Sunteți pe pagina 1din 16

Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

Univer sul

Pr ofesor : Stoica Valerică


Elevi:Chivu Alexandru
Dumitru Andreea
Ionescu Aurelia
Ionescu Ştefania
Manole Alexandra
Maria Laura
Clasa: a XI-a G

Grupa 1 1
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

Reprezentari ale
Universului
Omul a privit dintotdeauna bolta cereasca si a observat cum, ziua,
Soarele “alearga” parca tras
de cai, iar noaptea, Luna trece
printre stele si luceferi.
Inca din Antichitate, s-a
impus un model capabil sa
explice satisfacator
observatiile astronomilor
legate de miscarea planetelor
pe bolta cereasca, de
succesiunea zodiilor, de
eclipsele de Luna sau de
Soare.
Acesta a fost modelul geocentric (introdus de astronomul grec
Claudius Ptolomeu, care a trait in Egipt, intre anii 85 si 165 i.e.n): Pamantul
este in centrul Universului si toate celelalte corpuri ceresti se misca sau sunt
fixate pe sfere celeste successive.
Deoarece reuşea sa explice multe fenomene bazandu-se pe ideea de
perfectiune (unica miscare acceptata era miscarea circulara uniforma) si
punea omul in centrul Universului, modelul geocentric a fost larg acceptat,
sustinut de Aristotel si adoptat de catre conducatorii bisericii catolice.

Actualul model heliocentric (luat si el in considerare) nu s-a putut


impune, pentru ca astronomii nu reuseau sa explice cum s-ar putea ca
Pamantul sa se roteasca in jurul Soarelui fara ca oamenii sa cada, fara ca
pasarile aflate in zbor sa ramana in urma.

În astronomie, heliocentrismul
este teoria că Soarele este centrul
sistemului solar. Cuvântul provine din
limba greacă (ήλιος Helios = soare şi
κέντρον kentron = centru). În istorie,
heliocentrismul s-a opus
geocentrismului, teorie ce punea
Pământul în centrul universului.

Grupa 1 2
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

Distinctia între Sistemul Solar si Univers nu a devenit clară decât în perioada


modernă, dar este importantă în ceea ce priveste controversa între
cosmologie si religie). Grecul Aristarh din Samos, în secolul al III-lea î.e.n.,
a fost primul care a sugerat că Pământul se roteste în jurul Soarelui care stă
fix. Abia 1800 de ani mai târziu însă, în secolul al XVI-lea, preotul,
matematicianul si astronomul Nicolaus Copernic a prezentat un model
matematic complet al unui sistem heliocentric, mai târziu extins si
perfectionat de Johannes Kepler.

Teoria
heliocentrica a
lui Copernic
În astronomie, heliocentrismul este teoria că
Soarele este centrul sistemului solar. Cuvântul provine din limba greacă
( Helios = soare şi kentron = centru). În istorie, heliocentrismul s-a opus
geocentrismului, teorie ce punea Pământul în centrul universului. Grecul
Aristarh din Samos, în secolul al III-lea î.e.n., a fost primul care a sugerat că
Pământul se roteşte în jurul Soarelui care stă fix.

Abia in secolul al XVI-lea, astronomul


polonez Niclas Kopernik (cunoscut sub numele
latinizat Nicolaus Copernicus si pe care noi il
numim Copernic) a elaborat un model revolutionar
pentru vremea lui: modelul heliocentric.
Nicolaus a publicat formularea finală a
sistemului în De Revolutionibus în 1543. Copernic a
început să scrie această lucrare în 1506 şi a terminat-
o în 1530, dar a publicat-o doar în anul morţii sale.
Deşi avea o poziţie privilegiată în raport cu Biserica şi dedicase această carte
Papei Paul al III-lea, forma publicată conţinea o prefaţă nesemnată de
Osiander în care scria că sistemul este un dispozitiv pur matematic care nu
trebuie să reprezinte realitatea. Poate din cauza acestei prefaţe, lucrarea lui
Copernic a inspirat în următorii 60 de ani foarte puţine dezbateri privind
chestiunea dacă este sau nu o erezie.

