Sunteți pe pagina 1din 16

Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 1

Colectivul redacţional: prof. univ. dr. Rodica Petrovanu - Catedra de Medicină de Familie -
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” - Iaşi, coordonator general de programe;
colectivul ştiinţific: asist. univ. dr. Florin George Frunză , asist. univ. dr. Cynthia
Petrovanu; secretar de redacţie conf. univ. dr. Liliana Foia; redactor şef: dr. Florina Filip
Ciubotaru - şef de lucrări; director: prof. univ. dr. (free university) Mihai Vasile Botez; senior
editor: prof. univ. dr. Jan Hurjui - preşedinte de onoare al Academiei de Studii Înalte - Iaşi -
România - str. Luca Arbore nr.10A, tel: 0232/250929; email:medbotez@email.ro
www.medicalcurs.home.ro.

W΄ are looking for


good information!

Supliment RBMF/IDD – Laserologie-laserterapie clinică/curs nr. 1

MEDICINĂ, LASEROLOGIE ŞI LASERTERAPIE: REPERE DEFINITORII

„ O viaţă nu valorează nimic, dar nimic nu valorează cât o viaţă ”

André MALRAUX
Introducere

Teoriile cele mai vechi asupra naturii luminii datează încă din antichitate şi reprezintă
formulări speculative ale observaţiilor pur calitative existente din acea perioadă, iar printre primele
teorii ce s-au impus prin modul de fundamentare au fost cele ale filosofilor greci. Ei explicau
prezenţei mediului fizic (ambientul), fie pe baza acţiunii unor probe (tentacule), ce ar fi caracterizat
ochiul omenesc (teoria tactilă), fie a unui anumit fel de materie emisă de mediu şi pe care ochiul ar fi
capabil să o colecteze (teoria emisiei).
Existenţa unor relaţii cantitative concrete, capabile să descrie principalele fenomene optice
cunoscute a făcut ca spre sfârşitul secolului al XVII-lea să fie formulate primele teorii cu un caracter
ştiinţific pregnant: teoria corpusculară a lui Newton şi teoria ondulatorie a lui Huygens.
În 1860, James Clerk Maxwell aduce o modificare teoriei ondulatorii fresneliene (ce nu reuşise
a pune în evidenţă mediul clasic ipotetic propus sau să demonstreze veridicitatea acestuia) arătând că
ceea ce vibrează în fiecare punct statistic al unei raze de lumină este câmpul electric şi respectiv
câmpul magnetic, perpendiculare şi defazate cu π/2 pe direcţia de propagare a razei.
Teoria lui Maxwell a fost confirmată experimental în 1887, când Hertz a obţinut constant prin
metode electromagnetice radiaţii de frecvenţă mult mai joasă decât ale luminii dar cu proprietăţi
identice acesteia.

Observaţie: Newton, Isaac (1642-1727) fizician, matematician şi astronom englez, care a fundamentat
mecanica de tip clasic, precum şi mecanica de tip astral prin descoperirea legii atracţiei universale. Contribuţii
importante în optică (1704) : a emis teoria corpusculară a luminii.
Huygens, Christian (1629-1695) fizician, matematician şi astronom olandez. A elaborat teoria ondulatorie a
luminii pe baza căreia a explicat fenomenele de reflexie şi refracţie (Tratat despre lumină - 1690).
Maxwell, James Clerk (1831-1879) fizician englez de origine scoţiană. A alcătuit un sistem de ecuaţii ce
sintetizează toată gama de fenomene ale electricităţii şi magnetismului. A elaborat teoria electromagnetică a
luminii şi a dedus indirect existenţa undelor electromagnetice (1873).

În 1900, Max Planck introduce o concepţie revoluţionară în raport cu cele ale fizicii clasice, ce
se dovedise incapabilă să explice fenomenele de emisie şi absorbţie observabile.

Observaţie: Planck, Max (1858-1947) fizician german. Cercetări şi studii asupra radiaţiei termice. A pus
bazele mecanicii de tip cuantic - Premiul Nobel (1918).

El consideră că emisia şi absorbţia de energie de către atomii ce alcătuiesc corpurile nu se


poate realiza decât prin multipli întregi ai unei cantităţi de energie elementară şi a cărei valoare E este
proporţională cu frecvenţa ν, conform relaţiei:

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 2

E=hν (1)

unde coeficientul de proporţionalitate numit şi constantă de acţiune este (în fond) o constantă
universală :

h = constanta lui Planck = 6, 6256·10-34J· s.

Introducând această noţiune, Planck a admis de fapt că energia radiaţiei luminoase are o
structură discontinuă.
Încă de la începutul secolului XX - în anii 1916 -1917 - Albert Einstein a formulat primele
consideraţii despre laser şi posibilităţile sale terapeutice.
Primul aparat laser a fost construit de abia în anii '60 de Th. Maiman, iar cercetătorii ruşi N. G.
Başov şi A. M. Prochorov, ca şi americanul C. H. Townes au primit în 1964 premiul Nobel pentru
descoperiri în domeniul radiotehnicii cuantice. Menţionăm că România este a treia naţiune care a
realizat un dispozitiv ce a produs unda laser, fiind reprezentată de colectivul cercetătorilor condus de
Ion Agârbiceanu, încă din anul 1962, când realizează un efect laser în amestec de heliu-neon pe
radiaţia IR de 1,15 µm.
În aplicaţiile terapeutice au fost iniţial utilizate laserele de mare intensitate ce transmiteau o
mare cantitate de energie prin efect termic, având consecinţe distructive la nivel tisular. La începutul
anilor ̉60, maghiarul Endre Mester a introdus laserele de mică intensitate ce evitau acest efect: low light
laser therapy (LLLT).
În medicina alopatică laserul a apărut ca o terapie complementară, datorată cel mai frecvent
eşecului1 tratamentelor medicamentoase şi terapiilor specifice în unele afecţiuni şi necesităţii evitării
efectelor secundare. S-a impus astfel găsirea unor noi mijloace terapeutice asociate.
Terapia cu raze laser (Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation), este corect
utilizată atunci când este precedată de examenul clinic şi paraclinic necesare stabilirii unui diagnostic
pozitiv; este non-invazivă, nu produce durere sau alte efecte secundare, ducând la vindecarea
definitivă şi rapidă a leziunilor.
Radiaţia laser este o undă electromagnetică coerentă aparţinând spectrului vizibil şi invizibil, ce
se poate propaga prin diverse medii ( aer – fluide – solide - plasmă).

