VIAȚA ȘI ACTIVITATEA SFÂNTULUI IOAN CASIAN

Despre Sfântul Ioan Casian, de neam străromân, cunoaștem faptul că s-a născut în jurul anilor
360 - 365, în Dobrogea, numită pe atunci Sciţia Mică, asa cum susțin cei mai mulți istorici, într-un
loc ce-i păstrează din vechime până azi numele "podişul Casian" şi "peştera lui Casian". Localitatea
Casimcea din judeţul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsă, a
urmat la şcolile timpului. În copilărie, Ioan Casian a primit o frumoasă şi bogată cultură clasică (i-a
studiat pe Virgiliu, Horaţiu, Persiu, Cicero), după cum mărturiseşte el însuşi în opera sa „Colationes”.
Cuprins fiind de o arzătoare sete de desăvârşire duhovnicească renunţă de tânăr la atracţiile
deşarte şi înşelătoare ale vieţii lumeşti şi pleacă în jurul anilor 378-380, la varsta de 20 de ani, să
cunoască Locurile Sfinte, în Palestina însoţit de sora sa și de prietenul său Gherman, care era ceva
mai în vârstă decât el, aici vor aprofunda viaţa monahală, stabiliti la o mănăstire de lângă Bethleem,
nu departe de peştera unde S-a născut Mântuitorul. Sora sa devine călugăriță, rămânând acolo. Casian
și Gherman rămân în jur de 5 ani la Ierusalim apoi merg în Anatolia unde cunosc comunitățile
monahale înființate de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur. Cercetătorii zic ca aici
şi-a completat formaţia sa monahală, deoarece aici existau mănăstiri, descoperirile arheologice
confirmând acest lucru. Aşa au ajuns amândoi călugări într-o mănăstire din Betleem. Întemeindu-se
după cuviinţă în rânduielile vieţii chinoviale, adică de obşte, după modelul de viaţă al călugărilor din
Palestina, Mesopotamia şi Capadocia şi simţind în ei dorul de o mai mare desăvârşire, au hotărât să
plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreţii despre a căror îmbunătăţită viaţă duhovnicească auziseră.
În jurul anului 385, când li se îngăduie să viziteze în două rânduri patria anahoreţilor, Egiptul,
iau drumul Nilului, pe urmele vestiților pustnici Antonie și Pahomie, cunoscând viața monahală a
cenobiților și anahoreților din deșertul egiptean. Cea dintâi călătorie a durat şapte ani, după care se
întorc la Bethleem, iar în doua calătorie, aproape tot de șapte ani, au vizitat pe cei mai cunoscuţi
anahoreţi (Iosif, Nestor, Avraam, Moise, Pafnutie), cercetând îndeosebi pustiul scetic. Nu este exclus
ca ei să-l fi vizitat şi pe Evagrie Ponticul, un cunoscut susţinător al lui Origen. Experiența celei de-a
doua călătorii, îi fac pe cei doi să consemneze un adevărat tezaur scripturar relatând viața pustnicilor
Egiptului. Tot aici se pare că au descoperit și experiența rugăciunii perpetue pe care o vor răspândi
ulterior prin călătoriile lor.
Aşa au ajuns la comunităţile din delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Dar
pretutindeni pe unde treceau, căutau cu râvnă pe sfinţii însinguraţi, ca să cinstească în ei strălucirea
harului şi bogăţia roadelor lor şi pentru a le cere sfaturi duhovniceşti pentru mântuirea sufletului.
Aceste întrebări şi răspunsuri ne vor fi lăsate ca o moştenire sfântă în cartea Convorbirilor, cu care
Cuviosul Casian a înzestrat Biserica.1
In anul 399 - 400 din Egipt au venit la Constantinopol, unde era patriarh Sfântul Ioan Gură de
Aur, care l-a remarcat pe Ioan şi l-a introdus în cler, hirotonindu-l diacon. Ghenadie de Marsilia în
istoria sa literară „De viris illustribus” confirma aceste lucru, subliniind că: ,, Casian, de neam scit,
hirotonit diacon la Constantinopol de către Ioan cel Mare, și preot de Marsilia a înfințat două
mănăstiri: una pentru călugări şi alta pentru călugăriţe, care există pâna astăzi . ” 2

