„Libera prestare a serviciilor (articolul 49 CE) – Ajutoare de stat (articolul 87 CE) – Drept

fiscal – Regiunea autonomă Sardinia – Taxă regională pe escala turistică a aeronavelor şi a

ambarcaţiunilor de agrement – Taxă care se aplică numai persoanelor cu domiciliul fiscal
în afara regiunii – Protecţia mediului – Protecţia sănătăţii – Coerenţa sistemului fiscal –
Regiuni insulare”

I – Introducere
1. Prezenta cauză este prima cauză în care Curtea de Justiţie este sesizată de Curtea
Constituţională italiană (Corte costituzionale)(2) în conformitate cu articolul 234 CE.
2. În acţiunea principală, o procedură de control de constituţionalitate, obiectul analizei
îl constituie o taxă regională a regiunii autonome Sardinia(3), care a fost percepută în această
regiune din 2006 până în 2008, în fiecare an în perioada cuprinsă între 1 iunie şi 30
septembrie pentru anumite escale ale aeronavelor private şi ale ambarcaţiunilor de agrement.
Această taxă privea însă numai persoanele care nu aveau domiciliul fiscal în Sardinia. De
asemenea, taxa nu a fost percepută, printre altele, pe escalele ambarcaţiunilor care acostează
pe durata întregului an în Sardinia.
3. Curtea Constituţională italiană are îndoieli cu privire la compatibilitatea acestei
reglementări fiscale din regiunea autonomă Sardinia cu dreptul comunitar, mai exact cu
libera prestare a serviciilor (articolul 49 CE) şi cu interzicerea ajutoarelor de stat (articolul
87 CE). O incompatibilitate a taxei cu dreptul comunitar ar prezenta importanţă şi pentru
procedura de control de constituţionalitate din faţa Curţii Constituţionale italiene deoarece,
potrivit dreptului constituţional italian, dreptul comunitar constituie o parte a criteriului de
apreciere care trebuie aplicat în acest context.
II – Cadrul juridic
A – Dreptul comunitar
4. Cadrul juridic comunitar în care se înscrie acest caz este constituit, pe de o parte, de
dispoziţiile Tratatului CE privind libera prestare a serviciilor şi, pe de altă parte, de cele
privind ajutoarele de stat.
5. Principiul liberei prestări a serviciilor este consacrat la articolul 49 primul paragraf
CE:
„În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, sunt interzise restricţiile privind libera prestare
a serviciilor în cadrul Comunităţii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un
alt stat al Comunităţii decât cel al beneficiarului serviciilor.”
6. În plus, articolul 50 primul paragraf CE conţine următoarea definiţie:
„În înţelesul prezentului tratat, sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod obişnuit
în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile privind
libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.”
7. Secţiunea din Tratatul CE consacrată ajutoarelor de stat începe cu articolul 87
alineatul (1) CE, care are următorul cuprins:
„Cu excepţia derogărilor prevăzute de prezentul tratat, sunt incompatibile cu piaţa comună
ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care
denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi
sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale
dintre statele membre.”
8. În completare, trebuie să se menţioneze articolul 88 alineatul (3) CE, care are
următorul cuprins:
„Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele
care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect
nu este compatibil cu piaţa comună în conformitate cu dispoziţiile articolului 87, Comisia
iniţiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunţarea
unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.”
B – Dreptul naţional
9. În ceea ce priveşte dreptul naţional, pe lângă dispoziţiile relevante ale Constituţiei
italiene, prezintă importanţă, pe de o parte, câteva prevederi din legislaţia naţională şi, pe de
altă parte, câteva prevederi adoptate de regiunea autonomă Sardinia.
1. Constituţia italiană
10. Constituţia italiană prevede la articolul 117 primul paragraf:
„Puterea legislativă este exercitată de stat şi de regiuni cu respectarea Constituţiei, precum
şi a obligaţiilor care rezultă din dreptul comunitar şi din angajamentele internaţionale.”
2. Legislaţia naţională din Italia
11. Articolul 743 primul paragraf din Codice della navigazione(4) defineşte noţiunea de
aeronavă după cum urmează:
„Prin aeronavă se înţelege orice aparat destinat transportului, pe calea aerului, de persoane
sau de lucruri.”
12. La articolul 1 alineatul 2 din Codice della nautica da diporto(5), introdus prin Decreto
legislativo(6) nr. 171 din 18 iulie 2005, noţiunea de navigaţie de agrement este definită după
cum urmează:
„În sensul prezentului cod, prin navigaţie de agrement se înţelege navigaţia cu caracter
sportiv sau recreativ efectuată, fără scop lucrativ, în apele maritime şi în apele interioare.”
13. Articolul 2 alineatul 1 din Codice della nautica da diporto priveşte utilizarea
comercială a ambarcaţiunilor de agrement, pe care o defineşte după cum urmează:
„(1) Ambarcaţiunea de agrement este utilizată în scopuri comerciale atunci când
a) face obiectul contractelor de închiriere sau de navlosire;
b) este utilizată în cadrul formării profesionale în domeniul navigaţiei de agrement;
c) este utilizată de centrele de scufundare şi de antrenament submarin ca navă de asistenţă
pentru practicanţii de scufundări submarine în scop sportiv sau recreativ.
[…]”
3. Legislaţia regiunii autonome Sardinia
14. Legea nr. 4 a regiunii Sardinia din 11 mai 2006(7) (denumită în continuare de
asemenea „Legea regională nr. 4/2006”), astfel cum a fost modificată în 2007(8), cuprinde
următorul articol 4:
„(Taxa regională pe escala turistică a aeronavelor şi a ambarcaţiunilor de agrement)
1. Începând cu anul 2006 se instituie taxa regională pe escala turistică a aeronavelor şi a
ambarcaţiunilor de agrement.
2. Sunt supuse taxei:
a) escala pe aerodromurile de pe teritoriul regional a aeronavelor de aviaţie generală în
sensul articolului 743 şi al următoarelor din Codice della navigazione, destinate
transportului privat de persoane în perioada 1 iunie-30 septembrie;
b) escala în porturile, în locurile de acostare şi în locurile de ancorare situate pe teritoriul
regional şi în zonele de ancorare amenajate în apele teritoriale de-a lungul coastelor
Sardiniei, a ambarcaţiunilor de agrement prevăzute de Decretul legislativ nr. 171 din
18 iulie 2005 (Codul navigaţiei de agrement) sau, în orice caz, a ambarcaţiunilor
utilizate în scopuri de agrement, cu o lungime mai mare de 14 metri, măsurate potrivit
normelor armonizate EN/ISO/DIS 8666, în conformitate cu articolul 3 litera b) din
decretul legislativ menţionat, în perioada 1 iunie-30 septembrie.
3. Obligaţia de plată a taxei revine persoanei fizice sau juridice cu domiciliul fiscal în
afara teritoriului regional, care asigură exploatarea aeronavei […] sau […] a ambarcaţiunii
de agrement.
4) Taxa regională prevăzută la alineatul 2 litera a) se plăteşte pentru fiecare escală, iar cea
prevăzută la alineatul 2 litera b) se plăteşte anual.
(5) Taxa este stabilită după cum urmează:
a) 150 de euro pentru aeronavele autorizate să transporte până la patru pasageri;
b) 400 de euro pentru aeronavele autorizate să transporte între cinci şi doisprezece
pasageri;
c) 1 000 de euro pentru aeronavele autorizate să transporte mai mult de doisprezece
pasageri;
d) 1 000 de euro pentru ambarcaţiunile cu o lungime de cuprinsă între 14 şi 15,99 metri;
e) 2 000 de euro pentru ambarcaţiunile cu o lungime cuprinsă între 16 şi 19,99 metri;
f) 3 000 de euro pentru ambarcaţiunile cu o lungime cuprinsă între 20 şi 23,99 metri;
g) 5 000 de euro pentru navele cu o lungime cuprinsă între 24 şi 29,99 metri;
h) 10 000 de euro pentru navele cu o lungime cuprinsă între 30 şi 60 de metri,
i) 15 000 de euro pentru navele cu o lungime de peste 60 de metri.
Pentru ambarcaţiunile cu pânze cu motor auxiliar şi pentru velierele cu motor impozitul este
redus cu 50 %.
6. Sunt scutite de la plata taxei:
a) ambarcaţiunile care fac escală pentru a participa la regate sportive, la întruniri de
ambarcaţiuni de epocă, de ambarcaţiuni monotip şi la manifestări de navigaţie cu
pânze, chiar fără caracter sportiv, a căror desfăşurare a fost comunicată în prealabil
autorităţilor maritime de către organizatori. […]
b) ambarcaţiunile de agrement care staţionează tot anul în structurile portuare regionale;
c) oprirea tehnică, în limita timpului necesar pentru efectuarea acesteia.
[…]
7. Taxa se plăteşte:
a) la momentul escalei pentru aeronavele prevăzute la alineatul 2 litera a);
b) în termen de 24 de ore de la sosirea ambarcaţiunilor de agrement în porturi, în locurile
de acostare, în locurile şi în zonele de ancorare situate de-a lungul coastelor Sardiniei;
în condiţiile stabilite prin decizie […].
[…]”.
15. În plus, trebuie să se semnaleze că printr-o modificare a legislaţiei regionale mai sus
citate, care a fost efectuată în 2008, persoanele cu domiciliul fiscal în Sardinia au fost de
asemenea incluse printre persoanele impozabile. Ulterior, în 2009, reglementarea fiscală în
litigiu a fost abrogată în întregime(9). În prezenta procedură este însă examinată numai taxa
regională în versiunea sa anterioară din anul 2007.