Observaţie: Totalitatea modificărilor produse la nivelul organismului uman (animal) se produc prin stres
oxidativ - radicalii liberi apăruţi (RL), iar deteriorările produse de speciile reactive de oxigen (ROS) la nivel
celular ori la nivelul întregului organism impun definirea stresului oxidativ.

Raza laser are o serie de caracteristici comune cu alte tipuri de raze din spectrul
electromagnetic şi domeniul microundelor, cum sunt caracterul monocromatic şi polarizat; este
coerentă şi are efecte (bio)logice - (bio)fizice - (bio)chimice la nivelul organismului uman (animal) şi
vegetal, benefice în intenţia de a fi folosită prin medicină pentru însuşirile de lumină universală
(tămăduitoare).

Tipuri de laser
Clasificarea laserelor se poate realiza după mai multe criterii (corpul de bază):
A) Laserele cu solid, ce utilizează ca mediu activ corpuri solide, ca rubinul sau semiconductorii şi
laserii cu semiconductori, ce folosesc lungimi de undă între 630-980 nm, iar domeniul de putere este
de la câţiva mW până la sute de W.
Primele lasere GaAs funcţionau doar în sistem pulsatil, cu putere de până la câţiva waţi.
Frecvenţa maximă era de 10.000 Hz şi cu o durată a impulsului de 200 ns. Principala problemă a
acestui tip de LASER (laser), valorificat fără monitorizarea puterii optice, era descreşterea marcată a

1
Laserul este singura terapie (LLLT) ce nu crează stres chimic (oxidativ), fapt întâlnit ca efect secundar la toate
celelalte tipuri de medicaţie (antiinflamatorie, cicatrizantă etc.) [Frunză, 2006].

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 3

puterii de emisie faţă de temperatura emiţătorului şi incapacitatea de a atinge fluenţa programată în


j/m2 sau minute, iar rezultatele erau inconstante. Puterea medie a acestor lasere era dată de formula:
Pmd = Putere maximă (de vârf) × durata impulsului × frecvenţa
Frecvenţa de 10 Hz este folosită cu efect antalgic, iar cea de 10.000 Hz cu rol antiinflamator.
Laserele semiconductoare cu emisie CW, din noua generaţie, prin monitorizarea puterii optice,
permit emisia cu o putere constantă, indiferent de temperatură şi cu posibilitatea modulării frecvenţei.
Astfel, puterea rămâne constantă indiferent de frecvenţă.

B) Laserele cu gaze folosesc drept mediu activ un amestec de gaze, ca argon, CO2, heliu-neon ş.a.
Laserele cu heliu şi neon au emisie continuă la o lungime de undă de 633 nm şi o putere de până
la 60 mV.

Lasere de putere înaltă

Mediul Lungime Absorbţie Efect


activ al
de undă preferen- preferen-
emiţă-
ţială
torului ţial
CO2 10600 nm apă - tăiere-
vaporizare
YAG 1060 nm proteine - coagulare-
distrucţie
rubin 694 nm pigment - epilare
negru definitivă
- coagulare
argon 488- oxiHb - epilare
definitivă
514 nm
- coagulare
Excimer 192-351 nm apă-cornee - tăiere-ablaţie

Lasere de putere medie

Mediul activ Lungime Absorbţie Efect


al emiţă-
de undă preferen- preferen-
torului
ţială
(nm) ţial
colorant 400-700 OhiHb-HPD - absorbţie
selectivă în
fotochimio-
terapie
aur 628 HPD

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 4

cupru 578 oxiHB


diodă 800-1100 proteine - coagulare

Lasere de putere joasă


Mediul activ Lungime Absorbţie Efect
al emiţă-
de undă preferenţială preferen-
torului
(nm) ţial
Heliu - 633 proteine - efect foto-
Neon electric
- reglarea
troficităţii
tisulare
ASGAAL 630-1100 proteine - efect foto-
electric
- reglarea
troficităţii
tisulare
CO2 10600 apă - analgezie
rapidă
- efect
termic

Laserul cu CO2 este un dispozitiv ce emite în IR la 10,6 µm, cu o putere de 12 W; este puternic
absorbit de apă şi are efectele laserelor atermice prin acţiunea rapidă pe arii întinse în reumatologie şi
în medicina sportivă.
C) Laserele cu coloranţi, ce utilizează ca mediu activ anumite lichide colorate ca rodamina sau
cumarina.
Dispozitivele laser menţionate până acum reprezintă doar o etapă istorică, în cele mai multe
cazuri. Astăzi în laserterapie se folosesc cel mai adesea laserii cu semiconductori.

Laserii cu semiconductori

În corpurile solide, când densităţile atomice au valori tipice de ordinul 1019 atomi/m3, este de
aşteptat ca existenţa în strânsă vecinătate a atomilor să determine o perturbare drastică a nivelurilor
energetice folosite până în prezent în descrierea atomilor individuali.
Degenerarea nivelurilor atomilor individuali în condiţiile vecinătăţii (re)strânse a atomilor din
mediul solid conduce, după cum demonstrează mecanica de tip cuantic, la formarea unor benzi de
niveluri energetice.
Ca şi în reprezentarea atomului individual, unde electronii se găsesc dispuşi pe diverse niveluri
energetice, şi în acest caz aceştia vor ocupa poziţiile ce le sunt permise doar pe nivelurile energetice ale
benzilor astfel definite, doar pentru că:

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 5

Observaţie: ” … Bohr (1913) ne învăţase că atomii se află întotdeauna în stări staţionare cu energii
cuantificate şi că emisia sau absorbţia unei radiaţii de către un atom este însoţită de o tranziţie bruscă de la o
stare cuantificată la alta. “ (Louis de Broglie, 1980).

