Sunteți pe pagina 1din 4

PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII

PSIHOLOGIA UMANISTĂ

ABRAHAM MASLOW (1908-1970)

REPERE TEORETICE

In spiritul psihologiei umaniste, Maslow îşi construieşte întreaga teorie asupra personalităţii
pornind de la o serie de asumpţii de bază, idei care îi vor ghida în egală măsură şi demersurile
practice:
1. Fiecare dintre noi avem o natură interioară, esenţială, bazată biologic, care este, între
anumite limite, naturală, intrinsecă şi de neschimbat. In cadrul acestei naturi interioare esenţiale,
sunt incluse nevoile instinctive de bază, capacităţile, talentul, echipamentul anatomic,
caracteristicile fiziologice sau temperamentale, traumatismele prenatale sau natale.
2. Natura interioară a fiecărui individ poartă amprenta unicităţii acestuia însă cuprinde şi o
serie de trăsături corespunzătoare speciei umane.
3. Este posibil să studiem ştiinţific şi să descoperim această natură interioară.
4. Această natură interioară nu este primar sau necesar rea. Nevoile de bază, emoţiile şi
capacităţile umane fundamentale sunt fie neutre, premorale sau bune într-un sens pozitiv.
Destructivitatea, sadismul, cruzimea, răutatea se dovedesc a nu fi intrinseci ci mai degrabă reacţii
violente împotriva frustrării nevoilor, emoţiilor şi capacităţilor noastre interioare. Furia în sine nu
este negativă, ca şi teama, lenea sau ignoranţa, chiar dacă ele pot conduce la comportamente
negative; natura umană nu este nici pe departe atât de negativă pe cât se consideră a fi.
5. De vreme ce această natură interioară este mai degrabă pozitivă sau neutră decât rea, cel
mai bine este să o exprimăm şi să o încurajăm decât să o suprimăm. Spontaneitatea adevarată
constă într-o exprimare liberă, fără inhibiţii, necontrolată, nepremeditată a eului, a forţelor psihice.
6. Dacă această esenţă a persoanei este negată sau suprimată, fiinţa umană se
îmbolnăveşte, uneori într-o manieră evidentă, alteori subtilă, uneori imediat, alteori mai târziu.
Categoria acestor tulburări psihologice include mult mai mult decât tulburările precizate de
Asociaţia Psihiatrilor Americani. De exemplu, dezordinile sau tulburările caracteriale sunt văzute
ca fiind mult mai importante pentru destinul omenirii decât nevrozele clasice sau chiar psihozele.
Ca tulburare a personalităţii este considerată orice întrerupere a creşterii, a self-actualizării sau a
deplinei umanităţi (pierderea oricăreia dintre caracteristicile definitorii ale umanităţii, ale identităţii
personale, eşecul în dezvoltarea propriului potenţial, lipsa de valori etc.). Principalele surse ale
bolii sunt frustrările îndeplinirii nevoilor de bază, realizării potenţialului idiosincratic, exprimării
eului, a tendinţei personale de a creşte în stilul propriu în special în primii ani de viaţă.
7. Această natură interioară nu este atât de puternică, de fără greş precum instinctele
animalelor; ea este mai degrabă slabă, delicată, subtilă, uşor de copleşit prin obişnuinţă, presiune
culturală şi atitudini greşite împotriva ei.
8. Deşi ,,slabă’’, această natură interioară rareori dispare sau moare; ea persistă inconştient
deşi negată sau reprimată. Ea are o forţă dinamică proprie care cere exprimare deschisă, fără
inhibiţii. Această forţă este unul dintre aspectele principale ale ,,dorinţei de sănătate’’, a nevoii de a
creşte, a presiunii către self-actualizare, a căutării identităţii personale, făcând posibilă
psihoterapia, educaţia şi auto-perfecţionarea.
9. Aceste idei trebuie articulate cu modificarea percepţiei asupra necesităţii disciplinei,
deprivării, durerii şi tragediei. Pentru a fi puternică, o persoană trebuie să achiziţioneze toleranţă la
frustrare, abilitatea de a percepe realitatea fizică drept esenţial diferită de dorinţele umane,
capacitatea de a-i iubi pe alţii şi de accepta gratificarea nevoilor lor ca şi pe cea a nevoilor
personale (şi nu de a folosi oamenii ca pe nişte mijloace).

