EVALUAREA PSIHOLOGICA CLINICA

Evalurea psihologica (psihodiagnostic) este un proces complex si etapizat de

investigare psihologica, efectuat cu un ansamblu de metode specializate, in virtutea
unor principii si reguli de natura atat metodologica, cat si etica, in scopuri dintre
cele mai diverse, incepand cu cele care tin de domeniul educational, clinic,
occupational si incheind cu cele care apartin domeniului sportiv sau militar, toate
avand ca numitor comun imbunatatirea conditiei umane sub aspect psihologic,
cresterea potentialului adaptativ al oamenilorla cele mai diverse solicitari.

Psihologia clinica se ocupa de analiza, tratarea si preventia tulburarilor

psihologice umane, dar si cu imbunatatirea adaptarii si eficientei personale
(Rodnik, 1985) ;

Dupa David (2006) ,,psihologia clinica este stiinta care studiaza

mecanismele psihologice implicate in starea de sanatate (promovarea, optimizarea
sanatatii si prevenirea patologiei) si boala.

Esenta psihologiei clinice este construirea cazului individual sau studiul de

caz studiul conduitei umane individuale si al conditiilor sale ( gandire, maturizare,
conditii fiziologice si patologice, istoria vietii). Studiul de caz este o constructie a
psihologului clinician, care in urma informatiilor culese din multiple metode de la
o persoana, va da sens acestora prin formularea unor explcatii, prin descrierea unor
procese interne si formularea unor posibile solutii.

Rolurile si activitatile psihologului clinician:

1. Cercetare
2. Evaluare
3. Consiliere si psihoterapie
 4. Activitati de invatare (activitati de predare in institutii de invatamant sau
traininguri, workshopuri etc)
5. Consultanta (de ex consultant pentru medici care doresc sa managerieze
mai bine complianta pacientilor la tratament).

Caracteristicile psihologiei clinice:

1. Are un caracter integrativ – necesita informati aprofundate integrate

din toate celelalte domenii ale psihologiei, mai ales din
psihopatologie, psihoterapie, evaluare psihologica;
2. Are un caracter holist – vizeaza abordarea tuturor aspectelor unei
persoane, de la cele biologice la cele sociale si cultural, de la cele
normale la cele patologice;
3. Are un caracter aplicativ – urmareste conceptualizarea cazului
individual pentru realizarea unui plan de interventie;

Abordari teoretice actuale in psihologia clinica

Teoriile actuale ale psihologiei clinice constituie baza activitatilor specific

psihologului clinician, fundamenteaza si orienteaza fiecare demers psihologic
clinic. Tendinta actual in psihologia clinica este de a utilize o abordare integrativa
de intelegere a problemelor umane. In general, majoritatea clinicienilor (mai ales
cei care au o specializare in domeniul psihoterapiei) adera preponderant la o
anumita orientare teoretica; cu toate acestea, in practica este folosita o abordare
integrative care sustine ca factorii cauzali interactioneaza si contribuie la problema
respectiva.
 Clinicienii care sunt specializati in psihoterapie folosesc teoria la care adera
pentru intelegerea comportamentului (normal si anormal) si pentru construirea
strategiilor de evaluare si interventie. Practicienii care desfasoara doar activitati de
evaluare, cercetare, invatate si consultant isi organizeaza munca potrivit modelului
actual al psihologiei clinice a sanatatii – modelul biopsihosocial.

Engel (1977, 1980) a dezvoltat abordarea biopsihosocila ca model de

intelegere si tratare a bolii fizice si mentale. Conforma acestui model, toate bolile
fizice si psihice au componente biologice, psihologice si sociale care
interactioneaza cu si influenteaza functionarea umana si care trebuie luate in
considerare pentru o interventie eficienta. Autorul ofera o perspectiva sistemica in
sensul ca, datorita interactiunii dintre elemente, schimbarile aparute intr-o arie a
functionarii vor determina aparitia unor consecinte in celelalte. De exemplu,
simptomele depresive pot avea cause multiple, afecteaza diverse aspecte ale
functionarii biologice, psihologice, sociale ale individului, pot fi asociate cu boli
somatice; Acest model a devenit extrem de influent in psihologia clinica.

Un model actual de teoretizare si practica clinica care se situeaza in

congruent cu modelul biopsihosocial este cel propus de Serban Ionescu (2009,
2013) – modelul rezilientei asistate prin care se largeste cadrul de intelegere a
tulburarilor psihice si mai ales subliniaza importanta a doua obiective practice ale
activitatilor clinice, deseori uitate sau ignorate: recuperarea psihica si preventia
aparitiei patologiei psihice; accentual se muta de pe patologizarea excesiva a
persoanelor pe accesarea resurselor naturale de recuperare.

