Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Facultatea de Istorie și Filosofie


Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra

LEADERSHIPUL LUI SADDAM HUSSEIN

Scopul lucrării

Prezenta lucrare are ca scop principal prezentarea și analizarea tipului de leadership


adoptat de Saddam Hussein, bazat pe o relevare a factorilor de natură sociologică, psihologică,
politică, istorică, emoțională și ideologică care au influențat parcursul liderului irakian atât în
politica internă, cât și cea externă.

Irak- prezentarea contextului istoric și politic din secolul XX

În anii de după Primul Război Mondial, în Orientul Mijlociu iau naștere două tendințe
ideologice, care, în aparență păreau a fi contrare, în esență, urmăreau același scop: eliberarea
popoarelor arabe de sub dominația străină. Se dezvoltase, tot mai pregnant, un soi de naționalism
teritorial, în rândurile statelor orientale, pe măsură ce acestea se implicau în lupta pentru
independența deplină față de Marea Britanie și Franța. Această luptă urmărea crearea unei
identități naționale, fapt susținut de ambițiile și rivalitățile dintre liderii naționali. A două tendință
care ia amploare și se sădește în mentalul colectiv, este aceea a unității arabe, a ideii unui singur și
mare popor, fapt care ar asigura autoapărarea și resurgența arabă. În contextul renașterii
naționalismului arab, pe parcursul secolului XX, Irak va suferi varii transformări, nu doar de ordin
politic și social, dar și ideologic. Imediat după destrămarea Imperiului Otoman, și, în urma
schimbării dinamicilor sistemului internațional, în 1922, Irak intră sub tutelă britanică, dând
naștere proiectului shariffului Hussein- construirea unui regat arab întins în toată regiunea- proiect
ce urma a fi pus în practică prin implicațiile Regatului Unit. În urma unor revolte și mișcări de
rezistență ale șiitilor împotriva străinilor, Irak va fi transformat într-un fel de stat-națiune, construit
după model european, având ca suveran pe regele Faysal I (unul dintre fiii shariffului din Mecca),
fiind aflat sub administrație engleză. 1

1
Albert, HOURANI, Istoria popoarelor arabe, Editura Polirom, Iași, 2015, pag. 271-273
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
Dominația minorităților arabe sunnite în aparatul de stat irakian, precum și votarea Codului
Naționalității Irakiene, în 1924, de către Adunarea Constituantă Irakiană, avea să deschidă
drumul către emergența partidului Ba'as, iar în anii '70, către instaurarea regimului lui Saddam
Hussein. Până în 1932, când și-a obținut independența, Irak s-a confruntat cu o serie de probleme
interne de natură politică, de la lovituri de stat, la detronarea regelui Faysal sau la incertitudine și
instabilitate politică. În 1949 este înființată ramura irakiană a Partidului Ba'as (fundamentat pe
resurgența arabă- idee vehiculată de ideologii Salah al-Bitar și Michel Aflaq),2 în contextul
conflictului arabo-israelian, partid ce va începe să se afirme pe scena politică, începând cu 1952,
odată cu problemele legate de chestiunea naționalizării industriei petroliere și de Tratatul Anglo-
Irakian. Inițial, format atât din militari, cât și din civili șiiți, după 1958, concomitent cu abolirea
monarhiei și instaurarea republicii în Irak, neînțelegerile dintre cele două facțiuni aveau să ducă
la o schismă în interiorul organizației, Ba'as devenind sunnit, iar idealul arab, o chestiune pur
sunnită.

Saddam Hussein (biografie sumară)

Născut la 28 aprilie 1937, în satul Al-Aujam, lângă Tikrit, într-o familie modestă, Saddam
Hussein s-a confruntat, încă din copilărie, cu varii probleme ce aveau să îl modeleze și să îl
transforme într-unul dintre cei mai temuți lideri din lumea arabă. Rămas fără tată și fiind nevoit să
se ocupe de gospodărie, Saddam Hussein adună frustrări, fapt ce l-a determinat să-și părăsească
satul natal și să plece în Bagdad, pentru a se înscrie la școală. Rezultatele slabe înregistrate la
școală l-au împiedicat pe acesta să fie admis la Academia Militară, ale cărei cursuri dorea să le
urmeze. În schimb, Bagdadul i-a oferit ocazia de a se implica în diferite acțiuni violente îndreptate
împotriva dominației străine, mișcări sociale ce, ulterior, vor degenera în lupte de stradă. La vârsta
de douăzeci de ani, prin intermediul unchiului său Hussein ( gazdă și îndrumător, în Bagdad), intră
în contact cu reprezentanți baasiști, precum și cu ideologia panarabă. În încercarea de a-l deturna
de la putere pe Abd-el Karim Kassem, cu ajutorul unui comando, Saddam Hussein asistă la eșecul
loviturii de stat, fiind nevoit să fugă în Egipt.

