Capitolul 1.

Sistemul bancar românesc în context european

1.1. Evoluţii recente ale cadrului european în care îşi desfăşoară activitatea
instituţiile de credit din România1

Sistemul financiar european se confruntă cu o serie de riscuri interconectate la nivel

sectorial. În plus față de vulnerabilitățile asociate unei creșteri economice fragile,
stabilitatea sistemului financiar european se confruntă cu noi provocări datorate în special
persistenței ratelor de dobândă scăzute și a incertitudinii provenite din direcția economiilor
emergente. Riscurile cu manifestare pe termen scurt, datorate crizei datoriilor suverane, s-
au ameliorat. Cu toate acestea, perspectivele de redresare economică rămân fragile, pe
fondul slăbiciunilor identificate în bilanțurile entităților publice, dar și ale celor private.
Incertitudinile cu privire la calitatea activelor bancare persistă, în special în cazul
expunerilor față de sectorul imobiliar. Deși s-au înregistrat progrese notabile pentru
îmbunătățirea cadrului de reglementare, riscurile principale menționate continuă să
genereze neîncredere în cadrul piețelor financiare cu privire la stabilitatea sistemului
financiar european.

Redresarea economică este lentă și neuniformă la nivelul Uniunii Europene. Multe

dintre țările europene se confruntă cu un nivel ridicat al gradului de îndatorare în rândul
companiilor non-financiare, ritmuri lente de creștere a creditării sectorului privat și niveluri
ridicate ale ratei șomajului, în timp ce riscurile datorate unei inflații scăzute sunt în
creștere. Cu toate acestea, există semnale care conduc la creșterea încrederii, în principal
datorită întăririi cererii interne stimulate de ratele de dobândă reduse, consolidării fiscale și
aplicării unor reforme structurale la nivel național.

În ciuda relansării economice fragile, piețele de capital înregistrează creșteri la

maxime istorice, ca urmare a politicilor monetare laxe adoptate de majoritatea băncilor

1
Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare, București, 2014

3
centrale, care au determinat participanții la piață să caute randamente crescute prin
investirea în active cu un grad mai ridicat de risc.

Persistența ratelor de dobândă scăzute coroborată cu realocarea expunerilor față de

economiile emergente au condus la reorientarea strategiei investitorilor pentru asigurarea
unor randamente ridicate prin: investirea în active cu lichiditate redusă, creșterea duratei
portofoliilor sau asumarea riscului de a investi în vehicule financiare înregistrate în afara
bilanțului. Acest comportament generalizat conduce la volatilități foarte reduse ale
prețurilor activelor, stimulând comportamentul speculativ. Astfel, riscul unei inversări de
trend al piețelor financiare este în creștere și poate avea consecințe negative asupra
stabilității financiare. În cazul României, riscurile asociate unor astfel de evoluții sunt
limitate, atât ca urmare a deținerilor scăzute de active financiare de către nerezidenți, cât și
ca urmare a unei percepții favorabile reflectate de scăderea costurilor de finanțare ca
urmare a diminuării primelor de asigurare contra probabilității de nerambursare.

Îngrijorările cu privire la profitabilitate, precum și noile reglementări privind

efectul de levier la nivel de grup au condus la o retragere graduală a finanțării acordate
filialelor din țările emergente, aspect relevant și pentru România. Perspectivele de creștere
economică modestă induc riscul ca retragerea finanțării către țările emergente să se
accelereze.

Cadrul de reglementare la nivel european a suferit reforme majore. Aspectele

principale ale cadrului de funcționare a Uniunii Bancare au fost agregate odată cu
aprobarea Mecanismului Unic de Supraveghere și a Fondului Unic de Rezoluție, iar
implementarea acestora progresează rapid. În timp ce programele de evaluare
cuprinzătoare desfășurate la nivelul sistemului bancar european contribuie la atenuarea
îngrijorărilor cu privire la calitatea activelor, o serie de provocări persistă, făcând ca
eforturile continue de curățare a bilanțurilor și de restructurare a datoriilor să rămână o
prioritate pe termen mediu.

1.2. Organizarea sistemului bancar românesc actual

Modificările intervenite la nivelul acționariatului instituțiilor de credit pe parcursul
anului 2013 și în prima jumătate a anului 2014 nu au determinat schimbări majore în
structura sistemului bancar românesc.

4
 În ceea ce privește cota de piață, grupa băncilor cu capital românesc a cunoscut o
creștere importantă ca urmare a reclasificării unor bănci în funcție de țara de origine a
acționarului principal: la sfârșitul primului semestru din 2014, primele locuri în funcție de
cota de piață sunt ocupate de băncile cu capital austriac, românesc și francez.
Numărul instituțiilor de credit a rămas același, singura modificare la nivelul
structurii fiind transformarea RBS Bank din filială în sucursală a unei bănci cu capital
străin.
În sistemul bancar românesc activează 40 de bănci dintre care: 24 cu capital
majoritar privat străin, 4 cu capital majoritar privat românesc, 2 cu capital integral sau
majoritar de stat și 9 sucursale ale băncilor străine. Acestora li se adaugă și o organizație
cooperatistă de credit. Pe parcursului anului 2013, 18 instituții de credit din UE au notificat
BNR intenția de a oferi în mod direct servicii financiare pe teritoriul României, în baza
pașaportului european.2
Modificările survenite la nivelul acționariatului instituțiilor de credit din România
au dus la o scădere a cotei de piață a băncilor cu capital majoritar străin în activele
sistemului bancar românesc. Această scădere se datorează aproape în totalitate
reclasificării unor bănci din grupa băncilor cu capital majoritar străin în cea a băncilor cu
capital majoritar românesc.
Ca urmare a acestor modificări, cota de piață a băncilor cu capital majoritar
românesc s-a dublat (19,8% în iunie 2014 comparativ cu 9,4% în iunie 2013), depășind
cota băncilor cu capital majoritar francez și grecesc (13,3% și respectiv 12,5% în iunie
2014). Băncile cu capital majoritar austriac păstrează cea mai mare cotă de piață la nivelul
sistemului bancar românesc, dar înregistrează o ușoară scădere (36,1% în iunie 2014
comparativ cu 37,8% în iunie 2013).
Gradul de conectare a sistemului bancar românesc cu sistemul bancar european se
menține la un nivel ridicat, ponderea capitalului străin fiind semnificativă (81% din
activele sistemului bancar în luna iulie 2014), similar celorlalte state din Europa Centrală și
de Est.
Instituțiile de credit au continuat procesul de restructurare a activității prin
reducerea numărului unităților bancare și a numărului de salariați în încercarea de
optimizare a cheltuielilor operaționale. Ritmul scăzut de creditare, precum și orientarea în

2
www.arb.ro - Asociația Română a Băncilor

5
tot mai mare măsura către serviciile financiare digitale au influențat deciziile legate de
dezvoltarea rețelelor teritoriale de unități bancare.
Astfel, numărul de unități bancare s-a redus cu 229 unități în 2013 și cu încă 142
unități în prima jumătate a anului 2014. De asemenea, numărul de salariați din sistemul
bancar s-a redus cu 3157 în 2013 și cu 603 în primul semestru din 2014. Din perspectiva
numărului de unități teritoriale și a numărului de instituții de credit la 100 000 de locuitori,
sistemul bancar din România continuă să se situeze sub media europeană.

6
 Capitolul 2.
Cadrul metodologic general privind creditarea persoanelor juridice

Din punct de vedere juridic, creditul este perceput drept o convenție ce intervine între
un creditor și debitorul său, de regulă materializată într-un înscris - contract, referitoare la
producerea, livrarea și plata contravalorii unor utilități. Din punct de vedere economic,
creditul exprimă relații ce se manifestă în cadrul mecanismului economic al unei țări, prin
intermediul cărora sunt mobilizate și apoi distribuite resurse de capital temporar
disponibile, spre a satisface nevoile de finanțare ale întreprinzătorilor, generate de actele de
comerț pe care aceștia le derulează, conform intereselor lor.3

2.1. Principii şi reguli generale ale acordării creditelor pentru persoane juridice
Activitatea de creditare desfășurată de băncile comerciale din țara noastră respectă
prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și
adecvarea capitalului, ale normelor și regulamentelor interne proprii, ale Normelor și
prevederilor Băncii Naționale a României, în calitatea sa de bancă centrală cu atribuții de
reglementare în domeniile monetar, de credit, valutar și de plăți.
În activitatea de creditare, conform normelor bancare, băncile urmăresc respectarea
unor principii si reguli precum:4
 activitatea de creditare are ca fundament prudența bancară și spiritul de
răspundere, ce sunt văzute ca principii fundamentale ce caracterizează întreaga activitate a
unei bănci în scopul de a acoperi în mod corespunzător riscurile. Ținându-se cont de
acestea, potrivit reglementărilor bancare, pentru acordarea creditelor, băncile urmăresc ca
solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la data scadentă, solicitând
totodată și garantarea creditelor în condițiile fixate de normele de creditare. Băncile trebuie
să respecte și cerințele prudențiale prevăzute prin reglementările Băncii Naționale a
României precum: nivelul minim de solvabilitate, expunerea maximă față de un singur
debitor, nivelul minim de lichiditate, clasificarea creditelor acordate și a dobânzilor
aferente acestora, poziția valutară;

3
Ioan Trenca, Metode și tehnici bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2002
4
Angela Boariu, Creditarea bancară a activității de exploatare a întreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iași,
2003, pag. 168

7
  activitatea de creditare are la bază și analiza viabilității și a realismului
afacerilor clienților pentru a identifica și evalua capacitatea de plată a clienților și
capacitatea lor de a genera venituri și lichidități ca principală sursă de rambursare a
creditului, plată a dobânzii și a celorlalte costuri aferente acordării creditului;
 creditul este acordat pe baza unei documentații economico-financiare, în urma
unei analize minuțioase privind situația patrimonială a clientului, rezultatele sale
economico-financiare, capacitatea managerială, credibilitatea clientului, aspecte ce permit
evaluarea corectă a potențialului economic prezent, dar și de perspectivă. Deci, orice
decizie privind creditarea unui client trebuie să țină cont de capacitatea prezentă și viitoare
a clientului de a rambursa creditul și de a plăti dobânzile aferente. Acordarea creditelor
trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea și diversificarea
portofoliului de credite, se pot obține câștiguri suplimentare, dar și pentru clienți, care pe
baza creditelor pot să-și dezvolte afacerile si să înregistreze profit, iar apoi, să ramburseze
împrumuturile și să achite dobânzile aferente;
 solicitanții împrumutului au obligația de a pune la dispoziția băncii, în scopul
verificării și analizei, toate documentele și actele din care reiese natura activității
desfășurate, situația patrimonială, rezultatele economico-financiare, buna-credință,
capacitatea managerială și orice fel de documente ce permit o evaluare corectă a
potențialului economic, financiar, organizatoric, prezent și de perspectivă a clientului;
 la acordarea creditelor, băncile urmăresc ca solicitanții să prezinte credibilitate
pentru rambursarea acestora la scadență;
 în desfășurarea activității de creditare, băncile trebuie să aibă în vedere, în mod
deosebit și următoarele aspecte:
– stabilirea destinației creditului și a sursei de rambursare a acestuia;
– profilul de risc curent al clientului și garanțiile aduse, dar și senzitivitatea
garanțiilor la evoluțiile economice și cele ale pieței;
– istoricul serviciului datoriei aferent clientului, capacitatea curentă și viitoare
de rambursare a acestuia, ce se bazează pe evoluțiile financiare istorice și proiecțiile
viitoarelor fluxuri de numerar;
– experiența clientului în activitate și sectorul economic în care își realizează
activitatea;
– termenii și condițiile propuse în contractul de creditare;
– capacitatea băncii de executare și valorificare a garanțiilor, acolo unde se
impune acest fapt, și într-un termen cât mai scurt;

8
  de asemenea produsele de tip credit aprobate, se consemnează în documente
contractuale efectuate între bancă si client;
 respectarea destinației creditelor ce a fost stabilită prin documentele
contractuale încheiate, fiind obligatorie pentru clienții – împrumutați, iar schimbarea
destinației creditului aprobat se realizează numai cu acordul scris al băncii.

