Sunteți pe pagina 1din 23

MCMI-III

(Millon Clinical Multiaxial Inventory-III)

Coordonator: Marius MILCU Student: Popa Todora-Mădălina,

Gheorghe Alina-Elena

Costin CRÎNGUȘ An: III

Grupa: I
Contents
I. INTRODUCERE ..................................................................................................................... 3

I.1 Argumentare .......................................................................................................................... 3

I.2 Deontologie ........................................................................................................................... 3

I.3 Date despre instrument .......................................................................................................... 7

I.4 Motivele clientului ................................................................................................................. 8

II. CUPRINS ................................................................................................................................ 9

II.1 Date despre itemi .................................................................................................................. 9

II.2 Modul în care se face raportarea .......................................................................................... 9

II.3 Lucrurile deontologice atinse de psiholog ........................................................................... 9

II.4 Plângeri referitoare la client .............................................................................................. 15

III. REZULTATE .................................................................................................................... 16

III.1 Prezentarea rezultatelor ..................................................................................................... 16

III.2 Raport psihologic cu predicții spre anumite comportamente .......................................... 22

IV. CONCLUZII/ DISCUȚI .................................................................................................... 22


I. INTRODUCERE

I.1 Argumentare

MCMI se deosebește de alte inventare de personalitate prin concizia sa, fundamentarea sa


teoretică, formatul multiaxial, construcția tripartită și schema de validare, utilizarea scorurilor
Base Rate și profunzimea interpretativă. Cu cei 175 de itemi ai săi, MCMI-III este mult mai scurt
decât alte instrumente. Această ediție a inventarului păstrează un număr al itemilor destul de
redus, astfel încât să încurajeze utilizarea sa în toate mediile de diagnostic și tratament, este
totuși destul de extins încât să permită evaluarea unei game largi de comportamente multiaxiale
clinice. Un aspect important al MCMI-III este faptul că scalele sale sunt analoage celor din
DSM.

I.2 Deontologie

Prezentarea caracteristicilor psihologice:

Art. VII.1. Psihologii vor oferi informații despre caracteristicile psihologice ale indivizilor numai
după ce au realizat o evaluare adecvată, care să susțină științific și metodologic afirmațiile și
concluziile lor, indiferent dacă e vorba de recomandări, avize, rapoarte, evaluări sau expertize
judiciare, precizând limitele afirmațiilor, concluziilor și recomandărilor lor.

Condiții de utilizare a instrumentelor:

Art. VII.2. Psihologii vor utiliza (administra, scora, interpreta) metodele și tehnicile de evaluare
în conformitate cu manualele de aplicare ale instrumentelor respective și într-un mod adecvat
scopului evaluării.

Art. VII.3. Psihologii utilizează instrumente de evaluare ale căror caracteristici (validitate,
fidelitate) au fost stabilite pentru populația testată. Atunci când validitatea și fidelitatea nu sunt
cunoscute pentru populația testată, psihologii precizează limitele rezultatelor și interpretărilor
derivate din absența acestor informații.
Art. VII.4. Psihologii respectă legislația în vigoare cu privire la drepturile de autor și de
proprietate intelectuală pentru instrumentele de evaluare folosite.

Consimțământul pentru evaluare/diagnoză:

Art. VII.5. Psihologii vor obține consimțământul informat pentru serviciile de evaluare, cu
excepția cazului în care: (1) acestea sunt cerute de lege, de reglementările în vigoare sau prin
decizia / cu aprobarea instanței; (2) testarea este o activitate obișnuită educațională,
instituțională sau organizațională prevăzută de reglementări interne, situație în care acordul se
obține prin înscrierea în programul educațional sau angajarea într-un post.

Art. VII.6. Consimțământul informat include explicarea naturii și scopului evaluării, costurile,
implicarea unei a treia părți, limitele de confidențialitate, modul de colectare, păstrare, utilizare a
datelor obținute și orice alte informații necesare persoanei pentru a lua o decizie informată;
psihologii vor oferi persoanei evaluate ocazii de a formula întrebări și de a primi răspunsuri.

Art. VII.7. Psihologii vor informa persoanele fără capacitate deplină de a-și da consimțământul și
persoanele pentru care testarea este cerută de reglementările legislative, cu privire la natura și
scopul serviciilor de evaluare propuse, folosind un limbaj ușor de înțeles pentru persoana care
urmează să fie evaluată.

Art. VII.8. În situații de urgență, în care evaluarea este necesară pentru starea de sănătate a
clientului, iar consimțământul informat prealabil nu se poate obține, din partea acestuia sau a
reprezentantului legal, psihologul va efectua serviciul, în interesul clientului.

Art. VII.9. Psihologii vor respecta drepturile clienților sau ale participanților la cercetare referitor
la protecția datelor personale. În cazul utilizării unor instrumente de evaluare pentru care
administrarea, scorarea, emiterea rapoartelor se realizează online, psihologii vor oferi clienților
toate informațiile prevăzute de reglementările legale privind colectarea și utilizarea informațiilor
lor personale de către furnizorul serviciilor de testare și măsurile întreprinse pentru protecția
datelor cu caracter personal.

Art. VII.10. Psihologii care folosesc serviciile unui traducător vor cere consimțământul clientului
pentru a folosi serviciile acelui traducător și se vor asigura că se va menține confidențialitatea
rezultatelor, securitatea instrumentelor, inclusiv a documentelor de evaluare/diagnoză.
Art. VII.11. În cazul în care beneficiarul direct al serviciilor psihologice este un copil minor,
psihologul va obține acordul și consimțământul pentru evaluarea psihologică, de la cel puțin unul
dintre reprezentanții legali ai acestuia.

Art. VII.12. În situații de urgență, la solicitarea clientului minor și strict în interesul superior al
acestuia, ținând cont și de vârsta, nivelul de dezvoltare și gradul de înțelegere al beneficiarului
minor, psihologul poate realiza evaluarea psihologică fără acordul reprezentanților săi legali, cu
condiția anunțării de îndată a acestora sau a autorității tutelare.