III – Acţiunea principală
16. Curtea Constituţională italiană este sesizată cu o procedură de control de
constituţionalitate care a fost iniţiată(10) de primul ministru italian (preşedintele Consiliului
de Miniştri) împotriva mai multor prevederi legislative adoptate de regiunea autonomă
Sardinia în scopul examinării compatibilităţii acestora cu Constituţia italiană. Printre aceste
prevederi se află şi articolul 4 din Legea regională nr. 4/2006, astfel cum a fost modificată
în 2007.
17. În acţiunea principală se arată că această din urmă dispoziţie încalcă obligaţiile de
drept comunitar cărora este supusă legislaţia Italiei în conformitate cu articolul 117 alineatul
1 din Constituţia italiană. În primul rând se invocă o încălcare a articolului 49 CE, în al doilea
rând, o încălcare a articolului 81 CE coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE şi cu
articolul 10 CE şi, în al treilea rând, o încălcare a articolului 87 CE.
18. Curtea Constituţională italiană se limitează, în stadiul actual al procedurii, la
analizarea încălcărilor invocate ale articolelor 49 CE şi 87 CE. Aceasta înţelege să
condiţioneze decizia sa cu privire la încălcarea invocată a articolului 81 CE coroborat cu
articolul 3 alineatul (1) litera (g) şi cu articolul 10 CE de desfăşurarea ulterioară a procedurii.
Pentru acest motiv, Curtea Constituţională italiană a exclus în mod expres aceste din urmă
dispoziţii, pentru moment, din obiectul deciziei de trimitere în prezenta procedură de
pronunţare a unei hotărâri preliminare.
IV – Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare şi procedura în faţa Curţii de
Justiţie
19. Prin Ordonanţa nr. 103/2008 din 13 februarie 2008(11), primită de Curtea de Justiţie
la 21 aprilie 2008, Curtea Constituţională italiană a decis să suspende procedura de control
de constituţionalitate aflată pe rolul său şi să prezinte Curţii de Justiţie următoarele patru
întrebări preliminare:
a) Articolul 49 CE trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării unei dispoziţii,
precum cea prevăzută la articolul 4 din Legea nr. 4 din 11 mai 2006 a regiunii Sardinia
(Diverse dispoziţii în materie de venituri, de recalificări ale cheltuielilor, de politici
sociale şi de dezvoltare), în versiunea sa care rezultă din articolul 3 alineatul 3 din
Legea nr. 2 din 29 mai 2007 a regiunii Sardinia, potrivit căreia taxa regională pe
escala turistică a aeronavelor se aplică numai întreprinderilor cu domiciliul fiscal în
afara teritoriului regiunii Sardinia, care exploatează aeronave pe care le utilizează
pentru transportul de persoane în desfăşurarea de activităţi de aviaţie generală de
afaceri?
b) Articolul 4 menţionat din Legea nr. 4 din 2006 a Regiunii Sardinia, în versiunea sa
care rezultă din articolul 3 alineatul 3 din Legea nr. 2 din 2007 a regiunii Sardinia,
prevăzând că taxa regională pe escala turistică a aeronavelor se aplică numai
întreprinderilor cu domiciliul fiscal în afara teritoriului Regiunii Sardinia, care
exploatează aeronave pe care le utilizează pentru transportul de persoane în
desfăşurarea de activităţi de aviaţie generală de afaceri, constituie – în sensul
articolului 87 CE – un ajutor de stat acordat întreprinderilor care desfăşoară aceeaşi
activitate şi care au domiciliul fiscal pe teritoriul regiunii Sardinia?
c) Articolul 49 CE trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării unei dispoziţii,
precum cea prevăzută la articolul 4 din Legea nr. 4 din 2006 a regiunii Sardinia, în
versiunea sa care rezultă din articolul 3 alineatul 3 din Legea nr. 2 din 2007 a regiunii
Sardinia, potrivit căreia taxa regională pe escala turistică a ambarcaţiunilor de
agrement se aplică numai întreprinderilor cu domiciliul fiscal în afara teritoriului
 regiunii Sardinia, care exploatează ambarcaţiuni de agrement şi a căror activitate
antreprenorială constă în punerea la dispoziţia terţilor a acestor ambarcaţiuni?
d) Articolul 4 menţionat din Legea nr. 4 din 2006 a regiunii Sardinia, în versiunea sa care
rezultă din articolul 3 alineatul 3 din Legea nr. 2 din 2007 a regiunii Sardinia,
prevăzând că taxa regională pe escala turistică a ambarcaţiunilor de agrement se
aplică numai întreprinderilor cu domiciliul fiscal în afara teritoriului regiunii
Sardinia, care exploatează ambarcaţiuni de agrement şi a căror activitate
antreprenorială constă în punerea la dispoziţia terţilor a acestor ambarcaţiuni,
constituie – în sensul articolului 87 CE – un ajutor de stat acordat întreprinderilor care
desfăşoară aceeaşi activitate şi care au domiciliul fiscal pe teritoriul regiunii Sardinia?
20. În procedura din faţa Curţii de Justiţie au depus observaţii scrise regiunea autonomă
Sardinia, guvernul olandez şi Comisia Comunităţilor Europene. Curtea a renunţat la
organizarea unei şedinţe după ce regiunea autonomă Sardinia, contrar cererii sale iniţiale,
şi-a contramandat participarea şi după ce nici alţi participanţi la procedură nu au mai vrut să
prezinte observaţii orale.
V – Apreciere
A – Observaţii preliminare
21. Prezenta cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare reprezintă o schimbare în
jurisprudenţa Curţii Constituţionale italiene. Dacă aceasta negase(12) până în prezent
calitatea sa de instanţă în sensul articolului 234 CE, de acum înainte se încadrează în rândul
curţilor constituţionale naţionale care întreţin o relaţie de cooperare activă cu Curtea de
Justiţie(13).
22. Prezenta cauză ilustrează deosebit de clar că şi în procedurile desfăşurate în faţa
curţilor constituţionale naţionale se pot ridica probleme de drept comunitar care sunt decisive
în soluţionarea contenciosului constituţional respectiv. Astfel, Constituţia italiană, prin
articolul 117 primul paragraf, impune în mod expres puterii legislative respectarea
obligaţiilor care rezultă din dreptul comunitar. În acest mod, dreptul comunitar devine, astfel
cum precizează Curtea Constituţională(14), „element constitutiv al criteriului de
constituţionalitate” în procedura de control al constituţionalităţii şi „concretizează” cerinţele
impuse de Constituţie în ceea ce priveşte legislaţia.
23. Chiar în lipsa unei astfel de încorporări exprese, dreptul comunitar poate fi relevant
pentru soluţionarea litigiilor de drept constituţional, de exemplu atunci când într-o procedură
de contencios constituţional este important să se stabilească efectele de care se poate prevala
un act comunitar sau marja de apreciere, care poate fi controlată de instanţa constituţională,
pe care acest act o lasă legiuitorului naţional.
24. În definitiv, problema centrală este reprezentată, şi în prezenta cauză, de această marjă
de apreciere a legiuitorului naţional. Curtea Constituţională italiană trebuie să clarifice dacă,
prin introducerea taxei regionale în litigiu, Regiunea Autonomă Sardinia a depăşit marja de
apreciere care îi revine în temeiul dreptului comunitar. Trebuie să se decidă dacă o
reglementare precum cea sardă, potrivit căreia se aplică o taxă pe anumite escale de aeronave
şi ambarcaţiuni de agrement numai pentru nerezidenţi, este compatibilă cu libera circulaţie
a serviciilor şi cu dreptul ajutoarelor de stat.
25. Aceste probleme nu au devenit în mod necesar lipsite de obiect nici prin abrogarea
totală a taxei regionale în litigiu, abrogare care a fost efectuată în 2009. Într-adevăr, pentru
perioadele anterioare poate exista în continuare interesul unei clarificări cu privire la aspectul
dacă legislaţia aplicabilă la acel moment era compatibilă cu dreptul comunitar. Nu în ultimul
rând, acest aspect poate prezenta importanţă pentru soluţionarea eventualelor litigii între
persoanele impozabile şi administraţia fiscală a Regiunii Autonome Sardinia, aflate pe rolul
instanţelor.
B – Problemele referitoare la libera prestare a serviciilor (prima şi a treia întrebare)
26. Prin intermediul primei şi al celei de a treia întrebări, Curtea Constituţională italiană
solicită, în esenţă, să se stabilească, dacă libera prestare a serviciilor (articolul 49 CE) se
opune legislaţiei regionale a unei regiuni autonome, potrivit căreia o taxă pe escala turistică
a aeronavelor şi a ambarcaţiunilor de agrement se aplică numai în privinţa întreprinderilor
cu domiciliul fiscal în afara acestei regiuni, dar nu este instituită în privinţa întreprinderilor
cu domiciliul fiscal în interiorul acestei regiuni.
1. Stabilirea serviciilor afectate
27. O reglementare fiscală precum reglementarea sardă trebuie evaluată în raport cu
prevederile de drept comunitar referitoare la libera prestare a serviciilor numai în măsura în
care priveşte servicii în sensul Tratatului CE.
28. Noţiunea de servicii este definită la articolul 50 primul paragraf CE(15). Potrivit
acestui articol este vorba despre prestaţiile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei
remuneraţii(16), în măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile privind libera
circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.
29. Pentru a clarifica dacă şi în ce măsură astfel de prestaţii sunt afectate în prezenta speţă,
trebuie să se facă o distincţie între escalele aeronavelor şi escalele ambarcaţiunilor de
agrement, asupra cărora se aplică în fiecare caz în parte taxa regională.
a) Escale ale aeronavelor şi legătura acestora cu libera prestare a serviciilor
30. În ceea ce priveşte transportul aerian, taxa regională sardă se aplică numai escalelor
aeronavelor aviaţiei generale, care sunt destinate transportului privat de persoane [articolul
4 alineatul 2 litera a) din Legea regională nr. 4/2006].