1
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-ioan-casian-romanul
2
De viris illustribus 62, ed. F.C. Richardson în ,,Texte und Untersuchungen ” XIV , 1- 2, 1896. Cf. și Patriarhului
Fotie în ,,Bibliotheca” 197, Migne, P.G CIII, 661 BGD și 664 A
 Casian rămâne lângă Sfântul Ioan Hrisostom până în 404 d. Hr., când în urma intrigilor de la
curte, Sf. Ioan Gură de Aur este exilat în Munții Caucaz, în Georgia. Ioan Casian, însoțit de
Gherman, pleacă la Roma pentru a cere ajutor Papei Inocențiu I (401-417: în acea epocă, episcopii
Romei nu se despărțiseră încă de Pentarhia ortodoxă) prezentând rugămintea clerului şi poporului din
Constantinopol de a ajuta pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care fusese trimis a doua oară în exil. La
Roma, ei au legat o frumoasă prietenie cu diaconul Leon, viitorul papă. Între timp, află că Sf. Ioan
Gură de Aur a murit (407). În anul 430 papă Leon roagă pe Casian să scrie tratatul „Despre
Întruparea Domnului”. În prefața cărții „De incarnatione”, i se va adresa acestuia cu cuvinte de stimă
și de afecțiune. Este hirotonit preot probabil de către acest Papă. Pleacă mai departe, în Galia în anul
415, fiind trimis de către Papă pentru a continua încreștinarea galilor, începută deja de către sfinții
Policarp și Irineu de Lugdunum (azi Lyon)
De aci înainte de Gherman nu se mai ştie nimic. Casian, devenit între timp preot, se duse la
Marsilia, unde întemeiază pe la anul 415 o mânăstire pentru bărbaţi Mănăstirea Sfântul Victor » şi
alta pentru femei « Mănăstirea Sfântul Sotiros » (Mântuitorul). În aceste mănăstiri, vietuiește si
lucrează la organizarea şi adâncirea vieţii monahale până în jurul anului 435. Munca sa a fost
împărţită între datoriile sale de stareţ şi operele scrise, în care punea pe hârtie regulile vieţii de obşte,
lupta contra păcatului, diferitele urcuşuri spre desăvârşire şi datoriile sale de teolog care trebuia să
facă faţă atâtor controverse doctrinare (nestorianismul, predestinaţianismul etc.).

După o trăire creștinească dusă în viața monahală vreme de peste 60 de ani, adoarme in
Domnul, la Mănăstirea din Marsilia, în anul 435 d.Hr. Este canonizat la Marsilia, în secolul al V-lea,
fiind pomenit în ziua de 23 iulie. La data de 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române,
hotărăște canonizarea Sfinților Cuvioși Ioan Casian și Gherman, fiind prăznuiți în ziua de 29
februarie (în anii bisecți), sau 28 februarie.