Datele de evaluare/diagnoză:

Art. VII.13. Datele obținute pot fi scoruri brute și standardizate, răspunsurile clientului la stimuli
sau la întrebările la test, notele, înregistrările și consemnările psihologului, declarațiile și
comportamentul clientului în timpul unei examinări. Psihologii vor oferi datele obținute, sub
formă de rezultate, clientului și, dacă e cazul, unor terți, numai cu consimțământul clientului, sau
fără acordul acestuia în situațiile prevăzute de reglementările în vigoare. Psihologii vor evita să
facă publice datele obținute, cu excepția situațiilor prevăzute de reglementările în vigoare,
protejând clientul de orice formă de exploatare, abuz și prevenind devalorizarea datelor de
evaluare/diagnoză. Datele de evaluare/diagnoză reprezintă proprietate a psihologului sau a
instituției care realizează evaluarea/diagnoza și vor putea fi administrate și utilizate doar de către
psihologi calificați în folosirea acestor instrumente.

Construcția de instrumente:

Art. VII.14. Psihologii care construiesc sau adaptează teste și alte instrumente de măsurare vor
folosi proceduri în acord cu normele instituite de Colegiu.

Interpretarea rezultatelor:

Art. VII.15. În interpretarea rezultatelor evaluării, fiind incluse aici și interpretările


computerizate, psihologii vor lua în considerare scopul evaluării, precum și numeroși alți factori,
abilitățile de testare și caracteristicile persoanei evaluate (caracteristici situaționale, personale,
lingvistice și culturale) care pot afecta judecățile psihologilor, sau care pot reduce acuratețea
interpretărilor.
Calificarea în testare:

Art. VII.16. Psihologii nu vor promova sau încuraja folosirea tehnicilor de evaluare psihologică
de către persoane necalificate și neautorizate, decât în cadrul unei formări în care există o
supervizare adecvată.

Actualitatea evaluării:

Art. VII.17. Psihologii nu își vor baza deciziile sau recomandările pe teste depășite/învechite, pe
date care nu mai sunt folositoare pentru scopul curent, sau care nu corespund normelor de
avizare ale metodelor și tehnicilor de evaluare stabilite de Colegiu.

Responsabilitatea administrării instrumentelor:

Art. VII.18. Psihologii care oferă servicii psihologice de evaluare altor profesioniști vor prezenta
cu acuratețe scopul, normele, validitatea, fidelitatea și aplicarea fiecărei proceduri, precum și
orice altă calitate a acestora. Psihologii își vor menține responsabilitatea pentru aplicarea,
interpretarea și folosirea adecvată a instrumentelor de evaluare, indiferent dacă vor interpreta
rezultatele ei înșiși sau vor folosi o interpretare computerizată sau de altă natură.

Prezentarea rezultatelor pentru cei evaluați:

Art. VII.19. Indiferent dacă cotarea și interpretarea sunt făcute de psihologi, angajați ai acestora
sau asistenți, sau prin modalități automate/computerizate, psihologii vor oferi persoanei evaluate
sau reprezentantului acesteia explicațiile necesare înțelegerii rezultatelor, excepție făcând
situațiile în care natura relației împiedică acest lucru (situații de evaluare organizațională, pre-
angajare și evaluări prevăzute de reglementările în vigoare), acest fapt fiind adus la cunoștința
persoanei evaluate înaintea începerii evaluării.

Materialele:

Art. VII.20. Materialele de evaluare/diagnoză cuprind manualul instrumentului, instrumentul


propriuzis, protocoale, întrebările sau stimulii utilizați, alte fișe sau formulare necesare și nu
includ datele de evaluare/diagnoză. Psihologii vor menține integritatea și securitatea materialelor
testului și a altor metode de evaluare prin neînstrăinarea lor către persoane care nu au competența
necesară, respectând dreptul de proprietate intelectuală prevăzut de lege și obligațiile de tip
contractual privind utilizarea instrumentului.

I.3 Date despre instrument

Numele instrumentului: MCMI-III Millon Clinical Multiaxial Inventory-III Inventarul Clinic


Multiaxial Millon pentru adulți

Autori: Theodore Millon, Carrie Millon, Roger Davis, Seth Grossman

Adaptat în România de Daniel David(coord.)

Scopul: Evaluarea multiaxială psihopatologică la adulți, în conformitate cu criteriile DSM

Se adresează adulților cu vârstă peste 18 ani.

Formă de administrare: Individuală, Autoevaluare

Timp administrare: 25-30 de minute

Număr de itemi: 175 de itemi, cu răspuns Adevărat-Fals

Millon Clinical Multiaxial Inventory-III (MCMI-III) este un instrument psihometric și