2.2. Documentația necesară obținerii creditelor

În vederea obținerii creditelor, clienții persoane juridice trebuie să prezinte băncii o

serie de documente cum ar fi:

- Cererea de acordare a creditului semnată de persoanele autorizate să reprezinte

legal clientul solicitant;
- Documentaţia juridică – actul de constituire (autentificat), statutul societății,
certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului şi Certificatul de înregistrare fiscală
(banca trebuie să cunoască codul fiscal şi cazierul fiscal), autorizaţii de funcţionare, lista
specimenelor de semnături ale persoanelor autorizate să reprezinte societatea în relaţia cu
banca, amprenta ştampilei etc.
- Documentaţia financiară – planul de afaceri, bilanţurile contabile, balanţele şi
conturile de profit şi pierdere pe un anumit număr de ani în urmă – dacă este o firmă ce
funcţionează de mai mult timp –, situaţia patrimonială şi a obligaţiilor de plată, fluxurile de
numerar. În unele cazuri, băncile solicită şi situaţia obligaţiilor scadente faţă de bugetul
asigurărilor sociale, situaţia facturilor restante faţă de principalii furnizori, situaţia altor
credite luate de la alte bănci sau instituţii financiare, situaţia angajamentelor acordate de
firmă etc. În cazul în care este vorba de un credit pentru construcţii, se vor prezenta: studiul
de fezabilitate, devizul lucrării, amplasamentul şi aprobările necesare, graficul de execuţie
etc.
- Documentaţia comercială – contractele de export sau import, comenzile interne
însoţite de actele adiţionale, graficele de livrări - unde este cazul -, contractele de vânzare
cumpărare sau prestări servicii, eventual termenele de execuţie sau de prestaţie aferente,
contracte de antrepriză, orice alte contracte, acorduri, comenzi prin care societatea poate
demonstra scopul creditului, licenţe, brevete, certificate, autorizaţii tehnice care
documentează posibilitatea ca întreprinderea respectivă să desfăşoare activităţile pentru

9
care solicită împrumutul, precum şi alte documente comerciale favorabile acordării
fondurilor.
- Documentaţia de garantare – depinde de tipurile de garanţii puse la dispoziţia
băncii de către client. În cazul garanţiilor sub formă de ipotecă, trebuie prezentat actul de
proprietate şi extrasul de carte funciară, hotărârea AGA (Adunarea Generală a
Acţionarilor) care aprobă ipotecarea, certificatul fiscal al bunului ipotecat şi datele exacte
ale amplasării, datele tehnice însoţite de fişa bunului imobil. În cazul garanţiei sub formă
de gaj, în funcţie de natura acesteia, se prezintă informaţii precise ca numărul şi valoarea
de inventar, data punerii în funcţiune, actul de proprietate şi dovada achitării integrale,
copii de pe evidenţele contabile ale gajului, caracteristici tehnice, certificat de calitate.
Toate aceste elemente sunt valabile în cazul în care bunul gajat este un bun real. În cazul
gajării de active financiare (acţiuni, obligaţiuni, alte hârtii de valoare), clientul trebuie să
prezinte, în funcţie de categoria de titlu, copie de pe lista acţionarilor actualizată, extrasul
de cont de la instituţia respectivă care conţine informaţii despre proprietarul acţiunilor,
numărul de acţiuni deţinute. În cazul obligaţiunilor sau titlurilor de stat, informaţiile
prezentate de extrasul eliberat se referă la numărul şi seria acestora, valoarea nominală şi
eventual alte coduri de identificare a emisiunilor şi orice alte date care pot influenţa
transferabilitatea titlurilor sau care certifică anumite obligaţii ale deţinătorilor lor. În cazul
scrisorilor de garanţie bancară, acestea vor fi prezentate băncii de la care se solicită
împrumutul şi care le va aviza sau nu. În cazul girului (existenţei unui girant), informaţiile
depind de cine este girantul şi prin ce bun girează.
- Documentaţia nefinanciară – se referă la acele informaţii care privesc proprietarii,
persoanele din conducerea executivă, gradul de implicare a proprietarilor în conducerea
societății - acolo unde este cazul -, acestora putându-li-se solicita Curriculum Vitae şi alte
documente în funcţie de anumite situaţii particulare.
- Alte documente – în această categorie intră studiile de fezabilitate, avize şi aprobări
de la administraţia publică locală sau centrală şi alte documente.
Desigur, în cazul unui client bine cunoscut o parte din documentaţie fie deja există
la bancă, fie nu mai este necesară. Aici este de menţionat şi faptul că documentaţia depinde
şi de particularităţile finanţării, ale firmei solicitante, alte tipului de activitate pe care o
desfăşoară sau intenţionează să o desfăşoare ca urmare a finanţării cerute etc.

Orice modificare a situaţiei clientului în timpul derulării contractului de creditare

trebuie adusă în atenţia băncii, care va solicita după caz actualizarea documentaţiei.

10
 Acestea, precum și alte documente elaborate ulterior de bancă în cursul procesului
de acordare, verificare, rambursare a creditului reprezintă conținutul dosarului de creditare
al fiecărui client, care se întocmește și se păstrează conform prevederilor din normele de
creditare ale fiecărei bănci în parte.

În categoria documentelor elaborate ulterior de bancă se regăsesc contractul de

credit și contractul de garanție.

Contractul de credit este actul încheiat între bancă și împrumutat prin care se
materializează acordul de voință între cele două părți. El se întocmește în minimum 3
exemplare, toate fiind originale și având fiecare în parte aceeași putere juridică. Destinația
lor este următoarea:

- exemplarul nr. 1 se păstrează într-un loc distinct, stabilit de conducerea băncii,

constituind portofoliul de contracte de credite al unității respective;

- exemplarul nr. 2 se predă împrumutatului care va semna de primire pe exemplarul

nr. 1;

- exemplarul nr. 3 se păstrează în dosarul de credite al agentului economic

respectiv, pe întreaga perioadă de creditare, până la rambursarea integrală a creditului.

Contractul de credit se va semna de directorul sucursalei, contabilul șef, consilierul

juridic și moderatorul de credit, pe fiecare filă, numai după ce în prealabil a fost semnat de
debitor și garanți în fața unui reprezentant al băncii. Un extras din contract se predă
serviciului decontări-contabile pentru acordarea împrumutului și urmărirea rambursării
acestuia și plata dobânzii conform graficului de eșalonare. După semnare, contractul va fi
integrat în registrul de evidență a cererilor de credit și intră în vigoare după ce solicitantul
și-a îndeplinit toate obligațiile.

Prin contractul de credit se stabilesc drepturile și obligațiile părților contractante, iar

semnarea lui de către împrumutat înseamnă acceptarea necondiționată a tuturor
prevederilor acestuia.

Orice modificare ulterioară a clauzelor unui contract de credit încheiat se va putea

face numai pe baza unui act adițional sau notificare unilaterală, fiecare încheindu-se în 3
exemplare, constituind parte integrantă a contractului de credit și având aceleași efecte
juridice.

11
 Contractul de credit produce efecte juridice până la finalizarea ultimului act de
recuperare a creditului și dobânzilor, inclusiv prin executare silită sau procedura de
reorganizare și lichidare judiciară. El încetează la expirarea duratei pentru care a fost
încheiat sau în urma rezilierii unilaterale de către bancă în situația neexecutării obligațiilor
contractuale de către împrumutat.

În contractele de credit nu se admit modificări, ștersături, clauze contractuale care

nu fac obiectul contractului respectiv, care pot duce la interpretări eronate sau la pierderea
drepturilor ce decurg din contract.

Contractele de garanție se vor semna de directorul sucursalei, contabilul șef și

consilierul juridic. În vederea sutentificării actului necesar înscrierii ipotecilor în cartea
funciară, conducerea sucursalei poate împuternici moderatorul de credite sau consilierul
juridic pentru a reprezenta banca în fața notarului.

2.3. Aspecte financiare şi non-financiare ale analizei solicitanţilor de credite

Decizia bancară de creditare ține cont de capacitatea de rambursare actuală și

viitoare a agenților economici ce solicită un credit, impunându-se cunoașterea și evaluarea
situației economice prezente și de perspectivă și aprecierea riscului bancar în activitatea de
creditare.
Prin noțiunea de performanță financiară a unui agent economic se înțelege
potențialul economic și soliditatea financiară a acestuia. Performanța financiară se fixează
după analizarea unui ansamblu de factori cantitativi precum: indicatori economico-
financiari calculați pe baza datelor din situațiile financiare anuale și periodice, dar și factori
calitativi.
Conform Regulamentului BNR nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor și
plasamentelor precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de
risc de credit, instituțiile de credit încadrează debitorii ce nu fac parte din categoria
instituțiilor de credit în categorii de performanță financiară ce se notează de la litera A
la litera E, în ordinea descrescătoare a calității acesteia și au următoarele semnificații:
Categoria A – cuprinde agenții economici ce sunt clienți ai băncii și desfășoară o activitate
economico-financiară rentabilă, îndeplinind toate condițiile ce le permit rambursarea la
termen a ratelor scadente și plata dobânzilor aferente, iar pentru perioada viitoare se
menționează menținerea performanței financiare la un nivel ridicat.

12
Categoria B – grupează agenții economici cu o situație economico-financiară bună în
prezent și realizează indicatorii de bonitate la un nivel superior, dar pentru perioada
ulterioară nu au perspective de menținere a performanțelor financiare la același nivel, fiind
posibile probleme de natură organizatorică, tehnologică, de personal sau legate de natura și
obiectul activității.
Categoria C – este formată din clienții băncii ce au în prezent o situație economico-
financiară satisfăcătoare, având tendința de deteriorare a indicatorilor de producție și de
eficiență.
Categoria D – cuprinde agenții economici- clienți ai băncii, ce au o situație economico-
financiară instabilă și indicatori de nivel inferior, ce oscilează în perioade relativ scurte de
timp între o activitate nesatisfăcătoare și una satisfăcătoare.
Categoria E - grupează clienții ce desfășoară o activitate nesatisfăcătoare și înregistrează
pierderi, existând incertitudine cu privire la capacitatea întreprinderii de a rambursa
creditele acordate și dobânzile aferente.
Prin gruparea agenților economici în aceste categorii, băncile pot aprecia
posibilitatea de recuperare a creditelor și încasarea dobânzilor aferente. Totodată,
performanțele financiare ale agenților economici și încadrarea lor în categoriile
exemplificate se fac pe baza unui punctaj ce se obține prin notarea aspectelor financiare.
Punctajul total se obține prin înmulțirea numărului de puncte atribuit subcriteriului
în care se înscrie agentul economic cu numărul punctelor atribuite criteriului.

Acest mod de apreciere prezintă dezavantajul că, pe cât de exacte pot fi

ierarhizările stabilite prin notații, pe atât de confuză poate să fie nota finală rezultată prin
agregare, deoarece însumarea ca mod de generalizare presupune pierderea de informații,
renunțându-se la laturile concrete. Așadar sistemul în ansamblul său trebuie să țină cont și
de factorii cei mai reprezentativi și posibilitatea de a optimiza modul de agregare.
În concluzie, pentru diminuarea acestor inconveniente, majoritatea băncilor
comerciale abordează analiza și evaluarea bonității clientului prin utilizarea metodei
raiting-ului.
În realizarea fundamentării deciziei de creditare bancară, această metodă are ca și
direcții definitorii în analiza și evaluarea întreprinderii ce solicită creditul două aspecte
esențiale precum:
 analiza economico-financiară a activității potențialului împrumutat;

13
  analiza aspectelor nefinanciare denumite în practica bancară drept aspecte
calitative.

2.3.1. Analiza financiară

În procesul de creditare a persoanelor juridice, un prim pas îl reprezintă analiza

bonității solicitanților de credite. Pentru a determina bonitatea, se efectuează ratinguri, care
reprezintă indicatorii de risc cei mai importanți ai băncilor pentru evaluarea expunerii din
acordări de credite. Aparent nu există un sistem corect de rating, corectitudinea depinzând
de modul în care este utilizat.

Pentru realizarea acestei analize, se au în vedere documentele de sinteză ale

contabilității (bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, raportări contabile periodice
etc.), analiza fluxurilor de fonduri ale perioadei anterioare, dar și analiza fluxului de
lichidități pentru perioada viitoare. De asemenea, analiza se desfășoară pe minim 3
perioade de timp anterioare, adică pe ultimii doi ani consecutivi încheiați (minim două
situații financiare anuale) și ultima balanță de verificare trimestrială.
Așadar, analiza economico-financiară a unei întreprinderi este formată din5:
1. Analiza datelor din bilanțul contabil, ce semnifică examinarea bilanțurilor și a
situațiilor financiare pe trei perioade anterioare. Bilanțul contabil încheiat de către client
cuprinde elementele patrimoniale redate la valoarea lor contabilă ce poate fi diferită de
valoarea reală de piață a lor. Pentru a obține o situație cât mai reală a situației financiare a
întreprinderii, banca trebuie să dea importanță analizei și prelucrării datelor contabile în
vederea obținerii de informații noi ce corespund mai bine scopurilor și principiilor de
analiză ale băncii, corespunzătoare necesităților de diagnostic și de evaluare.
Prin modificarea datelor contabile, se urmărește determinarea valorii reale a
activului și a întregului patrimoniu al agentului economic, determinarea cu cât mai multă
precizie a mărimii riscului asumat de agentul economic comparativ cu cel al băncii.
În primul rând, se analizează activul bilanțier. Activele întreprinderii sunt
clasificate în funcție de lichiditatea lor, și anume de la cel mai puțin lichid la cel mai lichid.
Acestea se grupează în active imobilizate și active curente.

5
Angela Boariu, Op.cit., pag. 181

14
 Activele imobilizate sunt definite ca resursele deținute de o întreprindere pentru a
fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, în desfășurarea activității
acesteia, fiind separate în:
o active necorporale, ce se concretizează într-o grupă de cheltuieli referitoare la:
constituirea firmei, cercetare și dezvoltare, brevete și licențe, achiziționarea de programe
informatice etc.
o active corporale, includ terenurile și mijloacele fixe, fiind totodată partea cea
mai semnificativă a activelor imobilizante;
o active financiare sunt reprezentate de creditele bancare pe termen lung acordate
altor societăți, titluri de valoare etc.
Activele circulante reprezintă plasamentele realizate de firmă astfel încât, la
sfârșitul ciclului de exploatare, aceasta să obțină un surplus financiar. Acestea reprezintă
secvențial derularea ciclului financiar: materiile prime (aprovizionarea), producția
neterminată, produsele finite (desfacerea) reprezentând formele concrete sub care se
manifestă capitalul circulant.6
Activele circulante includ: stocurile, creanțele, disponibilitățile bănești ale
societății, clienții.
După analiza activului bilanțier, se realizează și o analiză a pasivului bilanțier.
Pasivele unei firme sunt împărțite din punctul de vedere al exigibilității acestora și
anume: de la cel mai puțin exigibil la cel mai exigibil, fiind formate din capital propriu și
datorii. În urma analizei pasivului firmei, se vor calcula câțiva indicatori: durata medie de
plată a furnizorilor, indicatorii de lichiditate și indicatorii de finanțare.
2. Analiza contului de profit și pierderi cuprinde: analiza veniturilor, cheltuielilor
și a rezultatelor pe cele trei segmente ale activității întreprinderii; analiza repartizării
profitului net și analiza pierderilor înregistrate și a modului de recuperare a lor. Pe baza
contului de profit și pierderi, se supraveghează modul de constituire a rezultatului
exercițiului, concluzii referitoare la nivelul performanțelor economice înregistrate de
întreprindere în cadrul unei perioade de timp.
3. Analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor trecute, cu ajutorul cărora se vor
cunoaște mai bine modurile în care au fost generate fondurile (sursele) și cum au fost
utilizate acestea, precum și impactul mișcărilor de fonduri asupra disponibilităților
bănești.

