POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

Ajutoarele de stat

O dată cu înființarea Comunității Europene a Cărbunelui şi Oțelului, prin Tratatul de

la Paris din 1951, a fost inserată o prevedere prin care se stipula că este interzisă
acordarea de ajutoare de stat. Conceptul controlului supranațional al măsurilor de sprijin
acordate mediului de afaceri de către Statele Membre a fost introdus prin Tratatul de la
Roma, fiind unul dintre instrumentele construcției Pieței Interne.

O dată cu dezvoltarea Pieței Interne, controlul ajutoarelor de stat a căpătat o

importanță din ce în ce mai mare. Astfel, dacă în anii ’70 existau doar 13 decizii de
recuperare în acest domeniu, până la sfârşitul anilor ’80 au fost emise 111 decizii de
recuperare a ajutoarelor de stat.

Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisie şi de Curtea de Justiţie într-

un sens foarte larg, astfel încât el include orice ajutor public, acordat de către autorităţile
centrale, precum şi ajutoarele acordate de autorităţile locale sau regionale. Mai mult,
ajutorul poate proveni chiar de la organisme private sau alte organisme asupra cărora
statul, o instituţie publică, o autoritate locală sau regională exercită o influenţă puternică,
direct sau indirect.

Forma sub care este acordat ajutorul (reduceri fiscale, garanţii la împrumuturi,
livrari de bunuri sau servicii în condiţii preferenţiale, injecţii de capital în condiţii
discriminatorii în raport cu investiţiile private) sau motivul acordării nu sunt relevante.
Ceea ce contează în cazul ajutoarelor de stat sunt efectele generate de acestea asupra
concurenţei de pe piaţă.

Situaţiile în care ajutoarele pot fi considerate compatibile cu Piaţa Comună:

 ajutoare destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor sau

unde nivelul de viaţă este anormal de scăzut sau care se confruntă cu un şomaj
ridicat.
 ajutoare destinate să promoveze realizarea unui proiect important, de
interes european comun sau să remedieze grave perturbări ale economiei într-un
stat membru;
 ajutoare destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau anumitor
regiuni economice, atunci când nu alterează condiţiile comerciale şi de concurenţă
în Comunitate;
 ajutoare destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului,
atunci când nu alterează condiţiile comerciale şi de concurenţă în Comunitate;
  „alte categorii de ajutoare determinate de deciziile Consiliului” (decise cu o
majoritate calificată, pe baza propunerii Comisiei).

În interpretarea Comisiei şi a instanţelor comunitare, există patru condiţii cumulative

în care o măsură sau tranzacţie economică fiind implicat statul poate fi
considerată ca implicând ajutor de stat. Aceste condiţii sunt:

• măsura să implice utilizarea resurselor statului;

Acest criteriu presupune existenţa unui transfer de resurse ale statului realizat nu
numai de către o autoritate a statului, ci şi de către orice organism public sau privat care
administrează resurse ale statului.

• măsura să confere un avantaj firmei/firmelor beneficiare;

Prin urmare, beneficiarul măsurii de sprijin obţine un avantaj economic pe care nu l-

ar fi obţinut în condiţii normale de piaţă şi nu oferă o contraprestaţie echitabilă în schimbul
favorului oferit (care poate fi serviciu, produs, preţ).

• măsura să fie selectivă;

Se referă la anumite afaceri, locaţii, tipuri de societăţi (de exemplu IMM), regiuni
sau la un sector specific de activitate.

• măsura să distorsioneze sau să ameninţe cu distorsionarea concurenţei la nivel

transfrontalier.

Intervenţiile care implică ajutor de stat duc la afectarea relaţiilor comerciale dintre
statele membre şi la distorsionarea concurenţei. Cele două condiţii sunt organic
dependente, deoarece, dacă acordarea unui ajutor duce la întărirea poziţiei unui
întreprinzător în raport cu alţi întreprinzători care acţionează în spaţiul comunitar, cei care
nu au beneficiat de ajutor sunt discriminaţi şi afectaţi în mod negative.