oferă informații referitoare la psihopatologie, inclusiv tulburări ce aparțin clasificării DSM-IV.
Inventarul MCMI-III este destinat adulților și necesită un nivel de înțelegere a cuvântului scris
corespunzător clasei a opta.
În 1969, Theodore Millon a scris o carte intitulată "Psihopatologia modernă", după
publicarea acesteia a primit multe scrisori din partea studenților, declarând că ideile sale au fost
utile în scrierea disertațiilor. Acesta a fost evenimentul care la determinat să încerce să
construiască MCMI. Versiunea originală a MCMI a fost publicată în 1977 și corespunde cu
DSM-III. Acesta conținea 11 scale de personalitate și 9 scale de sindrom clinic. Faza de validare
teoretico-substanțială utilizată la dezvoltarea testului original a fost formată din trei pași: crearea
unui cluster initial de itemi cu bază teoretică, reducerea numărului de itemi din motive rationale,
selectarea itemilor pentru a stabili două forme echivalente de instrumente.
MCMI-III a fost publicată în 1994 și a reflectat revizuirile făcute în DSM-IV. Această
versiune a eliminat scale specifice de personalitate și a adăugat scări pentru depresie și PTSD,
având numărul total de scale la 14 scale de personalitate, 10 scale de sindrom clinic și 5 scale de
corecție. Scara anterioară cu ponderare de 3 puncte a fost modificată la o scară de 2 puncte. A
fost adăugat un conținut suplimentar care include abuzul asupra copilului, anorexia și bulimia.
Pâna în prezent au fost publicate mai multe de 600 de studii științifice care au utilizat MCMI
într-o modalitate semnificativă. Autorii MCMI își prezintă testul ca fiind unic în comparație cu
alte teste de personalitate prin faptul că se bazează pe teoria evoluționistă a lui Theodore Millon
și este organizat conform unui format multiaxial. Actualizările la fiecare versiune a MCMI
coincid cu revizuirile la DSM. Teoria lui Millon este una dintre multele teorii ale personalității.
Pe scurt, teoria este împărțită în trei componente principale despre care Millon afirmă că
reprezintă cele mai elementare motivații. Aceste componente de bază sunt cele care se manifestă
în polarități distincte: Existența (plăcerea - durerea) Adaptare (pasivă - activă) Reproducere
(Sine-Altul). În plus, această teorie prezintă personalitatea așa cum se manifestă în trei domenii
funcționale și structurale, care sunt împărțite în subdomenii: comportamentală, fenomenologică,
intrapsihice, biofizice. În cele din urmă, teoria evolutivă Millon descrie 15 criterii ale
personalității, fiecare cu o prezentare normală și anormală.

I.4 Motivele clientului


I. DESCRIEREA CONCRETĂ A SITUAȚIEI
V. R. a fost o criminală în serie de nationalitate ungară, care a otrăvit 35 de oameni în
perioada anilor '20-'30, inclusiv pe soții și fiul ei.Aceasta avea ca motivație gelozia și dorința de
a rămâne ultima femeie din viața bărbaților. Fiind geloasă patologic, suspiciunea a fost
declanșatorul primei ucideri. Modul său de operarea avea ca instrument al crimei otrava, iar
profilul geografic era constant, victimele fiind ademinite întotdeauna în conacul acesteia.Spre
deosebire de prototipul ucigașelor „black-widow”, motivația ei nu era una financiară, iar
victimele nu au fost în ipostaza de soț decât în primele două crime. Imaturitatea emoțională era
evidentă de la vârste fragede, aceasta compensând absența tatălui prin sexualitate excesivă.
Neavând încredere, orice bărbat, era pentru ea un potențial pericol neexistând devotament.
II. CUPRINS

II.1 Date despre itemi


Scalele sunt grupate în categorii de personalitate și psihopatologie, pentru a reflecta
distincția între Axa I și Axa II a DSM. Astfel, scale diferite fac distincția între caracteristici mai
durabile ale pacienților (Axa II) și tulburări clinice mai acute pe care le manifestă (Axa I). Din
categoria scalelor de diagnostic a Axei II fac parte următoarele: scala 1 (schizoid), scala 2A
(evitant), scala 2 B (depresiv), scala 3 (dependent), scala 4 (histrionic), scala 5 (narcisist), scala
6A (antisocial), scala 6B (sadic, agresiv), scala 7 (compulsiv), scala 8A (negativist, pasiv-
agresiv), scala 8B (masochist, ego-distonic), scala S (schizotipal), scala C (borderline), scala P
(paranoid). Petru selectarea acestor trăsături de personalitate au fost utilizate mai multe criterii:
să fie variate prin trăsăturile pe care le reprezintă, să cuprindă o gamă largă de caracteristici
relevante din punct de vedere clinic; să corespundă cu modalitățile terapeutice actuale; să nu fie
coordonate doare de schema oficială a DSM, ci și de fiecare tulburare care este caracterizată de o
trăsătură distinctivă în fiecare domeniu clinic. Din categoria scalelor de diagnostic a Axei I fac
parte următoarele: scala A (anxietatea), scala H (somatoform), scala N (bipolar:maniacal), scala
D (distimia), scala B ( dependența de alcool), scala T (dependența de droguri), scala R (tulburare
de stres post-traumatic), scala SS (tulburare de gândire), scala CC (depresie majoră), scapa PP (
tulburare delirantă).

II.2 Modul în care se face raportarea


Raportarea se face din perspectiva testului de personalitate completat în varianta creion-
hârtie, completat directe de către subiect.

II.3 Lucrurile deontologice atinse de psiholog


Există mai multe modele de soluționare a dilemelor etice și de luare a deciziilor etice. Se
recomandă ca psihologul să ia în considerare: 1. Identificarea aspectelor relevante: a) Care sunt
parametrii situației? (problemele și practicile relevante din perspectivă etică, inclusiv interesele,
drepturile, caracteristicile semnificative ale indivizilor sau grupurilor implicate și ale sistemului
sau circumstanțelor în care a apărut problema etică) b) Există dovezi bazate pe cercetare care pot
fi relevante? c) Ce informații oferă normele legale? d) Care este opinia altor profesioniști? e)
Există ghiduri sau reglementări specifice oferite de organisme relevante? f) În ce mod poate fi
afectat procesul de decizie de propriile înclinații, preferințe sau bias-uri, de interesele personale
sau factorii de stres? 2. Identificarea persoanelor sau a grupurilor potențial afectate de decizie sau
implicate în situație și obținerea perspectivei acestora. 3.Utilizarea Codului deontologic pentru a
identifica principiile implicate. 4. Evaluarea drepturilor, responsabilităților și efectelor diferitelor
variante decizionale asupra stării de bine a clienților și a celorlalte persoane implicate. 5.
Generarea unor variante posibile de acțiune, de preferat cu asistența și implicarea celorlalți în
proces. 6. Analiza riscurilor și beneficiilor fiecărui curs posibil al acțiunii pe termen scurt și pe
termen lung pentru fiecare dintre cei implicați. 7. Alegerea conștientă a modului de acțiune după
luarea în considerare a principiilor, valorilor și standardelor, verificând ca raționamentul din
spatele deciziei să fie logic, lucid și consistent. Documentarea procesului decizional, care poate
include perspectivele contradictorii. 8. Asumarea responsabilității pentru consecințele acțiunii și
monitorizarea rezultatelor. În cazul unor consecințe negative, asumarea responsabilității,
întreprinderea unor acțiuni corective sau reparatorii, sau reluarea procesului decizional dacă
problema nu s-a rezolvat. Uneori, faptul de a prezenta scuze pentru consecințele negative
neintenționate asupra cuiva poate face ca persoana afectată să obțină ceea ce avea nevoie:
recunoașterea neplăcerii sau disconfortului suferite. 9. Extragerea unor concluzii utile pentru
sine, pentru alții și pentru comunitatea profesională. 10. Întreprinderea tuturor eforturilor fezabile
pentru a preveni apariția în viitor a aceleiași probleme (comunicare și rezolvare de probleme
împreună cu colegii, schimbări ale procedurilor sau practicilor).
Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică se realizează cu respectarea
principiilor cuprinse în Legea 213/2004, în HG 788/2005, a principiilor şi standardelor cuprinse
în prezentul Cod deontologic și a reglementărilor interne ale Colegiului. Psihologii trebuie să
cunoască și să respecte, de asemenea, legislația relevantă în domeniul specializării în care își
desfășoară activitatea.