Obţinerea electronilor liberi de la o impuritate donoare

Pentru a putea examina şi în acest context cum decurg procesele de interacţie între radiaţie şi
materie, să presupunem că într-o anumită bandă nivelurile energetice existente sunt ocupate numai
parţial de electroni, iar nivelurile energetice din benzile superioare acesteia sunt complet libere. Dacă
vom aplica un câmp electric exterior, electronii vor putea prelua energie de la câmp, trecând pe
niveluri energetice superioare, fie în cadrul benzii în care se găsesc, fie aparţinând benzii vecine
superioare. Cuantificarea (info)energetică a stărilor determină constant ca schimburile de energie cu
un câmp să poată fi făcute cu mare uşurinţă între nivelurile unei benzi, unde diferenţele de energie
între niveluri sunt foarte mici, şi relativ greu între nivelurile energetice a două benzi alăturate în
condiţiile prin care separarea energetică dintre acestea este dificiă.
Să încercăm acum pe baza celor menţionate să înţelegem cum se explică conductibilitatea
electrică diferită a materialelor cristaline bune conductoare de electricitate şi/sau a izolatoarelor ori
semiconductorilor. Este de fapt o reprezentare energetică identică celei presupuse anterior şi în care
banda de niveluri energetice inferioară va fi privită ca ultima bandă ocupată parţial sau total cu
electroni, iar banda superioară alăturată ca o bandă de niveluri energetice neocupate. O astfel de
situaţie este valabilă numai în cazul corpurilor ce s-ar afla la o temperatură T = 0° K
(supraconductibilitate = capacitatea corpurilor fizice de a avea o rezistivitate, ce tinde spre 0), când
efectele datorate agitaţiei termice sunt eliminate.
Zona determinată de separarea energetică dintre benzi, în care electronii nu pot ajunge datorită
schimburilor cuantificate de energie este denumită bandă interzisă.
Să considerăm pentru început, în cazul prezentat, că electronii aflaţi în banda inferioară nu
ocupă toate nivelurile energetice şi să vedem ce se întâmplă la aplicarea unui câmp electric exterior.
Preluând energie de la câmp, electronii vor trece pe nivelurile energetice superioare stabilindu-se,
datorită ocupării de către alţi electroni vecini a locurilor rămase libere printr-o mişcare de sarcini
electrice din aproape în aproape, ce defineşte un curent electric prin materialul considerat. În aşa fel,
proprietăţile corpurilor solide conductoare de exemplu, a metalelor, se datorează existenţei benzii de
niveluri energetice incomplet populate cu electroni - denumită în general bandă de conducţie.

Observaţie : Revenim la cazul, când unda de bandă inferioară complet populată cu electroni este
separată de banda liberă superioară printr-o diferenţă energetică suficient de mare pentru a nu permite cu
uşurinţă trecerea electronilor pe nivelurile libere din banda superioară, iar o astfel de bandă complet populată cu
electroni se numeşte bandă de valenţă ; banda superioară nepopulată se numeşte, datorită nivelurilor libere pe
care le prezintă, tot bandă de conducţie.

Dacă separarea energetică dintre benzi sau lărgimea benzii interzise este cu mult mai mare decât
energia ce o pot prelua electronii din banda de valenţă prin procesele de agitaţie termică (T ≠ 0) ori de la
câmpul electric exterior aplicat, niciun electron nu va putea ajunge în banda de conducţie. Neexistând
electroni, atunci curentul electric nu va mai apărea, astfel de materiale fiind denumite materiale
izolatoare.

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 6

După cum ne-am putea aştepta, un caz intermediar se defineşte prin separarea dintre banda de
valenţă şi banda de conducţie, ce devine mai mică, iar o temperatură T diferită de 0° K va putea
determina existenţa întotdeauna a unor electroni în banda de valenţă, ce să capete o energie suficientă
pentru a ajunge în banda de conducţie. Locurile libere rămase în banda de valenţă denumite goluri şi
electronii din banda de conducţie vor permite în acest fel, ca în prezenţa unui câmp electric să apară
prin mediu - un curent electric. Aceste materiale ce se plasează ca structură energetică între materialele
constant bune conductoare de electricitate şi/sau izolatoare, se numesc materiale semiconductoare.
Semiconductorii sunt materiale solide a căror rezistivitate ρ are valori uzuale cuprinse între
103÷107 Ωm, în timp ce rezistivitatea metalelor şi izolatoarelor este în general cuprinsă între 10-8÷10-6
Ωm şi respectiv 108÷1020 Ωm.
Materialele semiconductoare ce nu conţin niveluri energetice aparţinând unor atomi de
impuritate din banda interzisă (intermediară), se numesc semiconductori intrinseci.
Când atomii de impuritate introduşi într-un semiconductor determină niveluri energetice în
banda interzisă, ce se pot situa în apropierea bandei de conducţie ori de valenţă, semiconductorul se
numeşte extrinsec de tip N şi respectiv P.
Nivelurile (intermediare) situate în apropierea benzilor de conducţie se numesc niveluri donoare şi
se obţin prin introducerea în materialul semiconductor intrinsec a unor atomi de impuritate ce prezintă
un electron de valenţă mai mult decât atomii semiconductorului intrinsec. Un astfel de nivel poate fi
obţinut prin doparea siliciului cu fosfor, iar diferenţa de energie între nivelul donor format şi banda de
conducţie este de aproximativ 0,05 eV.
Cum la temperatura camerei kT ≈ 0,025 eV, electronul poate fi cedat uşor benzii de conducţie,
nivelul este denumit nivel donor. Similar, prin introducerea într-un semiconductor intrinsec a unui
atom de impuritate, ce prezintă un electron de valenţă mai puţin decât atomii semiconductorului
intrinsec, se poate obţine un nivel acceptor. Nivelurile acceptoare obţinute prin doparea siliciului cu
aluminiu se caracterizează printr-o separare energetică din banda de valenţă 0,08 eV.
La temperatura camerei, nivelurile acceptoare vor fi astfel ocupate de electroni din banda de
valenţă, locurile vacante lăsate de aceştia - sau golurile fiind cele ce asigură (prin permutări) apariţia
curentului electric la aplicarea unui câmp electric exterior.

Producerea golurilor datorită impurităţilor acceptoare

Deşi în acest caz curentul nu este altceva decât rezultatul mişcării electronilor din aproape în
aproape pe locurile libere, semiconductorii extrinseci de tip P sunt priviţi obişnuit ca fiind caracterizaţi
de un curent din goluri.
În orice sistem de atomi aflat în stare de echilibru la 0° K (0 „grade” Kelvin - valoare absolută a
temperaturii), electronii ocupă stările de energie minimă, iar emisia radiaţiei electromagnetice prin
asemenea procese nu poate avea loc. La o temperatură diferită de 0° K, electronii pot trece pe nivelele
energetice superioare datorită energiei termice, revenind apoi spontan la starea iniţială. Cu cât
temperatura este mai mare, electronii pot ajunge pe stări mai înalte şi, prin urmare, revenirea la starea
iniţială va fi însoţită de emisia unor fotoni cu o lungime de undă mai mică. Este mecanismul de emisie
a luminii din corpurile încălzite şi totodată explicaţia schimbării culorii acestora (a lungimii de undă a
luminii emise în acest mod) odată cu creşterea temperaturii. Dacă printr-un anumit procedeu vom
face ca electronii de pe un anumit nivel să ajungă pe acelaşi nivel final, revenirea la starea iniţială va fi

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 7

însoţită de emisia unor fotoni cu o frecvenţă bine determinată (pulstoni). Astfel spus, o asemenea sursă
va emite lumină monocromatică (una dintre cele patru proprietăţi ale LASER-ului).
Intensitatea luminii emise prin astfel de procese va depinde de numărul electronilor ce
efectuează simultan tranziţii de pe nivelul superior pe cel inferior. Pentru ca emisia să poată continua
este necesară repopularea nivelului E s , iar după cum vom constata, funcţionarea unei surse luminoase
de acest fel are loc în condiţii anormale, necesitând în permanenţă un număr mai mare de electroni pe
nivelul energetic superior. Situaţia poartă numele de inversiune de populaţie, iar realizarea ei implică
aducerea continuă („pomparea”) electronilor de pe nivelul Ei → E s . Pompajul se poate realiza
electric, chimic sau prin intermediul luminii (pulstonic).