31. Din această limitare a faptului generator al taxei la aviaţia generală şi la transportul
privat de persoane rezultă, potrivit informaţiilor furnizate de instanţa de trimitere(17), că
reglementarea fiscală sardă se aplică în special escalelor aeronavelor aviaţiei de afaceri care
sunt utilizate în transportul cu titlu gratuit şi în scopul activităţii comerciale proprii a fiecărei
întreprinderi. În plus, sunt vizate numai zborurile care, în general, nu sunt accesibile
publicului(18).
32. În consecinţă, exprimat mai general, reglementarea regională sardă priveşte numai
escalele aeronavelor private („jeturi private” şi „jeturi ale întreprinderilor”). Serviciile de
transport prestate cu astfel de avioane nu pot fi considerate în mod normal servicii în sensul
dreptului comunitar deoarece utilizatorul nu plăteşte pentru acestea nicio remuneraţie
exploatatorului avionului. În cele mai multe cazuri, utilizatorul şi exploatatorul avionului
sunt chiar identici.
33. Activitatea clasică a companiilor aeriene şi a operatorilor turistici, de transport de
persoane în scop comercial şi cu titlu oneros din Sardinia şi înspre Sardinia şi, prin urmare,
de prestare de servicii, nu pare să fie supusă taxei regionale; acest aspect este indicat de
limitarea faptului generator al taxei la transportul privat, şi anume la transportul inaccesibil
publicului.
34. Cu toate acestea, din simpla împrejurare că prestaţia propriu-zisă de transport aerian
nu reprezintă, în speţă, un serviciu în sensul dreptului comunitar nu se poate deduce că o
reglementare fiscală precum cea sardă nu ar prezenta absolut nicio legătură cu libera prestare
a serviciilor.
35. Astfel, pe de o parte, trebuie să se amintească faptul că articolele 49 CE şi 50 CE nu
asigură numai libera prestare activă a serviciilor. Dimpotrivă, dintr-o jurisprudenţă
consacrată rezultă că libera prestare a serviciilor include, de asemenea, libertatea
destinatarilor serviciilor de a se deplasa într-un alt stat membru pentru a beneficia de aceste
servicii(19). Or, această liberă prestare pasivă a serviciilor este afectată de regulă atunci când
un exploatator de avioane stabilit în străinătate aterizează cu avionul său pe un aeroport sau
pe un aerodrom din Sardinia. Astfel, acesta beneficiază în mod normal de numeroase servicii.
Pe lângă utilizarea pistei de decolare şi de aterizare, aceste servicii sunt, de exemplu, servicii
de pilotaj, alimentarea avionului cu carburant şi aprovizionarea acestuia, precum şi eventuale
lucrări de întreţinere.
36. Pe de altă parte, persoanele care sunt transportate la bordul unor jeturi private sau al
unor jeturi ale întreprinderilor din străinătate în Sardinia se deplasează, de asemenea, acolo
în mod normal fie pentru a presta servicii, fie pentru a beneficia de astfel de servicii. Aceasta
este valabil nu numai pentru persoanele care călătoresc în scop de afaceri, ci şi pentru
turişti(20). O lectură a titlului oficial al reglementării fiscale („taxă regională pe escala
turistică […]”) demonstrează că aceasta se referă, nu în ultimul rând, la avioanele private
care transportă turişti în Sardinia.
37. În consecinţă, chiar dacă transportul de persoane la bordul avioanelor private ale
exploatatorilor străini nu reprezintă, ca atare, un serviciu în sensul articolelor 49 CE şi 50
CE, escala acestor avioane este totuşi o condiţie necesară pentru prestarea sau pentru
utilizarea serviciilor la faţa locului, atât de către exploatatorul avionului, cât şi de către
persoanele transportate. Din acest punct de vedere, o reglementare fiscală precum cea sardă
prezintă, aşadar, o legătură care nu este de neglijat cu libera prestare a serviciilor(21).
b) Escale ale ambarcaţiunilor de agrement şi legătura acestora cu libera prestare a
serviciilor
38. În ceea ce priveşte navigaţia maritimă, taxa regională sardă se aplică pe escala
ambarcaţiunilor de agrement şi a ambarcaţiunilor utilizate în scopuri recreative, în măsura
în care aceste ambarcaţiuni au o lungime mai mare de 14 metri [articolul 4 alineatul 2 litera
b) din Legea regională nr. 4/2006]. Astfel cum precizează instanţa de trimitere, această taxă
se aplică şi întreprinderilor, în special celor a căror activitate constă în punerea
ambarcaţiunilor de agrement sau a ambarcaţiunilor utilizate în scopuri recreative la
dispoziţia terţilor.
39. Astfel, de exemplu, o întreprindere de închiriere de ambarcaţiuni poate închiria
ambarcaţiuni de agrement unor terţi, iar o şcoală de conducere a ambarcaţiunilor cu motor
sau o şcoală de scufundări poate organiza pe ambarcaţiunile pe care le exploatează cursuri
în schimbul unei remuneraţii(22). Nu sunt necesare explicaţii suplimentare pentru a
concluziona că astfel de activităţi constituie servicii în sensul articolului 49 CE şi al
articolului 50 primul paragraf CE(23).
40. Cu toate acestea, ne aflăm în domeniul de aplicare al liberei prestări a serviciilor
numai atunci când o întreprindere stabilită în străinătate prestează astfel de activităţi în
Sardinia. În consecinţă, este necesar să existe un element transfrontalier(24). Libera prestare
a serviciilor nu se aplică în situaţiile pur interne(25).
41. În speţă, sunt supuşi taxei regionale în litigiu, în conformitate cu articolul 4 alineatul
3 din Legea regională nr. 4/2006, numai exploatatorii de ambarcaţiuni care au domiciliul
fiscal în afara regiunii autonome Sardinia. Chiar dacă această reglementare ar fi concepută
să se refere în primul rând la exploatatorii de ambarcaţiuni cu sediul în alte regiuni italiene,
priveşte în orice caz şi exploatatorii de ambarcaţiuni cu sediul în alte state membre, de
exemplu pe cei cu sediul în insula franceză Corsica, situată în apropiere(26).
42. Dacă, de exemplu, o întreprindere stabilită în Corsica închiriază ambarcaţiuni de
agrement unor persoane private care vor să facă escală cu acestea în Sardinia sau să ancoreze
în apele teritoriale sarde, atunci cel puţin o parte din rezultatul prestaţiei nu se produce în
Corsica, ci în Sardinia. În consecinţă, există un serviciu cu element transfrontalier(27).
43. Elementul transfrontalier este şi mai clar atunci când un operator turistic stabilit în
Corsica efectuează excursii cu ambarcaţiunile sale pornind din Corsica înspre Sardinia sau
când o şcoală de conducere a ambarcaţiunilor cu motor sau o şcoală de scufundări stabilite
în Corsica oferă pe ambarcaţiunile lor cursuri în desfăşurarea cărora sunt prevăzute escale în
porturile din Sardinia sau o ancorare în apele din zona de coastă a regiunii(28).
44. În acest context, este irelevant din ce state membre provin clienţii acestei
întreprinderi. Astfel, articolul 49 CE îşi găseşte întotdeauna aplicare atunci când un prestator
de servicii oferă servicii pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care este stabilit, iar
aceasta independent de locul de stabilire al destinatarului acestor servicii(29).
45. Numai din motive de exhaustivitate menţionăm că ambarcaţiunile exploatate de
nerezidenţi utilizează de asemenea structurile portuare locale(30), atunci când fac escală în
Sardinia şi că persoanele transportate pe aceste ambarcaţiuni pot profita de escala în Sardinia,
după caz, pentru a efectua sejururi turistice. Cu această ocazie, persoanele interesate
beneficiază, de asemenea, de servicii, astfel cum s-a menţionat deja(31).
46. În consecinţă, astfel cum demonstrează toate aceste exemple, o reglementare fiscală
precum cea sardă prezintă, de asemenea, o legătură cu libera prestare a serviciilor în măsura
în care aceasta se aplică escalelor în Sardinia ale ambarcaţiunilor de agrement şi ale
ambarcaţiunilor utilizate în scopuri recreative(32).
2. Restricţia privind libera prestare a serviciilor
47. Împrejurarea că o reglementare fiscală precum cea sardă diferenţiază în funcţie de
domiciliul fiscal al persoanelor impozabile poate sugera, la prima vedere, să se examineze
compatibilitatea acesteia cu libera prestare a serviciilor din punctul de vedere al
unei discriminări indirecte pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate. O astfel de discriminare
ar presupune însă că reglementarea fiscală în litigiu poate afecta mai puternic străinii decât
resortisanţii naţionali(33). Or, în speţă, nu este în niciun caz sigur că această categorie de
persoane impozabile se compune în principal din resortisanţi ai altor state membre. Astfel,
trebuie să se ţină seama de faptul că printre persoanele nerezidente care fac escală în Sardinia
cu avioanele sau ambarcaţiunile lor s-ar putea afla de asemenea numeroase persoane fizice
şi juridice care au domiciliul fiscal pur şi simplu în alte regiuni ale Italiei. În cea mai mare
parte a cazurilor, va fi vorba despre cetăţeni italieni. Din acest punct de vedere, existenţa
unei discriminări indirecte pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate pare, în speţă, mai degrabă
improbabilă(34).
48. Potrivit unei jurisprudenţe constante, principiul liberei prestări a serviciilor cuprinde
nu numai o interdicţie a discriminării, ci şi o interdicţie a restricţiilor. În consecinţă, articolul
49 CE impune nu numai eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie sau de
naţionalitate faţă de prestatorul de servicii, ci, în egală măsură, şi înlăturarea oricărei
restricţii, chiar dacă aceasta se aplică fără a distinge între prestatorii naţionali şi cei din alte
state membre, atunci când este de natură să interzică, să împiedice sau să facă mai puţin
atractive activităţile prestatorului stabilit în alt stat membru, unde acesta furnizează în mod
legal servicii similare(35).