6
Dumitru Bucătaru, Finanțele întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2007, pag.178

15
 4. Analiza fluxului de lichidități pe perioada următoare are ca obiectiv evaluarea
și prognozarea posibilităților întreprinderii de a realiza lichidități pe viitor, dar și
capacitatea acesteia de a face față obligațiilor de plată viitoare.
Pe baza bilanțului contabil și al contului de profit și pierdere, instituția bancară
analizează situația bonității clienților având ca fundament un sistem de indicatori de
structură și performanță.
Prin noțiunea de bonitate a clientului se înțelege capacitatea acestuia de a-și onora
obligațiile ce și le va asuma în urma încheierii contractului de credit.
Așadar, indicatorii pe baza cărora se realizează analiza și evaluarea bonității
firmelor ce doresc un credit bancar pot fi împărțiți în trei categorii, precum7:
I. Indicatori de nivel și structură;
II. Indicatori de performanță;
III. Indicatori ai riscului financiar.
I. În prima categorie de indicatori de nivel și structură, în conformitate cu
normele bancare, se includ:
a. cifra de afaceri- ce presupune veniturile realizate de agentul economic din
vânzarea producției realizate la sfârșitul perioadei. Evoluția cifrei de afaceri trebuie să aibă
un trend ascendent, în cazul unui agent economic viabil cu perspective de dezvoltare,
deoarece orice declin înregistrat trage un semnal de alarmă instituției bancare creditoare.
b. capitalurile proprii- în legătură cu acest indicator se acordă importanță stabilirii
stocurilor, cheltuielilor și altor active incerte ce reduc valoarea capitalurilor proprii.
c. rezultatul exercițiului (profit/pierdere), în mărime absolută, este un indicator
sintetic ce descrie eficența activității întreprinse, având o influență directă asupra
capitalurilor proprii, majorându-le cu profitul și diminuându-le cu pierderea. Instituția
bancară nu poate realiza afaceri cu agenții economici ce nu pot să-și recupereze cheltuielile
din veniturile realizate (întreprinderile realizează pierderi), iar potențialele afaceri încheiate
cu agenții economici ce înregistrează profit redus se realizează cu prudență.
d. Fondul de rulment financiar (FRF). Întreprinderea dispune de un fond de
rulment când sursele permanente depăşesc nevoile permanente de alocare a fondurilor
băneşti, rezultând un excedent de resurse permanente. Excedentul degajat de ciclul de
finanţare al imobilizărilor poate fi utilizat sau „rulat” pentru reînnoirea activelor
circulante.

7
Angela Boariu, Op.cit., pag. 191

16
Așadar, fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară care garantează
solvabilitatea întreprinderii. În cazul apariţiei unor probleme comerciale sau de natură
financiară (reducerea temporară a vânzărilor, întârzierea plăţilor către clienţi, accelerarea
plăţilor către furnizori etc), fondul de rulment asigură independenţa financiară a
întreprinderii faţă de creditorii săi. Fondul de rulment net se determină prin două modalităţi
echivalente8:

FRN = Capitaluri permanente – Active imobilizate sau

FRN = Active circulante – Datorii pe termen scurt

FRN pozitiv semnifică o stare de echilibru financiar pe termen lung. Existenţa unor
capitaluri cu exigibilitate mai mare de un an asigură acoperirea necesarului de finanţat al
imobilizărilor. De asemenea, un FRN pozitiv trebuie înţeles ca un fond de rezervă de unde
se pot finanţa deficitele ce pot apărea între alocările şi resursele de finanţat pe termen scurt.
Un FRN negativ, însă, evidenţiază imposibilitatea firmei de a asigura un excedent de
resurse financiare pe termen lung din care să poată fi acoperite necesităţile de finanţare pe
termen scurt.
e. Necesarul de fond de rulment (NFR). Fondul de rulment în sine nu este
suficient pentru a fundamenta o decizie de finanţare, acesta trebuie pus în relaţie cu
necesarul de fond de rulment ce evidenţiază echilibrul financiar pe termen scurt, dintre
alocările ciclice în stocuri şi creanţe şi sursele ciclice (temporare) rezultate din decalajele
de plăţi către terţi. NFR reprezintă activele circulante ce trebuie finanţate din fondul de
rulment și se calculează astfel:

NFR= Active circulante – Datorii curente = (Stocuri + Creanţe) – Datorii de exploatare

Un NFR pozitiv se poate înregistra ca o consecinţa a unei creşteri economice sănătoase, dar
şi efectul unei încetiniri a rotaţiei stocurilor şi creanţelor în raport cu cifra de afaceri. O
mărime negativă a NFR poate evidenţia fie un surplus de surse temporare ca urmare a
accelerării rotaţiei activelor circulante, fie o întrerupere temporară a aprovizionărilor.
f. Trezoreria netă se calculează ca diferență între fondul de rulment financiar și
nevoia de fond de rulment. TN = FRF - NFR
Existenţa unei trezorerii nete pozitive certifică faptul că întreprinderea are o stare de
echilibru financiar, adică dispunde de lichiditățile necesare pentru rambursarea datoriilor

8
Onofrei Mihaela, Management financiar- suport de curs Finanţe-Bănci, anul universitar 2008-2009,
Universitatea „AL.I.Cuza”, Facultatea de Economie şi Adminstrarea Afacerilor, Iaşi.

17
financiare pe termen scurt și realizarea de plasamente pe piața financiară. În concluzie,
întreprinderea are o autonomie financiară pe termen scurt. Trezoreria netă negativă
semnifică un deficit de trezorerie, o insuficienţă a surselor permanente şi a celor ciclice.
Așadar, întreprinderea este dependentă de resursele financiare externe, în special de
creditele bancare.
g. Ratele lichidității arată capacitatea întreprinderii de a face față plăților exigibile,
prin intermediul activelor ce se pot transforma în lichidități pe termen scurt. Ratele
lichidității sunt de trei tipuri, și anume: rata lichidității generale, rata lichidității reduse și
rata lichidității imediate.
1. Rata lichidității generale (curente), este utilă în analiza financiară pe termen
scurt și indică în ce măsură drepturile creditorilor pe termen scurt sunt acoperite de
valoarea activelor care pot fi transformate la nevoie în bani lichizi. De asemenea,
lichiditatea generală poate prezenta o imagine de ansamblu atât managerului cât și
finanțatorului, iar importanța acesteia constă în determinarea capacității de plată a IMM-
ului.9 Determinarea ei este dată de raportul dintre activele circulante (de unde se scad
stocurile nefavorabile și clienții incerți) și datoriile pe termen scurt.
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡𝑒 − 𝑆𝑡𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖 𝑛𝑒𝑓𝑎𝑣𝑜𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 − 𝐶𝑙𝑖𝑒𝑛ț𝑖 𝑖𝑛𝑐𝑒𝑟ț𝑖
𝑅𝐿𝐺 =
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡

O lichiditate bună a întreprinderii este dată de o valoare a acestui indicator mai mare decât
1.
2. Rata lichidității reduse, arată capacitatea întreprinderii de a face față datoriilor
pe termen scurt pe seama creanțelor și a disponibilităților. O rată cuprinsă între 0,8 și 1
indică un nivel optim al acestui indicator, iar formula de calcul al ratei lichidității reduse
este următoarea:
3. 𝐶𝑟𝑒𝑎𝑛ț𝑒 + 𝐷𝑖𝑠𝑝𝑜𝑛𝑖𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡ăț𝑖
𝑅𝐿𝑅 =
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡

4. Rata lichidității imediate arată capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile

pe termen scurt pe seama disponibilităților și se determină astfel:
𝐷𝑖𝑠𝑝𝑜𝑛𝑖𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡ăț𝑖 (𝑠𝑎𝑢 𝑙𝑖𝑐ℎ𝑖𝑑𝑖𝑡ăț𝑖) + 𝑉𝑎𝑙𝑜𝑟𝑖 𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙𝑖𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑙𝑎𝑠𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡
𝑅𝐿𝐼 =
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡

9
Katona Levente, Finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, Editura Expert, București, 2004, pag. 55

18
Având în vedere că datoriile curente, deşi plătibile pe termen scurt, nu au în totalitate o
scadenţă imediată, se poate utiliza drept reper nivelul de 0,2; situarea indicatorului la un
nivel inferior indicând un risc ridicat în ceea ce priveşte posibilitatea acoperirii datoriilor
imediate. Acest lucru avertizează asupra apariţiei în curând a unor probleme financiare
cum sunt: intrarea în incapacitate de plată, pierderea pieţei, posibile procese de executare
silită solicitate de către furnizorii neplătiţi, blocarea conturilor bancare de către organele
fiscale pentru neplata datoriilor către stat.
h. Solvabilitatea, arată capacitatea întreprinderii de a putea plăti la data scadentă
datoriile pe care le are față de creditor, exprimând astfel măsura în care societatea face față
obligațiilor totale. Solvabilitatea se calculează după formula:
𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣
𝑆𝑜𝑙𝑣𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 = × 100
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒

În general se urmărește ca valoarea acestui indicator să fie peste 100 %. Întreprinderile cu

o solvabilitate sub acest prag, teoretic, sunt considerate insolvabile și reprezintă un risc
major pentru finanțator, dar și pentru societate.
i. Gradul de îndatorare, expune măsura în care resursele împrumutate, contribuie
la finanțarea întreprinderii și se reprezintă cu ajutorul mai multor indicatori.
Gradul de îndatorare generală: ce se calculează ca raport între datoriile totale și capitalul
propriu. Conform normelor bancare, acest indicator trebuie să aibă o valoare mai mică de
60%, pentru a fi considerat bun.
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
𝐺î𝑔 = × 100
𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢

j. Viteza de rotație a activelor circulante, semnifică eficiența cu care sunt folosite

activele circulante, putându-se calcula pe total active circulante sau pe elemente ale
acestora. Acest indicator se calculează sub forma coeficientului de rotație (𝐾𝑟 ) sau sub
forma duratei în zile a unei rotații (𝐷𝑟 ).
𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖 𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡𝑒
𝐾𝑟 = 𝐷𝑟 = × 𝑛𝑢𝑚ă𝑟 𝑑𝑒 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑑𝑒𝑖
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡𝑒 𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖
sau
Activele circulante au fost folosite mai eficient cu cât numărul de rotații de pe parcursul
unei perioade de timp este mai mare și cu cât durata în zile a unei rotații este mai mică.

II. Indicatorii de performanță arată situația economico-financiară a întreprinderii

ce se efectuează pe baza datelor din contul de profit și pierdere la un timp specificat.
Aprecierea cât mai exactă a situației economico-financiare a întreprinderii impune ca

19
analiza acestor indicatori și interpretarea lor să se realizeze în evoluție pe parcursul mai
multor perioade. Indicatorii de performanță principali sunt:
a. Rata valorii adăugate (RVA) exprimă ponderea valorii nou create de către
potențialul agent economic împrumutat în totalul activității sale:
𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑑ă𝑢𝑔𝑎𝑡ă sau
𝑅𝑉𝐴 = × 100
𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖

𝑉𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑑ă𝑢𝑔𝑎𝑡ă
𝑅𝑉𝐴 = × 100
𝑉â𝑛𝑧ă𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑚ă𝑟𝑓𝑢𝑟𝑖 + 𝑃𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐ț𝑖𝑎 𝑒𝑥𝑒𝑟𝑐𝑖ț𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖

Cu cât valoarea ratei valorii adăugate este mai mare și crește de la o perioadă la alta, cu
atât există premise mai favorabile pentru desfășurarea unei activități rentabile.
b. Rentabilitatea exprimă capacitatea agentului economic de a obține profit din
propria activitate. Dacă se ține cont de felul în care este structurat contul de profit și
pierdere și baza de raportare, indicatorii de rentabilitate se pot clasifica în:
1. Rentabilitatea de exploatare, se calculează astfel: rentabilitatea brută de
exploatare se exprimă ca raport procentual între exercițiul brut din exploatare și producția
exercițiului, iar rentabilitatea netă de exploatare ca raport procentual între rezultatul din
exploatare și cifra de afaceri.
𝑅𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑒𝑥𝑝𝑙𝑜𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒
𝑅𝑒𝑛𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑛𝑒𝑡ă 𝑑𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑙𝑜𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒 = × 100
𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖

Un nivel al rentabilității mai ridicat determină o apreciere mai favorabilă, astfel că o

rentabilitate peste 10 % este considerată o rentabilitate foarte bună, iar una cuprinsă între
5% și 10% acceptabilă.
2. Rentabilitatea economică (RE), exprimă eficiența cu care este utilizat activul
total al întreprinderii. Conform normelor bancare, rentabilitatea economică se determină
astfel:
𝐸𝑥𝑐𝑒𝑑𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑏𝑟𝑢𝑡 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡 𝐶𝑎𝑝𝑎𝑐𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛ț𝑎𝑟𝑒
𝑅𝐸 = × 100 𝑅𝐸 = × 100
𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑏𝑖𝑙𝑎𝑛ț 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑏𝑖𝑙𝑎𝑛ț

𝑅𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑛𝑒𝑡 𝑎𝑙 𝑒𝑥𝑒𝑟𝑐𝑖ț𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖

𝑅𝐸 = × 100
𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑏𝑖𝑙𝑎𝑛ț

Cu cât valoarea acestui indicator este mai ridicată cu atât este mai bună rentabilitatea.
3. Rentabilitatea financiară (RF), ajută managerul, dar și finanțatorul unei
întreprinderi să-și formeze o viziune de ansamblu asupra profitabilității firmei, acest
indicator exprimând capacitatea întreprinderii de a realiza profit pe seama capitalurilor