Atenţie! Electronii pot ajunge de pe nivelul superior pe cel inferior fie spontan (pentru realizarea echilibrului),
fie stimulat prin intermediul unei radiaţii electromagnetice cu aceeaşi frecvenţă ca a aceleia pe care sistemul o
emite în mod spontan. Stimularea tranziţiei face ca timpul în care electronii ajung de pe E s → Ei să fie
comparabil cu cel al „reîncărcării” prin pompaj a nivelului energetic superior (câteva miimi de secundă: 10-3 s),
ceea ce face ca durata unui impuls luminos emis să fie extrem de mică.

Schema tranziţiilor între nivelele energetice ale cromului implicate în emisia luminii LASER (tranziţii
datorate pompajului pulstonic – fotonic: E*→ Esuperior (nivel nenotat)→ Einferior ↑radiaţie LASER

Emisia stimulată se poate face sub acţiunea fotonilor emişi în mod spontan, iar pentru a
înţelege cum se produce acest fenomen vom analiza funcţionarea unui laser cu rubin:
- mediul activ al acestui laser este constituit dintr-o bară de trioxid de aluminiu ( Al2 03 = rubin)
în care există un procent mic (0,05%) de atomi de crom care substituie unii atomi din reţeaua cristalină
a rubinului. Emisia luminii are loc pe seama tranziţiilor ce se petrec în atomii de crom. Prin pompaj
fotonic electronii de pe nivelul fundamental Ei (r = 0) → ajung pe un nivel excitant → (r = π) E*. În
atomul de crom există un nivel energetic E s (numit nivel metastabil: π/2) pe care electronii pot sta un
timp mai îndelungat înainte de a efectua tranziţii pe Ei ; trecerea atomului din starea E* în starea
Es se face fără emisie de lumină, o asemenea tranziţie este numită şi neradiativă. Deoarece nivelul Es
este mai populat decât Ei , tranziţiile spontane vor determina apariţia unor fotoni cu energia E s _ Ei ;
direcţia în care sunt emişi este arbitrară. Dacă unul din aceştia este emis pe direcţia barei de rubin,
acesta o va traversa, reflectându-se succesiv pe oglinzile O1 şi O2 (rezultate din construcţia unei diode
ca elemente de reflexie succesivă) şi întâlneşte în drum atomi de crom, iar fotonul va stimula emisia
acestora. Fotonii rezultaţi vor stimula la rândul lor efectuarea altor tranziţii radiative, producându-se
în acest fel mărirea intensităţii luminii, adică amplificarea luminii.

Studiu de caz: Imaginaţi-vă (printr-o schiţă) acestă amplificare pentru 2 sau 10 fotoni.

Fenomenul de amplificare se produce într-un timp extrem de scurt. Ne putem da seama de


aceasta făcând un calcul simplu: dacă lungimea l a barei de rubin este de 20 cm, timpul necesar luminii
pentru a o străbate va fi:

0, 2 m
l
t= = __________ ______
= 0,7 ⋅10−9 s
c
3 ⋅1 08 m / s

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 8

adică şapte zecimi dintr-o miliardime de secundă.


Oglinda O2 este semitransparentă, permiţând ieşirea luminii amplificate (vezi schema
simplificată a unei diode laser/secţiune pentru orientare – dreptunghiulară - cele două oglinzi
paralele, razele vin paralele cu oglinzile – feţele lucitoare - iar din centru se reflectă dintr-o dată radiar,
fotonii stimulează pulstonic efectuarea acestor tranziţii radiative – spontane - produc în acest fel
mărirea intensităţii luminii, adică amplificarea acesteia).
Remarcăm rolul esenţial pe care sistemul celor două oglinzi îl are în producerea luminii laser.
Aceste oglinzi formează cavitatea rezonantă a laserului, distanţa dintre acestea fiind esenţială pentru
amplificarea unei singure frecvenţe, adică pentru a obţine caracterul monocromatic al luminii laser (a
doua proprietate a laserului) în limitele lărgimii naturale a nivelelor.

Colectivul redacţional: prof. univ. dr. Rodica Petrovanu - Catedra de Medicină de Familie -
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” - Iaşi, coordonator general de programe;
colectivul ştiinţific: asist. univ. dr. Florin George Frunză , asist. univ. dr. Cynthia
Petrovanu; secretar de redacţie conf. univ. dr. Liliana Foia; redactor şef: dr. Florina Filip
Ciubotaru - şef de lucrări; director: prof. univ. dr. (free university) Mihai Vasile Botez; senior
editor: prof. univ. dr. Jan Hurjui - preşedinte de onoare al Academiei de Studii Înalte - Iaşi -
România - str. Luca Arbore nr.10A, tel: 0232/250929; email:medbotez@email.ro
www.medicalcurs.home.ro.

Supliment RBMF/IDD – Laserterologie-laserterapie clinică/curs nr. 2

După cum deducem din cele prezentate anterior, pentru emiterea luminii laser o sursă trebuie
să îndeplinească doua condiţii principale:
- să fie posibilă realizarea unei inversiuni de populaţie (electroni);
- să existe o cavitate rezonantă pentru amplificarea luminii (laser).
Diodele electroluminiscente în care se realizează aceste condiţii poartă numele de diode laser.

