Îndreptător credinț ei și chip blândeț ilor, învăț ător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor.

Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe
Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Faoie de berivel

Doamne, iată rana inimii mele, ajută-mă să-i iert pe cei care m-au rănit!
Să alungăm dorința de răzbunare și să ne iertăm unii altora greșelile. Să-I arătăm Domnului
rana noastră și să ne rugăm, chiar și cu inima grea, pentru cei care ne-au rănit: „Doamne,
binecuvântează-i pe cei care m-au rănit și vindecă inima mea ca să pot ierta. Doamne,
binecuvântează-mă și pe mine și vindecă tu rănile pe care eu le-am provocat altora”.
este de datoria creștinului să uite de disputele personale, căci – precum putem citi în rugăciunea
Tatăl Nostru: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”
– Dumnezeu ne iartă greșelile doar cu condiția ca și noi să îi iertăm pe cei din jur. „Că de veți ierta
oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veți ierta oamenilor
greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (VI Matei, 14-15).
Domnul dorește să ne prevină, pentru a nu fi purtați de impulsul unei dușmănii personale, bazate
pe motive proprii. Acesta ne învață să ne iubim unii pe alții, adică nu numai pe prieteni, ci și pe
dușmanii noștri. Pentru aceasta trebuie să alungăm dorința de răzbunare și să ne iertăm unii
altora greșelile.
(Arhiepiscop Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă
secularizată, traducere de Lucian Filip, Editura Doxologia, Iași, 2016, p. 135)

Omul ‒ rănit de patimi, vindecat de lucrarea virtuților

Aşa cum săracul, văzând comorile împărăteşti, îşi dă seama mai mult de sărăcia lui, la fel şi
cel care cercetează virtuţile sfinţilor mari dobândeşte cuget mai smerit. Aşa cum cel care
păstrează parfumul este trădat şi fără să vrea de miros, la fel şi cel care are înlăuntrul lui pe
Duhul Sfânt este „trădat” de cuvintele şi smerenia lui. Aşa cum soarele vădeşte aurul
strălucitor, la fel şi virtutea îl vădeşte pe omul care o are.
Aşa cum cel care se află pe patul morţii nu se preocupă de spectacolele de teatru, la fel şi cel care
se tânguie cu adevărat evită viaţa în desfătări.
Aşa cum săracul, văzând comorile împărăteşti, îşi dă seama mai mult de sărăcia lui, la fel şi cel
care cercetează virtuţile sfinţilor mari dobândeşte cuget mai smerit.
Aşa cum fierul este atras de magnet, la fel şi cel care rămâne mult timp în patimi este atras de
acestea fără să vrea.
Aşa cum uleiul linişteşte marea, la fel şi postirea linişteşte tresăririle trupului.
Aşa cum apa care este împinsă se urcă spre înălţimi, la fel şi sufletul care este încercat se înalţă
spre Dumnezeu.
Aşa cum cel care păstrează parfumul este trădat şi fără să vrea de miros, la fel şi cel care are
înlăuntrul lui pe Duhul Sfânt este „trădat” de cuvintele şi smerenia lui.
Aşa cum soarele vădeşte aurul strălucitor, la fel şi virtutea îl vădeşte pe omul care o are.
Aşa cum vântul tulbură marea, la fel şi mânia tulbură mintea.
Aşa cum cineva nu pofteşte mult mâncăruri din care n-a gustat, la fel cei curaţi la trup simt ispitele
trupeşti mai uşoare şi mai rare. (Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul)
(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa,
2008, pp. 127-128)