49. O măsură fiscală naţională care împiedică exercitarea liberei prestări a serviciilor
poate fi interzisă potrivit articolului 49 CE, fiind irelevant dacă măsura este emisă chiar de
către stat sau de către o colectivitate locală(36).
50. Cu toate acestea, impozitele şi taxele nu ar trebui să fie considerate restricţii privind
libera prestare a serviciilor numai pentru că scumpesc în general prestarea unui serviciu(37).
În acest sens, Curtea a precizat de asemenea că articolul 49 CE nu vizează măsuri al căror
unic efect este cauzarea unor costuri suplimentare pentru prestaţiile respective şi care
afectează în acelaşi mod prestarea serviciilor între statele membre şi prestarea lor în
interiorul unui singur stat membru(38).
51. În speţă, situaţia nu se prezintă însă deloc astfel.
52. O taxă regională precum cea sardă, care se aplică numai nerezidenţilor, constituie
pentru exploatatorii avioanelor private şi ai ambarcaţiunilor de agrement cu domiciliul fiscal
în afara Sardiniei un factor suplimentar de costuri, care nu se aplică în cazul concurenţilor
lor cu domiciliul fiscal în Sardinia. Pentru nerezidenţi este în mod corespunzător mai oneros
decât pentru rezidenţi să facă escală în Sardinia cu avioanele lor private şi cu ambarcaţiunile
lor de agrement. Pentru acelaşi motiv, punerea la dispoziţia terţilor a ambarcaţiunilor de
agrement de către exploatatori de ambarcaţiuni nerezidenţi va fi în comparaţie cu cei
rezidenţi de asemenea mai oneroasă şi, prin urmare, mai dificilă. În definitiv, şi pentru turişti
va fi mai puţin atractiv să facă escală în apele din zona de coastă a Sardiniei şi în porturile
sarde cu o ambarcaţiune închiriată în afara Sardiniei.
53. Prin urmare, o reglementare fiscală precum cea sardă produce efecte diferite asupra
prestării şi asupra utilizării serviciilor care au legătură cu astfel de zboruri şi călătorii pe apă,
după cum exploatatorul avionului, respectiv al ambarcaţiunii de agrement are domiciliul
fiscal în regiunea autonomă Sardinia din Italia sau în afara acesteia(39).
54. Din punct de vedere al dreptului comunitar, o astfel de reglementare nu trebuie
criticată în măsura în care afectează numai prestarea serviciilor între Sardinia şi alte regiuni
ale Italiei, întrucât, astfel cum am menţionat deja, dreptul comunitar nu este aplicabil în cazul
unor astfel de situaţii pur interne(40).
55. Cu toate acestea, în măsura în care o reglementare fiscală precum cea sardă afectează
prestarea serviciilor transfrontaliere – de exemplu prestarea serviciilor între Sardinia şi insula
franceză Corsica – aceasta face ca prestarea de servicii între statele membre să fie mai dificilă
decât prestarea de servicii în interiorul unui singur stat membru, respectiv al unei părţi din
acest stat, în speţă în interiorul regiunii Sardinia(41).
56. Chiar dacă o astfel de reglementare de drept fiscal nu conduce la nicio
discriminare(42), aceasta aduce totuşi atingere liberei prestări a serviciilor garantate de
articolul 49 CE(43) şi, prin urmare, trebuie considerată o restricţie privind libera prestare a
serviciilor.
3. Cu privire la justificarea unei reglementări fiscale precum cea a regiunii autonome
Sardinia
57. Rămâne de analizat dacă restricţiile constatate în privinţa liberei prestări a serviciilor
pot fi justificate, astfel cum susţine cu fermitate regiunea autonomă Sardinia.
58. În lipsa măsurilor de armonizare de drept comunitar, libera prestare a serviciilor poate
fi restricţionată prin reglementări naţionale care sunt justificate de motivele menţionate la
articolul 46 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 55 CE sau de motive imperative de interes
general(44).
59. În speţă, regiunea autonomă Sardinia se întemeiază, în esenţă, pe două motive de
justificare: protecţia mediului şi protecţia sănătăţii.
60. Nu este de competenţa Curţii, ci a instanţei de trimitere să analizeze dacă la adoptarea
reglementării fiscale în litigiu au fost urmărite aceste obiective, iar nu altele(45). În
continuare, presupunem că într-adevăr protecţia mediului şi protecţia sănătăţii au fost
motivele decisive pentru legiuitorul regional.
a) Protecţia mediului
61. La fel cum Comunitatea este obligată să includă cerinţele de protecţie a mediului în
stabilirea şi în punerea în aplicare a politicilor şi a măsurilor sale ( a se vedea în special
articolele 2 CE şi 6 CE(46)), tot astfel aceasta permite statelor membre urmărirea
obiectivelor de mediu. Pentru acest motiv, potrivit unei jurisprudenţe constante, protecţia
mediului este recunoscută ca motiv imperativ de interes general pe baza căruia pot fi
justificate restricţiile stabilite de statele membre privind libertăţile fundamentale(47).
i) Obiectivul de protecţie a mediului urmărit de reglementarea fiscală
62. Regiunea autonomă Sardinia arată că reglementarea fiscală în litigiu în speţă este
motivată de consideraţii privind mediul şi trebuie privită în contextul eforturilor generale ale
acestei colectivităţi teritoriale în domeniul protecţiei mediului şi a peisajului, precum şi al
protecţiei bunurilor sale culturale.
63. Potrivit regiunii autonome Sardinia, numeroasele ambarcaţiuni de agrement şi
avioane care fac escală în Sardinia în scopuri turistice produc o poluare a mediului care nu
este lipsită de importanţă. În special coastele Sardiniei, asupra cărora se concentrează cea
mai mare parte a turismului, sunt expuse acestei poluări.
64. Taxa în litigiu, care se aplică pe escala turistică a aeronavelor private şi a
ambarcaţiunilor de agrement, serveşte, potrivit regiunii, obţinerii de venituri care să îi
permită să întărească măsurile de protecţie şi de restabilire a resurselor de mediu afectate de
turism, nu în ultimul rând în zonele de coastă deosebit de prejudiciate.
65. Astfel cum expune în plus regiunea, se intenţionează ca, prin intermediul taxei să se
obţină un efect regulator: pe de o parte, se urmăreşte, în ansamblu, o solicitare mai redusă a
zonelor de coastă, iar pe de altă parte, se urmăreşte ca fluxurile de turişti să se distribuie mai
bine de-a lungul anului, motiv pentru care taxa se aplică numai în sezonul turistic principal
cuprins între 1 iunie şi 30 septembrie, iar nu în anotimpurile afectate mai puţin de turism. În
acest mod se urmăreşte să se aducă o contribuţie la o dezvoltare durabilă a turismului în
regiune.
66. Regiunea subliniază, de asemenea, că reglementarea fiscală în litigiu se întemeiază
pe principiul „poluatorul plăteşte”.
67. Dacă o reglementare fiscală se întemeiază pe astfel de consideraţii, atunci urmăreşte
fără îndoială un obiectiv legitim privind mediul.
ii) Examinarea configuraţiei concrete a reglementării fiscale
68. Cu toate acestea, aspectul dacă o reglementare fiscală precum cea sardă este
compatibilă, în definitiv, cu cerinţele liberei prestări a serviciilor (articolul 49 CE) depinde
de configuraţia concretă a acesteia. Independent de existenţa unui obiectiv legitim care să
corespundă motivelor imperative de interes general, justificarea unei restricţii privind
libertăţile fundamentale garantate de Tratatul CE presupune, astfel, ca măsura în discuţie să
fie de natură să asigure realizarea obiectivului pe care îl urmăreşte şi ca aceasta să nu
depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv(48).
69. Potrivit jurisprudenţei Curţii, o legislaţie naţională nu poate garanta realizarea
obiectivului invocat decât în cazul în care răspunde cu adevărat preocupării privind atingerea
acestuia în mod coerent şi sistematic(49).
70. În ceea ce priveşte o reglementare precum cea sardă, problema care se pune este că
aceasta diferenţiază în funcţie de domiciliul fiscal şi supune taxei regionale numai
nerezidenţii, iar nu rezidenţii.
71. Regiunea autonomă Sardinia consideră că o astfel de reglementare corespunde
principiului „poluatorul plăteşte”. Altfel, nerezidenţii ar putea să utilizeze resursele de mediu
ale regiunii fără a contribui financiar la restabilirea acestora şi să se comporte, în această
măsură, ca „free rider”.
72. Acest argument este corect în măsura în care, potrivit principiului „poluatorul
plăteşte”, care îşi găseşte expresia de asemenea la articolul 174 alineatul (2) CE, cel care este
responsabil de poluarea mediului ar trebui să suporte şi înlăturarea efectelor acesteia(50). În
acelaşi mod, cel care este responsabil pentru consumarea resurselor de mediu ar trebui să
contribuie la protecţia şi la restabilirea acestora. În consecinţă, prin prisma principiului
„poluatorul plăteşte”, nu se poate critica faptul că o reglementare precum cea sardă impune
o taxă motivată prin raţiuni de mediu în ceea ce priveşte exploatatorii de avioane private şi
ambarcaţiuni de agrement cu ocazia escalelor acestora în regiune.
73. O reglementare întemeiată pe principiul „poluatorul plăteşte” nu se poate totuşi limita
la aplicarea unei taxe de mediu numai asupra exploatatorilor nerezidenţi ai avioanelor private
şi ai ambarcaţiunilor de agrement, însă nu şi asupra exploatatorilor rezidenţi. Astfel, în
măsura în care poluarea mediului este cauzată de avioanele private şi de la ambarcaţiunile
de agrement care fac escală în Sardinia, aceasta se produce independent de provenienţa
acestor avioane şi ambarcaţiuni şi, în special, nu are nicio legătură cu domiciliul fiscal al
exploatatorilor lor. Avioanele şi ambarcaţiunile nerezidenţilor contribuie la afectarea
resurselor de mediu, la fel ca avioanele şi ambarcaţiunile rezidenţilor.
