În fizică, o forță este o mărime fizică ce exprimă cantitativ o acțiune care imprimă unui obiect cu

masă o modificare de viteză, de direcție sau de formă (aspect).[1] Forța este o mărime vectorială
care are atât modul cât și direcție. În sistemul internațional, forța se măsoară în newtoni,

; newtonul este forta care, cand actioneaza asupra unui corp cu masa de 1kg, ii
imprima o acceleratie de 1N. Astfel unitatea echivalenta in sistemul de masuri international SI
este:

Studiul forțelor a progresat odată cu descrierile date de filozoful Arhimede în secolul al III-lea
î.e.n., privind interacțiunea forțelor în mecanisme simple.[5] Înainte de aceasta, descrierea forțelor
de către Aristotel conținea unele greșeli și neînțelegeri fundamentale. În secolul al XVII-lea, Sir
Issac Newton a corectat aceste greșeli și a enunțat o teorie ce a rămas neschimbată timp de
aproape trei sute de ani.[3] La începutul secolului al XX-lea, Einstein, în teoria relativității
generale, a prezis cu succes eșecul modelului lui Newton pentru gravitație, lansând conceptul de
continuum spațiu-timp. Teoria mai recentă cunoscută sub numele de Modelul Standard din fizica
particulelor asociază forțe la nivelul mecanicii cuantice. Sunt cunoscute doar patru interacțiuni
principale generatoare de forțe: tare, electromagnetică, slabă, și gravitatională.[2]

Dezvoltarea teoriilor fundamentale ale forțelor a mers pe linia unificării ideilor separate. De
exemplu, Isaac Newton a unificat forța răspunzătoare pentru căderea obiectelor la suprafața
Pământului cu forța răspunzătoare pentru orbitele corpurilor cerești, dezvoltând teoria gravitației
universale. Michael Faraday și James Clerk Maxwell au demonstrat că forțele electrice și cele
magnetice sunt una și aceeași, prin dezvoltarea unei teorii consistente a electromagnetismului. În
secolul al XX-lea, dezvoltarea mecanicii cuantice a dus la o înțelegere modernă a faptului că
primele trei forțe fundamentale (toate cu excepția gravitației) sunt manifestări ale materiei ce
interacționează prin schimbul de particule virtuale purtătoare de interacțiuni.

o Fortele pot fi:

· Active – care “produc” miscare – pozitve

· Rezistente – care se opun miscarii - negative

o Efectele fortelor:

· Dinamice – schimbarea starii de miscare a unui corp

· Statice – schimbarea formei corpului (deformarea)

toate fortele de interactiune dintre obiecte se impart in doua categorii bazate pe contactul sau
noncontactul obiectelor care interactioneaza.

 forte de contact direct, si

 forte de actiune la distanta (prin camp)

Fortele de contact sint tipuri de forte in care cele doua obiecte interactionind sint in contact
direct unul cu altul. Exemple de forte de contact sint fortele de frecare, forte de intindere, forte
normale, rezistenta aerului si forte aplicate.

Fortele de actiune la distanta sint forte in care cele doua obiecte care interactioneaza nu sint in
contact fizic direct unul cu altul, dar sint capabile sa execite impingeri si trageri in ciuda separari
lor. Exemple de forte de actiune la distanta includ fortele gravitationale (ex. soarele si planetele
exercita o atractie gravitationala unul fata de celalat in ciuda separari spatiale apreciabile; chiar
cind piciorul tau parasete pamintul si numai esti mai mult timp in contact cu pamintul, exista o
atractie gravitationala intre tine si pamint, forte electrice (ex. protoni in nucleul unui atom si
electronii din exterior practica o atractie electrica unul spre altul in ciuda distantei mici care-i
separa) si fortele magnetice (ex. doi magneti care exercita forte de atractie sau respingere unul
fata de altul cind sint separati la o distanta relativ mica de citiva mm sau cm).

