Primul Război

Colegiul Național ,,Mihai

Eminescu’’ Mondial

Bundă Ciprian Daniel

-CLASA A IX-A E -
 Cuprins

Capitolul 1: Cauza Războiului...............................................................................2

Capitolul 2: Mobilizare și chemarea la arme.......................................................4
Capitolul 3: Desfășurarea Războiului...................................................................7
3.1 Frontul de Vest..............................................................................................7
3.2 Frontul de Est................................................................................................9
Capitolul 4: Revoluția Rusă.................................................................................11
Capitolul 5: Intrarea Statelor Unite în război....................................................13
Capitolul 6: Sfârșitul Războiului.........................................................................15
Bibliografie..........................................................................................................16

1
 Capitolul 1: Cauza Războiului

În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului

austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-
bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susținuți de Mâna
Neagră, o societate secretă fondată de naționaliști pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei.
Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care deja exista în Europa. Rebeliunile de
la Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand au fost instigate de
minoritatea sârbă, care era nemulțumită de anexarea în 1908 a Bosniei și Herțegovinei de
către Imperiul Austro-Ungar, ca și de invadarea și ocuparea violentă a provinciei de către
același imperiu, în 1878.

Asasinarea lui Franz Ferdinand dintr-un desen din presa vremii

Deși acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război
Mondial, cauzele reale trebuie căutate în deceniile premergătoare, în rețeaua complexă de
alianțe și contrabalansări care s-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma
înfrângerii Franței și a proclamării Imperiului federal german (Al II-lea Reich), sub conducerea
„cancelarului de fier”, Otto von Bismarck, în 1871.

2
 Gavrilo Princip - asasinul lui Franz Ferdinand, cauza imediată a declanșării războiului.

Cauzele Primului Război Mondial constituie o problemă complicată din cauza

multitudinii factorilor implicați, între care: naționalismul, disputele anterioare nerezolvate,
precum lipsa surselor de materie primă și de piețe de desfacere pentru industria central-
europeană, sistemul de alianțe, guvernarea fragmentară, întârzieri și neînțelegeri în
comunicația diplomatică, cursa înarmărilor etc.
Cauza principală a Primului Război Mondial a fost refuzul imperiilor de a acorda
populațiilor lor dreptul la auto-determinare. Bosnia a fost anexată de către Imperiul Austro-
Ungar în 1908, în disprețul sentimentelor sau dorințelor populației, Austro-Ungaria însăși
fiind deja, la acel moment, un stat multi-etnic în care numeroase minorități erau dominate
de o clică de nemți și unguri. La fel cum românii transilvăneni aflați sub opresiunea austro-
ungară priveau cu speranță de ajutor spre românii deja liberi din regatul României, tot așa și
sârbii din Bosnia și din restul Imperiului Austro-Ungar priveau cu speranță spre frații lor din
regatul independent al Serbiei.
Monarhia habsburgică se baza mai mult pe forță împotriva popoarelor care trăiau în
interiorul statului multinațional austro-ungar, decât pe loialitatea acestor popoare, și la
începutul secolului al XX-lea această loialitate, în mod vădit, se dilua. Popoarele aflate în
interiorul imperiilor multinaționale erau nemulțumite de frontierele existente la acel
moment, precum și de modul în care aceste frontiere erau menținute prin instituții politico-
statale conservatoare. De altfel, unul dintre puținele câștiguri obținute în urma Primului
Război Mondial a fost chiar acest drept al popoarelor la autodeterminare. În epocă,
observatorii avizați considerau că aristocrații care conduceau Imperiul Austro-Ungar
promovau politici expansioniste nebunești, care erau contra propriilor lor interese: imperiul
gemea deja sub greutatea propriilor contradicții și a frustrării minorităților oprimate, în timp
ce conducerea îngloba Bosnia-Herțegovina, o altă provincie cu populație diversă religios și
etnic.