74. Prin urmare, ar fi conform cu principiul „poluatorul plăteşte” ca fiecare exploatator
de avioane, respectiv de ambarcaţiuni, să fie supus la plata taxei în vederea înlăturării
prejudiciilor aduse mediului în funcţie de contribuţia acestuia la cauzarea poluării, iar aceasta
indiferent de domiciliul său fiscal şi de alte sarcini fiscale ale sale(51). În schimb, o
reglementare precum reglementarea sardă în cauză în acţiunea principală lasă poluarea
mediului cauzată de avioanele şi de ambarcaţiunile rezidenţilor în sarcina colectivităţii, ceea
ce contrazice principiul „poluatorul plăteşte”(52).
75. Discrepanţa dintre cerinţele principiului „poluatorul plăteşte” – pe care se întemeiază
regiunea autonomă Sardinia – şi configuraţia reală a legii regionale în cauză în acţiunea
principală devine deosebit de clară dacă se ia în considerare tratamentul fiscal al
ambarcaţiunilor de agrement care staţionează tot anul în structurile portuare ale regiunii.
Acestea sunt scutite de taxa regională(53), deşi contribuţia lor la poluarea invocată a
mediului ar trebui să fie în mod normal mult mai ridicată decât cea a ambarcaţiunilor similare
care au locul de acostare în afara Sardiniei şi fac escale în apele de coastă şi în porturile
regiunii numai în mod sporadic.
76. În ansamblu, reglementarea sardă ia în considerare în mod arbitrar anumiţi poluatori
ai mediului, şi anume nerezidenţii, pentru finanţarea măsurilor de protecţie şi de restabilire
a resurselor de mediu, în timp ce pe alţii, şi anume pe rezidenţi, nu îi ia în considerare. În
acest mod, obiectivul privind mediul afirmat de însăşi regiunea autonomă Sardinia nu este
pus în practică în mod coerent şi sistematic.
77. În aceste împrejurări, o reglementare fiscală precum cea sardă nu poate fi considerată
adecvată pentru realizarea obiectivului privind mediul. Chiar şi numai pentru acest motiv,
reglementarea respectivă nu este compatibilă cu cerinţele liberei prestări a serviciilor.
78. În acest context, argumentul regiunii autonome Sardinia în sensul că rezidenţii şi
nerezidenţii s-ar afla în situaţii diferite, astfel încât şi tratamentul lor diferit din punctul de
vedere al taxei regionale s-ar impune în mod obiectiv, nu este convingător.
79. Într-adevăr, Curtea a recunoscut de mai multe ori că tratarea diferită a nerezidenţilor
şi a rezidenţilor în domeniul impozitelor directe poate fi legitimă(54). Aceasta nu poate fi
însă generalizată în sensul că nerezidenţii şi rezidenţii s-ar afla permanent în situaţii diferite.
Dimpotrivă, o diferenţiere între aceste două categorii de persoane este justificată numai în
măsura în care reflectă diferenţe obiective(55). În cazurile în care nu există astfel de
diferenţe, nici dreptul fiscal al statelor membre nu poate efectua vreo diferenţiere între
rezidenţi şi nerezidenţi(56).
80. În consecinţă, trebuie să se examineze întotdeauna în mod concret dacă situaţia
nerezidenţilor şi a rezidenţilor se distinge în mod obiectiv. Acest aspect trebuie apreciat în
lumina obiectivului şi a scopului reglementării fiscale respective(57).
81. Astfel cum se arată în faţa Curţii, o reglementare fiscală precum cea sardă urmăreşte
obiectivul privind mediul constând în protejarea şi în restabilirea resursele naturale ale
regiunii, care au fost afectate de turism, în special cele din zonele de coastă. Din punctul de
vedere al acestui obiectiv specific, exploatatorii rezidenţi şi exploatatorii nerezidenţi de
avioane private şi ambarcaţiuni de agrement se află în aceeaşi situaţie, deoarece, astfel cum
am menţionat deja, avioanele private şi ambarcaţiunile de agrement care fac escală în
Sardinia poluează mediul absolut independent de provenienţa lor şi de domiciliul fiscal al
exploatatorilor lor(58).
82. Întrucât, în speţă, rezidenţii şi nerezidenţii se află în aceeaşi situaţie din punctul de
vedere al obiectivului privind mediul urmărit de reglementarea fiscală sardă, escalele
acestora în Sardinia cu avioanele lor private şi cu ambarcaţiunile lor de agrement trebuie să
fie impozitate de asemenea în acelaşi mod(59).
83. Regiunea autonomă Sardinia obiectează că persoanele cu domiciliul fiscal în Sardinia
contribuie deja la veniturile fiscale generale ale acestei regiuni, în special prin impozitul pe
venit pe care îl plătesc şi prin taxa pe valoarea adăugată plătită pe consumul lor în
regiune(60). În acest mod, rezidenţii ar contribui la finanţarea măsurilor pentru protecţia şi
pentru restabilirea resurselor de mediu. În schimb, nerezidenţii nu ar avea o astfel de
contribuţie la bugetul regiunii.
84. Nici acest argument nu ne convinge.
85. Sarcina unei taxe fiscale precum cea în cauză în acţiunea principală, care se aplică
numai nerezidenţilor, nu poate fi compensată prin avantaje eventuale care ar putea rezulta în
favoarea nerezidenţilor în ceea ce priveşte alte tipuri de impozite. Astfel, potrivit unei
jurisprudenţe constante, un tratament fiscal defavorabil contrar unei libertăţi fundamentale
nu poate fi justificat de existenţa altor avantaje fiscale, presupunând chiar că astfel de
avantaje există(61).
86. Situaţia ar putea fi probabil diferită dacă s-ar stabili că rezidenţii trebuie să plătească
pentru avioanele lor private şi pentru ambarcaţiunile lor de agrement un impozit sau o taxă
comparabilă, având un obiectiv specific privind mediul, de exemplu în legătură cu taxele de
acostare pentru ambarcaţiunile lor staţionate în porturile Sardiniei. În speţă, nu a fost furnizat
niciun element în această privinţă în faţa Curţii. Dimpotrivă, taxa regională în litigiu a fost
confruntată numai cu sarcina fiscală generală a locuitorilor din Sardinia.
87. În această privinţă, trebuie remarcat că taxa regională în litigiu care se aplică pe escala
avioanelor private şi ale ambarcaţiunilor de agrement nu urmăreşte aceleaşi obiective ca alte
impozite plătite de persoanele impozabile din Sardinia, şi anume impozitul pe profit şi taxa
pe valoarea adăugată. În timp ce, potrivit propriilor declaraţii ale regiunii autonome Sardinia,
prima taxă urmăreşte în mod specific obiective privind mediul şi are de asemenea un efect
regulator, cele din urmă taxe menţionate servesc în general alimentării bugetelor publice şi
nu au un efect regulator comparabil.
88. În plus, rezidenţii utilizează într-o măsură mult mai mare infrastructura regiunii lor
de origine decât nerezidenţii şi beneficiază de prestaţiile acesteia. Prin urmare, este echitabil
ca rezidenţii să contribuie în mod corespunzător într-o măsură mai mare la veniturile fiscale
generale ale acestei regiuni decât nerezidenţii(62). Astfel, de exemplu, structurile de sănătate
şi de învăţământ puse la dispoziţie într-un stat membru sau într-o regiune sunt utilizate în
principal de rezidenţi, în timp ce nerezidenţii ar trebui să ajungă într-o astfel de situaţie numai
în mod excepţional.
89. În aceste condiţii, o diferenţă de tratament a rezidenţilor şi a nerezidenţilor în ceea ce
priveşte impozitarea escalelor cu avioanele lor private şi cu ambarcaţiunile lor de agrement
nu poate fi justificată numai prin trimiterea la contribuţiile rezidenţilor la veniturile fiscale
generale ale regiunii.
90. Rezumând cele prezentate mai sus, restricţiile privind libera prestare a serviciilor,
astfel cum rezultă din reglementarea fiscală sardă, nu pot fi justificate, aşadar, prin motive
de protecţie a mediului.
b) Protecţia sănătăţii
91. Pe lângă protecţia mediului, regiunea autonomă Sardinia invocă de asemenea
protecţia sănătăţii ca motiv de justificare a reglementării sale fiscale în litigiu.
92. Protecţia sănătăţii se numără printre motivele imperative de interes general care pot
să justifice, potrivit articolului 46 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 55 CE, restricţiile
privind libera prestare a serviciilor(63).
93. O reglementare precum cea sardă urmăreşte totuşi, potrivit declaraţiilor regiunii
autonome Sardinia, în primul rând un obiectiv privind mediul. Într-adevăr, este posibil ca
prin această reglementare să se limiteze în mod indirect de asemenea pericole pentru
sănătate, care pot fi legate de o degradare a mediului. Independent de aceasta, motivului de
justificare întemeiat pe protecţia sănătăţii nu îi revine însă în speţă nicio importanţă
autonomă, care ar depăşi obiectivul de protecţie a mediului. În consecinţă, o invocare a
protecţiei sănătăţii ca motiv de justificare nu poate conduce, în speţă, la un alt rezultat decât
invocarea protecţiei mediului(64), pe care am analizat-o deja mai sus(65).
94. Îndeosebi, prin trimiterea la protecţia sănătăţii nu se poate justifica faptul că numai
nerezidenţii sunt supuşi la plata taxei pe escala avioanelor private şi a ambarcaţiunilor de
agrement, în timp ce rezidenţii nu sunt supuşi acesteia.