Schema simplificată a unei diode laser

Astfel, laserul cu semiconductori sau dioda laser (ca orice microprocesor laser din ultimele
generaţii optoelectronice) este un dispozitiv ce îşi bazează funcţionarea pe fenomenele ce apar în zona
de joncţiune dintre un semiconductor extrinsec de tip N şi/sau un semiconductor extrinsec de tip P.
Fie o joncţiune semiconductoare în care vom presupune un dopaj ridicat al zonei P şi N ce corespunde
la aproximativ 1019 atomi de impuritate pe cm3 şi/sau la aproximativ 0,1% într-o reprezentare
procentuală (extrasenzorială) cu densitatea atomică a semiconductorului intrinsec. În zona de
joncţiune a celor doi semiconductori extrinseci vor exista un număr foarte mare de goluri şi electroni, ce
sunt separaţi de diferenţa energetică ΔW dintre stări. Aplicând un câmp electric suficient de intens
pentru a depăşi diferenţa energetică dintre stări şi a cărui direcţie este determinată de conectarea
regiunii N la polul negativ şi regiunii P la polul pozitiv al sursei de tensiune ce îl generează, electronii
vor tinde să ocupe locurile libere existente desemnate de goluri, având loc un proces de recombinare, în
care diferenţa de energie este eliberată sub formă de pulstoni (un pulston = concept fundamental ce
impune reprezentarea unitară extrasenzorială, ca puncte statistice pulsatile ce se reduc la propriul
conţinut al diverselor particule din univers indiferent de încărcarea electrică, neutralitate, spin
etc.). Acest fenomen a fost observat cu mult timp înaintea realizării primului laser cu semiconductori,
fără a putea fi explicat iniţial - ca un exemplu de electroluminescenţă.

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 9

Se creşte intensitatea câmpului invers aplicat joncţiunii, iar lumina emisă va deveni mai intensă,
cum generarea de fotoni ajunge să depăşească pierderile din sistem şi apare în acest mod emisia laser.
Dimensiunile extrem de reduse (mici – minuscule) ale joncţiunilor semiconductoare - de ordinul
1 mm - lungime şi 1-2 μm grosime - fac radiaţia emisă de laserii cu semiconductori să fie slab coerentă,
deoarece funcţionarea este în sens propriu multimod axial, iar unghiul de divergenţă ajunge la 5÷10°
datorită împrăştierii prin difracţie.
După cum ne sugerează înseşi aplicaţiile menţionate, proprietăţile deosebite ale laserilor cu
semiconductori vor trebui mai ales căutate în dependenţele parametriale ce caracterizează emisia
acestor dispozitive - dependenţe ce permit fie controlul frecvenţei emise pe domenii spectrale
apreciabile, fie modularea uşoară şi într-o bandă extrem de largă a informaţiei, pe purtătoarea optică
furnizată de radiaţia laser. Pornindu-se de la calculul fizico-matematic al cuantei de informaţie
(pulstonul), se poate realiza chiar o nouă dimensiune infoenergetică bazată pe acest model în care
unitatea fundamentală a materiei (energiei) şi/sau a antimateriei (informaţiei) va avea formula:

Dependenţa fotoconductivităţii unui semiconductor de timpul de iluminare

k
I= , unde k = 1,38 . 10-23 J/K şi reprezintă constanta lui Boltzmann justificându-se şi
t
matematic.
Existenţa singurei viteze cosmice mai mare decât viteza luminii cu unitatea de măsură comună
1-1s = 1 Bz (Boltzmann), adică viteza informaţiei - gândului - explică eventual încă o dată congruenţa
modulului de acţiune menţionat deja al purtătoarei optice furnizate de radiaţia laser.
Folosind o varietate de materiale semiconductoare ca InP, InAs, InSb, PbTe, PbSe, PbS, PbSSe,
GaAs etc., radiaţiile emise de laserii cu semiconductori acoperă un domeniu spectral cuprins între
0,35μm şi 30μm. Ceea ce îi face însă şi mai interesanţi în aplicaţii spectroscopice este de fapt marea
acordabilitate în frecvenţă, pe care aceştia o oferă. Controlul frecvenţei emise se face prin laserii cu
semiconductori şi modificarea lărgimii benzii interzise sub acţiunea temperaturii, curentului de
alimentare şi/sau a unor câmpuri magnetice exterioare inductoare de ROS.

Observaţie: Se consideră stres oxidativ o creştere intra- sau extracelulară a formelor reactive derivate de la
oxigen (ROS), iar creşterea nivelului de ROS determină alterări moleculare şi celulare, când producerea
depăşeşte capacitatea sistemelor de apărare antioxidativă implicate în distrugerea ROS, atunci starea de “stres
oxidativ” reflectă tocmai dezechilibrul calitativ între formele reactive derivate de la oxigen şi/sau mecanismele
de apărare antioxidantă aflate în dificultate [Hakim, 1993].

Printre rezultatele cele mai recente obţinute se remarcă realizarea unui laser cu semiconductori,
ce prin domeniile de acord de care dispune are o puritate spectrală deosebită (lărgime de bandă de
numai câţiva MHz) şi puterea emisă în undă continuă şi se prezintă ca adevărate surse spectrale
punctiforme de mare rezoluţie.
Un alt aspect legat de funcţionarea dispozitivelor laser cu semiconductori se referă la
dependenţa ce există între puterea laser emisă şi mărimea curentului de alimentare (importantă în

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 10

medicină funcţie de obiectivele – afecţiunile - pe care ni le propunem spre vindecarea bolnavului aflat
sub influenţa constantă a stresului oxidativ, de exemplu).
Dependenţa este directă între aceste mărimi, cât şi timpul de viaţă al electronilor în stare excitată.
Fixează limita de comutaţie a puterii emise de laserii cu semiconductori ce poate fi foarte simplu
modulată şi la frecvenţe extrem de ridicate :

Observaţie: ”Într-adevăr, într-un corp cu structură cristalină, atomii sunt repartizaţi uniform în reţeaua
cristalină, iar dacă electronii de valenţă ce evadează din structura internă a atomilor devin electroni liberi, atomii
rămaşi sunt electrizaţi pozitiv ori creează în interiorul corpului un potenţial periodic în cadrul căruia se pot
deplasa electronii liberi. “ [Louis de Broglie, 1980, p.83]

Efecte fizice şi chimice

Absorbţia defineşte proprietatea unui flux radiant de a ceda o parte din energie unui corp ce o
absoarbe; altă parte a energiei este transmisă mai departe şi o alta reflectată sau difuzată.
În general, mediile biologice sunt absorbante, dar această capacitate diferă:
- albuminele absorb toate radiaţiile sub 230 mµ;
- radiaţiile cu lungime de undă de 313 mµ ajung în proporţie de 30% la o profunzime de 0,1mm, iar cele de 289
mµ doar la 0,05 mm.

