Sunteți pe pagina 1din 4

Radiatiile X - "Viata pe Pamant s-a dezvoltat in prezenta

radiatiilor de fundal. Nu este nimic nou, inventat de om. " Eric J. Hall, profesor de
radiologie Universitatea Columbia

Cum au fost descoperite radiaţiile X ?


In timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, bombardând
un corp metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite radiatii foarte
penetrante, radiatii pe care le-a denumit raze X (descoperire realizată în anul 1895).
Radiațiile X au fost numite mai târziu radiatii Roentgen sau Röntgen.
Descoperirea sa i-a asigurat celebritatea pentru care in 1901 a primit Premiul Nobel .
Radiatiile electromagnetice sunt produse prin oscilatia sau acceleratia unei sarcini
electrice.Undele electromagnetice au atat componente electrice cat si magnetice. Gama
radiatiilor electromagnetice este foarte larga: unde cu frecventa foarte inalta si lungime mica sau
frecventa foarte joasa si lungime mare.
Lumina vizibila constituie numai o parte din spectrul undelor electromagnetice. In ordine
descrescatoare de frecventa, spectrul undelor electromagnetice se compune din: radiatii gama,
radiatii X, radiatii ultraviolete, lumina vizibila, radiatii infrarosii, microunde si unde radio.
Undele electromagnetice nu au nevoie de mediu pentru a se transmite. Astfel, lumina si undele
radio pot circula in spatial interplanetar si interstelar, la soare si stele, pana la Pamant. Indiferent
de frecventa si lungimea de unda, undele electromagnetice au o viteza de 299.792km/s in vid.
Lungimea si frecventa undelor electromagnetice sunt importante in determinarea efectului termic,
al vizibilitatii, al penetrarii si a altor caracteristici .

Cum se produc Radiaţiile X ?

Radiaţiile X sunt produse prin interacţiunea electronilor cu energii înalte, cu atomii


unei ţinte metalice aflate într-o incinta de sticlă vidată. O îmbunătăţire a tubului lui
Crookes a fost realizată de David Coolidge. Electronii sunt obţinuţi prin încălzirea la
incandescenţă a unui filament aflat în imediata vecinătate a catodului. Acesta emite
electroni care sunt acceleraţi de o diferenţă de potenţial electric creată între cei doi
electrozi, de câteva zeci de mii de volţi. Electronii, având energie cinetică mare,
lovesc ţinta depusă pe anod (de exemplu tungsten) producând o emisie
electromagnetică.
Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in dezvoltarea mecanicii cuantice. Ca
mijloc de cercetare, radiatiile X au permis fizicienilor sa confirme experimental teoria
cristalografiei. Folosind metoda difractiei, substantele cristaline pot fi identificate si structura lor
determinate. Metoda poate fi aplicata si la pulberi, care nu au structura cristalina, dar o structura
moleculara regulata. Prin aceste mijloace se pot identifica compusi chimici si se poate stabili
marimea particulelor ultramicroscopice. Prin spectroscopie cu raxe X se pot identifica elementele
chimice si izotopii lor. In afara de aplicatiile din fizica, chimie, mineralogie, metalurgie si biologie,
razele X se utilizeaza si in industrie, pentru testarea nedestructiva a unor aliaje metalice. Pentru
asemenea radiografii se utilizeaza Cobalt 60 si Caesium 137.
De asemenea prin radiatii X se testeaza anumite faze de productie si se elimina
defectele. Razele X ultramoi se folosesc in determinarea autenticitatii unor lucrari de arta sau la
restaurarea unor picturi. In medicina, radiografele sau fluoroscoapele sunt mijloace de
diagnosticare. In radiotarapie se utilizeaza in tratamentul cancerului. Aparatul computerizat,
tomograful axial (scanner CAT sau CT) a fost inventat in 1972 de inginerul eletronist Godfrey
Hounsfield si a fost pus in aplicare pe scara larga dupa anul 1979
Radiatiile X se pot produce:
. 1. În laborator :

* Razele X se pot obţine în tuburi electronice vidate, în care electronii emişi de un


catod incandescent sunt acceleraţi de câmpul electric dintre catod si anod
(anticatod). Electronii cu viteză mare ciocnesc anticatodul care emite radiaţii X.
Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul interacţionează cu atomii acestuia în două
moduri:
* Electronii, având viteză mare, trec prin învelişul de electroni al atomilor
anticatodului şi se apropie de nucleu. Nucleul, fiind pozitiv, îi deviază de la direcţia lor
iniţială. Când electronii se îndepartează de nucleu, ei sunt frânaţi de câmpul electric
al nucleului; în acest proces se emit radiaţii X.
La trecerea prin învelişul de electroni al atomilor anticatodului, electronii rapizi
pot ciocni electronii atomilor acestuia. În urma ciocnirii, un electron de pe un strat
interior (de exemplu de pe stratul K) poate fi dislocat. Locul rămas vacant este
ocupat de un electron aflat pe straturile următoare (de exemplu de pe straturile L, M
sau N). Rearanjarea electronilor atomilor anticatodului este însoţită de emisia
radiaţiilor X.
* 2. La un sincrotron :
Electroni cu o energie de ordinul GeV sunt constrânşi la o orbita aproximativ
circulară într-un inel de acumulare, emiţând raze X cu un flux deosebit de ridicat.