Standarde generale referitoare la respectul față de persoane

Art. I.1. Psihologii își desfășoară activitatea manifestând respect față de stările afective,
atitudinile, experiențele, cunoștințele, valorile, ideile, opiniile și opțiunile celorlalți.

Art. I.2. Psihologii nu se angajează public în prejudicierea imaginii celorlalți, nu manifestă


inechitate pe criterii de cultură, naționalitate, etnie, rasă, religie, sex, orientare sexuală și nici nu
se angajează în remarci sau comportamente ce aduc prejudicii demnității celorlalți.
Art. I.3. Psihologii comunică respect față de celelalte persoane prin acțiunile și limbajul lor.

Art. I.4. Psihologii respectă diferențele individuale, culturale și de rol, inclusiv, dar fără a se
limita la cele bazate pe nivelul de funcționare, gen, orientare sexuală, etnie sau identitate
națională, vârstă, religie, limbă și statut social, asigurându-se că activitățile lor profesionale nu
sunt afectate de prejudecăți referitoare la aceste grupuri.

Art. I.5. Psihologii evită ori refuză să participe la activități și practici ce nu respectă drepturile
legale, civile, ori morale ale celorlalți.

Art. I.6. Psihologii refuză să consilieze, să educe ori să furnizeze informații oricărei persoane
care, după opinia lor, va utiliza cunoștințele și îndemânarea dobândite pentru a viola drepturile
fundamentale ale omului.

Art. I.7. Psihologii respectă drepturile celor care beneficiază de servicii psihologice, ale
participanților la cercetare, angajaților, studenților și ale altora, protejând astfel propria lor
demnitate.

Standarde referitoare la intimitate și confidențialitate

Art. I.8. Psihologii vor avea grijă ca, în furnizarea de servicii psihologice ori în activitatea de
cercetare, să nu încalce spațiul privat personal sau cultural al clientului/subiectului, fără o
permisiune clară de a face acest lucru.

Art. I.9. Activitatea psihologilor nu trebuie să prejudicieze dreptul sacru la demnitate umană și
nici dreptul persoanei la propria imagine.

Protejarea confidențialității

Art. I.10. Divulgarea, de către psihologi, a unor informații care le-au fost încredințate sau de care
au luat cunoștință în virtutea profesiei, este interzisă, excepție făcând situațiile prevăzute de
reglementările legale. Obligația psihologului de a respecta confidențialitatea nu este limitată în
timp.
Limitele confidențialității

Art. I.11. Înainte de primirea consimțământului, psihologul va informa clientul cu privire la


limitele confidențialității și condițiile în care aceasta poate fi încălcată, precum și asupra utilizării
informațiilor rezultate în urma activității sale.

Art. I.12. Psihologii vor informa clienții în mod specific referitor la: (a) Obligațiile legale sau
etice care pot interveni, impunând dezvăluirea de informații; (b) Posibilitatea ca psihologul să se
consulte cu colegii pentru a crește eficacitatea serviciului oferit; (c) Necesitatea prezenței, în
situațiile care impun acest lucru, a unei terțe persoane (translator, interpret, membru al familiei
sau reprezentant legal).

Dezvăluirea de informații

Art. I.13. Psihologii pot împărtăși informațiile confidențiale cu alții numai cu consimțământul
celor vizați, ori de o așa manieră încât cei vizați să nu poată fi identificați, excepție făcând
situațiile justificate de reglementările legale sau circumstanțele de iminentă sau posibilă
vătămare fizică sau crimă.

Art. I.14. Chiar și în aceste situații, psihologii vor dezvălui doar informațiile necesare în
contextul sau situația respectivă și relevante pentru scopul profesional urmărit, respectând, cu
excepția cazurilor prevăzute de lege, autorizarea oferită de client.

Art. I.15. Situațiile care au condus la dezvăluirea de informații confidențiale și motivele care au
stat la baza lor se consemnează.

Confidențialitatea de colaborare

Art. I.16. În cazul în care doi psihologi lucrează în același timp cu același client, aceștia vor
colabora pe cât posibil, fără restricții de confidențialitate, excepție făcând situația în care există o
opoziție clară din partea clientului în acest sens.
Utilizarea informațiilor

Art. I.17. Rezultatele, documentările și notițele psihologului pot fi folosite numai într-o formulă
care păstrează cu rigurozitate anonimatul. Informațiile confidențiale sunt înregistrate, prelucrate
și păstrate în așa fel încât să se evite dezvăluirea neintenționată a acestora.

Confidențialitatea față de terți

Art. I.18. În cazul în care există terți implicați în activitatea profesională a psihologului, acesta va
clarifica cu părțile implicate limitele confidențialității, condițiile de păstrare a confidențialității și
nu va da curs niciunei solicitări, venite de la o terță parte în dezvăluirea de informații
confidențiale, decât în condițiile respectării reglementărilor legale și a limitelor confidențialității.

