Sunteți pe pagina 1din 1

Luntrea pe mulți ne cuprindea;

O parte, pânzele -ntindeau,

Alții, puternic împingeau

Vâsla-n adânc. Totul tăcea.

Plecat pe cârmă, chibzuit,

Cârmaciul nostru ne ducea.

Iar eu, de nepăsare plin,

Cântam – când valul, din senin,

De-un vânt năprasnic fu smucit.

Cârmaci, vâslași, toți au pierit.

Doar eu, un cântăreț ascuns,

La țărm, de vijelie dus,

Trecute imnuri le mai cant,

Și-aștern pe -o stâncă și mai zvânt,

În soare, umedul vestment.

S-ar putea să vă placă și