Grupa 1 3
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

Modelul copernican
(descris in lucrearea “Asupra
miscarii de revolutie a
corpurilor cresti”) presupunea
ca Soarele (si nu Pamantul) se
afla in centrul sistemului format
de cele sase planete cunoscute
in acea vreme (Mercur, Venus,
Pamant, Marte, Jupiter,
Saturn), de satelitul natural al
Pamantului (Luna) si de Soare.
Modelul heliocentric a
lui Copernic explica variatia
stralucirii planetelor : in miscarea lor circumsolara planetele se apropiau
sau de departau de Pamant, astfel incat, pentru un observator terestru,
apareau mai luminoase sau mai putin luminoase.
De asemenea, Copernic a putut explica si miscarea retrograda a
planetelor.
Ideea că teoria heliocentrică era şi ea greşită în sensul ei strict a fost
dezvoltată în paşi. Faptul că Soarele nu este centrul universului, ci una din
nenumăratele stele, a fost susţinută puternic de Giordano Bruno; Galileo a
afirmat aceeaşi idee, dar a spus foarte puţin în această privinţă, poate din
teama de a nu supăra feţele bisericeşti. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea,
statutul Soarelui ca stea printre multe altele a devenit din ce în ce mai
evident. Până în secolul al XX-lea, chiar şi înainte de a se descoperi faptul că
există multe galaxii, aceasta nu a mai fost o problemă.
Chiar dacă discuţia se limitează la sistemul solar, Soarele nu este în
centrul geometric al orbitei niciunei planete, ci într-unul dintre focarele
orbitelor lor eliptice. Mai mult, dacă se consideră că masa unei planete nu
poate fi neglijată în raport cu masa Soarelui, centrul de gravitaţie al
sistemului solar este diferit de centrul Soarelui. (masele planetelor, dintre
care cea mai masivă este Jupiter, reprezintă 0,14% din masa Soarelui.) Deci,
un astronom, ipotetic, de pe o planetă extrasolară ar observa o fluctuaţie a
mişcării Soarelui.
Renunţarea totală la conceptul de „corp în repaus” se leagă de
principiul relativităţii. În timp ce, presupunând că universul este nemărginit,
a devenit clar că nu există o poziţie privilegiată în spaţiu, până la postularea

Grupa 1 4
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

teoriei restrânse a relativităţii de către Albert Einstein, s-a presupus cel


puţin existenţa unei clase privilegiate de sisteme inerţiale care se află în stare
de repaus absolut, în particular sub forma ipotezei eterului luminifer.

Tot in secolul al
XVI-lea, astronomul danez
Tycho Brache (1546-1601)
a facut numeroase
observatii astronomice
asupra pozitiilor
planetelor, in special
asupra planetei Marte.
Tycho Brache a
observat, in 1572, o
supernova, iar in 1577, o
cometa. A cautat sa
evidentieze paralaxa stelelor, fara a reusi.
Observatie: Copernic a presupus (ca si Ptolemeu) ca miscarea
planetelor este circulara si uniforma.
Concluzii : Modelul copernican, fara a fi in intregime corect, a
reprezentat un pas inainte necesar in istoria conceptiilor despre sistemul
nostru solar.

Legile lui Kepler


În astronomie, Legile lui Kepler
descriu miscările planetelor în jurul soarelui
(sau stelei sistemului solar respectiv) si în
general comportamentul oricărui sistem de
două corpuri între care actionează o fortă
invers proportională cu pătratul distantei.
Aceste legi nu sunt valabile decât în cadrul
mecanicii newtoniene.
Cele trei legi au fost enuntate la începutul secolului al XVII-lea de
astronomul german Johannes Kepler (1571-1630 ), utilizând observatiile
făcute de astronomul danez Tycho Brahe asupra orbitei planetei Marte.
Primele două legi au fost publicate în 1609 în "Astronomia nova", cea de-a
treia în 1619 în lucrarea "Harmonices mundi". Aceste teze au dus la ruperea

Grupa 1 5
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

definitivă cu credinta ce durase timp de secole, după care planetele s-ar fi


miscat în jurul soarelui pe traiectorii circulare.