Despre iertare şi uitare

Mulţi dintre noi am auzit măcar o dată vorba aceea care circulă în rândul mai multor popoare, şi
anume „îl iert, dar nu-l uit“. La prima vedere, afirmaţia pare destul de bine întemeiată, căci, nu e
aşa, trebuie să invăţăm din greşeli. În concepţia multor oameni de astăzi, a fi spre exemplu
păcălit reprezintă şi o greşeală proprie, dar şi o problemă care trebuie rezolvată nu fără
repercusiuni asupra celuilalt.
Vorbind din punct de vedere creştin, trebuie să-l iertăm pe cel care ne-a păcălit. Trebuie să fim
însă şi atenţi şi să ne înţelepţim pentru ca data viitoare, pe cât posibil, să evităm o astfel de
situaţie, ceea ce implică o anumită ţinere de minte a faptei. Însuşi Mântuitorul ne spune să fim
„înţelepti ca şerpii şi blânzi ca porumbeii“.
Se pune aşadar problema uitării, dar într-un fel deosebit, mai degrabă este vorba de o uitare
izvorâtă din inimă, o uitare jertfelnică, nu o „uitare de sine“, care poate fi foarte dăunătoare,
precum spune Cuviosul Isichie Ierusalimiteanul, cel care a fost ucenicul Sfântului Grigorie
Teologul: „Uitarea stinge de obicei paza minţii, după cum apa stinge focul. Însă rugăciunea
neîncetată a lui Iisus, cu o trezvie fără de slăbire, până în cele din urmă, o izgoneşte din inimă.
Rugăciunea are nevoie de trezvie, ca şi o căndeluţă mică de lumina unei lumânări“.
Mulţi duhovnici, printre care şi părintele Arsenie Papacioc, ne spun că iertarea fără uitare nu este
de la Dumnezeu şi că reprezintă mai degrabă un formalism. Desigur, părintele se referea la uitare
ca la o desăvârşită trecere cu vederea şi neţinere de minte a păcatelor celorlalţi, comise mai ales
împotriva noastră.
Dar câţi dintre noi au o asemenea forţă, încât să nu mai simtă în inima lor nici cea mai mică urmă
de resentiment faţă de cei ce le-au greşit? Oare avem mulţi dintre noi puterea de a urma exemplul
lui Hristos şi a întoarce şi celălalt obraz? Cu siguranţă, pentru a putea înfăptui un astfel de act
este nevoie de multă iubire, iubire chiar şi pentru duşmani şi bineînţeles de rugăciune, căci doar
ne rugăm mereu să ni se ierte nouă înşine greşelile. De multe ori uităm însă de continuarea
acestei rugăciuni, aceasta poate pentru faptul că tindem să alocăm iubirea către propria persoană,
în loc să o dăruim chiar şi apropiaţilor noştri. În acest fel devenim foarte îngăduitori cu propria
persoană şi intervine acea uitare despre care vorbea Cuviosul Isihie Ierusalimiteanul. Pe de altă
parte avem tendinţa de a-l judeca pe aproapele nostru, iar chiar dacă spunem că
l-am iertat, dacă nu ferecăm cu adevărat uşile iertării cu cheia uitării adevărate, lăsăm mereu loc
pentru o eventuală răzbunare, o perpetuare a răului. A ierta cu adevărat este deci un lucru care
cere o mare profunzime spirituală şi jertfă de sine, dar este ceva ce nu numai Dumnezeu poate
face, ci şi omul, care mai ales către aceasta este chemat. Astfel, nu fără scop, Sfinţii Părinţi i-au
spus duminicii dinaintea Postului Mare, a cărei învăţătură se apleacă asupra Izgonirii lui Adam
din Rai… Duminica Iertării. Aceasta, deoarece ni se transmite clar că omul, odată căzut în păcat,
este chemat să se îndrepte. Dumnezeu îl aşteaptă pe om să se vindece de păcat pentru ca apoi să
îl ierte. Iar dacă omul poate ajunge din nou la condiţia sa de dinainte de cădere, înseamnă că
Dumnezeu iartă deplin. Urmând porunca Mântuitorului de a ne desăvârşi, se cuvine să încercăm
a ierta pe deplin, uitând de ceea ce a fost.
Suntem chemaţi a ne ierta cu adevărat unii pe alţii, să ne străduim şi să îngăduim de asemenea şi
iertarea noastră, nedându-ne pradă deznădejdii. Pentru a ilustra acestea, să încheiem reflectând
asupra cuvintelor părintelui Nicolae Steinhardt, un om care cu adevărat i-a iertat şi uitat pe cei
care i-au pricinuit atâtea dureri în temniţele perioadei comuniste.
În opera sa, în care vorbeşte despre acele suplicii la care a fost supus, sugestiv numită Jurnalul
Fericirii, părintele atrăgea atenţia:
„Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-
ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi. Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine. Şi această ţinere de
minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de
căinţă: la a ne ierta. Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă
neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi
cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos că-l poate ierta şi nici în bunătatea lui
Hristos că vrea să-l ierte.“