20
proprii angajate în activitatea sa. Rentabilitatea financiară se calculează conform
următoarei formule:
4. 𝐶𝑎𝑝𝑎𝑐𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛ț𝑎𝑟𝑒
𝑅𝐹 = × 100
𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑖

c. Politica de dividende, exprimă politica conducerii întreprinderii de repartizare și

folosire a profitului și se determină prin următorul indicator ce arată ponderea dividendelor
în profitul total obținut de întreprindere. Instituțiile bancare acceptă reinvestirea profitului
net într-o proporție cât mai ridicată.
𝐷𝑖𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑑𝑒
𝑃𝑜𝑙𝑖𝑡𝑖𝑐𝑎 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑑𝑒 = × 100
𝑅𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑛𝑒𝑡 𝑎𝑙 𝑒𝑥𝑒𝑟𝑐𝑖ț𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖

III. Indicatori ai riscului financiar. Riscul financiar își face apariția atunci când
întreprinderea apelează la împrumuturi în vederea finanțării activității proprii, fiind în
corelație cu structura financiară a întreprinderii și este cu atât mai mare cu cât firma este
mai îndatorată.
Dacă se apelează la credite, agentul economic poate înregistra o majorare a rentabilității
financiare în cazul în care rentabilitatea economică este mai ridicată decât rata dobânzii.
Dacă rentabilitatea economică este mai mică decât rata dobânzii, are loc o diminuare a
rentabilității financiare a întreprinderii, datorată scăderii profitului.
De asemenea, indicatorii riscului financiar au o importanță semnificativă pentru
instituțiile creditoare, deoarece oferă informații privind posibilitățile întreprinderii de a
rambursa împrumuturile și de a-și plăti dobânzile aferente la scadență.
Astfel, riscul financiar se poate calcula pe baza următorilor indicatori:
a. Acoperirea dobânzii (𝑨𝒅𝒃 ) ce exprimă capacitatea agentului economic de a plăti
dobânda la creditele angajate și se determină astfel:
𝑅𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑥𝑒𝑟𝑐𝑖ț𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 î𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑝𝑙ăț𝑖𝑖 𝑑𝑜𝑏â𝑛𝑧𝑖𝑖 ș𝑖 𝑎 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑝𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡
𝐴𝑑𝑏 = × 100
𝐶ℎ𝑒𝑙𝑡𝑢𝑖𝑒𝑙𝑖 𝑐𝑢 𝑑𝑜𝑏â𝑛𝑧𝑖𝑙𝑒

Conform nomelor bancare de creditare elaborate de instituțiile bancare, se

consideră că o valoare a acestui indicator mai mare de 3 arată o capacitate corespunzătoare
a întreprinderii de a-și plăti dobânda.
b. Alți indicatori ce ajută la aprecierea riscului financiar sunt:
1. Ponderea datoriilor financiare totale în cadrul excedentului brut curent (ori
în cadrul excedentului brut total). Cu cât acest indicator înregistrează o valoare mai
scăzută, cu atât rambursarea datoriilor are loc într-un timp mai scurt.

21
 2. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (𝑅𝑝𝑐𝑓 ), arată capacitatea
întreprinderii de a-și achita dobânzile și se calculează astfel:
𝐶ℎ𝑒𝑙𝑡𝑢𝑖𝑒𝑙𝑖 𝑐𝑢 𝑑𝑜𝑏â𝑛𝑧𝑖𝑙𝑒
𝑅𝑝𝑐𝑓 = × 100
𝐸𝑥𝑐𝑒𝑑𝑒𝑛𝑡 𝑏𝑟𝑢𝑡 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙

Cu cât valoarea este mai mică, cu atât achitarea dobânzilor este mai sigură. Conform
normelor bancare, o valoare a acestui indicator care depășește 0,6 arată că firma se
confruntă cu dificultăți de gestiune financiară, manifestând riscul de a intra în faliment.
3. Ponderea cheltuielilor financiare și a datoriilor financiare pe termen mai mic
de 1 an în excedentul brut curent sau total;
4. Ponderea cheltuielilor cu dobânzile în cifra de afaceri înregistrată de
întreprindere;
5. Ponderea cheltuielilor cu dobânzile în datoriile financiare.

2.3.2. Analiza non-financiară

În realizarea evaluării potențialilor împrumutați, băncile dau o importanță deosebită

și aspectelor nefinanciare sau factorilor calitativi.
Analiza aspectelor nefinanciare este și ea foarte importantă în evaluarea poziției
agenților economici, vizând credibilitatea clienților, ce este marcată în primul rând de
calitățile morale și profesionale ale agenților economici solicitanți de credite, ale
principalilor asociați și colaboratori. În al doilea rând, se ține cont de calitatea activității
realizate de agenții economici și înfăptuirea obligațiilor generate de relațiile cu partenerii
de afaceri.
De asemenea, în analiza aspectelor nefinanciare, se are în vedere o multitudine de
factori specifici ce operează atât în mediul intern al afacerii, dar și în exteriorul acesteia.10
Factorii interni de care se ține cont sunt:
1. Managementul:
– pregătirea profesională, prestigiul și experiența în ramură sau sector;
– experiența în funcții de conducere a membrilor echipei manageriale;
– conducerea este asigurată individual sau în echipă;
– modul de asigurare a succesiunii manageriale;
– gradul de participare a managerilor la capitalul social;

10
Vasile Cocriș, Dan Chirleșan, Managementul bancar și analiza de risc în activitatea de creditare, Editura
Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009, pag. 95

22
 – structura echipei manageriale pe domenii de competență;
– moralitatea membrilor conducerii;
– calitatea și operativitatea sistemului informațional;
– capacitatea de a se achita de obligații;
– durata de numire sau alegere a personalului de conducere.
2. Activitatea agentului economic:
– evoluția de ansamblu a activității și profilului acesteia;
– caracterul activității ( permanent, sezonier, ciclic);
– sfera de activitate;
– natura produselor și serviciilor de pe poziția consumatorului (de strictă
necesitate, de lux, etc.);
– identificarea și prezentarea concurenților;
– segmentul de piață deținut;
– principalii clienți;
– relațiile cu furnizorii;
– politica de preț;
– publicitate și reclamă;
– identificarea și prezentarea resurselor materiale și umane.
3. Strategia:
– existența unei strategii pe următorii 3-5 ani și modalitățile de realizare a
acesteia;
– alternative și implicații în cazul nerealizării strategiei propuse;
– existența unui plan de restructurare și redresare, etc.
Factorii externi cei mai importanți se clasifică astfel:
1. Caracteristicile domeniului de activitate:
– competivitatea;
– nivelul profitabilității;
– gradul de tehnologizare;
– cheltuieli de capital;
2. Politica economică generală a clientului și strategiile viitoare în cadrul
domeniului de competitivitate;
3. Impactul cadrului legislativ asupra agentului economic;
4. Incidența factorilor macroeconomici;
5. Dependența și poziția geografică față de:

23
 – sursele de aprovizionare;
– piața de desfacere, mijloace de transport etc.
6. Aspecte sociale ale pieței de desfacere: obiceiuri, tendința spre un anumit tip de
consum, motive religioase etc.
Așadar, în fundamentarea deciziei de creditare, instituțiile bancare țin cont în
primul rând de următoarele aspecte nefinanciare11:
– Calitatea managerilor. Ținând cont de acest aspect se analizează: structura de
conducere a întreprinderii, modul în care aceasta își organizează activitatea economico-
financiară, sistemul de adaptare al deciziilor, organizarea fabricației produselor;
– Istoricul afacerii: cunoașterea anul înființării firmei, a activităților autorizate, a
capitalului social, a numărului de acțiuni emise și a valorii nominale ale acestora, a
produselor și serviciilor realizate;
– Poziția întreprinderii în cadrul ramurii și subramurii în care își realizează
activitatea, dar și evoluția livrărilor de produse pe piața internă și externă, furnizorii de
materii prime, materiale, concurența pe piață etc;
– Calitatea acționariatului, analizat din punctul de vedere al capitalului social, și
anume: capital social 100% privat, capital social mixt și capital social 100% de stat;
– Relația cu banca, ținându-se cont dacă firma prezintă cu operativitate
documentele contabile în vederea supravegherii activității, dar și volumul operațiunilor
desfășurate prin intermediul băncii;
– Istoricul privind creditarea: dacă întreprinderea a mai avut credite bancare și
modul în care și-a plătit la timp ratele aferente creditului, precum și dobânzile fixate.
– Garanțiile primite, se ține cont de garanțiile acordate de întreprindere pentru
garantarea creditului solicitat.
– Comportamentul la plată, analizând modul de onorare a obligațiilor față de
creditorii nebancari etc.

2.4. Riscurile în activitatea de creditare

Acordarea unui credit presupune pentru bancă încasarea unor venituri viitoare. Din
această perspectivă, orice credit implică riscul ca aceste încasări să nu se realizeze în
sumele sau la termenele prevăzute în contractul de credit încheiat între instituția bancară și

11
Angela Boariu, Op. cit., pag. 189

24
beneficiarul creditului. Astfel, protecția împotriva riscului de credit presupune luarea unor
măsuri în primul rând preventive, iar în cazul producerii riscului, a măsurilor curative.
În această categorie se înscriu următoarele măsuri:
 Analiza creditelor presupune determinarea capacității debitorului de a onora
obligațiile de plată asumate și se bazează pe caracteristicile de evaluare
cantitative și calitative, luându-se în considerare diferiți factori de risc ce pot
afecta negativ capacitatea de rambursare a creditului, fiind cunoscuți sub
denumirea de cei șase C:
- Caracterul debitorului desemnează atitudinea acestuia față de rambursarea creditului
și plata dobânzilor aferente, onestitatea, responsabilitatea și integritatea lui. Cele mai
bune surse de informare asupra caracterului beneficiarului de credit sunt relațiile de
afaceri curente ale acestuia cu alte instituții financiare, furnizori și clienți, rapoartele
curente obținute de la alte bănci care au creditat cu debitorul într-o perioadă anterioară,
referințele personale.
- Capitalul indică valoarea resurselor financiare deținute de către debitor, resurse care
ar putea fi folosite pentru rambursarea creditului atunci când încasările curente sunt
insuficiente pentru acoperirea obligației de plată. Cu cât capitalul este mai mare, cu
atât abilitatea debitorului de a restitui împrumutul este mai mare.
- Capacitatea de plată are în vedere resursele curente care pot fi folosite pentru
îndeplinirea obligațiilor debitorului conform termenelor prevăzute, fiind cel mai
important factor care afectează abilitatea debitorului de a restitui împrumutul conform
prevederilor contractului.
- Colateralul (garanția) se referă la activele care pot fi utilizate pentru satisfacerea
obligațiilor debitorului dacă plata nu se realizează. Garantarea creditului reprezintă o
modalitate de minimizare a expunerii instituției bancare la riscul specific activității de
creditare, alături de procesul de înăsprire a condițiilor de acordare a creditului.
- Condițiile de mediu privesc mediul economic general în care își desfășoară
activitatea atât debitorul, cât și creditorul și care poate afecta abilitatea debitorului de a
rambursa creditul contractat, dar și bunăvoința creditorului de a extinde creditarea.
- Controlul (conformitatea cu legislația în vigoare) constă în verificarea impactului
unei modificări în legislație care afectează activitatea clientului, presupunând că
împrumutul acordat satisface standardele băncii în ceea ce privește calitatea creditului.

25
 Caracterul Capacitatea Capitalul
Istoricul clientului Identitatea clientului și a giranților Evidența vânzărilor, profiturilor
privind rambursarea și dividendelor
creditului Copii ale statutului, convențiilor,
contractelor de societate și ale altor Acuratețea fluxului prognozat
Experiența altor bănci documente care atestă capacitatea de fonduri
cu acest client legală a clientului de a lua credit
Disponibilitatea rezervelor de
Performanțele Descrierea istoricului, a structurii lichidități
clientului în legale, a proprietarilor, a obiectului
prognozarea de activitate, a produselor și a Viteza de rotație a stocurilor,
rezultatelor activității principalilor clienți și furnizori ai clienților și creditorilor
sale activității solicitantului de credit
Structura capitalului și gradul
Existența unor garanții, de îndatorare
giranți pentru credit
Controlul cheltuielilor

Evoluția acțiunilor clientului

(dacă sunt negociate pe o piață)

Colateral Condiții Control

Proprietatea asupra Poziția clientului în cadrul ramurii și Reglementările bancare
activelor segmentului său de piață aplicabile în ceea ce privește
trăsăturile și calitatea creditelor
Vechimea activelor Performanța clientului prin acceptabile
comparație cu firme similare
Vulnerabilitatea la Documentație de credit
uzura morală Climatul competitiv pentru produsele întocmită corespunzător
clientului
Valoarea de realizare Înscrierea cererii de credit în
Expunerea clientului la ciclul de liniile politicii băncii privind
Gradul de specializare activitate și la schimbarea tehnologiei activitatea de creditare
a activelor
Condițiile pieței forței de muncă Informații din surse externe
Gajuri, ipoteci, active specializate (ex.: experți politici)
în leasing, garantii Impactul inflației asupra situațiilor privind factorii externi care ar
emise financiare putea afecta rambursarea
creditului
Acoperirea cu Perspectiva pe termen lung a ramurii
asigurare
Reglementările, factorii politici și de
Poziția băncii față de mediu
ceilalți creditori

Situația obligațiilor față

26
 de fisc și a proceselor
intentate clientului

Necesități viitoare
probabile de finanțare

 Periodicitatea analizei creditelor presupune în primul rând analiza înainte

de acordare (analiza criteriilor de acordare a creditelor) și, în al doilea rând,
analiza la intervale de timp stabilite în funcție de scadența creditului pentru
a asigura menținerea sa între limitele stabilite. În acest al doilea caz, se
realizează urmărirea creditului, o altă modalitatea de reducere a riscului de
credit, care are drept obiectiv asigurarea unei revizuiri continue a creditului
acordat cu scopul de a identifica eventualele deteriorari ale acestuia și de a
permite remedierea lui într-un timp util.
Revizuirea portofoliului de credite al unei bănci se realizează în două etape și
anume:
- auditarea periodică și revizuirea creditelor existente, în sensul că se va verifica situația
financiară a debitorului dacă este în continuare acceptabilă, dacă creditul aprobat este
utlizat conform destinației stabilite, dacă prețul creditului continuă să satisfacă obiectivele
de profitabilitate ale băncii;
- administrarea creditelor problematice care presupune controlul pierderilor și recuperarea
maxim posibilă a creditelor acordate și dobânzilor aferente.
Băncile trebuie să aibă în vedere prudența bancară și estimarea riscului de credit
pentru a reduce efectele pe care le pot avea asupra profitului creditele neperformante.
 Conceperea unei politici de creditare performante are menirea să elimine
deficiențele operațiunii de creditare. Calitatea portofoliului de credite
acordate fiind mărimea absolută a atingerii obiectivelor de creștere
economică și financiară ale unei instituții bancare, politica de creditare este
un element strategic de bază, acoperind aspectele tehnice și de protecție ale
gestiunii portofoliului de credite. Aceasta trebuie să aibă un caracter flexibil
și să fie supusă unui proces permanent de actualizare și adaptare la
modificările survenite în mediul economic, politic și concurențial, în
elaborarea sa fiind necesară respectarea anumitor condiții legate de modul
de formulare și conținut.