2
Pierre-Jean, LUIZARD, Modernizarea țărilor islamice, Editura Artemis, București, 2008, pag. 82-83
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
Șederea la Cairo i-a oferit ocazia de a studia dreptul, precum și să devină unul dintre
membrii de bază ai biroului local al Partidului Ba'as din Egipt. În februarie 1963 revine în Irak, în
urma deturnării generalului Kassem de la putere, dar și în contextul formării unui nou guvern
irakian de orientare baasistă. O nouă lovitură de stat, câteva luni mai târziu, a condus la scoaterea
în afara legii a partidului și la arestarea lui Saddam. Eliberat în 1966, Saddam Hussein, alături de
alți membri ai Ba'as au pus la cale o lovitură de stat, iar, în iulie 1968, partidul preia puterea în
stat. Hassam al-Bakr devine președinte, iar Saddam Hussein, unic vice-președinte. Luptele interne
din partid i-au asigurat acestuia mecanismele de a prelua puterea și de a trasa noile direcții politice.
Reformele interne - naționalizarea industriei extractive, reforma politicii sociale sau educaționale-
au condus, în zece ani, la consolidarea poziției politice a lui Saddam, astfel, în 1979, acesta devine
lider unic. Saddam a rămas la putere în ciuda dezastruosului război împotriva Iranului (1980-
1988), și apoi a Războiului din Golf din (1990-1991), care au adus un declin serios în condițiile de
viață și condițiile umanitare din Irak. În timpul Războiului din Golf, pentru a-și atrage simpatia
maselor arabe și musulmane din regiune, Saddam a lansat 60 de rachete contra
teritoriului Israelului. Dictatura și tendințele expansioniste (Războiul Irako-Iranian, 1980-1988,
sau episodul Războiului din Golf, 1990-1991, soldat cu anexarea Kuwaitului) aveau să conducă,
treptat, la degradarea regimului și la ruinarea statului Irak. Căderea URSS, sfârșitul Războiului
Rece și hegemonia americană, aveau să își pună amprenta, pregnant, asupra Irakului, astfel, ce
părea a fi o perioadă de apogeu pentru nouă republică, s-a transformat în eșec.3

După invazia Irakului din 2003, Saddam a fost răsturnat de la putere, a reușit să se ascundă
vreme de opt luni, până ce a fost capturat în ascunzătoarea subterană unde se afla, lângă localitatea
natală Tikrit, la data de 13 decembrie 2003. După capturarea sa de către armata
americană, Saddam a fost predat tribunalului penal irakian care l-a condamnat pe 5
noiembrie 2006 la moarte iar pe 26 decembrie 2006 verdictul a fost confirmat. Sentința a fost
executată pe 29 decembrie 2006 în timpul nopții prin spânzurare și a pus capăt vieții dictatorului
irakian.

3
Bernd, JORDAN, Alexander, LENZ, 100 de personalități ale secolului/ politicieni, tradusă în română de Dragoș
Dinulescu, Editura ALL, București, 2000, pag. 100-101
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
Factorii politici și ideologici care au stat la baza leadershipului lui Saddam
Hussein

Saddam Hussein a fost unul dintre ultimii mari dictatori ai secolului XX, dar nu ultimul în
ceea ce privește egoismul, cruzimea sau dorința morbidă pentru putere. A crescut repede, ca Stalin
și Mao, din interiorul unui partid politic progresist și secular.4

Când Saddam avea doar 10 ani, a fost impresionat de o vizită a unui văr de al lui care știa
să citească și să scrie. El și-a confruntat familia în legătură cu dorința lui de a deveni educat, dar
părinții lui nu au fost de acord. Astfel, Saddam a fugit de acasă, mergând la unchiul său maternal
Kairallah, în Takrit. Kairallah urma să devină nu numai tatăl lui Saddam, ci și mentorul său
politic. Kairallah a luptat împotriva Marii Britanii în războiul din Irak, în 1941 și a petrecut 5 ani
în închisoare pentru acțiunile sale de natură naționalistă. El l-a fascinat pe tânărul Saddam cu
povestiri despre rudele sale, care și-au dat viața pentru cauza irakienilor naționaliști, luptând
împotriva invadatorilor străini. Kairallah, care mai târziu a devenit guvernator al Bagdadului, a
modelat viziunea lui Saddam Hussein asupra lumii, alimentându-i ura față de străini.