Fenomenul de absorbţie permite filtrarea radiaţiilor de la o sursă prin selectarea cu ajutorul unor
filtre a unor anumite radiaţii considerate utile pentru folosirea curentă în medicină sau alte scopuri
civile (transmiterea de informaţii subtile):
a) Reflexia şi refracţia reprezintă alte doua efecte, ce variază cu natura şi compoziţia corpului în
care ajunge radiaţia;

Dependenţta adâncimii de pătrundere a luminii în siliciu de lungimea de undă

b) Efectele fotoelectrice sunt reprezentate de alte trei tipuri comparabile:


- efectul fotoconductor, ce constă în scăderea rezistenţei electrice a unor structuri sub acţiunea
radiaţiilor dependente de lungimea de undă a acestora;
- efectul de fotoemisie este reprezentat de ionizarea unui atom prin acţiunea unei cuante de energie
radiantă; a fost descris ca fiind specific radiaţiilor ultraviolete - UV;
- efect fotovoltaic este reprezentat de apariţia sub acţiunea radiaţiei luminoase aplicate pe suprafaţa de
contact a unei diferenţe de potenţial electric între un metal şi un semiconductor, ce sunt corpuri de
rezistivitate electrică mare.

c) Efectele fotochimice se datorează cedării energiei prin dezactivare sau printr-un proces chimic
de către moleculele activate de radiaţia electromagnetică; deşi fenomenul a fost descris ca fiind
caracteristic radiaţiilor UV, acesta se întâlneşte şi la cele IR. Reacţiile fotochimice pot evolua de la

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 11

simplu, caracterizate prin disocieri moleculare şi până la complex, când se iniţiază un lanţ de reacţii
biologice (biolaserii).

Observaţie: Supraproducţia de ROS la care se adaugă speciile azotate reactive (RNS) induc semnificativ
deteriorări celulare majore (de la cenestezie ↔ boală). Termenii de ROS şi RNS sunt generici şi includ: radicalii
de oxigen (anion radical superoxid - O2˙ˉ, radical hidroxil – HO-˙), derivaţii de oxigen ce nu conţin un electron
nepereche, cum sunt: peroxidul de hidrogen - H2O2, oxigen excitat singlet - ¹O2, radicalii derivaţi din molecule
organice - anion hipocloros, radical de oxid nitric – NO˙ etc. [Saltman, 1989].

Efectele biologice

Absorbţia radiaţiilor luminoase de către componentele tisulare este selectivă, efectul radiaţiei
depinde de lungimea de undă. Cu cât radiaţiile au lungime de undă mai mică, efectele asupra celulei
vii devin mai intense, putând vira spre un caracter nociv.
Acţiunea asupra aminoacizilor şi a proteinelor este evidentă. Radiaţiile vizibile, RV şi UV, cu
lungime de undă mare (360 - 490mµ) stimulează sinteza ADN printr-un proces ireversibil, dar
influenţează de asemenea respiraţia şi metabolismul celular.
Acţiunea asupra tegumentului depinde de penetraţia tisulară diferită a fasciculului luminos, funcţie de
lungimea de undă a acestuia, dar este în funcţie şi de grosimea pielii şi starea de umiditate tegumentară. Spre
deosebire de razele UV ce pătrund doar câteva zecimi de milimetru în zona tegumentară superficială,
RV (spectrul vizibil) şi IR străbat straturile superficiale ale pielii spre cele profunde, unde se opresc .

Atenţie ! Tegumentul formează un ecran fiziologic faţă de radiaţiile IR ce au un spectru cuprins între 760 şi
50.000 µm.

Dacă spectrul IR se împarte într-o bandă externă sau îndepărtată, situată în apropierea undelor
hertziene şi o bandă în apropierea spectrului vizibil, în laserterapie se utilizează o altă clasificare:

- A: radiaţii IR între 760-1500µm, cu caracter penetrant;


- B: radiaţii IR cu lungimea de undă între 1500-5000µm, absorbite de derm şi epiderm;
- C: radiaţii IR peste 5000µm, absorbite doar la suprafaţa tegumentului.

Efectele radiaţiilor IR sunt în primul rând caloric - la nivelul circulaţiei periferice, apoi metabolic
şi antalgic.
Efectul caloric este cu atât mai profund cu cât lungimea de undă este mai scurtă. Consecinţele
acestui efect se observă la nivelul circulaţiei periferice prin vasodilataţie arteriolo-capilară şi eritemul
caloric cu persistenţă timp de 30-40 de minute; la acestea se adaugă edemul stratului mucos, al
papilelor dermice şi infiltraţiile leucocitare perivasculare. Radiaţia IR cu lungime de undă mai mare
poate avea efecte distructive ce duc la apariţia flictenelor şi a necrozei, creşterea temperaturii umorale
şi modificarea substanţelor de la acest nivel (după doze mari sau crescânde şi expunere de lungă
durată). Limita toleranţei tegumentare este de 43,8° C pentru IR cu lungime mică de undă, ajungând
până la 45,5° C pentru lungimile mari de undă ale IR.
Iradierea moderată cu IR determină constant vasodilataţie subpapilară, creşte deosebit de
intens debitul sangvin, accelerează metabolismul local cu preponderenţă a catabolismului şi/sau
favorizează stimularea troficităţii locale, a resorbţiei celulare, a activităţii glandelor sudoripare ori a
celor endocrine, iar efectul de la nivelul terminaţiilor nervoase se traduce prin analgezie.

Efectele laserului depind de:

- densitatea puterii fasciculului incident;


- absorbţia tisulară selectivă pentru radiaţiile de diferite lungimi de undă;
- timpul de expunere;
- efectele exercitate la nivelul circulaţiei periferice.

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 12

În general, laserul din domeniul UV prezintă reacţii fotochimice, iar laserul cu spectru situat
dincolo de UV şi în domeniul IR au efecte termice ce pot fi de mai multe tipuri:

Tempe-
ratura la Acţiunea Aspect
nivel tisular tisulară macro- Efect final
şi celulară scopic
(°C)
- moarte - edem
45 celulară - răspuns
- coagulare - eritem inflamator
proteică
- moarte
60-80 - contracţia - ţesuturi tisulară cu
colagenului cenuşii ulceraţii
- sânge
negru
- evaporarea - crater - ablaţie
100 apei tisulare ulcerat tisulară
- deshidratare - carboni-
210 tisulară zare - ablaţie
- arsură tisulară tisulară

Atenţie ! Efectul termic asupra ţesuturilor depinde de capacitatea de reflexie, ca şi de cea de absorbţie ale
acestora; în multe ţesuturi caracteristicile sunt complexe şi variază de la un strat la altul.
Impulsurile foarte scurte - de ordinul nano şi al picosecundelor - pot determina extrem de rapid
distrucţia tisulară datorită şocului (info)energetic produs de raza incidentă. Suplimentar faţă de efectul
termic, unele lasere produc şi alte acţiuni, ca de exemplu generarea in situ a radiaţiilor ionizante şi a
undelor elastice (unde energo-informatice). O consecinţă finală a energiei laser de anumite lungimi de
undă poate apărea la nivel cromozomial, cu modificări ulterioare celulare de tip malign.
Efectele celulare se pot produce în orice loc din organismul atins de fasciculul incident.
Organismul este format dintr-o multitudine celulară (1016), unele diferenţiate şi apte pentru o
singură funcţie, altele, fără specializare, comune mai multor organe, dar nu în ultimul rând - celulele
stem - cu implicare în procesele de multiplicare.