27
 În general, politicile de creditare reprezintă niște documente structurate pe trei părți
principale. Prima parte cuprinde aspecte legate de sarcinile compartimentului de creditare
şi de calităţile optime ale portofoliului de credite. Are menirea de a stabili cadrul general şi
obiectivele politicii de creditare, structura sa generală cuprinzând elemente referitoare la:
obiective; strategii (tipuri de credite şi structura portofoliului de credite, structura creditelor
în funcţie de lichiditatea şi scadenţa lor, mărimea portofoliului de credite); pieţe sau zone
comerciale; caracteristici ale creditelor (tipuri de credite, garanţii, termeni de creditare);
responsabilităţi referitoare la aprobarea creditelor şi controlul calităţii acestora.
Partea a doua a politicii de creditare se referă la principiile şi procedurile pe care se
bazează procesul de creditare al băncii şi cuprinde următoarele aspecte: norme şi
reglementări legale, protecţia prin asigurare, documentaţia şi garanţiile mobiliare, stabilirea
ratei dobânzii percepute, informaţii financiare solicitate de la debitori, etica profesională şi
conflictul de interese, examinarea şi controlul periodic al calităţii creditelor, încasarea
creditelor restante şi recuperarea garanţiilor.
Ultima parte conţine normele de creditare, adică parametrii specifici fiecărui tip de
credit, care trebuie să cuprindă descrierea tipului de credit, destinaţia creditului, scadenţa,
tarifarea (solduri minime creditoare, rate, dobânzi, comisioane) plafoanele minime şi
maxime, garanţiile solicitate, asigurările, procedura de aprobare a creditului.

2.5. Garantarea creditelor bancare

Necesitatea garantării creditelor decurge din existența riscului împrumutului. Deci

banca trebuie să se asigure că agenții economici care trebuie să se împrumute au
capacitatea restituirii creditelor și oferă posibilitatea recuperării acestora și a dobânzilor
aferente, când nu își achită aceste obligații.

Posibilitățile de rambursare sunt, după cum am detaliat mai sus, determinate pe

baza analizei financiare și economice, a altor indicatori, date, studii, avizări. Se pune
accent pe indicatorii economico-financiari și pe proiecte de investiții prezentate la bancă și
pentru care se solicită credite. Se deduce că existența și determinarea exactă a garanțiilor
este mai importantă în cazul creditelor pe termen lung.

Se poate afirma că garanțiile reprezintă acoperirea materială a datoriilor legate de

creditele solicitate sau acordate.

28
 Factorii ce caracterizează o garanţie sunt următorii:

1. Standardizarea. Nu lasă loc de ambiguitate între împrumutat şi împrumutător

în ceea ce priveşte natura bunului utilizat ca şi garanţie. Anumite categorii de bunuri
tranzacţionabile la burse, ca boabele de soia şi cele de grâu, cacao, sunt standardizate.
Acest lucru permite utilizarea lor în tranzacţii comerciale ca garanţie.

2. Durabilitatea. Reprezintă trăsătura unei garanţii de a-şi păstra calitatea în timp.

3. Identificabilitatea. Casele, terenurile şi automobilele sunt uşor de identificat.

Mărfurile din stocul detailiştilor sau producţia în curs de realizare nu sunt uşor de
identificat.

4. Tranzacţionabilitatea. Înseamnă că garanţia poate fi vândută şi această

caracteristică nu trebuie confundată cu lichiditatea care semnifică faptul că garanţia poate
fi vândută imediat cu pierderi mici sau fără nicio pierdere faţă de valoarea ei curentă. O
casă este tranzacţionabilă – dar poate dura 1 an până să fie vândută – dar nu este lichidă.
Bonurile de trezorerie sunt lichide.

5. Stabilitatea valorii. Împrumutătorii preferă garanţii care nu suferă o scădere a

valorii. De exemplu, preţurile acţiunilor tranzacţionate la burse sunt mai volatile decât
preţurile valorilor imobiliare, ale aurului sau pietrelor preţioase. Dar acţiunile sunt mai
lichide decât proprietăţile imobiliare.

Supraprudenţa bancară face ca multe bănci să solicite garanţii de minimum 120%

din valoarea nominală a împrumutului şi dobânzilor aferente. Garanţiile de valori prea mari
pot fi obstacole în extinderea creditelor. Agenţii economici pot fi corespunzători ca
activitate, derularea operaţiunilor lor degajă numerar, sunt profitabili, dar nu dispun de
garanţii adecvate pentru anumite bănci. În acest caz, deşi eligibili pe baza activităţii
propriu-zise, nu pot primi împrumuturi, deoarece nu satisfac cerinţele băncii din punctul de
vedere al garanţiei. De-a lungul timpului, s-au imaginat scheme de garantare care să ajute
asemenea întreprinderi, de exemplu Fondurile de garantare a creditelor.

Garanţiile solicitate de instituţia bancară în funcţie de natura lor pot fi:

 garanţii reale (gajul propriu-zis, depozitul bancar şi ipoteca), ce se compun din
mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin afectarea unor bunuri materiale, imobile,
terenuri sau active financiare pe care debitorul le pune la dispoziţia băncii în vederea

29
asigurării executării obligaţiei asumate. Acestea conferă creditorilor dreptul de preferinţă
în temeiul căruia, în cadrul executării silite, din valoarea bunului respectiv se va asigura
mai întâi satisfacerea integrală a creditului garantat şi a dobânzilor aferente şi asigură
creditorului dreptul de urmărire a bunului respectiv în mâinile oricui acesta s-ar afla;
 garanţii personale (fidejusiunea, scrisorile de garanţie emise de bănci, instituţii
financiare, ministere şi ipotecile şi gajurile constituite de garanţi etc.) sunt acele mijloace
juridice de garantare a obligaţiilor, prin care una sau mai multe persoane se angajează, într-
un contract accesoriu încheiat cu creditorul, să plătească acestuia datoria debitorului în
cazul în care acesta nu o va plăti el însuşi.
Cele mai utilizate categorii de garanţii:

1. Dreptul de gaj general – este o garanţie automată în cazul în care nu există

un activ identificabil constituit ca şi garanţie (termenul este "credit negarantat").
Creditorii care acceptă acest tip de garanţie se numesc creditori negarantaţi. Toţi
creditorii aflaţi în această situaţie au aceleaşi drepturi. La momentul execuţiei
împrumutatului întâi sumele recuperate merg la creditorii garantaţi şi numai ceea ce
rămâne va fi împărţit proporţional cu ponderea creanţelor sale.
2. Dreptul de retenţie al băncii – acest tip de garanţie decurge automat în
momentul în care o bancă acordă un împrumut şi nu există un contract special de
constituire a garanţiei. Acestă tehnică pemite băncii să uzeze de dreptul său de retenţie
şi în cazul în care lipseşte un contract de garanţie şi anume să reţină bunurile
împrumutatului, dacă acestea nu sunt declarate a nu face obiectul dreptului de retenţie.
Cel mai bun exemplu este situaţia în care împrumutatul face plăţi depăşind plafonul
convenit cu banca. Aceasta poate reţine orice cont deschis de clientul respectiv până
când clientul nu va lichida soldul debitor al contului curent sau va încheia un contract
de creditare cu banca. Dreptul de retenţie se pierde odată cu pierderea posesiei bunului
respectiv de către bancă. Deci această tehnică de garantare are utilizări limitate.
3. Gajul – este o garanţie care presupune înstrăinarea bunului respectiv în
favoarea băncii ca şi garanţie. Gajul cu deposedare înseamnă luarea în posesie a
garanţiei respective. Gajul fără deposedare înseamnă că bunurile gajate rămân la
împrumutat şi se practică pe scară largă când exact bunurile respective formează
obiectul creditului acordat sau sunt utilaje cu care clientul îşi desfăşoară activitatea.

În general, bunurile care constituie gajuri fără deposedare sunt: mijloace de

producţie, birotică, mobilier, autoturisme, materii prime, materiale, produse finite –

30
 agricole şi neagricole – animale etc. De asemenea, contractul de garanţie poate
prevedea gajarea unor bunuri viitoare. În momentul notificării la Notariatul Public a
bunurilor gajate se spune că s-a constituit dreptul de garanţie. Contractul de gajare
expiră când obligaţiile împrumutatului sunt respectate complet.

4. Cesiunea de creanţe – înseamnă tehnica prin care un creditor transferă

creanţele sale unei terţe părţi (unei bănci). Cele mai utilizate cesiuni sunt: creanţele
aferente creditelor comerciale, poliţele de asigurare, depozitele bancare, francizele,
patentele, drepturile de exploatare, licenţele, drepturile de autor. Pentru fiecare
categorie trebuie îndeplinite anumite formalităţi specifice. În esenţă însă, trebuie
notificat "debitorul" - societatea de asigurare în cazul poliţei, banca unde este deschis
depozitul, societatea comercială ale cărei debite au fost cedate. Debitorul va face o
declaraţie de acceptare autentificată la Notariat.
5. Ipoteca – presupune un bun imobil care reprezintă o garanţie prin
intermediul unui contract de ipotecă – contract accesoriu la contractul de credit.
Esenţial în acest caz este ca împrumutatul să dovedească cu înscrisuri că este
proprietarul bunului (are titlu de proprietate). Şi contractul de ipotecă trebuie
autentificat la Notariat, în plus este supus publicităţii ipotecare. Acest element se
materializează în Cartea funciară şi Registrul de Transcripţiuni și Inscripţiuni.
Ipotecile pot fi de mai multe grade, iar creditorii în acest caz vor avea prioritatea dată
de rangul ipotecii pe care o deţin.
6. Garanţii cu titlu personal (numite contract de fidejusiune) – pot fi
acordate unui împrumutat de persoane fizice, de alte firme (inclusiv bănci) şi de
guverne. Garanţiile personale pot fi limitate sau nelimitate. În primul caz, garanţia are
un obiectiv clar – o anumită obligaţie a împrumutatului. Banca are posibilitatea să
solicite o nouă garanţie personală limitată ori de câte ori apare un risc în derularea
creditului acordat, iar garanţiile nu mai sunt acoperitoare. În al doilea caz, se acoperă
toate obligaţiile împrumutatului.
Ca exemplificare, ordinea preferată a garanţiilor la Unicredit Ţiriac Bank este:
garanţia bancară, ipotecile, cesiunea de creanţe din exporturi efectuate prin acreditive,
gajul fără deposedare, valorile mobiliare (inclusiv efectele de comerţ avalizate).

Scrisorile de garanţie bancară şi avalul

Banca poate să primească şi să emită garanţii bancare sub forma scrisorilor de

garanţie. În cazul în care banca emite o asemenea formă de garanţie, ea se obligă să
31
plătească unei terţe părţi obligaţiile unui client al său, în cazul în care acesta nu-şi
îndeplineşte obligaţiile. Scrisorile de garanţie bancară pot acoperi o gamă largă de situaţii:

a) Scrisoare de bună execuţie – garantează îndeplinirea obligaţiilor

contractuale de a livra conform clauzelor mărfurilor sau de a presta servicii. De regulă,
valoarea garanţiei este între 2-5% din valoarea mărfii şi are drept scop acoperirea unor
prejudicii.
b) Scrisoarea de garanţie de bună funcţionare – garantează riscul ca urmare a
neîndeplinirii de furnizor a obligaţiilor contractuale în perioada de garanţie a unui activ
(sau până la recepţia finală).
c) Scrisoarea de garanţie de participare la licitaţii – asigură bonitatea
participantului. Banca va plăti între 5-10% din valoarea ofertei în situaţia în care: (1)
clientul ei câştigă licitaţia, dar nu încheie contractul; (2) încheie contractul, dar nu poate să
ofere o garanţie de bună execuţie a acestuia.

Avalizarea este un procedeu prin care titlurile de credit (cambiile, biletele la ordin)
pot deveni garanţii din categoria gajurilor. Respectivele titluri pentru a deveni gaj trebuie
să fie andosate sau girate, adică să se menţioneze expres (pe acestea sau pe un înscris
separat) că transmiterea titlului s-a făcut cu scop de gaj (garanţie), nu cu scop de
transmitere a titlului către noul deţinător.

Pentru ca aceste titluri să fie acceptate pe post de garanţie trebuie avalizate de către
un garant (de preferinţă o bancă de unde şi numele de aval bancar). Ca urmare a acestui
procedeu, în cazul în care debitorul nu plăteşte, avalistul (banca) va suporta plata.

Avalizarea este un procedeu interesant, deoarece o garanţie reală, gajul, este dublată
de o garanţie personală, avalul.

În concluzie, garanţiile limitează riscul de credit dacă elementele care compun

garanţiile pot fi uşor lichidate la valori predictibile. Există o gamă largă de garanţii:
depozite colaterale, active financiare, active fixe, stocuri, poliţe de asigurare, etc. Dar
indiferent de tipul garanţiei (exclusiv depozitele colaterale), executarea ei depinde de
natura acesteia şi de condiţiile pieţei.

Şi în cazul garanţiilor apar riscuri şi anume:

a) incertitudinile referitoare la accesul la garanţie, la posibilitatea de a dispune

de aceasta şi la costurile necesare vânzării;
32
b) incertitudinile legate de valoarea de realizare.