Saddam a fost cufundat în istoria arabă și în ideologia baasistă când a călătorit cu unchiul
său în Bagdad pentru a-și continua studiile. Școlile, un focar de naționalism arab, l-au ajutat să
își confirme orientările politice. În 1952, când Saddam avea 15 ani, Nasser a condus revoluția
Free Officer în Egipt și a devenit un erou pentru tânărul Saddam și pentru colegii săi. Ca lider
activist al panar-abismului, Nasser a devenit un model idealizat de Saddam, sedimentându-se în
mintea tânarului ideea conform căreia numai printr-o confruntare curajoasă cu puterile
imperialiste, naționalismul arab se poate elibera de cătușele Occidentului.5

4
„The blundering dictator”, The Economist, 4 ianuarie 2007, https://www.economist.com/middle-east-and-
africa/2007/01/04/the-blundering-dictator, data accesării 29 ianuarie 2019.

5
MacFarquhar, Neil, „Saddam Hussein, Defiant Dictator Who Ruled Iraq With Violence and Fear, Dies”, The New
York Times, 30 decembrie 2006, https://www.nytimes.com/2006/12/30/world/middleeast/30saddam.html, data
accesării 29 ianuarie 2019.
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
La vârsta de 20 de ani, intră în contact direct cu reprezentanții baasiști, precum și cu
ideologia panarabă, lucru care îi influențează concepțiile legate de sfera politică și îi alimentează
dorința de a crea un stat irakian superior celorlalte state arabe, care poate concura cu Occidentul.

În timpul anilor 1970, un interludiu relativ pașnic, când Saddam exercita un control real ca
adjunct al unui președinte slab, zeci de proiecte ambițioase inițiate de el, au creat rapid o
infrastructură de primă clasă a căilor de autostradă, a liniilor electrice și a serviciilor sociale.
Irakienii puteau să pretindă în mod corect că averea lor națională a fost folosită pentru a crea o
clasă mijlocie de dimensiuni mari, subvențiile generoase venite de la stat ridicând chiar și cei
foarte săraci cetățeni la nivelul clasei mijlocii.

Această implicare asiduă a liderului în modernizarea societății irakiene îi crește


popularitatea atât în plan intern, cât și extern, arabii de pretutindeni admirându-l pentru viziunea
sa bazată pe progresul și dezvoltarea societății. Saddam își imagina cum el este cel care reușește
să transforme populația irakiană. El credea că tinerii trebuie să fie’’modelați’’pentru a ‘’proteja
viitorul’’ și că toți copiii irakieni trebuie transformați într-o ‘’lumină radiantă care va
elimina’’înapoierea cu care se confruntă familia tradițională.6

Avem,deci, în față imaginea unui lider axat pe dezvoltarea statului său în scopul
îmbunătățirii imagii naționale în plan international, dar și a imaginii lui ca om al statului capabil
și vizionar. Puternica dorință de a depăși atât Vestul, cât și celelalte țări arabe bine dezvoltate l-au
transformat în primă fază într-un model pentru populația irakiană, cât și pentru restul arabilor care
credeau în viziunea și visul său de a crea o lume arabă unită.

Caracterul ambițios și perseverent al liderului irakian era alimentat de complexul de


inferioritate pe care acesta îl avea față de Occident, cu precădere față de SUA, lucru care a stat la
baza multor alegeri greșite pe care acesta le-a făcut în timpul mandatului său ca președinte și care
au dus la distrugerea graduală atât a imaginii sale ca lider suprem, dar și a statului pe care a încercat
să il dezvolte.

6
MacFarquhar, Neil, op.cit., data accesării 29 ianuarie 2019.
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
Această latură a lui Saddam, concentrată pe ajutorarea celorlalți dispare relative rapid,
făcând loc celei bazate pe ideologia Baasistă și influențată de modelul altor dictatori pe care
Saddam Hussein îi idolatriza. Se propagă, astfel, latura violentă și mesianică a liderului de a-și
potoli setea de putere.