Experimente:
1. Luati un fir subtire, flexibil si inextensibil.Cu ajutorul a doua piuneze
fixati capetele sale pe o foaie de hartie (asezata pe o planseta de lemn
sau pe o bucata de carton) la o distanta mai mica decat lungimea
firului.
Intindeti firul cu varful unui creion si deplasati varful creionului pe
hartie, avand grija ca firul sa fie mereu intins.
Repetati experimentul pentru a obtine alte valori ale distantei dintre
cele doua piuneze.
Curbele obtinute se numesc elipse.
O elipsa poate fi caracterizata fie de cele doua semiaxe, a si b, fie de
focarele F1 F2 si valoarea sumei F1P+F2P=2a
Vectorul orientat de la un focar spre un punct de pe elipsa se numeste
raza vectoare.
Prima lege a lui Kepler:
*Traictoriile planetelor sunt elipse,iar Soarele se afla intr-unul dintre
cele doua focare.
A doua lege a lui Kepler:

Grupa 1 6
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

*Raza vectoare Soare-planeta acopera arii egale in intervale de timp


egale.
-De aceea Pamantul se misca mai repede cand este mai aproape de
Soare si mai incet,cand este mai departe de acesta.
A treia lege a lui Kepler:
* Perioadele de revolutie (T) ale planetelor sunt proportionale cu
semi-curburile axelor mari ale traiectoriilor lor eliptice.
-Aceasta inseamna ca o planeta de 4 ori mai indepartata de Soare
decat alta va avea o perioada de revolutie de………..mai mare decat aceasta.

Legile lui Newton


Legile lui Newton sunt trei legi ale fizicii care dau o relatie directă între
fortele care actionează asupra unui corp si miscarea acelui corp. Ele
au fost enuntate de Sir Isaac Newton în lucrarea sa Philosophiae
Naturalis Principia Mathematica (1687). Aceste legi formează baza
mecanicii clasice si Newton însusi le-a folosit pentru a explica multe
rezultate privind miscarea obiectelor fizice. În al treilea volum al
textului, a arătat că aceste legi
ale miscării, combinate cu
legea atractiei universale,
explică legile lui Kepler
privind miscarea planetelor.

Principiul I al
mecanicii

Orice corp îsi mentine starea de


repaus sau de miscare rectilinie
uniformă atât timp cât asupra sa nu actionează alte forte sau suma fortelor
care actionează asupra sa este nulă.

Principiul al II-lea al mecanicii

Newton introduce notiunea de cantitate de miscare, ceea ce astăzi se


numeste impuls. Aceasta este o mărime vectorială egală cu produsul dintre
masă si viteză.

Grupa 1 7
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

Principiul al doilea al mecanicii introduce notiunea de fortă ca fiind

derivata impulsului în raport cu timpul. sau folosind definitia

impulsului . În mecanica newtoniană, se consideră că masa


este constantă (independentă de viteză) cât timp se păstrează integritatea

corpului, deci . Adică .

Principiul al III-lea al mecanicii

Când un corp actionează asupra altui corp cu o fortă (numită fortă de


actiune), cel de-al doilea corp actionează si el asupra primului cu o fortă
(numită fortă de reactiune) de aceeasi mărime si de aceeasi directie, dar de
sens contrar. Acest principiu este cunoscut si sub numele de Principiul
actiunii si reactiunii.