Despre iertare: cele 4 etape ale iertării

Sunt patru etape ale iertării: detașarea, toleranța, uitarea și iertarea propriu-zisă.
Detașarea este o etapă în care încetăm o vreme să ne mai gândim la persoană sau eveniment.
Este ca și cum ți-ai lua o vacanță. Lăsând la o parte problema, situația, amintirea, ne ajută să ne
vindecăm. Nu vrem să trecem peste ea, ci doar să dobândim forță, iar rana să fie mai puțin
dureroasă.
Toleranța este etapa în care te abții să pedepsești sau să te pedepsești. Nu înseamnă să-ți pierzi
vigilența protecției, ci să faci un act de clemență și să vezi ce se întâmplă. Toleranța se manifestă
prin răbdare, tărie, canalizarea emoțiilor. Poți de exemplu să te abții de la comentarii inutile,
amenințări și alte acțiuni care pornesc din impuls.
Uitarea se referă la etapa de uitare conștientă, în care nu te mai preocupi de evenimentul care te-
a mâhnit, nu mai insiști să-l ții în prim plan, ci dimpotrivă. Uitarea nu este pasivă, presupune un
efort activ, refuzi să readuci la suprafață ceea ce te irită, ce te supără, ce te înfurie. Evităm
gândurile, emoțiile sau imaginile care întrețin acel subiect.
Uitarea nu șterge amintirea, dar îngroapă emoțiile care însoțesc amintirea. Înseamnă
abandonarea, detașarea voluntară de obiectul supărării noastre, refuzul de a mai privi înapoi,
crearea unei noi experiențe la care să ne gândim în locul celor vechi.
Iertarea este o decizie conștientă de a pune capăt resentimentelor, adică să ștergi datoria și să
renunți la pedepsirea autorului. Pentru unele persoane, a ierta însemnă să-l privești cu indulgență
pe celălalt mai ales atunci când ofensele sunt relativ minore. Alții pot oferi compasiune
ofensatorului sau chiar ajutor, însă de pe o poziție de siguranță și clemență.
Prin detașare îți propui să lași în pace problema, să n-o mai zgândări. Prin toleranță eviți
pedepsirea, fie că este vorba de tine sau de alții. Uitarea înseamnă să refuzi să revii asupra acelor
amintiri dureroase. Iertarea este ștergerea definitivă a datoriei.
Iertarea este apogeul procesului de detașare, toleranță și uitare. Prin iertare se renunță la răceală,
însă nu la protecție.
Ramona Luiza Dîrlea, psiholog la Centrul de resurse pentru adolescenți din Iași

Despre iertare: cum îți dai seama că ai iertat pe cineva

Unii oameni, datorită temperamentului lor, pot ierta mai ușor decât alții. Pentru unii este un dar.
Majoritatea, însă, învață. Persoanele cu sensibilitate crescută sau persoanele foarte puternice nu
tolerează cu ușurință nedreptățile. Dacă nu ierți ușor nu înseamnă că ești o persoană rea. Fiecare
procedează în felul său și la timpul potrivit.
Pentru a ne vindeca complet, cu adevărat, este necesar să lăsăm să iasă tot adevărul, atât regretul
și suferința noastră, cât și furia, revolta, răzbunarea sau auto-învinuirea. Sunt patru etape ale
iertării: detașarea, toleranța, uitarea și iertarea propriu-zisă.
Iertarea profundă este aceea în care nu-l mai excluzi pe celălalt, nu-l mai ții la distanță, nu-l mai
ignori, nu-l mai privești de sus, nu mai judeci fals. Pentru binele tău este indicat să limitezi
timpul petrecut cu persoane a căror prezență îți creează probleme.
Modalitățile de iertare sunt numeroase. Poți ierta pe moment, până la un anumit moment, până
data viitoare, poți ierta doar de data asta sau poți ierta pentru ultima oară. Poți acorda o șansă,
mai multe șanse sau poți condiționa. Poți ierta în totalitate sau parțial. Doar tu poți decide cât,
când și cum ierți.
Cum îți dai seama că ai iertat?
Simți mai curând tristețe decât mânie atunci când îți amintești evenimentul. Îți pare rău pentru
persoana în cauză, nu mai ești supărat pe ea. Poți înțelege suferința care a provocat ofensa.
Preferi să te ții departe de tot ce s-a întâmplat. Nu mai ai așteptări. Nu vrei nimic. Nu mai ești
atașat/ă de eveniment. Te simți liber/ă.
Ramona Luiza Dîrlea, psiholog la Centrul de resurse pentru adolescenți din Iași

Programl activității parohiae

Luni ora16:00 Liturghia Darurilor urmata de Denie

Marți ora 16:00 Liturghia Darurilor urmataă de Denie
Miercuri ora 16:00 Liturghia Darurilor urmataă de Denie
Joi ora 10:00 Sfânta Liturghie;ora 18:00 Denia celor 12 Evanghelii
Vineri ora 17:00 Vecernia, Denia Prohodului
Sâmbătă ora 06:00 Program de spovedit; ora 10:00 Vecernia unita cu Sfânta Liturghie; ora
16:00 Program de spovedit