Operele literare ale Sfântului Ioan Casian

Fiind cel mai citit dintre scriitorii duhovniceşti de acolo, învăţătura sa a nutrit nenumărate
generaţii de monahi, influenţând scrisul pios până în zilele noastre. Aceasta se datoreşte faptului că
scrierile sale sunt cea mai bună sinteză a evlaviei vechiului monahism răsăritean, deşi nu una
perfectă, iar el a fost puntea de legătură între monahismul răsăritean şi cel apusean.
Contactele Sfântului Ioan Casian cu oamenii duhovniceşti ai Palestinei, Egiptului, Italiei şi
Galiei i-au creat o considerabilă dimensiune spirituală în secolele al IV-lea şi al V-lea, dimensiune de
care Biserica beneficiază şi astăzi.
Cele două mari probleme cercetate de Sfântul Ioan Casian sunt lupta contra păcatului şi biruinţa
asupra lui prin organizarea tuturor eforturilor pentru îmbunătăţirea spirituală, dar şi menţinerea cu
tărie a învăţăturii sinoadelor ecumenice, că Hristos este om adevărat şi Dumnezeu adevărat şi ne
deschide calea spre realizarea desăvârşirii; acestea constituie cele două coloane de susţinere şi
izvoare de alimentare ale spiritului ecumenic al epocii noastre.
În liniștea chiliei, Sfântul Casian a izbutit să facă experienta luptei aspre a sufletului îndragostit
de Dumnezeu, împotriva gândurilor pătimașe și a demonilor pizmași, îndeosebi împotriva ispitei
amorțirii sufletului, a plictiselii care-i tulbura pe eremiți și îi silesc să-și părăsească retragerea
liniștirii. Din această adâncă experiență personală și din învățătura altor bărbați învățați, ca Evagrie
Ponticul pe care l-a cunoscut în Nitria, Cuviosul Casian a întocmit o învățătură aleasă de luptă
duhovnicească împotriva celor opt pacate capitale, anume: al lacomiei, adica al imbuibarii de
mancare, al desfranarii, al iubirii de arginti sub care se intelege zgarcenia, al maniei, al tristetii, al
nelinistii, sau al dezgustului inimii, al slavei desarte si al trufiei.
 Așadar, la dorinţa episcopului Castor din Apta Iulia (în Franţa), care de asemenea întemeiase o
mânăstire în dieceza lui, Casian a alcătuit pe la anul 420 scrierea sa ,, Institutii cenobitice și despre
vindecarea celor opt patimi de căpetenie ”. 3 toate sunt randuieli pentru viața în comun, pentru
mănăstirile pe care le intemeiase în Proventa :
,, după ce mai înainte am alcătuit cuvântul despre rânduielile chinoviilor, de data aceasta,
nădăjduind iarăşi în rugăciunile voastre, ne-am apucat a scrie despre cele opt gânduri ale
răutăţii, adică despre cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al
întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei.” 4 (Sfântul Casian Romanul Către
episcopul Castor – Despre cele opt gânduri ale răutăţii )

O altă operă a Sfântului Ioan Casian este „Colaţiuni sau convorbiri cu Părinţii” 5 ( „Colationes
patrum”) 6, în număr de 24, după numărul celor 24 de bătrâni din Apocalipsă. Această carte este cea
mai întinsă şi cea mai importantă operă a Sfântului Ioan Casian. Lucrarea relatează convorbirile pe
care autorul şi prietenul său Gherman le-au avut cu cei mai vestiţi pustnici ai Egiptului în ultimii 15
ani ai secolului al IV-lea. Convorbirile sunt împărţite în trei grupe, după cele trei centre mănăstireşti
principale pe care Sfântul Ioan Casian le-a vizitat în Egipt. La începutul fiecărei grupe se află o
prefaţă sau o dedicaţie care precizează sensul general al convorbirilor care urmează. Se vorbeşte
despre ţinuta fizică şi morală a monahului, intenţia şi scopul său, despre rugăciune, dreapta socoteală,
cele trei lepădări ale monahului, pofta trupului şi a duhului, despre uciderea monahilor din Palestina,
despre nestatornicia sufletului, despre desăvârşire, curăţie, ajutorul lui Dumnezeu, ştiinţa
duhovnicească, despre harisme, prietenie, despre pocăinţă, post şi închipuirile de noapte.

