Și corpul prelung ca pântecul unui albatros M-a întâmpinat pe punte însuși căpitanul Sobru cu barba albă și pipa de mahon în colțul gurii O domnișoară în rochie de seară despicată până sub coapsa dreaptă Mi-a întins un pahar de șampanie Lumea era minunată La prima au mai urcat doi bărbați Domnișoara le-a întins și lor câte un pahar de șampanie Și căpitanul i-a făcut fiecăruia câte o proră și-o provă Ca să aibă o perspectivă proprie asupra călătoriei Nu ne prea vedeam pe punte Fiecare cu prora, cu prova și cu stelele lui La următoarea au mai urcat doi bărbați și-o femeie Bărbații n-au sorbit deloc din paharul cu șampanie Au sorbit-o din ochi doar pe domnișoară Iar femeia a fost mai mult decât încântată Căpitanul a mai încropit cu cangea încă trei prore și trei prove Și toată lumea a fost mulțumită La a cincisprezecea oprire șampania deja se terminase Dar domnișoara a continuat să zâmbească Cu genunchiul drept ușor arcuit în afară Aflaseră pesemne cu toții căci la fiecare oprire urcau tot mai mulți Și fiecare a căpătat câte o proră și-o provă dacă șampania tot se teminase Până când zigzagat de atâtea perspective Iahtul a devenit rotund Ca o barcă gonflabilă de salvare Rostogolită în derivă de valuri Plină ochi cu naufragiați...