Ana

- personaj secundar de nuvelă psihologică -

- personaj realist -
"Moara cu noroc",
de loan Slavici
- nuvela psihologică -
Ioan Slavici (1848-1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist,
un fin psiholog, un creator de tipologii. După cum el inşuşi marturiseste, este adept inflacărat al lui
Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste.
Conceptul fundamental în etica sa îl constituie "omenia" ("jen"), adică "respectarea omului în om".
Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuţi morale exprimate de Confucianism: cinstea,
cumpătarea, sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, francheţea, iubirea de adevar, afirmand că
filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia
morala")
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinţă si
intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate (cumpatarea), iar
orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
Nuvela "Moara cu noroc" de loan Slavici a aparut in volumul de debut, "Novele din popor", publicat
in 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de
referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca scriitorul "s-a inspirat din viata proprie a poporului
si ne-a infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii
lui etnice". Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele "nu numai ca seamana in
exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el".
Asadar, Ioan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un
puternic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni.
Ana, personaj secundar, este sotia cizmarului Ghita, mamă a doi copii, impartaseste acelasi destin
tragic, pentru ca incalca virtuti morale importante, cum ar fi cinstea, corectitudinea si loialitatea fata
de sotul ei, pe care il insala cu Lica.
Portretul fizic, realizat direct de catre narator, simbolizeaza fondul sau moral in care tandretea,
duiosia si caldura sufleteasca ar fi putut da echilibru caminului ei: "Ana era tanara si frumoasa [...]
frageda si subtirica [...], sprintena si mladioasa."
Trasaturile morale reies in mod indirect din atitudinea, comportamentul si vorbele eroinei.
Avand un fond etic sanatos si intuiţie feminina, ea simte ca Lica este "oarecum fioros la fata" si-l
previne pe Ghita ca "e om rau si primejdios". Atunci cand sotul ei devine ursuz si se instraineaza de
ea si de copii, naratorul omniscient observa starea ei psihologica: "era adanc jignita [...] si nu putea
sa-l ierte pe Ghita pentru lipsa lui de incredere", stiindu-l un om cinstit si iubitor de familie, Ana isi
face uneori reprosuri ca n-a stiut sa-i fie mereu alaturi si sa-l ajute in momentele dificile prin care
trecea de cand se insotise cu Lica in afacerile necinstite.
Din vorbele ei, se disting, indirect, alte insusiri esentiale pentru firea femeii. Inteligenta si apriga,
Ana este hotarata sa-si apere "linistea colibei" si familia de influenta nefasta a lui Lica, incercand sa
afle ce-l chinuie pe sotul ei: "Ghita!... Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta.

Tu esti barbat si trebuie sa stii ce faci. Te intreb numai; nu vreau sa te descos; tu iti dai seama daca ai
ori nu ai ceva sa-mi spui. Fa cum stii, dar eu iti spun, si nu ma lasa inima sa nu-ti spun, ca Lica e om
rau si om primejdios".
Profund cinstita, ea se sperie atunci cand gaseste in sertarul cu bani o bancnota rupta la un colt,
prevenindu-si barbatul ca hartia apartinuse femeii in doliu, care fusese ucisa in padure si incearca
inca odata sa-l faca sa i se destainuie.
Alte stari interioare se releva in mod indirect din fapte si intamplari ce se petrec la han si in
imprejurimi. Vesela si vioaie la inceput, Ana devine din ce in ce mai trista, fiind ingrijorata de
incidentele de la han si de-a dreptul cuprinsa de disperare in noaptea in care Lica ramasese la Moara
cu noroc. Nedumerirea si nesiguranta pun stapanire pe tanara femeie, deoarece nu recunoaste pe
niciunul dintre cei care starnisera de trei ori latraturile cainilor, dar, increzatoare in sotul ei, se
linisteste, gandindu-se ca el stie despre ce e vorba. Desi il iubeste pe Ghita si-i marturiseste ca tine la
el "cu toata inima", este cuprinsa de vraja lui Lica, fiind "oarecum speriata de barbatia infatisarii lui",
mai ales ca si sotul ei o indeamna sa joace cu Samadaul ca doar "n-are sa-i ia ceva din frumusete".
Simtindu-se tot mai instrainata de sotul ei, "Ana cea blanda si delicata", cum o caracterizeaza direct
naratorul omniscient, aluneca rapid spre prapastia pacatului, inselandu-si barbatul pe care ajunsese
sa-l dispretuiasca pentru slabiciunea si lasitatea lui, gâdnduri pe care le marturiseste Samadaului: "Tu
esti om, Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa."
Refuzand sa plece de sarbatori cu batrana si copiii la rude, pentru a putea ramane cu barbatul ei la
carciuma. Cu toate acestea, in timp ce Ghita plecase la Ineu, Ana ii cedeaza Samadaului, apoi il roaga
s-o ia cu el, deoarece se rusina de fapta sa, "nu vreau sa-l mai vad; nu pot sa mai dau fata cu el!".
Femeia devine o victima iar sfarsitul Anei este inevitabil, Ghita o injunghie in inima, in timp ce ea
striga cu disperare: "Nu vreau sa mor, Ghita!". Cand Lica se apleaca asupra ei, cu ultimele puteri,
Ana "ii musca mana si isi infipse ghearele in obrajii lui", adunand in gestul ei disperat "ura si
dispretul pentru sotul nedemn, setea de razbunare si patima neostoita pentru Lica, regretul infiorator
pentru propriile-i pacate, constiinta vinovatiei si in acelasi timp a nevinovatiei" (Pompiliu Marcea).
Bun cunoscator al psihologiei umane, al randuielilor rurale, al datinilor, obiceiurilor si superstitiilor,
Ioan Slavici este neîndurator cu cei care se abat de la principiile fundamentale ale moraiei si-si
pedepseste personajele proportional cu greselile savarsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este
sugestiv pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se infaptuisera la carciuma
Moara cu noroc.