1
Copilul care are o bază bună de siguranţă, dragoste, respect şi gratificare a nevoilor este
capabil să profite de pe urma situaţiilor de frustrare şi să devină apoi mai puternic. Insă, dacă acele
situaţii îl depăşesc, pot deveni traumatice şi ca atare periculoase.
In dezvoltarea normală a unui copil sănătos, se apreciază că, în cea mai mare parte a
timpului, dacă i se lasă posibilitatea unei alegeri libere, el va alege ceea ce este bun pentru creşterea
sa. Supraprotecţia implică faptul că nevoile copilului sunt gratificate de către părinţi fără vreun
efort din partea lui. Aceasta tinde să îl infantilizeze, îi impiedică dezvoltarea prin propriile forţe,
prin voinţa şi mobilizarea personală. Intr-una din formele sale, îl poate învăţa mai degrabă să
folosească oamenii decât să îi respecte. Intr-o altă formă, implică lipsa încrederii şi a respectului
pentru puterea şi alegerile copilului, este esenţial insultătoare şi îl poate face pe copil să se simtă
lipsit de valoare.
Studiul motivaţiei, al nevoilor fundamentale precum şi al nevoilor de creştere şi realizare
(împlinire) a Sine-lui (self-actualizare) pot oferi date importante pentru conturarea unei psihologii a
sănătăţii umane care să cuprindă în egală măsură adâncimile şi înălţimile naturii umane.
In cadrul lucrărilor ,,Motivation and Human Personality” şi ,,Toward a Psychology of
Being’’, Maslow realizează distincţia dintre motivaţia de deficit (deficiency motivation) şi
motivaţia de creştere (growth motivation), distincţie care se bazează pe o serie de informaţii
adunate de-a lungul a 20 de ani de activitate psihoterapeutică şi de cercetare şi 20 de ani de studiu
asupra personalităţii.
Fiinţa umană are, ca o parte a construcţiei sale interioare, nu numai nevoi fiziologice, ci şi
nevoi psihologice.
Ele pot fi considerate ca deficite care trebuie îndeplinite pe deplin de către mediu pentru a
se evita îmbolnăvirea.
Maslow numeşte aceste deficite ca nevoi (trebuinţe) primare sau fundamentale (basic
needs); acest tip de nevoi sunt definite prin următoarele caracteristici: 1. absenţa lor provoacă
boala; 2. prezenţa lor previne boala; 3. restaurarea lor vindecă boala; 3. în anumite (foarte
complexe) situaţii de alegere liberă, ele sunt preferate de persoana deprivată în pofida altor
satisfacţii; 4. sunt inactive, la un nivel scăzut sau absente funcţional la persoana sănătoasă.
Maslow realizează o teorie ierarhica a nevoilor, reprezentată sub forma unei piramide în
cadrul căreia nevoile fundamentale sunt dispuse la bază iar nevoile care implică potenţialul uman
sunt dispuse cel mai înalt, în vârf.
Primul nivel al piramidei este constituit de nevoile fiziologice sau biologice: nevoia de
oxigen, de hrană, apă precum şi de o temperatură corporală constantă.
Referindu-se la aceste nevoi, Maslow arată că persoana căreia îi este extrem de foame, nu
este interesată de nimic altceva în afară de hrană. Ea visează hrană, se gândeşte la hrană, îşi
aminteşte feluri de hrană şi tinde să creadă că dacă îşi va îndeplini această nevoie, va fi fericită tot
restul vieţii şi nu va mai dori niciodată altceva. Viaţa însăşi tinde să fie definită în funcţie de hrană,
în timp ce alte lucruri vor fi considerate ca lipsite de importanţă. Insă, după ce persoana şi-a
îndeplinit nevoia de hrană, apare o altă nevoie, mai înaltă care tinde să domine organismul.
Al doilea nivel al piramidei cuprinde nevoile de securitate sau siguranţă. Cu excepţia
perioadelor de dezorganizare din cadrul structurii sociale, adulţii nu conştientizează prezenţa
nevoilor de siguranţă care sunt satisfăcute de către societate. Ca atare, nevoile de siguranţă nu
acţionează ca nişte forţe motivaţionale active; în mod normal ele pot fi observate ca expresii ale
unor fenomene cum ar fi: preferinţa comună pentru o slujbă care să ofere protecţie; dorinţa de a
avea un venit sigur; preferinţa pentru lucruri familiare, cunoscute mai degrabă decât pentru cele
nefamiliare, necunoscute. Tendinţa de a avea o religie sau o filosofie asupra universului şi a omului
sunt în parte motivate de căutarea siguranţei.
Natura nevoilor de siguranţă poate fi eficient studiată la copii, întrucât la ei sunt mult mai
evidente. Un copil doreşte un anumit ritm sau rutină, o lume ordonată şi predictibilă. Ca atare,