3
 Capitolul 2: Mobilizare și chemarea la arme

În ziua de 28 iulie 1914, Austro-Ungaria, după o rivalitate ce durase ani întregi, a

declarat război Serbiei. Franța și Rusia s-au mobilizat imediat ca răspuns la mobilizarea
austriacă. Părea că această criză va escalada și că înfruntarea era inevitabilă. Ultima
săptămână din luna iulie a fost caracterizată de un schimb continuu de telegrame între
cancelariile din marile capitale europene. Diplomații europeni și unii oameni politici încă mai
credeau că criza se va rezolva. Gravitatea crizei era însă, subevaluată. Astfel, Tisza, primul
ministru al Ungariei (Transleithaniei), excludea riscul izbucnirii unui război european.

Ordinul de Mobilizare Generala (Franța)

La 1 august, Germania intră în scenă, declarând război Rusiei, după ce i-a cerut să
pună capăt mobilizării. Pentru a evita riscul susținerii unui război prelungit pe două fronturi
simultan, strategia germană prevedea ca, în caz de conflict cu Rusia, să distrugă preventiv
armata franceză după Planul Schlieffen, plan inițiat și pregătit de Alfred von Schlieffen în
1905. Printr-o manevră de învăluire, armatele germane trebuiau să traverseze teritoriul
Belgiei pentru a pătrunde pe teritoriul francez dinspre nord și a ocupa rapid porturile de la
Canalul Mânecii, Dunkerque și Le Havre, obiectivul final fiind încercuirea Parisului.
Operațiunea avea să dureze 42 de zile și să se încheia cu o victorie, înainte ca Rusia să ducă la
bun sfârșit mobilizarea trupelor acesteia și să declanșeze un atac pe frontul estic.

4
 Planul Schlieffen din 1905

La 2 august, trupele germane au ocupat Luxemburgul, în timp ce în Franța s-a emis

ordinul de mobilizare (solidară cu Rusia care, deja, mobilizase), iar în 3 august, Germania a
declarat război Franței. La 4 august, după ce i s-a refuzat cererea de liberă trecere a trupelor,
Germania a invadat Belgia. Violarea neutralității Belgiei a determinat Marea Britanie să intre
în conflict.
La 23 august, Japonia, motivată de competiția comercială germană din China, a
declarat război Germaniei. Pe 27 august, japonezii și britanicii au atacat portul german
Qingdao din China, blocada fiind încheiată în noiembrie, cu victoria Aliaților.
La 1 noiembrie, Imperiul Otoman a intrat în război alături de Puterile Centrale. Între
timp, Italia a ales să fie neutră.
Inițial, era un război local dintre Austro-Ungaria și Serbia. Dar odată cu implicarea
Franței, Marii Britanii, Germaniei și Rusiei, războiul a căpătat o scară continentală. Era
imposibil ca războiul să fie limitat spațial. Războiul se propagase după ce mari puteri
industriale cu creșteri demografice au intrat în conflict.
Marile puteri europene se pregăteau de mult timp pentru un război european.
Armatele aveau forțe inegale. Germania considera de un secol că războiul trebuia cultivat ca
o știință pentru profesioniști, nu ca o simplă răfuială sau ocupație pentru aristocrați. Helmuth
Johannes Ludwig von Moltke(1848-1916) - nepotul celebrului mareșal Helmuth Karl
Bernhard Graf von Moltke (1800-1891), un mare strateg, care timp de 30 de ani fusese șeful
Statului Major General al armatei prusace și obținuse victorii categorice în războaiele purtate
cu Danemarca (1864), Austria (1866) și Franța (1870-1871) - a fost numit șef de Stat Major în
1906 și a aplicat, consecvent, planul creșterii eficienței aparatului național de război, iar în
1914 a fost determinat să aplice planul Schlieffen. Tradiția militaristă prusacă modelase
structura socială a imperiului care dispunea de un număr mare de oameni apți pentru
serviciul militar. Cei mai buni dintre cei selectați erau instruiți printr-un antrenament
îndelungat. Statul Major German conta pe mijloace logistice superioare, pe spiritul de elită și
pe efective mari, Germania putând trimite 5 milioane de soldați pe front. Aliatul austro-ungar
dispunea de forțe mult inferioare.

