Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lucrări de Laborator La Toxicologie
Lucrări de Laborator La Toxicologie
Chișinău 2018
LUCRAREA DE LABORATOR NR.1 DETERMINAREA NITRAŢILOR PRIN
METODA IONOMETRICĂ ÎN FRUCTELE ŞI LEGUMELE
Ministerul Ocrotirii Sănătăţii a stabilit cantităţile admise de nitraţi pentru produsele agricole,
mg/kg: cartofi – 250, varză albă timpurie – 900, varză albă târzie – 500, morcov timpuriu –
400, morcov târziu – 250, roşii – 150, castraveţi teren deschis – 150, castraveţi teren închis –
400, ceapă teren deschis – 600, ceapă teren închis – 800, sfeclă de masă – 1400, dovlecei –
400, ardei dulce teren deschis – 200, ardei dulce teren închis – 400, salată timpurie teren
închis – 3000, salată timpurie teren deschis – 2000, struguri de masă – 60, mere proaspete –
60 etc.
Cartofii se spală cu apă, se usucă şi se taie în 4 părţi egale. Se ia câte o pătrime din
fiecare tubercul.
Sfecla şi alte rădăcinoase se spală cu apă, se usucă, se taie cotorul. Din fiecare
rădăcinoasă se foloseşte pentru analiză o pătrime.
Varza se taie în cruciş de-a lungul axei verticale în 4 sau 8 părţi egale şi se ia câte ¼ sau
1/8 din fiecare căpăţină pentru proba de analiză. Totodată, se înlătură frunzele necomestibile
din exterior şi cotorul.
Citirea pe aparat se face cel puţin după un minut de la încetarea mişcării vizibile al acului
indicator al aparatului.
Concentraţia de ioni-nitraţi în proba analizată se stabileşte în
funcţie de valorile mărimilor pCNO 3 ale soluţiilor de calibrare. Rezultatul citit pe scara 1...4
exprimat în unităţi pCNO 3 se transferă în mg/kg NO 3 , conform tabelelor din anexa 1 şi 2.
Rezultatul este comparat cu cantităţile admise de nitraţi
pentru produsele agricole (mg/kg) stabilite de către Ministerul Ocrotirii Sănătăţii.
𝐴 ∗ 𝐷𝐿𝐴
𝑁=
100
4
1 2 3
(2*3)/100%
𝑨𝒎ă𝒓 12 60 7,2
𝑨𝒑𝒓𝒖𝒏ă 30 - -
𝟔𝟓 ∗ 𝟏𝟓𝟎
𝑵𝒓𝒐ş𝒊𝒆 = = 𝟗𝟕, 𝟓 𝒎𝒈/𝒌𝒈
𝟏𝟎𝟎
Concluzie:
Dacă A este:
0..30% - bun pentru consum
30...70% - alegerea consumatorului
>70% - interzis pentru consum
LUCRAREA DE LABORATOR NR.2 DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE ANHIDRIDĂ
SULFUROASĂ ÎN FRUCTELE USCATE
Dioxidul de sulf sau anhidrida sulfuroasă (SO2) este un gaz incolor, mai greu decât
aerul, cu miros caracteristic înţepător şi cu efecte iritante asupra mucoaselor. În industria
alimentară se utilizează în formă gazoasă sau în soluţii apoase cu scopul menţinerii calităţii
unui şir de produse. Substanţele generatoare de dioxid de sulf sunt sulfitul de natriu
(Na2SO3), sulfitul de potasiu (K2SO3), bisulfitul de natriu (NaHSO3), bisulfitul de potasiu
(KHSO3), bisulfitul de calciu (Ca (SO3H)2), metabisulfitul de sodiu (Na2S2O5),
metabisulfitul de potasiu (K2S2O5).
SO2 în doze mari s-a înregistrat colaps, insuficienţă cardiacă, reducerea respiraţiei,
dilatarea pupilei, pierderea reflexelor şi moartea. Doza minimă letală (DML) reprezintă
cantitatea cea mai redusă, care a putut cauza moartea unui individ adult. Pentru sulfiţi şi
metabisulfiţi, DML este de circa 10-20 g pe cale orală.