2
nedreptatea sau inconsistenţa din partea părinţilor în atitudinea faţă de el, pot face un copil să se
simtă anxios şi nesigur întrucât tind să prezinte lumea ca pe un loc nesigur, imprevizibil.
Următorul nivel în piramidă este reprezentat de nevoile sociale (nevoia de dragoste, de
afecţiune şi de apartenenţă). In general, oamenii tind să evite sentimentele de singuratate şi
alienare, să ofere şi să primească dragoste, afecţiune şi acceptare. In societatea noastră,
negratificarea acestor nevoi se regăseşte în cazurile de neintegrare şi în formele cele mai severe de
psihopatologie.
Un palier superior în cadrul piramidei este constituit de nevoile de stimă şi apreciere.
Pentru a se simţi valoroşi, încrezători în forţele proprii, oamenii au nevoie de un nivel înalt, stabil
de auto-respect şi de respect din partea celor din jur. Dacă aceste nevoi nu sunt îndeplinite,
persoana se simte slabă, neajutorată şi lipsită de valoare. In interiorul acestui palier, Maslow
identifică două subseturi de nevoi: în primul rând, se referă la dorinţa de putere, de reuşită, de
încredere în faţa lumii, de independenţă şi de libertate; în al doilea rând, precizează dorinţa de
prestigiu (definit ca respect sau încredere din partea altor oameni), de recunoaştere, de atenţie,
importanţă şi apreciere.
Penultimul nivel al piramidei cuprinde nevoia de a cunoaşte şi de a înţelege ca un pas
extrem de important către self-actualizare, ultimul şi cel mai înalt nivel al piramidei.
Nevoile descrise mai sus pot fi considerate ca trepte de-a lungul drumului către self-
actualizare în cadrul căreia toate nevoile primare pot fi subsumate.
Gratificarea nevoilor de deficit tinde să fie episodică urmând o schemă care începe cu o
stare de instigare, de motivare, stare care demarează comportamentul orientat către atingerea
scopului şi care, urcând gradual în dorinţă, atinge în final o culme într-un moment de succes şi
consumare.
Indeplinirea unei nevoi şi îndepărtarea ei consecutivă din centrul stadiului, aduce nu o stare
de odihnă sau apatie stoică ci mai degrabă emergenţa în conştiinţă a unei alte nevoi ,,înalte’’; a vrea
şi a dori continuă dar la un nivel mai înalt.
Creşterea se realizează atunci când pasul următor este subiectiv trăit ca mult mai plăcut,
mai satisfăcător intrinsec decât gratifierea anterioară cu care persoana este deja familiară şi de care
s-a plictisit. Noua experienţă se validează prin sine şi nu printr-un criteriu exterior, este auto-
validantă; în această manieră noi învăţăm la ce suntem buni, ce ne place sau ne displace, care ne
sunt gusturile, judecăţile sau capacităţile; într-un cuvânt aceasta este maniera în care ne descoperim
Eul şi răspundem la întrebările: Cine sunt eu? Ce sunt eu?
Psihologul american defineşte self-actualizarea ca ,,un episod, o izbucnire, în care puterile
persoanei se adună într-un mod particular, eficient şi intens, plăcut; în care individul este mai mult
integrat şi mai puţin splitat, mult mai deschis către experienţă, mai idiosincratic, perfect expresiv şi
spontan, funcţionând pe deplin, mult mai creativ, mai amuzant, mai independent de nevoile sale
primare etc. El devine în aceste episoade mult mai mult el însuşi, îşi actualizează perfect
potenţialităţile, se află mai aproape de esenţa existenţei sale, este pe deplin uman.’’ (Maslow A.,
1968, p. 97)
Pornind de la ideea potrivit căreia persoanele self-actualizate, care au atins un înalt nivel de
maturizare, sănătate şi dezvoltare personală pot constitui surse foarte importante de cunoaştere
pentru psihologie în particular şi pentru umanitate în general, Maslow foloseşte, ca şi punct de
referinţă pentru modelul său psihologic, o colecţie de figuri celebre istorice şi contemporane,
prin excelenţă dinamice pe care le numeşte ,,self-actualizate’’, printre care Thomas Jefferson
(1743-1826), Abraham Lincoln (1809-1865), Jane Addams (1860-1935), Albert Einstein (1879-
1955) şi Eleonor Roosevelt (1884-1962).
Nu se limitează însă numai la acele persoane despre care se poate spune ca s-au desăvârşit
pe sine, ci a cautat în orice istorie de viaţă episoade de self-actualizare, în special la artişti,
intelectuali şi la alţi oameni creativi, la oamenii profund religioşi precum şi la oamenii care au
experimentat insight-uri profunde în psihoterapie sau în alte forme de experienţe de creştere