Responsabilitate extinsă

Art. I.19. Psihologii se vor asigura că personalul, colegii, asistenții, studenții sau alte persoane
care au acces la informațiile profesionale respectă reglementările privind confidențialitatea
informațiilor.

Întreruperea serviciului din motive de confidențialitate

Art. I.20. Atunci când, din motive bine întemeiate, psihologul nu mai poate păstra
confidențialitatea, acesta va înceta să mai ofere serviciul respectiv.

Standarde referitoare la consimțământul informat

Urgentarea consimțământului

Art. I.21. Înainte de începerea oricărui tip de serviciu psihologic (evaluare, terapie, consiliere
etc.), psihologii vor obține consimțământul informat din partea persoanelor independente sau
parțial dependent implicate, cu excepția situațiilor când prin lege, decizii judecătorești sau
prezentul Cod se prevede altfel. Psihologii vor obține consimțământul informat atât în situația în
care serviciile psihologice sunt oferite față în față, cât și în cazul în care se folosesc mijloace de
comunicare la distanță.
Art. I.22. În circumstanțele în care există nevoi urgente (de ex. tentative sau acțiuni suicidare)
psihologii vor oferi serviciile în interesul persoanei, pe cât posibil cu acordul sau asentimentul
acesteia, dar vor căuta să obțină cât se poate de repede consimțământul informat.

Asigurarea consimțământului

Art. I.23. Psihologii se vor asigura că, în procesul de obținere a consimțământului informat,
următoarele puncte au fost înțelese: scopul și natura activității; responsabilitățile mutuale;
beneficiile și riscurile; alternativele; circumstanțele unei încetări a acțiunii; opțiunea de a refuza
sau de a se retrage în orice moment, fără a suferi vreun prejudiciu; dreptul la o a doua opinie de
specialitate; limitele confidențialității; frecvența, modul de desfășurare, costurile serviciilor;
aspectele legale privind colectarea, păstrarea, protecția și utilizarea datelor personale; perioada
de timp în care e valabil consimțământul; modul în care se poate retrage consimțământul dacă se
dorește acest lucru.

Art. I.24. Informațiile vor fi oferite folosind un limbaj simplu, adecvat nivelului de înțelegere al
beneficiarului.

Art. I.25. Psihologii se vor asigura că, sub nici o formă, consimțământul informat al
clientului/participantului nu este dat în condiții de coerciție sau sub presiune.

Art. I.26. Psihologii vor obține consimțământul scris al beneficiarului direct ori de câte ori este
posibil. Atunci când acest lucru nu este posibil, psihologii vor consemna în dosarul clientului
consimțământul oral, permisiunea sau asentimentul clientului / reprezentantului legal al
clientului.

Delegarea de consimțământ

Art. I.27. În cazul în care persoana care urmează să beneficieze de un serviciu psihologic este în
imposibilitatea de a-și da consimțământul, se acceptă obținerea acestuia de la o persoană
apropiată acesteia, care poate să-i apere interesele în mod legal sau de la o persoană autorizată
care, conform legii, este în măsură să o reprezinte.

Art. I.28. În cazurile în care, potrivit legii, clientul nu are capacitatea de a-și da în cunoștință de
cauză consimțământul pentru un serviciu psihologic, acesta se va efectua doar cu acordul
reprezentantului său legal sau cu autorizarea unei autorități sau persoane desemnate prin lege ori
a unei instanțe de judecată.

Art. I.29. În cazul în care, potrivit legii, clientul nu are capacitatea de a-și da în cunoștință de
cauză consimțământul pentru un serviciu psihologic și nu există un reprezentant legal, serviciul
psihologic se poate efectua, dacă este în interesul clientului.

Servicii psihologice impuse (Clienți mandatați)

Art. I.30. Atunci când psihologii lucrează cu copii sau clienți cărora serviciul le-a fost impus,
împotriva voinței lor, ca urmare a unor prevederi legale sau decizii judecătorești, sau în situații
de urgență, psihologii vor furniza serviciul în beneficiul clienților, urmărind construirea unei
relații de cooperare. Psihologii vor oferi clienților informațiile necesare despre natura serviciului
și limitele confidențialității.

Consimțământul în caz de relații cu terți

Art. I.31. Psihologii vor clarifica natura relațiilor multiple pentru toate părțile implicate înainte
de obținerea consimțământului, fie că oferă servicii psihologice, fie conduc cercetări cu indivizi,
familii, grupuri ori comunități, la cererea sau pentru a fi utilizate de către terți. A treia parte poate
fi școala, instanța judecătorească, diverse agenții guvernamentale, companii de asigurări, poliția
ori anumite instituții de finanțare etc. În aceste situații, psihologii vor explica tuturor părților: (a)
rolul pe care îl îndeplinesc (de ex. psihoterapeut, consultant, evaluator, expert judiciar, profesor
etc.); (b) natura relației cu fiecare dintre părți; (c) felul în care vor fi utilizate serviciile furnizate
și informațiile obținute; (d) limitele confidențialității; (e) aranjamentele financiare pentru
furnizarea serviciilor, în funcție de situație

II.4 Plângeri referitoare la client


Atitudinea subiectului în timpul evaluării a fost una defensivă, devenind chiar agresiv în
gesturi, iritat de faptul că nu înțelegea anumiți itemi, acest fapt fiind exprimat prin agresivitate
verbală.
III. REZULTATE

III.1 Prezentarea rezultatelor


Compulsiv

Această orientare ambivalentă coincide cu tulburarea de personalitate obsesiv-


compulsivă. Felul lor prudent, controlat și perfectionist de a fi derivă dintr-un conflict dintre
ostilitatea față de ceilalți și fică față de dezaprobarea socială. Ei rezolvă această ambivalență
reprimându-și resentimentele, supraconformându-se și stabilindu-și standard ridicate față de
propria persoană și față de alții. Autoconstrângerile lor disciplinate servesc la controlul emoțiilor
opoziționiste intense, dar ascunse, sfârșind printr-o pasivitate vizibilă și conformitate socială
aparentă. În spatele acestui paravan de bună cuviință și cumpătare, se ascund emoții de furie și
opoziționism intense, care uneori înving controlul.