95. Într-adevăr, în domeniul protecţiei sănătăţii, spre deosebire de domeniul protecţiei
mediului, sunt permise în mod expres, în conformitate cu articolul 46 alineatul (1) CE
coroborat cu articolul 55 CE, de asemenea măsuri care sunt îndreptate în mod specific
împotriva străinilor. Aceasta presupune însă că un pericol pentru sănătatea publică provine
chiar de la un străin(66). În schimb, în speţă, poluările mediului invocate, precum şi
eventualele pericole pentru sănătate legate de acestea sunt independente de provenienţa
avionului privat respectiv sau a ambarcaţiunii de agrement respective şi de domiciliul fiscal
al exploatatorului acestora; acestea sunt cauzate de avioanele şi ambarcaţiunile
exploatatorilor nerezidenţi, la fel ca şi de avioanele şi ambarcaţiunile exploatatorilor
rezidenţi. În consecinţă, invocarea protecţiei sănătăţii nu justifică nicio măsură care să fie
îndreptată în mod specific împotriva exploatatorilor de avioane şi de ambarcaţiuni cu
domiciliul fiscal în afara Sardiniei. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât în cazul
articolului 46 alineatul (1) CE este vorba despre o dispoziţie de excepţie care trebuie să fie
interpretată în mod strict(67).
96. În consecinţă, restricţiile privind libera prestare a serviciilor, astfel cum rezultă din
reglementarea fiscală sardă, nu pot fi justificate nici prin motive de protecţie a sănătăţii.
c) Alte aspecte
97. Din considerente de exhaustivitate, abordăm în continuare alte câteva aspecte care pot
prezenta importanţă în contextul problemei justificării reglementării fiscale sarde.
i) Coerenţa sistemului fiscal
98. În ceea ce priveşte justificarea reglementării fiscale în litigiu, regiunea autonomă
Sardinia face trimitere în diferite ocazii la coerenţa sistemului fiscal în care se încadrează
această reglementare. Neimpozitarea rezidenţilor pentru escala avioanelor private sau a
ambarcaţiunilor de agrement este motivată, în esenţă, prin faptul că rezidenţii plătesc deja
alte impozite – în special impozitul pe venit şi taxa pe valoarea adăugată – şi contribuie în
acest mod la bugetul regiunii.
99. Potrivit unei jurisprudenţe constante, necesitatea de a asigura coerenţa sistemului
fiscal poate justifica o restricţie privind exercitarea libertăţilor fundamentale garantate de
Tratatul CE(68). Această jurisprudenţă se aplică însă numai atunci când se dovedeşte
existenţa unei legături directe între avantajul fiscal respectiv şi compensarea acestui avantaj
printr-o prelevare fiscală determinată(69), ceea ce trebuie apreciat în raport cu obiectivul
reglementării fiscale în discuţie(70).
100. Taxa regională pe escala avioanelor private şi a ambarcaţiunilor de agrement, în cauză
în acţiunea principală, nu urmăreşte, astfel cum am demonstrat deja(71), acelaşi obiectiv ca
impozitele generale cărora le sunt supuşi rezidenţii. Chiar şi numai pentru acest motiv,
avantajele şi dezavantajele care rezultă din reglementările fiscale respective pentru
persoanele impozabile nu pot fi considerate două feţe ale aceleiaşi monede. Avantajul pe
care rezidenţii îl deduc din faptul că nu trebuie să plătească taxa regională pe escala
avioanelor private şi a ambarcaţiunilor de agrement nu este identic cu sarcinile la care sunt
expuşi prin alte tipuri de impozite, precum impozitul pe venit şi taxa pe valoarea adăugată.
101. În mod cert, toate impozitele servesc, în definitiv, obţinerii de venituri pentru bugetele
publice. Această legătură, luată singură, este însă prea generală şi prea indirectă pentru a
justifica o compensare reciprocă a avantajelor fiscale de care beneficiază rezidenţii în cadrul
reglementării fiscale în cauză în acţiunea principală cu sarcinile la care aceştia sunt supuşi
în cadrul altor tipuri de impozite(72).
102. În consecinţă, o reglementare fiscală precum cea sardă nu poate fi justificată prin
invocarea coerenţei sistemului fiscal.
ii) Caracterul insular al Sardiniei
103. Astfel cum rezultă din decizia de trimitere, regiunea autonomă Sardinia a invocat în
faţa Curţii Constituţionale italiene şi situaţia sa de insulă. Potrivit regiunii autonome
Sardinia, este necesar ca respectivele costuri mai ridicate pe care întreprinderile stabilite în
Sardinia trebuie să le suporte din cauza particularităţilor geografice şi economice legate de
caracterul de insulă al regiunii să fie compensate printr-o impozitare a întreprinderilor care
nu au sediul în Sardinia.
104. Cel mai târziu după conferinţa interguvernamentală referitoare la Tratatul de la
Amsterdam, care conţine un act final intitulat Declaraţia privind regiunile insulare, este
recunoscut la nivel comunitar „că regiunile insulare au deficienţe structurale legate de
insularitatea lor, a cărei permanenţă dăunează grav dezvoltării lor economice şi sociale”;
legislaţia comunitară trebuie să ţină seama de aceste deficienţe(73).
105. O astfel de luare în considerare poate interveni în cadrul diferitelor politici ale
Comunităţii, de exemplu în cadrul politicii regionale, al politicii structurale, al politicii de
coeziune economică şi socială [a se vedea în această privinţă de asemenea articolul 158
alineatul (2) CE] sau al politicii transporturilor. Astfel, pot fi adoptate măsuri pozitive de
sprijinire pentru a compensa deficienţele regiunilor insulare. De asemenea, poate fi necesară
adoptarea în aceste regiuni insulare a unor măsuri speciale de protecţie a echilibrului
ecologic local împotriva neofiţilor şi a neozoonilor(74).
106. În schimb, insularitatea unui stat membru sau a unei regiuni nu poate fi utilizat în mod
abuziv ca pretext pentru (re)introducerea de obstacole în calea schimburilor sau ca măsuri
protecţioniste, care s-ar afla în contradicţie cu principiul pieţei interne. Nu în ultimul rând,
chiar declaraţia menţionată privind regiunile insulare se întemeiază de asemenea pe acest
principiu, atunci când formulează obiectivul unei mai bune integrări a regiunilor insulare în
piaţa internă.
107. Potrivit declaraţiei menţionate, această integrare a regiunilor insulare în piaţa internă
trebuie să se realizeze „în condiţii echitabile”. În consecinţă, rămâne posibilitatea de a adopta
măsuri de compensare a deficienţelor sau de soluţionare a problemelor care sunt determinate
în mod direct de insularitatea unei regiuni sau a unui stat membru. Astfel de măsuri sunt
echitabile numai atunci când sunt adecvate pentru remedierea deficienţei sau a problemei
respective şi nu depăşesc ceea ce este necesar în acest scop. De asemenea, aceste măsuri nu
pot avea ca efect faptul ca însăşi esenţa principiului pieţei interne sau a principiului
economiei de piaţă deschise(75) să fie afectată.
108. În speţă, nu rezultă că tocmai exploatatorii de avioane private şi de ambarcaţiuni de
agrement stabiliţi în Sardinia ar avea de suferit din cauza deficienţelor şi a problemelor
specifice care sunt determinate în mod direct de insularitatea regiunii. În orice caz, nicio
indicaţie în această privinţă nu a fost prezentată Curţii. Obiective pur economice care nu se
află în legătură directă cu insularitatea regiunii nu pot justifica o restricţie privind libertăţile
fundamentale garantate de Tratatul CE(76).
109. Rezumând cele prezentate mai sus, din insularitatea Sardiniei nu se poate deduce,
aşadar, că restricţiile privind libera prestare a serviciilor, precum cele care rezultă din
reglementarea fiscală în litigiu, ar fi justificate.
iii) Consideraţii de politică socială
110. În sfârşit, semnalăm că nu se evidenţiază nici consideraţii de politică socială care ar
putea justifica o reglementare precum cea sardă.
111. O distincţie între nerezidenţi şi rezidenţi poate fi într-adevăr justificată atunci când
statele membre sau colectivităţile teritoriale acordă avantaje sociale. Astfel, corespunde în
principiu unui obiectiv legitim ca astfel de avantaje – în măsura în care nu există reglementări
de armonizare sau de coordonare la nivel comunitar – să fie rezervate numai persoanelor
care prezintă un grad suficient de integrare în statul membru respectiv sau în colectivitatea
teritorială respectivă, domiciliul putând furniza, după caz, indicii importante în acest
sens(77).
112. Este însă greu de imaginat că ar putea fi întemeiat din punctul de vedere al politicii
sociale ca exploatatorii stabiliţi în Sardinia de avioane private şi de ambarcaţiuni de agrement
mai mari de 14 metri – îndeosebi proprietarii de iahturi de lux mari – să fie exceptaţi de la o
taxă regională, precum cea în litigiu în speţă.
4. Rezumat cu privire la prima şi la a treia întrebare preliminară
113. Sintetizând, trebuie să reţinem că nu se evidenţiază nicio justificare a restricţiilor
privind libera prestare a serviciilor, astfel cum acestea rezultă din reglementarea fiscală în
litigiu în speţă.
114. Cu toate acestea, de aici nu ar trebui să se concluzioneze că dreptul comunitar s-ar
opune în general tuturor reglementărilor care afectează în mod specific turiştii sau
întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul turistic, cum ar fi de exemplu
măsurile în ceea ce priveşte locuinţele de vacanţă sau reşedinţele secundare(78), taxele
hoteliere sau taxele de turism. Dimpotrivă, răspunsul la această problemă depinde
întotdeauna de configuraţia concretă a fiecărei măsuri, a fiecărui impozit sau a fiecărei taxe
în parte. O distincţie între rezidenţi şi nerezidenţi poate fi justificată dacă şi în măsura în care
aceasta este adecvată şi necesară în raport cu un obiectiv legitim.
