Sunteți pe pagina 1din 7

PARTICULARITĂŢI ALE APLICĂRII PRINCIPIILOR PROCESULUI DE

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISCIPLINA PSIHOLOGIE

Etimologic, termenul de „principiu” provine din lat. „principium” = început, origine, bază,
temei, derivat din „princes” = primul, cel mai mare, cel mai important-cu sensul de început,
conducere. Principiile didactice reprezintă norme sau teze generale care fundamentează teoria şi
practica educativă, care orientează conceperea, organizarea şi desfăşurarea cu succes a
procesului de învăţământ. Ele sunt rezultatul generalizării experienţei pozitive a practicii
educaţionale, care exprimă acele prescripţii, obligaţii, interdicţii şi permisiuni, imperative
referitoare la activitatea profesorului şi, în mod implicit, şi la activitatea elevilor.Dacă sunt
respectate, principiile imprimă eficienţă în activitatea didactică în conformitate cu idealul şi
scopurile educaţiei. Respectarea principiilor didactice presupun în primul rând cunoaşterea lor de
către fiecare profesor în parte, eliminându-se astfel improvizaţiile şi rezolvările spontane,
neproductive în activitatea didactică. În aplicarea principiilor didactice se va proceda, în funcţie
de situaţia didactică si de contextul educational creat într-o manieră creativă, flexibilă, variată. Se
va evita pe cât posibil crearea unui automatism în aplicarea principiilor didactice, care poate să
apară la un moment dat din dorinţa exactităţii, a respectării cu stricteţe a acestora, care poate
conduce la o artificializare a procesului didactic, pierzându-se din vedere aspectele de ordin
formativ.

Principiile didactice generale au caracter:

a. obiectiv-dat de suportul lor ştiinţific;


b. general- aplicabile în toate momentele procesului didactic şi la toate componentele
acestuia, la toate disciplinele, indiferent de nivelul de şcolaritate;
c. sistemic- acţionează în manieră unitară asupra tuturor componentelor procesului de
învăţământ, fiecare principiu didactic intră în interacţiune cu celelalte, alcătuind sistemul
principiilor didactice bazat pe reglare şi autoreglare, prin conexiune inversă; respectarea
unui principiu atrage după sine şi respectarea celorlalte, iar încălcarea unui principiu
generează automat nerespectarea altora;
d. deschis/dinamic- sunt într-o evoluţie continuă, dinamica lor ţine de contextul educaţional
general în care se aplică, dar şi de experienţa fiecărui cadru didactic in parte.
Principiile didactice se referă la acele norme orientative, teze generale cu caracter director, care
pot da procesului didactic un sens funcţional.

Caracterizarea principiilor didactice (Cucoş, 1996,p. 59-66)

1. Principiul integrării teoriei cu practica

- principiu cu caracter general, prevede ca tot ceea ce se însuşeşte în activitatea didactica să


fie valorificat în activitati ulterioare (activitati de învatare sau activităţi materiale)
- impune o intercondiţionare a obiectivelor didactice cu cele ale logicii ştiintei şi cu
cerinţele presupuse de integrarea profesională;
- se poate aplica în 2 direcţii:
- in vederea folosirii datelor asimilate la un moment dat, ca antecedente pentru rezolvarea
unor sarcini teoretice ulterioare (rezolvarea de probleme, aplicarea unor reguli în alte
contexte etc.)
- in vederea prelungirii activităţii de însuşire de cunoştinţe sau dobândire de deprinderi în
activităţi concrete, adica prelungirea lui „a şti” în „a şti să faci”, a şti să fii, a şti să fii şi să
devii.
- acest principiu ne invita la un dialog permanent între teoretic si practic.
- este o modalitate de sporire a cunoasterii si a experientei.
- în plan practic – acest principiu didactic poate fi respectat de educatori prin: corelări,
exemplificări, supunerea elevilor la exersari, exercitii, ncitarea elevilor la cercetare
stiintifica în cercuri aplicative, interpretarea unor fenomene sociale, rezolvarea de
probleme
- precesari si modelari care trimit la situaţii reale (mai greu de înteles altfel)
- punerea elevilor în situatia de a initia si coordona o actiune (pentru a-si da seama de
dificultatile reale) etc.