Capitolul 3.

Studiu de caz privind acordarea unui credit bancar societăţii

comerciale S.C. Total Solid Construct S.R.L

33
 3.1. Scurt istoric al S.C. Total Solid Construct S.R.L
Cu o vechime de peste 15 ani în domeniul construcțiilor, compania și-a dezvoltat
activitatea de la simple lucrări de amenajări interioare până la lucrări complexe pe care le
execută și în prezent.
SC Total Solid Construct SRL este persoană juridică română, având ca act de
înființare Hotărârea Judecătorească nr. 3462/22.11.1994 și își desfășoară activitatea în
conformitate cu legile române, statutul propriu și Regulamentul de Organizare și
Funcționare a Întreprinderii. Ea este organizată ca societate comercială cu răspundere
limitată. În conformitate cu Certificatul de înregistrare de la Registrul Comerțului,
societatea se identifică prin următoarele informații:
– Sediul social în Municipiul Iași, str. Republicii, nr. 60-62, Jud. Iași;
– Număr de ordine în Registrul Comerțului: J22/2639/1994;
– Codul Unic de Înregistrare: 6788073, atribuit în data de 10.01.1995;
– Certificat de Înregistrare: B1508962, eliberat la data de 15.05.2008.
De asemenea, capitalul social subscris al firmei este de 300.000 RON, integral
vărsat și se divide în 30.000 de părți sociale, fiecare cu o valoare nominală de 10 RON.
Asociatul Drăgan Adrian deține în totalitate 29.975 părți sociale, iar Bărbulescu Dorina 25
părți sociale. Structura acționariatului societății este repartizată astfel: 99% Drăgan Adrian
și 1% Bărbulescu Dorina. În prezent, întreprinderea are un număr mediu de 16 angajați.
SC Total Solid Construct SRL efectuează lucrări de amenajări interioare cu
personal cu înaltă calificare, fiind recunoscută ca lider al pieței ieșene, dovadă fiind
diplomele obținute de la diverși clienți, Camera de Comerț și Industrie Iași și lucrările de
referință executate: Banc Post Iași, Iulius Mall Iași, Hotel Europa și World Trade Center
Iași, Aeroport International Iași, Reprezentanța FORD Iași, Reprezentanța Dacia Nissan,
Iulius Mall Timișoara, Iulius Mall Cluj, Reprezentanța Mercedes Iași, Multiplex Mall Iași
și Cluj.
Obiectul principal de activitate al SC Total Solid Construct SRL este:
– domeniu: Construcții;
– activitatea principală: Construcții de clădiri și alte lucrări speciale de construcții;
– alte activități secundare precum: activități de servicii anexe; fabricarea uleiurilor
și grăsimilor; fabricarea de uși și ferestre de metal; lucrări de tâmplărie și dulgherie;
depozitări; activități de design specializat; activități specializate de curățenie etc.
Pe parcursul anilor, societatea a dat dovadă de o execuție rapidă a lucrărilor și o
mare flexibilitate în relațiile cu clienții, construind până în prezent și o vilă și un bloc cu 4

34
etaje și are în vedere un alt proiect pentru construcția unui bloc cu 4 etaje. Pe lângă
activitatea de construcție, S.C. Total Solid Construct S.R.L. presteaza și alte activități
precum execuția de tâmplărie de Aluminiu și PVC. Un exemplu elocvent în acest sens este
execuția tâmplăriei de Al și PVC la Facultatea de Mecanică.
Structura organizatorică a societății este de tip ierarhic funcțional. Fiecare
departament este condus de unul sau mai mulți directori, fiind format la rândul lui din
diferite secții/ateliere de producție și servicii/birouri funcționale.
Organul de conducere al societății este reprezentat de asociatul unic Drăgan Adrian
(funcția de Director General), ce decide asupra activității și a politicilor adoptate în cadrul
firmei. Administrarea societății se realizează de către asociatul unic și de către Bouroș
Sorin (funcția de Asistent Manager), ce a fost numit în această funcție pe o perioadă
nedeterminată încă din anul 2005.
Calitatea conducerii manageriale este una foarte bună, angajații având pregătiri
profesionale superioare. Astfel, administratorul Bărbulescu Dorina are studii universitare la
Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” București, vechime - anul 1994; directorul
Economic: Danu Liliana, studii postuniversitare, Facultatea de Economie și Master în
finanțe, bănci asigurări, vechime - anul 2005; directorul Tehnic: Baran Mihai, studii
universitare, Facultatea de Construcții, vechime – 2006, iar directorul Comercial:
Bărbulescu Amanda a studiat la Facultatea de Arhitectură, vechime - anul 2007.
SC. Total Solid Construct SRL dorește să obțină un împrumut de la Crédit Agricole
Bank (Credit Agricole Bank România este noul nume al Emporiki Bank România,
prezentă pe piața românească din 1996) pentru finanțarea activității de creditare.
Crédit Agricole Bank a intrat pe piața din România începând din 1996, deținând
99.58% din capitalul Crédit Agricole Bank România. Crédit Agricole Bank România
operează în România drept o bancă comercială integrată, asigurând o gamă largă de
servicii şi produse bancare, precum: credite pentru nevoi personale, credite pentru
achiziţionarea de locuinţe, carduri de debit şi de credit, Internet Banking, finanţări pe
termen scurt/mediu/lung atât în RON, cât şi în monedă internaţională, tranzacţii zilnice
(conturi curente, transferuri, operaţiuni monetare), economii şi investiții, afaceri
documentare, servicii de trezorerie etc.
Linia de credit simplă pe care Crédit Agricole Bank o pune la dispoziția societății
Total Solid Construct S.R.L, are următoarele caracteristici:
– linia de credit este o facilitate destinată finanţării capitalului de lucru și a
deficitului de numerar;

35
 – avantajele acesteia sunt: caracterul revolving, dar și acoperirea imediată a
deficitului temporar de lichidități;
– suma maximă este de 1 milion EUR sau echivalentul;
– moneda în care se acordă creditul poate fi în: RON, EUR sau USD;
– scadența: 12 luni, cu posibilitatea de reînnoire automată a facilităţii;
– este acceptată rambursarea anticipată, oprindu-se un comision de rambursare
anticipată;
– rambursarea se face la scadență, dacă facilitatea nu este reînnoită pentru o altă
perioadă similară:
– dobânda este variabilă;
– condițiile de acordare sunt următoarele: activitate continuă cel puţin 12 luni;
profit din activitatea operaţională pentru ultimul an financiar încheiat; clienţii să nu fie în
incapacitate de plată sau faliment; clienţii să nu fie înregistraţi în CIP cu incidente majore
în ultimele 12 luni; clienţii nu au interdicţie de a emite cecuri; clienţii sunt înregistraţi in
CRB cu serviciul datoriei de tip A (vor fi acceptate numai entităţile care nu au un istoric de
credite); Toate aceste condiţii vor fi îndeplinite concomitent.
– documente necesare pentru analiza calității societății sunt: situaţiile financiare;
documentele juridice; documentele aferente garanţiilor; orice alte documente solicitate de
Bancă.
SC. Total Solid Construct SRL dorește să obțină un credit în valoare de 900.000
EUR pe o perioadă de 12 luni, de la Crédit Agricole Bank, în vederea finanțării activității
curente și anume construcția unui bloc. Lucrările pentru care se solicită împrumutul sunt
finanţate din fonduri proprii cca.1.700.000 RON, iar pentru reluarea activităţii societatea
are nevoie de creditul solicitat. În funcție de documentele contabile prezentate de societate,
sucursala Crédit Agricole Bank din Iași întocmește un referat de credit ce cuprinde: cererea
de finanțare completată de către societate, analiza aspectelor financiare și a celor
nefinanciare și calcularea punctajului și încadrarea într-o anumită clasă de risc prin metoda
credit scoring.

3.2. Analiza aspectelor financiare la S.C. Total Solid Construct S.R.L

I. Analiza financiară a întreprinderii se realizează în primul rând pe baza bilanțului.

Activ 2011 2012 2013 Pasiv 2011 2012 2013

Active 1676500 1706024 1765327 Capital 959553 986702 1009787

36
 Imobilizante propriu

Imobilizări 3124 2958 2791 Capital social 200000 200000 200000

Necorporale

Imobilizări 1673376 1703066 1758240 Rezerve 759553 761258 793979

Corporale

Imobilizări 0 4296 Provizioane 0 0 0

Financiare

Subvenții pt 0 0 0
investiții

Patrimoniu 0 0 0
public

DTML 1077673 1121719 942775

AC 2045423 2998612 2567683

stocuri 836520 1173875 772891 DTS 1684697 2596215 2380448

creanțe total 1193244 1791342 1763730

creanțe 764247 639378 651709 credite 881206 1624060 1322226

bancare pe ts

ch avans 428997 1151964 1112021 datorii de 803491 752155 1058222

exploatare

casa si ct la bc 15659 33395 31062 venituri in 0 220000 0

avans

Total ACTIV 3721923 4704636 4333010 Total Pasiv 3721923 4704636 4333010

a. Analiza fondului de rulment, necesarului de fond de rulment și trezoreriei nete.

Tabel nr.3- FR, NFR şi TN în perioada 2011-2013 (RON)

Indicatori\Anii 2011 2012 2013

FR=AC-DTS 360.726 402.397 187.235
NFR= (st + creante)-
dat expl 1.226.273 1.573.684 826.690
TN= FR-NFR -865547 -1171287 -639455

37
 Pe baza datelor calculate, se observă că FR înregistrează valori pozitive, fapt ce
semnifică o stare de echilibru financiar pe termen lung. Existenţa unor capitaluri cu
exigibilitate mai mare de un an ce asigură acoperirea necesarului de finanţat al
imobilizărilor. FR pozitiv reprezintă un fond de rezervă de unde se pot finanţa integral
activele imobilizate pe seama pasivelor, iar surplusul de resurse permanente ce este degajat
de ciclul de finanţare a investiţiilor este folosit pentru acoperirea financiară a unei părţi din
activele circulante.
Grafic nr.1- Evoluţia FR, NFR şi a TN în perioada 2011-2013

NFR a scăzut comparativ cu anul 2012, însă înregistrează pe tot parcursul perioadei
valori pozitive, arătând o creştere economică sănătoasă, însă şi efectul unei încetiniri a
rotaţiei stocurilor şi creanţelor în raport cu cifra de afaceri. De asemenea, putem spune că
întreprinderea are active superioare datoriilor curente, aşadar există o insuficienţă de
resurse la nivelul bilanţului ce trebuie acoperită fie prin fondul de rulment, fie prin credite
bancare.
Trezoreria netă este negativă, semnificând faptul că finanţarea activelor realizabile
este asigurată parţial din fondul de rulment şi parţial din credite bancare pe termen scurt.
Aşadar, pe parcursul perioadei analizate se înregistrează un deficit de trezorerie,
întreprinderea fiind dependentă de resursele financiare externe, în special de creditele
bancare.

b. Structura activelor imobilizate este următoarea:

Tabel nr.4- Structura şi evoluţia activelor imobilizate în perioada 2011-2013

38
 Active imobilizate 2011 2012 2013

RON % RON % RON %

Imobilizări necorporale 3,263 0.16 3.263 0.15 3,262 0.20

Imobilizari corporale:

Terenuri 67,008 3.36 65,173 3.08 55,989 3.43

Construcții 1,276,976 63.98 1,487,176 70.24 1,168,441 71.63

Instalații, mașini 462,572 23.18 467,488 22.08 357,417 21.91

Utilaje, mobilier 63,572 3.19 59,042 2.79 46,109 2.83

Imob. Corp. în curs 122,398 6.13 35,250 1.66 0 0

TOTAL Imob.Corp 1,992,526 99.84 2,114,129 99.85 1,627,956 99.80

Imobilizări financiare 0 0 0 0 0 0

TOTAL ACTIVE IMOB. 1,995,789 100 2,117,392 100 1,631,218 100

În urma analizei şi calculelor realizate, se constată că cea mai mare pondere în total
active imobilizate o deţin imobilizările corporale, în special construcţiile (peste 60%),
întrucât întreprinderea doreşte să implementeze un nou proiect de construcţie a unui bloc,
aceasta axându-se în ultimii ani în principal pe construcţia de clădiri, lucru ce se poate
observa şi în graficul de mai jos.
Grafic nr.4- Ponderea imobilizărilor corporale în total imobilizări

39
 Aşadar, aşa cum am precizat anterior, ponderea cea mai ridicată în activele
imobilizate o au construcţiile care, în anul 2012, au avut cea mai ridicată valoare, scâzând
uşor în 2013. Le urmează, aşa cum era şi normal, instalaţiile şi materialele ce sunt folosite
şi ele în desfăşurarea activităţii societăţii.
c. Tabel 5-Analiza activelor circulante: a creanțelor (RON)

CREANȚE 2011 2012 2013

TOTAL DIN CARE: 1,297,534 1,799,464 1,311,061

Creanțe din active circ 868,537 647,500 718,194

Furnizori debitori 167,680 8,121 7,758

Clienți 672,203 518,922 682,526

T.V.A. de recuperat 744 92,547 0

Alte creanțe cu statul 1,583 1,583 1,583

Debitori diverși 26,327 26,327 26,327

Chelt înreg în avans 428,997 1,151,964 592,867

Se observă că întreprinderea înregistrează în anul 2012 cea mai ridicată valoare a

creanţelor din perioada analizată (1.799.464 RON), creanţe ce scad în anul 2013 cu peste
400000 Ron. Ponderea cea mai mare în total creanţe o au creanţele din activele circulante,

40
urmate de cele de la clienţi şi de cheltuielile înregistrate în avans, aşa cum se poate observa
şi în graficul următor.