Natura radiatiilor X

Primul tub care a produs raze X a fost conceput de fizicianul William Crookes. Cu un tub de sticla
partial vidat, continand doi electrozi prin care trece curent electric. Ca rezultat al ionizarii, ionii
pozitivi lovesc catodul si provoaca iesirea electronilor din catod. Acesti electroni, sub forma unui
fascicul de raze catodice, bombardeaza peretii de sticla ai tubului si rezulta razele X. Acest tub
produce numai raze X moi, cu energie scazuta.

Un tub catodic imbunatatit, prin introducerea unui catod curbat pentru focalizarea fasciculului de
electroni pe o tinta din metal greu, numita anod, produce raze X mai dure, cu lungimi de unda mai
scurte si energie mai mare. Razele X produse, depind de presiunea gazului din tub. Urmatoarea
imbunatatire a fost realizata de William David Coolidge in 1913 prin inventarea tubului de raze X
cu catod incalzit. Tubul este vacuumat iar catodul emite electroni prin incalzire cu un curent
electric auxiliar. Cauza emiterii electronilor nu este bombardarea cu ioni, ca in cazurile
precedente. Accelerarea procesului de emitere a electronilor se face prin aplicarea unui curent
electric de inalta tensiune, prin tub. Cu cat creste voltajul, scade lungimea de unda a radiatiei.

Fizicianul american Arthur Holly Compton (1892 – 1962), laureat al Premiului Nobel, prin studiile
sale a descoperit asa numitul effect Compton in anul 1922. Teoria sa demonstreaza ca lungimile
de unda ale radiatiilor X si gama cresc atunci cand fotonii care le formeaza se ciocnesc de
electroni. Fenomenul demonstreaza si natura corpusculara a razelor X.

Tubul de Raze X , efectul radiatiilor asupra organismelor vii


Radiatia este energia care calato-reste prin spatiu. Razele solare sunt una dintre cele mai
cunoscute forme de radiatie. Ele ne furnizeaza lumina, caldura si bronz. Noi controlam efectele
sale cu ochelari de soare, aer conditionat si haine.
Nu ar fi viata pe Pamant fara razele soarelui, dar recunoastem ca prea mult soare nu este un
lucru bun. De fapt poate fi periculos, deci controlam timpul cat ne expunem. Razele solare se
compun din radiatii intr-o gama de lungimi de unda de la razele infrarosii care au lungime de
unda mare pana la lumina ultravioleta care are lungime de unda scurta.
In spatele ultravioletelor sunt energii mari de radiatii care se folosesc in medicina si care exista in
doze mici in spatiu, in aer si pe pamant. Ne putem referi la acest tip de radiatii ca fiind radiatii
ionizante. Ele pot cauza stricaciuni materialelor, in special materiei vii. La doze mari sunt intr-
adevar periculoase, deci este necesar controlul timpului de expunere.
Fiintele vii au evoluat intr-un mediu care a avut doze semnificative de radiatii ionizante. Mai mult,
multi dintre noi datoram viata si sanatatea noastra acestor radiatii produse artificial. Razele X
folosite in medicina gasesc probleme ascunse. Cu totii beneficiem de o multitudine de produse si
servicii care au devenit posibile datorita folosirii atente a radiatiilor.
Radiatiile de fundal sunt acele radiatii care sunt prezente in mediu in stare naturala in mod
inevitabil. Oamenii care locuiesc in zone cu mult granit sau cu mult nisip sunt iradiati mai mult
decat altii, pe cand cei care locuiesc la altitudini inalte primesc doze mult mai mari de radiatii
cosmice. Mare parte din radiatiile la care suntem expusi se datoreaza radonului, un gaz care se
infiltreaza din Pamant si este prezent in aerul pe care-l respiram.
Radiatiile provin de la atomi, elementul fundamental al materiei. Cei mai multi atomi sunt stabili;
atomul de C12 ramane C12 pentru totdeauna. Anumiti atomi se pot dezintegra intr-un atom in
totalitate nou. Acesti atomi se numesc instabili sau radioactivi . Un atom instabil are un exces
de energie interna cu rezultatul ca nucleul se poate transforma spontan intr-o forma mai stabila.
Aceasta o numim dezintegrare atomica. Fiecare element poate avea atomi cu diferite dimensiuni
ale nucleului numite izotopi. Izotopii instabili (cei radioactivi) se numesc radioizotopi. Cateva
elemente, de exemplu uraniul nu au izotopi stabili. Cand un atom al unui radioizotop se
dezintegreaza el cedeaza din excesul sau de energie ca radiatii sub forma de raze gamma sau
particule subatomice. Daca se dezintegreaza cu emisie de particule alfa sau beta, se va forma un
nou element. Se poate descrie emisia de radiatii gamma, beta si alfa. Tot timpul atomul este in
progres facand unul sau doi pasi spre starea stabila unde nu mai sunt radiatii radioactive.
O alta sursa de radioactivitate este atunci cand un radioizotop se transforma intr-o alta forma sau
izomer eliberand raze gamma in proces. Aceasta forma este notata cu m (meta) in numarul
atomic; de exemplu technetiu-99m (Tc-99m) se dezintegreaza la Tc-99. Razele gamma sunt
emise uneori cu radiatii alfa sau beta dupa cum nucleul se dezin-tegreaza pana la nivele mai mici
de energie.
Spre deosebire de clasicele unitati de masura pentru masa si volum, unitatea de masura a
radioactivitatii este data in becquerel (Bq), o unitate de masura care ne ajuta sa comparam
radioactivitatea tipica a catorva materiale. Un Bq reprezinta numarul dezintegrarilor atomice pe
secunda.
Cu ajutorul acestei unitati de masura s-au masurat radioacti-vitatile catorva materiale naturale
sau artificiale: un adult (100 Bq/kg) 7.000Bq, aerul in 100 m˛ de sol australian - 3.000 Bq, aerul in
100 m˛ de sol european - 30.000 Bq, radioizotopii pentru diagnosticare in medicina 70 mil. Bq, 1
kg uraniu 25 mil. Bq. Atomii dintr-o substanta radioactiva se dezintegraza alea-toriu dar cu o rata
carac-teristica. Durata, numarul de pasi ceruti si tipul radiatiilor rezultate sunt bine cunoscute.
Timpul de injumatatire este timpul necesar pentru jumatate din atomii substantei radioactive de a
se dezintegra .
Proprietătile radiatiilor X

