și tensiune afectiva.

Metoda fişelor colorate

Metoda se utilizează pentru a produce argumente pro şi contra, a enunţa aşteptări optimiste
sau pesimiste etc.
Etape ale activităţii:
 se fixează tipul de enunţuri şi culoarea fişei; ca exemplu, fişe verzi pentru argumente
pro şi fişe galbene pentru critici, obiecţii, respingeri;
 după gruparea elevilor şi stabilirea temei, fiecare grup analizează problema propusă şi
notează în scris opiniile, în funcţie de orientarea lor pe fişa de o anumită culoare;
 fişele de o anumită culoare sunt trimise unei comisii care le analizează, le combină
pentru a formula o concluzie, un diagnostic etc.
 se poate folosi un procedeu mai complicat de continuare a activităţii:
 elevii se împart în două grupuri A şi B: primii iau fişele verzi, ceilalţi fişele galbene:
- elevii din grupul A îi intervievează pe cei din B referitor la argumentele pro
sau la aşteptările optimiste (ceea ce este scris pe fişele verzi);
- elevii din grupul B îi intervievează pe cei din A referitor la argumentele contra
sau la aşteptările pesimiste (ceea ce este scris pe fişele galbene).
Acest mod de a
lucra subliniază
aspectele opuse,
contradictorii ale
unei situaţii,
evidenţiază
multiplele posibilităţi
de abordare,
diferenţele de
percepţie dintre
oameni.

13
 Metoda anchetei psihologice
Ca metodă de cercetare psihologică, ancheta presupune recoltarea sistematică a unor informaţii
despre viaţa psihică a unui individ sau grup social şi interpretarea acestora în vederea
desprinderii semnificaţiei lor psihocomportamentale. În principal există două forme ale acestei
metode, care se folosesc în cercetarea psihologică: ancheta pe bază de chestionar şi ancheta pe
bază de interviu.
Ancheta pe bază de chestionar constă în folosirea chestionarului ca instrument de lucru şi
urmează în derularea sa mai multe etape: – etapa prealabilă sau preancheta care presupune:
stabilirea obiectului anchetei; documentarea; formularea ipotezei; determinarea universului
(populaţia) anchetei; eşantionarea.
– etapa I – constă în alegerea tehnicilor şi redactarea chestionarului. Se impune în prima fază
aplicarea unui pretest pentru a vedea dacă a fost bine conceput chestionarul, după care se poate
redacta definitiv (chestionarul). Tot în această etapă se vor stabili şi modalităţile de
administrare ale chestionarului fie prin autoadministrare, fie prin intermediul personalului
specializat.
– etapa a II-a – este rezervată desfăşurării propriu-zise a cercetării.
– etapa a III-a – prelucrarea datelor obţinute.
– etapa a IV-a – analiza şi interpretarea datelor precum şi redactarea şi comunicarea raportului
final de anchetă.
Cele mai dificile şi, totodată, cele mai importante momente ale anchetei pe bază de chestionar
sunt alegerea eşantionului, care trebuie neapărat să fie reprezentativ – adică să reproducă la
scară mică toate caracteristicile populaţiei care urmează a fi investigată – şi redactarea
întrebărilor, a chestionarului.
Definit ca „o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau imagini grafice cu funcţie
de stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care prin administrarea de către operatorii de
anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea celui anchetat un comportament verbal
sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris“ (L. Chelcea, 1975), chestionarul necesită o
deosebită atenţie atât faţă de conţinutul întrebărilor, cât şi faţă de tipul, forma şi ordinea lor. În
formularea întrebărilor trebuie evitate greşelile care pot interveni: întrebări prea generale,
limbaj greoi, artificializat, cuvinte cu înţeles dublu, întrebări tendenţioase etc.
Ancheta pe bază de interviu constă în folosirea interviului ca relaţionare experimentator-
subiect. Este vorba de un dialog între participanţi, care se centrează asupra temei de cercetare,
fiecare participant păstrându-şi locul de emiţător sau de receptor. Interviul poate fi conceput aşa
cum am văzut, atât ca metodă integrată altor metode mai mari, cât şi ca metodă de sine
stătătoare, cu legile şi caracteristicile sale proprii.
Avantaje: Ambele forme de anchetă, permit investigarea unui număr mare de subiecţi într-un
timp relativ scurt, recoltarea unui material extrem de bogat, precum şi prelucrarea rapidă, mai
ales când există răspunsuri precodificate la întrebări.
Dezavantaje: Este posibilă apariţia unor deformări subiective atât din partea experimentatorului,
cât şi a subiecţilor mai ales că această metodă se bazează pe capacitatea de autocunoaştere şi
14
autoanaliză. Este de asemenea posibil ca subiecţii, chiar bine intenţionaţi să furnizeze informaţii
iluzorii, neadecvate în raport cu fenomenul investigat.