Grafic nr.5 – Ponderea creanţelor în total creanţe, în perioada 2011-2013

În ceea ce priveşte analiza datoriilor, acestea se prezintă astfel:

Tabel nr.6- Analiza datoriilor în perioada 2011-2013
DATORII 2011 2012 2013

TOTAL DIN CARE: 2,762,370 3,497,963 3,221,341

Credite pe termen lung 685,657 468,844 0

Credite pe termen scurt 881,106 2,624,060 1,322,226

Alte datorii financiare 161,081 284,398 121,685

Total datorii financiare 1,727,844 2,377,302 1,443,911

Furnizori 688,799 467,077 1,422,639

Furnizori imobilizări 104,282 132,482 5,931

Furnizori facturi nesosite - - 5,445

Clienți Creditori 3,573 11,921 855

Personal+asig.sociale 12,119 21,379 -1,846

41
Impozit profit 14,540 979 11,544

Alte datorii față de stat 67,928 38 44,650

Dividende 16,632 16,632 0

Sume datorate asociaților 126,653 465,139 202,366

Total alte datorii 1,034,526 1,120,634 1,760,144

În ceea ce priveşte analiza datoriilor, observăm că acestea au un trend ascendent pe

parcursul anilor, creştere datorată în principal creşterii creditelor pe termen scurt acordate
întreprinderii. De asemenea, observăm o creştere a datoriilor către furnizori datorită
realizării de noi construcţii şi implicit achiziţionării de materiale necesare desfăşurării
lucrărilor.

II. Analiza contului de profit și pierdere

Tabel nr.7 (RON)

Indicatori 2011 2012 2013

Venituri din exploatare 4284016 3821481 2313049

cheltuieli din exploatare 4033696 3573224 1915182

rezultatul din exploatare 250320 248257 397867

venituri financiare 41383 48956 10575

cheltuieli financiare 166391 263026 383797

rezultatul financiar -125008 -214070 -373222

venituri extraordinare 0 0 0

cheltuieli extraordinare 0 0 0

rezultat extraordinar 0 0 0

venituri totale 4325399 3870437 2323624

42
cheltuieli totale 4200087 3836250 2298979

rezultatul brut 125312 34187 24645

impozitul pe profit 23160 7038 7605

rezultatul net al exercitiului 102152 27149 17040

Din analiza Contului de profit şi pierdere, se constată că societatea desfăşoară o

activitate rentabilă, înregistrând din activitatea de exploatare un rezultat pozitiv în creştere
de la un an la altul, astfel că de la o valoare a rezultatului din exploatare de 250.320 RON
în anul 2011, acesta a crescut cu 147.547 RON, ajungând în anul 2013 la o valoare de
aproximativ 400.000 Ron.
Rezultatul brut al exerciţiului a înregistrat o diminuare majoră în anul 2013,
comparativ cu anul 2011, acesta scăzând cu 19,66%, din cauza creşterii cheltuielilor
financiare şi diminuării veniturilor financiare. De asemenea, Profitul net, în valoare de
102.152 RON în anul 2011, a scăzut în anul 2013 la 17.040 RON.

Tabel nr. 8- Indicatori analizaţi pe baza contului de profit şi pierdere din perioada 2011-2013

Indicatori 2011 2012 2013

Cifra de afaceri 4279420 3820740 2259298

Marja comercială 2428158 889709 420672

Producţia exerciţiului 1819064 602976 738311

Valoarea adăugată 3838732 601885 628983

Excedentul brut din exploatare 3634489 368574 486907

Capacitatea de autofinanţare 3815259 644804 861374

Capacitatea de autofinanţare netă 3798627 628172 861374

În urma analizei indicatorilor din tabelul de mai sus, se constată că marja

comercială (adaosul comercial) ce reprezintă excedentul vânzărilor de mărfuri faţă de

43
costul de cumpărare al acestora= Venituri din vânzarea mărfurilor - Costul mărfurilor
vândute, apărând ca principalul indicator de apreciere a performanţelor unei activităţi
comerciale, are un trend descendent pe parcursul anilor, fapt ce arată că activitatea
întreprinderii prezintă o tendinţă de reducere.
Totodată, cifra de afaceri înregistrează valori bune şi apropiate, fapt ce arată că
obiectivul activităţii societăţii se realizează normal, întreprinderea reuşind să-şi acopere
cheltuielile de exploatare şi să obţină profit.
Producţia exerciţiului este un indicator util pentru manageri, deoarece oferă o
imagine mai fidelă a activităţii reale a companiei pe durata perioadei de gestiune şi
cuprinde valoarea bunurilor şi serviciilor „fabricate” de întreprindere pentru a fi vândute,
stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. În acest caz, valoarea indicatorului producţiei
exerciţiului este mai ridicată în anul 2011 atât faţă de anul 2012, cât şi faţă de anul 2013,
însă se observă o uşoară creştere a acesteia în anul 2013, comparativ cu anul 2012.
Valoarea adăugată este primul sold intermediar de gestiune şi exprimă creşterea de
valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie, mai ales a forţei de muncă şi
capitalului, peste valoarea bunurilor şi serviciilor provenind de la terţi, în cadrul activităţii
curente a întreprinderii. Se calculează pornind de la producţia exerciţiului majorată cu
marja comercială şi diminuată cu consumurile de bunuri şi servicii furnizate de terţi pentru
această producţie.
În anul 2011, valoarea adăugată a fost mai mare decât în anul 2012 cu 3 mil Ron
astfel că în anul 2012 şi 2013 utilizarea factorilor de producţie nu a fost una pe măsura
celor din anul 2011, întrucât s-au înregistrat creşteri de valoare mult mai mici.
Valoarea adăugată prezintă o semnificaţie deosebită din perspectiva distribuirii
veniturilor, reprezintă sursa de acumulări băneşti pe care compania o poate utiliza pentru
remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea sa economică: salariaţi,
creditori, acţionari, întreprindere. Din valoarea adăugată se deduc, treptat, cheltuielile de
personal (ce asigură remunerarea salariaţilor implicaţi în desfăşurarea procesului de
producţie), plata impozitelor şi taxelor cuvenite statului, amortizarea, cheltuieli financiare
(dobânzile ce revin creditorilor pentru creditele pe care aceştia le acordă în scopul
finanţării afacerii) şi profitul net (prin care se remunerează acţionarii).
Capacitatea de autofinanţare netă se obţine prin scăderea din capacitatea de
autofinanţare brută a dividendelor plătite. Pe parcursul anilor, capacitatea de autofinanţare
a înregistrat valori pozitive, iar în anul 2013 aceasta are aceeaşi valoare precum capacitatea
de autofinanţare brută, întrucât nu au fost stabilite dividende de plătit în acest an. Astfel,

44
întreprinderea are capacitatea de a-şi finanţa activitatea economică din surse proprii. Însă
reducerea capacităţii în anii 2012 şi 2013 comparativ cu anul 2011 arată că, din cauza
situaţiei din economia actuală și a creşterii preţurilor la materiile prime, necesită lichidităţi
ce pot fi acoperite din credite bancare pe termen scurt.
III.

Tabel nr.9- Analiza indicatorilor de structură

Indicatori\Anii 2011 2012 2013

lichiditate curentă (%) 121.41 115.50 107.87

lichiditate imediată (%) 71.76 70.28 75.40

solvabilitate curentă (%) 134.74 126.54 130.39

gradul de îndatorare generală(%) 287.88 376.80 329.10

viteza de rotație a activelor circulante (nr rotații) 2.09 1.27 0.88

Grafic nr.6- Evoluţia indicatorilor de structură în perioada 2011-2013

Pe baza datelor din tabelul nr. 9 şi a graficului realizat în funcţie de acesta, se

constată:
Lichiditatea curentă a înregistrat o scădere uşoară pe parcursul anilor de la
121,41% în anul 2011 la 107,87% în anul 2013, însă se situează peste valoarea minimă
acceptată (100%), fapt ce arată o capacitate de plată bună.

45
 Lichiditatea imediată a înregistrat valori sub nivelul minim ideal de 100%, fapt ce
presupune că societatea nu poate să-şi acopere pasivele curente pe seama disponibilităţilor
băneşti şi a plasamentelor, într-un mod satisfăcător. Deci, echilibrul financiar pe termen
scurt este incert, fiind un semnal de alarmă pentru bancă.
Solvabilitatea curentă înregistrează valori mai mari de 100% şi arată o capacitate
bună de plată a datoriilor societăţii, arătând că lipsa lichidităţii şi a capacităţilor de plată
este temporară.
Gradul de îndatorare generală înregistrează valori ridicate necorespunzătoare,
arătând un nivel ridicat de îndatorare al firmei.
Viteza de rotaţie a activelor circulante înregistrează o scădere pe parcursul
perioadei analizate, fapt ce arată că activele circulante nu au fost utilizate eficient.
IV.
Tabel nr.10-Analiza indicatorilor de performanță și ai riscului financiar

Indicatori\anii 2011 2012 2013

rata valorii adăugate (%) 89.70 15.75 27.84

rentabilitatea de exploatare(%) 5.85 6.50 17.61

rentabilitatea economică (%) 2.74 0.58 0.39

rentabilitatea financiară (%) 395.87 63.66 85.30

politica de dividende 16.28 61.26 0.00

Acoperirea dobânzii(%) 1.76 1.14 1.23

Rata valorii adăugate a avut valori oscilatorii şi semnificativ diferite de la un an la

altul. Chiar dacă în anul 2012 a scăzut drastic comparativ cu anul 2011, se observă o
ameliorare a ratei valorii adăugate în anul 2013, fapt ce ne arată că întreprinderea are
premise mai favorabile desfăşurării unei activităţi mai rentabile.
Rentabilitatea netă din exploatare, ce are un trend ascendent pe parcursul perioadei
analizate, arată o tendinţă tot mai mare a întreprinderii de a obţine profit din activitatea de
exploatare. Rentabilitatea economică netă înregistrează valori tot mai scăzute pe parcursul
anilor, ajungând de la o valoare de 2,74% în anul 2011, la 0,39% în anul 2013.

46
 Rentabilitatea financiară a scăzut semnificativ în anul 2012 faţă de 2011, însă în
anul 2013 înregistrează o creştere comparativ cu anul 2012. Scăderea înregistrată s-a
datorat capacităţii reduse a capitalului investit de a genera profit, însă acest lucru s-a
ameliorat în anul 2013.
Acoperirea dobânzii a înregistrat valori mai scăzute decât pragul impus de bancă
(trei), fapt ce arată că societatea întâmpina dificultăţi în achitarea dobânzilor.
Politica de dividende- în anul 2013, nu se poate vorbi de o politică de dividende
întrucât societatea nu a stabilit dividendele de plătit, însă putem observa că în anul 2012,
ponderea dividendelor în profitul net era una ridicată.
În urma analizei aspectelor financiare ale societăţii, banca va evalua principalii
indicatori de bonitate, obţinând un punctaj, clasificând apoi societatea în una din
categoriile de performanţă aferente, urmând a se realiza apoi analiza aspectelor
nefinanciare.

3.3. Analiza aspectelor nefinanciare ale SC. Total Solid Construct SRL
Pentru realizarea analizei aspectelor nefinanciare privind activitatea clientului SC
Total Solid Construct SRL, banca realizează o Fișă de analiză a aspectelor nefinanciare ce
caracterizează activitatea clientului, ce cuprinde următoarele informații:
1. Denumirea clientului: SC. Total Solid Construct SRL
2. Ramura și sectorul din care face parte: construcții (prestări servicii)
3. Sediul social: Municipiul Iași, Str. Republicii, nr.60-62, tel.231548, fax 231548,
județul Iași
4. Forma juridică și numărul de înregistrare la Registrul Comerțului:
– Societate cu răspundere limitată;
– J22/3569/1994
5. Capitalul social:
Valoare: 300.000 lei
Structura: privat 100%
6. Conducerea societății se realizează de către Organul de conducere al societății,
reprezentat de asociatul unic Drăgan Adrian (funcția de Director General), ce decide
asupra activității și a politicilor adoptate în cadrul firmei.
7. Aspecte privind conducerea societății. Calitatea conducerii manageriale este una
foarte bună, angajații având pregătiri profesionale superioare. Astfel, administratorul
Bărbulescu Dorina are studii universitare la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu”

47
București; directorul Economic: Danu Liliana, studii postuniversitare, Facultatea de
Economie și Master în finanțe, bănci asigurări; directorul Tehnic: Baran Mihai, studii
universitare, Facultatea de Construcții, iar directorul Comercial: Bărbulescu Amanda a
studiat la Facultatea de Arhitectură.
8. Personalul societății:
Numărul mediu de salariați aferent exercițiului: 4 angajați
Numărul mediu personal conducere : 2 angajați
Număr mediu personal TESA: 4 angajați
Total: 10 angajați
9. Imobile aflate în patrimoniul societății:
Societatea are în proprietatea sa un imobil cu destinația de sediu și locuințe de
serviciu, o construcție cu destinația de depozit, teren aferent situat în Iași, str Republicii.
10. Furnizori: principalii furnizori cu care firma relaționează sunt: Cominco SA,
Trans Car Company SRL, Alcon Plus SRL, Interprima SRL, Avat Grup SA.
11. Cererea: Principalii beneficiari ai serviciilor prestate de SC. Total Solid
Construct SRL, au fost: Iulius Mall Iași, Hotel Europa și World Trade Center Iași,
Aeroport Internațional Iași, Reprezentanța FORD Iași, Reprezentanța Dacia Nissan, Iulius
Mall Timișoara, Iulius Mall Cluj etc.
12. Piața actuală:
- Poziția pe piață: locală (lider al pieței ieșene)
- Strategii de dezvoltare: SC Total Solid Construct SRL dorește să construiască un
imobil, situat într-o zonă bine cotată a orașului, liniștită, dar aproape de centru.
13. Concurenții principali: societățile din țară cu același profil, însă datorită
faptului că oferta de apartamente noi este redusă și reprezintă investiții private modeste,
precum și amplasarea într-o zonă centrală, dar liniștită, aceste apartamente vor fi cu
certitudine preferate.
14. Politica de prețuri. Oferta firmei se adresează persoanelor cu venituri medii.
În urma efectuării şi acestei analize, banca coroborează punctajul obţinut anterior
în analiza financiară cu criteriile de analiză necuantificabile şi va clasifica întreprinderea în
categoria de performanţă corespunzătoare.