Histrionic

O persoană care are o tulburare de personalitate de tip histrionic are o nevoie imensă de a
fi în centrul atenției și se simte inconfortabil atunci când acest lucru nu se întâmplă. Așadar,
caută în permanență să iasă în evidență și pentru aceasta apelează la orice mijloace, oricât de
nepotrivite ar fi ele din punct de vedere social.
Are un stil de a vorbi excesiv de impresionist şi lipsit de detalii, trecând de la o ideea la
alta și de la o stare la alta, fapt ce se observă și în tonul fluctuant al vocii.
Sunt excesiv de emoționali, se entuziasmează ușor și la fel de ușor le trece entuziasmul,
au emoții și atitudini fluctuante și deseori superficiale pe care și le exprimă cu o exagerare
inadecvată, plâng cu suspine, nu se pot controla în ocazii sentimentale, au accese de furie,
dramatizează, se victimizează, recurg deseori la manipulare și șantaj emoțional, amenință că se
sinucid. Deși sunt profund emoționali, pot fi destul de inhibați sub anumite aspecte. Emoțiile lor
sunt în general superficiale tocmai pentru că sunt bazate pe impresii de moment care se pot
schimba cu ușurință. Odată ce și-au schimbat impresia despre cineva, își vor schimba și ceea ce
simt față de acea persoană. O emoție serioasă, o trăire profundă care contează cu adevărat îi va
speria și îi va face să se simtă extrem de inconfortabil, determinându-i să se retragă. În acest
sens, în ciuda sentimentalismelor, pot deveni adesea inhibați în iubire.
Histrionicii sunt centrați foarte mult pe sine, acţiunile lor fiind orientate spre obţinerea de
satisfacţie imediată, nu au toleranţă la frustrare și sunt exasperați când o recompensă întârzie să
apară. Sunt orientați spre satisfacerea propriilor interese, iar pentru a obține aceasta recurg fără a
sta pe gânduri la șantaje emoționale, pozând în victime, încercând să te impresioneze. Sunt
dispuși să îți înșire verzi și uscate, să mintă, să facă adevărate scene, să te învinovățească, să
izbucnească în plans.
Prezintă interes pentru noi relații pe care le consideră mult mai intime decât sunt, însă au
o disponibilitate redusă de a le menține. Nu suportă să fie ignorați și caută constant sau cer
reasigurare, aprobare sau laudă deoarece ascund sub o aparență spectaculoasă o depreciere a
propriei persoane

Prototipurie Axei II

Narcisist

Persoanele cu personalitate de tip narcisist au ca și caracteristică interesul față de sine,


într-o manieră egocentrică, experimentând plăcerea fundamentală prin simplul fapt de a fi sau de
se focaliza în mod pasiv asupra propriilor lor persoane. Experiențele timpurii pe care le-au avut
i-au învățat să își supraevalueze valoarea propriei persoane. Această siguranță și superioritate
poate fi întemeiată pe baza unor premise false; și anume că ele nu pot fi susținute de realizări
reale sau mature. Cu toate acestea narcisiștii cred în mod naiv că ceilalți le vor recunoaște
unicitatea lor. Prin urmare, ei dețin un aer arogant de încredere în sine și fără să se gândească
prea mult sau fără să fie măcar conștienți, îi exploatează pe ceilalți pentru propriul beneficiu. Cu
toate că omagiile din partea celorlalți sunt binevenite și încurajate, ei nu au neapărat nevoie de
confirmări pe care să le obțină prin realizări sau aprobări sociale pentru a-ți menține aerul lor de
snobi și de superioaritate arogantă. Încrederea lor trufașă cu privire la faptul că lucrurile vor ieși
bine nu îi stimulează să se angajeze în concesiile reciproce ale vieții sociale.

Antisocial

Persoanele cu personalitate antisocială se manifestă contracarând expectanțele de durere


și devastare pe care consideră că ceilalți i le-ar putea provoca, angajându-se în comportamente
false sau ilegale menite să exploateze mediul pentru propriul avantaj. Orientarea lor extinsă
reflectă scepticismul lor în ceea ce privește motivele celorlalți, dorința pentru autonomie și
dorința pentru răzbunarea și recompensă pentru ceea ce ei consideră a fi nedreptăți ale trecutului.

Sadic

Fiind un construct de persoanlitate, acest stil de pattern se extinde dincolo de granițele


formulării DSM III-R într-o nouă și importantă direcție, una care recunoaște faptul că oamenii
care nu sunt considerați ca fiind antisociali pot să obțină plăcerea și satisfacția personală în
moduri care îi umilesc pe ceilalți și care le încalcă drepturile și sentimentele. Depinzând de clasa
socială și de alți factori moderatori, li se pot potrivi trăsăturile clinice a ceea ce este numit în
literatura de specialitate ca și caracter sadic sau ei pot si să manifeste stiluri de caracter înrudite
cu tipul A competitiv de personalitate.

Paranoid

Personalitatea paranoidă din DSM-IV prezintă suspiciune vigilentă față de ceilalți și o


atitudine defensiv, tăioasă față de criticile și minciunile bănuite. Există o tendință de iritabilitate
și de supărare la alte persoane. Persoanele paranoide își exprimă deseori frica de a-și pierde
independența, ceea ce îi face să opună rezistență, în mod riguros, influenței și controlului extern,
în timp ce celelalte două patternuri severe sunt caracterizate fie prin instabilitatea emoțiilor
(Borderline), fie prin iregularitatea cognițiilor lor (Schizotipia). Persoanele paranoide au
carcteristica de a fi neschimbătoare în senimentele lor și inflexibile în gândire.