Orientari teoretice

1. Abordarea psihodinamica
2. Abordarea cognitiv - comportamentala
3. Abordarea umanist-experientiala (Abordarea centrata pe client,
Analiza existentiala, Terapia Gestalt)
4. Psihodrama (Jacob Moreno)
5. Analiza tranzactionala (Eric Berne)
6. Perspectiva Ericksoniana (Milton Erickson)
7. Perspectiva transgenerationala

1. Abordarea psihodinamica. Exista trei idei fundamentale commune

teoriilor psihanalitice ce constituie fundamental acestora: rolul
inconstientului, fenomenul transferului si relevant experientelor
trecute pentru personalitatea si simptomele prezente;
Teoria psihodinamica moderna este un model care explica
psihopatologia ca avandu-si originile in conflictul intrapsihic;
Conflictele pot aparea intre partile aparatului psihic (personalitati): Id,
Ego si Superego; Id ul contine instinct si impulsuri care, conform
principiului placerii, se cer a fi exprimate. Superegoul (,,constiinta
morala”) se opune manifestarii unor impulsuri ale Id ului. Iar Ego ul,
ajutat de mecanismele de aparare ale Eului, incearca sa impace
celelalte doua instante ale psihicului cu realitatea. Mecanismele de
aparare (sublimarea, refularea, acting out, proiectia,
intelectualizarea, negarea, etc) sunt forme de raspuns automat la
situatii care determina aparitia anxietatii la nivel inconstient, anxietate
determinate de experienta conflictului intrapsihic. Aceste mecanisme
permit evitarea emotiilor sau gandurilor pe care pacientul nu le
poate tolera la nivel constient (dorinte inacceptabile);
2. Abordarea cognitiv – comportamentala
(„Oamenii nu sunt tulburaţi de către lucruri, ci de modul în care
ei privesc acele lucruri” Epictet )
Conform conceptiei dezvoltate de Ellis, majoritatea problemelor
nevrotice apar datorita unei gandiri magice ce poate fi recunoscuta si
schimbata.
Conform acestei viziuni, Ellis a formulat Modelul ABC pentru
explicarea psihopatologiei dar si pentru a fundamenta interventiile
terapeutice.
A - situatia, evenimentul activator (externa sau interna)
B - convingeri irationale
C -raspunsuri psihopatologice (emotionale, fiziologice si
comportamentale.
Ex. Am restante (A) , ma gandesc ca sunt un ratat (B) iar asta imi
creeaza un sentiment de inutilitate (C).
Majoritatea oamenilor cred ca A determina C, dar de fapt, cel care
determina C (sentimente de depresie, inutilitate etc) este B (adica
modul in care gandim despre o situatie A);
Ellis a identificat credinte irationale frecvent intalnite la persoanele cu
tulburari nevrotice: trebuie, catastrofarea, generalizarea, prezicerea,
invinovatirea, Ce ar fi daca?, Etichetarea, etc
In paralel cu Albert Ellis, in anii 60”, Aaron Beck si-a publicat pentru
prima data teoria de la baza Terapiei Cognitive, prin care propunea
ideea ca cognitiile oamenilor le afecteaza raspunsurile emotionale,
comportamentale si fiziologice, iar schimbarea cognitiilor va
determina schimbarea raspunsurilor. Aaron Beck a dezvoltat Terapia
Cognitiva a depresiei. Conform teoriei cognitive credintele de baza
sunt stocate in stucturi mentale numite scheme. Schema cognitiva este
o structura emotional – cognitive, intrapsihica, dezvoltata in copilarie
in urma unor evenimente psihotraumatizante. Ea ramane inactive pana
cand este reactivate de anumite evenimente din viata adulta. Exemple
de scheme cognitive: ,,Nu merit sa fiu iubit”, ,,Nu am valoare”;
 Schemele cognitive sunt foarte rigide si inconstiente, determinand
la randul lor comportamente rigide si emotii neplacute puternice –
persoana va amplifica tot ceea ce este in acord cu schema sa.
Aceasta filtrare a realitatii prin intermediul schemei cognitive va
conduce la disocierea persoanei de realitate iar convingerile
individului vor devein predictii care se autoimplinesc.
3. Abordarea umanist-experientiala
Are radacini puternice in abordarea psihodinamica, prin accentual pus
pe roluk experientei reale in aparitia problemelor psihologice si pe
importanta curative a reltiei actuale ,,aici-si-acum” dintre terapeut si
client.
4. Analiza tranzactionala (Eric Berne)
A fost dezvoltata de psihiatrul Eric Berne in anii 50. In centrul
analizei tranzactionale se afla Modelul Starilor Eului. Berne sustine
ca oamenii actioneaza conform urmatoarelor roluri: copil, parinte si
adult pe care le-a denumit Stari ale Eului.
Scenariul de viata este un alt concept essential in AT. Eric Berne
considera ca, in prima copilarie, omul isi scrie propriul scenariu de
viata pe care il va urma apoi, in mod inconstient dar loial, in viata
adulta.
5. Psihodrama (Jacob Moreno)

Psihodrama este o metodă, de multe ori folosită ca psihoterapie, în

care participanţii utilizează dramatizarea spontană şi jocurile de rol
pentru a investiga și de a obține o nouă perspectivă asupra vieții lor.
Prin recreerea de situații din viața reală, participanţii au
posibilitatea de a evalua comportamentul lor și de a-şi
înțelege mai profund reacţiile.
6. Perspectiva Ericksoniana (Milton Erickson)

Milton Erickson aduce o perspective radicala, si anume ca singura

teorie valabila pentru procesul terapeutic este cea pe care clientul o
are despre sine si conditia sa psihologica. Astfel, persoana este
considerata expert al problemei sale si singurul care are solutii pentu
aceasta; este cel care poseda ,,adevarul” sau si solutile adecvate.
Milton a demonstrat prin modalitatea sa terapeutica ca exista o logica
in aparitia si dezvoltarea comportamentului problematic al clientului;
ca exista o intentie pozitiva a simptomului pentru client si ca persoana
detine deja resursele necesare schimbarii.