2. Principiul respectarii particularitatilor de vârsta si psihoindividuale

- Este principiul lui Comenius şi Rousseau, întrucât regula de aur se traduce în “educaţia
este în conformitate cu natura” (în sensul exprimat de J.A. Comenius după care e indicat
să luăm lecţii de la grădinarul care nu forţează natura, iar în sensul lui Rousseau, acesta
precizează faptul că suntem obligaţi să respectăm natura interioară a copilului, să plecăm
de la acesta).
- Are 2 dimensiuni:
- a) se bazeaza pe relaţia psihologica între învăţare si dezvoltare.
- b) respectarea particularitatilor individuale. Astfel, fiecare om este o individualitate
irepetabilă care reclamă un tratament individualizat (nu o uniformizare). Operatiile
mintale si trăsăturile se conturează diferit, în funcţie de individ

- se bazează pe relaţia psihologică dintre învăţare şi dezvoltarea fiinţei umane;


- se dimensioneaza conţinutul instruirii în consens cu posibilităţile psihice de vârstă şi
individuale ale elevilor;
- accesibilizarea cunoştinţelor nu presupune renunţarea la efort din partea elevului sau
neimplicarea acestuia în actul de învăţare, ci facilitarea acesteia;
- se pleaca de la premisa ca orice educabil este o entitate unică şi irepetabilă;
- J.J.Rousseau: educaţia trebuie să respecte natura interioară a copilului
- Sarcina de învăţare supusă spre rezolvare elevilor să se situeze în zona proximei
dezvoltări
3. Principiul sistematizarii si continuitatii în învăţare

- învăţarea durabilă este realizată într-o ordine logică şi se desfăşoară într-o manieră continuă
fără salturi şi întreruperi;
- învăţarea este cumulativă, iar procesul de invatare este un act de sistematizare, care
integreaza noile cunoştinţe în sisteme cognitive existente;
- Sistematizarea cunoştintelor presupune o ordonare a informaţiilor conform unei logici a
actului de învăţare, a disciplinei religie, predarea integrată a informaţiilor şi conexarea
acestora;
- Continuitatea în învăţare presupune înlănţuirea armonioasă a temelor, noţiunilor, principiilor,
regulilor, explicaţiilor astfel încât să se creeze un continuum în învăţare, o legătură între ceea
ce s-a însuşit până la momentul respectiv şi, în acelaşi timp, să se prefigureze viitoarele
cunoştinţe;
Continuitatea permite fixarea materiei predate şi consolidarea cunoştinţelor în timp

- Acest principiu comporta 2 laturi:


a) realizarea sistematizarii cunostintelor

b) asigurarea continuitatii în predare – învatare

Sistematizarea cunostintelor: - asigurata de logica interna a disciplinei – presupune:

 predarea integrata a informatiilor


 conexarea si corelarea informatiilor
 înlantuirea armonioasa a temelor, notiunilor, principiilor, regulilor, explicatiilor
 ractic, principiul asigura integrarea notiunilor si ideilor în sisteme explicative complexe
(elevul va fi capabil – în timp, pe parcursul învatarii - sa explice coerent si sistematic
realitatea).

4. Principiul participării active şi conştiente a elevului în învăţare

- Elevii participa singuri la aflarea cunoştintelor pe care profesorii le predate la un moment