48
 3.4. Evaluarea performanțelor economico-financiare ale SC Total Solid
Construct SRL, prin metoda credit –scoring
Metoda credit-scoring este un mijloc de evaluare a solicitanților de credite, prin
acordarea de puncte criteriilor de performanță economico-financiară, ținând cont de gradul
de satisfacere al acestora. Așadar, pentru fiecare criteriu sunt stabilite mai multe subcriterii,
după cum se va constata în cele ce urmează.
Punctajul total atribuit întreprinderii se obține prin însumarea rezultatelor ce reies
prin înmulțirea numărului de puncte atribuite subcriteriului în care se înscrie societatea cu
numărul de puncte atribuite criteriului.

Nr. CRITERIU SUBCRITERIU PUNCTAJ

crt.

Pentru Pentru Rezultatul TOTAL

subcriter criteriu
iu

1. Forma de -regie autonomă 3

organizare
- societate comercială 2 x1 Societate comerciala 2
- alți ag.economici
1

2. Sectorul în care - producție; 3

își desfășoară
- transporturi; 2
activitatea
- telecomunicații; 2

- aproviz-desfacere; 2
x1 Prestări servicii 2
- comerț-turism; 2

- prestări servicii; 2

1
- alte sectoare
3. Poziția firmei - un loc primordial 3
în ramură și
- poziție medie 2 x 1,5 lider al pieței ieșene 4,5
subramură
1
- fără importanță
4. Lichiditate 𝐿𝑝 ≤ 80% -2
patrimonială
80% < 𝐿𝑝 ≤ 100 % -1

100% < 𝐿𝑝 ≤ 120% 1 𝐿𝑝 = 107,87% 2

120% < 𝐿𝑝 ≤ 140%

49
 140% < 𝐿𝑝 ≤ 160% 2 x2

𝐿𝑝 > 160% 3

5. Solvabilitate 𝑆 ≤ 30% 0

30% < 𝑆 ≤ 40 % 1

40% < 𝑆 ≤ 50% 2

50% < 𝑆 ≤ 60% 3 x2 𝑆 = 130.39% 12

60% < 𝑆 ≤ 70% 4

70% < 𝑆 ≤ 80% 5

𝑆 > 80% 6

6. Situația o cifra de afaceri: 1

economico - peste 50.000 Ron
2 x2 CA= 2.259.298 RON 2
financiară - 5.000- 50.000 Ron
- până la 5000 Ron 1

o profit brut: 1 Pf brut = 17.040 RON

- peste 7.500 Ron
- 750- 7500 Ron 2 x2 2
- până la 750 Ron
1

o rentabilitate:
𝑅𝑐 < 0 0 𝑅𝑐 = 22.98%

0 < 𝑅𝑐 ≤ 10% 1
x2 4
10% < 𝑅𝑐 ≤ 30% 2

𝑅𝑐 > 30% 1

7. Acoperirea Ad < 3 1 x1 Ad = 1.23 1

dobânzii (%)
Ad > 3 2

8. Rotația 𝑅𝑎𝑐 < 5 1

activelor
5 ≤ 𝑅𝑎𝑐 ≤ 10 2 x2 𝑅𝑎𝑐 = 0,88 2
circulante
𝑅𝑎𝑐 > 10 3

50
9. Garanții - garanții 4
guvernamentale
4
- garanții bancare
irevocabile
- depozite bancare 4

- ipoteci 3 x 1,5 Ipotecă 4,5

- gajuri 2

- cesiuni de creanță 1

- fidejusiune 0
- gajul general
10. Gradul de - sub 30% 3
îndatorare
- 30%-70% 2 x 1,5 𝐺î = 329.10% 1,5

- peste 70% 1

11. Dependența de - Ațde 4

piețele de
aprovizionare - Aide 3 x 1,5 Ațdț 3
și desfacere12 2
- Ațdț

- Aidț 1

12. Sprijin Guvern - subvenționată 4 x1 Fără subvenții 2

- fără subvenții 2

13. Calitatea - foarte bună 3 Calitatea conducerii

Conducerii manageriale este una
- bună 2 x 1,5 foarte bună, angajații 4,5
având pregătiri
- satisfăcătoare 1 profesionale
superioare.

14. Perspectiva - foarte bună 3 Foarte bună.

firmei
- bună 2 x 1,5 Societatea are o 4,5
strategie pe termen
- satisfăcătoare 1 lung profitabilă, fiind
lider al pieței prin
serviciile prestate, iar
proiectul deja demarat
reprezintă investiții
private modeste,
amplasate într-o zonă

12
Ațde- aprovizionări din țară și desfaceri la export; Aide- aprovizionări din import și desfaceri la export;
Ațdț- aprovizionări din țară și desfaceri în țară; Aidț- aprovizionări din import și desfaceri în țară.

51
 centrală, dar liniștită,
fiind deja preferate.
Firma are deja 2
antecontracte de
vanzare-cumparare
încheiate, necesitând
încă 4-5 antecontracte
pentru a rambursa
împrumutul solicitat.

Scara valorică: Total puncte: 53,5 Categoria B

peste 61 puncte - Categoria A

61- 49,1 puncte - Categoria B

49- 37,1 puncte - Categoria C

37- 25,1 puncte - Categoria D

sub 25 de puncte- Categoria E

În urma evaluării performanțelor economico-financiare a SC Total Solid Construct

SRL de către Crédit Agricole Bank Iaşi, prin metoda credit-scoring s-au obţinut 53,5
puncte, întreprinderea fiind încadrată în categoria B. Aşadar, societatea are o situație
economico-financiară bună în prezent și realizează indicatorii de bonitate la un nivel
superior, însă sunt posibile să apară probleme de natură organizatorică, tehnologică, de
personal sau legate de natura și obiectul activității.
De asemenea, în acordarea creditului, banca a fost influenţată şi de faptul că
investiţia va fi finalizată în cel mult 4-5 luni, iar pentru rambursarea creditului este
suficient să se încheie 4-5 antecontracte de vânzare-cumpărare (având deja 2), practic nu
există riscul de a nu putea rambursa eşalonat suma de 900.000 EUR în perioada stabilită.
În concluzie, banca acordă întreprinderii împrumutul solicitat în valoare de 900.000
Euro, iar datorită faptului că investiţia este destinată vânzării și creditul solicitat este folosit
pentru finalizarea acesteia, este solicitată o perioadă de graţie de 6 luni necesară începerii
încasării avansurilor pentru apartamente.

CONCLUZII

52
 Odată cu relansarea economiei și îmbunătățirea mediului de afaceri din România,
sistemul bancar a cunoscut o dezvoltare accelerată - mult mai accentuată decât a celorlalte
sectoare economice - atât din punct de vedere cantitativ, cât mai ales din punct de vedere
calitativ: concepte moderne implementate, management performant, legislație aliniată la
standardele U.E.
Creditarea reprezintă componenta cea mai importantă a operațiunilor de plasament
ale băncilor, atât din punct de vedere al volumului de activitate, cât și al participaării la
realizarea profitului bancar.

În general, nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii pentru a face față
în întregime cheltuielilor ocazionale de desfășurarea normală a activității complexe a
fiecărui agent economic (producție, investiții etc.). La orice agent economic apar
dezechilibre ori disfuncționalități în cazul gestiunii întreprinderii.
În țara noastră, fondul de rulment are în general un volum mai mare decât în țările
cu o economie dezvoltată, ca urmare a vitezei mai mici de rotație a mijloacelor circulante
în general și a ciclului de fabricație mai lung. De aceea, având în vedere și faptul că
mijloacele proprii de finanțare sunt limitate, putem afirma că la noi, necesitatea creditelor
bancare este mai mare. Adăugăm la cauzele de mai sus și stocurile mai mari de produse
finite care nu se vând și încasărilor restante care au ajuns la un nivel înalt. Necesarul total
de fonduri și deci de credite este determinat și de modul de gestionare al agentului
economic. Dacă printr-o gestionare eficientă a fondurilor se poate asigura rotația stocurilor,
recuperarea mai rapidă a creanțelor nemobilizate, obținerea prelungirii creditului
furnizorilor, creșterea avansurilor primite de la partenerii de afaceri, putem vorbi de o
reducere a necesarului de credite al agenților economici.

În cazul în care se dorește dezvoltarea activității, se va recurge la un program de

investiții pe termen lung. Finanțarea acestor programe se realizează în mod normal parțial
din surse proprii, parțial din surse atrase sau împrumutate. Banca nu va accepta niciodată
finanțarea unui obiectiv de investiții integral, din considerentul diminuării riscului
creditului prin participarea la investiția în curs a doi parteneri: banca și debitorul, precum și
din dorința cointeresării directe a debitorului în finalizarea proiectului, dat fiind faptul că
sunt implicați nu doar banii băncii, dar și proprii bani ai debitorului.

53
 Întrucat pot pune lichidități la dispoziția celor ce doresc să contracteze un
împrumut, băncile joacă un rol specific, de primă importanță în domeniul economiilor
bănești. Aspectul este întregit de faptul că sumele furnizate sunt mari, oferite din momentul
solicitării lor. Astfel, pentru ca o întreprindere să obțină un credit de la o bancă, trebuie să
facă dovada capacității sale de rambursare a creditului și a dobânzii corespunzătoare.
Astfel, el va pune la dispoziția analistului toate documentele necesare realizării acestei
analize.

De asemenea, înainte de a acorda creditul, banca urmărește dacă agenții economici:

- desfăşoară activitate potrivit legii;

- au deschise conturi la banca de la care solicită credite;
- prezintă documentaţia de credite;
- au calitatea de a-şi asuma obligaţii în nume propriu sau în numele societăţii;
- agentul economic să desfăşoare o activitate rentabilă, caracterizată printr-un
nivel optim al indicatorilor înscrişi în analiza financiară;
- să facă dovada existenţei capacităţii de rambursare a creditului;
- să prezinte situaţia garanţiilor materiale solicitate de bancă;
- să organizeze corect contabilitatea.
Asfel, se vor analiza aspectele nefinanciare, precum si cele economico-financiare
ale activității desfășurate de societate în perioada anterioară. Pe baza acestor analize, se va
determina bonitatea clientului, respectiv lichiditatea, solvabilitatea și rentabilitatea
activității desfășurate de acesta. Dacă rezultatele acestor analize sunt considerate
satisfăcătoare de către bancă, aceasta va hotărî acordarea creditului cerut de agentul
economic.

Trebuie reținut faptul că băncile pot acorda credite nu numai dacă garanțiile
constituite pot fi valorificate, ci trebuie să se țină seama și de posibilitățile reale de
rambursare a creditelor pe seama lichidităților generate de activitatea economică.
Garanțiile constituie doar o sursă secundară, de protecție a creditorului în cazul unor
împrejurări neprevăzute.

Pentru a îmbunătăţi activitatea de finanţare a firmelor prin produsele bancare

specifice creditării corporate se propun o serie măsuri, cum ar fi:

promovarea site-ului băncii şi actualizarea permanentă a acestuia;

54
 realizarea unor mape care să conţină, detaliat, informaţii despre oferta de credite
şi înmânarea acestora reprezentanţilor firmelor ş.a.;
eliminarea caracterului formal al discuţiilor preliminare şi consilierea
reprezentanţilor firmelor cu privire la specificul activităţii de creditare, inclusiv pentru
întocmirea corectă şi completă a documentaţiei necesare;

diminuarea timpului de verificare şi analiză a documentelor solicitate de bancă,

iar în situaţia neacceptării cererii de creditare să li se prezinte motivele şi indicatorii care
au condus la această decizie;

firmelor să li se asigure condiţiile necesare pentru a putea negocia efectiv cu

băncile condiţiile de creditare (volumul creditului, perioada de creditare, rata dobânzii,
perioada de graţie etc.);
graficul de rambursare să se întocmească în funcţie de cash-flow-ul realizat de
firmă, iar termenul lunar de rambursare să fie nu o dată fixă, ci o perioadă de rambursare
(de exemplu între 25-30 ale lunii);
mărimea garanţiilor să fie stabilită în funcţie de activitatea desfăşurată şi de
natura creditului (de exemplu, în cazul unor investiţii în imobilizări corporale, garanţiile
pot fi constituite, pe de o parte, din active deja existente în firmă, iar pe de altă parte din
activele achiziţionate);
adaptarea mărimii şi evoluţiei dobânzilor şi comisioanelor la nivelul şi trendul
real al pieţei.

Economiile europene sunt dependente în proporţie de 70-75% de finanţarea bancară

în timp ce, în România, sectorul bancar românesc finanţează preponderent economia,
asigurând aproximativ 92% din totalul finanţărilor acordate de sistemul financiar românesc.
Ruperea cercului vicios dintre datoriile băncilor şi cele suverane, îmbunătăţirea
supravegherii sistemului bancar european şi soluţionarea problemelor băncilor aflate în
criză, fără a utiliza în principal resurse publice, sunt în proces de implementare prin
conturarea Uniunii Bancare Europene.

BIBLIOGRAFIE

 Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare, București,

2014
55
 www.arb.ro - Asociația Română a Băncilor

 Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și

adecvarea capitalului

 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2009 pentru modificarea si completarea

Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și
adecvarea capitalului

 Onofrei Mihaela, Management financiar- suport de curs Finanţe-Bănci, anul

universitar 2008-2009, Universitatea „AL.I.Cuza”, Facultatea de Economie şi
Adminstrarea Afacerilor, Iaşi

 Vasile Cocriș, Dan Chirleșan, Managementul bancar și analiza de risc în

activitatea de creditare, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009

 Bădulescu D., Finanţarea IMM-urilor: dimensiunile nevoii şi răspunsurile

diferitelor structuri de creditare, Economie teoretică şi aplicată, vol. XVII, nr.7,
2010
 www.bvb.ro

 www.bnr.ro

 www.credit-agricole.ro

 www.mfinante.ro

 www.onrc.ro

 www.ec.europa.eu

56