Teorii moderne ale


Universului
Ati observat , probabil, ca sirena unei masini
care se apropie de dumneavostra cu mare viteza
pare ca emite un sunet mai ascutit decat daca
masina ar fi stat pe loc; pe cand, daca masina se
indeparteaza de dumneavoastra, sunetul pare mai
grav.
Acest fenomen se numeste efect Doppler si
consta în variatia frecventei unei unde emise de o
sursă de oscilaţii, dacă aceasta se află în miscare
fată de receptor. Efectul Doppler poate fi constatat atât în cazul undelor
electromagnetice (inclusiv lumina), cât şi în cazul undelor elastice (inclusiv
sunetul).
O crestere a lungimii de unda este o dovada a faptului ca sursa se
indeparteaza de observator, pe cand o scadere a lungimii de unda reprezinta
dovada ca sursa se apropie de observator.
Fenomenul analog, observat in cazul luminii se numeste efect
Doppler-Fizeau si consta in modificarea lungimii de unda a luminii

Grupa 1 8
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

inregistrate de un observator daca sursa luminoasa se deplaseaza in raport


cu acesta. La departarea sursei, lungimea de unda inregistrata de observator
creste, iar la apropierea sursei, scade.

Deplasarea spre roşu a liniilor spectrale

În astronomie, efectul Doppler ne dă


certitudinea că universul nu este static, deoarece,
conform acestui principiu, stelele ce se departează
de noi vor avea lumina deplasată spre "partea
rosie" a spectrului, în vreme ce acelea care se
apropie vor avea lumina deplasată spre "partea
albastră" a spectrului. Ceea ce ne dă certitudinea
că Universul este în expansiune este faptul că
majoritatea observaţiilor ne arată că lumina ce
ajunge la noi este deplasată spre rosu.
Conform celor aratate, daca o sursa de lumina de
o anumita culoare (din spectrul vizibil) se
departeaza cu o viteza apreciabila de un
observator, acesta va inregistra o culoare cu
lungimea de unda mai mare, adica mai apropiata
de culoarea rosie. De aceea, acest fenomen a fost
numit deplasarea spre roşu.

Expansiune universului

Conform părerilor lui Stephen Hawking, universul a avut o evoluție


foarte regulată, în conformitate cu anumite legi. Astăzi, oamenii de stiință
descriu universul în termenii a două teorii partiale fundamentare – teoria
generală a relativitătii si mecanica cuantică.
Universul este spatiu-timp si este în expansiune continuă. Aceasta se
demonstrează plecând de la teoria relativitătii generale, prin care se explică
un fenomen curios: spectrele galaxiilor îndepărtate prezintă un decalaj spre
rosu, fenomen ce se produce atunci când sursa emitătoare este în miscare în
raport cu observatorul.
Savantul Hubble a descoperit că aproape toate galaxiile se depărtează
de noi, că mărimea deplasării nu este întâmplătoare ci este proportională cu
distanta de la noi la galaxie si că, deci, cu alte cuvinte, cu cât galaxia este
mai depărtată, cu atât mai repede se depărtează de noi. Deci universul se
extinde, distanțele dintre diferitele galaxii crescând continuu.