Saddam Hussein înțelegea adevărata valoare a terorii în interiorul statului. Saddam a


construit un aparat polițienesc elaborat și masiv, cu un număr de 100.000 de agenți și trupe
paramilitare, care atomizează în mod efectiv orice posibilitate de opoziție politică prin frică.
Existau mai multe forțe de securitate specializate pentru a detecta potențialele amenințări din
partea populației generale, a corpului oficial al armatei, a elitei partidului Ba'ath, a spionilor străini
și a examinatorilor ONU și a forțelor de securitate. Șapte divizii ale gărzilor republicane protejează
statul, iar unități ale gărzilor republicane speciale îl protejează pe Saddam însuși. În plus, zeci de
mii de Fedayeen Saddam, sau "mucenicii lui Saddam", fanatici loiali, recrutați din regiunea din
jurul orașului natal al lui Saddam, Tikrit, pot fi aruncați în orice luptă pentru a proteja regimul,
fiind dispuși să înfrunte orice pericol pentru conducătorul lor.

Factorii sociologici și psihologici care au stat la baza leadershipului lui Saddam


Hussein

Conexiunile familiale și tribale sunt supreme.7 Ele sunt prioritare ideologiei. Ele vin
înaintea angajamentului față de statul-națiune, înaintea oricărui tip de angajament. Saddam
Hussein înțelegea asta. De aceea, într-un anumit moment, el a transferat puterea de la Partidul
Baas, care l-a pus la putere, familiei sale, pentru că a decis că în familie se poate încrede, și nu în
partidul care l-a ridicat în funcție. El a slăbit partidul și a întărit familia, și aceasta a fost situația
din Irak pe toată perioada când el a fost lider. Cel de-al doilea fiu este capul temutului sistem de
securitate. Primul său fiu conducea toate tipurile de comitete din țară. Fratele lui se ocupa de
sistemul de securitate, verișorii lui aveau poziții cheie în armată. Persoanele care vin de la Al Awja
se află în alte poziții în armată. Persoanele care veneau din Tikrit, sau de lângă Al Awja, se aflau
în alte poziții. Era o piramidă a relațiilor, tribală și familială. Și de această piramidă depindea

7
„The Leadership Secrets of Saddam Hussein”, http://baltimorechronicle.com/saddam_feb02.shtml, data accesării
30 ianuarie 2019.
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
Saddam. Acești oameni îi erau loiali pentru că ei credeau că dacă Saddam reușește, vor reuși și
ei.

Traumele din copilărie, lacunele uriașe în materie de cunoștințe, complexele de


inferioritate, dorința de a deveni un actor de rang mondial, paranoia pe care o dezvoltă pe parcursul
vieții și scepticismul față de absolut orice om cu care intra în contact, îl fac pe Saddam Hussein să
se înconjoare doar cu oamenii alături de care se simțea confortabil, anume familia sa.

Acest cerc restrâns de sfătuitori nu a făcut decât să îi alimenteze setea de putere și să îl facă
să creadă pe liderul irakian că el nu a greșit niciodată, vina fiind mereu a inamicilor fie din
interiorul statului, fie din mediul internațional. Cu cât se simțea mai amenințat, cu atât devenea
mai periculos, motiv pentru care nimeni nu îndrăznea să îl contrazică. De aici reiese neputința
liderului de a-și asuma faptele, lucru care împiedică dezvoltarea lui în materie de leadership.

De asemenea, lacunele uriașe în materie de cunoștințe se regăseau și în rândul familiei sale


care ajunsese să ocupe funcții de anvergură în stat. Nu este întâmplător faptul că Saddam Hussein
a supraviețuit mai mult de două decenii în postura de lider al națiunii sale în această zonă
tumultoasă a lumii. În timp ce este condus de vise de glorie, iar perspectiva sa politică este îngustă
și distorsionată, el este un tactician, cu un adevărat exercițiu al răbdării. Capabil să iși justifice
faptele de agresiune extremă pe baza unor nevoi revoluționare, dacă agresiunea sa nu este
acceptată, Saddam și-a dezvoltat un obicei de a aștepta pentru un moment viitor care sa fie potrivit
pentru a-și atinge destinul revoluționar. Atfel, setea sa pentru putere nu este diminuată de aceste
perioade de așteptare, ci doar deviată pentru moment.

