Săpăturile arheologice au scos la iveală în zona cartierului Jigodin urmele fortificației dacice de la

Jigodin, din secolul I.

Primul document autentic cunoscut care atestă existența orașului ca „oraș de câmpie” este
scrisoarea de privilegii eliberată de regina Izabella, mama lui Ioan Sigismund, principele
Transilvaniei, datată la 5 august 1558, în care scutește locuitorii orașului de biruri în afara
birurilor cuvenite Înaltei Porți otomane.
Construirea cetății Mikó începe la 26 aprilie 1623 din ordinul lui Francisc Mikó(1585-1635),
consilier al principelui Gabriel Bethlen, diplomat, cronicar, căpitan al scaunului Ciuc. Cetatea este
reconstruită în forma actuală între anii 1714-1716sub conducerea generalului imperial
contele Stephan Steinwille, eveniment atestat și de inscripția în piatră așezată deasupra porții de
intrare a cetății.
La Șumuleu din anul 1630 a funcționat un gimnaziu franciscan, iar din anul 1676tipografia
călugărului franciscan Johannes Caioni (Căianu).
În conscripția din 1643 figurează 44 capi de familii, 108 persoane, 25 nume de familii. Primele
comunități profesionale s-au format după anul 1649, breasla cizmarilor fiind consemnată în
scrisoarea de privilegii emisă de Sigismund Rákóczi la 4 noiembrie 1649.
În anul 1661 trupele turco-tătare conduse de Ali, pașă de Timișoara, devastează Ciucul ca
pedeapsă pentru participarea, fără acordul Înaltei Porți, la expediția militară împotriva Poloniei
condusă de Gheorghe Rákóczi al II-lea. Despre atacul împotriva orașului informează celebrul
călător și istoriograf turc Evliya Çelebi, martor ocular al evenimentelor, iar Kájoni consemnează:
„Păgânii ... au jefuit tot Ciucul”.
În anii 1650, 1665, 1677 și 1707 în Miercurea Ciuc s-au ținut sfaturile generale ale scaunului
Ciucului, prilej de comunicare a hotărârilor, constituțiilor acestuia. În ședința din 1707 s-a hotârât
trimiterea, împreună cu vecinii din Trei Scaune (astăzi județul Covasna), a unui sol comun la
principele Francisc Rákóczi I, conducătorul luptei antihabsburgice. Conform recensământului
din 1721, în oraș au existat 49 gospodării și în jur de 250 suflete, în 1755, în timpul construirii
bisericii romano-catolice acest număr sporind la 450.
József Teleki a menționat în jurnalul său de călătorie faptul că în Miercurea Ciuc erau 83 de case
în anul 1799.
Józef Bem, generalul revoluției pașoptiste, numește în fruntea trupelor din Secuime pe Sándor
Gál, cu reședința în cetatea Mikó. Acesta trimite în tabăra revoluționară mai multe batalioane
formate la Miercurea Ciuc. Începând de la mijlocul secolului al XIX-leaau fost incluse orașului
următoarele suburbii: Mártonfalva, Csütörtökfalva (1891), iar în 1930 Jigodin, în 1959 Șumuleu
Ciuc și Toplița Ciuc.
În anul 1878 Miercurea Ciuc a devenit reședința comitatului Ciuc. Calea ferată dată în folosință
la 5 aprilie 1897 a adus schimbări radicale în dezvoltarea orașului. Se înființează unități
industriale de prelucrarea lemnului, de industrie ușoară și de construcții de mașini. În 1888 se
reconstruiește spitalul, în 1898 se termină construcția clădirii primăriei, iar în 1911 clădirea Liceul
Romano-Catolic din Miercurea Ciuc, în care s-a mutat școala medie înființată
în 1630 în Șumuleu.
În 1910 Miercurea Ciuc avea 3.701, iar în 1930 4.807 locuitori. Miercurea Ciuc a rămas și după
cel de al II-lea război mondialcentrul regiunii, devenind în 1968 reședința județului Harghita. De
la această dată s-a intensificat industrializarea forțată a orașului, ducând la modificări
semnificative în structura populației. Conform datelor recensământului din 7 ianuarie 1992,
populația orașului a fost de 46.029 de locuitori.
Din planul orașului, amintind de litera T pe vremea lui Balázs Orbán, a rămas numai partea
orizontală, adică strada Petőfi, cât de cât în forma veche. Majoritatea clădirilor din strada Petőfi
au fost construite la sfârșitul secolului XIX. sau la începutul secolului XX. Clădirile vechi din
strada Florilor au fost demolate în anii 1980-1989.
Printre cele mai importante clădiri civile ale orașului se numără: cetatea Mikó, construită în 1623,
spitalul ORL (clădirea a fost construită inițial pentru a fi sediul comandamentului trupelor de
grăniceri) și spitalul de boli contagioase, ambele edificii datând de la sfârșitul anilor 1700.
Clădirea primăriei a fost construită în 1888 și aici s-a aflat sediul comitatului Ciuc. După revoluția
din 1848s-a construit spitalul vechi, aflat lângă cetatea Mikó. Palatul Justiției a fost construit
în 1905, iar Liceul Romano-Catolic a fost dat în folosință în 1911. În timpul celui de al doilea
război mondial s-a construit hotelul „Harghita”, în care funcționează din anul 2001 Jandarmeria.
Tot în perioada interbelică au fost construite clădirea Băncii Naționale și Biserica Sfinții Apostoli
Petru și Pavel, ca biserică greco-catolică, în stil modernist. Lăcașul de cult și-a început
activitatea în anul 1930. Casa de cultură municipală a fost construită în 1963, patinoarul artificial
„Vákár Lajos” în 1970, Spitalul județean și Policlinica în 1972, Galeria „Nagy Imre” în 1973,
clădirea consiliului județean, casa de cultură a sindicatelor în 1986.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Orașul este situat la altitudinea de 662 m, pe malul râului Olt, în Depresiunea Ciucului.

Climă[modificare | modificare sursă]

Clima în această zonă este rece (zona fiind numită și "Mica Siberie"), verile fiind foarte scurte (2-
3 luni pe an), cu temperaturi între 10°-32 °C în timpul zilei și 2°-15 °C pe timpul nopții, iar iernile
lungi (5-6 luni pe an) și geroase, cu temperaturi frecvent sub -30 °C. Acest fenomen este cauzat
de microclima specifică zonelor dintre munți înalți. În cazul Ciucului, este vorba de bazinul
Ciucului de Mijloc - zona situată între Munții Ciucului și Munții Harghita. Iarna în acestă zonă
aerul rece nu poate să fie dizlocat, rezultând suprapunerea unor straturi de aer rece. Aceeași
cauză este și cea