Grupa 1 9
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

„Ceea ce stim este că universul se extinde cu 5 până la 10 procente la fiecare


miliard de ani. Unele observații recente indică faptul că rata expansiunii
universului nu scade, ci creste. Este foarte straniu, pentru că efectul materiei
în spatiu, fie că are densitate mică, fie că are densitate mare, poate doar să
încetinească expansiunea. La urma urmei, gravitatia este atractivă. O
expansiune cosmică accelerată este ceva în genul suflului unei explozii care
sporeste în loc să se disipeze după explozie. Ce fortă ar putea fi responsabilă
pentru a împinge tot mai rapid cosmosul către expansiune? Nimeni nu este
încă sigur. Comportarea universului în epoca târzie: universul va continua
să se extindă cu o rată mereu crescătoare.” (Stephen Hawking – din cartea
„O mai scurtă istorie a timpului” apărută în 2007).
Cauza expansiunii accelerate pare să fie din nou manifestarea
caracterului repulsiv al gravitatiei; s-ar repeta astfel împrejurarea similară
din trecutul universului când acesta a trecut printr-o perioadă de dilatare
gigantică. Forta care a determinat comportarea „inflationară” a universului
ar fi fost gravitatia care, în acele conditii, s-a manifestat repulsiv, creând o
asa zisă „presiune negativă”.
Fără expansiunea universului nu s-ar fi putut forma nici o legătură stabilă,
nici un sistem, nici o organizare a materiei / substantei / energiei (atomi,
molecule, celule, stele, planete, galaxii).
In urma unor minutioase
observatii astronomice,
desfasurate pe parcursul unor
decade (1919-1929) Edwin
Hubble a descoperit ca Universul
este in expansiune: toate
galaxiile se departeaza una de
cealalta. Dovada acestui fapt
este deplasarea spre rosu a
liniilor spectrale provenind de la
cele aproximativ 50 de galaxii
observate de Hubble si
Humason: masuratorile recente
confirma observatiile lor.

Hubble a stabilit ca viteza de indepartare a unei galaxii este cu astat


mai mare cu cat ea este mai departe de noi. Argumente ale expansiunii
Universului:

Grupa 1 10
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

- faptul că vedem galaxiile foarte îndepărtate aşa cum erau în urmă cu


numărul corespunzător de milioane de ani-lumină
- creşterea numărului de galaxii pe volum de spaţiu cu cât mai în urmă
priveşti în spaţiu; cu alte cuvinte, universul se rarefiază
- quasarii pe care în prezent îi vedem dar ei nu mai există
- raportul hidrogen-heliu (77%-23%)
- radiaţia cosmică de fond
Avand in vedere distantele mari dintre corpurile ceresti, pe langa
unitatea astronomica (u.a) se mai folosesc si alte unitati de masura:
-anul-lumina (a.l): distanta parcursa de lumina (intr-un an viteza
luminii este 3∙10²۬۬˙²˙²m/s): 1 an lumina= 9,5 milioane de milione de kilometri
sau 6,3 U.A.)
-persecul (pc): distanta pana la un corp ceresc de unde diametrul
orbitei Pamantului se vede sub unghiul de o secunda de arc:
1pc=3,1∙10²˙²˙²˙²m (3,3 a.l ).

Legea lui Hubble


Viteza cu care un obiect cosmic ( galaxie ,quasor ,etc ) se indeparteaza
de pamant ( masurata pe directia de observare ) este proportionala cu
distanta (D) dintre el si Pamant :

v=HxD

Factorul de
proportionalitate H se numeste
"constanta" lui Hubble, desi
astrofizicienii considera ca
valoarea sa nu este riguros
costanta, ci scade (foarte lent) in
timp datorita gravitatiei (care
actioneaza ca o frana) .

Valoarea curenta a acestui


parametru este
,ceea ce inseamna ca un obiect cosmic aflat la distanta de 1 Mps ( un
megaparsec) se indeparteaza cu 70 km/s, iar alt obiect aflat la 5 Mps se

Grupa 1 11
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

indeparteaza cu 350 km/s .