5
 Citirea de către un ofițer german a listei celor mobilizați în urma emiterii decretului de
mobilizare semnat de Kaiser în 1 august 1914, Berlin

În tabăra Antantei, Franța și Marea Britanie dispuneau de tehnologie militară

dezvoltată și de un mare randament de producție, deși se înfruntau cu numeroase probleme.
Franța era nevoită să susțină unilateral războiul, fiind dezavantajată în privința efectivelor,
reușind să mobilizeze 4 milioane de soldați. Marea Britanie deținea superioritatea navală.
Contribuția ei inițială constă în trimiterea pe continentul european a unui contingent de 100
000 de soldați din Forța Expediționară Britanicǎ . Imperiul Rus avea, la rândul său, probleme
privind efectivele, iar mobilizarea, din cauza distanțelor mari, se desfășura lent.

Soldați francezi la începutul războiului

6
 Capitolul 3: Desfășurarea Războiului

3.1 Frontul de Vest

Frontul de vest s-a întins aproape tot timpul primului război mondial pe același
aliniament, de la Canalul Mânecii până în Elveția, cea mai mare parte
a Belgiei, Luxemburgului ca și câteva regiuni industriale importante ale Franței aflându-se sub
controlul Germaniei.
În afară de numărul uriaș de victime și de linia frontului aproape nemișcată, frontul de
vest a fost martorul introducerii unor noi tehnologii militare, printre care gazele
otrăvitoare și tancurile. Deși au fost cucerite relativ puține teritorii de-a lungul cele mai mari
părți a conflictului, luptele pe acest front s-au dovedit decisive în soarta războiului.

Soldați germani în acțiune

Întrucât, la începutul conflictului, armatele germane invadatoare au întâmpinat o

neașteptată rezistență a micii armate belgiene a regelui Albert I, care a dat dovadă de o bună
capacitate de apărare, părea că războiul nu se desfășura conform planului Schlieffen. În
această situație, generalului german Ludendorff i-au trebuit 11 zile să cucerească orașul Liège
și abia pe 20 august, germanii au reușit să între în Bruxelles. Belgienii s-au retras ordonat

7
pentru a se baricada în portul-fortăreață Anvers, unde au rezistat eroic până în 9 octombrie
1914.

Bătălia de la Liége - 1914.

Pentru a înfrânge rezistență belgiană, germanii au adoptat tactică terorii, lăsând în

urmă lor așezări distruse și civili morți. Autoritățile belgiene locale au fost abolite, economia
devastată, iar germanii au rechiziționat fabricile, înfometând populația. Albert I nu și-a
abandonat poporul și a a rămas la comanda armatei concentrate în sud-estul Belgiei,
devenind un simbol al valorilor morale ale Antantei.
În sectorul Mons și Charleroi, trupele franceze comandate de generalul Joffre și
Corpul Expediționar Britanic comandat de Sir John French (veteran din războiul cu burii), au
contraatacat și au silit trupele germane să se retragă spre sud. Armatele germane au pătruns
în Franța. Nevoit să renunțe la câteva divizii pentru a întări Frontul de Est, amenințat de
mobilizarea rușilor, von Motke nu mai avea forțele necesare să ducă la bun sfârșit planul
Schlieffen. S-a renunțat la atacul direct asupra capitalei franceze dinspre nord și est și s-a
trecut la atacul prin învăluire dinspre sud și vest.

8
3.2 Frontul de Est

Campania din Serbia a fost inițiată la 28 iulie 1914, când Austria-Ungaria a declarat
război Serbiei, iar artileria a bombardat Belgradul în ziua următoare. La 12 august armatele
austro-ungare au trecut granița, râul Drina.Inițial, trei din șase armate austro-ungare au fost
mobilizate la frontiera sârbă, dar din cauza intervenției rusești, Armata a 2-a a fost
redirecționată spre est spre teatrul galician. Cu toate acestea, deoarece liniile de cale ferată
care duceau la Galicia erau ocupate cu transportul altor trupe, Armata a II-a nu putea decât
să înceapă plecarea spre nord la 18 august. În cele din urmă, armata austriacǎ a îndreptat
părți importante ale Armatei a 2-a (aproximativ 4 diviziuni) pentru a-l asista pe generalul
Potiorek care și-a amânat transportul în Rusia până în ultima săptămână a lunii august.
Înfrângerile suferite în prima invazie a Serbiei au forțat în cele din urmă armata austriaca să
transfere permanent două divizii de la Armata a 2-a la armata lui Potiorek.