ANALIZA CAZULUI DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGIEI JUDICIARE


1. FAZA PREINFRACȚIONALĂ
Mama V.R. se stinge din viață pe când copila avea numai cațiva ani, iar tatal, prea ocupat
cu desele calatorii, se muta la Berkerekul, acolo unde, la varsta de doar 13 ani, o înscrie pe V.R.
la o școala de fete. Probabil că lipsa tatălui ii creează tinerei nevoia stringenta a unei prezente
protectoare masculine, ceea ce va da naștere unei intregi serii de aventuri amoroase în care sunt
implicați laolalta elevi, studenti dar și bărbați căsătoriți. Numărul mare al amanților tinerei a
rămas fără ecou și nici măcar influența tatălui ei nu putea ascunde scandalurile stârnite în urma
aventurilor. Deocei, se intampla ca V.R. să nu se mai poata trezi și să fie descoperită de
supravegetorii internatelor în patul vreunui elev. Deși nu împlinise încă vârsta majoratului,
adolescenta se putea mândri cu un număr uriaș de amanți și de aventuri. Tânăra își uită
moravurile, atunci când îl cunoaște pe K.S., un influent bancher austriac, cu care se va și
căsători. Aceasta nu își continuă escapadele ci devine o soție atentă și plăcută, mai ales dupa
nașterea fiului lor, L.. K.,fiind un afacerist influent,este nevoit să întreprindă multe călătorii de
afaceri,lucru ce stârnește îndoieli în mintea V.R.,făcând-o să considere o posibilă aventură a
soțului ei,acesta fiind evenimentul care deternimină apariția ideii infracționale.
Precum atestă și studiile, în general, femeile nu-și torturează victimele înainte de a le
ucide, preferând modalități mai curate și nici nu se gratifica sexual asistând la suferințele
acestora, prin urmare, instrumentul ales de V.R. a fost otrava. Femeile nu-și aleg victimele în
funcție de sex; ele sunt "stabile" din punct de vedere geografic, adică au tendința de a ucide
întotdeauna în același loc, această diferență datorându-se probabil tradiționalei concentrări a
activitaților feminine în jurul casei si al familiei. Așadar, ele nu se deplasează pe distanțe lungi
pentru a-și comite delictele: mai degrabă își atrag victimele în "vizuina" lor printr-o tehnica
cunoscută in criminologie drept "tehnica paianjenului",lucru ce se aplică perfect V.R.,datorită
faptului că toate crimele se petreceau în conacul acesteia,unde bărbați fuseseră ademeniți.
Profilul geografic și modalitatea acesteia de operare constituie circumstanțele în care infracțiunea
s-a comis.

2. FAZA INFRACȚIONALĂ PROPRIU ZISĂ


Începe să ucidă la maturitate, este foarte inteligentă, manipulatoare, extrem de organizată
și răbdatoare. Se descotorosește de soți sau amanți omorându-i, reprezintând cea mai atentă și
meticuloasă categorie de asasină în serie, iar motivația ei este dorința de a rămâne ultima femeie
în viața bărbaților.
La mai puțin de un an, K. dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodată. V.R. explică
apropiaților că soțul său a părăsit-o și că a decedat ulterior într-un accident de mașină în
România. Dupa dispariția lui K. S., V.R. începe sa poarte doliu, deși nimeni nu dovedise moartea
soțului ei, situație care dureaza aproape un an.
Tanara V.R. revine în societate acolo unde cunoaște un alt bărbat, foarte bogat, din
Iugoslavia – J. R.. Se cunoștea faptul că J. era foarte bogat și frumos, un adevărat cuceritor.
Nimeni nu a fost surprins că cei doi s-au hotarat sa se casătorească. V. avea să declare și
autorităților faptul că fostul soț a murit în accident de mașină după ce a părăsit-o. Autoritățile au
crezut povestea V. din pricina că aceasta era o femeie respectabilă. Prin urmare se întocmesc
actele de deces ale lui K. S.. Acum aceasta era liberă să se căsătorească cu J.. Liniștea cuplului
nu a durat mult. J. începuse să-și înșele soția. Chiar dacă l-a amenințat, el nu a luat-o în
serios.Deodată, J. se vede țintuit la pat fiind bolnav,momente în care V. se îngrijește de starea
soțului, fără ca cineva să bănuiască că este cauza bolii lui J.. La scurt timp însă, acesta avea să
dispară ca și primul soț. Surprinzător este faptul că autoritățile nu bănuiesc nimic necurat legat de
castelana de Berkerekul. V, începe din nou să țină doliu, dar caută reintegrarea în viața mondenă
mai repede de data aceasta,lucru ce ne arată că habituarea cu intensitatea faptei deja survenise la
a doua crimă. Pentru V. R. începea o nouă perioadă în care escapadele amoroase aveau loc cu
regularitate. Petrecerile deocheate de la Viena continuau seara de seară și, nu odată, se
transformau în orgii care o aveau în centrul lor V.R.. Veșnic îmbrăcată în negru, frumoasa
castelană atrăgea pe domeniul de la Berkerekul numeroși amanți. În mai puțin de 10 ani a adus la
conacul său peste 30 de amanți, niciunul dintre aceștia nemaintorcandu-se vreodată. Unii din
amanții erau străini care veneau ocazional la Viena și despre care autoritățile nu aveau
informații.