3
De institutis coenobiorum et de octo principalium vitiorum remediis (P. L. 49, 53A–476B). O ediţie corectă a dat
Michael Petschenig în Corpus scriptorum ecclesiasticorum Latinorum, vol. 17, Viena, 1888, pp. 1–231.), în 12 cărţi. În
primele patru cărţi, care formează partea I, se ocupă cu îmbrăcămintea monahilor din Palestina şi Egipt (cartea 1), cu
rugăciunile şi psalmii de noapte (cartea a 2-a), cu slujbele zilnice (cartea a 3-a) şi cu condiţiile de primire a novicilor
(cartea a 4-a)50(Această parte este tradusă în româneşte după ediţia rusă a episcopului Teofan (Moscova, 1892) şi
publicată în Vechile rânduieli ale vieţii monahale (ed. de Mânăstirea Dobruşa, judeţul Soroca, 1929, sub îngrijirea lui
Const. V. Tomescu), pp. 561–662.). În cele opt cărţi din partea a II-a se ocupă cu cele opt patimi, în fiecare carte cu o
patimă, în următoarea ordine: lăcomia pântecelui (gastrimargia), curvia, iubirea de argint (philargiria), mânia, întristarea,
lenea (acedia), slava deşartă (cenodoxia), mândria. În aceste opt cărţi Casian nu face decât să-şi însuşească teoria celor
opt patimi, care era în preocuparea monahismului răsăritean din veacul al IV-lea şi căreia prima formulare scrisă i-a dat-o
Evagrie Ponticul. Cele patru nume greceşti folosite de Casian pentru patimile 1, 3, 6, 7 (cele din paranteză) arată că el n-a
făcut decât să treacă în Apus o teorie din Răsărit. Din această scriere s-a păstrat în limba greacă un extras, care era
cunoscut încă lui Fotie, în veacul al IX-lea. Se pare că acest extras e dintr-o traducere grecească a întregii scrieri, care
datează încă din veacul al V-lea. Extrasul are şi el partea I şi partea a II-a, după cum e împărţită şi scrierea în întregime.
Ambele părţi ale extrasului sunt puse sub numele lui Atanasie cel Mare, ca Prima şi A doua epistolă către
Castor.51(Pseudo-Athanasius, Epistolae I–II ad Castorem (P. G. 28, 849C–905B)) Prima scriere a lui Casian din Filocalia
greacă nu e decât partea a II-a a acestui extras (sau Epistola a doua), adică cel care rezumă învăţătura din cele opt cărţi
despre cele opt patimi.52(Scrierea De octo vitiosis cogitationibus (P G. 79, 1435A–1471A), pusă sub numele lui Nil, este,
în bucăţile ei închegate, o scurtă prelucrare a Epistolei II a lui Pseudo-Atanasie către Castor. Iar sentinţele ce urmează
fiecărei bucăţi sunt extrase din Nil (Tractatus de octo spiritibus malitiæ, P. G. 79, 1145A–1164D) şi din Evagrie.)
4
În P. G. 28, 872C–905B, ca Epistola II a Sfântului Atanasie către Castor; şi în Filocalia greacă, vol. I, Atena,
1893, pp. 35–47.
5
Collationes Patrum în P. L. 49, 477A–1328, şi ediţia mai corectă a lui Michael Petschenig, în Corpus scriptorum
ecclesiasticorum Latinorum, vol. 13, Viena, 1886, pp. 1–711C.. Sunt 24 de convorbiri pe care el cu prietenul său,
Gherman, le-au avut cu pustnicii din Egipt în cele două călătorii. Scrierea are trei părţi. Cea dintâi cuprinde primele 10
convorbiri avute în a doua călătorie cu Părinţii din pustia sketică. Partea a II-a cuprinde convorbirile 11–17 cu Părinţii din
ţinutul Panefisis, iar a III-a, convorbirile 18–24 cu Părinţii din ţinutul Diolcos. Prima parte este dedicată episcopului
Leontie, un frate al lui Castor, întrucât cel din urmă, care îi ceruse şi această scriere, murise între timp; de asemenea, unui
monah, mai târziu episcop, Heladie. A II-a şi a III-a, altor episcopi.
6
Titlul integral, în latină Collationes patrum in Scithico eremo commorantium.
 Dacă în prima scriere Casian s-a ocupat cu lucrarea de curăţire de patimi, în a doua se ocupă
cu ţinta pozitivă a vieţii duhovniceşti, cu felul în care se poate ajunge la desăvârşire. Cu multă
stăruinţă arată aci că asceza negativă are numai o însemnătate relativă. Sărăcia, postul, privegherea
sunt numai unelte pentru dobândirea desăvârşirii, nu sunt scop în sine. Corpul se mortifică nu pentru
mortificare, ci pentru a-l face unealtă ascultătoare a duhului. Idealul este de-a face ca mintea să aibă
necontenit gândul la Dumnezeu. Contemplaţia este pentru Casian tocmai această îndeletnicire cu
Dumnezeu. Iar desăvârşirea este contemplarea permanentă. Ea este o rugăciune necontenită. Piedica
cea mai mare în calea ei sunt gândurile străine de Dumnezeu, împotriva lor trebuie să lupte ascetul.
S-a spus despre Casian că descrie cu atâta pricepere mişcările pătimaşe ale sufletului, încât aproape
sileşte pe cititor să-şi descopere greşelile şi să le ocolească, de unde înainte nu le vedea decât ca
printr-o ceaţă.
În ce priveşte rugăciunea, Casian cunoaşte mai presus de rugăciunea obişnuită „o rugăciune a
focului“, pe care numai puţini o cunosc din experienţă proprie. Este o rugăciune fără cuvinte, ce
întrece înţelegerea şi care urcă la Dumnezeu prin revărsarea luminii cereşti în inimă.7

„Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie” în latină De incarnatione Domini contra
Nestorium) 8, cca. 430, lucrare apologetică polemică în 7 cărți, redactată la cererea arhidiaconului
Leon, devenit, mai târziu, papă al Romei. În toate cele 7 cărţi Sfântului Ioan Casian vorbeşte despre
ereziile mai importante, pe care le combate cu argumente scripturistice şi afirmă dumnezeirea lui
Iisus Hristos.

Concluzie :

Sfântul Ioan Casian a fost o „punte de legătură între Răsărit şi Apus”

Meritul de seamă al operelor literare ale Sfântului Ioan Casian, dedicate monahismului şi
aspiraţiilor către desăvârşire, este acela că autorul dezvoltă tot timpul temele pe realitatea faptelor, nu
pierzându-se în speculaţii. El analizează, judecă şi apreciază critic problemele, pe baza experienţei.
Textele biblice sunt bine alese pentru fiecare context şi nu sunt folosite în exces. Sfântul Ioan Casian
vorbeşte despre scopul vieţii monahale, afirmă că piedica desăvârşirii este păcatul sub toate formele
lui, iar armele desăvârşirii sunt virtuţile şi ajutorul lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Casian este, dincolo de meritele sale incontestabile privitoare la întemeierea
monahismului apusean, un reprezentant al ortodoxiei noastre de limbă latină. El este cel care a creat
un nou gen de literatură patristică, cea monahală, descoperită sub numele de Pateric. Născut pe
pământ încreştinat de Sfântul Apostol Andrei, dar strămutat în Apus, Sfântul Ioan Casian a reuşit să
creeze o simbioză între spiritualitatea răsăriteană şi cea apuseană, contribuind la întărirea spiritului
ecumenic al creştinismului. Pentru acest fapt a şi fost numit „punte de legătură între Răsărit şi Apus”.

Cunoscut ca sfânt de cei din vremea lui, el este cinstit de toți călugării Bisericii Apusene ca
părinte al lor și ca unul dintre cei mai mari învățători ai monahismului. Sfintele sale moaște sunt
păstrate până în ziua de astăzi în Mănăstirea Sfântul Victor din Marsilia.

7
Prezentarea este făcută după O. Bardenhewer, op. cit., vol. IV, ed. a II-a, Freiburg im Breisgau, 1924, pp. 558–
565, şi Viller-Rahner, op. cit., pp.184–192.
8
Ioan M. Bota, Patrologia, Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2002, pg.277 - 279
 Bibliografie :

 Ioan M. Bota, Patrologia, Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2002

 Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele
noastre, Casa de Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca, 1994.
 Alexandru Constantinescu, Despre Sf. Ioan Casian, in Biserica Ortodoxă Română, LXIV, 1964,
nr. 4.
 PSB 57 , Sfantul Ioan Casian ,,Scrieri alese” –, trad, de prof. Vasile COJOCARU și prof. Nicolae
CHIȚESCU, Ed. IBMBOR, Bucuresti 1990.
 Sfântul Cuvios Ioan Casian din Dobrogea, 29 februarie 2012, Arhim. Andrei Coroian, Ziarul
Lumina
 Călugărul dobrogean care a dus monahismul răsăritean în Occident, 29 februarie 2008, Pr.
Bogdan Dedu, Ziarul Lumina
 Cuviosii Parinti Ioan Casian si Gherman din Dobrogea, 24 mai 2012, Răzvan
Codrescu, CrestinOrtodox.ro
 Mănăstirea, peștera și legendele Sfântului Ioan Casian, 3 august 2013, Nicoleta Baciu, Ziua de
Constanța
 Viata-sfantului-cuvios-ioan-casian-romanul , 5 februarie 2013, Doxologia.ro
 Sfintii-ioan-casian-gherman/viata-sfantului-ioan-l , 29 februarie 2016, Parintele Ioanichie Balan,
CrestinOrtodox.ro