Saddam Hussein este un om politic nemilos și calculat care va întrece orice limită impusă
pentru a-și atinge obiectivele. Dar el nu este un martir și supraviețuirea lui în acestă luptă pentru
putere - cu demnitatea lui intactă - este prioritatea sa cea mai înaltă.8

Un conducător pragmatic revoluționar auto-proclamat, Saddam nu își dorește un conflict


în care Irakul va fi grav afectat și statutul său ca lider distrus. Reticența consilierilor lui Saddam
de a dezaproba politicile lui contribuie la potențialul de calculare greșită a riscurilor, aceștia nefiind

8 Jerrold M. Post, Saddam Hussein of Iraq: A Political Psychology Profile


Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
în măsură să facă contribuții semnificative la acuratețea evaluării lui Saddam a situației politice /
militare a Irakului. Începând cu membri ai tribului și ajungându-se la cei doi fii ai săi, nimeni nu
îndraznea să îl confrunte pe conducătorul suprem în chestiuni ce țineau de luarea deciziilor.

Bazându-se în principal pe tactică și oportunitate și nu pe o strategie pe termen lung,


Saddam Hussein ajungea să ia deciziile de unul singur, ghidându-se pe intuiție și chiar pe unele
vise care a doua zi erau transformate în dictate. Neînțelegând ce se întâmplă în afara lumii arabe
și refuzănd să aibă contact cu realitatea din exteriorul bulei pe care și-a creat-o in stat, majoritatea
deciziilor sale in materie de politică externă erau fundamentate pe ambiții politice, rivalități și
complexe de inferioritate alimentate de scepticism la adresa Occidentului.

Momentul trădării celor doi gineri ai săi, provoacă o destabilizare uriașă pentru Saddam
care iși restrânge și mai mult cercul, sentimentul său de nesiguranță și paranoia amplificându-se.
Prin urmare, populația irakiană a avut cel mai mult de suferit din cauza instabilității liderului.

Singura limbă pe care Saddam Hussein o înțelegea era limbajul puterii. Fără demonstrarea
dorinței sale de a folosi forța, în ciuda faptului ca sancțiunile din mediul internațional mușcau
adânc din prosperitatea țării, Saddam era destul de capabil să-și pună populația într-o perioadă
susținută de greutăți. Dacă el credea că supraviețuirea sa ca actor politic pe scena mondială este
amenințată, Saddam putea să răspundă cu agresiune nestăpânită, folosind toate armele și resursele
pe care le avea la dispoziția sa, ceea ce ar fi fost cu siguranță un act final tragic și sângeros.

Aparatul propagandistic a fost unul din elementele de bază ale dorinței crescânde a liderului
de a avea control suprem asupra populației, de a știi tot ce se întamplă în stat și, implicit, de a-și
hrăni stima de sine. Această popularitate internă, cât și externă i-a dat avânt în completarea
visurilor sale de unificare a lumii arabe și de a deveni un actor cheie în jocurile mondiale. Ieșit
victorios dintr-un război de opt ani cu Iran si zdrobind cu success o revolt kurdă, acest fiu orfan de
tată, crescut de rude înstărite, conducea Irakul de două decenii deja. Saddam și-a eliminat toți
rivalii, a îmblânzit majoritatea agitată de șiiți și a pus la conducerea statului doar oamenii săi de
încredere. Muzee, spitale, parcuri și orașe întregi purtau numele său. Și apoi a distrus totul odată
cu invadarea Kuweitului, micul emirat vecin și bogat, pe 2 august 1990. Întrebat mai târziu, după
ce a fost capturat într-o "gaură de paianjen" de către invadatorii americani, de ce a făcut acest lucru,
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
Saddam a spus că a făcut asta pentru că Kuweitul era în mod drept provincia a 19-a a Irakului.
Apoi, cu o ușoară nazalizare a vocii, a spus: "Când îmi vine o idee în cap, acționez. Așa sunt eu.’’9

Din răspunsul lui reiese încă o data caracterul tactic si nu strategic, bazat pe acționarea din
instinct, nefondată uneori și care în loc să îi aducă success, îl împiedică în parcursul atingerii
scopului final, și anume crearea unui profil de lider imbatabil.

CONCLUZII

Statul irakian pe care Saddam l-a creat a fost desființat, dar cu o asemenea cruzime încât
politica mai largă pe care a construit-o a început să se destrame. În acest timp, se crăpau cu forță
tot mai mare componentele sunnite, șiite și kurde, apărând un slogan pe zidurile Bagdadului: "Mai
bine tirania lui Saddam decât haosul Americanului." În captivitate și apoi în timpul unui proces
dezordonat, ocărâtul dictator a început să-și recâștige statura printre constituenții săi principali
sunniți. Sordiditatea spânzurării sale și suprapunerea acesteia cu ziua sărbătorii musulmane a
sacrificiului – contrastând calmitatea liderului înainte de moarte - au întărit sentimentul sunniților
de victimizare în mâinile a ceea ce mulți văd ca un regim sectar de tip marionetă. În ultimul său
contact cu lumea sub forma unei comunicări, o scrisoare eliberată în urma condamnării sale pentru
crime împotriva umanității, el a adoptat rolul de martir al națiunii, chemând într-un mod nobil
irakienii să se unească și să ierte invadatorii pentru nebunia liderilor lor.