115. În ceea ce priveşte prezenta cauză, trebuie reţinut că:
Articolul 49 CE se opune legislaţiei unei regiuni autonome potrivit căreia o taxă pe escala
turistică a aeronavelor şi a ambarcaţiunilor de agrement, întemeiată în esenţă pe considerente
privind mediul, se aplică numai în privinţa întreprinderilor cu domiciliul fiscal în afara
acestei regiuni, iar nu şi în privinţa întreprinderilor cu domiciliul fiscal în interiorul acestei
regiuni.
C – Problemele referitoare la noţiunea de ajutor (a doua şi a patra întrebare preliminară)
116. Prin intermediul celei de a doua şi al celei de a patra întrebări preliminare, Curtea
Constituţională italiană solicită clarificări cu privire la noţiunea de ajutor de stat, în sensul
articolului 87 alineatul (1) CE. În esenţă, instanţa de trimitere doreşte să afle dacă legislaţia
regională a unei regiuni autonome potrivit căreia se aplică o taxă pe escala turistică a
aeronavelor şi a ambarcaţiunilor de agrement numai în privinţa întreprinderilor cu domiciliul
fiscal în afara acestei regiuni constituie un ajutor de stat în favoarea întreprinderilor care
desfăşoară aceeaşi activitate şi care au domiciliul fiscal în interiorul regiunii respective.
117. Dispoziţiile generale ale Tratatului CE, inclusiv dispoziţiile dreptului concurenţei, se
aplică transporturilor maritime şi aeriene(79). În consecinţă, o reglementare fiscală precum
cea sardă, care priveşte în mod specific escalele aeronavelor şi ale ambarcaţiunilor de
agrement ai căror exploatatori au domiciliul fiscal în afara Sardiniei, trebuie apreciată în
lumina articolului 87 CE.
1. Observaţii preliminare cu privire la delimitarea competenţei între Comisie şi instanţele
naţionale în domeniul dreptului ajutoarelor de stat
118. Înainte de a pronunţa o opinie de fond cu privire la interpretarea articolului 87 CE,
trebuie să se clarifice cum sunt repartizate competenţele între Comisie şi instanţele naţionale
cu privire la această dispoziţie.
119. Potrivit unei jurisprudenţe constante, compatibilitatea unei scheme de ajutor intră în
competenţa exclusivă a Comisiei, care acţionează sub controlul instanţei comunitare(80).
Instanţele naţionale pot fi însă sesizate în domeniul ajutoarelor de stat cu litigii în cadrul
cărora trebuie să interpreteze şi să aplice noţiunea de ajutor prevăzută la articolul 87
alineatul (1) CE(81).
120. Este cert că astfel de litigii sunt iniţiate în mod normal de particulari care invocă
interdicţia de a pune în aplicare ajutoarele de stat înainte de autorizarea acestora de către
Comisie [articolul 88 alineatul (3) a treia teză CE]. De aici nu se poate însă concluziona că
respectiva competenţă a instanţelor naţionale cu privire la interpretarea şi aplicarea
articolului 87 alineatul (1) CE s-ar limita numai la procedurile având ca obiect asigurarea
protecţiei juridice a drepturilor individuale(82).
121. Astfel, măsurile de ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, puse în executare cu
încălcarea obligaţiilor rezultate din articolul 88 alineatul (3) CE, trebuie să fie considerate,
în general, ilegale(83). În acest caz, orice instanţă naţională, inclusiv o curte constituţională,
este obligată, în conformitate cu articolul 10 CE, să întreprindă tot ceea ce este posibil în
cadrul competenţelor sale pentru a contribui în mod efectiv la punerea în practică a
interdicţiei ajutoarelor, prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE, precum şi a obligaţiei de
notificare şi a interdicţiei de punere în aplicare, prevăzute la articolul 88 alineatul (3) CE; în
acelaşi timp, instanţele naţionale trebuie să se abţină de la tot ceea ce ar putea periclita
realizarea obiectivelor Tratatului CE.
122. În consecinţă, toate instanţele naţionale sunt obligate să deducă toate consecinţele
dintr-o încălcare a interdicţiei de punere în aplicare [articolul 88 alineatul (3) a treia teză
CE], în conformitate cu dreptul lor naţional, inclusiv constatarea invalidităţii actelor de
punere în aplicare a măsurilor de ajutor(84). În cadrul procedurilor de control de
constituţionalitate pot fi deduse, de asemenea, astfel de consecinţe, îndeosebi atunci când
schema ilegală de ajutoare a fost introdusă printr-o lege.
2. Noţiunea de ajutor
123. Calificarea unei măsuri ca ajutor în sensul Tratatului CE presupune că este îndeplinit
fiecare dintre cele patru criterii cumulative prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE(85). În
primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenţie a statului sau prin intermediul resurselor
de stat, în al doilea rând, această intervenţie trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile
comerciale dintre statele membre, în al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj
beneficiarului şi, în al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să ameninţe să
denatureze concurenţa(86).
124. Reglementările fiscale intră de asemenea în noţiunea de ajutor atunci când îndeplinesc
aceste patru criterii(87). Astfel, în continuare trebuie să se examineze dacă o reglementare
fiscală precum cea sardă trebuie să fie considerată ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1)
CE.
a) Criteriul avantajului, inclusiv al selectivităţii
125. În speţă, merită o atenţie deosebită al treilea criteriu. Trebuie să se analizeze dacă din
faptul că numai nerezidenţii sunt supuşi taxei regionale în litigiu, în cazul escalelor lor în
Sardinia, rezultă un avantaj pentru întreprinderile rezidente.
126. Noţiunea de ajutor acoperă nu numai prestaţiile pozitive precum subvenţiile,
împrumuturile sau participaţiile la capitalul întreprinderilor, ci şi intervenţiile care, sub
diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi şi care,
din acest motiv, fără să fie subvenţii în sensul strict al termenului, au aceeaşi natură şi efecte
identice(88).
127. De aici rezultă că o măsură prin care autorităţile publice acordă anumitor întreprinderi
o exonerare fiscală care, deşi nu presupune un transfer de resurse publice, pune beneficiarii
într-o situaţie financiară mai favorabilă decât a celorlalţi contribuabili poate constitui un
ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE(89).
128. În acest context, tehnica legislativă utilizată este lipsită de importanţă(90). Astfel,
avantajul fiscal poate consta în faptul că legiuitorul i-a scutit în mod expres de impozitul
respectiv pe operatorii economici care altfel ar fi supuşi acestuia(91). Cu toate acestea,
avantajul fiscal poate rezulta de asemenea din faptul că o reglementare fiscală este
configurată în mod asimetric în ceea ce priveşte chiar faptul generator al impozitului sau
domeniul său de aplicare(92), astfel încât anumite întreprinderi intră sub incidenţa acestei
reglementări în calitate de persoane impozabile, însă altele nu sunt vizate. Această din urmă
situaţie corespunde prezentei cauze. Reglementarea sardă este redactată astfel încât
nerezidenţii sunt supuşi taxei pe escala avioanelor private şi a ambarcaţiunilor de agrement,
în schimb rezidenţii nu sunt supuşi acesteia.
129. Întrucât întreprinderile rezidente nu sunt supuse taxei regionale, acestea beneficiază de
un avantaj în materie de costuri în raport cu concurenţii lor stabiliţi în afara Sardiniei. Curtea
Constituţională italiană semnalează de asemenea acest aspect.
130. Cu toate acestea, un astfel de avantaj intră sub incidenţa articolului 87 alineatul (1) CE
numai atunci când constituie un avantaj „prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a
producerii anumitor bunuri”. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre un avantaj
selectiv(93).
131. Această selectivitate poate fi, de asemenea, de natură regională.
132. Într-adevăr, simplul fapt că măsura respectivă a fost adoptată de o colectivitate
teritorială precum regiunea Sardinia şi, prin urmare, nu este aplicabilă decât pentru o parte
din teritoriul unui stat membru nu este suficient pentru a reţine existenţa unei selectivităţi
regionale. Astfel, dacă această colectivitate teritorială dispune de autonomie suficientă faţă
de statul căruia îi aparţine, atunci numai teritoriul care ţine de competenţa sa constituie cadrul
de referinţă pentru aprecierea unei eventuale selectivităţi a ajutorului(94). Cu toate acestea,
nu se poate admite nici, în sens invers, că avantajele pe care o colectivitate teritorială le
acordă anumitor întreprinderi din domeniul său de competenţă ar fi lipsite a priori de
selectivitate şi, prin urmare, de caracterul de ajutor(95).
133. Dimpotrivă, pentru aprecierea selectivităţii unei măsuri trebuie să se examineze
întotdeauna în mod concret dacă anumite întreprinderi sunt favorizate în raport cu alte
întreprinderi care se află, din punctul de vedere al obiectivului urmărit de reglementarea
respectivă, într-o situaţie de fapt şi de drept comparabilă(96). O eventuală diferenţiere între
întreprinderi în cadrul unei reglementări referitoare la impozite sau la taxe poate fi justificată,
nu în ultimul rând, prin natura şi prin structura internă a acestei reglementări(97).
134. În sfârşit, în ceea ce priveşte dreptul ajutoarelor, se pun astfel aceleaşi probleme ca şi
în ceea ce priveşte libertăţile fundamentale şi nu există niciun motiv pentru a le acorda un
răspuns diferit decât cel acordat în contextul libertăţilor fundamentale. Dimpotrivă, pentru
evitarea aprecierilor contradictorii între dreptul libertăţilor fundamentale şi dreptul
ajutoarelor, trebuie să se aplice aceleaşi criterii în ambele cazuri.