Artileria austro- ungară

Armatele austro-ungare V și VI aveau aproximativ 270.000 de bărbați care erau mult

mai bine echipate decât armatele sârbiilor. În ansamblu, comanda austro-ungară era în
mâinile generalului Potiorek. Imperiul Austro-Ungar a avut cea de-a treia populație din
Europa în 1914, în spatele Rusiei și Germaniei , oferindu-i un avantaj enorm in privinta forței
de muncă.
Războiul din est a început cu invazia rusă asupra provinciilor austro-ungare Prusia de
Est și Galicia pe 17 august 1914 . Între zilele 17-22 august, armatele ruse comandate de
Rennenkampf și Samsonov au atacat Prusia Orientală, obligându-l pe von Prittwitz să se
retragă de pe poziția defensivă pe Vistula. Drept urmare, Comandamentul Suprem German îl
înlocuiește cu generalii Hindenburg și Ludendorff, care, printr-o contraofensivă îndrăzneață,
zdrobesc în cinci zile (26-30 august) armatele lui Samsonov și Rennenkampf la Tannenberg,
Hindenburg, profitând de victoria de la Tannenberg, a propus o schimbare radicală a planului
strategic inițial, cu menținerea unei atitudini defensive pe frontul occidental pentru a

9
declanșa o ofensivă puternică împotriva Rusiei. Dar Falkenhayn s-a opus. Între timp, rușii le-
au provocat o înfrângere austro-ungarilor la Leopolis (în română Liov) pe 8-12 septembrie. În
urma acestei victorii, rușii au invadat Galiția și au pus presiune pe lanțul Carpaților, punctul
cheie pentru intrarea în Ungaria. Austriecii au suferit un eșec și în campania din Serbia, fiind
înfrânți, mai întâi, în Bătălia de la Țer și apoi de la Kolubara, unde s-a remarcat voievodul
Radomir Putnik ca erou național. Deși în 6 noiembrie austro-ungarii ocupaseră Belgradul,
înainte de Crăciun au fost alungați, suferind mari pierderi. Iarna geroasă din nord a stabilizat
frontul în Est, oprind înaintarea germană, iar Austro-Ungaria și-a demonstrat lipsa de
pregătire a armatei sale în Galiția și Serbia, Viena având mai multă nevoie de aliatul său
german. O a doua incursiune rus în Galicia a fost încununată de succes, cu rușii controlând
aproape toatǎ regiunea până la sfârșitul anului 1914 . Sub conducerea lui Nikolai Ivanov și
Aleksei Brusilov , rușii au câștigat bătălia de la Galicia în septembrie și au început asediul din
Przemyśl, următoarea cetate pe drumul spre Cracovia .

Soldați sârbi mărșăluind la Kolubra.

Primul succes obținut de ruși la frontiera austro-rusă a fost un motiv de îngrijorare

pentru Puterile Centrale și a făcut ca forțele germane considerabile să fie transferate în est
pentru a face presiuni asupra austriecilor, conducând la crearea noii Armate a IX-a a
Germaniei . La sfârșitul anului 1914, focul principal al luptelor s-a mutat în partea centrală a
Poloniei ruse , la vest de râul Vistula . Bătălia din octombrie a râului Vistula și bătălia din
noiembrie din Lodz au adus puține progrese pentru germani, dar cel puțin au ținut rușii la o
distanță sigură.
Armatele ruse și austro-ungare au continuat să se ciocnească și în apropierea
Munților Carpați pe durata iernii 1914-1915. Cetatea Przemysl a reușit să se mențină în
spatele liniilor inamice pe parcursul acestei perioade, iar rușii au ocolit-o pentru a ataca
trupele austro-ungare spre vest. Au făcut progrese, trecând prin Carpați în februarie și martie
1915, dar apoi relansarea germană i-a ajutat pe austrieci să oprească avansurile rusești. Între
timp, Przemysl a fost aproape în întregime distrus și asediul acestuia s-a încheiat într-o
înfrângere pentru austrieci .