Ele prezintă următoarele proprietăti:

* în vid ele se propagă cu viteza luminii;


* impresionează plăcile fotografice;
* nu sunt deviate de câmpuri electrice si magnetice;
* produc fluorescența unor substante (emisie de lumină); Exemple de substanțe
fluorescente: silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina
galben-verzuie.
* sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează ochiul omului;
* pătrund cu usurintă prin unele substanțe opace pentru lumină, de exemplu prin
corpul omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn, sticlă, dar sunt
absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb).

Surse de raze-X

Sistemul solar- Atmosfera externa a Soarelui este o sursa de raze-X.


Stele - Atmosfera fierbinte sau corola stelelor normale produc si ele raze-X.
Observatiile razelor-X sunt folositoare la intelegerea activitatii stelelor in evolutia lor.
Stelele Pitice Albe- Acestea sunt dense, resturi arse ale unor stele cum ar fi Soarele.
Ele s-au format in urma consumarii combustbilului nuclear.
Supernove si ramasite ale acestora – Cand o stea explodeaza si se transforma intr-o
supernova, explozia creeaza un nor in care se pot atinge valori de mai multe milioane
de grade care straluceste in raze-X timp de mii de ani. Observatiile razelor-X pot
dezvalui dinamica exploziei si elementele grele prezente in norul rezultat.
Stelele neutronice- Cand o stea masiva devine o supernova, ea poate lasa in urma sa
ramasite dense numite de specialisti “stele neutronice”. Stelele neutronice tinere
trimit in afara lor particule cu energii care pot trimite raze-X timp de mai multe mii de
ani.
Gaurile negre-Cand stea moarta are masa mai mare decat trei sori, aceasta
formaeaza o gaura neagra in spatiu. Telescoapele pentru observarea razelor-X ne
dau o imagine asupra materiei supraincalzite care se misca in jurul gaurilor negre.
Galaxiile – Observatiile prin raze-X a galaxiilor normale au revelat calduroasa,
energetica parte a caracterului unei galaxii prin localizarea stelelor neutronice.
Absorbtia de raze-X

Absorbtia acestora de catre atmosfera Pamantutui este impartita pe mai multe strauri
atmosferice. Absorbtia se face in urmatorul mod:
Fotonii razelor-X—particule minuscule incarcate cu energie electromagnetica puternica—sunt
absorbiti de orice intalnesc in cale si care este compus din atomi. Cantitatea de radiatii se
imputineaza trecand prin ionosfera si prin stratul de ozon.

Ce se intampla cand razele-X sunt absorbite in atmosfera?

Energia unei unde X incearca sa deplaseze un electron de la orbita lui din jurul unui atom de
oxigen.acest proces se numeste absorbrtia foto-electrica, deoarece un foton este absorbit in
procesul inlaturarii electronului de la atom.
Telescoapele pentru observarea razelor-X de deasupra Pamantului pot colecta radiatii de tip X de
la surse care se afla la miliarde de ani lumina departare. Aceste radiatii-X de provenienta
cosmica sunt focalizate de o oglinda concava si redirectionate spre un aparat de masura a
intensitatii si proprietatilor cum ar fi directia din care vin si energia razelor-X. Un material solid sau
gazos din interiorul aparatului absoarbe aceste raze sub efectul foto-electric.