135. În consecinţă, ne întemeiem în continuare în mod strict pe consideraţiile pe care le-am
prezentat cu privire la libera prestare a serviciilor în cadrul primei şi al celei de a treia
întrebări preliminare.
136. Astfel cum am arătat deja, reglementarea fiscală în cauză în acţiunea principală
urmăreşte, potrivit propriilor declaraţii ale regiunii autonome Sardinia, un obiectiv privind
mediul, şi anume protecţia şi restabilirea resurselor de mediu ale Sardiniei, afectate de
turism, în special în zonele de coastă(98).
137. Din punctul de vedere al acestui obiectiv specific, exploatatorii rezidenţi şi exploatatorii
nerezidenţi de avioane private şi ambarcaţiuni de agrement se află în aceeaşi situaţie,
deoarece avioanele private şi ambarcaţiunile de agrement care fac escală în Sardinia
poluează mediul absolut independent de provenienţa lor şi de domiciliul fiscal al
exploatatorilor lor(99).
138. Diferenţierea efectuată de legiuitorul sard între întreprinderile rezidente şi cele
nerezidente în ceea ce priveşte supunerea la taxă în cazul escalelor cu avioane private şi cu
ambarcaţiuni de agrement nu poate fi justificată, aşadar, prin consideraţii privind
mediul(100). De asemenea, cum am arătat deja, aceasta nu poate fi justificată nici prin natura
sau prin structura internă a reglementării fiscale(101).
139. Prin urmare, o reglementare fiscală precum cea sardă îndeplineşte criteriul avantajului
– selectiv – în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
140. Faptul că prin reglementarea fiscală în discuţie se urmăresc obiective de politică a
mediului şi de politică regională nu se opune calificării acesteia ca ajutor în sensul articolului
87 alineatul (1) CE şi nu o sustrage a priori de la controlul ajutoarelor prevăzut de Tratatul
CE(102). Astfel, articolul 87 alineatul (1) CE nu distinge în funcţie de cauzele sau de
obiectivele intervenţiilor statului, ci le defineşte în funcţie de efectele lor(103).
141. Aspectele de politică a mediului sau de politică regională pot fi apreciate eventual în
cadrul articolului 87 alineatul (3) CE cu ocazia examinării compatibilităţii unei reglementări
fiscale precum cea sardă cu piaţa comună(104), fiind de asemenea necesar să se ţină seama
de coerenţa cu alte domenii de drept, în special cu principiile fundamentale ale Tratatului
CE, precum principiul liberei prestări a serviciilor(105). Pentru această examinare este însă
competentă în mod exclusiv Comisia, care acţionează sub controlul instanţelor
comunitare(106).
b) Celelalte criterii ale noţiunii de ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE
142. În cele ce urmează, mai abordăm pe scurt celelalte criterii ale noţiunii de ajutor în sensul
articolului 87 alineatul (1) CE.
i) Măsură finanţată prin intervenţia statului sau prin intermediul resurselor de stat
143. O măsură finanţată prin intervenţia statului sau prin intermediul resurselor de stat nu
trebuie să fie adoptată în mod necesar de statul membru respectiv, în calitate de putere de
stat centralizată; aceasta poate la fel de bine să emane de la o autoritate infrastatală. Potrivit
unei jurisprudenţe constante, măsurile colectivităţilor teritoriale pot constitui de asemenea
ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) CE(107).
144. Astfel cum am menţionat deja, beneficiarii măsurii – în speţă întreprinderile cu
domiciliul fiscal în Sardinia – nu trebuie să primească în mod necesar o plată în bani din
patrimoniul statului, respectiv al colectivităţii teritoriale(108). Chiar o sarcină financiară de
orice natură pentru stat sau pentru colectivitatea teritorială căreia îi este imputabilă măsura
este suficientă pentru a admite o finanţare prin intervenţia statului sau prin intermediul
resurselor de stat(109).
145. Prin faptul că regiunea autonomă Sardinia supune taxei în litigiu numai nerezidenţii, iar
nu şi rezidenţii, aceasta renunţă în mod indirect la venituri. Astfel, veniturile sale din taxele
menţionate ar fi în mod necesar mai ridicate dacă regiunea ar impozita toate escalele de
avioane private şi de ambarcaţiuni de agrement, fără excepţie. Renunţarea la venituri fiscale
legată de limitarea supunerii la plata taxei la nerezidenţi este suficientă pentru a admite
existenţa unei finanţări prin intervenţia statului sau prin intermediul resurselor de stat, în
sensul articolului 87 alineatul (1) CE(110).
ii) Intervenţie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre
146. În plus, o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE numai
atunci când este susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În
această privinţă, nu este necesar să se dovedească un efect real asupra schimburilor
comerciale dintre statele membre, ci numai să se examineze dacă măsura este susceptibilă
să afecteze aceste schimburi(111). Chiar un ajutor de un cuantum relativ redus de care
beneficiază întreprinderi relativ mici poate conduce la o astfel de afectare a schimburilor
comerciale(112).
147. În ceea ce priveşte o reglementare fiscală, trebuie admis că schimburile comerciale
dintre statele membre sunt întotdeauna afectate atunci când beneficiarii reglementării fiscale
exercită o activitate economică ce face obiectul schimbului comercial transfrontalier sau
atunci când nu se poate exclude că aceştia se află în concurenţă cu operatori economici
stabiliţi în alte state membre(113).
148. În legătură cu examinarea primei şi a celei de a treia întrebări preliminare, am expus
deja că o reglementare fiscală precum cea sardă are efectul unei restricţii privind libera
prestare a serviciilor (articolul 49 CE), nu în ultimul rând din punctul de vedere al
întreprinderilor cu sediul în insula franceză Corsica, situată în apropriere(114). În consecinţă,
o astfel de reglementare este de asemenea susceptibilă să afecteze schimburile comerciale
dintre statele membre în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
iii) Riscul unei denaturări a concurenţei
149. În sfârşit, o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE numai
atunci când denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa. În această privinţă, nu este
necesar să se dovedească o denaturare reală a concurenţei, ci numai să se examineze dacă
măsura este susceptibilă să denatureze concurenţa(115).
150. Măsurile care urmăresc să degreveze o întreprindere de costurile pe care aceasta ar fi
trebuit să le suporte în mod normal în cadrul administrării sale curente sau al activităţilor
sale obişnuite sunt în principiu susceptibile să denatureze condiţiile de concurenţă(116). În
această privinţă, este necesară o analiză economică a situaţiei reale a pieţei relevante şi a
efectelor măsurii în litigiu asupra preţurilor(117).
151. O reglementare fiscală precum cea sardă scuteşte întreprinderile rezidente de taxa pe
escala turistică a avioanelor private şi a ambarcaţiunilor de agrement. În consecinţă,
întreprinderile stabilite în Sardinia nu trebuie să suporte în cadrul activităţii lor comerciale
obişnuite un factor de costuri căruia îi sunt supuse toate celelalte întreprinderi cu domiciliul
fiscal în afara Sardiniei în ceea ce priveşte escalele lor în Sardinia cu avioane private şi
ambarcaţiuni de agrement.
152. Având în vedere cuantumul taxei regionale – aceasta se poate ridica pentru aeronave
până la 1 000 de euro pe escală şi pentru vapoare până la 15 000 de euro pe an(118) –
avantajul financiar al întreprinderilor rezidente în raport cu cele nerezidente nu pare deloc
neglijabil. În consecinţă, pentru nerezidenţi va fi mai dificil decât pentru rezidenţi să utilizeze
avioane private şi ambarcaţiuni de agrement pentru prestarea sau pentru beneficierea de
servicii în Sardinia(119).
153. Astfel cum am precizat deja cu privire la prima şi la a treia întrebare preliminară, acest
avantaj financiar de care beneficiază întreprinderile rezidente nu poate fi declarat irelevant
nici prin trimitere la sarcina fiscală generală a acestora(120).
 154. Rezumând cele prezentate mai sus, o reglementare fiscală precum cea sardă este,
aşadar, de natură să conducă la o denaturare a concurenţei în sensul articolului 87 alineatul
(1) CE.
3. Rezumat cu privire la a doua şi la a patra întrebare preliminară
155. Sintetizând, trebuie, aşadar, să se reţină că:
O legislaţie regională, precum cea a Regiunii Autonome Sardinia, potrivit căreia se aplică o
taxă pe escala turistică a aeronavelor şi a ambarcaţiunilor de agrement numai în privinţa
întreprinderilor cu domiciliul fiscal în afara acestei regiuni constituie un ajutor, în sensul
articolului 87 alineatul (1) CE, acordat în favoarea întreprinderilor care desfăşoară aceeaşi
activitate şi care au domiciliul fiscal în interiorul regiunii respective.
VI – Concluzie
156. Având în vedere consideraţiile prezentate mai sus, propunem Curţii să răspundă după
cum urmează la întrebările adresate de Curtea Constituţională italiană:
„1) Articolul 49 CE se opune legislaţiei unei regiuni autonome potrivit căreia o taxă pe
escala turistică a aeronavelor şi a ambarcaţiunilor de agrement, întemeiată în esenţă
pe considerente privind mediul, se aplică numai în privinţa întreprinderilor cu
domiciliul fiscal în afara acestei regiuni, iar nu în privinţa întreprinderilor cu
domiciliul fiscal în interiorul acestei regiuni.
2) O legislaţie regională, precum cea a regiunii autonome Sardinia, potrivit căreia se
aplică o taxă pe escala turistică a aeronavelor şi a ambarcaţiunilor de agrement numai
în privinţa întreprinderilor cu domiciliul fiscal în afara acestei regiuni constituie un
ajutor, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, acordat în favoarea întreprinderilor
care desfăşoară aceeaşi activitate şi care au domiciliul fiscal în interiorul regiunii
respective.
http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=contencios&docid=72766&pageIndex=0&do
clang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=6028306#ctx1