3. FAZA POST-INFRACȚIONALĂ
Strategii:
• Avea mai multe posibilitati de a-și "acoperi urmele", în mediul familial,unde
accesul străin era controlat de către ea;
• Ca precauție suplimentară,cadavrele erau închise în cripta ale cărei chei,erau tot
timpul asupra ei;
• Caracter deceptiv și folosește ca armă seducția;
• Profil geografic și mod de operare stabil,lucru ce îi permitea perfecționarea
tehnicii de-a lungul timpul;
• Victime despre care autoritățile aveau puține informații,lucru ce denotă precauție;
• Revenea în criptă ocazional,unde savura o cupă de șampania, simțind o imensă
satisfacție dată de faptul că ea a fost ultima femeie în viața acelor bărbați;
• Ținea ca suveniruri cadavrele.
V.CAZUL

V. R. își alegea victime cu minuțiozitate, dar ajungând la rutină începuse să nu mai țină
cont atât de mult de detalii. Așadar, Vera l-a ales ca amand pe un bancher sârb cu numele de M.,
un om influent în viața socială. Fiindcă lipsea foarte mult de acasă, soția acestuia consultă
autoritățile sârbești. La insistențele soției, autoritățile locale descind la reședința V. R.. Suprizele
încep să apară odată cu prima vizită a jandarmilor la conacul de la Berkerekul. „Știam ca veți
veni să mă vizitați, domnilor!”, este replica șocantă pe care V. R. le-o adresează celor doi oameni
ai legii.Acesta recunoaște relația cu M. și dă chiar o declarație. Motivează că s-a despărțit de
M.din pricina faptului că era căsătorit și este posibil ca acesta să se fi sinucis. Nemulțumită de
căutările autorităților, soția lui M. pornește singură o anchetă. Descoperă în hainele lui M. un
bilet de dragoste de la V.. În plus află despre dispariția soților V. și a fiului L.. Autoritățile fiind
contactate din nou,pornesc spre conacul V., care încă negă că ar fi avut vreo relație cu M. .Fiind
confruntată cu propria declație și cu biletul, V. se prăbușește strigând isteric:”Nu sunt o
criminală!”. Oficialii se privesc stupefiati. Nimeni nu pronuntase o asemenea acuzatie. Jandarmi
percheziționează casa și mai apoi cripta familiei descoperind în subsolul conacului 35 de sicrie
de zinc așezate în cerc. În ele se aflau absolut toți cei care trecuseră prin patul V.. Mai mult, într-
unul dintre sicrie se găsea chiar L., fiul în vârstă de numai zece ani pe care aceasta fusese nevoită
să îl ucidă pentru că îi aflase teribilul secret. Toate victimele fuseseră otrăvite cu arsenic. Mai
mult, ea recunoaște că l-a închis pe J. în sicriu încă înainte de a-și da ultima suflare. În liniștea
sumbră a criptei, ea se reculegea adesea, delectându-se cu o cupa de șampanie și vorbind cu
fantomele celor uciși, ritual care a durat mai mult de 15 ani. Explicația V. R. a fost cât se poate
de naivă,întotdeauna voia să fie ultima femeie din viața bărbaților pe care i-a omorât.

După soți,au urmat tot felul de străini, cu felurite meserii, care au luat drumul conacului
și nu s-au mai întors niciodată. Condamnată inițial la moarte, V. a beneficiat atunci de clemența
legii din Iugoslavia care nu permitea execuția femeilor și a fost transferată pe viață într-o
închisoare de maximă securitate. În închisoare, starea ei s-a agravat. În celula în care era închisă,
V. R. se credea înconjurată de toţi cei pe care îi ucisese şi le vorbea acestora ore întregi cu voce
tare. Schizofrenică, V. a fost transferată într-un ospiciu,unde la scurt timp, moare în urma unei
hemoragii cerebrale.
III.2 Raport psihologic cu predicții spre anumite comportamente
TIPOLOGIA INFRACTORULUI

Această se încadrează în tipul hedonist al criminalilor în serie,obținând satisfacție pe baza


afectului. Față de criminalele tipice „black-widow”, motivația acesteia nu a fost financiară, ci a
fost gelozia și dorința de a rămâne ultima femeie din viața bărbaților uciși. Inabilitatea ei de a
menține relații sănătoase în tinerețe, a fost pusă pe baza atitudinii de fată bogată și răsfăță, dând
dovadă de imaturitate afectivă.
Prietenii ei susțineau că în momentul în care nu mai era centrul atenției în viața
bărbaților, renunța. Deși, rădăcinile problemei sunt mult mai adânci printr-o credință implantată,
aceea a faptului că nu se poate avea încredere în barbați,credință la care a contribuit
comportamentului tatălui ei, fiind chiar declanșatorul. Stima de sine era la un nivel minim, lucru
ce a făcut-o să devină periculoasă pe măsura ce a înaintat în vârstă. Iar, când suspecta că iubitul
ei înșeală, numai renunța, ci îl ucidea.
În prima sa căsătorie, aceasta-și suspectat soțul într-un mod patologic. Lăsată zilnic acasă
cu singurul lor copil, suspicinea creștea,deși era nefondată. Pentru a împiedica să fie înșelată,a
condimentat vinul acestuia cu arsenic într-o după masă. Profilul geografic este constant, precum
și modul de operare.

IV. CONCLUZII/ DISCUȚI

Deși în cazul primului soț, victima a fost aleasă dupa statutul financiar, celelalte victime
au fost alese după unii factori situaționali: mediul, locurile frecventate, relația cu autoritățiile,
căutând victimele ce erau noi în oraș, și despre care autoritățile nu aveau informații și factori
personali precum sexul. În faza preinfracțională relația dintre V. și victimă era pasională,
netemperată de starea civilă a victimei, și de natură sexuală. În faza infracțională suspiciunea
atinge limita, iar V. otrăvește victima. Persoana otrăvită este în necunoștință de cauză datorită
faptului că otravirea se făcea pe ascuns. Iar în cea post-infracțională, această adaugă victima
colecției de sicrie, precum un suvenir, loc ce îl revizitează în diferite ocazii pentru a resimți
satisfacția actelor sale. V. a fost una dintre cele mai renumite criminale ale istoriei, datorită
minuțiozității, răbdării, frumuseții și numărului de victime. Se poate conchide că problemele
acesteia au apărut în copilărie, ca dovadă servind comportamentul instabil al acesteia, declanșat
de lipsa tatălui și moartea mamei. Iar, din punct de vedere psihanalitic, s-a putea vorbi despre o
fixație, luând în calcul sexualitatea sa excesivă.