Forte de contact Forte de actiune la distanta

Forte de frecare Forte gravitationale
Forte de intindere Forte electrice
Forte normale Forte magnetice
Forte de rezistenta a aerului
Forte aplicate
Foret de arc

Forta gravitatiei este forta cu care pamintul, luna, soarele sau

oricare alt corp masiv atrage un obiect spre el insasi. Prin definitie,
aceasta este greutatea obiectului. Forta gravitationala asupra unui
obiect de pe pamint este totdeauna egala cu greutatea obiectului ca
forta gravitatiei
in ecuatia:
(cunoscuta si ca
Greutatea) Fgrav = m * g
Fgrav unde:

g = acceleratia gravitationala = 9.8 m/s2 (pe pamint)

m = masa (in kg)

 Frecarea apare cind doua suprafete sint apasate impreuna in contact
apropiat provocind forte intermoleculare de atractie intre
moleculele celor doua suprafete diferite. Asemenea forte de frecare
depin de natura celor doua suprafete si de gradul de apasare
reciproc. Forta de frecare poate fi calculat folosind formula:

Forta de frecare Ff este forta care exercita la suprafata de contact

dintre corpuri si se opune miscarii corpurilor unul fata de celalalt.

Forta de frecare

Ff

L 1. Forta de frecare de alunecare intre doua corpuri este

independenta de aria suprafetei de contact dintre corpuri.
L 2. Forta de frecare de alunecare este proportionala cu forta de
apasare normala exercitata pe suprafata de contact.

F = µN (3)
µ este coeficientul de frecare la alunecare;

Forta de rezistenta a aerului este un tip special de forta de frecare

care actioneaza asupra obiectului care se misca in aer (sau aerul se
Forta de rezistenta a misca si el). Ca toate fortele de frecare totdeauna se opune
aerului miscarii. Aceasta forta va fi frecvent ignorata datorita marimii sale
Faer neglijabile (modulul). Devine importanta pentru obiecte care se
deplaseaza cu viteza mare (parasutist, schior) sau au suprafata
foarte mare (barca cu pinze).

Forte de intindere
sau compresiune Tensiunea este forta care este transmisa unui obiect cind este tras
(de tensiune) (sau comprimat) la ambele capete prin prindere directa sau cu sfori,
fringhii, fire etc. Fortele de tensiune au directia dealungul firului.
Ftens

Forte de arc Forta arcului este exercitata prin compresie sau intindere de arc
asupra unui obiect de care este legat (sau asamblat). Aceasta forta
Farc = -kx actioneaza sa refaca obiectul comprimat sau intins, sa revina in
starea initiala de echilibru. Pentru majoritatea arcurilor (in special
 cele care se supun Legii lui Hooke), modulul fortei este direct
proportional cu alungirea sau comprimarea arcului.

Forta elastica

Conform fizicii moderne există 4 forţe fundamentale care controlează toate tipurile de
interacţiuni descoperite în Univers. Prima şi cea mai uşor observabilă forţă este gravitaţia. Este o
forţă de atracţie care se manifestă între toate entităţile care au masă proprie. Pentru ca efectele
gravitaţiei să se facă simţite, un obiect trebuie să se afle în apropierea unui corp foarte masiv,
asemenea stelelor, planetelor sau sateliţilor naturali ai planetelor din cadrul sistemului nostru
solar.

Gravitația

nu a fost identificată ca forță universală până la Isaac Newton. Înainte de Newton, tendința
obiectelor de a cădea spre Pământ nu era considerată în legătură cu mișcarea corpurilor cerești.
Galilei a descris caracteristicile obiectelor în cădere prin determinarea că accelerația fiecărui
obiect în cădere liberă este constantă și independentă de masa obiectului. Astăzi, această

accelerație gravitațională îndreptată spre suprafața Pământului este denumită de regulă și are
un modul de aproximativ 9,81 metri pe secundă la pătrat (această măsurătoare este efectuată la
nivelul mării și depinde de latitudine), și este îndreptată spre centrul Pământului.[26] Această
observație are semnificația că forța de greutate ce acționează asupra unui obiect de la suprafața
Pământului este direct proporțională cu masa obiectului. Astfel, un obiect ce are o masă este atras
cu forța:

Forțele electromagnetice

A doua forţă fundamentală este de fapt rezultatul unificării a două fenomene extrem de cunoscute
- electricitatea şi magnetismul. James Maxwell a observat că electricitatea şi magnetismul sunt
două manifestări ale aceluiaşi lucru şi a unificat forţele electrice şi magnetice în 1864, dând
naştere conceptului de electromagnetism. Noua forţă, forţa electromagnetică, este forţa
responsabilă pentru transmiterea luminii şi a celorlalte tipuri de radiaţie ale spectrului
electromagnetic.