Saddam Hussein este cel mai metodic lider arab al secolului XX. E organizat. E un visător.
Și, de asemenea, a avut susținători. Era popular. Dar Saddam Hussein este un planificator. Și a
afectat atât de mult Orientul Mijlociu încât trebuie să-l înțelegem.

Primul lucru pe care trebuie să-l reținem este că Saddam Hussein a petrecut 20 de ani
creându-și o personalitate, o imagine pentru sine. Și odată războiul din Golf, adversarii lui au făcut
același lucru - i-au creat, desigur, o personalitate complet diferită. Deci, trebuie să parcurgem tot
ceea ce a creat Saddam și ceea ce au creat adversarii săi pentru a ajunge la persoana reală. Persoana
reală nu are nici o ideologie. Acesta este cel mai important lucru de reținut despre Saddam Hussein.

9
„The blundering dictator”, The Economist, 4 ianuarie 2007, https://www.economist.com/middle-east-and-
africa/2007/01/04/the-blundering-dictator, data accesării 31 ianuarie 2019.
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
Saddam Hussein prefera realpolitikul. El a vrut să conducă Irakul în secolul XX, dar dacă asta ar
însemna eliminarea a 50% din populația Irakului, era dispus să o facă. Saddam avea o misiune :
trebuia să conducă Irakul și să facă din acesta un model de urmat pentru țările arabe, să le atragă
sub conducerea lui atfel încât el să fie unicul lider arab din timpurile moderne.

Leadershipul lui Saddam Hussein a fost unul bazat pe tactică, pe vise mari, pe perseverența,
pe o voință și concentrare incontestabilă. Insă, dorința mult prea puternică pentru dominație, pentru
putere, alături de factorii de natură ideologica, politcă, psihologică și sociologică care i-au format
caracterul, au înclinat balanța în sens invers: Un lider cu un adevărat potential de dezvoltare s-a
transformat treptat într-un dictator temut, cu tentații politice nejustificate, urmărit de imense
complexe de inferioritate și un puternic sentiment de neîncredere în oameni.

Vedem, deci, cum aspirațiile înalte din începutul carierei, se transformă în decursul anilor
într-un unic scop : supraviețuirea alimentată de perseverența specifică liderului.

Acest ‘’nebun al Orientului Mijlociu’’ 10, lăsând la o parte atrocitățile pe care le-a inițiat, a
fost un organizator înainte de toate, un vizionar care, în acea parte a lumii care nu mai avusese
contact cu așa ceva, a reușit, totuși, să strălucească în comparație cu alți lideri arabi.

Bibliografie

1. Albert, HOURANI, Istoria popoarelor arabe, Editura Polirom, Iași, 2015, pag. 271-273
2. Pierre-Jean, LUIZARD, Modernizarea țărilor islamice, Editura Artemis, București, 2008,
pag. 82-83
3. Bernd, JORDAN, Alexander, LENZ, 100 de personalități ale secolului/ politicieni, tradusă în
română de Dragoș Dinulescu, Editura ALL, București, 2000, pag. 100-101
4. „The blundering dictator”, The Economist, 4 ianuarie 2007, https://www.economist.com/middle-
east-and-africa/2007/01/04/the-blundering-dictator, data accesării 29 ianuarie 2019
5. MacFarquhar, Neil, „Saddam Hussein, Defiant Dictator Who Ruled Iraq With Violence and Fear,
Dies”, The New York Times, 30 decembrie 2006,

10
Jerrold M. Post, Saddam Hussein of Iraq: A Political Psychology Profile
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Studii de Securitate, RO, anul II
NAE Patricia-Alexandra
https://www.nytimes.com/2006/12/30/world/middleeast/30saddam.html, data accesării 29
ianuarie 2019
6. „The Leadership Secrets of Saddam Hussein”,
http://baltimorechronicle.com/saddam_feb02.shtml, data accesării 30 ianuarie 2019
7. Jerrold M. Post, Saddam Hussein of Iraq: A Political Psychology Profile