10
 Capitolul 4: Revoluția Rusă

Insatisfacția pentru modul în care guvernul rus conducea războiul a crescut, în ciuda
succeselor obținute de generalul Brusilov în cadrul Ofensivei Brusilov (iunie 1916),
în Galiția de Est contra austriecilor. Situația Aliaților s-a îmbunătățit puțin doar în momentul
când România a intrat în război, la 27 august, însă foarte repede contingente germane au
întărit forțele austro-ungare în Ardeal, iar Bucureștiul a fost capturat de către Puterile
Centrale (6 decembrie 1916). În această perioadă, situația internă în Imperiul Rus devenise
instabilă, deoarece țarul era plecat pe front și conducerea incompetentă a Împărătesei
Alexandra cauza proteste din toate colțurile Rusiei, care au provocat asasinarea de către un
grup de aristocrați conservatori a lui Rasputin, un preferat al împărătesei, în decembrie 1916.
În martie 1917, demonstrațiile din Sankt Peterburg au culminat cu
abdicarea țarului Nicolae al II-lea al Rusiei și constituirea unui guvern centrist provizoriu,
condus de Kerenski, care împărțea puterea cu Sovietul din Petrograd. Această diviziune a
puterilor a condus la o stare de confuzie și haos, pe front și în țară, iar armata a devenit din
ce în ce mai puțin eficientă.
Războiul și guvernul pierdeau continuu susținerea poporului, un fapt care a permis
ascensiunea Partidului Bolșevic, condus de Vladimir Ilici Lenin. Revoluția Bolșevică din
Octombrie (7 noiembrie st.n.) a fost urmată, în decembrie, de un armistițiu și negocieri cu
Germania. La început, bolșevicii au refuzat termenii duri de capitulare propuși de germani,
însă când Germania a reînceput războiul și a înaintat rapid prin Ucraina, noul guvern a fost
nevoit să accepte Tratatul de la Brest-Litovsk (3 martie 1918), care a însemnat terminarea
participării Rusiei la război și cedarea către Puterile Centrale a unor teritorii întinse, care au
inclus Finlanda, Statele baltice, Polonia și Ucraina.

11
 Vladimir Lenin

După ieșirea Rusiei din război, puterile Antantei au organizat o invazie limitată a
Rusiei. Scopul mișcării nu a fost să pedepsească Rusia pentru ieșirea ei din război, ci să
susțină forțele țariste în Revoluția Rusă. Soldați aliați au sosit în Arhanghelsk și în Vladivostok.
Forțele Antantei aveau ordine să apere proviziile și armamentul contra soldaților germani; în
realitate, acestea le apărau contra comuniștilor ruși.

12
 Capitolul 5: Intrarea Statelor Unite în război

Din cauza politicii tradiționale americane de izolare, mulți americani considerau că

SUA nu trebuie să se implice în Primul Război Mondial, care era considerat un război
european.
La începutul anului 1917, Germania a declanșat războiul submarin total. Acest fapt,
combinat cu indignarea publicului american care aflase de Telegrama Zimmermann, a dus la
ruperea completă a relațiilor SUA cu Puterile Centrale (3 februarie 1917). Datorită continuării
atacurilor asupra navelor comerciale americane, Președintele Woodrow Wilson a cerut
Congresului, la 6 aprilie 1917, să declare război Germaniei. Ambele camere ale Congresului
au votat legea cu o largă majoritate. Wilson a sperat că va putea negocia o pace separată
cu Austro-Ungaria, dar descoperind că acest lucru nu era posibil, SUA a declarat război și
Austro-Ungariei, în 7 decembrie 1917.

Președintele Wilson în fața Congresului, anunțând ruperea relațiilor oficiale cu Germania (3

februarie 1917).