Observaţie: La acest nivel se produce probabil un mod anacronic de dezvoltare a proceselor de neoformaţie
benignă şi/sau malignă sub incidenţa radiaţiilor ionizante.

Toate categoriile celulare menţionate mai sus sunt sensibile la modificările de temperatură în
jurul temperaturii de 45ºC, când se produce coagularea proteică. Alte situsuri lezionale sunt
reprezentate de membrana celulară şi nucleu. La nivel membranar prin producerea de radicali liberi
se iniţiază peroxidarea lipidică, iar nuclear apar deleţii la nivelul ADN-ului, atunci acestea devin
permanente şi sunt transmise ca parte integrantă a genomului celulelor adulte (efect teratogen).
Laserul mai poate stimula sau perturba unele funcţii celulare, ceea ce reprezintă baza utilizării în
forma de joasă intensitate şi/sau de cicatrizare a plăgilor. Efectul energiei luminoase a laserului
asupra unui organ poate fi asemănător celui din supraexpunerea la soare prezentându-se sub forme
diferite, de la eritem şi până la flictene sau în cazuri severe, necroză (arsuri de gr. III - IV).

Efectele laserului asupra ochiului

O arie comună de investigat pentru efectul nociv al laserului este cea oculară. Datorită relativei
sale fragilităţi structurale, ochiul prezintă mai multe zone în care se pot produce leziuni:

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 13

- retina, pe care o concentrare, chiar minoră de raze laser, datorită hazardului, poate determina leziuni
vasculare şi neuronale; acestea din urmă, datorită incapacităţii de refacere proprie ochiului la acest
nivel, pot deveni ireversibile;

- corneea şi cristalinul pot fi afectate datorită absorbţiei selective de energie laser: corneea, lipsită de
vascularizaţie şi deci de apărare, poate suferi datorită stimulării mecanice şi termice; când aria de
suferinţă corneană este minoră, atunci refacerea se produce ad integrum, când este vorba de o zonă mai
extinsă, iar vindecarea cicatriceală afectează claritatea imaginii.

Observaţie : Cristalinul nu are o circulaţie vasculară proprie activă şi nu poate fi regenerat de


mecanismele proprii organismului. După agresiuni minore – repetate - sau după una majoră, cristalinul se poate
opacifia progresiv cu formarea cataractei. Procesul caracteristic înaintării în vârstă poate fi accelerat prin
expunere la anumite forme de energie luminoasă incluzând şi laserul.

Un mecanism natural de protecţie oculară este procesul de clipire (în cazul lucrului cu aparatură
laser în medicina clinică se folosesc obligatoriu ochelari speciali).
Efectele laserului asupra pielii

Lezarea pielii sub efectul laserului este mai puţin importantă decât a ochiului, deci pragul
lezional pentru cele două zone este comparabil. În IR îndepărtat şi UV îndepărtat şi când fasciculul nu
este direcţionat pe retină, pragul cutanat lezional este aproape acelaşi ca pentru cornee. Posibilitatea
expunerii pielii este mai mare decât pentru ochi şi datorită ariei considerabile a acesteia. Lezarea
ochiului este de semnificaţie mai gravă, deoarece pierderea funcţională este mai disabilitantă decât în
cazul tegumentului.
Profunzimea penetraţiei cutanate a laserului pentru diferite lungimi de undă ale laserului
variază, având un maxim între 700 şi 1200 nm. Expunerea mai puţin de 10 s la radiaţii din spectrul IR
şi UV îndepărtate determină lezarea superficială cutanată la nivelul stratului extern de celule
ratatinate (epiderm), iar o leziune însoţită de durere se poate vindeca şi ad integrum. Arsurile mai
întinse sunt însoţite de pierderi lichidiene, deşi acest tip de accident nu este frecvent întâlnit.
Senzaţia de cald provenită din absorbţia energetică reprezintă un indicator ce ajută la prevenirea
lezării termice în cazul tuturor laserelor cu excepţia unor lasere de mare putere din IR îndepărtat.

Atenţie ! Expunerea îndelungată a pielii la lasere UV determină efecte tardive ca accelerarea îmbătrânirii pielii
şi/sau cancer tegumentar.

Efectele laserului în medicina alopatică

Aplicarea medicală (în clinică) a laserului este bazată pe acţiunea fotobiologică datorită
cuantumului energetic absorbit de structurile biologice ce îşi modifică statusul energetic. Rezultă o
restructurare fizică şi chimică a polimerilor proteici. În particular, acţiunea laserului este ţintită pe
activitatea enzimatică şi proprietăţile structural - funcţionale ale membranelor celulare.
Iradierea cu laser are variate efecte:

- influenţează factorii fundamentali ai inflamaţiei normalizând microcirculaţia periferică şi schimburile


transcapilare, stimulează proliferarea tisulară şi reactivitatea specifică a organismului. De aceea, laseroterapia
reprezintă o indicaţie, pentru toate stările patologice însoţite de o leziune hipoxică tisulară concomitentă;

- la nivel celular există o influenţă specifică fotochimică a luminii asupra complexelor membranare şi asupra
contactelor intercelulare; o altă acţiune se referă la modificarea proprietăţilor structurale ale apei din sistemele de
dispersie ale organismului.

Astfel, unii cercetători consideră că acţiunea unei raze laser cu lungime de undă de cel puţin 264
nm poate fi explicată prin apariţia oxigenului singlet în ţesuturi. La nivelul organelor, laseroterapia
activează mecanismele de corelare intertisulară, în care rolul dominant este deţinut de
microcirculaţie ; prin fotoactivarea ariilor reflexogene şi/sau de acupunctură se realizează tot cu
implicarea mecanismelor reglatoare nervoase ori umorale.

