Ce este framing-ul si de ce este important?

La fel ca multe alte cuvinte pe care le folosesc zilnic, nu mă judeca, framing, este un alt termen
din limba engleză ce nu are un echivalent perfect în română. În viziunea mea, cea mai apropiată
aproximare a definiției ar fi „perspectivă”, sau mai precis perspectiva din care privești lucrurile.
Dacă ar fi să traducem mot-a-mot, ar ieși înrămare, ceea ce nu e neapărat greșit, dar sună cel
puțin ciudat.

Suntem înconjurați de haos, iar creierul nostru, in mod involuntar asociază asta cu pericolul.
Prin urmare oamenii creează structuri atât interne cât și externe pentru a ordona lumea și a face
lucrurile ordonate și predictibile. Devenim anxioși atunci când nu știm la ce să ne așteptăm iar
acest lucru este cu atât mai evident în ziua de azi când lucrurile se schimbă de la o ora la alta.
Ce era azi adevărat e posibil ca mâine să nu fie.

Există trei tipuri de realități: realitatea subiectivă (este influențată de modul in care tu te simți
si percepi lucrurile), realitatea obiectivă (se află sub auspiciul legilor fizici, dacă te arunci de pe
o stanca o sa mori, forța gravitațională) și realitatea interpersonală (compusă dintr-o pânză de
idei în care toata lumea crede fără ca acestea sa aibă obligatoriu manifestări fizice, să existe în
realitate). Pentru a înțelege mai bine ultimul concept, un exemplu ar fi ideal. Statul sau banii nu
există in realitate, ele sunt un set de idei si reguli împărtășite de grupuri mari de oameni si
datorită popularității lor ele capătă forță.
„Ramele” sunt constructe umane, și se manifestă la nivelul tuturor celor 3 tipuri de realități.
Framing-ul e colecție de reguli și idei care dau coerență acestor realități, adică, noi cu toții ne
înțelegem pentru că împărtășim aceleași idei (rame/perspective) cu privire la cum ar trebui să
funcționeze lucrurile sau în ceea ce privește modul in care ar trebui să ne comportăm. Pe scurt,
fiindcă cu toții vedem același lucru din același punct de vedere putem colabora. Această
afirmație nu exclude totuși faptul că același lucru poate fi văzut din mai multe perspective dar
presupune că majoritatea preferă o anumită viziune.

Majoritatea „ramelor” în care operăm nu sunt ale noastre, fie la nivel individual, fie la nivel
macro, societate, cultură. Cum spuneam, ele sunt utile fiindcă ne dau o anumită claritate și
predictibilitate vieții însă au o capacitate extraordinară de a îngrădi. Problema adevărată cred
că este faptul că oamenii nu funcționează în frame-uri create de ei, ci preluate de la părinți lor
sau de la societate.
Preluăm anumite viziuni care nu ne aparțin, le implementăm si apoi ne simțim pierduți. De
exemplu, secvența clasică liceu-facultate-job-casa-familie-mașină etc. Daca acesta e planul tău,
super, înseamnă ca ai un plan, dar am întâlnit deja foarte multe persoane la 30-40 de ani care
nu se regăsesc in propria viață, asta fiindcă nu își ghidează și văd realitatea în proprii termeni.

O altă ramă ar fi autoritatea părinților cu privire la decizii importante, cum ar fi alegerea

facultății. Această ipostază nu ajută copilul fiindcă îl privează de responsabilizarea cu privire
la propriile decizii in viață și le oferă scuze sau motive pentru care vor fi mai târziu neîmpliniți.
Acesta este un exemplu in care putem alege dacă vrem sau nu să habităm o anumită realitate.
Este o alegere să îi lăsăm pe ceilalți să ia decizii pentru noi. A fi matur și responsabil este o altă
alegere. „Ramele”, nu sunt doar ideile din capul nostru ci sunt alegerile noastre concretizate în
acțiuni.

Acum spre că nu m-ai înțeles greșit, nu spun să nu îți asculți părinții, eu chiar am primit niște
sfaturi esențiale de la ai mei dar realitatea și limitele în care acționezi sunt alegerea ta.

Un ultim exemplu pe care vreau să îl aduc în discuție ar fi modul în care societatea se așteaptă
să ne comportăm bazat pe genul nostru. Ați crede că așa ceva nu se mai întâmplă în ziua de azi
dar nu e așa. Nu o să vorbesc acum despre fete ci despre băieți. Nu e nicăieri scris dar „cu toții
știm că” (a se remarca ironia) că un bărbat trebuie să fie dur, să aibă o atitudine stoică, să se
impună, să fie respectat etc. O să discut în detaliu despre asta cu alt prilej. Dar fiindcă ne punem
băieții încă de mici, în aceste forme predefinite, le cerem o schisma intre modul in care se simt
cu adevărat (foarte mulți tipi sunt sensibili sau au nesiguri, elemente pe care le contrabalansează
cu un ego imens) si cum ar trebui să fie. La maturitate unii ajung să conștientizeze că acest
frame, le este dăunător si ii rănește si încearcă sa îl schimbe, ceea ce necesită multa munca
(schimbarea frame-ului întotdeauna necesită efort). Off topic, chiar mă bucur atunci când văd
pe cineva că începe să acorde mai multă atenție inteligenței emoționale, este ceva la care si eu
încă lucrez.