Mii de galaxii se afla in exteriorul Caii Lactee, care contin sisteme


solare. Fiecare galaxie contine sute de miliarde de stele. Cele mai multe
galaxii se indeparteaza de Calea
Lactee, la o viteza de cateva sute de
km/s.
Astronomul american Edwin
Hubble a descoperit ca galaxiile
izolate au viteze de indepartare mai
mari. Universul se dilata,
indepartand galaxiile intre ele.
Datorita atmosferei, telescoapele de
pe Pamant nu au o imagine destul de
clara pentru a studia stele, galaxiile,
etc. In 1995 NASA (agentia
nationala de aeronautica si spatiu din
SUA) a lansat un telescop pe orbita
Pamantului. Acest proiect, in valoare de 1 miliard de dolari, a fost menit sa
rezolve problema cauzata de atmosfera. Telescopul se numeste Hubble si
poate “vedea” mai adanc in spatiu decat orice alt telescop. Cu ajutorul lui s-
au putut vedea imagini spectaculoase.
Hubble a fost martorul mai
multor descoperiri care au ajutat la
stabilirea vârstei universului la 13.7
miliarde de ani, a furnizat prima
dovadă a existenţei energiei negre
care ocupă aproximativ 70% din
univers şi care echilibrează forţa de
gravitaţie, a monitorizat formarea
planetelor şi a descoperit că universul
se extinde într-un ritm rapid.
Telescopul are 12 tone şi o lungime
de 13,3 metri şi a transmis 570.000 de imagini a peste 30 de obiecte stelare.
Telescopul a fost numit după Edwin Hubble, cel care a descoperit
expansiunea universului şi care a formulat Legea lui Hubble. Succesorului
lui Hubble ar putea fi telescopul spaţial pe infraroşu "James Webb Space

Grupa 1 12
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

Télescope", cel care ar putea sa surprindă chiar momentul naşterii


universului.

O mică parte din roiul


globular Omega Centauri,
aglomerare care adăposteşte
peste zece milioane de stele.
Stelele din Omega Centauri au
intre 10 si 12 miliarde de ani şi
se află la aproximativ 16.000 de
ani lumină faţă de Pământ.

Varsta Universului
De valoarea " constantei " lui Hubble este legata varsta Universului.
Estimativ, timpul scurs de la nasterea Universului este inversul constantei lui
Hubble, adica (fara mare precizie) 14 miliarde de ani. Aceasta valoare se
corecteaza in functie de precizia observatiilor astronomice.

Hubble a ajutat la
calcularea varstei Universului,
prin descoperirea faptului ca
Universul se extinde. Astfel,
am aflat ca Universul are
aproape 13,75 miliarde de ani.
Iar faptul ca Hubble, la aproape
20 de ani de la lansare,
transmite in continuare imagini
uimitoare din Univers este in
sine o realizare. Hubble ar mai
putea functiona inca cinci ani,

Grupa 1 13
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

in urma ultimelor reparatii.

Cupr
ins
Universul..............................................................................................................................1
Profesor: Stoica Valerică....................................................................................................1
Reprezentari ale Universului................................................................................................2
Teoria heliocentrica a lui Copernic......................................................................................3
Legile lui Kepler..................................................................................................................5
Legile lui Newton................................................................................................................7
Legile lui Newton sunt trei legi ale fizicii care dau o relatie directă între fortele care
actionează asupra unui corp si miscarea acelui corp. Ele au fost enuntate de Sir Isaac
Newton în lucrarea sa Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (1687). Aceste
legi formează baza mecanicii clasice si Newton însusi le-a folosit pentru a explica
multe rezultate privind miscarea obiectelor fizice. În al treilea volum al textului, a
arătat că aceste legi ale miscării, combinate cu legea atractiei universale, explică legile
lui Kepler privind miscarea planetelor. ...........................................................................7
Principiul I al mecanicii...................................................................................................7
Principiul al II-lea al mecanicii........................................................................................7
Principiul al III-lea al mecanicii......................................................................................8
Teorii moderne ale Universului...........................................................................................8
Deplasarea spre roşu a liniilor spectrale.........................................................................9
Expansiune universului...................................................................................................9
Legea lui Hubble................................................................................................................11

Grupa 1 14
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

Varsta Universului.............................................................................................................13

Bibliografi
e
• Manual de clasa a XI-a „Ştiinţe”, editura Corint
• http://www.wikipedia.ro
• http://www.nasa.gov/mission_pages/spitzer
• http://www.infoastronomy.com

Grupa 1 15
Colegiul Naţional “Vladimir Streinu”, Gaeşti

• http://www.scientia.ro

Grupa 1 16

S-ar putea să vă placă și