Înainte de intrarea lor oficială în război, Statele Unite au reușit să dezvolte o producție
militară suficientă și completă și, totodată, au acordat Antantei împrumuturi substanțiale.
Primii soldați americani au sosit în Europa în 1917, însă contingente majore nu au sosit până
în vara anului 1918. Germania conta pe faptul că ofensiva submarină va încetini flota
americană și transferul soldaților, sperând că va reuși să câștige războiul înainte ca forțele
americane să ajungă pe front.
Marea Britanie și Franța au cerut Statelor Unite să trimită infanterie pe linia frontului,
pentru a întări pozițiile existente. Pe întregul parcurs al războiului forțele americane nu au
avut destule unități proprii de artilerie, aviație și geniu. Generalul John J. Pershing,
comandantul forței americane ,,American Expeditionary Force’’, a refuzat să fragmenteze
unitățile americane pentru a întări forțele britanice sau franceze, așa cum doreau Aliații.
13
Pershing a utilizat atacuri directe, o strategie care deja fusese întreruptă de către
comandanții francezi și britanici. Ca rezultat, American Expeditionary Force a suferit un
număr foarte ridicat de pierderi în toamna anului 1918.

Soldați Americani, 1917

14
 Capitolul 6: Sfârșitul Războiului

Bulgaria a fost prima din Puterile Centrale care a semnat un armistițiu separat la data
de (29 septembrie 1918). La 30 octombrie a capitulat și Imperiul Otoman. În 3
noiembrie Austro-Ungaria a trimis un steag alb comandantului italian pentru a-i cere un
armistițiu și termenii păcii. Termenii au fost aranjați, prin telegraf, cu autoritățile Antantei de
la Paris și au fost comunicați Austro-Ungariei, iar aceasta i-a acceptat. Armistițiul cu Austria a
intrat în vigoare începând cu ora 3, în după amiaza zilei de 4 noiembrie. Ungaria a semnat un
armistițiu separat, în urma prăbușirii monarhiei habsburgice. După izbucnirea Revoluției
germane, a fost proclamată o republică, la 9 noiembrie, marcând sfârșitul Imperiului German.
Kaiserul s-a refugiat a doua zi în Olanda, care i-a acordat azil politic (a se vedea Republica de
la Weimar). O zi mai târziu (11 noiembrie), la Compiègne, în Franța, la ora 05.00, într-un
vagon de tren a fost semnat armistițiul. La ora 11, în aceeași zi, a încetat focul și armatele au
început să se retragă. Datorită ordinelor confuze și a încercărilor criminale ale unor ofițeri de
a se evidenția în ultimul moment, peste cadavrele bieților soldați, în aceste șase ore teribile,
după ce totul fusese încheiat și semnat la masa tratativelor, au murit inutil aproape 3 000 de
soldați și au fost răniți alte peste 6 000. George Lawrence Price este considerat ca fiind
ultimul soldat ucis, cu un glonte german în frunte, la ora 10.59.

Soldat german invalid

Starea de război între cele două tabere a persistat pentru încă șapte luni până la
încetarea finală, consacrată prin semnarea Tratatului de la Versailles cu Germania(28
iunie 1919) și a următoarelor tratate cu Austria (la St.
Germain), Ungaria (la Trianon), Bulgaria (la Neuilly) și Imperiul Otoman (la Sèvres). Astfel,
unele surse oferă ca dată finală a războiului anul 1919; în contrast, cele mai multe
comemorări ale războiului se concentrează asupra armistițiului din 1918.

15
 Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondial#Denumirea
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Frontul_de_vest_(Primul_R%C4%83zboi_Mondial)
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Frontul_de_r%C4%83s%C4%83rit_(Primul_R
%C4%83zboi_Mondial)
 http://referat.clopotel.ro/Desfasurarea_Primului_Razboi_Mondial-9656.html
 https://adevarul.ro/cultura/arte/primul-razboi-vazut-spatele-frontului-
1_50ad67ef7c42d5a663948a2c/index.html
 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/primul-razboi-mondial-cine-e-de-
vina
 http://www.ziare.com/international/stiri-externe/11-noiembrie-sfarsitul-simbolic-al-
primului-razboi-mondial-946775
 http://www.argument-cs.ro/vechi/content/%E2%80%9E100-de-ani-de-la-declan
%C5%9Farea-primului-r%C4%83zboi-mondial%E2%80%9D-%E2%80%93-o-expozi
%C5%A3ie-inedit%C4%83-la-caransebe%C5%9F

16