Să spunem că între tine și peștișorul de aur care îți va îndeplini toate dorințele este un zid. Ce
faci? Observi că nu poți să spargi zidul, începi să înjuri, să te plângi că viața este nedreaptă și
toate lucrurile ți se întâmplă numai ție, poți să renunți la ideea de a ajunge pe cealaltă parte,
până la urmă, poți să găsești un peștișor auriu și la magazin. Pe de altă parte poți să schimbi
perspectiva din care vezi problema, poate să treci prin nu este singurul mod posibil, poți să îl
escaladezi, să sapi pe dedesubt, sau să chemi un prieten cu un buldozer să te ajute.

Ideea la care vreau să ajung e că nu poți să depășești o problemă dacă răspunsul la ea vine din
aceeași modalitate de gândire care a generat-o. Modul în care interpretăm și culegem
informațiile este puternic influențat de „rama” (frame-ul) în care operăm, fiindcă ea determina
limitele în care gândim. Nu ne dăm seama de acest lucru dar, regulile pe care le vezi bătute in
cuie, nu sunt, dar ti se par așa fiindcă dintotdeauna lucrurile au fost așa, fiindcă niciodată nu ți-
ai pus întrebări cum ar fi, de ce lucrurile funcționează așa, este acesta singurul mod in care ar
putea merge? Sau, ceea ce foarte mulți fac, sau mai bine zis, nu fac, nu ai făcut o introspecție.
Adică, nu te cunoști tu pe tine cu adevărat.

Mergi într-o cameră liniștită, închide-ti telefonul si relaxează-te. Concentrează-te asupra

modului în care corpul tău se simte si asupra modului in care tu te simți, ce emoții
experimentezi, ce gânduri sunt recurente si rulează pe fundal? A fi cu adevărat conștient
înseamnă că există o aliniere perfectă între modul in care gândim, simțim și acționăm. Fără să
ne dăm seama putem să trăim intr-un framework care să cultive emoții negative, nu sunt destul
de bun, niciodată nu o sa fiu capabil să fac asta, daca o sa fac asta o să fiu respins etc. De cele
mai multe ori framework-urile in care operăm sunt caracterizate de frică ceea ce ne limitează.

In acest caz , ceea ce poți face este să încerci să le dezasamblezi sa analizei fiecare lucru si sa
decizi ceea ce păstrezi, sau nu, iar poate chiar să adaugi noi părți in funcție de obiectivele tale.
Poți să faci asta singur sau să apelezi la cineva care să te ajute si sa te ghideze. In oricare din
aceste doua situații tu ești cel care trebuie să muncească nu doar in ceea ce privește construcția
cat si asumarea si implementarea care sunt, după părerea mea, partea cea mai grea.

Un exemplu practic de care mă lovesc foarte des atunci când lucrez cu adolescenți, le e frică să
greșească. Nu e nimic rău să vrei să îți iasă lucrurile bine dar uneori poți să înveți mai multe
când greșești decât atunci când îți ies lucrurile perfect. Această frică este generat de framework-
ul in care iei operează. Acesta e generat de condiționarea cu care au fost învățați la scoală,
pedepsim greșelile prin note mici ceea ce poate determina apariția unor anumite etichete „ești
prost” ce afectează statutul social. O altă sursă pot fi părinții care oferă răspunsuri negative
atunci când copii lor greșesc, țipa sau ii pedepsesc. Rezultatul este o aversiune fată de greșeli,
unele persoane intră chiar într-o stare de blocaj interior înainte să facă ceva din frica de a greși.
Din propria experiență, pot spune că în viață facem mai multe greșeli decât lucruri corecte sau
perfecte, cu toate acestea, dacă avem o perspectivă matură, fiecare astfel de moment poate fi
maximizat daca îl vedem ca pe o ocazie de a invata si de a ne dezvolta.

In final vreau sa mentionez ca schimbarea „ramelor” (frame-urilor) in care gandim in mod

obisnuit nu se produce peste noapte si este un proces de lunga durată in care , ca si in multe alte
situatii, „baby steps” este mantra pe care ar trebui sa ti-o repeti.

Warm hugs,
Alexandra

La locul de munca această frica se manifeste prin frica de a veni cu initiative

? Greselile sunt devastatoare atuci când ne raportam la exterior si la standarde ce nu ne apartin
dar atunic când ne raportam la noi insine, atunci când stim că nu a iesit cum ar trebui in mod
indeal dar a fost mai bine decât performanța mea anterioară
copii care functioneaza in frameworkuri negative, sunt invatate la scoala, le e frica sa greseasca