3
(episode pe care le numeşte ,,peak-experiences’’ - experienţe de vârf). Deosebirea este că, la
persoanele self-actualizate, aceste episoade apar mult mai frecvent, sunt intense şi perfecte în sine.
Din această perspectiva, self-actualizarea nu apare ca o stare extatică, nereală, perfectă, în
care toate problemele umane sunt depăşite şi în care oamenii trăiesc ,,fericiţi până la adânci
bătrâneţi’’, într-o stare supraumană de serenitate şi extaz.
Self-actualizarea ar putea fi descrisă drept o dezvoltare a personalităţii care eliberează
persoana de problemele de deficit ale tinereţii sau de problemele nevrotice (sau nereale,
nenecesare) ale vieţii astfel încât este capabilă să înfrunte, să îndure şi să depăşească problemele
reale ale vieţii. Conflictele, anxietatea, frustrarea, tristeţea, vina, durerea pot fi regăsite şi la
persoanele self-actualizate. In general, odată cu creşterea maturităţii se realizează trecerea de la
pseudo-probleme sau probleme nereale la problemele adevărate, existenţiale, de neevitat, inerente
naturii umane.
Persoanele self-actualizate înţeleg şi acceptă situaţia umană intrinsecă, înfruntând şi
acceptând cu curaj, chiar amuzându-se, limitele naturii umane în loc să încerce să le nege.
La nivelul self-actualizării, multe dihotomii sunt rezolvate, opusele sunt văzute în unitate
iar maniera dihotomică de gândire este recunoscută ca imatură. Splitarea interior-exterior, dintre
sine şi alţii, devine neimportantă pe măsură ce interiorul şi exteriorul sunt văzute ca fiind
permeabile între ele. Dihotomizarea pare acum a fi o caracteristică a unui nivel scăzut al dezvoltării
personalităţii şi al funcţionării psihologice, atât o cauză cât şi un efect al psihopatologiei.
In egală măsură, Maslow identifică o tendinţă către autonomie şi independenţă personală; o
percepţie dezinteresată, obiectivă şi holistică asupra oamenilor care sunt admiraţi şi iubiţi pentru
calităţile lor interioare (ceea ce autorul numeşte iubire de tip B – love for the Being of another
person - deosebită de iubirea de tip D - Deficiency love, iubire deficitară şi egoistă).
Persoanele sănătoase care şi-au gratificat suficient nevoile de bază pentru siguranţă,
apartenenţă, dragoste, respect şi apreciere de sine, sunt motivate de tendinţa către self-actualizare.
O persoană sănătoasă este, din această perspectivă, caracterizată prin următoarele
trăsături:
1. o percepţie superioară a realităţii;
2. o crescută acceptare de sine, a altora şi a naturii;
3. spontaneitate crescută;
4. o mai bună centrare pe problemă;
5. o detaşare crescută şi dorinţă pentru intimitate;
6. crescută autonomie şi rezistenţă la enculturaţie;
7. o prospeţime crescută a aprecierilor şi o bogăţie crescută a reacţiilor emoţionale;
8. o frecvenţă crescută a experienţelor de vârf;
9. relaţii interpersonale îmbogăţite;
10. identificare crescută cu specia umană;
11. creativitate mult crescută;
12. o structură caracterială mult îmbogăţită;
13. anumite schimbări în sistemul valoric.
Un alt concept, extrem de important în cadrul teoriei lui Maslow este cel de ,,peak-
experience’’ (experienţă de vârf) care semnifică experienţele intense, mistice, asociate cu un
sentiment nemărginit, al unei puteri depline, pierderea simţului de loc şi de timp, stare de mare
extaz, uimire şi veneraţie.
Maslow arată că orice persoană care trăieşte o experienţă de vârf preia temporar multe
dintre caracteristicile evidenţiate în cazul persoanelor self-actualizate. Este ca şi cum, în momentul
respectiv, persoana ar deveni self-actualizată; este o modificare temporară caracterologică şi nu
numai o stare expresivă emoţional şi cognitiv.