Contractul de vânzare

I. Denumire:
Potrivit art. 1650 alin. 1 Noul Cod Civil, „Vânzarea este contractul prin care
vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui
bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească".
De regulă, contractul de vânzare-cumpărare transferă dreptul de proprietate, dar
vânzarea poate strămuta şi un alt drept, precum: un alt drept real (de exemplu, dreptul de
uzufruct), un drept de creanţă, un drept de proprietate intelectuală sau drepturile succesorale.
Caracteristici generale:

– este un contract bilateral (sinalagmatic), adică dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor

părţi. Drepturile şi obligaţiile sunt corelative.
– este un contract cu titlu oneros, ambele părţi urmărind obţinerea de foloase patrimoniale.
– este un contract comutativ, părţile cunoscând de la început întinderea drepturilor şi
obligaţiilor lor.
– este un contract consensual, fiind valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor
contractante. Vinderea este perfectată de îndată ce părţile s-au învoit asupra bunului şi asupra
preţului, chiar dacă bunul nu s-a predat şi preţul nu s-a achitat.
– este translativ de proprietate, transferând dreptul de proprietate de la vânzător la
cumpărător, îndată ce părţile s-au înţeles asupra bunului şi preţului.

II. Consimţământul părţilor

Se poate înfăţişa sub două forme:
– promisiunea unilaterală de vânzare;

– promisiunea bilaterală de vânzare.

Promisiunea unilaterală de vânzare- este convenţia în care beneficiarul unei oferte

acceptă promisiunea ofertantului de a-i vinde bunul, rezervându-şi posibilitatea de a-şi
manifesta ulterior consimţământul de a cumpăra sau nu.
Promisiunea de vânzare dă naştere unei obligaţii de a face în sarcina promitentului
(obligaţia de a vinde bunul oferit) dacă beneficiarul îşi manifestă voinţa de a cumpăra acest
bun. Promitentul trebuie să-şi menţină obligaţia în termenul stipulat, iar dacă nu este prevăzut
un termen, obligaţia subzistă până la expirarea termenului general de prescripţie ce începe să
curgă de la data încheierii promisiunii.Beneficiarul are un drept de creanţă. El are
posibilitatea de a cumpăra sau nu bunul.
La încheierea contractului propriu-zis pe baza promisiunii este necesară o nouă
manifestare de voinţă în sensul încheierii contractului. Contractul propriu-zis presupune un
acord de voinţă exprimat, iar angajamentul luat odată cu promisiunea este un consimţământ
dat la formarea unei alte convenţii.
 Dacă promitentul nu-şi respectă obligaţia asumată prin promisiune, aceasta ducând la
nerespectarea contractului, el va răspunde faţă de beneficiar prin plata unor daune.
Promisiunea bilaterală de vânzare: este un antecontract în care atât promitentul cât
şi beneficiarul se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare, având ca
obiect bunul promis.
Dacă una din părţi nu-şi respectă obligaţia de a face asumată, cealaltă parte poate cere
despăgubiri (art. 1075 Cod civil: „Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în
dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorulu”).
Nerespectarea obligaţiei asumate de către promitent prin vânzarea bunului unei alte
persoane dă dreptul beneficiarului de a pretinde plata de despăgubiri pentru acoperirea
prejudiciului suferit (art. 1075 C. civ. ).

III. Obiectul contractului

Orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată
prin lege sau prin convenţie ori testament.

Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândeşte

proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat.

Dacă în momentul vânzării unui bun individual determinat acesta pierise în întregime,
contractul nu produce niciun efect. Dacă bunul pierise numai în parte, cumpărătorul care nu
cunoştea acest fapt în momentul vânzării poate cere fie anularea vânzării, fie reducerea
corespunzătoare a preţului (art. 1659 Noul Cod Civil).
Deoarece vânzarea este un contract bilateral, obiectul prestaţiilor părţilor este dublu.
Obligaţia principală a vânzătorului are ca obiect predarea lucrului, iar obligaţia
cumpărătorului plata preţului. Astfel, „prestaţiile la care se angajează părţile nu înseamnă
nimic altceva decât acţiunile sau inacţiunile de care sunt ţinute părţile (conduita părţilor).
Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
- lucrul vândut trebuie să fie posibil;
- lucrul vândut să existe sau să poată exista;
- lucrul să fie în circuitul civil;
- lucrul să fie determinat sau determinabil;
- lucrul să fie proprietatea vânzătorului.
Pentru a se realiza transferul proprietăţii în contractul de vânzare, vânzătorul trebuie
sâ fie titularul dreptului înstrăinat.

IV. Forma vânzării

Vânzarea se încheie valabil atunci când părţile s-au înţeles (solo consensu), fără a fi
necesar ca acordul de voinţe să îmbrace o formă anume.
Vânzarea este însă numai în principiu consensuală.
Ca excepţie, potrivit art. 885 Noul Cod Civil, „drepturile reale asupra imobilelor
cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin
înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea".
Astfel, vânzarea imobilelor se face în formă autentică şi cu înscrierea în cartea funciară.
Atunci când valoarea lucrului vândut este mai mare de 250 lei se cere forma scrisă.