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 14

Analiza reacţiilor organismului la terapia laser permite concluzia că există un adevărat sistem
integral de efecte ce include modificări la nivelul celular/tisular şi ale sistemelor de control din
organism (SRE).
Se folosesc frecvent două metode importante pentru iradierea intravenoasă a sângelui cu laser
din spectrul roşu şi o iradiere percutanată simultană în spectrul infraroşu proiectând fasciculul pe
organele bolnave, atunci în combinaţie cu aplicaţii magnetice, când iradierea sângelui cu laser se poate
utiliza profilactic şi curativ în bolile coronariene sau diabet zaharat de tip II, leuconevraxită,
tiroidopatii, complicaţii septice după radio/chimioterapie la pacienţii oncologici etc.
Iradierea intravenoasă a sângelui (IIS) este dovedit experimental a avea următoarele efecte:

- corecţia imunităţii umorale şi celulare;


- creşterea rezistenţei nespecifice a organismului;
- ajustarea reologiei sângelui şi a microcirculaţiei periferice;
- reglarea potenţialului hemostatic sangvin;
- efect vasodilatator;
- normalizarea condiţiei acido-bazice sangvine;2
- îmbunătăţirea transportului de O2;
- normalizarea activităţii proteolitice a sângelui;
- intensificarea activităţii antioxidative a sângelui
- stabilizarea peroxidării lipidice a membranei celulare;
- stimularea eritropoiezei;
- reabilitarea ADN lezat prin iradiere;
- normalizarea unor procese metabolice care implică proteinele, lipidele şi glucidele;
- stimularea proceselor regenerative.

Metoda IIS mai poate fi aplicată în:

- perioadele posttraumatice şi postoperatorii în scop recuperator;


- în hiperlipidemii, când dieta şi medicaţia sunt ineficiente;
- în creşterea rezistenţei la boli infecţioase;
- îmbunătăţirea rezistenţei nespecifice.

Se anticipează că pentru viitorul apropiat această combinaţie, laserterapie şi educaţie


sanitară/profilaxie să reprezinte o direcţie strategică a dezvoltării medicale în orice stat civilizat.

Efectul laserilor şi modul de folosire clinică

În conversia energiei laser prin interiorul biomoleculelor se induc efecte biologice grupate în
patru tipuri de interacţiuni cu ţesuturile:

- electromecanice;
- fotoablative;
- termice;
- fotochimice.

Efecte electromecanice

2
De exemplu: D-arginina poate fi convertită de laserul acordat la lungimea de undă a aminoacidului
transformându-l în L-arginină, forma activă ce generează oxid nitric (stres nitrosativ) [Makela, 2004].

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 15

Pentru acest tip de interacţiune sunt necesare: o înaltă densitate a puterii (109-1012 W/cm2), o
durată extrem de scurtă a impulsului (de ordinul nanosecundelor) pentru a se obţine valori de 100
Jxcm2 şi câmpuri electrice mari (106-107 V/cm2) comparabile cu nişte câmpuri electrice
intramoleculare sau atomice. În acest mod se produce un clivaj dielectric în ţesuturi rezultând un
volum ionizat cu un mare număr de electroni. Din şocul undei laser asociată cu expansiunea plasmei se
poate produce o rupere tisulară mecanică localizată.

Atenţie ! Acest tip de interacţiune este utilizat în distrugerea calculilor din canaliculele biliare sau pielo-
caliceale, ca şi în tehnicile oftalmologice din cataracta secundară, pentru fotodistrucţia capsulei posterioare, când
membrana posterioară astfel se opacifiază.

Fotoablaţia

Implică fotodisocierea integrală sau clivarea directă a legăturilor intramoleculare rezultând


biopolimeri. Cauza este absorbţia fotonilor incidenţi şi eliberarea de material biologic. De exemplu,
moleculele de colagen disociază (efectul Compton) după absorbţia unui pulston cu o (info)energie
alternativă ≈ 5-7 eV. Efectul poate fi produs de anumite tipuri de laser, lungimi de undă din UV (ArF
193 nm/6,4 eV; KrF 248 nm/5 eV; XeCl 308 nm/4 eV) şi cu impulsuri cu o durată de nanosecunde,
atunci centrate pe ţesut cu densităţi ale puterii de 108 W/cm2.
Radiaţia UV este puternic absorbită în acest fel de biomolecule, iar profunzimea absorbţiei este
redusă la ordinul câtorva micrometri. Acest tip de interacţiune oferă avantaje selective în medicină
fiind utilizată – oftalmologie - pentru keratotomie radială şi în chirurgia ortopedică pentru poansonarea
suprafeţelor osoase.

Efectul termic

Implică major conversia energiei laser în căldură şi datorită posibilităţii de a iradia punctiform
pe zone cu diametrul de câţiva micrometri ori milimetri, unde densităţile importante de putere
determină încălzirea ţesuturilor ţintă. Profunzimea de penetrare tisulară variază constant cu lungimea
de undă a radiaţiei incidente, determinând întinderea ţesutului înlăturat şi controlul sângerării
(hemostaza).
Procesul fototermic începe cu absorbţia energiei pulstonice (infoenergie), ce produce o stare de
excitaţie pulsatorie (oscilaţii) în molecule şi apoi influenţează moleculele vecine cărora le creşte energia
cinetică, atunci efectul final produce ridicarea temperaturii. În condiţii normale energia cinetică
perimoleculară (KT) este de aproximativ 0,025 eV. Laserele termice utilizate în chirurgie produc
energii pulstonice alternative mult mai mari (CO2 = 10.600 nm; e = 0,12 eV; Nd: YAG = 1.064 nm; e =
1,17 eV; Ar = 514 nm; e = 2,4 eV.).

Atenţie ! Efectul de încălzire este controlat prin absorbţia energiei de către ţinta moleculară, ce poate fi
reprezentată de apa liberă, melanină, acizi nucleici etc. Se ştie, pentru radiaţia de 10.600 nm emisă de laserul cu
CO2, că există o absorbţie tisulară puternică pentru laserul cu argon, ce emite la o lungime de undă de 500 nm,
iar absorbţia mare se înregistrează în melanină şi Hb.

Încălzirea tisulară produce efecte diferite şi dependente de temperatură [Boulnois, 1986]:

Temperatura Efect tisular


0° C
< 43° C - biostimulare
43 - 45° C - iradierea susţinută determină moarte
celulară sau modificarea morfologică a
celulelor
50° C - edem, activitate enzimatică.

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com


Cursuri promovate de UIDD Medical Center Themis Art, Academia de Studii Înalte, Iaşi Θ România 16

52° C - edem - modificări enzimatice


60° C - denaturare proteică - coagulare
80° C - membrana celulară devine permeabilă
- denaturarea colagenului - carbonizare
tisulară
> 100° C - vaporizare şi ablaţie

W΄ are looking for


good information!

PDF created with pdfFactory trial version www.softwarelabs.com

S-ar putea să vă placă și