Organismul dispune de mai multe posibilităţi de detoxifiere, calea principală fiind
calea enzimatică cu participarea sulfitoxidazei, enzimă esenţială pentru metabolizarea
dioxidului de sulf. Aceasta este prezentă în ficat, rinichi, inimă, fiind disponibilă în
cantităţi suficiente. Astfel, sulfiţii absorbiţi la nivelul intestinului sunt rapid şi complet
oxidaţi în sulfaţi şi eliminaţi în decurs de 24 ore prin urină.
Sensibilitatea organismului la acţiunea dioxidului de sulf depinde de starea de
sănătate, statutul nutriţional, prezenţa altor substanţe ce necesită detoxifiere (alcool,
pesticide etc.). De exemplu, în cazul insuficienţei vitaminei B1, reacţia la dioxidul de sulf
este mult mai pronunţată decât în cazul unei alimentaţii echilibrate.
𝑉1 = 0,4 𝑚𝑙
𝑉2 = 0,3 𝑚𝑙
g= 25 g
Lipidele din categoria trigliceridelor suferă degradări hidrolitice sau oxidative în urma cărora
se alterează. Această alterare a grăsimilor se numeşte râncezire. Procesul are loc în prezenţa
aerului şi luminii. E de menţionat că nu toate grăsimile râncezesc (de exemplu, cerurile nu
suferă niciodată astfel de degradări), ci doar gliceridele.
O-O
l l
R - C = C - R' + O2 → R - C - C - R'
l l l l
H H H H
Pentru efectuarea determinărilor, într-o colbă conică se cântăresc 2 g emulsie alimentară cercetată
în care se adaugă 10 cm3 de cloroform (CHCl3) şi se amestecă bine. Apoi se toarnă 15 cm3 acid
acetic glacial (CH3-COOH) şi 1 cm3 iodură de potasiu (KI) cu concentraţia de 50-55%. Colba se
închide cu dop, amestecând timp de 1 min., apoi se lasă pentru 5 min. într-un loc întunecat la t=15-
25oC. În conţinutul dat se adaugă 75 cm3 apă distilată, se amestecă minuţios, după care se adaugă
soluţia de amidon până la apariţia unei nuanţe pal- albăstruie. Iodul separat se titrează cu soluţie de
tiosulfat de sodiu (Na2S2O3)=0,002 mol/dm3 până la apariţia unei culori bej-albuie, stabile timp de
5 sec. Paralel cu proba de bază se pregăteşte proba de control sau de referinţă, unde în loc de
emulsie alimentară cercetată se adaugă 2 ml H2O dist. În proba dată conţinutul de tiosulfat de sodiu
(Na2S2O3)=0,002 mol/dm3 utilizat la titrare nu trebuie să depăşească 0,05 cm3.
5.1. Concluzii
Problema micotoxinelor a căpătat un caracter global, începând cu anii 60 ai secolului
XX, în legătură cu dezvoltarea ecologică (în micocenoze), prin utilizarea avansată a
tehnologiilor în gospodăria agricolă şi din cauza folosirii fito-oxidanţilor în rate mari. Din
această cauză, plantele au pierdut rezistenţa faţă de fito- patogeni. Apariţia micotoxinelor în
produsele agricole este legată, de asemenea, de utilizarea largă a îngrăşămintelor pe bază de
azot, pesticidelor (fungicide, insecticide, ierbicide).
Micotoxinele au efecte cancerigene, mutagene şi afectează sistemul nervos şi imun al
organismului. Ele afectează rinichii, ficatul, sistemul sangvin, tractul digestiv, provoacă boli
ale sângelui, anghină septică, dermatite, epilepsii, boli acute, stări de ebrietate adâncă,
dezechilibru hormonal, afectează funcţiile de reproducere. Pericolul micotoxinelor constă în
faptul că intoxicaţia poate să se acutizeze peste ani, acumulându-se puţin câte puţin în
organism.