Concluzie
Consilierea psihopedagogica poate fi definita ca fiind un proces prin care grupul de elevi
poate fi omogenizat si influentat cu scopul de a preveni situatiile de criza. In acest sens, rolul
consilierii este unul proactiv, adica urmareste dezvoltarea personala, educationala si sociala a
elevilor.
Consilierea scolara, ca proces intensiv de acordare a asistentei psihopedagogice elevilor,
are la baza legatura dintre familie – copil – scoala. Pentru desfasurarea unei educatii eficiente
si pentru optimizarea personalitatii copilului, aceasta legatura trebuie sa fie constanta si
armonioasa. Cu alte cuvinte, dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului, inlaturarea sau
ameliorarea comportamentelor dezadaptative care pot sa apara in cadrul acestui proces, cer cu
necesitate o activitate sistematica de consiliere si asistenta psihopedagogica la nivelul
individului si al grupurilor scolare. Importanta deosebita a actiunilor consilierii
psihopedagogice este direct proportionala cu valoarea pe care o are pentru scoala procesul de
adaptare al copilului la activitatile educative, de instruire, sociale.
Modul în care se realizează consilierea şcolară acţionează nu numai la intrarea în şcoală a
copilului ci în toate etapele şcolarizării, premergând şi asigurând o eficientă integrare în viaţa
social-economică. Prima intervenţie de dirijare şi consiliere se face în perioada preşcolară. La
sfârşitul gimnaziului are loc o consiliere şcolară mai complexă însoţită de forme de selecţie în
liceu (capacitate, testare naţională, admiterea în liceu). Pentru admiterea în învăţământul
superior exigenţele devin şi mai complexe şi mai diferenţiate. Consilierea şcolară are o
importanţă foarte mare şi constituie un instrument socio-pedagogic şi economic foarte
important al societăţii moderne. Ea se realizează în şcoli, în laboratoare de consiliere şcolară,
prin mass-media. Consilierea şcolară în condiţiile societăţii contemporane are în vedere
asigurarea de şanse egale în formarea şi dezvoltarea personalităţii. Ţinându-se seama de
diferenţierile obiective ale potenţialului genetic psihic şi intelectual ale indivizilor dar şi de
deosebirile eforturilor depuse şi a rezultatelor obţinute, consilierea şcolară nu-şi propune
egalizarea performanţelor elevilor.
Metodele utilizate în timpul activităţilor de consiliere trebuie sa fie diverse, aplicate în
funcţie de vârsta elevilor, de specificul situației, de scopul și obiectivele urmărite și mai ales de
contextul în care se desfășoară acestea. Nu există o rețetă universal valabilă, cum nu toți copiii
sunt la fel. Consilierea elevilor urmărește mai mult decât rezolvarea unei probleme, găsirea unei
soluții. Ea presupune dobândirea unor abilități necesare în mai multe situații ale vieții., așa cum
spune și un proverb chinezesc: Dacă dai un pește unui om, îl hrănești pentru o zi; dacă îl înveți
să pescuiască, îl hrănești pentru o viață.

15