dat.Activizarea elevilor cere implicarea în predare şi mentinerea lor într-o încordare
placută, trezie intelectuala, dorinţa de a căuta singuri soluţiile adecvate la propunerea de
situaţii-problema de către professor (dificultati teoretice / practice).
- Se poate ajunge la aceasta stare (de activizare) acordând elevilor încredere si autonomie de
gândire deoarece prin participarea sa activa, elevul traieste efectiv fenomenul cunoasterii
solicitându-si
- gândirea, inteligenta, imaginatia, creativitatea, memoria, capacitatea de a sesiza si rezolva
problemele.
- participarea activă a educabilului in procesul didactic înseamnă a se implica, a se
manifesta pozitiv, prin efort personal, intens în activitatea de învăţare;
- participarea conştientă se referă la înţelegerea clară şi profundă a sensului conţinutului
instruirii;
- a înţelege înseamnă relizarea de asociaţii între ideile noi şi cele vechi, integrarea noilor
cunoştinţe în structuri cognitive anterior existente, interpretarea critică a ceea ce se învaţă,
prelucrarea personală a materialului învăţat, dezvoltarea capacităţii de argumentare, de a
aplica în practică cele învăţate, dezvoltarea capacităţii de transfer, găsirea de soluţii la
problemele propuse etc.
- solicită antrenarea participativă a elevilor la lecţie prin implicare directă în predare;
- elevul traieşte efectiv fenomenul cunoaşterii solicitându-şi gândirea, inteligenţa,
imaginaţia, creativitatea, memoria, capacitatea de a sesiza si rezolva problemele etc.;
- activizarea elevilor cere implicarea în predare şi menţinerea lor într-o stare de tensiune
intelectuală;
- învăţarea conştientă este opusă învăţării mecanice

5. Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor

- învăţarea temeinică constă în calitatea ei de a produce rezultate consistente.


- învăţarea temeinică este opusa superficialităţii / învăţării în asalt / lucrului de mântuială.
- este o învăţare profundă şi de durată
- temeinicia învăţării depinde şi de dimensiunea practică a învăţării.

Ce va face profesorul ?

- îl învata pe elev cum sa înregistreze mesajul si cum sa-l reactualizeze


- va repeta în clasa pentru a face legaturi suplimentare.
- va exercita un control de calitate si o apreciere scolara pe masura, pentru a stimula
cunoasterea si interesele, convingerile, motivatiile si tonusul intelectual.

6. Principiul intuiţiei (corelaţiei/unitatii dintre senzorial – raţional, dintre concret –


abstract)

- valorificarea experientei de cunoastere senzorială a elevului si cuplarea acesteia cu


abstractizarea (intuiţio =a privi, a observa realitatea nemijlocită).
- predarea şi învatarea folosesc acest principiu deoarece: caracterul concret al gândirii elevului
explică de ce acesta asimilează mai uşor materia de învăţat dacă îi este solicitată intuiţia
sensibilă,
- deoarece intuiţia este solicitată şi de nevoia de a surprinde legăturile subtile ale
evenimentelor şi de a evidenţia caracteristicile. Practic îi ceri elevului să spuna ce crede el
despre ceva anume ? ce impresie are ? cum îi apar lucrurile ?
- valorificarea pedagogică a unei bogate experienţe cognitive apelând la: ilustrari /
exemplificări, corelari ale denumirilor cu diverse imagini / reprezentări grafice, cuplarea
învatarii teoretice cu aplicaţia practica.
- studierea obiectelor, fenomenelor, proceselor prin intermediul simţurilor care realizează
cunoaşterea senzorială a realităţii ca punct de plecare spre cunoaşterea logică, raţională
contribuind la înfăptuirea unităţii între senzorial şi logic;
- se realizează prin intermediul percepţiilor şi al reprezentărilor, deci al imaginilor, care sunt
acte psihice de reconstrucţie a realităţii care stau la baza cunoaşterii raţionale, sub formă de
noţiuni, judecăţi, raţionamente.\
- Comenius: totul se va preda intuitiv
- J.Locke: nimic nu există în intelect dacă mai întâi nu a existat în simțuri.
- J.Piaget: îmbinarea echilibrată a imaginii, cuvântului şi a elementelor logico-matematice
reprezintă esenţa intuiţiei pentru o învăţare eficientă;

- 3 modalităţi de folosire a mijloacelor intuitive în actul didactic:


a. ca izvor al învăţării;
b. ca exemplu;
c. ca bază pentru noi generalizări
7. Principiul conexiunii inverse (retroacţiunii/feed-back-ului)

- mecanism de reglare a proceselor de comunicare didactica;


- reglarea complexă (retroacţiune pozitivă) cu accent pe reuşită;
- reglarea simplă (retroacţiune negativă) evidenţiază aspectele negative, lipsa
comportamentului aşteptat, disfuncţiile, dificultăţile, şi erorile;
- are rol de comandă, de control şi de ameliorare.