Procedura Comisia are obligaţia să vegheze asupra modului în care sunt respectate
reglementările în domeniul concurenţei. Ea poate acţiona din proprie iniţiativă, în urma
unei plângeri făcute de un stat membru, în urma unei notificări a acordurilor realizate de
către diferite firme sau urmare a notificării ajutorului de stat. Comisia dispune de
însemnate puteri de investigare; ea poate efectua controale la nivelul firmelor fără a le
preveni în prealabil şi poate solicita consultarea materialelor necesare.

Deoarece Comisia trebuie să se asigure de faptul că nu sunt acordate decât acele

ajutoare ce pot fi considerate compatibile cu piaţa unică

Comisia poate autoriza ajutorul, poate cere modificarea sau respingerea acestuia. În
cazul în care Comisia consideră că un anumit tip de ajutor nu este compatibil cu piaţa
comună şi nici cu excepţiile acceptate, acesta cere statului membru să transmită
observaţiile sale privind această măsură în cel mult o lună.

Dacă justificările respective nu sunt convingătoare, Comisia poate decide

modificarea sau eliminarea ajutorului de stat respectiv, într-o perioadă determinată (de
regulă, două luni). În cazul în care statul membru nu se conformează deciziei până la
termenul stabilit, Comisia sau oricare alt stat membru afectat pot aduce cazul în faţa CEJ.
În acelaşi timp, şi statul membru vizat poate recurge la CEJ sau la Consiliul UE (dacă
acesta nu se pronunţă în termen de trei luni, formularea deciziei rămâne în sarcina
Comisiei). Consiliul, cu unanimitate, poate decide că un ajutor instituit sau care urmează a
fi instituit este compatibil cu piaţa comună, în cazul în care circumstanţe excepţionale
justifică o asemenea decizie. Într-o asemenea situaţie, toate procedurile desfăşurate până
în momentul respectiv vor fi suspendate.

Prin Regulamentul nr.994/98/CE, Comisia poate excepta anumite tipuri de ajutoare

de stat, de tip orizontal, de la obligaţia notificării, respectiv:ajutoarele pentru IMM-uri,
pentru cercetare-dezvoltare, protecţia mediului, ocuparea forţei de muncă şi formare
profesională, ajutoare regionale în conformitate cu harta ajutoarelor regionale aprobată de
Comisie, iar prin Regulamentul nr.659/1999/CE a clarificat şi consolidat regulile de
procedură privind ajutorul de stat. Regulamentul 994/98/CE privind aplicarea Art.87 şi 88
ale Tratatului UE privind unele categorii de ajutoare de stat orizontale, instituie dreptul
Comisiei de a emite regulamente de exceptare pe categorii, privind anumite tipuri de
ajutoare.

Aceste regulamente vor trebui să specifice pentru fiecare categorie scopul lor,
beneficiarii, pragurile valorice, condiţiile privind cumulul şi modalităţile de control. De
asemenea, Comisia poate decide că în cazul anumitor ajutoare care nu depăşesc un anumit
plafon, notificarea către Comisie nu mai este necesară (regula „de minimis”). În plus,
regulamentul conţine prevederi privind transparenţa şi controlul ajutoarelor, durata de
validitate şi modul de modificare a regulamentelor emise de Comisie.

Putem distinge trei categorii principale de ajutor de stat:

1. Ajutor regional:

• Articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE se aplică ajutorului de stat pentru
promovarea dezvoltării „regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care
există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut”.

• Articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE tratează ajutoarele pentru alte tipuri de
regiuni (naţionale) cu probleme, „ajutoare destinate să faciliteze dezvoltarea ... anumitor
regiuni economice”.

Acest articol dă Statelor Membre posibilitatea de a ajuta regiuni care sunt

dezavantajate comparativ cu media naţională. Lista regiunilor care se califică pentru
această excepţie este decisă de asemenea de către Comisie, dar la propunerea Statelor
Membre. Statele Membre pot utiliza criterii naţionale pentru a-şi justifica propunerea.

2. Alte norme orizontale:

Normele „orizontale” stabilesc poziţia Comisiei cu privire la anumite categorii de ajutor

care sunt destinate să abordeze probleme care pot apărea în orice industrie şi regiune.