V. Efectele contractului de vânzare

Ca orice act juridic, după încheierea sa valabilă vânzarea produce efecte juridice
(executarea contractului).
Potrivit art. 1672 Noul Cod Civil, vânzătorul are următoarele obligaţii principale: să
transmită proprietatea bunului, să predea bunul şi să îl garanteze pe cumpărător
(contra evicţiunii şi viciilor bunului).
Proprietatea lucrului se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii
contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă. (art. 1674 Noul
Cod Civil).
În materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietăţii de la vânzător la
cumpărător este supusă dispoziţiilor de carte funciară. (art. 1676 Noul Cod Civil).

VI. Obligaţia vânzătorului de predare a bunului

Predarea lucrului vândut înseamnă punerea efectivă a bunului vândut la dispoziţia
cumpărătorului, „împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă
şi neîngrădită a posesiei" (art. 1685 Noul Cod Civil).
Predarea bunului mobil se poate face fie prin remiterea materială, fie prin remiterea
titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care îi permite cumpărătorului preluarea în
orice moment
În lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndatâ ce preţul este
plătit.

VII. Garanţia contra evicţiunii.

Pe lângă predarea materială a lucrului, vânzătorul mai trebuie să garanteze
cumpărătorului exercitarea dreptului dobândit după încheierea contractului.

Obligaţia de garanţie a vânzătorului are o dublă înfăţişare:

- liniştita folosinţă a lucrului (garanţia contra evicţiunii) şi,

- utila folosinţă a lucrului (garanţia contra viciilor).

Dacă tulburarea provine din fapta unei terţe persoane, vânzătorul este obligat să îl
apere pe cumpărător, iar dacă nu reuşeşte să îl apere, va fi obligat să suporte consecinţele
evicţiunii. în acest caz, obligaţia de garanţie contra evicţiunii există dacă sunt întrunite trei
condiţii:
- sâ fie vorbo despre o tulburare de drept;
- cauza evicţiunii sâ fie anterioarâ vânzării;
- cauza evicţiunii sâ nu fi fost cunoscutâ de cumpârâtor.
VIII. Garanţia contra viciilor bunului vândut.
 Vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul
vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează în asemenea
măsură întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi
cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic.
În temeiul obligaţiei vânzătorului de garanţie contra viciilor, cumpărătorul poate
obţine, după caz: înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia; înlocuirea
bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii; reducerea corespunzătoare a
preţului; rezoluţiunea vânzării.

IX. Obligaţiile cumpărătorului

Cumpărătorul are următoarele obligaţii principale: să preia bunul vândut, să plătească
preţul şi să achite cheltuielile vânzării.
Cumpărătorul trebuie să plătească preţul la locul în care bunul se afla în momentul
încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă1. Rezultă că obligaţia de
plată a preţului este portabilâ.
Cumpărătorul este ţinut să plătească dobânzi asupra preţului din ziua dobândirii
proprietăţii, dacă bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predării, dacă bunul nu
produce fructe, însă îi procură alte foloase

Când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptăţit să obţină:

-fie executarea silită a obligaţiei de plată,

-fie rezoluţiunea vânzării

Atunci când vânzarea s-a făcut fără termen de plată, iar cumpărătorul nu a plătit
preţul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de Io doto predării, să declare rezoluţiunea fără
punere în întârziere şi să ceară restituirea bunului mobil vândut, cât timp bunul este încă în
posesia cumpărătorului şi nu a suferit transformări.

X. Vânzările speciale
1. Vânzarea după greutate, număr sau măsură.

Această vânzare are ca obiect bunuri generice ce aparţin vânzătorului. Pentru determinarea
bunului vândut şi, implicit a preţului este necesară individualizarea: prin cântărire, prin
numărare sau prin măsurare.

Contractul se socoteşte încheiat în momentul în care părţile convin asupra bunului şi asupra
preţului, chiar dacă bunurile nu au fost individualizate.

2. Vânzarea cu grămada (în bloc).

Obiectul acestei vânzări îl constituie numai anumite bunuri generice, susceptibile de
cântărire, numărare sau măsurare, dar care sunt individualizate într-un anume fel, iar preţul
este determinat global pentru întreaga cantitate.

Proprietatea şi riscurile se transmit în momentul încheierii contractului deoarece bunurile sunt

individualizate într-o manieră generală, iar preţul este determinat, global.

3. Vânzarea pe încercate.

Este un contract încheiat sub condiţie suspensivă. Bunul vândut este suspus unei încercări de
către cumpărător, sau expert.

5. Vânzarea cu plata preţului în rate.

Este o vânzare reglementată prin lege specială, H. G. 280/1990[51].

Contractul se încheie de către unităţi abilitate în acest sens şi cu privire la bunuri indicate
înainte. El presupune plata unui acont la încheierea contractului şi achitarea diferenţei în rate
periodice ce se reţin pe salariul cumpărătorului de către unitatea unde lucrează acesta.

6. Vânzarea drepturilor litigioase.

Drepturile litigioase pot fi transmise prin cesiune, altora. Creditorul (cedent), are calitatea de
vânzător. Terţul (cesionarul) este cumpărătorul.

Dreptul civil prevede că debitorul cedat poate să se elibereze faţă de cesionar achitându-i
preţul plătit vânzătorului precum şi dobânzile şi cheltuielile făcute de cumpărător. Legiuitorul
a instituit această regulă pentru a proteja pe debitor de efectele acţiunilor speculative ale
creditorilor.