Până în prezent, Comisia a adoptat „Cadre”, „Orientări” sau „Regulamente de exceptare

pe categorii” care stabilesc criteriile ce trebuie aplicate următoarelor categorii de ajutor:

• ajutor pentru combaterea schimbărilor climatice şi pentru protecţia mediului;

• ajutor pentru cercetare, dezvoltare şi inovare;

• ajutor pentru salvarea şi restructurarea firmelor aflate în dificultate;

• ajutor pentru întreprinderile mici şi mijlocii;

 ajutor pentru ocuparea forţei de muncă;

• ajutoare pentru formare;

• ajutor pentru capitalul de risc;

• ajutor pentru servicii de interes economic general.

3. Norme sectoriale:

De-a lungul anilor, au fost adoptate norme speciale pentru o serie de sectoare
caracterizate printr-o serie de probleme sau exigenţe care trebuiau rezolvate printr-un set
specific de norme.

Acestea includ, în prezent, sectoarele de producţie audiovizuală, radiodifuziune,

cărbune, electricitate (costuri irecuperabile), servicii poştale şi construcţii navale. Există,
de asemenea, restricţii specifice în ceea ce priveşte acordarea de ajutor industriei oţelului
şi industriei fibrelor sintetice.

• Agricultura, silvicultura, pescuitul şi acvacultura

Normele care se aplică acestor sectoare sunt stabilite, în principal, în Orientările

comunitare privind ajutorul de stat pentru sectorul agricol şi silvic pentru 2007-2013 şi
în Orientările comunitare privind examinarea ajutorului de stat pentru pescuit şi
acvacultură.

• Transporturi
 In sectorul transportului rutier, se aplică majoritatea normelor generale privind
ajutorul de stat [inclusiv Regulamentul de minimis, deşi există un număr de excepţii (de
exemplu echipamentul de transport nu este în general eligibil pentru ajutor, ajutorul
pentru achiziţionarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri este exclus
din Regulamentul de minimis, iar plafonul de minimis este redus la 100 000 EUR pentru
sectorul transportului rutier)].

Normele sectoriale privind ajutorul de stat se aplică în alte sectoare din domeniul
transporturilor (transport feroviar, aerian, maritim şi fluvial)

 Instrumente de ajutor specifice:

Comisia a publicat un număr de Comunicări pentru a oferi îndrumare pentru utilizarea

instrumentelor de ajutor specifice (garanţii, ajutor fiscal, injecţii de capital) sau pentru
calcularea cuantumului ajutorului.

 Analiza rațiunilor și obiectivelor politicii în domeniul ajutoarelor de stat

În conformitate cu analiza literaturii de referință în domeniul ajutorului de stat, una

dintre cele mai importante rațiuni care pot justifica acordarea ajutoarelor de stat se referă
la posibilitatea de a corecta sau compensa rezultatele ineficiente ale funcționării piețelor
(„eșecuri ale pieței”). Existența unui eșec al pieței nu garantează însă faptul că ajutorul de
stat contribuie la eliminarea imperfecțiunilor și la creșterea bunăstării economice și sociale,
astfel că eșecul pieței reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru furnizarea
unui ajutor de stat. În acest context, răspuns politic cel mai avantajos ar fi adresarea
directă a eșecului de piață, în timp ce ajutorul de stat ar trebui considerat a fi doar a doua
opțiune avută în vedere de către factorii decizionali atunci când măsurile directe nu sunt
posibile

Considerăm că atunci când ajutoarele de stat propuse nu sunt de natură generală,

autorităților guvernamentale care acordă sprijinul ar trebui să identifice sursa primară a
imperfecțiunii sau eșecului pieței, să evalueze din perspectivă cantitativă, dar și calitativă
efectele pozitive și negative ale implementării ajutoarelor și în acest fel să demonstreze
maniera în care măsurile propuse corectează imperfecțiunea existentă la nivelul pieței.

Prin urmare, este foarte puțin probabil ca ajutoarele acordate unor firme sau
sectoare particulare să constituie cea mai bună metodă de a corecta eșecuri generale ale
pieței și ar trebui, în acest caz, interzise, chiar dacă autoritățile care propun acordarea
măsurilor demonstrează că acestea au capacitatea de a-și continua desfășurarea
activităților și în absența sprijinului guvernamental